Secțiunea a patra Cerere nr. 22128/18 Marcel-Gelu ȘCHIOPU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 21 noiembrie 2023 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președintele Anja Seibert-Fohr, Sebastian Rădulețu, judecători și Crina Kaufman, asistentă de secțiune f.f., având în vedere cererea nr. 22128/18, îndreptat împotriva României și al cărui resortisant român, domnul Marcel-Gelu Șchiopu, născut în 1963 și rezident în Botoșani, a sesizat Curtea la 2 mai 2018 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La data de 1 iulie, Comisia a adoptat decizia de inițiere a procedurii, în conformitate cu art. 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. octombrie 2007, reclamantul, atunci subcomisar de poliție, a fost numit șef al poliției orașului F. La 2 martie 2012, Oficiul Registrului Național al Informațiilor care țin de secretul apărării ( În 2011, a fost inițiată o anchetă penală împotriva reclamantului de șefi de funcții și de asistență acordată unui suspect. După un refuz pronunțat în favoarea persoanei în cauză la 5 iulie 2013 de către Parchet în apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție ( La 13 iunie 2016, Parchetul și-a redeschis ancheta la 23 iunie 2014. Printr-o decizie din 17 iunie 2013, șeful de la a informat reclamantul că a fost demis din funcția sa de șef de poliție din cauza retragerii certificatului său de securitate. În august 2013, reclamantul a obținut o autorizație de acces la datele de la mai puțin secrete de serviciu. Începând cu 1 septembrie 2013, acesta a ocupat un post de ofițer. La 10 ianuarie 2014, reclamantul sesizează tribunalul departamental din Botoșani (inclusiv tribunalul județean departamental) cu privire la o acțiune de anulare a deciziei din 17 iunie 2013 (punctul 4 de mai sus) și cu privire la actele administrative de retragere a certificatului de securitate (punctul 3 litera (c) de mai sus). El a solicitat, de asemenea, reintegrarea sa în funcția de șef de poliție și a solicitat ca autoritățile să fie condamnate la eliberarea unui nou certificat de securitate și la plata sumei corespunzătoare diferenței dintre salariul pe care îl primise în calitate de șef de poliție și cel primit după retrogradare. Prin hotărârea din 19 noiembrie 2014, Tribunalul departamental din Botoșani, observând că decizia din 17 iunie 2013 s-a bazat pe retragerea certificatului de securitate de la lit. (i), a considerat că examinarea legalității actelor administrative ale DIPI ar trebui să precede decizia din 17 iunie 2013 În iunie 2013, pe baza articolului 413 alineatul (1) punctul 1 din Codul de procedură civilă (CPC), care reglementează suspendarea voluntară a unei cauze, acesta l-a disociat pe șeful cererii de anulare a actelor administrative și a dispus suspendarea hotărârii restului cauzei. În observațiile pe care le-a prezentat acestei instanțe, DIPI a indicat că, în ceea ce privește activitatea reclamantului, au fost identificate indicii în legătură cu faptele comise în cursul anului 2011 De asemenea, autoritățile au efectuat verificări care, potrivit acestui departament, au demonstrat o incompatibilitate între menținerea accesului la datele furnizate reclamantului și clasificarea secretă a acestora. 10. Reclamantul a răspuns că nu a fost informat cu privire la motivele care justifică retragerea certificatului de securitate și a susținut că dreptul său la prezumția de nevinovăție a fost ignorat (punctul 2 de mai sus). 11. Au fost puse la dispoziție documente clasificate la fața locului. Prin hotărârea din 4 mai 2015, Curtea de apel a respins cererea reclamantului și a reamintit că, în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Legea nr. 182/2002, în cazul în care existau indicii care sugerează că menținerea unui certificat de securitate nu era mai compatibilă cu interesele securității, DIPI trebuia să efectueze verificări pentru a identifica riscurile legate de gestionarea datelor clasificate. Comisia a considerat că, în speță, există dovezi solide cu privire la comisia de către reclamant de fapte de natură să-l plaseze într-o situație de incompatibilitate în sensul articolului 160 litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 585/2002. 