ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2573/2020

Ședința publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor cauei, constată urătoarele:

Prin cererea formulată la data de 4.02.2011 și înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2011 reclamanta A. S.R.L. Târgoviște, jud. Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Buzău să se dispună rezilierea contractului de execuție lucrări - antreprenoriat general nr. 07046/18.06.2007 și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.892.891,37 RON, actualizată, sub rezerva majorării ulterioare, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de către reclamantă ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor contractuale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2464 din 25 iunie 2014, în rejudecare, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., iar prin decizia civilă 206 din 31 martie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. și prin administrator special D., a anulat sentința nr. 2464/25.06.2014 și a reținut procesul pentru judecare, prin evocarea fondului.

Prin aceeași decizie, instanța de apel a încuviințat, la propunerea apelantei reclamante, proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții și proba cu expertiză contabilă.

Prin încheierea nr. 1599 din 11 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. și a strămutat judecata cauzei de la Curtea de Apel Ploiești la Curtea de Apel Constanța.

Prin încheierea din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Curții de Apel Constanța, în vederea soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 547 din 31 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, evocând fondul, a respins acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar CII C. și prin administrator special D., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., ca nefondată. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 256.287 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocat și onorarii expert.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar CII C. și prin administrator special D..

Recurenta-reclamantă își circumscrie criticile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată; reducerea onorariului stabilit de instanța de apel cu titlu de cheltuieli de judecată; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică decizia atacată invocând faptul că motivarea acesteia este superficială și incompletă, aceasta rezumându-se la reproducerea susținerilor intimatei și la concluziile expertizei extrajudiciare depuse în fața instanței de fond, fără a fi luate în considerare și a se face referire la probatoriile administrate în fața instanței de apel.

Arată recurenta că, prin motivele de apel, a supus analizei mai multe argumente care trebuiau să conducă la o soluție contrară celei pronunțate de instanța de control judiciar care, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat ca unele dintre susținerile sale nu ar fi temeinice raportat la contextul spetei, iar, pe de altă parte, nu a avut în vedere concluziile expertizei contabile care a stabilit existența unui prejudiciu generat de rezilierea contractului și concluziile expertizei topografice prin care s-a concluzionat că proiectul nu a fost modificat.

Se invocă faptul că hotărârea atacată nu relevă analiza comparativă dintre cele două proiecte din care, în opinia recurentei, rezultă fără dubiu că proiectul inițial nu a fost niciodată modificat, context în care nu se punea în discuție realizarea unor lucrări suplimentare.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă arată că prevederile art. 261 ale C. proc. civ. sunt în acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO, din interpretarea căruia rezultă că hotărârea judecătorească, ca ultim act de procedură al instanței, trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările părților și să formeze convingerea că exprimă adevărul.

Recurenta concluzionează în sensul că instanța de apel a pronunțat hotărârea fără a arăta care sunt motivele care susțin soluția de respingere a acțiunii și de înlăturare a criticilor din apel.

Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 969 C. civ., a art. 1020 C. civ. și a art. 1021 C. civ., aducând în susținere următoarea argumentație.

În prealabil, recurenta formulează scurte considerațiuni de ordin doctrinar referitoare la rezilierea contractului, redă dispozițiile contractuale privind obiectul și valoarea contractului și precizează că nu a existat nici o notificare, adresă sau propunere de act adițional din partea intimatei care să menționeze modificări ale proiectului, ori necesitatea realizării unor lucrări suplimentare ce se impuneau a fi înscrise într-o convenție bilaterală.

Prin urmare, se arată, motivarea instanței de apel preluată în integralitate de la intimată și care vizează modificarea cotei 0 și, implicit, realizarea de lucrări suplimentare de balastare și compactate - deși neînscrise într-un act adițional de modificare a contractului - nu poate fi reținută și nu poate constitui un motiv de atenuare sau înlăturare a culpei intimatei.

Precizează recurenta că din contract rezultă în mod clar că antreprenorul confirmă că a vizitat șantierul și a verificat listele de cantități fără a depista erori sau omisiuni în Caietul de sarcini, astfel că nu se poate discuta în niciun caz de realizarea unor lucrări suplimentare; dacă acestea ar fi existat, ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri și încheierii unui act adițional, fapt ce ar veni în contradicție cu declarația înscrisă în contract conform căreia lucrările solicitate corespund cu cele stabilite prin clauzele contractuale.

