ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 24 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate nulitatea absolută a "Contractului de Credit de Consum Garantat cu Ipoteca Imobiliara nr. B/565 din 18 decembrie 2012, pentru fraudă la lege;

- să constate, în eventualitatea în care pârâta va valorifica imobilul situat în comuna Potlogi, sat Vlăsceni, strada x nr. 73, Județul Dâmbovița, nulitatea absolută a actelor de vânzare la licitație a imobilului ce constituie obiectul ipotecii imobiliare la Contractului de Credit de Consum, făcând aplicarea principiului fraus omnia corrumpit;

- să constate afectarea securității raporturilor civile, dând prevalenta aplicării principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, fundamentat pe principiul fraus omnia corrumpit, ceea ce paralizează aplicarea teoriei bunei-credințe a unui eventual terț dobânditor;

- să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 și art. 8 din "Contractul de Credit de Consum Garantat cu Ipoteca Imobiliara nr. B/565 din data de 18.12.2012", acestea încălcând prevederile O.U.G. nr. 50/2010, clauzele referitoare la dobânda creând, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

- să constate nulitatea absolută, caracterul de clauză abuzivă, a art. 7.2. din Contract, clauza ce creează un dezechilibru contractual semnificativ, prin obligarea reclamanților la plata unei dobânzi curente de 596 pe luna (adică o rata a dobânzii de 60% pe an);

- să constate caracterul abuziv al art. 8.2., care creează un dezechilibru semnificativ, prin posibilitatea aplicării unor penalități se întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi, adică 182% pe an din suma restantă datorată;

- să constate că întreaga structură a contractului este una leonină, concepută exclusiv în favoarea pârâtei și să acorde cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1067/2017 din 28 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel.

Prin decizia nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1067/2017 din 28 martie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând o greșită interpretare a jurisprudenței CJUE în cauza C- 449/13 CA Consumer Finance, considerând, în mod eronat, că aceasta nu este relevantă în cauză.

Conform Hotărârii C - 449/13 a CJUE, instanțele nu trebuie să se limiteze la verificarea îndeplinirii obligației prezentării clauzelor standard de către comerciant atunci când cercetează îndeplinirea obligațiilor precontractuale de către acesta.

Instanța de apel se limitează a constata tocmai faptul că a fost îndeplinită obligația prezentării clauzelor standard de către comerciant, fără a verifica dacă au fost prezentate informații clare de către comerciant, informații care să creeze convingerea comerciantului că persoana care ia creditul a înțeles exact conținutul contractului.

Or, așa cum s-a arătat și în apel, în practică lucrurile s-au petrecut exact invers, întrucât fără a fi analizate afirmațiile făcute de reclamanți în apel, instanța de apel s-a limitat să rețină că "sunt nereale susținerile apelanților, în sensul că aceștia ar fi semnat contractul fără a li se acorda posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestora".

Comerciantul nu numai că nu le-a prezentat informațiile precontractuale de natură să înțeleagă conținutul contractului de credit, ci din contră a făcut tot ce i-a stat în putință să-i inducă în eroare, acționând cu rea-credință.

Într-o altă critică, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 14 și 1170 C. civ., aspect ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Noul C. civ., prin art. 14, ridică buna-credință la rang de principiu, care trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice de drept privat.

Așa cum se poate observa din motivarea hotărârii atacate, instanța de apel nu analizează niciuna dintre criticile formulate de reclamanți cu privire la reaua-credință a intimatei-pârâte în redactarea contractului de credit și a anexei la contract, limitându-se să reia cele cuprinse în motivarea instanței de fond, deși instanța trebuia să răspundă criticilor aduse hotărârii apelate și nu să (p)reia motivarea instanței de fond.

Astfel, următoarele critici nu au fost analizate, fiind ignorate de către instanța de apel cu privire la faptul că:

- nu suntem în fața unui contract de credit cu plata în rate, ci a unui contract de credit cu plata uno ictu, vădit împovărător, care timp de 59 de luni trebuie plătită dobânda la întreaga sumă împrumutată, urmând ca, în a 60-a lună, să se restituie în totalitate creditul rambursat;

- prin modalitatea în care au fost structurate de către intimata-pârâtă contractul de credit și graficul de rambursare le-au fost ascunse, în realitate condițiile și costul creditului, precum și obligațiile contractuale ce le revin;

- deși, aparent, dobânda remuneratorie aplicată pare o facilitate acordată beneficiarilor creditului, în realitate, ținând cont de modalitatea în care este structurat contractul de credit, ea devine o adevărată cauză de imposibilitate de rambursare a creditului;

- intimata-pârâta nu a fost de bună-credință, lucru ce rezultă din conținutul contractului și din anexa la contract, intitulată "Grafic de rambursare"; însăși utilizarea de către intimata-pârâtă în contractual de credit (art. 3.2., art. 5) a formulărilor "grafic de rambursare", "modalitate de rambursare", "rambursare anticipată" a fost de natură să-i inducă în eroare pe consumatori;