13. La 28 septembrie 2017, reclamantul a informat instanța respectivă cu privire la retragerea sa la 1 septembrie 2016 și, prin urmare, Renunțase la șefii săi de cerere privind reintegrarea sa în funcția de șef de poliție și acordarea unui nou certificat de securitate. Prin hotărârea definitivă din 13 decembrie 2017, Înalta Curte a respins acțiunea reclamantului. Aceasta a considerat că aceasta reiese din dovezile clasificate depuse la dosar că inculpatul în cauză fusese stabilit în mod corect. Locul de desfășurare a anchetei penale din 13 iunie 2016 nu a fost considerat relevant în ceea ce privește existența unei astfel de anchete. Aceasta a subliniat faptul că retragerea declarației a fost justificată nu de fapte de natură penală sau de împiedicare pe care le-ar fi comis reclamantul, ci de indulgența definită la art. 160 litera (f) din legea nr. 585/2002, care se referea la o lipsă de loialitate și la necinste. 16. La 19 iulie 2018, tribunalul departamental a reinscris la rol, în vederea constatării extincției (perimare) din lanjument, partea din acțiunea reclamantului pentru care a pronunțat o suspendare în hotărârea sa din 19 noiembrie 2014. Reclamantul a fost informat și i s-a solicitat să prezinte observații. 17. În cazul în care, în urma unei hotărâri de încetare a procedurii, Tribunalul a decis să nu mai facă obiectul unei hotărâri a Curții a Uniunii Europene, Tribunalul a decis să nu se pronunțe asupra unei hotărâri a Curții a Uniunii Europene în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în temeiul articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În decembrie 2017, care a fost întotdeauna în curs de desfășurare. Considerând că rezultatul cauzei depindea de decizia care urma să fie luată în cadrul procedurii de revizuire, el a solicitat instanței departamentale să pronunțe o nouă suspendare a cauzei până la luarea unei decizii definitive cu privire la aceasta. Prin hotărârea din 6 septembrie 2018, tribunalul departamental a constatat că acțiunea reclamantului era oprită. El a amintit că, în temeiul articolelor 416-421 din Codul de procedură civilă, o acțiune în justiție era aceea în care părțile rămâneau inactive timp de șase luni de la încetarea motivului care a justificat suspendarea. Acesta a considerat că, în speță, hotărârea Curții Supreme din 13 decembrie 2017 tăiase definitiv întrebarea care impunea ca aceasta să fie suspendată la judecata acestei părți a cauzei și că reclamantul nu realizase niciun act întreruptiv al termenului de expirare înainte de expirarea acestuia, explicând în acest sens că exercitarea unei căi de atac extraordinare, cum ar fi cererea în revizie, nu întrerupea termenul în cauză. 19. Reclamantul a primit o cerere de pronunțare a unei hotărâri. Prin hotărârea definitivă din 10 decembrie 2018, tribunalul de apel al lui Suceava a confirmat hotărârea atacată. EVALUARE A CURȚII Cu privire la cauza formulată pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a putut lua cunoștință de motivele care au justificat retragerea certificatului său de securitate. 21. Curtea face trimitere la principiile relevante în materie de aplicare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și de echitatea procedurii astfel cum au fost enunțate în hotărârea Regner c. Republica Cehă ([GC], n 35289/11, §§ 99-112 și § 146-149, 19 septembrie 2017). În speță, retragerea autorizației de securitate a reclamantului și revocarea acesteia din postul său au făcut obiectul unor decizii separate adoptate de autoritățile competente (a se vedea, pentru o situație diferită, Regner , citată anterior, § 18). Întradevăr, deși instanțele naționale au sesizat instanțele naționale cu o singură acțiune, tribunalul departamental a considerat că este oportun să îl desprindă pe șeful de cerere cu privire la anularea retragerii certificatului de securitate, astfel încât acesta să fie judecat în prealabil (a se vedea, pentru o situație diferită, Corneschi c. Roumani , 21609/16, § 21 și 26, 11 ianuarie 2022. Or, acest șef de cerere se referea numai la un eventual drept de acces la documente clasificate, care nu este, ca atare, garantat prin convenție (Miryana Petrova c. Bulgaria, n 57148/08, § 31, 21 iulie 2016). 