ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 839/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate:

- caracterul abuziv al clauzelor aflate la Secțiunea 6 - Rambursare - din contractul de credit nr. x din 16 octombrie 2007, iar ca o consecință a constatării caracterului abuziv a clauzelor arătate urmând a le declara nule absolut, avându-se în vedere încălcarea următoarelor obligații:

a. Obligațiile precontractuale de informare, consultare și avertizare a consumatorilor;

b. Obligația de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase;

c. Obligația de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare;

d. Obligația de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;

- să se dispună denominarea în moneda națională a plăților și constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare consemnate în art. 1.3 lit. c) din contractul de credit.

- obligarea pârâtei la stabilirea cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamanți la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului nr. x din 16 octombrie 2007, începând cu data scadenței primei rate și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți;

- obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 726 din 8 februarie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr. x din 16 octombrie 2007 încheiat între părți în ceea ce privește mențiunile privind:

"dobânda se poate modifica … conform deciziei băncii" (art. 5.1 teza a IV-a), "Banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale" (art. 5.1 teza a V-a) și "în cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale" (art. 5.4 teza a II-a); a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a compensat în parte cheltuielile de judecată cuvenite fiecărei părți și, în consecință, a obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârâtă a sumei de 4.982,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București au declarat apel reclamanții solicitând schimbarea în parte în sensul de a se admite toate cererile formulate prin modificarea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, împotriva sentinței a formulat apel și pârâta solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată, în integralitate a cererii de chemare în judecată.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 1427 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelurile formulate de apelanții-reclamanți și de apelanta-pârâtă ca nefondate.

E. Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța respectiva decizie, curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Prin încheierea din 13 iunie 2017 Curtea a reținut că efectul devolutiv al apelului reclamanților nu privește și clauzele referitoare la riscul valutar; cum nici pârâta nu a atacat soluția pe acest aspect, ceea ce rămâne de analizat Curții privește restul aspectelor analizate de hotărârea de primă instanță.

În ce privește apelul formulat de pârâta C. S.A. referitor la criticile formulate pe aspectul constatării caracterului abuziv și nulității absolute parțiale a clauzelor 5.1 și 5.4 s-a constatat că acestea sunt nefondate.

Din modul de redactare a acestei clauze rezultă că acestea nu indică motivul pentru care rata dobânzii va putea fi modificată de către bancă, ci indică doar niște criterii în funcție de care s-ar putea modifica rata dobânzii variabile.

Prima instanță a reținut ca fiind îndeplinită condiția nenegocierii acestor clauze, fiind în prezența unui contract preformulat și nefiind răsturnată de către pârâtă prezumția instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Curtea a reținut că simpla existență a unor proceduri de negociere, fără o probă certă a aducerii lor la cunoștința clientului și a dovedirii faptului că apelanții-reclamanți au avut posibilitatea să influențeze conținutul clauzelor contestate, nu doar să le accepte așa cum au fost formulate de bancă sau să refuze încheierea contractului, nu conduce la răsturnarea prezumției relative anterior menționate, ceea ce înseamnă că instanța de fond în mod corect a reținut caracterul nenegociat al contractului din care fac parte clauzele în discuție.

Prin clauzele constatate drept abuzive de prima instanță, echilibrul juridic contractual este rupt în favoarea băncii și în defavoarea consumatorilor, prima având la îndemână un instrument de modificare a unui element esențial al contractului -prețul -, în funcție de propria voință și propriile necesități.

Atâta timp cât clauzele în discuție nu arată motivele concrete care ar putea da dreptul băncii de a modifica dobânda, iar criteriile în funcție de care va opera modificarea nu sunt clar și inteligibil prevăzute, nefiind definite și nemenționând niște indici obiectivi ce ar intra în componența respectivelor criterii, nu se poate concluziona în sensul că respectivele clauzele contractuale sunt unele ce respectă cerința de transparență impusă de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Simpla alegare a absenței unei intenții dolosive nu este de natură a îndeplini cerințele unei acțiuni caracterizate de bună-credință, cât timp elementele obiective indică o modificare intenționată a echilibrului contractual, făcută în baza capacității mai mari de acțiune și înțelegere a realităților economice, de care dispune profesionistul.

În concluzie, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a reținut caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzelor cuprinse în art. 5.1 și 5.4 referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânda conform propriei decizii, precum și consecințele modificării dobânzii, conform deciziei băncii art. 5.4 teza a II-a.

