ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin decizia nr. 903/29.05.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4025/09.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii și judecarea recursului.

În motivare, după prezentarea cronologică a termenelor acordate în cauza sa, contestatoarea a susținut că nu a fost legal citată pentru termenul din 29.05.2020, din perspectiva art. 153 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., cât și pentru încălcarea dispozițiilor speciale, cu putere de lege, act normativ primar, al decretelor de stare de urgență. De altfel, nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Sub acest aspect, a arătat că discutarea repunerii pe rol a cauzei avea ca soluție fie admiterea, fie respingerea situație în care se impunea acordarea unui alt termen pentru continuarea judecății, așteptarea legitimă a părții citate cu această mențiune fiind în acest sens, deoarece soluția asupra chestiunii puse în dezbatere prin dispoziția judecătorului, repunere pe rol a cauzei, nu precede judecata, ci o succede.

A mai susținut că citarea sa cu mențiunea "Termen acordat pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății" este nelegală, în raport cu art. 62 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020, corespunzător art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/20200, norme care dispun în sensul reluării din oficiu a judecății și acordării termenului numai pentru judecarea pricinii, nu și pentru repunerea pe rol a cauzei.

Contestatoarea a mai relevat că pentru primul termen de judecată stabilit recurs, prorogat din oficiu, a formulat o cerere de acordare termen, în baza art. 222 C. proc. civ., în cadrul notelor scrise intitulate "Explicații cu privire la excepția de inadmisibilitate a recursului", asupra cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat, cu nesocotirea art. 124 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, subsumat art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că pentru primul termen de judecată stabilit la 20.03.2020, ulterior prorogat din oficiu, a invocat prin notele scrise depuse la dosar excepția necompetenței materiale procesuale specializată, asupra căreia a omis să se pronunțe din perspectiva temeiurilor de drept evocate. Or, instanța de recurs s-a pronunțat asupra a ceea ce nu a invocat, și anume asupra unei excepții de necompetență materială specializată, în raport cu hotărârea nr. 99/20.09.2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu încălcarea art. 397 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Așadar, contestatoarea a apreciat că este îndeplinită ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., în ce privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției de necompetență corespunzătoare.

În continuare, a mai susținut că este îndeplinită și ipoteza normativă privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției privind nelegala alcătuire a instanței pentru cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., față de conținutul considerentelor încheierii completului de filtru de admitere în principiu a recursului, pronunțată la 31.01.2020, care motivează o lipsă de acord a membrilor completului de filtru cu privire la soluția asupra excepției de inadmisibilitate a recursului.

Astfel, instanța de recurs era obligată să se pronunțe din oficiu asupra legalității compunerii sale din perspectiva acestei incompatibilități conform jurisprudenței C.J.U.E., direct aplicabilă.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Obiectul contestației în anulare deduse judecății este reprezentat de decizia nr. 903/29.05.2020, prin care Înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 4025/09.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Un prim motiv invocat se fundamentează pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Prin prisma acestui motiv, contestatoarea a susținut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 29.05.2020 când a fost soluționat recursul, din perspectiva art. 153 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., art. 62 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020, corespunzător art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/20200.

Examinând actele de la dosar reiese că pentru termenul din 29.05.2020 procedura de citare cu recurenta a fost legal îndeplinită, potrivit dovezii de înmânare din 21.05.2020. Astfel, procesul-verbal de înmânare care atestă îndeplinirea procedurii de citare îndeplinește toate cerințele legale prevăzute de art. 157, art. 163 alin. (1), art. 164 și art. 165 C. proc. civ.

Potrivit art. 223 alin. (1) C. proc. civ., lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

Așadar, se afirmă în mod eronat că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la termenul când a avut loc soluționarea recursului, contestatoarea criticând în realitate măsurile procesuale legate de repunerea pe rol a cauzei, care a fost suspendată de drept în baza art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2000.

Astfel, fără a arăta neregulata citare în conformitate cu normele procedurale, contestatoarea invocă aspecte legate de interpretarea unor dispoziții legale sau de rezolvare a incidentului procedural legat de reluarea judecății.

Retractarea, pe calea contestației în anulare, a unei hotărâri judecătorești definitive se poate face doar pentru motivele expres prevăzute de lege, nefiind permisă cenzurarea legalității deciziei atacate în măsura în care contestatoarea tinde să repună în discuție legalitatea măsurilor adoptate de instanța care a judecat procesul, dând o altă interpretare normelor avute în vedere de instanța de recurs.

Prin urmare, se constată că cerințele de la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt întrunite, iar contestatoarea nu s-a aflat în ipoteza în care i s-ar fi produs o vătămare ce ar consta în imposibilitatea de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare în recurs, având în vedere că procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită la termenul când a avut loc judecata.

Celelalte motive invocate de contestatoare, referitoare la solicitarea de amânare a judecării cauzei și cerința din notele scrise prin care solicita explicații cu privire la excepția de inadmisibilitate a recursului, nu se află printre motivele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care să justifice exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care nu poate fi promovată pentru alte motive decât cele prevăzute limitativ de lege și are ca obiectiv retractarea hotărârii astfel atacate, iar nu reevaluarea aspectelor cu privire la care partea nu a primit un răspuns pe care să îl considere adecvat, pe măsura tuturor aspectelor sesizate.

Nu poate fi reținut nici cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, fundamentat pe art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., prin prisma căruia se invocă omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra excepției de necompetență materială procesuală specializată, invocată recurs, și că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței.

Din considerentele deciziei contestate rezultă incontestabil că instanța de recurs a explicat raționamentul privind justificarea respingerii acestei excepții pornind de la premisele învederate de parte.

Astfel, instanța de recurs a abordat excepția de necompetență materială procesuală specializată, soluția fiind de respingere "având în vedere Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, începând cu data de 20 septembrie 2018, între litigiile ce revin în competența secției a II-a Civile, potrivit nomenclatoarelor și listelor de obiecte, se află și litigiile de muncă și asigurări sociale, prezenta cauză privind un litigiu în materia asigurărilor sociale".

Or, prin demersul său, contestatoarea evidențiază o pretinsă greșeală de judecată, invocând modul eronat în care instanța de recurs ar fi examinat excepția de necompetență materială procesuală specializată și interpretat dispozițiile legale în materie, tinzând la reevaluarea pe fond a acestei dezlegări date cu caracter definitiv.

În realitate, temeiurile contestației se circumscriu unor critici împotriva unei decizii judecătorești definitive, care o transformă într-un recurs la recurs.

Or, retractarea hotărârii prin acest mijloc procedural exclude reevaluarea legalității hotărârii judecătorești asupra chestiunilor deja judecate, deoarece este contrară efectelor lucrului anterior judecat în mod definitiv.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. alin. (1) și (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 903/29.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.