ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 265/2021

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2017, la data de 2.10.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile reprezentând daune morale în cuantum de 325.000 Euro, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volți) către atelierul electric, în perioada 13.01.2015 până la 13 iunie 2015. În drept, reclamantul a arătat că își întemeiază cererea pe C. civ. și pe C. proc. civ., înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

Prin sentința nr. 26 din 27 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins excepțiile: lipsei calității procesuale active a reclamantului, autorității de lucru judecat, prescripției dreptului la acțiune și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A.. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale. În fundamentarea acestei hotărâri, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a constatat că reclamantul a vândut numitului B., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Notarului Public C. din Strehaia, jud. Mehedinți, doar o parte din terenul cumpărat în ianuarie 1999, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Notarial Strehaia, jud. Mehedinți de la S.C. D. S.A. Motru, și doar o încăpere din atelierul de întreținere. Prin urmare, a reținut tribunalul că, reclamantul, deși a înstrăinat o parte din imobilul respectiv, și-a păstrat calitatea de proprietar pentru diferență, aceasta fiind de fapt cauza litigiului din dosarul de față. Dovada faptului că reclamantul a rămas în continuare proprietar pe o parte din teren și atelier o constituie cele două contracte de furnizare a energiei electrice la mici consumatori, nr. 6/01.02.2000 și nr. 07/14.02.2000, încheiate între furnizorul de electricitate și reclamantul E., pentru locul de consum atelier întreținere reparații din Motru, zona bloc G4, astfel cum rezultă din cuprinsul contractelor, a arătat prima instanță. La data de 21.09.2012, numitul B. a înstrăinat la rândul său numitului F. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2012 la BNP G., ceea ce cumpărase de la reclamantul E.. Așadar, raportat la aceste aspecte, tribunalul a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă și interes de a promova acțiunea de față. Dat fiind faptul că pentru porțiunea de imobil rămasă în proprietatea reclamantului, instanțele anterioare nu s-au pronunțat, hotărârile judecătorești invocate vizând terenul și construcția care au fost înstrăinate de reclamant, precum și intervalul diferit de timp pentru care se solicită daunele morale, prima instanță a reținut că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că, prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat despăgubiri civile reprezentând daune morale în cuantum de 325.000 Euro, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volți) către atelierul electric, în perioada 13.01.2015 până la 13 iunie 2015, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 02.10.2017, adică în termenul general de prescripție, de trei ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2517 din C. civ. Chiar dacă reclamantul a afirmat faptul că a fost deconectat la data de 11.02.2013, efectele acestei măsuri au continuat să se producă față de reclamantul care a încercat să obțină repararea prejudiciului moral în instanță, însă cererile sale i-au fost respinse, a motivat tribunalul. Prima instanță a constatat că neanalizarea corectă de către pârâtă a situației de fapt existente la fața locului a contribuit în mod nemijlocit la crearea unui prejudiciu reclamantului pentru pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volți) către atelierul electric, în perioada 13.01.2015 până la 13 iunie 2015. Atitudinea pârâtei, a reținut tribunalul, s-a menținut și după înstrăinarea de către numitul B. în anul 2012 către numitul F., pârâta având aceeași justificare față de reclamant în sensul că a transferat contractul către acesta din urmă, iar reclamantul nu ar mai avea niciun drept. În aceste condiții, reclamantul a continuat să fie prejudiciat prin lipsa de folosință a secțiilor atelierului care îi mai rămăseseră în proprietate, fără vreun preaviz, după 14 ani de funcționare, cu contracte încheiate în anul 2000 și reînnoite în anul 2003. Prin urmare, tribunalul, în considerarea dispozițiilor art. 1349 alin. (1) C. civ. și art. 1357 din același cod, a constatat îndeplinite condițiile pentru existența răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Prima instanță a argumentat că cererea reclamantului de acordare a unor daune morale pentru prejudiciul suferit prin alterarea vieții de familie, urmare a faptei culpabile de debranșare nelegală de la rețeaua electrică pentru o perioadă de cca. 9 luni, în contul unei datorii inexistente, astfel cum au statuat instanțele judecătorești, se justifică pe deplin, fiind evident disconfortul general suferit de reclamant și familia sa. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, clienții finali, cum este și reclamantul, au dreptul să primească despăgubiri de la furnizor ori operatorul de rețea atunci când i se aduc daune din vina acestora, ori în cazul nerespectării indicatorilor de calitate a energiei. Având în vedere situația de confuzie creată și care s-a perpetuat de-a lungul timpului, care l-a determinat pe reclamant să facă numeroase demersuri la societatea pârâtă și la organele abilitate ale statului pentru protejarea dreptului său de proprietate, soldate cu eșecuri repetate, dar și perioada de timp în care reclamantul și familia sa au fost lipsiți de beneficiile unei activități decente din care să își poată suplimenta veniturile, activitate în care reclamantul a investit, precum și experiența neplăcută pe care a avut-o anterior cu aceeași pârâtă, când locuința personală a fost debranșată abuziv o perioadă îndelungată de la alimentarea cu energie electrică, aspect sancționat în final de instanțele de judecată,urmată de reluarea furnizării de energie electrică, lipsirea reclamantului de energie electrică la secțiile atelierului de întreținere, prima instanța a reținut că aceasta se încadrează în cauzele pentru care reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri morale. În aceste condiții, tribunalul a motivat că obligarea pârâtei la plata sumei 15.000 RON daune morale este de natură a acoperi prejudiciul suferit de reclamant, instanța reținând din cuprinsul înscrisurilor atașate la dosar, că reclamantul a avut de suferit din cauza relațiilor tensionate create între părți și în ce privește starea sa de sănătate, suferind un accident vascular cerebral în luna octombrie 2016 pe un fond de stres și tulburare depresivă majoră acumulată încă din anul 2013, potrivit înscrisurilor medicale de la dosar, perioadă care corespunde celei în care reclamantul a fost debranșat de la energia electrică mai întâi cu locuința personală și ulterior cu atelierul.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamantul A., cât și pârâta CEZ Vânzare S.A. au formulat, fiecare, câte o cerere de apel, care au fost respinse prin decizia nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a Ii-a Civilă. În considerentele acestei decizii, în limita criticilor formulate de apelanta-pârâtă, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate de pârâta CEZ Vânzare S.A. este temeinică și legală. Astfel, analizând coroborat înscrisurile depuse la dosar, instanța de apel a reținut că, în mod temeinic, a concluzionat tribunalul în sesnul că reclamantul a păstrat în patrimoniu dreptul de proprietate asupra unei părți a imobilului, respectiv suprafața totală de 24,57 mp din care 15.52 mp suprafață construită și 9.05 mp teren aferent construcției și construcție compusă dintr-o încăpere și oficiu. Instanța de apel a constatat că, ulterior înstrăinării de către reclamant a unei părți a imobilului, între acesta și furnizorul de energie electrică au fost încheiate succesiv contractele de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari nr. x/01.02.2000, y/01.02.2000 și respectiv x/26.08.2003, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum "atelier întreținere reparații" și respectiv "atelier electric". Instanța de apel a reținut că alegațiile pârâtei potrivit cărora a sistat furnizarea energiei electrice întrucât reclamantul nu mai era proprietarul bunului, iar pentru imobilul în cauză a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu F. (dobânditorul subsecvent al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/23.09.1999 de BNP C.), nu pot fi primite în condițiile în care, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză s-a obligat față de reclamant să-i furnizeze energie electrică la acest loc de consum ulterior înstrăinării unei părți a imobilului. Ca atare, în mod temeinic a reținut tribunalul că reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului menționat, cu care pârâta avea o relație contractuală, are legitimare procesuală activă în cauza dedusă judecății. Instanța de apel a constatat că nici existența autorității de lucru judecat în raport de cauzele înregistrate sub nr. x/2014, y/2015, z/2016 nu poate fi reținută. În considerarea art. 430 C. proc. civ., verificand existenta elementelor lucrului judecat, instanța de apel a reținut că atât în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015, nr. z/2016, cat si in prezenta cauza au figurat in calitate de reclamant E. și în calitate de pârâtă CEZ Vânzare S.A., fiind indeplinită conditia identității de parti. În ceea ce privește obiectul, s-a reținut că in dosarul nr. x/2014 a fost analizată cererea de acordare a daunelor morale solicitate ca urmare a întreruperii energiei electrice furnizate în baza contractului x/18.02.2013, încheiat pentru partea din imobil înstrăinată de reclamant, în timp ce în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016 reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul încercat în perioade de timp anterioare datei de 13.01.2015. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acoperirea prejudiciului moral încercat ca urmare a debranșării în perioada 13.01.2015-13.06.2015. Ca atare, contrar alegațiilor apelantei pârâte, instanța de prim control judiciar a reținut că obiectul prezentei cauze îl constituie repararea unui alt prejudiciu încercat de reclamant decât cele deduse judecății în cauzele în raport de care s-a invocat excepția, astfel încât nu este îndeplinită condiția identității de obiect. În continuare, instanța de apel a reținut că, în mod corect, a apreciat tribunalul în sensul că întreruperea furnizării energiei electrice către imobilul proprietatea reclamantului se circumscrie noțiunii de faptă ilicită, condiție a antrenării răspunderii pârâtei. Contrar alegațiilor pârâtei, instanța de apel a argumentat că pentru imobilul situat în str. x, încă din anul 2003, conform contractului x/26.08.2003, au fost prevăzute două coduri ale locului de consum, astel încât preluarea de către F. a unuia dintre acestea, nu înlătură obligația pârâtei de a continua furnizarea energiei electrice către cel de-al doilea, respectiv imobilul pentru care reclamantul a dovedit existența unui drept de proprietate. Instanța de prim control judiciar a constatat că reclamantul a suportat un prejudiciu atât prin îngrădirea folosinței imobilului în absența unei utilități esențiale, cât și prin restrângerea posibilității de a desfășura o activitate profesională o perioada lungă de timp, respectiv de 6 luni, în speță avându-se în vedere exclusiv perioada dedusă judecății, ca urmare a privării de folosirea energiei electrice. În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, instanța de apel a motivat că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, repercusiunile pe plan social, personal, profesional al victimei, durata menținerii consecințelor vătămării, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, criterii subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale. Statuând în echitate, în lipsa unor criterii legale, instanța de apel a considerat că suma solicitată de reclamant este disproporționat de mare și că prejudiciul moral suferit de acesta poate fi reparat cu suma de 15000 RON acordată de judecătorul primei instanțe, criticile formulate de apelanți vizând acest aspect impunându-se a fi respinse. Instanța de apel a reținut că prejudiciul suferit de reclamant este o consecință directă a faptei pârâtei, astfel încât și cea de-a patra condiție a angajării răspunderii acesteia este îndeplinită.

La data de 4 decembrie 2018, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă. De asemenea, la 3 decembrie 2018 împotriva aceleiași decizii și pârâta CEZ Vânzare S.A. a formulat recurs. Recurentul-reclamant A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul majorării cuantumului daunelor morale. A precizat recurentul-reclamant că înțelege să critice decizia atacată doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, considerând că este neîndestulător cuantumul daunelor morale de 15.000 RON raportat la perioada pentru care s-au solicitat daune morale privind întreruperea abuzivă a curentului electric către secțiile atelierului electric. Pentru această situație pârâta este direct responsabilă, întrucât a persistat și persistă în continuare în greșeli, încălcând intenționat, cu rea-credință, normele de drept, Constituția, legile și drepturile fundamentale ale omului. Recurentul-reclamant a precizat că pârâta în data de 11.02.2013, și-a însușit instalațiile și echipamentele electrice și le-a vândut unui terț, motivând că familia sa nu mai este proprietarul clădirii și terenului aferent în care funcționa atelierul electric. A mai arătat recurentul-reclamant că, la câteva ore după întreruperea alimentării cu energie electrică a atelierului, pârâta a intervenit și asupra instalațiilor electrice ale locuinței sale din str. x, motivând că reclamantul are datorii provenite din facturi nestornate, locuința fiind rebranșată la rețeaua electrică în mod voluntar la 23 noiembrie 2016. Procedând în acest fel, pârâta și-a recunoscut culpa. A susținut recurentul-reclamant că atelierul electric are în continuare activitatea oprită, pârâta refuzând să îndrepte gravele erori comise prin nerspectarea art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale. Recurentul-reclamant a arătat că dispozițiile art. 1277 C. civ. prevăd un termen de preaviz, însă, în speță, intimata nu a emis niciun preaviz, ci și-a însușit pur și simplu bunuri care nu îi aparțineau și apoi le-a vândut. Mai mult decât atât, din anul 2000 de când s-a înființat atelierul electric și când au fost încheiate contractele de furnizare a energiei electrice