ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2396/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, prin disjungerea cererii reconvenționale formulate în dosarul nr. x/2015, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Societatea D. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și Municipiul București prin Primar, au solicitat instanței să dispună obligarea acestora în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în suprafața de 700 m.p. situat în București, str. x, (fosta str. x), contravaloare care urmează să fie stabilită printr-o expertiză judiciară, calculată la valoarea de piață a imobilului, de la data 27 octombrie 2010, data la care sentința civilă nr. 944/2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a rămas irevocabilă, și în continuare, până la data la care a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2015 de S.P.N. "E."; precum și obligarea pârâților D. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și Municipiul București prin Primar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul proces. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pârâta Primăria Sectorului 1 al Municipiului București a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Piețelor Sector 1 București, solicitând ca, în măsura în care instanța va admite acțiunea reclamanților, să fie obligată chemata în garanție la plata către aceștia a sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului din litigiu. În drept, au fost invocate prevederile art. 72 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2220/2016 din 12 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a Vl-a Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamanților A., B. și C..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții înregistrat pe rolul Curții de Apel București la 5 iulie 2016, care prin decizia civilă nr. 1927/A din 22 noiembrie 2016, a admis apelul formulat împotriva sentinței pe care a anulat-o, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI¬a Civilă la 6 ianuarie 2017, sub același nr. de dosar x/2015

Prin sentința civilă nr. 2169/2018 din 5 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primar General și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă cererea formulată de reclamanții A., C., B., în contradictoriu cu pârâții D. S.R.L. și Primăria Sectorului 1 al Municipiului București, și s-a dispus obligarea pârâtelor D. S.R.L. și Primăria Sector 1 al Municipiului București la plata către reclamanți a sumei de 171.036 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului anterior identificat. Au fost respinse celelalte excepții invocate în cauză, ca neîntemeiate. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul București, ca rămasă fără obiect. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Primăria Sector 1 al Municipiului București, ca neîntemeiată. S-a dispus obligarea pârâtelor D. S.R.L. și Primăria Sector 1 al Municipiului București la plata sumei de 22.090,66 RON, către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că reclamanții au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului din litigiu pentru perioada 27 octombrie 2010 - 5 mai 2015, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 944 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, rămasă irevocabilă, Municipiul București a fost obligat să le restituie în deplină proprietate și posesie acest imobil, însă au fost împiedicați de pârâți să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate. Soluționând cu prioritate excepțiile invocate, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București cu motivarea că această parte nu a avut folosința terenului, și nici calitatea de parte în contractul de asociere. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 1 București a fost respinsă în considerarea existenței contractului de asociere în participațiune nr. 3/1211/21 iulie 1999 încheiat cu F. S.R.L, care a cesionat acest contract pârâtei D. S.R.L.. A fost respinsă și excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de pârâta Primăria Sector 1 București, reținându-se și faptul că aceasta în calitate de titular al contractului a încasat cota prevăzută de art. 9 din contract și a emis autorizația de construire pentru beneficiarul asociat D. S.R.L.. De asemenea, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active, a prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii, dar modul de soluționare a acestor excepții nu a făcut obiectul analizei în căile de atac. În privința fondului cererii, prima instanță a arătat că, deși, proprietari de drept a terenului, reclamanții au fost în imposibilitatea de a exercita posesia și folosința acestuia ca urmare a faptei ilicite imputabile pârâților, astfel încât fiind dovedită existența prejudiciului și legătura de cauzalitate, s-a admis acțiunea cu consecința obligării acestora la plata contravalorii despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza efectuată în cauză.