Se arată că din lucrările cu expertiza topografică realizate atât de expertul E. cât și de expertul F. a rezultat mai presus de orice tăgadă că cota 0 nu a fost modificată, că, din analiza comparativă a proiectului inițial și a proiectului de continuare a acestuia a rezultat că nu au existat 2 proiecte, ci un singur proiect cu modificarea stației spălare și stației de epurare, astfel că proiectul pentru abator nu a fost modificat.

Referindu-se la cele două proiecte, recurenta precizează că nici în proiectul nr. 1 și nici în proiectul nr. 2 cota "0.00" nu este marcată pe planuri cu raportare la teren, împrejurare față de care, la data de 18 septembrie 2007, cu ocazia predării amplasamentului către constructor, s-a întocmit un proces-verbal de predare primire în care este stabilita cota "0.00" și la care au participat un reprezentant al beneficiarului, un reprezentant al constructorului și proiectantul lucrării.

Recurenta precizează că un aspect esențial pe parcursul derulării contractului îl reprezintă împrejurarea că această pretinsă modificare a cotei 0 nu a fost adusă în discuție la predarea amplasamentului și nici pe perioada celor 2 luni și jumătate de execuție a contractului, ci la 2 luni de la părăsirea șantierului.

Se arată că, în cadrul expertizei topografice întocmită de expert E. se menționează în mod expres că proiectul a fost respectat, aspect reconfirmat de răspunsul la obiecțiuni în care se menționează că s-a respectat proiectul și detaliile tehnice constructive.

Consideră recurenta că susținerea B. și, ulterior, a instanței de apel, potrivit căreia a fost făcută de A. S.R.L. o decopertare la o cota arbitrară, nu poate fi reținută întrucât aceasta nu a fost contestată la momentul predării primirii amplasamentului potrivit procesului-verbal de predare primire.

Precizează că raportul de expertiză întocmit de expertul E. aduce argumente în ceea ce privește efectuarea corectă a măsurătorilor la nivelul anului 2005 - 2009 ce au stat la baza emiterii autorizațiilor de construcție și a edificării obiectivului, fără modificarea cotei stabilite la momentul predării amplasamentului, relevanță având și măsurătorile prezentate de Expertul Consilier ing. G. care lămuresc că așa - zisa modificare a "Cotei Zero" nu exista.

Recurenta arată că motivele care au generat rezilierea contractului sunt înscrise în notificarea comunicată in data de 31.01.2008 acestea atestând culpa exclusivă a B.: abandonarea contractului de către antreprenor care din data de 20.12.2007 a sistat lucrările, cu consecința neasigurării pazei bunurilor existente pe șantier; neîndeplinirea obligațiilor contractuale precum neprezentarea de documente justificative, certificate de origine și calitate pentru materialele puse în operă, întârzieri semnificative în efectuarea lucrărilor, nerespectarea proiectului de execuție, nepredarea graficului detaliat de execuție a lucrărilor și neinformarea beneficiarului în legătură cu o serie de neconcordanțe, încălcarea dispozițiilor contractuale în ceea ce privește executarea lucrărilor de către subcontractanți - firma H. S.R.L..

Consideră recurenta că relevanță în stabilirea conduitei culpabile a intimatei o au rapoartele de expertiză depuse de expert ing. G. și I. si lucrarea depusă de către Ing. J., diriginte de șantier, în care se menționează în mod explicit că, la momentul părăsirii șantierului de către B., proiectul avea un stadiu fizic realizat în procent de 31%, iar lucrările ramase de executat nu puteau fi realizate în timpul rămas până la finalizarea contractului având în vedere nerespectarea graficului de lucrări.

Învederează recurenta că un alt aspect care a fost încălcat de către antreprenor l-a constituit realizarea lucrărilor de infrastructură cu o altă firmă respectiv, H. S.R.L. Buzău, fără a nominaliza lucrările de subantrepriză și subantreprenorii în contract, deși aceasta reprezenta o condiție esențială a contractului, prevăzută sub sancțiunea rezilierii.

