ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2244/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 22.02.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate că prin nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă și aducerea la îndeplinire a obligației de modificare a clauzei declarate nulă pe baza unei negocieri între părți, finalizată fără consens din culpa exclusivă a pârâtei, în cazul contractului sau de credit nr. x/10.10.2008, cuantumul dobânzii este de 1,2% pe an, după primul an, respectiv 1,2% pe an pe întreaga perioadă de creditare;

- să oblige pârâta la restituirea integrală către reclamant a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă, care nu au fost restituite prin decizia instanței supreme, sume care au devenit certe și lichide, reprezentând clauza privind dobânda de referință variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv și declarată nulă absolut, în cazul contractului meu de credit;

- să oblige pârâta la încetarea perceperii cuantumului dobânzii de 3,5% pe an stabilit abuziv în data de 02.08.2016 și în urma încetării, la emiterea noului grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/10.10.2008;

- să oblige pârâta la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă începând cu 02.08.2016, reprezentând diferența dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv și cuantumul dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/10.10.2008;

- să oblige pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale, de la data perceperii fiecărei sume lunare și până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit, cu titlu de dobândă, reprezentând dobânda de referință variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv și declarată nulă absolut, precum și cea cu titlu de dobândă, reprezentând diferența dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv începând cu 02.08.2016 și cuantumul dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit;

- să oblige pârâta la actualizarea cu rata inflației, de la data perceperii fiecărei sume lunare și până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobânzi;

În drept, s-au invocat prevederile art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., art. 969, 970, 992, 993, 994, 998, 999, 1084 și 1092 C. civ. de la 1864, art. 194, 451 și 453 C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, Directiva 93/13/CEE, Hotărârile C.J.U.E. în cauzele conexate C-154/15, C-307/15 și C-308/15, C-453/10 și C-397/11.

Prin încheierea din 04.06.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus amânarea pronunțării.

Prin sentința civilă nr. 1773/18.06.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și autorității de lucru judecat și a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamantul a declarat apel, iar pârâta a declarat apel atât împotriva sentinței cât și a încheierii din 04.06.2019.

Prin decizia civilă nr. 73A/12.02.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelurile și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește primele două capete de cerere, având ca obiect constatarea cuantumului dobânzii de 1,2% pe an, după primul an de creditare și restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă în baza deciziei nr. 2123/20.10.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să înceteze perceperea dobânzii în cuantum de 3,5% pe an; a respins primele două capete de cerere ca efect al autorității de lucru judecat și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5.666,71 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.896,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamantul și pârâta au declarat recursuri, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia instanței de apel sub aspectul calificării juridice a acțiunii și dispoziției de respingere a excepției netimbrării, susținând că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 14 din Legea nr. 193/2000.

A mai susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură, respectiv art. 477, art. 476 alin. (2) și art. 22 alin. (6), art. 9 alin. (2), art. 264 alin. (1) și art. 478 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Totodată, a relevat că instanța a pronunțat o hotărâre care conține motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținând pe de-o parte că părțile au fost obligate la negociere prin decizia nr. 2123/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe de altă parte că nu există o obligație de negociere în baza acestei hotărâri, ci doar o obligație în sarcina pârâtei de modificare a contractelor.

În motivare, după prezentarea pe larg a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut în esență că au fost încălcate principiile disponibilității, forței obligatorii a contractului, reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 994 și art. 1084 C. civ. de la 1864 și că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.

A mai susținut că instanța de apel a reținut în mod nelegal autoritatea de lucru judecat, că în analiza obiectului celor două capete de cerere a fost încălcată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2123/2015, dată de instanța supremă, precum și faptul că în mod nelegal a admis cel de-al treilea capăt de cerere cu referire la obligarea pârâtei la încetarea perceperii cuantumul dobânzii de 3,5% pe an, modificare unilaterală ce încalcă legislația privind protecția consumatorilor.