23. Curtea observă, de asemenea, că a existat o legătură substanțială între retragerea certificatului de securitate și revocarea reclamantului, astfel cum a fost recunoscută instanța de departament care a considerat necesară suspendarea la examinarea părții din acțiune referitoare la anularea deciziei din 17 iunie 2013 (punctul 7 de mai sus). Cu toate acestea, dacă este adevărat că instanța departamentală a repus ulterior în funcțiune această parte a acțiunii, nu se poate spune că această instanță nu putea decât să constate decât dispariția de drept a instanței de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest context, Curtea nu poate concluziona că deznodământul acestei proceduri se ridica automat din întrebarea formulată prin hotărârea definitivă din 13 decembrie 2017 (punctul 15 de mai sus). Curtea observă, de asemenea, că examinarea legalității și a temeiniciei deciziei de revocare a reclamantului din postul său, precum și a consecințelor pecuniare ale acesteia pentru la Or, astfel cum a fost observat de tribunalul departamental, reclamantul nu a efectuat demersurile necesare pentru continuarea examinării acestei părți a cauzei (punctul 18 de mai jos). În acest context, Curtea nu ar putea specula cu privire la ceea ce ar fi fost desfășurarea acestei proceduri în caz contrar și consideră că: nerespectând etapele procedurale stabilite de procedura civilă de care depindea continuarea procedurii civile, reclamantul nu a demonstrat nici nu a avut acces la o instanță sau la ce anume a beneficiat de garanțiile procedurale cerute de art. 6 alin. (1) din Convenție. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. În primul rând, reclamantul consideră că modul în care DIPI și-a exprimat observațiile (punctul 9 de mai sus) și-a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din convenție. Or, Curtea arată că DIPI a menționat pur și simplu, în aceste înscrisuri, că reclamantul a comis fapte În 2011, fără ca limbajul utilizat să sugereze că reclamantul a fost vinovat de orice infracțiune (Alanet de Ribemont c. Franța, 10 februarie 1995, §§ 35-36, seria A n 308). Prin urmare, această parte a spătarului este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § (a) și al articolului 4 din convenție. 26. Reclamantul susține apoi că retragerea autorizației sale de acces a fost ordonată din cauza unor presupuse fapte comise de acesta în 2011, în timp ce, în opinia sa, aceștia au făcut obiectul unei anchete penale pendinte, care este ulterior pusă în aplicare printr-o clasificare fără întârziere, și se plânge în această privință de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție 27. În această privință, Curtea face trimitere la principiile generale care reglementează aplicabilitatea articolului 6 alineatul (2) din Convenția privind procedurile paralele, astfel cum au fost rezumate în Hotărârea Istrate c. România (n 44546/13, §§ 55-62, 13 aprilie 2021). În acest sens, reclamantul a fost acuzat de conducătorii de ajutorare a unui suspect și de a abuza de funcții pentru fapte comise în 2011. Prin urmare, prezumția de nevinovăție, în ceea ce privește aceste infracțiuni, a constatat că a fost aplicat de la data deschiderii anchetei penale și până în prezent, având în vedere ordinul de clasificare fără urmare a cauzei (punctul 2 de mai sus). 29. Curtea ia notă de faptul că reclamantul reproșează autorităților, sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din Convenție [punctul 20 de mai sus], că nu a informat cu privire la faptele care au justificat decizia de retragere a certificatului său de securitate. Prin urmare, în cazul în care, în procedura de anulare a actelor administrative, a comisiei de fapte În 2011, Curtea nu poate concluziona cu certitudine că retragerea atestatului de securitate la termen a unei proceduri administrative a fost motivată de aceleași comportamente ca și cele care au făcut obiectul unei anchete penale. 