ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2021

HOTĂRÂRE

17.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II a civilă, de Contecios Administrativ și Fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 469.760,715 RON, reprezentând contravaloarea a 75 % din cuantumul pierderilor cumulate ale societății D. S.R.L., a dobânzii legale aferente perioadei 01.03.2016 și până la data plății integrale a sumei solicitate, precum și actualizarea cu indicele de inflație a sumei pretinse, începând cu data de 01.03.2016 și până la data achitării efective a debitului; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata sumei de 164.768 RON, reprezentând contravaloarea impozitului plătit în numele cedentei pe transferul unui număr de 90.015 părți sociale, actualizată cu rata inflației, de la data de 05.02.2018 și până la data achitării integrale a sumei datorate, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de 05.02.2018 și până la data plății integrale; reclamantul a cerut și plata sumei de 123.302 RON, reprezentând datorii aferente activității derulate de S.C. D. S.R.L., în perioada 2010-2015, a dobânzii aferente și actualizare cu rata inflației a acestei sume, calculate de la data achitării și până la restituirea ei integrală de către reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 692/C din 5 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale a instanței, invocată de pârâți, prin întâmpinări și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, așa cum rezultă din declarațiile pârâților, cuprinse în întâmpinările depuse, aceștia își au domiciliul declarat în România, București, str. x, astfel că nu se poate reține aplicabilitatea art. 108 din C. proc. civ., care se referă la situația pârâtului cu domiciliul necunoscut, incidente fiind dispozițiile privitoare la competența de drept comun, reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanța a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 119 C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și motivele invocate de către reclamant, pretențiile fiind străine de activitatea propriu-zisă a societății sau de raporturile dintre asociați și societate sau de raporturile dintre asociați, dar specifice și izvorâte din contractul de societate însuși.

Referitor la o eventuală competență alternativă prin raportare la locul executării contractului, tribunalul a arătat că în contractul de cesiune de părți sociale nu s-a arătat expres un astfel de loc.

Prin sentința civilă nr. 134 din 22 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății, diferendul juridic are ca temei cesiunea părților sociale ale societății S.C. D. S.R.L., fiind așadar în strânsă legătură cu însăși structura societății.

Totodată, Tribunalul București a arătat că cei doi pârâți nu au domiciliul și nici reședința în România, iar prin întâmpinări pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale prin raportare la prevederile art. 107 și art. 108 C. proc. civ.

În opinia instanței, art. 108 C. proc. civ. nu se poate aplica, întrucât normele de competență sunt de strictă interpretare, iar situația premisă este necunoașterea domiciliului sau reședinței pârâtului. În prezenta cauză, domiciliul pârâților este cunoscut, însă acesta nu este în România, astfel cum aceștia au arătat.

Potrivit instanței, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Din analiza cererii de chemare în judecată, a întâmpinărilor, precum și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că în prezenta cauză devin incidente prevederile din Cartea a VII-a Procesul civil internațional, respectiv art. 1065 și următoarele C. proc. civ.

Totodată, conform art. 5.2 din contractul de cesiune de părți sociale "Orice dispută în legătură cu nașterea, modificarea, executarea, încetarea prezentului contract va fi de competența instanțelor judecătorești competente din România", în cauză existând o convenție cu privire la instanțele competente.

Cum în prezenta cauză Tribunalul Brașov a rămas în pronunțare pe excepția invocată de pârâți, excepție care a fost motivată pe art. 107 și 108 C. proc. civ., iar instanța nu a invocat propria excepție de necompetență teritorială absolută prin raportare la prevederile cuprinse în Cartea a VII-a Procesul civil internațional din C. proc. civ., această instanță a rămas competentă pentru judecarea cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, astfel cum părțile au stabilit prin art. 5.2 din contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 12 decembrie 2015, "Orice dispută în legătură cu nașterea, modificarea, executarea, încetarea prezentului contract va fi de competența instanțelor judecătorești competente din România".

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispozițiile art. 107 C. proc. civ. nu sunt incidente, însă, în speță, în condițiile în care pârâții nu au domiciliul în România, ci în Israel.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține și faptul că incidența dispozițiilor art. 1.065 și următoarele C. civ., care reglementează procesele de drept privat cu elemente de extraneitate nu au fost invocate în susținerea excepției necompetenței teritoriale, nici de către pârâți și nici de către instanța inițial învestită.

Totodată, art. 108 C. proc. civ. statuează: "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz".

Nici art. 108 C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât domiciliul pârâților nu este necunoscut, acesta fiind indicat, de altfel, de către reclamant prin nota înregistrată la data de 17.02.2020 la dosarul cauzei, respectiv, în ceea ce îl privește pe pârâtul C.: Israel, Tidhar St 17, Ra

anana, iar în ceea ce o privește pe pârâtă B.: Israel. Aceleași adrese de domiciliu au fost indicate și de către pârâți, prin întâmpinările formulate.

Cum excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârâți prin întâmpinări este întemeiată pe prevederile art. 107, art. 108 C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză, instanța initial învestită, respectiv Tribunalul Brașov, rămâne competentă să soluționeze cauza.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.