ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5929/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5929/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față, în
rejudecare după admiterea contestației în anulare
Prin cererea înregistrată la data de
8 ianuarie 2002, reclamanta C.N.A.P.M.C. a chemat în judecată pârâta SC U. SA
Constanța, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la
plata sumei de 756.842.147 lei, reprezentând daune provenite din refuzul la plata
contravalorii chiriei platforme și tariful de utilizare domeniu portuar.
În susținerea pretențiilor
reclamanta a arătat că între părți existau raporturi juridice contractuale în
temeiul cărora în calitate de proprietar și administrator al domeniului public
a pus la dispoziția pârâtei, bunuri imobile situate în I.P. reprezentând spații
administrative, platforme și teritoriul portuar aferent.
Pentru anul 1999, conform anexei s-a
prevăzut că se pune la dispoziție în vederea desfășurării activității următoarele
suprafețe cu teritoriul portuar aferent: 34.229 mp platformă tehnologică, 6400
mp platformă situată la vest de dana, 2250 mp platformă, 2640 mp platformă, sub
căi de rulare macara, 25.000 mp. platformă tehnologică, 5508 mp platformă
tehnologică de sub linii.
Pentru folosirea acestor suprafețe
în perioada ianuarie 1999 – februarie 2000, reclamanta a emis un număr de 14
facturi, refuzate parțial la plată pe motiv că reprezintă suprafețe ce nu-i
aparțin.
În drept au fost invocate
dispozițiile art. 998, 999 și 1073 C. civ.
Prin acțiunea înregistrată la data
de 25 iunie 2003, reclamanta C.N.A.P.M.C. a chemat în judecată aceiași
societate pârâtă, SC U. SA solicitând obligarea la plata sumei de 96.735.576
lei, reprezentând refuzul la plata contravalorii facturii din 7 august 2002,
pentru chirie platforme tehnologice în suprafață de 25.000 mp și 6400 mp și
utilizare domeniu portuar pentru suprafața de 6400 mp.
În susținerea pretențiilor se invocă
același contract încheiat în anul 1999 cu mențiunea că prin hotărârea consiliului
de administrație s-a dispus suspendarea provizorie a facturării suprafețelor
folosite de pârât.
Prin încheierea ședinței publice de
la 18 septembrie 2003 s-a dispus în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului
nr. 170/2003 la dosarul nr. 4/2002.
Pârâta a depus întâmpinare prin care
solicită respingerea acțiunii motivând că pentru suprafața de 34.229 mp situat
cu denumirea de platformă tehnologică este în realitate un drum de acces,
nefiind precizată noțiunea de platformă tehnologică, fiind un drum accesibil
tuturor, neputând percepe taxe de la un singur utilizator.
Pentru suprafața de 6.400 mp se
susține că aceasta face parte din suprafața de 63.000 mp fiindu-i atribuită în
folosință, procedând la betonarea acesteia.
Pe cale reconvențională pârâta
solicită să se delimiteze strict, prin semne de hotare perimetrul suprafeței ce
ar fi în folosința sa exclusivă, iar pe de altă parte solicită să se
stabilească proprietatea SC U. SA, pentru suprafața de 2.250 mp, 2.640 mp.
Pentru suprafața de 2.640 mp se
invocă și prematuritatea cererii, pretinzând că nu s-a făcut concilierea
prealabilă în condițiile art. 720 C. proc. civ.
Se mai invocă lipsa calității
procesuale pasive în ce privesc pretențiile pentru suprafața de 5.508 mp.
platformă sub liniile CF pe care nu le folosește, iar pentru suprafața de
25.000 mp pârâta susține că este o platformă betonată de către societate așa
cum rezultă din procesul verbal de recepție preliminară din 2 iulie 1992, cât
și excepția prescripției dreptului la acțiune.
În cauză la cererea părților s-au
administrat proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce, expertiză tehnică și
contabilă potrivit rapoartelor depuse.
Tribunalul Constanța, secția
maritimă și fluvială, prin sentința nr. 408 din 23 decembrie 2003 a respins
excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată și a
obligat pârâta la plata sumei de 863.977.753 lei contravaloare chirie platforme
tehnologice și 34.722.000 lei cheltuieli de judecată și conform încheierii de
îndreptare eroare materială.