30. Cu titlu supraaglomerat, Curtea constată că, astfel cum a explicat Curtea (punctul 15 de mai sus), nu a fost decisiv pentru procedura administrativă. Într-adevăr, clasificarea fără urmări nu a împiedicat, din punct de vedere juridic, pronunțarea retragerii certificatului de securitate al reclamantului în cadrul unei proceduri administrative concomitente, perfect autonome atât în condițiile sale de punere în aplicare, cât și în regimul său procedural (a se vedea, mutatis mutandis Moullet c. Franța (dec.), nr 27521/04, 13 septembrie 2007 ; a se vedea, pentru o situație diferită, Vassilios Stavropoulos c. Grecia, nr 35522/04, § 31, 27 septembrie 2007, în care examinarea efectuată de instanțele administrative se referea în principal la unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care reclamantul fusese acuzat). 31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că procedura administrativă privind retragerea atestatului de securitate nu era suficient de legată de ancheta penală pentru a cădea sub incidența articolului 2. Prin urmare, această parte a cauzei este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 Õ (a) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 14 decembrie 2023. Crina Kaufman Faris Vehabović Modulul adjunct f.f. Președinte
Requête n
o
22128/18
Marcel-Gelu ȘCHIOPU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 21 novembre 2023 en un comité composé de
:
Faris Vehabović,
président
,
Anja Seibert-Fohr,
Sebastian Rădulețu
, juges
,
et de Crina Kaufman,
greffière adjointe de section f.f.,
Vu la requête n
o
22128/18, dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant roumain, M. Marcel-Gelu Șchiopu («
le requérant
»), né en 1963 et résidant à Botoșani, a saisi la Cour le 2 mai 2018
en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Vu la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agente, M
me
O.F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères,
Vu les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
Le 1
er
octobre 2007, le requérant, alors sous-commissaire de police, fut nommé chef de la police de la ville de F. Le 2 mars 2012, l’Office du registre national des informations relevant du secret-défense («
l’ORNISS
») lui délivra une attestation de sécurité donnant accès à des données d’État confidentielles classées «
secret
» («
l’attestation de sécurité
»).
2
.
En 2011, une enquête pénale avait été engagée contre le requérant des chefs d’abus de fonctions et d’aide apportée à un suspect. Après un non-lieu rendu en faveur de l’intéressé le 5 juillet 2013 par le parquet près la Haute Cour de cassation et de justice («
le parquet
» et «
la Haute Cour
»), l’enquête fut rouverte le 23 juin 2014. Le 13 juin 2016, le parquet classa à nouveau l’affaire sans suite.
3
.
Le 11 juin 2013, le Département d’information et de protection interne («
le DIPI
») du ministère de l’Intérieur informa l’Inspection de la police départementale de Botoșani («
l’Inspection
») que l’attestation de sécurité du requérant lui avait été retirée.
4
.
Par une décision du 17 juin 2013, le chef de l’Inspection avertit le requérant qu’il avait été démis de ses fonctions de chef de police en raison du retrait de son attestation de sécurité.
5.
En août 2013, le requérant obtint une autorisation d’accès aux données classées «
secret de service
». À compter du 1
er
septembre 2013, il occupa un poste d’officier.
6
.
Le 10 janvier 2014, le requérant saisit le tribunal départemental de Botoșani («
le tribunal départemental
») d’une action tendant à l’annulation de la décision du 17 juin 2013 (paragraphe 4 ci-dessus) et des actes administratifs portant retrait de son attestation de sécurité (paragraphe 3 ci
‑
dessus). Il sollicita également sa réintégration dans ses fonctions de chef de police et demanda que les autorités fussent condamnées à lui délivrer une nouvelle attestation de sécurité et à lui verser la somme correspondant à la différence entre le salaire qu’il percevait en qualité de chef de police et celui reçu après sa rétrogradation.
7
.
