ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 638/2021

HOTĂRÂRE

16.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 638/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

La data de 06.01.2020 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția Civilă, sub nr. x/2020, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. și CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ E., prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâta Cabinet Individual Insolventa D. a înscris in tabelul creanțelor din cadrul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal mai multe sume cu titlu de creanța, sume care însa nu pot fi considerate drept creanța certa si exigibila in sensul legii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1444/2020 pronunțată la data de 11 iunie 2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare de pârâții Cabinetul Individual de Insolvență E., Cabinetul Individual de Insolvență D. și S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști. Astfel, în condițiile în care cuantumul obiectului cererii este peste pragul de 200.000 RON, judecătoria nu este competentă material pentru a soluționa acțiunea.

Totodată, instanța a reținut că cererea reclamantei este o acțiune în constatare și nu o contestație împotriva tabelului definitiv de creanțe întocmit de lichidatorul judiciar, astfel că nu se impune declinarea acesteia în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 939 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, judecător sindic, dosar de insolvență nr. 1758/105/2008.

În fundamentarea acestei sentințe tribunalul a motivat că stabilirea drepturilor cu titlu de creanțe comerciale în perioada insolvenței face obiectul competenței tribunalului care are pe rol cauza de faliment, respectiv Tribunalul Prahova, judecător sindic, dosar de insolvență nr. 1758/105/2008, astfel încât această instanță este competentă în soluționarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 17 noiembrie 2020.

Prin sentința nr. 16/2021 din 14 ianuarie 2021, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale funcționale a judecătorului sindic si teritoriale a Tribunalului Prahova, a declinat competența soluționării cauzei având ca obiect acțiune în constatare Tribunalului Vâlcea, secția civilă. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Prahova și Tribunalul Vâlcea, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamanta a formulat o cerere în constatare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., prin care a solicitat să se constate că o parte din sumele înscrise în tabelul creanțelor în cadrul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu pot fi considerate drept creanțe certe și exigibile în sensul legii.

Din interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea insolvenței 85/2006, rezultă, a reținut tribunalul, că, dacă la alin. (1) se enumeră în mod exemplificativ principalele atribuții ale judecătorului-sindic, alin. (2) stipulează că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar sau lichidatorului și la procesele și cererile de natură juridică aferente procedurii insolvenței. Având în vedere multitudinea activităților specifice procedurii insolvenței, a motivat tribunalul, este imposibilă stabilirea concretă, exhaustivă a tuturor operațiunilor ce au loc pe parcursul desfășurării insolvenței, întrucât acestea variază de la o situație juridică la alta.

Astfel, soluția aleasă de legiuitor este aceea că nu limitează atribuțiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 11 din lege, ci are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii, precum și litigiile, procesele și cererile ce au legătură directă cu insolvența și sunt prevăzute de Legea 85/2006.

În același timp, a reținut tribunalul că această soluție legislativă este și restrictivă, în sensul că judecătorul-sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce transcede procedurii insolvenței, respectiv realizarea unui drept, o pretenție, somație de plată, ori recuperarea unei creanțe, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond.

Este adevărat, a argumentat tribunalul, că în procedura insolvenței există posibilitatea formulării de contestații împotriva înscrierii unei creanțe în tabelul preliminar si definitiv al creanțelor, procedură de care, de altfel, reclamanta, în calitate de fost administrator special al debitoarei S.C. F. S.R.L. a și uzat, însă acest lucru nu poate echivala cu nesocotirea principiului disponibilității și lipsirea reclamantului, de plano, de posibilitatea formulării unei cereri pe dreptul comun, admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei astfel de cereri urmând a fi analizată de către judecătorul de drept comun.

În această situație, potrivit principiului disponibilității, judecătorul sindic a motivat că cererea formulată de reclamant excede competențelor sale funcționale prevăzute în Legea nr. 85/2006, și, față de cuantumul pretențiilor formulate, mai mare de 200.000 RON, și domiciliile celor trei pârâți, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., Cabinetul Individual de Insolvență D. și Cabinetul Individual de Insolvență E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâta a înscris in tabelul creanțelor din cadrul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în care S.C. F. S.R.L. are calitatea de debitoare, mai multe sume cu titlu de creanța, care însă nu pot fi considerate drept creanță certă și exigibilă în sensul legii.

Se constată că litigiul pendinte are ca obiect cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L privind stabilirea drepturilor cu titlu de creanțe comerciale față de o societate care se află în procedura insolvenței, S.C. F. S.R.L., precum și că pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal se află dosarul de insolvență nr. 1758/105/2008 privind pe debitoarea S.C. F. S.R.L..

Înalta Curte reține că legea nr. 85/2006 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de legea insolvenței.

Dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuții ale judecătorului sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvență.

Din conținutul acestei reglementări reiese că legiuitorul nu limitează atribuțiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 11 din lege, ci are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii, precum și litigiile ce au legătură directă cu insolvența.

Astfel, cererea formulată de reclamantă privind stabilirea drepturilor cu titlu de creanțe comerciale în perioada insolvenței, nu poate fi soluționată decât în condițiile reglementate de legislația specială, respectiv Legea nr. 85/2006, iar nu în cadrul procedurii reglementate de C. proc. civ.

Conform art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de legea insolvenței, cu excepția recursului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului și sunt exercitate de un judecător-sindic.

În consecință, în condițiile în care cererea formulată de reclamantă privește stabilirea drepturilor cu titlu de creanțe comerciale în perioada insolvenței și văzând dispozițiile art. 6 cu referire la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aceasta se impune a fi soluționată pe calea legii speciale a insolvenței, de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat in materia procesului determinată după natura obiectului său.

Prin urmare, competența de soluționare a pricinii aparține judecătorului sindic învestit cu soluționarea dosarului de insolvență nr. 1758/105/2008 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acesta având posibilitatea de a analiza asupra admisibilității cererii din perspectiva normelor de drept aplicabile în materie.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.