ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 31 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul BEJ B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 396.608,55 RON, reprezentând prejudiciu cauzat în urma încălcării obligațiilor profesionale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul BEJ B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat față de considerentele sentinței civile nr. 2514 din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. x/2017.

Prin sentința nr. 208/F civ/2019 din 23 mai 2019, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției extinctive și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârât, și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 342/A din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât nu a fost analizată fapta ilicită a pârâtului constând în efectuarea de acte de executare ulterior suspendării procedurii de executare silită ce făcea obiectul dosarului de executare preluat de intimat, iar curtea de apel s-a limitat la a reține că intimatul-pârât a transmis dosarul de executare în original și nu a răspuns disciplinar pentru această faptă.

Recurenta-reclamantă susține că din transmiterea în original a dosarului de executare nu rezultă în mod necesar că intimatul-pârât nu a analizat acest dosar și nu a luat cunoștință de încheierea de suspendare a executării silite. Afirmă că intimatul-pârât cunoștea hotărârea de suspendare deoarece aceasta poartă semnătura și ștampila sa, aplicate la 15 mai 2021, data preluării dosarului de executare, iar curtea de apel a reținut în mod greșit că din actele dosarului nu rezultă data preluării.

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel nu a motivat decizia cu privire la efectuarea de acte de executare silită ulterior anulării executării silite și nici cu privire la conduita pasivă a intimatului-pârât cu privire la neexercitarea căilor de atac în cadrul procedurii de obținere a încheierii de încuviințare a executării silite.

Aceeași parte arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 403 C. proc. civ. din 1865 deoarece au fost efectuate acte de executare silită ulterior suspendării acestei proceduri. Se invocă și încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 307

1

, art. 373

1

și ale art. 404 din același cod prin îndeplinirea de demersuri execuționale ulterior anulării procedurii de executare silită și prin faptul că nu au fost atacate cu recurs încheierea din 22 martie 2013, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, și sentința civilă din 11 martie 2014, prin care s-a constatat perimată cererea de încuviințare a executării silite. Se susține că au fost încălcate și aplicate greșit prevederile art. 1357 C. civ. deoarece instanța de apel nu a reținut că intimatul-pârât a săvârșit o faptă ilicită și de asemenea că au fost încălcate prevederile art. 5 și art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că înțelege să se conformeze obligației de a achita taxa judiciară de timbru, astfel cum i-a fost pusă în vedere.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. București împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019 și s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 27 ianuarie 2021, în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reține criticile prin care recurenta-reclamantă afirmă că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece nu au fost analizate toate faptele ilicite săvârșite de intimatul-pârât. Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât și a apreciat ca fapte ilicite următoarele: efectuarea de acte de executare silită pe perioada cât procedura de executare silită a fost suspendată, efectuarea de acte de executare silită ulterior pronunțării deciziei nr. 582 din 23 iulie 2012 prin care, în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Galați a admis recursul declarat împotriva soluției de respingere a contestației la executare și a anulat toate actele de executare silită din dosarul nr. x/2010 și neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege în scopul obținerii încheierii de încuviințare a executării silite în dosarul nr. x/2013.

Din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a avut în vedere toate faptele pretins a fi fost săvârșite de către intimatul-pârât și nu reiese că le-a analizat sub aspectul îndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale. Instanța supremă constată că instanța de apel nu a stabilit în mod clar care este data la care intimatul-pârât a preluat dosarul de executare și dacă rezultă din actele dosarului că intimatul-pârât ar fi putut avea cunoștință de decizia nr. 582 din 23 iulie 2012. Mai constată că instanța de apel nu a motivat în mod logic și clar de ce a apreciat că intimatul-pârât a depus toate diligențele pentru a obține încheierea de încuviințare a executării silite în cadrul celui de al doilea dosar de executare silită în condițiile în care avea la dispoziție căi de atac pe care a înțeles să nu le folosească.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. București împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va clarifica situația de fapt și va analiza toate condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la pretinsele fapte săvârșite de intimatul-pârât, din perspectiva criticilor formulate prin cererea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 342/A din 23 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimitere cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.