A respins cererea reconvențională ca
nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică
în principal considerând că între părți s-au stabilit raporturi contractuale,
suprafețele în discuție fiind incluse în contractul de închiriere, iar pârâta
nu poate să înfrângă forța obligatorie a contractului.
Astfel s-a arătat că suprafața de
34.229 mp reprezintă o platformă tehnologică care potrivit raportului de
expertiză este aceiași cu platforma de depozitare, iar cu privire la celelalte
suprafețe s-a obligat prin contract la plata tarifelor solicitate.
S-a respins cererea reconvențională
cu motivarea că pârâta nu poate să reclame proprietatea asupra platformelor
tehnologice întrucât acestea fac parte din infrastructura portuară și urmează
regimul juridic al domeniului public al statului, putând pretinde cel mult un
drept de creanță asupra plăcii de beton turnată peste platforma brută.
S-a respins excepția prescripției
dreptului la acțiune cu motivarea că factura din 7 august 2002 a fost emisă
pentru plata contravalorii chiriei și utilizării domeniului portuar în baza
contractului, pentru perioada octombrie – decembrie 1999, iar reclamanta a
susținut că prin hotărârea din 29 octombrie 1999, consiliul de administrație, a
dispus suspendarea facturării chiriei aferente suprafeței de 6.400 mp platformă
tehnologică, fapt necontestat de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a
promovat apel pârâta criticile vizând faptul că instanța de judecată a schimbat
temeiul juridic al acțiunii formulate susținând că între părți s-au stabilit
raporturi contractuale însă prin cererea introductivă temeiul juridic l-a
constituit art. 998, 999 și 1073 C. civ., deci aplicarea răspunderii
delictuale.
S-a mai arătat că instanța a dat o
interpretare eronată concluziilor raportului de expertiză considerând pentru
suprafețele în litigiu că reclamanta este proprietara acestora.
Cu privire la prescrierea dreptului
la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei se apreciază ca eronată motivarea
instanței potrivit căreia părțile, prin acordul lor au prorogat scadența
obligației de plată la data soluționării conflictului de interese ivit.
Curtea de Apel Constanța, secția
maritim și fluvial, prin decizia civilă nr. 11 din 24 iunie 2004 a admis
apelul, a schimbat în parte sentința criticată în sensul respingerii cererii
privind plata sumei de 96.735.576 lei ca fiind prescrisă.
În motivarea soluției instanța de
control judiciar a reținut că instanța de fond nu a încălcat principiul
disponibilității apreciind că în mod tendențios a semnat contractul cu
obiecțiuni pentru a se sustrage de la plata legală a unor facturi,
prevalându-se de faptul că nu a existat relații contractuale între părți.
Dispozițiile art. 969 C. civ.
consacră principiul forței obligatorii a contractului, astfel că obiectivele
pentru care s-au solicitat tarifele fac parte din contractul încheiat,
pârâta-apelantă având obligația achitării.
Cu privire la platforma în suprafață
de 34.229 mp instanța a considerat că s-a stabilit în puterea lucrului judecat
că aceasta reprezintă o platformă tehnologică și nu este posibilă o delimitare
întrucât folosința acesteia este comună pentru cei doi operatori respectiv SC U.
SA și S. fiecare dintre ei suportând chiria pentru 50 % din suprafața acestei
platforme.
Cu privire la suprafața de 2.640 mp,
aceasta nu reprezintă un teren situat sub liniile CF ci este platformă
tehnologică cuprinsă în contractul încheiat, fiind acceptată integral prin
adresa din 8 februarie 1999, privind obiecțiile la anexă.
Cu privire la suprafața de 5.508 mp
reprezintă o platformă între linii CF pe care își desfășoară activitatea numai
apelanta încă din anul 1993.
Referitor la platformele în
suprafață de 25.000 mp, 6.400 mp și 2250 mp, acestea fac parte din platforma
înregistrată în patrimoniul reclamantei-intimate mijloc fix pus în funcțiune cu
procesul verbal, iar faptul că SC U. SA a efectuat îmbunătățiri asupra bunului
închiriat (proprietatea statului) nu poate conduce la dobândirea dreptului de
proprietate, nefiind unul din modurile de dobândire a proprietății.
