ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5929/2005

Asupra recursurilor de față, în rejudecare după admiterea contestației în anulare Prin cererea înregistrată la data de 8 ianuarie 2002, reclamanta C.N.A.P.M.C. a chemat în judecată pârâta SC U. SA Constanța, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 756.842.147 lei, reprezentând daune provenite din refuzul la plata contravalorii chiriei platforme și tariful de utilizare domeniu portuar. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că între părți existau raporturi juridice contractuale în temeiul cărora în calitate de proprietar și administrator al domeniului public a pus la dispoziția pârâtei, bunuri imobile situate în I.P. reprezentând spații administrative, platforme și teritoriul portuar aferent.

Pentru anul 1999, conform anexei s-a prevăzut că se pune la dispoziție în vederea desfășurării activității următoarele suprafețe cu teritoriul portuar aferent: 34.229 mp platformă tehnologică, 6400 mp platformă situată la vest de dana, 2250 mp platformă, 2640 mp platformă, sub căi de rulare macara, 25.000 mp. platformă tehnologică, 5508 mp platformă tehnologică de sub linii. Pentru folosirea acestor suprafețe în perioada ianuarie 1999 – februarie 2000, reclamanta a emis un număr de 14 facturi, refuzate parțial la plată pe motiv că reprezintă suprafețe ce nu-i aparțin. În drept au fost invocate dispozițiile art. 998, 999 și 1073 C. civ. Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iunie 2003, reclamanta C.N.A.P.M.C.

a chemat în judecată aceiași societate pârâtă, SC U. SA solicitând obligarea la plata sumei de 96.735.576 lei, reprezentând refuzul la plata contravalorii facturii din 7 august 2002, pentru chirie platforme tehnologice în suprafață de 25.000 mp și 6400 mp și utilizare domeniu portuar pentru suprafața de 6400 mp. În susținerea pretențiilor se invocă același contract încheiat în anul 1999 cu mențiunea că prin hotărârea consiliului de administrație s-a dispus suspendarea provizorie a facturării suprafețelor folosite de pârât. Prin încheierea ședinței publice de la 18 septembrie 2003 s-a dispus în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 170/2003 la dosarul nr. 4/2002.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii motivând că pentru suprafața de 34.229 mp situat cu denumirea de platformă tehnologică este în realitate un drum de acces, nefiind precizată noțiunea de platformă tehnologică, fiind un drum accesibil tuturor, neputând percepe taxe de la un singur utilizator. Pentru suprafața de 6.400 mp se susține că aceasta face parte din suprafața de 63.000 mp fiindu-i atribuită în folosință, procedând la betonarea acesteia. Pe cale reconvențională pârâta solicită să se delimiteze strict, prin semne de hotare perimetrul suprafeței ce ar fi în folosința sa exclusivă, iar pe de altă parte solicită să se stabilească proprietatea SC U. SA, pentru suprafața de 2.250 mp, 2.640 mp.

Pentru suprafața de 2.640 mp se invocă și prematuritatea cererii, pretinzând că nu s-a făcut concilierea prealabilă în condițiile art. 720 C. proc. civ. Se mai invocă lipsa calității procesuale pasive în ce privesc pretențiile pentru suprafața de 5.508 mp. platformă sub liniile CF pe care nu le folosește, iar pentru suprafața de 25.000 mp pârâta susține că este o platformă betonată de către societate așa cum rezultă din procesul verbal de recepție preliminară din 2 iulie 1992, cât și excepția prescripției dreptului la acțiune. În cauză la cererea părților s-au administrat proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce, expertiză tehnică și contabilă potrivit rapoartelor depuse.

Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, prin sentința nr. 408 din 23 decembrie 2003 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta la plata sumei de 863.977.753 lei contravaloare chirie platforme tehnologice și 34.722.000 lei cheltuieli de judecată și conform încheierii de îndreptare eroare materială. A respins cererea reconvențională ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică în principal considerând că între părți s-au stabilit raporturi contractuale, suprafețele în discuție fiind incluse în contractul de închiriere, iar pârâta nu poate să înfrângă forța obligatorie a contractului.

Astfel s-a arătat că suprafața de 34.229 mp reprezintă o platformă tehnologică care potrivit raportului de expertiză este aceiași cu platforma de depozitare, iar cu privire la celelalte suprafețe s-a obligat prin contract la plata tarifelor solicitate. S-a respins cererea reconvențională cu motivarea că pârâta nu poate să reclame proprietatea asupra platformelor tehnologice întrucât acestea fac parte din infrastructura portuară și urmează regimul juridic al domeniului public al statului, putând pretinde cel mult un drept de creanță asupra plăcii de beton turnată peste platforma brută.

S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că factura din 7 august 2002 a fost emisă pentru plata contravalorii chiriei și utilizării domeniului portuar în baza contractului, pentru perioada octombrie – decembrie 1999, iar reclamanta a susținut că prin hotărârea din 29 octombrie 1999, consiliul de administrație, a dispus suspendarea facturării chiriei aferente suprafeței de 6.400 mp platformă tehnologică, fapt necontestat de pârâtă. Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta criticile vizând faptul că instanța de judecată a schimbat temeiul juridic al acțiunii formulate susținând că între părți s-au stabilit raporturi contractuale însă prin cererea introductivă temeiul juridic l-a constituit art. 998, 999 și 1073 C. civ., deci aplicarea răspunderii delictuale.