- prin formularea "grafic de rambursare", consumatorii au fost convinși că rambursau ceva, adică în realitate, că restituie creditul pe care l-au primit; formularea abilă și cu rea-credință a acestor termeni le-a creat impresia că restituie creditul primit, nu că plătesc, în avans, dobânda și eventuale penalități vădit împovărătoare, contractul de credit fiind vădit structurat în sensul în care debitorii să nu-și poată îndeplini obligațiile și să se ajungă la scadențarea anticipată a creditului și la declanșarea procedurii executării silite a imobilului ipotecat; existența relei-credințe a intimatei-pârâte în redactarea contractului și a graficului de rambursare trebuie să ducă, în opinia recurentului, la constatarea nulității contractului, în aplicarea principiului "fraus omnia corrumpit".

Mai susține recurentul, că hotărârea pronunțată de instanța de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, aspecte ce se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, recurentul arată că penultimul alineat al considerentelor din ultima filă a hotărârii cuprinde o motivare contradictorie, străină de natura cauzei, conținut pe care îl redă în continuare:

"In sfârșit, critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate de apelanți pentru soluționarea cererii de chemare în garanție formulate împotriva Băncii Naționale a României, respinse ca inadmisibile în principiu, nu poate fi primită, atâta timp cât restituirea nu poate fi dispusă decât la cererea petiționarului, conform art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, iar în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere".

În opinia recurentului, acest paragraf este preluat, copy-paste din motivarea altei hotărâri, pentru că reclamanții nu au formulat în apel, o astfel de critică a hotărârii recurate.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 iunie 2019, intimata-pârâtă C. S.A. invocă excepția nulității recursului, apreciind că recursul formulat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 5 iulie 2019, recurentul solicită înlăturarea susținerilor formulate ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 26 septembrie 2019, intimata-pârâtă depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 12 martie 2020.

Prin încheierea din 12 martie 2020, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la 7 mai 2020, față de împrejurarea că în cauză a fost confirmat decesul reclamantei B. și pentru a da posibilitatea recurentului-reclamant să depună dovezi privind moștenitorii acesteia.

Prin rezoluția din 19 mai 2020, Înalta Curte a fixat termen la 18 iunie 2020, cu citarea părților, iar la data de 16 iunie 2020, s-a formulat cerere de intervenție accesorie de către intervenientul D..

Prin încheierea pronunțată la 18 iunie 2020, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că succesiunea defunctei B. nu a fost dezbătută, iar prin cererea formulată de recurentul-reclamant, la 15 octombrie 2020, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, întrucât nu mai subzistă motivele care au condus la măsura suspendării.

Prin rezoluția din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a fixat termen la 17 decembrie 2020, cu citarea părților, pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei.

La termenul din 17 decembrie 2020, cauza a fost amânată pentru termenul din 18 februarie 2021, pentru a da posibilitate recurentului-reclamant să depună la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare privind domiciliul intimatei-reclamante E..

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, făcând o greșită interpretare a jurisprudenței CJUE în cauza C- 449/13 CA Consumer Finance, considerând, în mod eronat, că aceasta nu este relevantă în cauză, întrucât instanțele nu trebuie să se limiteze la verificarea îndeplinirii obligației prezentării clauzelor standard de către comerciant atunci când cercetează îndeplinirea obligațiilor precontractuale de către acesta.

Cu privire la criticile ce vizează furnizarea informațiilor de către pârâtă în vederea perfectării contractului de credit, se constată că acestea sunt nefondate având în vedere că negocierile purtate în acest sens au durat mai multe zile, reclamanților fiindu-le înmânat înscrisul intitulat Informații Standard Ia Nivel European Privind Creditul pentru Consumatori, în care erau detaliate pe larg toate prevederile esențiale ale contractului de credit - inclusiv prevederile care vizau durata creditului, modalitatea de rambursare aleasă de client și costul creditului, respectiv dobânda remuneratorie, dobânda penalizatoare.

Prin punerea la dispoziția reclamanților a acestui formular - semnat de aceștia, se constată că reclamanții au avut cunoștință de clauzele/condițiile contractuale, fiind astfel respectate dispozițiile legale cu privire la informarea consumatorilor asupra clauzelor, condițiilor și termenilor contractuali, potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, care prevede expres că, în cazul în care creditorul a furnizat formularul respectiv se consideră că acesta a respectat cerințele de informare prevăzute de legislația în vigoare, întrucât între momentul solicitării creditului și data perfectării contractului de credit este o diferență de 7 zile, perioadă în care reclamanții au avut timp pentru consultarea ofertei societății pârâte, având în vedere că consumatorii și-au exprimat expres acordul pentru reducerea termenului de 15 zile până la semnarea contractului de credit.