Cu privire la prescrierea dreptului
la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei, instanța de apel a reținut că între
părți nu a existat nici un acord privind parafarea scadenței obligației de
plată, situațiile de suspendare respectiv de întrerupere a cursului
prescripției fiind de strictă interpretare.
Apelanta SC U. SA a formulat la data
de 30 august 2004 două cereri una de îndreptare a erorii materiale și alta de
lămurire a înțelesului dispozitivului deciziei nr. 11 din 24 iunie 2004.
Prima cerere a vizat consemnarea
eronată a susținerilor apelantei privind suprafața de 2.640 mp și 5.508 mp, iar
cea de-a doua vizează cuantumul cheltuielilor de judecată și modul de acordare
a acestora.
Prin încheierea Camerei de Consiliu
de la 14 octombrie 2004, instanța de apel a respins ca nefondate cererile de
îndreptare a erorii materiale, motivând pe de o parte că așa cum rezultă din
motivele de apel, consemnările din decizie coincid cu cele ale apelantei, iar
pe de altă parte cheltuielile la care apelanta a fost obligată la instanța de
fond, au fost reduse proporțional cu valoarea taxei de timbru aferentă sumei de
96.735.576 lei.
Împotriva soluției instanței de apel
au declarat recurs ambele părți.
Criticile reclamantei vizează
aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 în ce privește soluția
adoptată pe excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de
96.735.576 lei, susținând că instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic
al acordului intervenit între părți cu privire la prorogarea termenului de
plată a sumei până la soluționarea litigiului dintre ele, astfel că la data de
7 august 2002 a început să curgă termenul de prescripție acțiunea fiind
introdusă la data de 25 iunie 2003, înainte de împlinirea termenului de
prescripție de 3 ani.
Pârâta critică decizia instanței de
apel și încheierea de respingere a cererilor de îndreptare eroare materială și
completare dispozitiv ce fac parte integrantă din conținutul deciziei atacate,
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel se susține că decizia a fost
dată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul cheltuielilor de judecată
acordate urmare admiterii apelului fără să aibă în vedere în afara taxei de
timbru și cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu
expert.
De asemenea se susține că instanța
de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor
administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
- pentru suprafața de 2.640 mp instanța
nu s-a pronunțat pe motivul de apel privind excepția de prematuritate a
acțiunii
- pentru suprafața de 5.508 mp
instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale
pasive; în condițiile în care această suprafață nu figurează în contractul
încheiat aferent perioadei 1999 – 2000 și nici nu poate fi identificată în
teren
- suprafața de 34.229 mp are cu
totul altă destinație decât cea reținută de instanță și nu poate fi utilizată
decât în procent de 23 %
- pentru suprafața de 6.400 mp și
2.250 mp instanța nu a examinat apărările formulate.
Recursul SC U. SA este fondat.
În adevăr din conținutul deciziei
criticate se reține că în adevăr instanța de apel a omis să examineze apărările
și susținerile care definesc situația juridică a terenurilor, față de facturile
emise în vederea încasării taxelor și clauzelor contractului încheiat.
Temeiul legal al acțiunii formulată
l-a constituit art. 998 și art. 999 C. civ., cu motivarea că prejudiciul derivă
din neachitarea integrală a unor facturi, pentru ca motivarea în fapt să se
facă pe clauzele contractului încheiat.
De altfel instanța de apel nu
examinează lipsa consimțământului contractual față de obiecțiunile formulate la
contract, fiind încălcat principiul disponibilității când instanțele inferioare
contrar temeiului legal invocat își argumentează soluția pe principiul forței
obligatorii a contractului statornicit de dispozițiile art. 969 C. civ.
De altfel instanțele nu au fost în
măsură să delimiteze sumele ce reprezintă contravaloare chirie și taxă
utilizare portuară, facturile emise nefiind explicite sub acest aspect.
Suprafețele pretins utilizate de
pârâta-apelantă au fost descrise de reclamanta-intimată ca fiind cele ce au
făcut obiectul contractului încheiat, susținerea instanței de apel potrivit
căreia obiecțiunile la contract au fost făcute în mod tendențios neputând fi
primite, știut fiind că în măsura în care contractul s-a semnat cu obiecțiuni
și acestea nu s-au conciliat convenția se consideră realizată la nivelul
obiecțiunilor prin soluția pronunțată aducându-se atingere dispozițiilor art. 969
C. civ.
Dacă se ia în considerare
suprafețele potrivit obiecțiunilor formulate (dosar fond) se reține că
suprafața totală este cu mult redusă față de cea prezentată în cererea
introductivă.
