ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 836/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare formulată la data de 7 ianuarie 2021 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021, contestatoarele A.. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L., anularea deciziei nr. 439/18.02.2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 și judecarea recursului declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 411A/4.04.2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu citarea corespunzătoare a tuturor părților.

În motivarea cererii, contestatoarele au invocat incidența dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., arătând că niciuna dintre contestatoare nu a fost legal citată pentru judecarea recursului în dosarul nr. x/2016 și nici nu a fost prezentă pe parcursul judecării acestuia, iar comunicarea deciziei de recurs nu a fost făcută în concordanță cu statuările Înaltei Curți.

Astfel, prin decizia atacată pe calea prezentei contestații în anulare, s-a constatat neîndeplinirea condițiilor pentru reprezentarea legală a societății de avocatură ce a redactat documente, a răspuns în numele acestora și la al cărei sediu s-a ales comunicarea actelor de procedură pe tot parcursul judecății.

Or, în etapa recursului, pentru contestatoare a răspuns dl. avocat D., din cadrul E., iar judecata căii de atac s-a făcut cu participarea strictă a reprezentanților acestei societăți de avocatură, părțile nefiind prezente prin reprezentanții lor legali.

În egală măsură, hotărârea a fost comunicată, pentru toate intimatele din recurs - prezentele contestatoare - la sediul E., sediul ales chiar de reprezentantul convențional, în condițiile în care instanța supremă a statuat cu titlu definitiv faptul că această societate de avocatură nu îndeplinește condițiile pentru a fi reprezentantul convențional al intimatelor, pentru că mandatele prezentate nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi calificate drept contracte de asistență juridică.

În aceste condiții, nu a avut loc o citare în conformitate cu decizia pronunțată chiar de instanța supremă. În egală măsură, punându-se în discuție prin obiectul recursului chiar lipsa reprezentării legale a intimatelor, instanța era obligată să dispună citarea intimatelor la sediul social al acestora și, admițând recursul, să dispună comunicarea către acestea a deciziei pronunțate și nu la sediul societății de avocatură care nu avea calitatea de reprezentant.

Decizia Înaltei Curți a fost pronunțată cu ignorarea acestor aspecte, folosind o abordare contradictorie: astfel, s-a constatat că mandatul nu îndeplinește condițiile legale, cu consecința admiterii recursului și trimiterii cauzei spre rejudecare, dar, în același timp, s-a considerat că același mandat este valid, intimații fiind legal citați pentru judecarea recursului și comunicarea deciziei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata S.C. C. S.R.L. au fost invocate excepția tardivității și excepția nulității pentru nemotivarea în termen a contestației în anulare, precum și excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte rămânând în pronunțare asupra acestor excepții procesuale.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Din verificările efectuate în dosar, se constată că, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs, decizia nr. 439 din 18 februarie 2020 a Înaltei Curți, atacată pe calea contestației în anulare, a fost comunicată la sediul ales al contestatoarelor A.. și B. la data de 22 octombrie 2020.

Or, prezenta contestație în anulare a formulată la data de 7 ianuarie 2021, așadar, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut la art. 506 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Raportarea legiuitorului la termenul de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă nu echivalează cu un drept de opțiune al părților, în sensul de a formula contestația în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicarea hotărârii sau într-un an de la data rămânerii definitive a acesteia.

Termenul de un an este unul obiectiv și are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice și de a limita în timp durata unui proces, doar în situațiile în care nu este posibilă calcularea termenului subiectiv de 15 zile, deoarece comunicarea hotărârii fie lipsește, fie nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Atare rațiune a normei, rezultată și din ordinea în care termenele diferite sunt indicate în text, impune ca verificarea respectării termenului de formulare a contestației în anulare să se raporteze prioritar la termenul subiectiv și numai în subsidiar la termenul obiectiv, dacă este întrunită vreuna dintre situațiile menționate anterior.

Nu poate fi primit argumentul contestatoarelor, potrivit căruia, în speță, devine incident termenul obiectiv de un an, calculat de la data rămânerii definitive a deciziei, întrucât aceasta ar fi fost nelegal comunicată la sediul ales al avocatului al cărui mandat a fost constatat nul prin decizia de recurs.

Raționamentul juridic pe care se bazează acest argument presupune ca, prin decizia atacată în prezenta cauză, să se fi constatat nulitatea mandatului de reprezentare convențională, inclusiv pentru etapa procesuală a recursului, iar această nulitate conduce și la nulitatea actului de procedură al alegerii de domiciliu în România pentru toate comunicările privind procesul, act efectuat de avocat în recurs (respectiv, prin întâmpinare), în numele și pe seama intimatelor A.. și B., respectiv în baza mandatului constatat nul.

Or, după cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016, nu a fost constatată nulitatea mandatului acordat SCA "E." de intimatele A.. și B. și nici nu a fost invocată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru etapa procesuală a recursului.

Chestiunea pusă în discuție a fost aceea a lipsei calității de reprezentant, referitor la formularea cererii de chemare în judecată, instanța de recurs făcând în mod explicit distincția față de excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a acestei societăți de avocatură.

Instanța de recurs a arătat, cu privire la nulitatea cererii de chemare în judecată, că aceasta nu are drept cauză lipsa mandatului avocatului, ci formularea cererii printr-un reprezentant convențional persoană juridică cu încălcarea art. 84 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Așadar, soluția de casare a deciziei și de trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului s-a fundamentat pe nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la formularea cererii de chemare în judecată, dezlegările instanței de recurs fiind obligatorii pentru instanța care judecă fondul, conform art. 501 C. proc. civ.. Din niciun considerent al deciziei de casare nu reiese că s-ar fi pus în discuție - cu atât mai puțin să se fi admis - excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru etapa procesuală a recursului.

Prin urmare, în absența unei dispoziții a instanței de recurs pe acest aspect, nu se poate reține că ar fi intervenit nulitatea actului de procedură al alegerii de domiciliu în România pentru toate comunicările privind recursul, act efectuat de avocat prin întâmpinarea depusă în recurs, în conformitate cu art. 156 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că actul de comunicare a deciziei nr. 439/18.02.2020 către contestatoarele A.. și B. a fost legal întocmit, respectiv la sediul societății de avocatură, neputând fi primite susținerile contrare ale contestatoarelor.

Pentru considerentele expuse, constatând că prezenta contestație a fost înregistrată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca fiind tardiv formulată.

Cât privește solicitarea de amendare a contestatoarelor, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost formulată în mod expres prin întâmpinare (unde s-a susținut doar, la modul general, că drepturile procesuale nu au fost exercitate de către contestatoare cu bună-credință), ci după acordarea cuvântului în dezbateri, astfel încât aceasta nu mai poate fi luată în seamă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, contestația în anulare declarată de contestatorii A.. și B. împotriva deciziei nr. 439 din 18 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2021.