S-a mai arătat că instanța a dat o interpretare eronată concluziilor raportului de expertiză considerând pentru suprafețele în litigiu că reclamanta este proprietara acestora. Cu privire la prescrierea dreptului la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei se apreciază ca eronată motivarea instanței potrivit căreia părțile, prin acordul lor au prorogat scadența obligației de plată la data soluționării conflictului de interese ivit. Curtea de Apel Constanța, secția maritim și fluvial, prin decizia civilă nr. 11 din 24 iunie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată în sensul respingerii cererii privind plata sumei de 96.735.576 lei ca fiind prescrisă.

În motivarea soluției instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității apreciind că în mod tendențios a semnat contractul cu obiecțiuni pentru a se sustrage de la plata legală a unor facturi, prevalându-se de faptul că nu a existat relații contractuale între părți. Dispozițiile art. 969 C. civ. consacră principiul forței obligatorii a contractului, astfel că obiectivele pentru care s-au solicitat tarifele fac parte din contractul încheiat, pârâta-apelantă având obligația achitării. Cu privire la platforma în suprafață de 34.229 mp instanța a considerat că s-a stabilit în puterea lucrului judecat că aceasta reprezintă o platformă tehnologică și nu este posibilă o delimitare întrucât folosința acesteia este comună pentru cei doi operatori respectiv SC U. SA și S. fiecare dintre ei suportând chiria pentru 50 % din suprafața acestei platforme.

Cu privire la suprafața de 2.640 mp, aceasta nu reprezintă un teren situat sub liniile CF ci este platformă tehnologică cuprinsă în contractul încheiat, fiind acceptată integral prin adresa din 8 februarie 1999, privind obiecțiile la anexă. Cu privire la suprafața de 5.508 mp reprezintă o platformă între linii CF pe care își desfășoară activitatea numai apelanta încă din anul 1993. Referitor la platformele în suprafață de 25.000 mp, 6.400 mp și 2250 mp, acestea fac parte din platforma înregistrată în patrimoniul reclamantei-intimate mijloc fix pus în funcțiune cu procesul verbal, iar faptul că SC U. SA a efectuat îmbunătățiri asupra bunului închiriat (proprietatea statului) nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate, nefiind unul din modurile de dobândire a proprietății.

Cu privire la prescrierea dreptului la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei, instanța de apel a reținut că între părți nu a existat nici un acord privind parafarea scadenței obligației de plată, situațiile de suspendare respectiv de întrerupere a cursului prescripției fiind de strictă interpretare. Apelanta SC U. SA a formulat la data de 30 august 2004 două cereri una de îndreptare a erorii materiale și alta de lămurire a înțelesului dispozitivului deciziei nr. 11 din 24 iunie 2004. Prima cerere a vizat consemnarea eronată a susținerilor apelantei privind suprafața de 2.640 mp și 5.508 mp, iar cea de-a doua vizează cuantumul cheltuielilor de judecată și modul de acordare a acestora.

Prin încheierea Camerei de Consiliu de la 14 octombrie 2004, instanța de apel a respins ca nefondate cererile de îndreptare a erorii materiale, motivând pe de o parte că așa cum rezultă din motivele de apel, consemnările din decizie coincid cu cele ale apelantei, iar pe de altă parte cheltuielile la care apelanta a fost obligată la instanța de fond, au fost reduse proporțional cu valoarea taxei de timbru aferentă sumei de 96.735.576 lei. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți.

Criticile reclamantei vizează aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 în ce privește soluția adoptată pe excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei, susținând că instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acordului intervenit între părți cu privire la prorogarea termenului de plată a sumei până la soluționarea litigiului dintre ele, astfel că la data de 7 august 2002 a început să curgă termenul de prescripție acțiunea fiind introdusă la data de 25 iunie 2003, înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani. Pârâta critică decizia instanței de apel și încheierea de respingere a cererilor de îndreptare eroare materială și completare dispozitiv ce fac parte integrantă din conținutul deciziei atacate, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Astfel se susține că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate urmare admiterii apelului fără să aibă în vedere în afara taxei de timbru și cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu expert. De asemenea se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

- pentru suprafața de 2.640 mp instanța nu s-a pronunțat pe motivul de apel privind excepția de prematuritate a acțiunii - pentru suprafața de 5.508 mp instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive; în condițiile în care această suprafață nu figurează în contractul încheiat aferent perioadei 1999 – 2000 și nici nu poate fi identificată în teren - suprafața de 34.229 mp are cu totul altă destinație decât cea reținută de instanță și nu poate fi utilizată decât în procent de 23 % - pentru suprafața de 6.400 mp și 2.250 mp instanța nu a examinat apărările formulate. Recursul SC U. SA este fondat. În adevăr din conținutul deciziei criticate se reține că în adevăr instanța de apel a omis să examineze apărările și susținerile care definesc situația juridică a terenurilor, față de facturile emise în vederea încasării taxelor și clauzelor contractului încheiat.

