ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 412/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 mai 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. Italia - Sucursala România și Asocierea B. - C. S.R.L. Nădlac - Arad Lot x, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.224.290,85 RON (echivalentul a 264.425,67 euro, 1 euro=4,63 RON, la cursul valutar la data de 10 mai 2018), compusă din: 104.247,64 euro, reprezentând garanție de bună-execuție reținută în baza contractului nr. A2/06/7/175; 18.773,77 Euro, reprezentând sume datorate în baza ordinului de achiziție nr. x; 14.978,53 euro, reprezentând sume datorate în baza ordinului de achiziție nr. x; 76.096,97 euro, reprezentând penalități datorate în baza contractului nr. x/20.10.2014 și 50.328,76 euro, reprezentând sume datorate în baza ordinului de achiziție nr. x, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26 octombrie 2018, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că renunță la primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 104,247.64 Euro reprezentând garanție de bună-execuție, având în vedere plata acesteia în data de 18 iulie 2018, însă solicită, în plus, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată, conform O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței și până la data plăți efective a sumelor solicitate prin cerere inițială, și anume:

- 18.773,77 Euro, datorată în baza ordinului de achiziție nr. x, scadentă la data de 31 martie 2015 și la data de 21 mai 2015;

- 14.978,53 Euro, datorată în baza ordinului de achiziție nr. x scadentă la data de 30 mai 2015;

- 50.328,76 Euro, datorată în baza ordinului de achiziție nr. x scadentă la data de 23 februarie 2017.

Reclamanta arată că modifică și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităților în sumă de 76.096,97 Euro, datorate în baza contractului nr. x din 20 octombrie 2014, în sensul că solicită obligarea pârâtelor la plata cuantumului integral al penalităților, și anume 152.193.94 Euro.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1.350 și art. 1.516 și urm. din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 593 din 8 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte cererea modificată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. Italia - Sucursala România, și Asocierea B. - C. S.R.L. Nădlac - Arad Lot x, obligând pârâta B. Italia Sucursala România București să plătească reclamantei suma totală de 84.081,06 Euro, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate în baza ordinelor de achiziție nr. x, nr. x și nr. x, dobânda legală penalizatoare calculată asupra componentelor acestui debit, astfel: pentru suma de 8.331,03 Euro, de la data de 31.02.2015; pentru suma de 10.442,75 Euro, de la data de 12.05.2015; pentru suma de 14.978,53 Euro, de la data de 30.05.2015 și pentru suma de 50.328,23 Euro de la data de 23.02.2017, suma de 152.193,94 Euro, reprezentând penalități de întârziere și suma de 29.254,47 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu Asocierea B. - C. S.R.L. Nădlac - Arad Lot 2.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. ITALIA SUCURSALA ROMANIA.

Prin decizia civilă nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. ITALIA SUCURSALA ROMANIA împotriva sentinței civile nr. 593 din 8 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. prin B. ITALIA - SUCURSALA ROMÂNIA a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare, respingerea cererii formulată de reclamantă.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv textul Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, precum și textul legii italiene, respectiv prevederile art. 168 din legea italiană a insolventei, reținând că în cazul concordatului preventiv acestea nu prevăd efectul suspendării acțiunilor ce vizează patrimoniul debitoarei, ci doar interzic începerea sau continuarea acțiunilor de executare sau de protecție asupra patrimoniului debitorului.

Astfel, în conformitate cu art. 168 din legea falimentului din Italia care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la B. Italia, "De la data publicării recursului (n.r. cererii de deschidere a procedurii concordatului) la Registrul comerțului și până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauze anterioare nu au dreptul, sub sancțiunea nulității, să înceapă sau să continue acțiunile de executare și de protecție asupra patrimoniului debitorului".

Din interpretarea textului citat se înțelege faptul că legea italiană nu se referă doar la procedurile de executare, așa cum în mod greșit au susținut cele două instanțe, ci la toate acțiunile ce vizează patrimoniul debitorului, prin urmare și la acțiunile de obținere a unui titlu executoriu (acestea fiind "...acțiuni de protecție asupra patrimoniului debitorului") cum este cererea ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, textul citat prevede clar că creditorii nu au dreptul "...să continue acțiunile de protecție asupra patrimoniului debitorului", ceea ce conduce la suspendarea acestor acțiuni.

Astfel cum s-a precizat în fața celor două instanțe, cu privire la creanțele născute anterior deschiderii procedurii concordatului, recurenta nu poate efectua plăți voluntare sau prin acțiuni judiciare sau de executare.

Totodată, se arată că, potrivit art. 19 și art. 32 din Regulamentul nr. 848/2015 al Parlamentului European și al Consiliului, "hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisă de instanțele italiene, în temeiul legii falimentului din Italia este recunoscută în Romania fără nicio altă formalitate".

In acest context, se apreciază că B. și B. Italia Sucursala Romania nu pot efectua nicio plată pentru creanțe născute anterior deschiderii procedurii concordatului preventiv față de B. Italia.

Astfel, după cum se poate observa, creanța solicitată de creditoare este anterioară datei deschiderii procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, secția Falimente din 17 octombrie 2018, având în vedere că se invocă facturi emise în perioada anterioară datei de 28 septembrie 2018.

In acest context, se susține că suma respectivă a fost transmisă și înscrisă în planul propus în cadrul procedurii concordatului preventiv deschisă față de B. Italia.

De asemenea, se arată că A. a solicitat și obținut obligarea C. S.R.L. la plata sumei de 76.096.97 Euro reprezentând penalității de întârziere, respectiv jumătate din suma de 152.193.94 Euro, pe care instanța de fond a obligat recurenta să o plătească (așa cum rezultă din sentința atașată).