Astfel, se arată, lucrările de balastare au fost realizate de H. S.R.L. Buzău și lucrările de umplutura cu K. S.R.L. Mănești.

Recurenta redă dispozițiile din art. VII din Contract, ce reglementează obligațiile antreprenorului, precizează că, în capitolul XI din contract antreprenorul declară că nu are subcontractanți și redă cazurile de reziliere prevăzute la art. XIII din contract.

Raportat la aceste dispoziții contractuale, recurenta arată că angajarea subcontractanților de către antreprenor, nepermisă de contract, este o situație confirmată și de expertiza tehnică întocmită de expertul tehnic L. care, în cadrul răspunsului la obiecțiuni a menționat că " unele dintre lucrările de infrastructură, respectiv lucrările de fundații izolate au fost realizate de societatea H. SRL"

Prin urmare, se arată că, încă de la încheierea contractului de antrepriză, societatea intimată nu a dat dovadă de bună credință și sinceritate întrucât a rezultat din derularea parțială a contractului că acesta nu avea capacitatea și nici personal calificat pentru realizarea acestui proiect; împrejurarea că recurenta s-au folosit subcontractanți este recunoscută de intimată și în răspunsul la interogatoriu, situația fiind confirmată în ianuarie 2008 când societății A. i-au fost puse la dispoziție o serie de înscrisuri din care rezultă că toate lucrările pe care B. s-a obligat să le realizeze fuseseră subcontractate societății H. S.R.L..

Consideră recurenta că nu poate fi acceptată ideea că între părțile contractante au existat înțelegeri verbale, în contextul existenței unui contract scris cu clauze care stabilesc neechivoc obligațiile părților care evidențiază alte înțelegeri. Prin urmare, se arată, în afara contractului nu se poate concluziona că părțile au convenit tacit alte condiții nescrise ale derulării acestuia, context în care recurenta a procedat la rezilierea contractului, acceptarea de către intimată a rezilierii contratului nefăcând altceva decât să confirme culpa sa.

Recurenta învederează faptul că încălcarea raportului contractual a avut un impact major și devastator asupra societății întrucât a condus la pierderea finanțării nerambursabile și la generarea unui prejudiciu ce a fost cuantificat în cadrul expertizei contabile, neluată în considerare de instanța de apel; urmare a imposibilității refacerii lucrărilor și pierderii finanțării, recurenta a rămas cu un credit bancar pentru a cărui restituirea au fost generate o serie de costuri și cu o construcție nefinalizată.

Consideră recurenta că, în cauză, prezintă relevanță expertiza realizată de expertul contabil M. și administrată în fata instanței de apel în care se menționează că pierderea suferită de recurentă, urmare a plații unor dobânzi și comisioane bancare suplimentare datorită rezilierii contractului de finanțare și nefinalizării investiției este de 1.052.332,53 RON; pierderea suferită ca urmare a reluării proiectării, consultanței, expertizării și proiectării este in valoare de 78.341 RON, la care se adaugă un avans nejustificat de 353.232,60 RON și 395.102,70 RON.

Ultima critică subsumată motivului de recurs reglementat de art. 309 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Consideră recurenta că, în ceea ce privește onorariul avocațial, din prisma activității desfășurate de avocat, cuantumul acestuia este exagerat, instanța de apel neținând cont de lipsa de proporționalitate dintre activitatea avocatului și valoarea onorariului. Apreciază recurenta că soluția ce se impune este reducerea onorariului.

Intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă, în esență, la faptul că motivarea hotărârii atacate este susținută numai de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la instanța de fond, că instanța de apel nu a examinat comparativ cele două proiecte de finanțare, ceea ce ar fi condus la concluzia absenței necesității unor lucrări suplimentare și că a omis să răspundă argumentelor reclamantei apelante.

Niciuna dintre aceste critici nu este fondată, decizia recurată fiind amplu motivată, considerentele acesteia relevând analiza amănunțită efectuată de instanța de control judiciar cu referire la motivele de apel, la argumentele aduse de reclamantă în susținerea acestora, cu luarea în considerare a tuturor probatoriilor administrate.