Din această perspectivă, se constată că proba îndeplinirii obligației de informare în faza precontractuală a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată și însușite de reclamanți prin semnătură, susținerea acestora, în sensul că ar fi semnat contractul fără a li se acorda posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestuia nu poate fi primită, ca de altfel nici jurisprudența CJUE în Cauza C - 449/13 CA Consumer Finance S.A. invocată de apelanți, întrucât proba îndeplinirii obligației de informare în faza precontractuală rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspect corect reținut și de instanța de apel.

Totodată, se reține că recurenții au cunoscut toate elementele necesare contractării înainte de semnarea contractului de credit, având în vedere că aceștia nu au solicitat negocierea vreunei clauze la momentul încheierii contractului, solicitare cu care pârâta să nu fi fost de acord, astfel încât nu poate constata un comportament abuziv, cu rea-credință al intimatei.

Într-o altă critică, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 14 și 1170 C. civ., întrucât buna-credință trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice de drept privat, iar din motivarea hotărârii atacate, se constată că instanța de apel nu a analizat niciuna dintre criticile reclamanților ce vizau reaua-credință a intimatei-pârâte în redactarea contractului de credit și a anexei la contract.

Criticile care vizează redactarea contractului de credit și a anexei la acesta, se constată că sunt nefondate, întrucât contractul în litigiu conține toate clauzele obligatorii prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 50/2010 - act normativ aplicabil în cauză, în forma în vigoare la momentul perfectării contractului de credit, respectiv 18 decembrie 2012, iar cu privire la modalitatea de rambursare a creditului, se reține că aceasta a fost aleasă de reclamanți, conform - art. 5.1 din contract, fiind confirmată de prevederile art. 46 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 50/2010.

În acest sens, se constată că graficul de rambursare - extras, arată perioadele și condițiile pentru plata dobânzii, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 50/2010, care au în vedere situația "rambursării în rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de credit, context în care nu se poate reține solicitarea reclamanților de constatare a dezechilibrului produs prin clauzele contractuale în ansamblul lor, determinat de modul de structurare a contractului de credit și a graficului de rambursare, care ar susține reaua-credință a societății pârâte prin intenția de fraudare a legii.

Cu referire la critica recurentului, potrivit căreia, prin formularea "grafic de rambursare", consumatorii au fost convinși că restituie creditul pe care l-au primit datorită formulării cu rea-credință a acestor termeni, se constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă având în vedere perioada de timp avută la dispoziție de către reclamanți pentru a consulta oferta pârâtei și de a evalua situația financiară care să le permită accesarea unui asemenea contract de credit.

În ceea ce privește critica referitoare la dobânda remuneratorie în sensul modalității în care este structurat contractul de credit, care în opinia reclamanților, devine o adevărată cauză de imposibilitate de rambursare a creditului, se constată că aceasta este nefondată, întrucât dobânda percepută de pârâtă era de 5%/lună, fiind prevăzută în contract în mod expres la clauza 7.2, care a prevăzut și un drept acordat reclamanților, în sensul beneficierii de o reducere la dobândă de 1%, în condițiile achitării integrale a obligațiilor de plata lunare la scadența convenită conform graficului de rambursare, ceea ce în realitate le conferea reclamanților dreptul de a beneficia de o dobânda redusă, în condițiile respectării obligației de plata la termenele convenite.

Cu referire la dobânda penalizatoare, clauza de la pct. 12, stipulează că aceasta este conformă cu dispozițiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, ale cărei prevederi sunt aplicabile în prezenta cauza, iar cuantumul dobânzii penalizatoare, respecta prevederile evocate, care nu stabilesc un nivel minim și nici maxim al dobânzilor practicate de instituțiile de credit sau de instituțiile financiare nebancare, iar calcularea și perceperea dobânzilor penalizatoare este posibilă doar ca urmare a culpei exclusive a consumatorului, care nu își îndeplinește la timp și întocmai obligațiile de plată a sumelor datorate, înregistrând întârzieri la plată, aspect ce în cauză justifică identificarea unui element care să atragă caracterul abuziv al clauzei menționate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurentul susține că decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie, străină de natura cauzei, ce vizează critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate de apelanți pentru soluționarea cererii de chemare în garanție formulate împotriva Băncii Naționale a României, întrucât în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere, acest paragraf fiind preluat din motivarea altei hotărâri, pentru că reclamanții nu au formulat în apel, o astfel de critică a hotărârii recurate.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, față de împrejurarea că această critică a făcut obiectul celui de al patrulea motiv de apel, menționat de apelanți în finalul memoriului de apel - dosar apel, iar instanța a răspuns acestei critici ca urmare a analizării apelului formulat în cauză, astfel că, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care nu se poate reține cu succes că hotărârea atacată cuprinde o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

În raport cu aceste aspecte, se constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu intimata-reclamantă E. (moștenitoare a lui B.), intimata-pârâtă C. S.A. și intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.