ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, societatea A. S.R.L. (denumită A.C.M. ALPHA GRUP SRL) prin lichidator judiciar B. și prin administrator special C., a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 715.328,21 RON reprezentând prejudiciul produs societății reclamante până la data de 09.06.2017 așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară dispus de instanța de judecată in dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, întrucât pârâta nu a respectat prevederile contractului de execuție lucrări nr. x/06.12.2012 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă prin sentința nr. 42 din 11 martie 2020 pronunțată de în dosarul nr. x/2019, a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă; a respins ca fiind prescrisă acțiunea judiciară formulată de reclamanta A. S.R.L. Carcea, - prin lichidator judiciar B. și prin administrator special C..

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 406/2020 din 16 septembrie 2020 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 42 din 11 martie 2020 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a I-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L. PRIN ADMINISTATOR SOCIAL E., având ca obiect pretenții .

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L. Carcea - prin lichidator judiciar B. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că prin hotărârile pronunțate instanțele nu au ținut cont de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Recurenta-reclamantă susține că atât instanța de fond cât și instanța de apel au supus unei noi analize momentul de la care a început să curgă termenul prescripției, respectiv au analizat din nou momentul când reclamanta a cunoscut existența prejudiciului, în condițiile în care conform hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, reclamanta a luat cunoștință despre existența prejudiciului în data de 26.04.2016, termenul de 3 ani nefiind împlinit la data formulării acțiunii, iar prezenta acțiune a fost înregistrată cu respectarea termenului de 3 ani, respectiv în data de 23.04.019.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanțele au aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 2517, art. 2523 și art. 2537 C. civ.

După o prezentare detaliată a situației de fapt, a concluziilor raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2015, a dispozițiilor art. 8, art. 17.5 și art. 9 din contractul nr. x din 06.12.2012, recurenta-reclamantă consideră că prejudiciul a luat naștere în momentul în care beneficiarul final al lucrării, Primăria Comunei Bărbătești a refuzat la plată situațiile de lucrări, iar în urma raportului de expertiză tehnică întocmit în acest sens a rezultat că executantul S.C. D. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile ce derivă din contractul nr. x/06.12.2012.

Recurenta-reclamantă susține că a promovat prezenta acțiune pentru diferența de 715.328,21 RON rezultată dintre prejudiciul constatat prin raportul de expertiză, respectiv 1.030.973,51 RON și suma la care a fost obligată pârâta prin soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015, respectiv 315.645,30 RON.

Din această perspectivă, susține recurenta-reclamantă, sunt aplicabile dispozițiile art. 2537 pct. 2 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, atât cererea de chemare în judecată aferentă dosarului nr. x/2015, cât și prezenta cerere de chemare în judecată se întemeiază pe nerespectarea aceluiași contract de execuție lucrări, nr. 291/06.12.2012, deci pe același raport juridic.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă susține că există o triplă identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii, cu mențiunea că obiectul prezentei acțiuni este reprezentat de diferența de prejudiciu care a fost deja constatat definitiv în dosarul nr. x/2015.

Totodată, recurenta-reclamantă a subliniat și faptul că pârâta S.C. D. S.R.L. prin singura apărare formulată, nu a contestat suma solicitată la plată de subscrisa, ci a considerat că nu datorează această sumă pentru că și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Or, această apărare a intrat sub autoritatea de lucru judecat ca urmare a pronunțării hotărârilor definitive în dosarul nr. x/2015.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă D. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanțele au încălcat autoritatea de lucru judecat, întrucât au analizat din nou momentul când reclamanta a cunoscut existența prejudiciului, în condițiile în care conform hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2015, reclamanta a luat cunoștință despre existența prejudiciului în data de 26.04.2016 când a luat cunoștință de raportul de expertiză, sunt nefondate.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat.

În speță, nu a existat o statuare a instanței judecătorești cu privire la chestiunile litigioase deduse judecății în prezenta cauză, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat.

Astfel, se constată că prin prezenta acțiune, societatea reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. și prin administrator special C. a solicitat obligarea societății pârâte D. S.R.L. la plata sumei de 715.328,21 RON, cu titlu de prejudiciu produs societății reclamante până la data de 09.06.2017, reprezentând diferența dintre prejudiciul total produs așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnica judiciara dispus de instanța de judecata in dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, respectiv de 1.030.973,51 RON, și suma de 315.645,3 RON, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința nr. 139 din 12.12.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Gorj, secția a II a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 828/04.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admisă acțiunea judiciară cu precizarea ulterioară și obligată pârâta D. S.R.L. către reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 315.645,3 RON, despăgubiri civile.

Ca atare, legal și temeinic a apreciat instanța de apel că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, drept pentru care, în speță, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Dispozițiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate sub aspectul modului de soluționare a excepției prescripției extinctive, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Se reține că prescripția extinctivă constă în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul de prescripție stabilit de lege, iar termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Astfel, în privința pretențiilor din prezenta cauză dreptul material la acțiune s-a născut în momentul la care apelanta creditoare era îndreptățită să ceară executarea obligației contractuale, cel mai târziu momentul în care a formulat cererea ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2015, adică momentul când a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, respectiv data de 29.06.2015.

Având în vedere că cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost introdusă la data de 22.04.2019, prin raportare la data de 29.06.2015, sau chiar la data de 15.09.2015 când a fost reziliat contractul nr. x/06.12.2012 încheiat între părți, termenul de prescripție reglementat de art. 2517 C. civ. era împlinit, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile dezvoltate în memoriul de recurs referitoare la momentul propus de recurenta-reclamantă ca moment de debut al cursului prescripției, respectiv 26.04.2016, când beneficiarul lucrării Primăria Comunei Bărbătești prin adresa nr. x/26.04.2016 i-a adus la cunoștință că refuză decontarea c/val lucrărilor pe motivul că situațiile de lucrări cuprindeau lucrări care nu erau executate și lucrări executate defectuos, confirmate prin Raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2015.

Astfel, instanța supremă apreciază că ele vizează în realitate aspecte factuale, care scapă cenzurii instanței de recurs, constituind aspecte de eventuală netemeinicie, mai ales că instanța este chemată să aprecieze asupra relevanței unor împrejurări de fapt pe aspectul momentului de la care începe să curgă prescripția.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată este rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și a unei aprecieri convingătoare a faptelor reținute în cauză.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuție situația de fapt stabilită și de a solicita instanței de recurs să o reconsidere, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

În acest context, se constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 406/2020 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 406/2020 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.