trifazice, recurentul a arătat că nu a vândut niciun centimetru pătrat de clădire sau teren, subliniind că familia sa este îndreptățită la daune morale pentru daune aduse demnității, cinstei, sănătății, onoarei și reputației, în formă continuă și continuată. Recurenta-pârâtă CEZ Vânzare S.A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate. În argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel în mod eronat a respins excepția autorității și puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condițiile în care pe rolul instanțelor judecătorești au mai existat trei litigii având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 2852/95/2016, care au fost soluționate definitiv în favoarea societății pârâte. Instanța de apel nu a avut in vedere că în dosarul nr. x/2014 s-a respins cererea de obligare a CEZ Vânzare S.A. la plata daunelor morale in cuantum de 10.000.000 RON pentru daune aduse sănătății, demnității, onoarei si reputației reclamantului si familiei sale prin intreruperea ilegala a furnizării energiei electrice către atelierul electic si însușirea abuziva a contractului de furnizare a energiei electrice. Astfel, prin sentința nr. 132, pronunțata de Tribunalul Gorj, la data de 10.09.2014, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului E., soluție care a rămas definitiva la data de 06.10.2015, prin constatarea de către Curtea de Apel Craiova a intervenirii perimării apelului declarat de reclamantul E.. În dosarul nr. x/2015, prin sentința nr. 167 din 14.12.2015, Tribunalul Gorj a respins, ca nefondata, cererea de obligare a pârâtei CEZ Vânzare S.A. la plata daunelor morale in cuantum de 25.000.000 RON, pentru daune morale in forma continua și continuata de 240 de zile de intrerupere abuziva a furnizării energiei electrice către atelierul electic, perioada cuprinsa intre 12.05.2014-12.01.2015. Această sentință a rămas definitiva si irevocabila la 23.03.2017, prin constatarea de către Curtea de Apel Craiova a tardivității declarării apelului formulat de E. si respingerea ca nefondat a recursului, declarat de E., de către înalta Curte de Casație si Justiție. În dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea, de obligare a CEZ Vânzare S.A. la plata daunelor morale in cuantun de 10.000.000 RON pentru daune morale in forma continua si continuata pentru 455 de zile de intrerupere abuziva a furnizării energiei electrice trifazice către atelierul electic, perioada cuprinsa intre 11.02.2013-12.05.2014. Astfel, prin sentința nr. 27/2017, pronunțata de Tribunalul Gorj, la data de 07.03.2017, s-a admis excepția autorității de lucru judecat si s-a respins cererea reclamantului E., soluție care a rămas definitiva la data de 20.09.2017, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de E.. Astfel, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel a ignorat prevederile art. 431 C. proc. civ., încălcând aceste dispoziții, precum și pe cele ale art. 430 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care cererea de chemare în judecată pendinte are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și poartă între aceleași părți. Recurenta-pârâtă a susținut că, în mod greșit s-a reținut că nu a existat autoritate și putere de lucru judecat datorită faptului că este vorba de o perioadă nouă, respectiv 13.01.2015 -13.06.2015, în condițiile în care obiectul cererii este același, respectiv, daune morale în formă continuă și continuată de întrerupere abuzivă a furnizării energiei electrice către atelierul electric. În mod nelegal instanța de apel a respins excepția in condițiile in care exista indentitate de parti, de cauza, precum si de obiect, întrucât prin cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2015 si nr. 2852/95/2016, si prezenta cauza reclamantul a solicitat același lucru, respectiv obligarea CEZ Vanzare S.A. la plata asa ziselor despăgubiri morale in forma continua si continuata pentru zilele de asa zisa intrerupere abuziva a furnizării energiei electrice trifazice către atelierul electric, daune aduse sănătății, demnității, onorei si reputației sale si a familiei sale, singurele aspecte ce diferențiază cele patru cereri de chemare in judecata constând in cuantumul despăgubirilor, numărul de zile si perioadele pentru care s-au solicitat daunele morale. Or, respectarea principiului autorității de lucru judecat, a susținut recurenta-pârâtă, presupune, in ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasa odată tranșata de instanța sa nu mai poată fi adusa inaintea judecații. Totodată, a susținut recurenta-pârâtă, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat. Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a avut in vedere ca efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are si o accepțiune lato sensu care semnifica puterea de lucru judecat. Aceasta presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabila ca exprima adevărul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre. În aceste condiții, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și schimbarea soluției instanței de apel in sensul admiterii excepției autorității si puterii de lucru judecat. În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului având în vedere că acesta nu mai deține imobilul respectiv. Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că a incheiat contract de furnizare a energiei electrice, pentru imobilul din loc. Motru, str. x, jud. Gorj, cu numitul F., iar cu reclamantul E. există un contract pentru aceeași locație, dar pentru un alt imobil invecinat. La data de 18.02.2013, in baza titlului de proprietate din 21.09.2012, emis de BNP G., pentru imobilul situat in localitatea Motru, str. x, jud. Gorj, s-a incheiat Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici cu numitul F., s-a mai arătat. Prin urmare, întrucât in prezent imobilul, care era alimentat prin instalația in cauza, nu se mai afla in proprietatea reclamantului, iar titularul contractului de furnizare a energiei electrice incheiat cu societatea pârâtă este numitul F., reclamantul nu mai are calitate procesuala activa in prezenta cauza. În dezvoltarea motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegala, in condițiile in care in baza titlului de proprietate din 21.09.2012, emis de BNP G., dl. F. a întreprins demersurile necesare in vederea preluării contractului de furnizare a energiei electrice pentru imobilul situat in loc. Motru, str. x, jud. Gorj, iar, la data de 18.02.2013, pentru acest imobil a fost încheiat Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. x cu dl. F., fiind vorba de o preluare de contract de către acesta, in calitate de nou proprietar. Instanța de apel a retinut, in mod eronat, ca la locul de consum respectiv s-a intrerupt furnizarea energiei electrice la data de 11.02.2013, in condițiile in care nu a existat o intervenție asupra instalației electrice care sa perturbe consumul de energie electrica aferent acelui loc de consum, a precizat recurenta-pârâtă. În continuare, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat materialul probator sau l-a analizat eronat și, de asemenea, nu a avut in vedere ca F. a cumpărat imobilul din loc. Motru, str. x, jud. Gorj de la B. si H., care cumpăraseră acest imobil in 23.09.1999 de la E. si I., fara insa sa se solicite in această perioada schimbarea titularului de partida. Un element esențial in soluționarea acestui litigiu, a menționat recurenta-pârâtă, este faptul că, fiind o preluare a locului de consum, nu a existat niciodată o intrerupere a furnizării energiei electrice la acest loc de consum, astfel incat daca ar fi fost in continuare posesorul imobilului respectiv ar fi rezultat ca ar fi beneficiat in continuare de energie electrica. Astfel, instanța de fond in mod eronat a susținut că s-ar fi întrerupt energia electrica la imobilul respectiv, intrucat acest fapt nu s-a intamplat, neexistand nici o dovada in acest sens, in cazul de fata fiind vorba doar de o preluare a titularului de contract și nu de o deconectare a locului de consum. Prin urmare, a susținut recurenta-pârâtă, soluția instanței de apel este nelegală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii societății pârâte, respectiv existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau vinovăția societății pârâte, în condițiile în care locul de consum nu a fost deconectat. Cum reclamantul a vândut imobilul în cauză, rezultă implicit că a pierdut calitatea de titular al contractului de furnizare a energiei electrice. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale pe care instanța le-a acordat, recurenta-pârâtă a apreciat că acestea nu sunt dovedite atât în ceea ce privește materialitatea lor, cât și în ceea ce privește întinderea acestora. Recurenta-pârâtă a menționat că la dosarul cauzei nu exista nici o dovada privind valoarea daunelor solicitate, iar, cum pârâta nu se afla in culpa nu poate exista un temei pentru care sa fie obligata la plata unor astfel de daune. Totodată, s-a arătat că în cuantificarea unui eventual prejudiciu moral, trebuie ținut cont de faptul ca aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Recurenta-pârâtă a susținut că acordarea de daune morale in litigiul privind imobilul din Motru, strada x, nr. 6, apartament 9, județul Gorj, cod loc consum x aferent codului de client x, casnic, nu presupune ca trebuie sa se acorde astfel de daune si in prezenta cauza fara o analiza obiectiva, in condițiile in care in cauza de fata nu a existat o întrerupere a furnizării energiei electrice. S-a mai arătat că deconectarea din 12.02.2013 a privit imobilul din Motru, strada x, nr. 6, apartament 9, județul Gorj, cod loc consum x aferent codului de client x, casnic, și nu imobilul din prezenta cauza din localitatea Motru, str. x, jud. Gorj.

