ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 78/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27 august 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanții A., B. prin reprezentant legal A., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pârâta H. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:

- 50.000 RON cu titlu de daune materiale pentru partea vătămata A., (soția persoanei decedate I.) 18.744,44 RON dovediți cu acte, restul cu martori;

- 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata A.

- 500.000 curo cu titlu de daune morale pentru partea vătămata B. periodică lunară, începând cu data de 20 iulie 2017 și până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare, până la finalizarea studiilor, respectiv până cel mai târziu la împlinirea vârstei de 26 ani;

- 300.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata C. (tatăl persoanei decedate I.);

- 300.000 euro cu titlu de daune morale si materiale pentru partea vătămata D. (mama persoanei decedate I.);

- 300.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata E. (fratele persoanei decedate I.);

- 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata F. (bunicul persoanei decedate I.);

- 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata G. (bunica persoanei decedate I.); având în vedere prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a accidentului produs la data de 20 iulie 2017 pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, soldat cu decesul unui membru al familiei I.;

Penalități legale de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de întârziere pentru sumele acordate cu titlu de despăgubire, începând cu data de 10 octombrie 2017 (scadența obligației de plată a despăgubirii), sau, cel mai târziu începând cu data de 29 noiembrie 2017, (expirarea termenului de 3 luni de la avizarea daunei) și până la achitarea integrală a acestora, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 231 din 1 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția lipsei de interes pentru reclamanții F. și J. și a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată promovată de aceștia.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta H..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C., D., E. și reclamanții A. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B..

Prin decizia civilă nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanții C., D., E. și reclamanții A. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B. împotriva sentinței civile nr. 231 din 1 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a anulat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta H. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, având în vedere că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât a fost dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare, deși niciuna dintre părți nu a solicitat rejudecarea cauzei, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

In acest context, se arată că instanța de apel a justificat soluția trimiterii cauzei spre rejudecare de necesitatea asigurării accesului părților la dublul grad de jurisdicție.

Cu toate acestea, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel poate trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, doar în situația în care părțile au solicitat această măsură prin cererea de apel ori prin întâmpinare, iar nu de către instanța de apel, ori de câte ori apreciază necesar.

Or, niciuna dintre părțile din prezenta cauză nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în măsura admiterii apelului, aspect ce reiese din cererile de apel și din întâmpinarea depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în absența unei solicitări a apelanților, prin cererea de apel sau a pârâtei, prin întâmpinare.

În plus, dispozițiile art. 480 C. proc. civ., permit instanței de apel, în cazul în care acesta constată nulitatea hotărârii apelate, să trimită cauza spre rejudecare doar în cazurile menționate la alin. (3) și (4).

În cauza dedusă judecății, sentința primei instanțe nu a fost anulată pentru niciunul dintre aceste motive, ci, ca urmare a unei pretinse nemotivări a acesteia, astfel încât, chiar și dacă ar fi existat o solicitare de trimitere a cauzei spre rejudecare nu s-ar fi putut dispune în acest sens.

Prin urmare, având în vedere că niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe ca urmare a admiterii apelului, recurenta solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Într-o altă critică, se susține încălcarea limitelor devoluțiunii determinate de ceea ce s-a apelat - încălcarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., întrucât prin cererile de apel formulate de către apelanții-reclamanți, aceștia au limitat devoluțiunea cauzei în apel doar la maniera în care prima instanța a administrat și apreciat probele, precum și cu privire la aprecierea instanței asupra culpei victimei și a pretinsului autor al faptei ilicite, din care decurg și alte critici precum: cuantificarea daunelor morale solicitate, acordarea pretinselor penalități de întârziere, fără însă a critica sentința primei instanțe pe motiv că aceasta ar fi nemotivată.

Astfel, instanța de apel era obligată, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ. să analizeze sentința apelată din perspectiva motivelor de apel invocate de către apelanții-reclamanți:

"instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

În mod similar, art. 479 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, aplicarea legii și stabilirea situației de fapt de către prima instanță.

Or, de vreme ce prin niciuna dintre cererile de apel nu a fost formulată nicio critică cu privire la nemotivarea sentinței, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Mai susține recurenta, printr-o altă critică, că au fost încălcate principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, prin sentința recurată a fost încălcat și principiul rolului activ al judecătorului în soluționarea cauzei astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care impune judecătorului să se pronunțe asupra a tot ceea s-a cerut, fără însă a fi depășite limitele învestirii.

Pentru a respecta principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, instanța de judecată, dacă aprecia necesare lămuriri cu privire la aceste aspecte cu ocazia deliberării, avea obligația de a repune cauza pe rol, după cum arată și doctrina.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., instanța trebuie să își întemeieze hotărârea numai pe motivele de fapt și de drept supuse în prealabil dezbaterii contradictorii.

O altă cerință a principiului contradictorialității o reprezintă punerea în discuția părților a tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept invocate după cum prevede art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel avea obligația de a le pune în discuția părților pretinsa nemotivare a sentinței apelate în scopul de a-și putea exprima un punct de vedere.

În acest sens, recurenta apreciază că a fost anulată în mod greșit hotărârea primei instanțe, considerându-se că aceasta ar fi nemotivată.

Prin decizia recurată, instanța de apel a dispus în mod nelegal anularea sentinței primei instanțe, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. cauzând pârâtei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei recurate.

În concret, instanța de apel a apreciat că hotărârea primei instanțe ar fi nemotivată, întrucât nu ar fi fost analizate argumentele părții adverse referitoare la argumentele bazate pe (i) pretinsa culpa a numitului K., (ii) pretinsa inexistență a relației de prietenie dintre victima și șoferul autoturismului și a (iii) pretinsei necunoașteri de către victimă a stării de ebrietate a șoferului.