Decizia din apel nu s-a axat însă exclusiv pe concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. N., instanța făcând o amplă analiză a expertizelor judiciare administrate în cauză, acestea confirmând situația de fapt reținută prin primul raport de expertiză extrajudiciară N..

Instanța de apel, în examinarea condițiilor impuse de art. 1020 și de art. 1021 C. civ., dar și a obligației de despăgubire reglementată de art. 1073 C. civ., s-a raportat la dinamica raporturilor contractuale astfel cum aceasta a fost relevată de probatoriul administrat, din perspectiva clauzelor contractuale și a motivelor de reziliere invocate de recurentă: pretinsa sistare a lucrărilor la data de 20 decembrie 2007, pretinsa neasigurare a pazei șantierului și pretinsa sub-contractare fără acordul beneficiarului.

Astfel, au fost avute în vedere notificarea nr. x/18.01.2008 și notificarea de reziliere din 31.01.2008, la care intimata a răspuns prin notificarea nr. x/05.02.2008 în sensul că este de acord cu rezilierea contractului, în condițiile în care nu se poate reține culpa sa și că înțelege să invoce excepția de neexecutare.

În ceea ce privește modificarea cotei 0 a construcției de către beneficiar, Curtea reținut că prin procesul-verbal de predare-primire amplasament încheiat la data de 18.09.2007 între beneficiar reprezentat de dirigintele de șantier - dl. J., arhitectul - dl. O. și constructor s-a stabilit cota "0" a clădirii ca fiind +0,35 m față de cota coronament a drumului existent și materializată pe stâlpul post trafo; raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul tehnic N. și expertul evaluator P. pentru stabilirea stadiului lucrărilor executate cantitativ și valoric la obiectivul Abator, conform căruia s-a modificat cota 0 a construcției, instanța reținând că aceleași aspecte au fost confirmate prin expertizele tehnice în specialitățile construcții și topografie, precum și prin expertiza contabilă efectuate în cauză, din care rezultă, în esență, că a fost modificată cota 0 a construcției, situație care a impus lucrări suplimentare, nerecunoscute și acceptate de reclamantă, fapt ce a determinat întârzieri în executare.

Curtea a apreciat că efectuarea lucrărilor suplimentare de către intimată, astfel cum au fost constatate chiar prin expertiza tehnică extrajudiciară întocmită la cererea recurentei, a fost de natură a conduce la întârzieri în executarea contractului, întârzieri care nu au putut fi opuse exclusiv intimatei, certitudinea lucrărilor rezultând din probele administrate în cauză, neputând fi contestate, iar reclamanta având cunoștință de efectuarea acestor lucrări.

Curtea a considerat că motivul de reziliere privind subcontractarea de lucrări fără acordul beneficiarului nu poate fi reținut, față de acordul tacit al recurentei rezultat din procesele-verbale de verificare a calității lucrărilor ce devin ascunse nr. x/10.10.2007, nr. y/11.10.2007, nr. z/05.11.2007, semnate de constructor (Q., reprezentant al societății H. SRL), beneficiar (dirigintele de șantier J.), proiectant (R.), precum și Procesul-verbal de control pe faze determinante din 12.10.2007, semnat de reprezentantul beneficiarului - J., diriginte de șantier, în care se menționează la rubrica antreprenor B. - H. S.R.L..

În ceea ce privește prejudiciul, instanța de apel s-a raportat la concluziile expertizei contabile prin care au fost determinate sumele achitate în baza contractului de antrepriză nr. x/18.06.2007, precum și sumele datorate de recurentă pentru lucrările efectiv realizate.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel, în pronunțarea deciziei atacate, a procedat la o analiză comparativă a celor două proiecte de finanțare europeană, referindu-se în motivare la documentația tehnică aferentă celui de-al doilea proiect de finanțare nerambursabilă, astfel:"(...) prin probele administrate în cauză reclamanta nu a dovedit că lucrările pretins executate de pârâtă nu există, în condițiile în care lucrările au fost constatate chiar prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul tehnic N. și expertul evaluator P. în vederea aprobării continuării lucrărilor de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, (...)"

Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel și-ar fi însușit integral argumentele și apărările intimatei, cu ignorarea sau în contradicție cu probele administrate în cauză, nu poate fi primită în raport cu faptul că motivarea hotărârii relevă cu evidență că întregul raționament este detaliat și coroborat construit pe baza probelor administrate în cauză și care au confirmat pertinența apărărilor intimatei.