Par un jugement du 19 novembre 2014, le tribunal départemental de Botoșani, notant que la décision du 17 juin 2013 était fondée sur le retrait de l’attestation de sécurité de l’intéressé, considéra que l’examen de la légalité des actes administratifs du DIPI devait précéder celui de la décision du 17
juin 2013. Se fondant sur l’article 413 § 1 point 1 du code de procédure civile (CPC), qui régit le sursis facultatif d’une affaire, il disjoignit le chef de demande tendant à l’annulation des actes administratifs et ordonna le sursis au jugement du restant de l’affaire.
8.
Quant au volet de l’affaire retenu, le tribunal départemental déclina sa compétence en faveur de la cour d’appel de Suceava («
la cour d’appel
»).
9
.
Dans les observations qu’il soumit à cette juridiction, le DIPI indiqua que «
concernant l’activité du requérant, des indices avaient été identifiés en lien avec les faits commis au cours de l’année 2011
». Le DIPI expliqua qu’à partir de ces indices, les autorités avaient procédé à des vérifications qui, selon ce département, avaient prouvé une incompatibilité entre le maintien de l’accès aux données accordé au requérant et le classement «
secret
» de celles
‑
ci.
10.
Le requérant répliqua qu’il n’avait pas été informé des raisons justifiant le retrait de l’attestation de sécurité, et il soutint que son droit à la présomption d’innocence avait été méconnu (paragraphe 2 ci-dessus).
11.
Des documents classés furent mis à la disposition de la cour d’appel.
12
.
Par un arrêt du 4 mai 2015, la cour d’appel rejeta la demande du requérant. Elle rappela qu’en vertu de l’article 10 (3) de la loi n
o
182/2002, lorsqu’il y avait des indices laissant penser que le maintien d’une attestation de sécurité n’était plus compatible avec les intérêts de la sûreté, le DIPI devait effectuer des vérifications afin d’identifier les risques liés à la gestion des données classées. Elle considéra qu’en l’espèce, il ressortait des documents classés qu’il existait des indices forts quant à la commission par le requérant de faits de nature à le placer en situation d’incompatibilité au sens de l’article
160 f) de l’arrêté gouvernemental n
o
585/2002.
13.
Le requérant forma un recours contre l’arrêt devant la Haute Cour. Les documents classés furent mis à la disposition de celle-ci.
14.
Le 28 septembre 2017, le requérant informa ladite juridiction qu’il avait pris sa retraite le 1
er
septembre 2016 et que, par conséquent,
il
renonçait à ses chefs de demande relatifs à sa réintégration dans le poste de chef de police et à l’octroi d’une nouvelle attestation de sécurité.
15
.
Par un arrêt définitif du 13 décembre 2017, la Haute Cour rejeta le recours du requérant. Elle estima qu’il ressortait des preuves classées versées au dossier que l’incompatibilité en question avait été correctement établie. Elle expliqua qu’il y avait des indices qui montraient le comportement incorrect et le manque de loyauté de l’intéressé et que le fait que par le non
‑
lieu du 13 juin 2016 l’enquête pénale avait été classée n’était pas pertinent quant à l’existence – à la date de retrait de l’attestation – d’indices révélant la possibilité d’un risque pour la sécurité. Elle souligna que le retrait de l’attestation était justifié non pas par des faits de nature pénale ou contraventionnelle qu’aurait commis par le requérant, mais par l’incompatibilité définie à l’article 160 f) de l’arrêté gouvernemental n
o
585/2002, lequel faisait référence à un manque de loyauté et à la malhonnêteté.
16.
Le 19 juillet 2018, le tribunal départemental réinscrivit au rôle, en vue de constater l’extinction (
perimare
) de l’instance, la partie de l’action du requérant pour laquelle il avait prononcé un sursis dans son jugement du 19
novembre 2014. Le requérant en fut informé et il fut invité à présenter des observations.
17.
L’intéressé s’opposa à une déclaration d’extinction de l’instance, arguant qu’il avait formé un recours en révision de l’arrêt définitif du 13
décembre 2017, qui était toujours pendant. Estimant que l’issue de l’affaire dépendait de la décision à intervenir dans la procédure de révision, il demanda au tribunal départemental de prononcer un nouveau sursis de l’affaire jusqu’à ce que ledit recours eût fait l’objet d’une décision définitive.
