ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2021

HOTĂRÂRE
20.01.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar și hotărârile atacate, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă la 21.07.2020, revizuentul A. a solicitat retractarea sentinței civile nr. 1157/22.03.2019 a Judecătoriei Piatra Neamț și a deciziei civile nr. 157/AC/18.05.2020 a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2018, întrucât contravin considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 376/31.03.2016 a Tribunalului Neamț, secția I civilă, cât și a deciziei civile nr. 418/08.05.2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2011.

În motivare, a susținut în esență că a fost ignorată autoritatea de lucru judecat a considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 376/31.03.2016 a Tribunalului Neamț, secția I civilă, în contextul în care Judecătoria Piatra Neamț, prin sentința civilă nr. 1157/22.03.2019, a analizat din nou același dosar de partaj bunuri comune și a ajuns la o concluzie diferită după mai bine de trei ani.

În drept, a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3/12.10.2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 26.10.2020.

Înalta Curte a luat în examinare excepția tardivității cererii de revizuire, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, conform art. 24 C. proc. civ., cu aplicarea art. 185 C. proc. civ., invocată din oficiu, reținând următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., retractarea sentinței civile nr. 1157/22.03.2019 a Judecătoriei Piatra Neamț și a deciziei civile nr. 157/AC/18.05.2020 a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2018, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor și dispozitivului deciziei civile nr. 376/31.03.2016 a Tribunalului Neamț, secția I civilă, cât și a deciziei civile nr. 418/08.05.2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2011.

Dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevăd că termenul de revizuire este de o lună și se socotește în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Hotărârile atacate sunt definitive, potrivit art. 718 C. proc. civ. raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data soluționării apelului, care coincide pronunțării deciziei civile nr. 157/AC/18.05.2020 a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, atacată cu revizuire.

Potrivit art. 181 alin. (3) C. proc. civ., când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 185 C. proc. civ.

În cauză, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere datele la care s-au pronunțat hotărârile a căror retractare se solicită, sentința civilă nr. 1157/22.03.2019 a Judecătoriei Piatra Neamț și decizia civilă nr. 157/AC/18.05.2020 a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport cu data formulării cererii de revizuire - 20.07.2020, potrivit ștampilei aplicate pe plicul de la fila x aflat în dosarul curții de apel.

Susținerile revizuentului referitoare la împrejurarea că a promovat cererea de revizuire în maxim 10 zile de la comunicarea deciziei civile nr. 157/AC/18.05.2020 a Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și că legislația din România ar trebui corelată cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, mai exact art. 6, nu pot conduce la înlăturarea aplicării art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și calcularea termenului de la comunicarea deciziei și nu de la data rămânerii definitive ultimei hotărâri pronunțate.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională la paragraful 18 din decizia nr. 346/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1104/19.11.2020, "faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită".

Astfel, Înalta Curte reține că în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen cu caracter peremptoriu nu a afectat accesul liber la justiție în substanța sa, ci a instituit un cadru normativ eficace în care părțile pot exercita căile de atac extraordinare care repun în discuție însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești, ca expresie a principiului securității juridice a raporturilor de drept definitiv soluționate.

Prin urmare, părțile au obligația de a-și exercita drepturile procesuale în termenele stabilite de lege, fapt ce reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Nerespectarea unui termen procedural legal implică anumite consecințe procedurale, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 185 C. proc. civ., va respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire, context în care aspectele formale care țin de analiza existenței hotărârilor potrivnice nu se mai impun a fi verificate.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1157/22.03.2019, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț și deciziei civile nr. 157/AC/18.05.2020, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2023
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 24 august 2022, sub nr. x/2022, astfel
ÎCCJ 2018-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3024/2018
Ședința publică din data de 20 iunie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 63/12.01.2017, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, secția Civilă, a fost respinsă cere
ÎCCJ 2023-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, în data de 9 decembrie 2021, sub nr. x/2
ÎCCJ 2021-12-06
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 368/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 54 din 20 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curt
ÎCCJ 2019-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 927/2019
u, respectiv a deciziei nr. 1032/2017 pronunțate în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bacău. În ședința publică din data de 03.10.2018, în raport de obiectul contestației la executare, astfel cum a fost lămurit prin cererea depusă
Sursă