Instanța de apel nu a ignorat opiniile expertizelor întocmite de experții G. și E., instanța pronunțându-se asupra expertizelor judiciare întocmite de experții desemnați de aceasta, decizia din apel fiind amplu motivată prin raportare la expertizele judiciare administrate în cauză, coroborate cu celelalte probe de la dosar, respectiv înscrisuri și interogatorii.

Astfel, reține instanța de apel, "Prin concluziile exprimate în raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expertul E., completat prin răspunsul la obiecțiuni, s-au reținut următoarele:

"S-a încercat identificarea unor puncte care să aibă corespondent în lucrarea topografică întocmită pentru beneficiar A. S.R.L. în anul 2005 de S. S.R.L., avizată de OCPI Prahova, care a constituit suport pentru PUZ - ul necesar halei Abator, sistemul de coordonate în care s-a întocmit lucrarea topografică din 2005 este Stereografic 1970 și sistemul de cote este arbitrar; nu a fost identificat în proiectul halei existența unui punct cu valori altimetrice care să aibă corespondent în ridicarea topografică întocmită în anul 2005, în sensul că nu a fost cuprinsă valoarea altimetrică a platformei halei la cotele arbitrare existente în lucrarea topografică; cota fundației care poate fi interpretată arbitrar din fotografiile puse la dispoziție de pârâtă este la circa 1,20 metri față de cota planșeului;".

Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede în art. 6, pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:"Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege[…]".

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Așadar, dreptul la o hotărâre motivată reprezintă un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și al respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părților.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel cum se reține în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunțată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. .37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 din CEDO implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței).

Rezumând, Înalta Curte reține că hotărârea recurată răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și respectă principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO întrucât relevă examinarea efectivă de către instanța de apel a mijloacelor, argumentelor și a elementelor de probă administrate în cauză.

Criticile subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 303 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, controlul judiciar neputându-se realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivul de nelegalitate expres prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Argumentația adusă deciziei atacate din perspectiva aplicării greșite de către instanță a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ. de la 1864 referitoare la condițiile cerute de lege pentru a opera rezilierea contractului, a art. 969 C. civ. de la 1864, privind forța obligatorie a contractului și a art. 1073 C. civ. de la 1864, privind obligația de despăgubire, este susținută eminamente de elemente ce se integrează în contextul factual al cauzei și exprimă dezacordul recurentei cu privire la modul în care instanța de apel s-a raportat și a interpretat probatoriul administrat (expertizele judiciare și extrajudiciare, înscrisurile declarațiile de martor), recurenta - reclamantă reiterând argumentele de fapt formulate în fazele procesuale anterioare.

Astfel, în susținerea pretinsei încălcări de către instanța de apel a condițiilor rezilierii judiciare, cu referire la art. XIII din contractul de execuție lucrări nr. x din 18 iunie 2007, prin care părțile cauzei au convenit asupra unui pact comisoriu ce reglementează condițiile în care poate fi reziliat contractul, recurenta invocă următoarele aspecte: inexistența unei notificări, adrese sau propunere de act adițional din partea intimatei, deduse din constatările și declarația antreprenorului care și-a asumat lucrările de execuție, considerându-le prevăzute în art. VII din contract; nemodificarea cotei 0, aspect rezultat din expertiza topografică realizată de expertul E., în care se consemnează la punctul d) că proiectul a fost respectat, aspect reconfirmat și de răspunsul la obiecțiuni, punctul 28; necontestarea, la momentul predării-primirii amplasamentului a lucrării de decopertare, aspect relevat de procesul-verbal; argumentele aduse prin raportul de expertiză E. în ceea ce privește efectuarea corectă a măsurătorilor la nivelul anilor 2005-2009, ce au stat la baza emiterii autorizațiilor de construcție și a edificării obiectivului, fără modificarea cotei stabilite la momentul predării amplasamentului; stadiul lucrărilor efectuate de intimată la momentul părăsirii lucrărilor și executarea necorespunzătoare a lucrărilor, aspecte consemnate în raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. G.; conduita culpabilă a intimatei, relevată în lucrările de specialitate depuse de experții G., I. și J., diriginte de șantier; împrejurarea că antreprenorul a angajat subcontractanți, deși contractul îi interzicea acest lucru, aspect relevat de expertiza întocmită de expert L., de răspunsul la interogatoriu Q.; sistarea lucrărilor și părăsirea șantierului, aspect relevat la pct. 7 al interogatoriului.

