ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 834/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 21 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C. și D., asistată de mama sa A., au chemat în judecată pe pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "E." solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 450.000 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului material și moral produs prin decesul numitului F., în timpul și în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea: Prin sentința nr. 661 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C. și D., având ca obiect pretenții. A fost obligat pârâtul la 150.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanți.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați: Prin decizia nr. 78/A din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanții A., B., C. și D., asistată de A., împotriva sentinței civile nr. 661 din 15.11.2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "E." împotriva aceleiași sentințe civile.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "E.", criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "E." a formulat următoarele critici: - hotărârea atacată a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor legale, anume instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 1351 din C. civ. - în mod greșit instanța de apel a reluat argumentele instanței de fond, axate pe normele penale, deși în cauză își găsește aplicabilitatea o normă specială, reprezentată de art. 1351 din C. civ. - în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, în condițiile în care în cauză sunt îndeplinite condițiile cazului fortuit; - nelegal, nemotivat și nejustificat s-a reținut de către instanțele de fond și de apel că obligarea pârâtului la plata daunelor morale se întemeiază pe o pretinsă nerespectare de către pârât a normelor de siguranță și securitate în muncă, față de ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/2017, soluție menținută și de instanța de judecată prin respingerea plângerii formulate de A.; - nu este susținută cu nici un fel de probe și argumente motivarea că există o culpă a angajatorului "prin neglijența de care a dat dovadă prin neluarea tuturor măsurilor de înlăturare a pericolelor", atât timp cât din înscrisuri și declarațiile martorilor rezultă contrariul; - este adevărat că F. era singurul susținător al familiei, soția fiind casnică iar minora în continuarea studiilor, însă, în aprecierea jurisprudențială constantă în privința pretențiilor materiale solicitate cu titlu de daune morale, s-a statuat în ceea ce privește cerința de dovadă certă a acestor pretenții; în jurisprudență s-a arătat că partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității; decesul nu este ca urmare a unei nerespectări a normelor de securitate și protecția muncii de către angajatorul pârât, ci ca urmare a unui caz fortuit, cauză de exonerare a răspunderii, culpa fiind a lui F.; - cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, stabilirea lor fiind în temeiul unor prezumtive consecințe negative suferite de reclamanți pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și social; În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului pârâtului, schimbării în parte a sentinței civile nr. 661/2018, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și pe aspectul acordării daunelor morale în cuantum de 150.000 RON, iar în subsidiar, să se dispună ca în rejudecare să se stabilească o valoare redusă a acestora, rezonabilă în concordanță cu situația de fapt. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1. Apărările formulate în cauză În cauză, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 6 octombrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Sivicultură "E." împotriva deciziei nr. 78A din 5 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Sivicultură "E." este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Criticile astfel cum au fost formulate aduc în discuție, pe de o parte, nelegala obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale, în condițiile în care în cauză a existat un dosar penal prin care s-a constatat că există o cauză exoneratoare de răspundere, aceea a cazului fortuit (ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/2017). Pe de altă parte, recurentul consideră că despăgubirile acordate sunt în cuantum prea mare, cuantificarea prejudiciului moral nefiind supus unor criterii legale de determinare. Înalta Curte reține că prin Ordonanța pronunțată la data de 23 ianuarie 2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus clasarea cauzei penale privind infracțiunea de ucidere din culpă (moarte suspectă) prevăzută de art. 192 C. pen., referitoare la decesul numitului F.. S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - prevederi care înlătură răspunderea penală a angajatorului, cu referire la existența cazului fortuit. Prin Ordonața din 15 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a respins plângerea formulată de petenți împotriva soluției de clasare din dosarul nr. x/2017, soluția fiind definitivă. Conform dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. De asemenea, dispozițiile art. 1365 din C. civ. stipulează expres că: "instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă penală de achitare sau încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". Așa fiind, efectele soluției de clasare a cauzei penale nu pot fi extinse și în ceea ce privește posibilitatea instanței civile de a aprecia asupra existenței vinovăției delictuale și asupra existenței unei cauze exoneratoare de răspundere delictual civilă, cum este cazul fortuit. Astfel, Înalta Curte reține că, deși față de prezenta cauză civilă a existat în paralel și o cauză penală, soluționată prin clasare, susținerea recurentului-pârât în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, nu poate fi primită. Potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care este chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs. Forța majoră se caracterizează prin aceea că este o împrejurare externă, cu caracter excepțional, fără vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însușirile sale naturale, absolut invincibilăși imprevizibilă. Trebuie reținut desigur caracterul dinamic, variabil al noțiunii de forță majoră, în sensul că ceea ce la un moment dat este absolut imprevizibil și absolut invincibil, poate să devină previzibil și posibil de depășit ori de evitat. Or, în cauză s-a dovedit culpa angajatorului manifestată prin neglijența de care a dat dovadă prin neluarea tuturor măsurilor de înlăturare a pericolelor din partida de exploatare. Așadar, în măsura în care împrejurările care au intervenit și au dus spre producerea prejudiciului nu întrunesc condițiile existenței cazului fortuit așa cum sunt reglementate de normele de drept civil, în cauză nu subzistă un caz de exonerare de răspundere. De asemenea, Înalta Curte reține că art. 1355 C. civ. pct. (3) C. civ. "răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrității fizice sau psihice ori sănătății nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condițiile legii" . În consecință, nu se poate reține vreo autoritate sau identitate de argumente între noțiunea de caz fortuit prevăzută de C. pen. și cea prevăzută de C. civ., așa încât o cauză de exonerare de răspundere penală nu poate fi o cauză de exonerare civilă. Cu privire la critica privind cuantumul întinderii prejudiciului la care a fost obligat recurentul-pârât, Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat în mod legal menținând soluția dată de instanța de fond, la calculul acestuia avându-se în vedere toate circumstanțele cauzei, culpa pârâtului, chiar și concurentă cu culpa victimei, circumstanțele personale ale reclamanților, șocul emoțional suferit de acestea, încercarea persoanei vătămate de înlăturare a consecinței accidentului etc. Prin recursul formulat, pârâtă a susținut și că hotărârea instanței de apel nu este susținută cu nici un fel de probe și argumente motivarea că există o culpă a angajatorului "prin neglijența de care a dat dovadă prin neluarea tuturor măsurilor de înlăturare a pericolelor", atât timp cât din înscrisuri și declarațiile martorilor rezultă contrariul. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiași articol. Nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.