Recurenta-pârâtă Cez Vânzare S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A. prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului acestuia. Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare. De asemenea, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Cez Vânzare S.A. prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului acesteia. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, iar la data de 20 mai 2020, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului propriu și anularea ca insuficient timbrat a recursului pârâtei. La termenul din 21 iulie 2020, stabilit în vederea discutării admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în complet de filtru, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită cerința timbrajului în sensul că pentru recursul declarat de pârâta Cez Vânzare S.A. se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum total de 527,5 RON, a amânat cauza la 17 noiembrie 2020 și s-a pus în vedere acesteia obligația de a face dovada achitării sumei de 327,5 RON, reprezentând diferența taxei judiciare de timbru datorată. La 30 septembrie 2020, recurenta-pârâtă s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul solicitat. Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Cez Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a acordat termen la 9 februarie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: În ceea ce privește recursul reclamantului A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate întrucât instanța de apel a aplicat corect normele de drept material incidente cauzei privind antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, argumentând în mod corect în privința cuantumului prejudiciului moral, contestat de recurentul-reclamant, că acesta nu este supus unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere. Trebuie menționat că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Așadar, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Cuantumul daunelor morale reprezintă rezultatul aprecierii instanței de apel și, în consecință, vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunțate, necenzurabilă în recurs. Înalta Curte reține că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel în mod legal și temeinic a avut în vedere criterii referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, repercusiunile pe plan social, personal, profesional al victimei, durata menținerii consecințelor vătămării, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, criterii subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. În acest sens, statuând în echitate, instanța de apel în mod judicios a reținut că suma solicitată de reclamant este disproporționat de mare și că prejudiciul moral suferit de acesta poate fi reparat cu suma de 15000 RON acordată de tribunal. De altfel, prin criticile formulate recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Susținerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat normele de drept material încălcate care pot să atragă examenul de legalitate. Prin urmare, întrucât cuantumul daunelor morale este rezultatul aprecierii instanței de apel și vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunțate, necenzurabilă în prezentul recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, urmând a respinge recursul declarat de acesta. Recursul declarat de pârâta Cez Vânzare S.A. este nefondat pentru următoarele considerente: Recursul pârâtei a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului având în vedere că acesta nu mai deține imobilul respectiv. Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, statuând, în mod temeinic, așa cum a reținut și tribunalul, că reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului, cu care pârâta avea o relație contractuală, are legitimare procesuală activă în cauza dedusă judecății. Criticile recurentei-pârâte nu susțin nemotivarea, contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată. Or, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate. Astfel, întrucât în considerente instanța de apel analizează legitimarea procesuală activă a reclamantului în cauza dedusă judecății, face aprecieri concrete cu privire la aceasta și, totodată, motivează pentru care anume considerente a apreciat că acesta are calitate procesuală activă, decizia este la adăpost de orice critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. De altfel, criticile recurentei-pârâte cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului sunt, în mare parte, legate de modul de soluționare a acesteia prin raportare la probele administrate în cauză, la stabilirea situației de fapt, care sunt aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, astfel încât nu pot fi analizate în faza procesuală a recursului. Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu motivarea instanței de apel, nu echivalează cu incidența unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, criticile întemeiate pe acest temei vor fi respinse. În plus, Înalta Curte constată că toate elementele prevăzute la art. 425 lit. b) C. proc. civ. se regăsesc în conținutul hotărârii recurate. In argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel în mod eronat a respins excepția autorității și puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condițiile în care pe rolul instanțelor judecătorești au mai existat trei litigii având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 2852/95/2016, care au fost soluționate definitiv în favoarea societății pârâte. Critica subsumată acestui motiv de recurs este nefondată, urmând a fi înlăturată. Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". Textul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. reglementează efectul negativ al autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, de natură a opri a doua judecată, în măsura în care este îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză. Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite. Sub aspectul elementelor autorității de lucru judecat, rezultă că pentru existența acesteia este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză. Identitatea de părți presupune participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal Obiectul cererii de chemare in judecata este pretentia formulată, respectiv folosul urmărit de către reclamant prin introducerea acțiunii, cât și dreptul subiectiv invocat. Ceea ce interesează din punct de vedere al autorității de lucru judecat este ca, din cuprinsul actiunilor, să rezulte că scopul final urmarit de parte este același. În ceea ce privește cauza, se reține că aceasta vizează fundamentul raportului juridic dedus judecății și se manifesta practic in situatia de fapt calificată juridic. Pornind de la aceste considerații teoretice, instanța supremă constată că, în speță, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel cum în mod corect au reținut ambele instanțe devolutive. Referitor la părți, se observă că atât în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 2852/95/2016, cât și in prezenta cauza au figurat in calitate de reclamant E. și în calitate de pârâtă CEZ Vânzare S.A., fiind îndeplinită condiția identității de părți, așa cum a reținut instanța de apel. În ceea ce priveste, însă, conditia identității de obiect, se constată că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, în dosarul nr. x/2014 a fost analizată cererea de acordare a daunelor morale solicitate ca urmare a întreruperii energiei electrice furnizate în baza contractului x/18.02.2013 încheiat pentru partea din imobil înstrăinată de reclamant și vizând perioada 18.02.2013-12.05.2014 și în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016 reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul încercat în perioade de timp anterioare datei de 13 ianuarie 2015. În prezenta cauză reclamantul a solicitat acoperirea prejudiciului moral încercat ca urmare a debranșării în perioada 13 ianuarie 2015-13 iunie 2015. Așadar, verificând elementele autorității de lucru judecat, în mod corect s-a reținut, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că nu este îndeplinită condiția identității de obiect, întrucât pentru porțiunea de imobil rămasă în proprietatea reclamantului, instanțele anterioare nu s-au pronunțat, iar obiectul prezentei cauze îl constituie repararea unui alt prejudiciu încercat de reclamant decât cele deduse judecății în cauzele în raport de care s-a invocat excepția. Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de nelegalitate care vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept, aspecte care nu pot fi reținute în cauză. În argumentarea acestui motiv de nelegalitate recurenta-pârâtă aduce în discuție o serie de chestiuni vizând probele și situația de fapt, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de casare invocat, fiind critici de netemeinicie. Astfel, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că la locul de consum menționat s-a întrerupt furnizarea energiei electrice la data de 11.02.2013, în condițiile in care nu a existat o intervenție asupra instalației electrice care sa perturbe consumul de energie electrică aferent acelui loc de consum. De asemenea, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a analizat materialul probator sau l-a analizat eronat și, de asemenea, nu a avut in vedere ca F. a cumpărat imobilul din loc. Motru, str. x, jud. Gorj de la B. si H., care cumpăraseră acest imobil in 23.09.1999 de la E. si I., fara insa sa se solicite in această perioada schimbarea titularului de partida. În acest context, Înalta Curte reamintește că în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună acestei instanțe, examinarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de acest articol. Din această perspectivă, se va reține că o atare verificare presupune reevaluarea stării de fapt, câtă vreme criticile recurentei-pârâte se referă la modul de apreciere a probatoriului, la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele, aspecte care vizează temeinicia și nu legalitatea deciziei recurate. Criticile recurentei-pârâte vizează aspecte ce țin de situația de fapt reținută de către instanța de apel, de modalitatea de apreciere a probatoriului, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, a concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Recurenta-pârâtă tinde, în fapt, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Prin invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă înțelege să conteste și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, susținându-se că reclamantul nu a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei sau vinovăției societății pârâte, în condițiile în care locul de consum nu a fost deconectat. Potrivit art. 1357 C. civ., "(1)Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Din această perspectivă, Înalta Curte observă că instanța de apel, în acord cu tribunalul, aplicând dispozițiile art. 1357 C. civ., a stabilit corect îndeplinirea condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, reținând că întreruperea furnizării energiei electrice către imobilul proprietatea reclamantului se circumscrie noțiunii de faptă ilicită, că reclamantul a suportat un prejudiciu atât prin îngrădirea folosinței imobilului în absența unei utilități esențiale, cât și prin restrângerea posibilității de a desfășura o activitate profesională, ca urmare a privării de folosirea energiei electrice, precum și că prejudiciul suferit de reclamant este o consecință directă a faptei pârâtei. În privința criticii recurentei-pârâte vizând cuantumul daunelor morale la plata căreia a fost obligată, fără a mai relua argumentele avute în vedere pentru respingerea recursului reclamantului, care sunt deopotrivă valabile și pentru analiza recursului pârâtei, se va reține doar că instanța de apel, prin evaluarea stării de fapt, a stabilit corect îndeplinirea condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, pronunțând o hotărâre legală. Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Cez Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.