Apelul declarat de pârâtele D. S.R.L. și Primăria Sectorului 1 București a fost admis prin decizia civilă nr. 501A/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 1 al Municipiului București și D. S.R.L., ca neîntemeiată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respinsă cererea intimaților-reclamanți A., B. și C. privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. Instanța de apel a înlăturat criticile formulate de pârâta Primăria Sectorului 1 București privind modul de soluționare a excepțiilor invocate, iar în considerarea dispozițiilor art. 56 C. proc. civ. și art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, a constatat că în mod corect tribunalul a respins aceste excepții. S-a reținut că sunt fondate criticile apelantelor referitoare la ignorarea de către prima instanță a raporturilor juridice generate de contractul de asociere nr. 03/1211 din 21 iulie 1999, care produce efecte inclusiv în privința intimaților-reclamanți, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001. Astfel, a argumentat instanța de apel, ca urmare a subrogării intimaților-reclamanți în drepturile și obligațiile, apelantei-pârâte Primăria Sectorului 1 București, derivate din contractul de asociere, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de restituire a imobilului, reclamanții nu mai pot invoca săvârșirea faptei ilicite extracontractuale constând în refuzul pârâtelor de eliberare a terenului pentru a pretinde despăgubiri calculate prin raportare la valoarea de piață a terenului. Chiar și în ipoteza în care, reține instanța de apel, ar fi posibilă antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Primăria Sectorului 1 București, obiectul obligației acesteia l-ar putea constitui exclusiv cota-parte percepută în baza contractului de asociere încheiat cu pârâta D. S.R.L. și nu contravaloarea lipsei de folosință, calculată în raport cu valoarea de piață a imobilului. Aceste despăgubiri ar fi putut fi solicitate doar de la pârâtul Municipiul București, care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea judecătorească irevocabilă, procedând numai la eliberarea formală a dispoziției de restituire în natură a terenului și a procesului-verbal de predare a imobilului, însă, intimații-reclamanți nu au declarat apel împotriva soluției primei instanțe prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C. și B., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În dezvoltarea criticilor, recurenții după prezentarea situației juridice a imobilului din litigiu și a soluțiilor pronunțate în etapele procesuale anterioare, arată că instanța de apel, deși a fost învestită cu alte motive de apel decât cele pe care instanța le-a reținut drept argumente pentru admiterea căii de atac, a admis apelul pârâtelor și a dispus respingerea acțiunii. Procedând astfel, susțin recurenții au fost încălcate limitele stabilite în mod expres, prin criticile formulate, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 477 C. proc. civ., ca efect al depășirii limitelor stabilite prin apelul formulat. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, arată recurenții printr-o altă critică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. derivat din încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 CEDO. După redarea parțială a considerentelor deciziei, recurenții arată că deși instanța de apel a susținut necesitatea respectării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamanților, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de chemare în judecată. Astfel, deși se reține că prin efectul legii, reclamanții au înlocuit pârâta Primăria Sectorului 1 București, în contractul de asociere în participațiune și se arată că existența hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta D. S.R.L. nu ar răspunde decât contractual, nefiind prin urmare posibilă analizarea faptei ilicite extracontractuale, prin decizia pronunțată, această pârâtă este exonerată atât de răspunderea contractuală cât și delictuală. În egală măsură, arată recurenții, deși instanța de apel reține ca fiind corectă interpretarea reclamanților privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei Primăria Sector 1 București, totuși omite efectuarea analizei privind acest tip de răspundere, cu motivarea că valoarea despăgubirilor ar trebui analizată prin raportare la cota de asociere și nu la valoarea de circulație a imobilului. Prin aceste considerente este încălcată și autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 10401/2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a deciziei civile nr. 1159/2015, pronunțată de Tribunalul București, menținută prin decizia civilă nr. 1283/2015, pronunțată de Curtea de Apel București, potrivit cărora analiza pretenției trebuie efectuată prin raportare la valoarea de circulație a imobilului. Aceste dezlegări au fost ignorate prin decizia recurată, instanța de apel reținând doar parțial efectele autorității de lucru judecat al acestor hotărâri. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 și nesocotirea dispozițiilor art. 13 din contractul de asociere în participațiune fiind încălcate normele de drept material care permit dezdăunarea pentru lipsirea de prerogativele specifice exercitării dreptului de proprietate. Intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Intimata-pârâtă Primăria Sectorului 1 al Municipiului București, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamanților și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, susținând în esență că instanța de apel s-a conformat limitelor efectului devolutiv al apelului. Intimata Administrația Piețelor Sector 1 București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, susținând că în prezentul litigiu nu se poate retine culpa sa pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 700 mp proprietatea recurenților. Totodată, s-a arătat că în cererea de recurs nu există mențiuni cu privire la implicațiile pe care Administrația Piețelor Sector 1 le are în prezenta cauză, recurenții având raporturi juridice doar cu societatea D. S.R.L. și cu Primăria Sectorului 1 al Municipiului București. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă Administrația Piețelor Sector 1 București au depus la dosar punct de vedere la raport. Prin încheierea din 12 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a constatat că judecata a fost suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, precum și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, acesta fiind preschimbat din oficiu pentru 3 noiembrie 2020. Analizând, în cadrul contractului de legalitate, recursul formulat prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte, constată că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel în privința motivului de recurs constând în încălcarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. privind dreptul de dispoziție al părților și art. 477 C. proc. civ., derivat din nesocotirea limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat, Înalta Curte observă că, acest motiv de recurs este formulat în termeni generali, fără o dezvoltare corespunzătoare a argumentelor care au determinat concluzia că, judecând apelul cu depășirea limitelor stabilite expres de apelanți, prin decizia recurată s-a admis apelul pentru alte critici decât cele cu a căror analiză a fost învestită instanța de apel. În aceste condiții, motivul de nelegalitate, exclude verificarea considerentelor deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., derivat din încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 CEDO este fondat. Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere în ipoteza în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Invocând aceste dispoziții legale, recurenții au susținut că decizia recurată nu cuprinde, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivele de fapt și de drept care au determinat pronunțarea soluției, prin indicarea argumentelor pentru care s-au admis cât și a celor pentru care s-au înlăturat susținerile părților, nefiind dezvoltate argumentele pentru care s-a respins acțiunea formulată. Verificând din această perspectivă decizia atacată, Înalta Curte, reamintește că potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună, instanței supreme, examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cerință ce poate fi realizată doar în condițiile existenței unor considerente din care să rezulte modul de aplicare a acestor reguli. Prin urmare, Înalta Curte observă în această privință că, instanța de apel, reține pe de o parte că, într-un litigiu anterior s-au respins pretențiile reclamanților constând în plata daunelor-interese pentru lipsa folosinței terenului, evaluate prin raportare la cota-parte lunară a asocierii dintre cele două pârâte, instanțele stabilind totodată că raporturile juridice dintre părți au o natură contractuală, iar aceste dezlegări nu mai pot fi repuse în discuție în orice alt litigiu ulterior. Pe de altă parte, contrar acestui considerent, se reține în privința pârâtei Primăria Sector 1 București că, chiar dacă ar fi posibilă antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, obiectul obligației de plată l-ar putea constitui doar cota-parte percepută în baza contractului de asociere și nu contravaloarea lipsei de folosință calculată în raport cu valoarea de piață a imobilului. Raportat la aceste considerente este fondată critica recurenților privind omisiunea analizării condițiilor răspunderii civile delictuale, deși acest tip de răspundere nu este înlăturată. Dimpotrivă, instanța de apel reține că acesta ar fi posibilă însă, ca mod de calcul ar trebui raportată la cuantumul cotei-părți stabilite prin contractul de asociere și nu la valoarea de piață a imobilului. În alți termeni, nu rezultă cu claritate, în absența indicării unui temei de drept, în privința pârâtei Primăria Sector 1 București, dacă acțiunea a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale sau pentru raportarea la un criteriu greșit în stabilirea modalității de evaluare a sumei solicitate cu titlu de contravaloare a folosinței terenului din litigiu. În egală măsură, în privința pârâtei D. S.R.L., instanța de apel a reținut inexistența obligației de despăgubire, cu motivarea că aceasta a deținut terenul în baza contractului de asociere încheiat cu Primăria Sector 1 București, cărei i-a achitat contravaloarea folosinței, astfel încât nu se poate reține o faptă ilicită sau o culpă în cauzarea prejudiciului invocat de reclamanți, fără a fi dezvoltat însă și raționamentul pentru care este exclusă răspunderea civilă delictuală față de reclamanți. În concluzie, este fondată critica recurenților în sensul că, deși prin decizia recurată, instanța de apel arată că reclamanții au dreptul de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 550 C. civ., precizând și posibilitatea restituirii fructelor produse de bun, în funcție de buna sau reau-credință a posesorului, acțiunea a fost respinsă în baza unor argumente neclare sau contradictorii, care exclud și posibilitatea verificării motivului de recurs constând în încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare dintre părți privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate. În consecință, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., soluția ce se impune, în conformitate cu art. 496 C. proc. civ. este aceea de admitere a recursului declarat de reclamanți, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, situație în care analizarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este posibilă. În rejudecare, instanța de apel, va examina în mod concret criticile și apărările formulate de părți, argumentând clar și coerent soluția pronunțată și va administra toate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.