ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 674/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, împotriva deciziei civile nr. 2609 din 4 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, revizuenta A. a invocat și dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar prin completarea cererii de revizuire a invocat și art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire și anularea în tot/în parte a deciziei atacate.

Înalta Curte, analizând cu prioritate competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., constată că nu este competentă să soluționeze cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Este de reținut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, revizuenta A. a învestit instanța cu o cerere de revizuire a deciziei nr. 2609 din 4 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, întemeiată și pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În raport de dispozițiile legale menționate, competența materială de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine Curții de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cum dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ. cuprind norme de competență materială imperativă, de la care nu se poate deroga, Înalta Curte urmează a declina competența soluționării cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în aplicarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2609 din 4 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.