De altfel din concluziile raportului
de expertiză, ignorate de instanțe, reiese că suprafețele închiriate sau
folosite de către SC U. SA au un istoric extrem de complicat suferind
modificări și interpretări imposibil de explicat atât în ceea ce privește suprafața
în sine cât și încadrarea lor în vederea tarifării.
Așa cum a reținut și raportul de
expertiză suprafața de 34.229 mp este o suprafață virtuală imposibil de
delimitat concret și nu se poate stabili o folosință exclusivă a apelantei
pârâte.
De altfel pentru această suprafață
reclamanta intimată nu a fost în măsură să probeze cu ce titlu solicită sumele
de bani facturate dacă reprezintă chirie (fiind un drum de acces) sau plată
utilizare domeniu portuar.
În ce privește suprafața de 6.400 mp
și 2.250 mp acestea au fost identificate de expert ca făcând parte din
suprafața de 63.000 mp atribuită în folosință, iar tot ceea ce se găsește
edificat aparținând recurentei cu suprastructură construită fiind înregistrate
ca mijloace fixe în evidențele contabile, iar dreptul de proprietate fiind
înscris în cartea funciară potrivit încheierilor din 18 iulie 2001.
Suprafața de 25.000 mp, așa cum a
reținut și raportul de expertiză este în realitate o platformă de depozitare și
nu platformă tehnologică fiind proprietatea recurentei respectiv suprastructură
pentru folosința terenuri domeniului public achitându-se taxa aferentă, în mod
nelegal solicitându-se și contravaloarea chiriei din moment ce așa cum rezultă
din actele anexate investiția aparține recurentei.
Așa cum a reținut și raportul de
expertiză suprafața de 2.640 mp este străbătură de fire de rulare macara și nu
poate fi delimitată concret, la fel și suprafața de 5.508 mp care este o
suprafață sub liniile de cale ferată, astfel că dreptul de folosință asupra acestei
suprafețe de teren l-ar avea căile ferate.
Pe excepția prematurității
formulării cererii cu privire la suprafața de 2.640 mp, instanțele s-au
pronunțat motivând că au fost respectate dispozițiile art. 720 C. proc. civ.,
iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește
suprafața de 5.508 mp, prin concluziile orale recurenta consideră că aceasta a
fost invocată pe cale de apărare.
Față de cele arătate rezultă că la
pronunțarea soluției instanța de apel a făcut o greșită aplicare și
interpretare a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică
și regimul juridic al acesteia, precum și H.G. nr. 1045/2000, privind aprobarea
inventarelor bunurilor din domeniul public al statului.
În aceste condiții față de actele depuse
respectiv certificate urbanism, procese verbale de recepție, încheieri
intabulare carte funciară, în mod eronat a fost respinsă cererea
reconvențională a pârâtei apelantă aceasta fiind proprietara platformelor
construite pe suprafețele arătate, fapt necontestat de reclamanta-intimată
acestea nefiind cuprinse, conform normelor indicate în domeniul public.
În ce privește recursul
reclamantei-intimate, față de finalitatea recursului declarat de
pârâta-intimată rămâne fără obiect.
Față de cele arătate, în
considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta
SC U. SA Constanța. Modifică decizia nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a Curții de
Apel Constanța și încheierea nr. 14/ MF din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel
Constanța.
Admite apelul aceleiași pârâte,
schimbă în tot sentința nr. 408/ MF din 23 decembrie 2003 a Tribunalului
Constanța în sensul că respinge acțiunea principală și acțiunea conexă ca
nefondată.
Admite în parte cererea
reconvențională a pârâtei, constată că este proprietara infrastructurilor
(platforma) construite pe suprafața de 25.000 m.p., 2250 m.p. platformă și 6400
m.p. platformă.
Respinge recursul declarat de
reclamanta C.N.A.P.M.C., împotriva deciziei nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a
Curții de Apel Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 9 decembrie 2005.