În ce privește apelul reclamanților, solicitările acestora sunt fondate pe faptul că prima instanță nu ar fi dat consecințele corecte nulității, respectiv nu a dispus cele solicitate în sensul restabilirii echilibrului contractual.

Legea nr. 193/2000 nu permite stabilirea unor obligații esențiale contractuale prin modificarea clauzelor privitoare la acesta, în forma cerută de una dintre părți, ci, conform prevederilor art. 6 și 7, instanța are doar posibilitatea de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale și contractele se vor derula în continuare cu acordul consumatorului, dacă acest lucru mai este posibil, fie consumatorul poate cere rezoluțiunea contractului, ceea ce ar atrage restituirea prestațiilor fiecărei părți, eventual cu daune interese dacă le indică și dovedește ca atare.

Solicitarea unei alte modalități de calcul a dobânzii decât ceea ce ar reieși prin constatarea nulității clauzelor contractuale apare ca nefondată.

Nu pot fi întemeiate nici capetele de cerere accesorii solicitării de calculare a dobânzii conform unui anumit algoritm.

Deși constatate drept abuzive anumite clauze, modalitatea de "repunere în situația anterioară" solicitată de apelanții-reclamanți, teoretic în baza acestora, nu apare ca fiind cea legală, ei având posibilitatea de a solicita ulterior aplicarea consecințelor acestei nulități, în limitele prevăzute de art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000 și putând solicita restituirea sumelor încasate în baza clauzelor constatate drept abuzive, dar nu și modificarea acestora prin raportare la alt indice de referință decât cel stabilit în contract - art. 1.2, clauză ce nu a fost constatată drept nulă.

Art. 453 alin. (2) C. proc. civ., indică faptul că în cazul admiterii în parte judecătorii pot aprecia măsura în care părțile pot fi obligate la cheltuieli și le pot compensa, total sau parțial, or această măsură se raportează atât la cheltuielile propriu zis efectuate, cât și la criteriul de bază al culpei procesuale indicat de art. 452 C. proc. civ.. Sub ambele aspecte instanța de fond a făcut o apreciere corespunzătoare a culpei procesuale, iar cheltuielile acordate nu apar în nici un fel ca nerezonabile față de durata litigiului și complexitatea actelor procesuale ce s-au cerut a fi analizate.

Față de aceste considerente a fost respins ca nefundat și apelul declarat de reclamanți.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta.

Reclamanții A. și B. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Deși a constatat nulitatea absolută a clauzelor care conferă băncii dreptul de a modifica unilateral dobânda, instanța de apel nu dat cuvenitele consecințe nulității, respectiv nu a dispus în sensul celor solicitate pentru a se restabili echilibrul contractual, pentru a se înlătura consecințele negative, vătămătoare, ale clauzelor nule.

Instanța a intervenit deja în acordul de voință al părților când a constatat nulitatea absolută a unor clauze. Solicitările reclamanților au avut în vedere nu substituirea acordului părților de către instanță ci dimpotrivă, obligarea pârâtei să execute contractul în modul în care a supraviețuit prin anularea clauzelor abuzive.

Cererile privind recalcularea dobânzii conform marjei avute în vedere de bancă la data încheierii contractului de credit de bancă la data încheierii contractului de credit și imputarea asupra creditului nerestituit a diferenței încasată în plus prin creșterea abuzivă a cuantumului marjei au fost considerate în mod nelegal neîntemeiate.

Respectivele cereri vizează menținerea contractului cu eliminarea posibilității de modificare a marjei băncii în mod abuziv, precum și restituirea în forma propusă de către reclamanți a sumelor încasate în plus în temeiul clauzelor declarate ca fiind abuzive.

Calculul dobânzii și emiterea unui nou grafic de rambursare conform clauzelor rămase în vigoare nu constituie decât o operațiune materială de executare a contractului, în forma în care a supraviețuit prin anularea clauzelor abuzive.

Pârâta C. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit cu încălcarea dispozițiilor legale incidente.

În mod eronat, instanța nu a avut în vedere art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, ce împiedica analiza caracterului abuziv al clauzelor în discuție - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele deciziei recurate sunt în contradicție cu prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Niciuna dintre condițiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu sunt îndeplinite.

Clauzele contestate au făcut obiectul negocierii dintre intimați și bancă. Reclamanții au avut nu numai posibilitatea de negociere directă, ci și pe cea de opțiune, aspect care demonstrează îndeplinirea condiției existenței posibilității de negociere.

