Decizia nr. 1180/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 919/2017 a Tribunalului Constanța

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2014, la 27 octombrie 2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A., a solicitat instanței să constate că pârâta nu are dreptul să îi solicite chirie pentru platforma de depozitare în suprafață de 4.647 mp situată în clinul din spatele danei 44, la vest de depozitul de piei; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 35, art. 453 și art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 919 din 23 mai 2017 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei A. S.A..

Împotriva sentinței civile nr. 919 din 23 mai 2017 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a declarat apel reclamanta A. S.A., care a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 42 din 31 ianuarie 2018.

Împotriva deciziei nr. 42 din 31 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., fără a indica temeiul de drept, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate. În motivarea recursului s-a susținut că, prin decizia recurată, la pagina 7 paragrafele 4-6, instanța de apel reține că remăsurarea terenului s-a făcut anterior promovării acțiunii finalizată prin decizia nr. 5929/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, susține recurenta că la paragraful 7 de la pagina 7, instanța de apel a reținut că "având în vedere că reclamanta a înțeles să solicite prin acțiune constatarea dreptului de proprietate asupra unei platforme de 2250 mp, astfel cum era evidențiată în documentele sale contabile…" Or, aceasta reprezintă o motivare lipsită de relevanță în soluționarea cauzei. S-a mai arătat că, până în anul 2012, pârâta nu a ridicat niciodată pretenții pentru chiria aferentă unei suprafețe de 4.647 mp, iar remăsurarea suprafeței în litigiu s-a realizat în anul 2000. De asemenea, la pagina 8, ultimul paragraf, instanța de apel a reținut că "până la proba contrară, administratorul portului deține în administrare, conform H.G. nr. 393/1992, construcțiile hidrotehnice aflate pe suprafața de 63.000 mp, deci, inclusiv, platforma în litigiu.". Recurenta-reclamantă a mai susținut că și aceste constatări reprezintă o motivare eronată. În realitate, potrivit H.G. nr. 393/1992, s-a transferat în administrarea CN APM S.A. construcțiile hidrotehnice aparținând domeniului public național, construcții hidrotehnice constând în teren câștigat asupra mării, prin umplutura cu material dragat și produse de carieră, în suprafață de 63.000 mp în dreptul danei 44. Litigiul poartă asupra unei platforme betonate edificate de către recurenta-reclamantă pe acel teren câștigat asupra mării. Această platformă nu este cuprinsă în inventarul domeniului public administrat de către pârâtă. Motivarea instanței de apel cu privire la faptul că recurenta-reclamantă este ținută să facă dovada deținerii unui drept de proprietate asupra întregii platforme sau că aceasta nu a dovedit că este titulara unui drept de proprietate pe care pârâta i-l tulbură prin pretinderea unei contravalori a folosinței contravine considerentelor deciziei nr. 5929/2005 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, prin decizia enunțată mai sus, la pagina 8, ultimul paragraf, s-a reținut că "în ceea ce privește suprafața de 6400 mp și 2250 mp acestea au fost identificate de către expert ca făcând parte din suprafața de 63.000 mp dată în folosință, iar tot ce se găsește edificat pe această suprafață aparținând recurentei (SC A. SA) ca suprastructură construită." Această dezlegare are putere de lucru judecat, fiind obligatorie pentru instanța de judecată, în raport cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Expertizele judiciare au identificat platforma din litigiu ca fiind edificată, în totalitatea sa, de către S.C. A. S.A., pe cei 63.000 mp avuți în folosință până în anul 1992. Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel, prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2018, a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate pentru platforma în litigiu, considerând că expertiza efectuată la tribunal a lămurit toate aspectele, iar ulterior, prin decizia recurată, la pagina 8, paragraful antepenultim, a reținut că expertiza nu oferă un răspuns cert cu privire la edificarea întregii platforme. S-a mai arătat că instanța de apel s-a rezumat la analiza inexistenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra întregii platforme de 4.647 mp, motiv pentru care nu a mai efectuat și analiza cauzei în privința obligației de plată a chiriei. Recurenta-reclamantă a mai arătat că este adevărat că nu deține un înscris cert din care să rezulte mărimea concretă a platformei edificate, dar tot atât de adevărat este că nimeni nu poate contesta că S.C. A. S.A. a edificat-o.

Intimata-pârâtă CN Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., solicitând să se constate că prezentul litigiu este, în esență, izvorât din activitatea în portul Constanța. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin decizia nr. 5929/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei părți din platforma în litigiu, respectiv 2.250 mp, ceea ce nu poate fi echivalat cu o platformă de 4.467 mp și că proprietatea imobiliară nu poate fi dovedită cu martori și prezumții.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, întrucât acțiunea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., fiind calificată de către prima instanță ca fiind o acțiune în constatare provocatorie. Niciuna dintre dispozițiile legale incidente speței nu statuează că acțiunea în constatare provocatorie, ce urmărește constatarea inexistenței unui drept de a solicita chirie pentru o platformă de depozitare situată în portul Constanța, ar intra în sfera cauzelor maritime ce ar putea atrage aplicabilitatea prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 4 decembrie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat un punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul declarat în cauză este admisibil.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2), teza I, C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi..., precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.". Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatare a inexistenței dreptului pârâtei CN Administrația Porturilor Maritime S.A. de a pretinde de la reclamanta S.C. A. S.A. chirie pentru o platformă de depozitare aflată în incinta portului Constanța. Așadar, relațiile ce se desfășoară între părțile litigante privesc în realitate o activitate în port, iar temeiul acțiunii în constatare provocatorie, respectiv art. 35 C. proc. civ., nu exclude aplicabilitatea prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin care legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs. Prin urmare, având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată într-o acțiune al cărei obiect vizează activitatea în porturi, se constată că, recursul declarat în cauză nu este admisibil, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. și principiul unicității căii de atac reglementat de art. 460 din același cod. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 31 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.