Criticile vizând modul în care instanța de apel s-a raportat la pretinsul prejudiciu suferit de recurentă sunt, de asemenea, susținute de argumente ce propun o reevaluare a probatoriului administrat întrucât se raportează, în integralitate la concluziile expertizei contabile. Acestea sunt argumentele de netemeinicie care nu pot fi integrate cazului de nelegalitate invocat. Prin aceste argumente recurenta își justifică maniera în care a procedat la rezilierea unilaterală a contractului și apreciază că, acceptarea rezilierii de către intimată nu face decât să confirme culpa sa.

Așadar, cu privire la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 1020 -1021 C. civ. referitoare la condițiile cerute de lege pentru a opera rezilierea contractului, a art. 969 C. civ., privind forța obligatorie a contractului și a art. 1073 C. civ., privind obligația de despăgubire, recurenta-reclamantă nu a arătat cum trebuiau aplicate respectivele dispoziții în cauza dedusă judecății, context în care instanța supremă reține că încălcarea și aplicarea greșită a evocatelor normelor de drept material au fost invocate în mod formal de către autoarea recursului, argumentele aduse în discuție având ca finalitate reinterpretarea probatoriului administrat. Aceste critici nu pot forma obiectul examenului de legalitate a hotărârii atacate din perspectiva art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, este de precizat că niciuna dintre criticile mai sus redate nu este formulată omisso medio, acestea formând obiect de analiză al instanței de control judiciar.

Critica subsumată aceluiași motiv de recurs, vizând stabilirea cuantumul cheltuielilor de judecată, nu poate fi primită.

Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinei sau munca îndeplinită de avocat."

Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României). Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Prin argumentele aduse în susținerea acestei critici recurenta propune, în realitate, o reevaluare a acestor criterii, ceea ce presupune examinarea deciziei atacate sub aspectul netemeiniciei sale, aspect nepermis de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Este de punctat totuși că instanța de apel a examinat caracterul necesar, real, și rezonabil al cheltuielilor de judecată, în sumă de 187.269 RON constând în onorariu avocațial pentru reprezentare în fața instanței de apel.

În ceea ce privește caracterul necesar al acestor cheltuieli de judecată, a fost relevată activitatea depusă de avocat constând în redactarea întâmpinării, formularea de cereri în probațiune, note de ședință, prezentarea la fiecare din cele 40 de termene de judecată acordate de instanță.

În stabilirea caracterul real instanța de apel s-a raportat la dovezile depuse în dosarul instanței cu privire la efectuarea plății de către intimată a onorariului avocațial iar caracterul rezonabil a fost apreciat de către instanță prin prisma valorii pricinii și a muncii depuse de avocat.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, sesizată în legătură cu stabilirea naturii criticilor de recurs ce vizează exclusiv cuantumul și modul de acordare a cheltuielilor de judecată, din punct de vedere al încadrării sau nu în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin decizia nr. III din 20 ianuarie 2020, publicată în M. Of. Partea I nr. 181 din 05 03 2020, a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivul de recurs vizat este art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ. raportat la art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ., corespondentul art. 304 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. de la 1865 și respectiv al art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, astfel că raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție se impune, pentru identitate de rațiune și în această speță, dat fiind faptul că art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ. reia principiul înscris în art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte a statuat că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 prevede că "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților în raport cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Transpunând statuările din decizia mai sus evocată, instanța de recurs impune concluzia că, în speță, criticile formulate de recurentă referitoare la cheltuielile de judecată nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5 sau 9 C. proc. civ. întrucât vizează aspecte de netemeinicie.

Referitor la cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., "partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, context în care va admite cererea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. și prin administrator special T. și va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. și prin administrator special T. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 28.808,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. și prin administrator special T. împotriva deciziei civile nr. 547 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. și prin administrator special T. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 28.808,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2020.