Cunoscând condițiile băncii, care s-au dovedit a fi mai avantajoase decât cele practicate de alte instituții bancare, au acceptat în cunoștință de cauză clauzele contractului de credit și ale actelor adiționale, având anterior posibilitatea de a negocia clauzele, pe care nu a exercitat-o.

G. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de bancă, nu pot fi reținute criticile aduse, acestea fiind nefondate.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorii va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Pârâta-recurentă nu a dovedit faptul că reclamanții consumatori au avut în mod efectiv posibilitatea de a influența natura sau chiar prezența unor clauze în contract.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta.

Calificarea expresă a dobânzii ca fiind variabilă nu este de natură a permite băncii să modifice rata dobânzii decât prin raportare la un mecanism care să fi fost stabilit prin contract, care să conțină criterii clare și previzibile și care să permită împrumutaților să determine întinderea obligațiilor lor.

Din modul de redactare a clauzei se deduce că este vorba despre un drept pe care banca și-l rezervă, drept care nu a fost rezervat și consumatorilor. Modul de redactare a clauzei face imposibilă verificarea modalității în care banca putea uza de dreptul pe care și l-a rezervat, pentru simplul motiv că domeniul de aplicabilitate al acestei clauze nu este precis determinat.

Nu este vorba, în această situație, de prezența unor criterii care ar fi putut fi înțelese de către consumatorul mediu ci, în realitate, de absența totală a unor asemenea criterii a căror aplicare să poată fi urmărită de consumator.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzelor cuprinse în art. 5.1 și 5.4 referitoare la dreptul băncii de a modifica în orice moment dobânda conform propriei decizii, precum și consecințele modificării dobânzii, conform deciziei băncii art. 5.4 teza a II-a.

Față de aceste considerente, criticile aduse deciziei recurate de către bancă sunt nefondate, iar recursul declarat de aceasta urmează a fi respins.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții consumatori, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanții critică decizia din perspectiva faptului că, deși a constatat nulitatea absolută a clauzelor care conferă băncii dreptul de a modifica unilateral dobânda, instanța de apel nu a dat cuvenitele consecințe nulității, respectiv nu a dispus în sensul celor solicitate pentru a se restabili echilibrul contractual, pentru a se înlătura consecințele negative, vătămătoare, ale clauzelor nule.

Pentru soluționarea recursului declarat de reclamanți, Înalta Curte urmează a avea în vedere jurisprudența CJUE, respectiv Cauza C269/19, pentru care a fost suspendată soluționarea prezentului litigiu în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 18 aprilie 2019.

Astfel, prin hotărârea CJUE pronunțată la 25 noiembrie 2020 în Cauza C-269/19 s-au statuat următoarele:

"Articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de împrumut precum cel în discuție în litigiul principal și atunci când acest contract nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, anularea contractului menționat ar avea consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator și nu există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv, instanța națională trebuie să adopte, ținând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului menționat le-ar putea provoca. În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nimic nu se opune printre altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective și ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza Directivei 93/13".

Atunci când instanța națională constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, instanța nu poate să completeze acest contract modificând conținutul acestei clauze.

În situația în care instanța națională nu ar putea să înlocuiască o clauză abuzivă cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv și ar fi obligată să anuleze contractul în ansamblul său, consumatorul ar putea fi expus unor consecințe deosebit de prejudiciabile.

Astfel, în ceea ce privește un contract de împrumut, o asemenea anulare ar avea, în principiu, drept consecință exigibilitatea imediată a sumei împrumutate care rămâne datorată în proporții ce riscă să depășească capacitățile financiare ale consumatorului și, din această cauză, tinde să îl penalizeze mai degrabă pe acesta decât pe împrumutător.

În prezenta speță, recurenții-reclamanți solicită modificarea clauzelor privind dobânda în forma propusă de către reclamanți, ori aceasta nu înseamnă a da cuvenitele consecințe nulității.

Înalta Curte apreciază că având în vedere jurisprudența CJUE, respectiv Cauza C-269/19, recursul declarat de reclamanți este fondat și acesta urmează a fi admis.

Decizia recurată va fi casată în parte și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, în privința modalității de calcul a dobânzii după constatarea ca fiind abuzive a clauzelor prevăzute de art. 5.1 și 5.4 din contractul de credit încheiat între părți.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și va fi respins ca nefundat recursul declarat de bancă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1427 din 03 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în privința modalității de calcul a dobânzii după constatarea ca fiind abuzive a clauzelor prevăzute de art. 5.1 și 5.4 din contractul de credit încheiat între părți.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 1427 din 03 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 aprilie 2021.