Temeiul legal al acțiunii formulată l-a constituit art. 998 și art. 999 C. civ., cu motivarea că prejudiciul derivă din neachitarea integrală a unor facturi, pentru ca motivarea în fapt să se facă pe clauzele contractului încheiat. De altfel instanța de apel nu examinează lipsa consimțământului contractual față de obiecțiunile formulate la contract, fiind încălcat principiul disponibilității când instanțele inferioare contrar temeiului legal invocat își argumentează soluția pe principiul forței obligatorii a contractului statornicit de dispozițiile art. 969 C. civ. De altfel instanțele nu au fost în măsură să delimiteze sumele ce reprezintă contravaloare chirie și taxă utilizare portuară, facturile emise nefiind explicite sub acest aspect.

Suprafețele pretins utilizate de pârâta-apelantă au fost descrise de reclamanta-intimată ca fiind cele ce au făcut obiectul contractului încheiat, susținerea instanței de apel potrivit căreia obiecțiunile la contract au fost făcute în mod tendențios neputând fi primite, știut fiind că în măsura în care contractul s-a semnat cu obiecțiuni și acestea nu s-au conciliat convenția se consideră realizată la nivelul obiecțiunilor prin soluția pronunțată aducându-se atingere dispozițiilor art. 969 C. civ. Dacă se ia în considerare suprafețele potrivit obiecțiunilor formulate (dosar fond) se reține că suprafața totală este cu mult redusă față de cea prezentată în cererea introductivă.

De altfel din concluziile raportului de expertiză, ignorate de instanțe, reiese că suprafețele închiriate sau folosite de către SC U. SA au un istoric extrem de complicat suferind modificări și interpretări imposibil de explicat atât în ceea ce privește suprafața în sine cât și încadrarea lor în vederea tarifării. Așa cum a reținut și raportul de expertiză suprafața de 34.229 mp este o suprafață virtuală imposibil de delimitat concret și nu se poate stabili o folosință exclusivă a apelantei pârâte. De altfel pentru această suprafață reclamanta intimată nu a fost în măsură să probeze cu ce titlu solicită sumele de bani facturate dacă reprezintă chirie (fiind un drum de acces) sau plată utilizare domeniu portuar.

În ce privește suprafața de 6.400 mp și 2.250 mp acestea au fost identificate de expert ca făcând parte din suprafața de 63.000 mp atribuită în folosință, iar tot ceea ce se găsește edificat aparținând recurentei cu suprastructură construită fiind înregistrate ca mijloace fixe în evidențele contabile, iar dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară potrivit încheierilor din 18 iulie 2001. Suprafața de 25.000 mp, așa cum a reținut și raportul de expertiză este în realitate o platformă de depozitare și nu platformă tehnologică fiind proprietatea recurentei respectiv suprastructură pentru folosința terenuri domeniului public achitându-se taxa aferentă, în mod nelegal solicitându-se și contravaloarea chiriei din moment ce așa cum rezultă din actele anexate investiția aparține recurentei.

Așa cum a reținut și raportul de expertiză suprafața de 2.640 mp este străbătură de fire de rulare macara și nu poate fi delimitată concret, la fel și suprafața de 5.508 mp care este o suprafață sub liniile de cale ferată, astfel că dreptul de folosință asupra acestei suprafețe de teren l-ar avea căile ferate. Pe excepția prematurității formulării cererii cu privire la suprafața de 2.640 mp, instanțele s-au pronunțat motivând că au fost respectate dispozițiile art. 720 C. proc. civ., iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește suprafața de 5.508 mp, prin concluziile orale recurenta consideră că aceasta a fost invocată pe cale de apărare. Față de cele arătate rezultă că la pronunțarea soluției instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și H.G.

nr. 1045/2000, privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului. În aceste condiții față de actele depuse respectiv certificate urbanism, procese verbale de recepție, încheieri intabulare carte funciară, în mod eronat a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei apelantă aceasta fiind proprietara platformelor construite pe suprafețele arătate, fapt necontestat de reclamanta-intimată acestea nefiind cuprinse, conform normelor indicate în domeniul public. În ce privește recursul reclamantei-intimate, față de finalitatea recursului declarat de pârâta-intimată rămâne fără obiect. Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC U. SA Constanța. Modifică decizia nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța și încheierea nr. 14/ MF din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Constanța. Admite apelul aceleiași pârâte, schimbă în tot sentința nr. 408/ MF din 23 decembrie 2003 a Tribunalului Constanța în sensul că respinge acțiunea principală și acțiunea conexă ca nefondată. Admite în parte cererea reconvențională a pârâtei, constată că este proprietara infrastructurilor (platforma) construite pe suprafața de 25.000 m.p., 2250 m.p. platformă și 6400 m.p. platformă. Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M.C., împotriva deciziei nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 decembrie 2005.