ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 august 2018 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 104.465,53 RON, debit rezultat din neîndeplinirea culpabilă de către B. S.R.L. a obligațiilor decurgând din Contractul de depozitare or. 289/21.12.2010, reprezentând debit neachitat, așa cum rezultă din facturi; penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea debitului scadent de la data scadenței facturilor și până în momentul plății, penalități în cuantum de 505.130,92 RON calculate până la data de 04.05.2018; sumei de 140.555,67 RON reprezentând beneficiul nerealizat prin ocupare fără drept a depozitului frigorific situat în Port Constanța DANA 22, de la data de 14.09.2015 până la data de 01.01.2016.

Prin sentința civilă nr. 1303 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă, anulând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 290 din 31 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepția nulității apelului. A fost admis apelul reclamantei A. S.R.L., în faliment, împotriva sentinței civile nr. 1303 din 26 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța; a fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza primei instanțe pentru soluționarea pe fond.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 290 din 31 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește incidența motivului de casare instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că prin decizia recurată instanța de apel a nesocotit prevederi imperative de ordin procedural, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției nulității apelului invocată de către pârâtă în fața Curții de Apel Constanța.

Aceasta întrucât, curtea a apreciat că în ciuda nemenționării pe contractul de asistență juridică a activității de reprezentare și în calea de atac a apelantei intimate, simpla existență a împuternicirii avocațiale ar fi suficientă pentru a forma convingerea cu privire la calitatea de reprezentant, considerând de asemenea că interpretarea logică a mențiunilor specificate la obiectul contractului de asistență juridică, respectiv acțiune în pretenții, ar fi de natură să acopere și servicii ulterioare ce s-ar fi putut desfășura în eventualele căi de atac.

Totodată, în opinia recurentei, instanța și-a motivat decizia de admitere a apelului pe considerente străine de natura pricinii, asimilarea asumării plății onorariului de către un terț în lipsa certificării acestei chestiuni prin includerea ca parte în convenție a persoanei în discuție, ca o chestiune de esența modului de dezlegare, reprezentând o împrejurare ce se subsumează incidenței motivului de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată, în esență, că interpretarea dată lipsei de precizie a prevederilor convenționale din contractul de asistență juridică, prin raportare la pretinsa învestire a apărătorului pentru toate căile de atac, în ciuda stipulării exprese a exercitării atribuțiilor pentru recuperarea creanței intră în conflict cu prevederile art. 6 alin. (4) din Hotărârea nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat prin raportare la prevederile art. 122 alin. (7) din același act normativ, norme care statuează faptul că acest act constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client și avocat și a art. 108 alin. (1) din norma precitată.

De asemenea, cu privire la maniera în care a fost soluționată cererea de apel omițându-se ineficiența clauzei prin care se stabilește că prețul contractului ar urma să fie achitate de o terță parte, respectiv dl. C., se impune a se observa că a fost înfrântă prevederea legală reglementată de art. 1270 C. civ. care statuează că doar convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, dl. C. nefiind parte în respectivul act, neputându-i fi opozabile prevederile respective care sunt în mod cert ineficiente.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Constanța.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 15 mai 2020 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 septembrie 2020 au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-pârâți și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 11 noiembrie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Este de subliniat că simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către pârâtă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a regulilor de procedură, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt regulile/normele de procedură încălcate.

În mod greșit, pârâta se prevalează și în recurs de faptul că apelul reclamantei a fost promovat de o persoană fără calitate de reprezentant, motivat de împrejurarea că în mandatul acesteia nu este menționată și posibilitatea de a se formula și susține căile de atac.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, argumentat și legal motivat, instanța de apel a reținut cu justețe că, în raport cu art. 85 alin. (3) C. proc. civ.:

"împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei", la dosar a fost depusă împuternicirea avocațială pentru reprezentare în fața curții de apel.

S-a arătat în mod corect că reprezentarea este dată în cauza având ca obiect "acțiune în pretenții" în contradictoriu cu B. S.R.L., nefiind menționată expres faza fondului litigiului, interpretarea logică fiind aceea că reprezentarea este dată pentru toate fazele litigiului și nu doar pentru faza fondului.

În altă ordine de idei, este de amintit că potrivit art. 87 alin. (2) C. proc. civ.:

"avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate", fiind lipsite de justificare susținerile recurentei în sensul "adăugării la contract" de către curtea de apel.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la faptul că decizia recurată cuprinde motivele contradictorii și străine de natura pricinii.

Hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă, nefiind, astfel, incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență:

"În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate precum avocați, experți contabili, evaluatori sau alți specialiști. Numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi plătite din averea debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care se vor remunera din fondul de lichidare constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4)".

De asemenea, în ceea ce privește lichidatorul judiciar, art. 64 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 prevede:

"Principalele atribuții ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt: (…) g) urmărirea încasării creanțelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanțelor, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați".

Pornind de la cadrul legal instituit de prevederile menționate, instanța de prim control judiciar a reținut legal că, în cauză, contractul de asistență juridică x din 23 mai 2018 (în baza căruia în primă instanță a fost depusă delegația de reprezentare), a fost încheiat între lichidator Cabinetul Individual de insolvență D. și SCP E., fiind specificat expres faptul că onorariul se achită de asociatul C..

Or, având în vedere prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, este evidentă intenția legiuitorului în sensul că validarea mandatului avocatului de către comitetul creditorilor este necesară doar în situația în care remunerația avocatului va fi plătită din averea debitoarei, situație ce nu se confirmă în speță.

Totodată, valabilitatea contractului de asistență juridică nu poate fi contestată, atâta vreme cât acesta nu a fost anulat, iar susținerile recurentei referitoare la cuantumul onorariului avocațial prevăzut în contractul de asistență juridică sunt lipsite de relevanță.

În considerarea celor ce preced, reținând legalitatea hotărârii atacate și din perspectiva dezlegării pe care instanța de apel a dat-o excepției lipsei calității de reprezentant al apelantei-reclamantei, se reține că în cauză nu este incident nici motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că decizia atacată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 290 din 31 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 290 din 31 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2020.