ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 837/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație ți Justiție, secția I civilă s-a admis recursul formulat de pârâta S.C. A. S.A. Oradea împotriva deciziei civile nr. 741/A din 24 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

S-a admis recursul incident declarat de reclamanții B., C., D. și E. împotriva aceleași decizii.

A fost casată în parte decizia recurată, în sensul că s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor exercitate împotriva sentinței nr. 21C din 20 februarie 2019 și a încheierii din 3 octombrie 2018 ale Tribunalului Bihor aceleiași curți de apel.

A fost menținută soluția privitoare la respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de reclamanți împotriva încheierii nr. 580 LM din 18 iulie 2018 a Tribunalului Bihor.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Oradea împotriva deciziei civile nr. 930/A din 12 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Împotriva deciziei nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, B., C., D. și E. au formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. .

În motivarea contestației în anulare se susține, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu era instanța competentă să judece recursul, deoarece o hotărâre în materia litigiilor de muncă poate fi atacată numai cu apel, astfel cum prevăd dispozițiile art. 483 (1) C. proc. civ.

Contestatorii arată că au invocat excepția inadmisibilității căii de atac prin întâmpinarea depusă la dosar, excepție care vizează direct necompetența absolută a instanței de recurs, însă Înalta Curte a omis să se pronunțe asupra excepției atât în procedura de filtru, cât și în decizia atacată.

Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în aplicarea dispozițiilor art. 248 cu referire la art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare.

Contestatorii au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea data în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Motivul privitor la necompetență, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. și invocat în contestația în anulare pendinte se referă exclusiv la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea care se atacă.

Textul precizează expres ca necompetența instanței care a pronunțat hotărârea contestată trebuie să fi fost absolută și excepția de necompetență să fi fost invocată în fața acelei instanțe, însă instanța să fi omis a se pronunța asupra ei. Așadar, este exclusă posibilitatea de a fi invocată pe calea contestației în anulare necompetența instantei care judecase cauza într-o fază procesuală anterioară.

Or, în cauză, contrar susținerilor contestatorilor, nu a fost invocată în fața instanței de recurs excepția necompetenței absolute a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum impun dispozițiile legale sus redate.

Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului au fost invocate excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, excepții pe care instanța de recurs le-a analizat în procedura de filtru, atât prin raportul asupra admisibilității cât și prin admiterea în principiu a recursului.

Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității a fost motivată prin prisma faptului că hotărârea atacată nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată într-un litigiu de muncă, chestiune distinctă de invocarea excepției de necompetență. Astfel, inadmisibilitatea analizată de instanța de recurs vizează inexistența unei căi de atac reglementate de lege împotriva deciziei civile nr. 741/A din 24 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, coroborat cu principiul legalității căii de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

În acest context, susținerea contestatorilor că invocarea excepției inadmisibilității recursului echivalează cu excepția de necompetență nu are temei și urmează să fie înlăturată.

Așa fiind, neinvocarea excepției de necompetență absolută a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului face inadmisibilă contestația în anulare, nefiind îndeplinite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii C., B., D. și E. împotriva deciziei nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii C., B., D. și E. împotriva deciziei nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2021.