Contrar celor reținute de către instanța de apel, hotărârile judecătorești se consideră motivate dacă din considerente care redau motivarea în drept și în fapt a soluției se desprinde raționamentul logico-juridic al instanței.

Astfel, prima instanță nu avea obligația, cu ocazia motivării hotărârii, să răspundă fiecăruia dintre argumentele prezentate de părți, ci era suficientă o analiză globală a acestor argumente, iar din cuprinsul hotărârii să rezulte implicit răspunsul instanței cu privire la argumentele neanalizate expres.

Așadar, prima instanță a grupat și a analizat în mod global susținerile ambelor părți și, reținându-se că singura parte responsabilă pentru producerea prejudiciului reclamat prin cererea de chemare în judecată este victima care a acceptat să călătorească alături de colegul său, aflat în stare de ebrietate.

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii ce ar rezulta din fundamentarea acesteia pe "supoziții și împrejurări circumstanțiale" recurenta solicită instanței de recurs să observe că sentința este legală și temeinică, fiind dovedit faptul vecin și conex pe care se sprijină prezumția judiciară reținută de către instanță în temeiul art. 328 C. proc. civ. (că victima ar fi cunoscut faptul că șoferul se află în stare de ebrietate), respectiv că victima și șoferul autoutilitarei erau colegi de muncă și că se aflau, la ora 10:15 minute, în timpul programului de lucru împrejurarea că situația de fapt a fost reținută în baza unei prezumții judiciare nu echivalează, contrar susținerilor instanței de apel cu absența oricăror mijloace de probă.

Față de considerentele expuse, recurenta solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel.

Prin întâmpinarea depusă la data de 9 aprilie 2020, intimații A. în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului B. solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 9 aprilie 2020, reclamanții C., D., E. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin notele de ședință, depuse de recurentă la 28 mai 2020, s-a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimați prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei și admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 iunie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 1 iulie 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunțată la 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 21 ianuarie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Critica recurentei subsumată acestui motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât instanța de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, deși niciuna dintre părți nu a solicitat rejudecarea cauzei, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Această critică este fondată, având în vedere prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța de apel poate trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, doar în situația în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Din analiza dosarului din apel, se constată că niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în măsura admiterii apelului, aspect ce reiese din cererile de apel și din întâmpinarea depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în absența unei solicitări a apelanților, prin cererea de apel sau a pârâtei, prin întâmpinare.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 480 C. proc. civ., permit instanței de apel, în cazul în care aceasta constată nulitatea hotărârii apelate, să trimită cauza spre rejudecare doar în cazurile menționate la alin. (3) și (4), însă în cauza dedusă judecății, sentința primei instanțe nu a fost anulată pentru niciunul dintre aceste motive ci, ca urmare a nemotivări acesteia.

Prin urmare, având în vedere că niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe ca urmare a admiterii apelului, se impune admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Într-o altă critică, se susține încălcarea limitelor devoluțiunii determinate de ceea ce s-a apelat - încălcarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., întrucât prin cererile de apel formulate de către apelanții-reclamanți, aceștia au limitat devoluțiunea cauzei în apel doar cu privire la modul în care prima instanța a administrat și apreciat probele, precum și în ceea ce privește culpa victimei și a pretinsului autor al faptei ilicite, fără însă a critica sentința primei instanțe pe motiv că aceasta ar fi nemotivată.

Și această critică se constată a fi întemeiată, întrucât instanța de apel era obligată să analizeze sentința apelată din perspectiva motivelor de apel invocate de către apelanții-reclamanți, conform dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Or, din analiza cererilor de apel se constată că prin niciuna dintre acestea nu a fost formulată vreo critică cu privire la nemotivarea sentinței, iar din această perspectivă se impune casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Printr-o altă critică, se susține că au fost încălcate principiile contradictorialității, al dreptului la apărare și al rolului activ al judecătorului în soluționarea cauzei, astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care impune judecătorului să se pronunțe asupra a tot ceea s-a cerut, fără însă a fi depășite limitele învestirii.

Critica astfel formulată se constată că este fondată, având în vedere că una dintre cerințele principiului contradictorialității o reprezintă punerea în discuția părților a tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept invocate după cum prevede art. 14 alin. (5) C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., instanța trebuie să își întemeieze hotărârea numai pe motivele de fapt și de drept supuse în prealabil dezbaterii contradictorii.

În același context, se reține că este întemeiată ultima critică prin care recurenta apreciază că a fost anulată în mod greșit hotărârea primei instanțe, considerându-se că aceasta ar fi nemotivată, prin încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivarea, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de aspectele menționate, Înalta Curte apreciază, contrar celor reținute de instanța de apel, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, reținând, în esență, că singura parte responsabilă pentru producerea prejudiciului reclamat prin cererea de chemare în judecată este victima care a acceptat să călătorească alături de colegul său, aflat în stare de ebrietate și, răspunzând totodată, susținerilor părții adverse cu privire la producerea prejudiciului reclamat prin cererea de chemare în judecată, precum și în ceea ce privește prezumția judiciară, reținută de către instanță în temeiul art. 328 C. proc. civ.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea apelurilor formulate, având în vedere că prin hotărârea atacată au fost încălcate prevederile art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ., limitele devoluțiunii potrivit dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., precum și principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al rolului activ al judecătorului în soluționarea cauzei, aspecte ce nu pot satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a analiza cererile de apel prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și să răspundă criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, conform art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ. solicitând părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dată fiind soluția pronunțată de casare cu trimitere spre rejudecare, ideea de culpă procesuală nu poate fi primită și, prin urmare, cheltuielile de judecată solicitate vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D., C., F., A., E., B. prin reprezentant legal A. și G..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.