În continuare, a mai relevat că în mod greșit i-a fost respinsă solicitarea privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare cu o dobândă de 1,2% pe an după primul an, subsumată celui de-al treilea capăt de cerere, precum celelalte petite.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât recursul nu a fost formulat în termen, iar motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de lege. Pe fond, a solicitat respingerea recursului reclamantului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursurilor, care primează înaintea oricărei alte excepții invocate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil prezentării argumentelor care justifică dispoziția de admitere a excepției inadmisibilității recursurilor, Înalta Curte arată că se impune necesitatea efectuării unor precizări cu privire la obiectul și natura litigiului.

Astfel, deși părțile s-au opus excepției invocate din oficiu, așa cum rezultă din dezbaterile consemnate în practica, prezentul litigiu este circumscris categoriei cererilor pronunțate în materia protecției drepturilor consumatorilor.

Materia în care se judecă litigiul, determinată de natura juridică a raportului de drept cu caracter litigios derivă din obiectul acțiunii așa cum este dedus judecății și de cauza pe care se întemeiază, înțeleasă ca justificare a pretenției circumscrise dreptului obiectiv.

Pornind de la aceste premise, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată se fundamentează pe norme legale edictate pentru asigurarea protecției consumatorului și vizează constatarea caracterului abuziv, din perspectiva acestora, a clauzei contractuale referitoare la dobânda aplicată contractului de credit nr. x/10.10.2008 în continuarea derulării acestuia și restituirea sumelor încasate necuvenit de către bancă cu titlu de dobândă.

Raportul juridic dedus judecății se situează în domeniul de aplicare al protecției consumatorului, reclamantul invocând prin acțiunea introductivă că sunt întrunite cerințele în materie, din perspectiva calității sale de consumator în raport cu banca, disputa fiind purtată asupra modificării cuantumului și modului de determinare a dobânzii, ca urmare a deciziei nr. 2123/20.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, urmare căreia părțile au demarat negocieri în urma cărora nu s-a ajuns la un consens.

Astfel, criticând comportamentul excesiv al băncii, de respingere repetată a propunerii de înlocuire a clauzei declarate nule prin hotărârea sus-menționată, reclamantul a afirmat, prin acțiunea promovată, că banca are o atitudine abuzivă stabilind o dobândă de 3,5% pe an și că prin practici comerciale agresive a încercat să îl constrângă să o accepte, banca motivându-și abuzul prin faptul că nivelul dobânzii de 1,5% pe an este inacceptabil din punct de vedere economic.

Toate aceste aspecte justificate în acțiunea reclamantului au ca fundament juridic comportamentul abuziv al băncii în relația cu consumatorul, determinată de o neconformare la obligațiile ce i-au fost trasate profesionistului prin hotărâri judecătorești anterioare și menținerea în contract a unei clauze referitoare la dobândă al cărei regim de funcționare încalcă legislația în vigoare. S-a statuat că litigiul anterior judecat a vizat protecția drepturilor reclamantului, în calitate de consumator, avându-se în vedere reperele stabilite prin hotărâri judecătorești anterioare prin care clauzele contractuale aflate în derulare au fost evaluate.

Pe aceste premise, acțiunea actuală se circumscrie categoriei cererilor privind protecția consumatorilor, deducând controlului jurisdicțional controlul drepturilor derivate din raportul juridic specific cu consumatorii, iar nu punerea în executare a hotărârilor judecătorești anterioare, ca simplă neconformare a debitorului la obligația de a face.

Pe cale de consecință, hotărârea în apel a fost pronunțată într-o cauză care intră în sfera și materia protecției consumatorilor, fiind, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, definitivă.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, sunt aplicabile în cauză, în raport cu art. 24 C. proc. civ., potrivit căruia "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia", în cauză litigiul fiind demarat la 22.02.2019, ulterior datei de 21.12.2018 când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018, prin care au fost aduse modificările și completările Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Întrucât unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal, rezultă, pe baza celor reținute că părțile nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii din apel.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Așadar, recursul declarat este inadmisibil, având în vedere că obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 73A/12.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă într-un litigiu circumscris sferei aflate în materia protecției consumatorilor, pornit la 22.02.2019.

Așa fiind, întrucât decizia împotriva căreia au fost promovate recursurile este definitivă de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată și cu recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibile recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 73A/12.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.