18
.
Par un jugement du 6 septembre 2018, le tribunal départemental constata que l’action du requérant était éteinte. Il rappela qu’en vertu des articles 416 à 421 du code de procédure civile, une action en justice s’éteignait si les parties restaient inactives pendant les six mois suivant la cessation du motif ayant justifié le sursis. Il considéra qu’en l’espèce, l’arrêt de la Haute Cour du 13 décembre 2017 avait définitivement tranché la question ayant nécessité qu’il fût sursis au jugement de cette partie de l’affaire et que le requérant n’avait accompli aucun acte interruptif du délai de péremption avant l’expiration de celui-ci, expliquant à cet égard que l’exercice d’une voie de recours extraordinaire, comme la demande en révision, n’interrompait pas le délai en question.
19.
Le requérant releva appel du jugement. Par un arrêt définitif du 10
décembre 2018, la cour d’appel de Suceava confirma le jugement attaqué.
Sur le grief formulé sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention
20
.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir pu prendre connaissance des raisons qui ont justifié le retrait de son attestation de sécurité.
21.
La Cour renvoie aux principes pertinents en matière d’applicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention et d’équité de la procédure tels qu’ils ont été énoncés dans l’arrêt
Regner c. République tchèque
([GC], n
o
35289/11, §§
99-112 et §§ 146-149, 19 septembre 2017).
22
.
En l’espèce, le retrait de l’autorisation de sécurité du requérant et sa révocation de son poste ont fait l’objet de décisions distinctes adoptées par les autorités respectivement compétentes (voir, pour une situation différente,
Regner
, précité, § 18). En effet, bien que l’intéressé ait saisi les juridictions nationales d’une seule action, le tribunal départemental a jugé opportun de disjoindre le chef de demande relatif à l’annulation du retrait de l’attestation de sécurité afin qu’il fût jugé préalablement (voir, pour une situation différente,
Corneschi c. Roumani
e
, n
o
21609/16, §§ 21 et 26, 11 janvier 2022). Or, ce chef de demande portait uniquement sur un éventuel droit d’accès à des documents classés, qui n’est pas, en tant que tel, garanti par la Convention (
Miryana Petrova c. Bulgarie
, n
o
57148/08, § 31, 21 juillet 2016).
23.
La Cour observe par ailleurs qu’il y avait un lien substantiel entre le retrait de l’attestation de sécurité et la révocation du requérant, ainsi que l’a reconnu le tribunal départemental qui a jugé nécessaire de surseoir à l’examen du volet de l’action portant sur l’annulation de la décision du 17 juin 2013 (paragraphe 7 ci-dessus). Toutefois, s’il est vrai que le tribunal départemental a ultérieurement réinscrit au rôle cette partie de l’action, il n’en reste que ce tribunal ne pouvait que constater l’extinction de droit de l’instance en raison de l’inaction de l’intéressé pendant les six mois suivant la cessation du motif ayant justifié le sursis (paragraphe 18 ci-dessus). Dans ce contexte, la Cour ne peut conclure que l’issue de cette procédure découlait de manière automatique de la question tranchée par l’arrêt définitif du 13
décembre 2017 (paragraphe 15 ci-dessus).
24.
La Cour note également que l’examen de la légalité et du bien-fondé de la décision portant révocation du requérant de son poste ainsi que des conséquences pécuniaires de celle-ci pour l’intéressé relevait de l’instance que le tribunal départemental a jugée éteinte. Cette procédure portait donc sur les droits civils de l’intéressé. Or, comme observé par le tribunal départemental, le requérant n’a pas effectué les démarches nécessaires à la poursuite de l’examen de ce volet de l’affaire (paragraphe 18 ci-dessous). Dans ce contexte, la Cour ne saurait spéculer sur ce qu’aurait été le déroulement de cette procédure dans le cas contraire, et elle considère qu’en ne respectant pas les étapes procédurales établies par la procédure civile dont dépendait la poursuite de la procédure civile, le requérant n’a démontré ni qu’il n’avait pas eu accès à un tribunal ni qu’il n’avait pas bénéficié des garanties procédurales requises par l’article 6 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Sur le grief soulevé sous l’angle de l’article 6 § 2 de la Convention
25.