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 6 august 2020, intimata-reclamanta A. a invocat excepția nulității recursului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la 24 august 2020, recurenta B. prin B. ITALIA SUCURSALA ROMÂNIA BUCUREȘTI a solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 29 octombrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 3 noiembrie 2020, intimata depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ITALIA SUCURSALA ROMANIA împotriva deciziei civile nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 18 februarie 2021.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ITALIA SUCURSALA ROMANIA este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv textul Regulamentului (UE)2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, precum și textul legii italiene, respectiv prevederile art. 168 din legea italiană a insolventei, reținând că în cazul concordatului preventiv acestea nu prevăd efectul suspendării acțiunilor ce vizează patrimoniul debitoarei, ci doar interzic începerea sau continuarea acțiunilor de executare sau de protecție asupra patrimoniului debitorului.

Astfel, cu privire la creanțele născute anterior deschiderii procedurii concordatului, se arată că recurenta nu poate efectua plăți voluntare sau prin acțiuni judiciare sau de executare și că, creanța solicitată de creditoare este anterioară datei deschiderii procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, secția Falimente din 17 octombrie 2018, având în vedere că se invocă facturi emise în perioada anterioară datei de 28 septembrie 2018.

Aceste critici sunt nefondate, având în vedere că recurenta face analiza dispozițiilor legii italiene cu privire la concordatul preventiv, deși cele două instanțe au reținut în mod corect, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2015/848, că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză.

Totodată, se reține că susținerile recurentei se întemeiază pe redarea incompletă a prevederilor Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului privind procedurile de insolvență.

Astfel, în conformitate cu art. 18 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență, "efectele procedurii de insolvență asupra unei acțiuni în justiție în desfășurare [...] având ca obiect un activ sau un drept care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței unui debitor, se reglementează exclusiv prin legislația statului membru în care se desfășoară procesul".

Așadar, potrivit art. 7 alin. (2) lit. f) din Regulament, "legea statului de deschidere determină condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și închiderea procedurii de insolvență. Aceasta determină în special:[…] f) efectele procedurii de insolvență asupra acțiunilor individuale intentate de creditori, cu excepția proceselor în curs de soluționare".

Din această perspectivă, se reține că, hotărârea Tribunalului din Roma datează din 17 octombrie 2018, iar cererea de chemare în judecată a fost înaintată Tribunalului București la 10 mai 2018, context în care se apreciază că, în speță, este vorba despre un proces în curs de soluționare ce intră în sfera de aplicare a art. 7 alin. (2) lit. f) teza finală din Regulament, nefiind aplicabilă legea italiană, ci legea română, respectiv Legea nr. 85/2014, care, în situația concordatului preventiv, prevede exclusiv suspendarea urmăririlor silite individuale până la pronunțarea unei hotărâri executorii de omologare a concordatului sau până la respingerea ofertei de concordat (art. 17 lit. d) și art. 25 alin. (3), iar nu suspendarea judecății.

Așadar, legea română care reglementează procedura de concordat preventiv este Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, referitoare la concordatul preventiv, nu prevede suspendarea proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată, în curs de soluționare.

Mențiunea referitoare la suspendare privind concordatul preventiv se regăsește la art. 29 din Legea nr. 85/2014, care prevede că suspendarea este prevăzută de lege doar pentru procedurile de executare silită, nu și pentru procesele aflate pe rol și că, se suspendă de drept doar executările silite începute de creditorii semnatari ai planului de redresare, nu și de către creditorii care au nu au fost incluși în acest plan.

Prin urmare, solicitarea recurentei privind suspendarea prezentei cauze până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă nu are niciun temei legal, având în vedere faptul că legea aplicabilă este legea română, iar aceasta nu prevede suspendarea proceselor în curs de soluționare în cazul în care debitorul este în procedura de concordat preventiv.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 168 din legea falimentului din Italia care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la B. Italia, recurenta susține că din interpretarea acestor dispoziții rezultă că legea italiană nu se referă doar la procedurile de executare, ci la toate acțiunile ce vizează patrimoniul debitorului, prin urmare și la acțiunile de obținere a unui titlu executoriu, cum este cererea ce face obiectul prezentului dosar, iar creditorii nu au dreptul "...să continue acțiunile de protecție asupra patrimoniului debitorului", ceea ce conduce la suspendarea acestor acțiuni.

Dispozițiile art. 168 din Legea insolvenței din Italia prevăd că:

"de la data publicării cererii la Registrul Comerțului și până la momentul rămânerii definitive a încheierii de omologare a concordatului preventiv, creditorii în baza unui titlu sau unei cauze anterioare nu pot iniția sau continua, sub sancțiunea nulității, acțiuni de executare silită și cele având ca obiect instituirea unor măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorului".

Din analiza textului de lege, cu referire la aplicabilitatea legii italiene, se constată că acesta nu prevede suspendarea proceselor în curs de judecată, ci doar interzice începerea sau continuarea acțiunilor de executare sau de protecție asupra patrimoniului debitorului, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat executarea silită a recurentei și nici instituirea de măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitoarei B., așa încât, nu intervine suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor evocate de recurentă.

Înalta Curte mai reține că susținerile recurentei referitoare la înscrierea creanței în tabelul creditorilor în cadrul procedurii desfășurate pe teritoriul statului italian, precum și cele referitoare la pretinsa recuperare de către intimată a sumei în litigiu de la un terț nu reprezintă critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, acestea nu pot fi analizate în cadrul recursului prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ITALIA SUCURSALA ROMANIA împotriva deciziei civile nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. ITALIA SUCURSALA ROMANIA împotriva deciziei civile nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.