Le requérant estime tout d’abord que la manière dont le DIPI a formulé ses observations (paragraphe 9 ci-dessus) a porté atteinte à son droit à la présomption d’innocence garanti par l’article 6 § 2 de la Convention. Or, la Cour relève que le DIPI a simplement mentionné, dans lesdites écritures, que le requérant avait commis des «
faits
» en 2011, sans que le langage utilisé puisse laisser entendre que le requérant était coupable d’une quelconque infraction pénale (
Allenet de Ribemont c. France
, 10
février 1995, §§ 35-36, série A n
o
308). Il s’ensuit que cette partie du grief est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
3
a) et 4 de la Convention.
26.
Le requérant soutient ensuite que le retrait de son autorisation d’accès a été ordonné en raison de faits supposément commis par lui en 2011 alors que, selon lui, ils faisaient l’objet d’une enquête pénale pendante qui s’est ultérieurement soldée par un classement sans suite, et il se plaint à cet égard d’une violation du principe de la présomption d’innocence.
27.
Sur ce point, la Cour renvoie aux principes généraux régissant l’applicabilité de l’article 6 § 2 de la Convention aux procédures parallèles, tels qu’ils ont été résumés dans l’arrêt
Istrate c. Roumanie
, (n
o
44546/13, §§
55-62, 13 avril 2021).
28.
En l’occurrence, le requérant a été poursuivi des chefs d’aide à un suspect et d’abus de fonctions pour des faits commis en 2011. Dès lors, la présomption d’innocence, concernant ces infractions, a trouvé à s’appliquer dès le moment de l’ouverture de l’enquête pénale et jusqu’à ce jour, eu égard à l’ordonnance de classement sans suite de l’affaire (paragraphe 2 ci-dessus).
29.
La Cour note que le requérant reproche aux autorités, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention (paragraphe 20 ci-dessus), de ne pas l’avoir informé des faits ayant justifié la décision de retrait de son attestation de sécurité. Dès lors, nonobstant la mention, dans la procédure relative à l’annulation des actes administratifs, de la commission de «
faits
» par le requérant en 2011, la Cour ne saurait conclure avec certitude que le retrait de l’attestation de sécurité à l’issue d’une procédure administrative était motivé par les mêmes comportements que ceux qui faisaient l’objet d’une enquête pénale.
30.
À titre surabondant, la Cour constate que, comme l’a expliqué la Haute Cour (paragraphe 15 ci-dessus), l’issue de l’enquête pénale n’était pas décisive pour la procédure administrative. En effet, le classement sans suite ne faisait aucunement obstacle, juridiquement, au prononcé du retrait de l’attestation de sécurité du requérant dans le cadre d’une procédure administrative concomitante, parfaitement autonome tant dans ses conditions de mise en œuvre que dans son régime procédural (voir,
mutatis mutandis
,
Moullet c. France
(déc.), n
o
27521/04, 13 septembre 2007
; voir, pour une situation différente,
Vassilios Stavropoulos c. Grèce
, n
o
35522/04, § 31, 27
septembre 2007, où l’examen mené par les tribunaux administratifs portait principalement sur l’un des éléments constitutifs des infractions pour lesquelles le requérant avait été poursuivi au pénal).
31.
Au vu de ce qui précède, la Cour considère que la procédure administrative relative au retrait de l’attestation de sécurité n’était pas suffisamment liée à l’enquête pénale pour tomber sous le coup de l’article
6
§
2.Il s’ensuit que cette partie du grief est incompatible
ratione
materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35 §
3
a) et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 14 décembre 2023.
Crina Kaufman
Faris Vehabović
Greffière adjointe f.f.
Président