ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1642/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la 29 septembrie 2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor constând în construcțiile C1-C32, cu destinația clădiri, birouri, magazii cereale, ateliere, depozite, saivane, grup social, basculă romană, tronsoane și moară, situate în intravilanul orașului Măcin, str. x, jud. Tulcea, având număr cadastral x și CF nr. x.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555-557 C. civ. și art. 35 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 290 din 5 mai 2017, Judecătoria Măcin a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1836/2017 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 653/2018 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acțiunea; a constatat existența dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilelor identificate în anexa nr. 1 a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 mai 1992; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; i-a obligat pe intimații-pârâți la plata către apelantă-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 26.456 RON, compusă din suma de 23.456 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru ambele etape procesuale și suma de 3.000 RON reprezentând onorariu avocat fond și apel - redus în conformitate cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de apel, Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenții-pârâți au susținut că imobilul în litigiu a fost dobândit de intimata-reclamantă de la societatea B. S.A., în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 mai 1992.

Totodată, autorii recursului au arătat că respectivul imobil nu s-a aflat în posesia lor, ci numai în posesia societății B. S.A. Măcin.

În acest context, recurenții-pârâți au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu dețin în posesie și nici în proprietate imobilul în litigiu.

Autorii recursului au învederat că interesul în promovarea acțiunii în constatare nu poate fi fundamentat pe notificarea nr. x din 28 iunie 2016, întrucât aceasta vizează o solicitare de delimitare a terenului pe care sunt amplasate construcțiile în vederea impozitării și eliberării terenului liber de construcții.

Recurenții-pârâți au susținut că intimata-reclamantă nu își poate justifica interesul pe pretinsul pericol constând în încălcarea dreptului de proprietate asupra clădirilor.

După evocarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. (de la 1865), autorii recursului au subliniat că se impune verificarea validității obiectului contractului de vânzare-cumpărare, respectiv a condiției ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, conform art. 948 C. civ. de la 1864.

În acest sens, au arătat că vânzătoarea B. S.A. a fost radiată, astfel încât acțiunea nu poate fi îndreptată împotriva acesteia, dar nici împotriva U.A.T. Măcin care nu are în proprietate clădirile.

Pentru aceste considerente, recurenții afirmă că acțiunea în constatare întemeiata pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ. apare ca inadmisibilă.

Arată că, prin inițierea numeroaselor acțiuni și prin refuzul constant de a da curs notificărilor prin care i s-a solicitat eliberarea terenului, reclamanta a adus un prejudiciu însemnat U.A.T. Măcin, utilizând în mod gratuit terenul pe care se află construcțiile, îngrădind și exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra terenului.

Nu în ultimul rând, autoarele prezentului demers judiciar critică suma de 3000 RON reprezentând onorariu avocat la care au fost obligate, arătând că este disproporționată în raport cu valoarea litigiului.

Nu au fost indicate în drept motivele de casare pe care se întemeiază recursul.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 21 mai 2019 .

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

La 6 aprilie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus un înscris intitulat Note scrise și apărări privind Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care, cu titlu prealabil, a arătat că, deși nu a primit cererea și motivele de recurs, cu riscul de a fi decăzută din dreptul de a mai depune întâmpinare, înțelege să formuleze și apărări pe motivele invocate invocate de recurente, astfel cum au fost reținute în Raport.

Astfel, în opinia intimatei-reclamante, față de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul, urmând a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, iar pe fondul cauzei, concluziile au fost în sensul respingerii recursului ca netemeinic și nelegal.

Constatând că se impune efectuarea unui supliment la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului sub aspectul nulității căii de atac, prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte în complet de filtru a dispus efectuarea unui supliment la raportul redactat în cauză ce se va comunica părților.

La 9 iunie 2020, intimata-reclamantă a depus la dosar un înscris intitulat Note scrise și apărări privind Suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a achiesat la concluziile formulate în suplimentul la raport, solicitând, totodată, și obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 850 RON, cu privire la care a depus o dovadă constând în chitanța nr. x din 03.06.2020, aflată la dosarul de recurs.

La 10 iunie 2020, recurentele-pârâte au depus un înscris intitulat "punct de vedere" prin care, față de apărarea intimatei-reclamante care a afirmat că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată pentru prima dată în recurs, solicită a se avea în vedere răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, iar, cu privire la critica privind cheltuielile de judecată, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la cerințele de formă ale cererii de recurs, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevede că "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Totodată, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul/autorii acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Totodată, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel și nici critici care nu au fost formulate și în fața instanței de apel.

Fiind una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac, aceasta se explică prin efectul devolutiv al apelului, în care instanța de apel se limitează la ceea ce a fost apelat. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune nu numai încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci și respectarea cerinței prevăzute de art. 488 alin. (2) din același Cod.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, deși recursul nu a fost întemeiat pe niciunul din motivele de nelegalitate limitativ prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate fie au au fost invocate omisso medio, fie nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În speță, se reține că, deși, în mod formal, critica privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., această excepție a fost invocată omisso medio pentru prima dată direct în recurs, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, față de critica privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare întemeiată pe art. 35 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 1836/2017 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin, sentința nefiind apelată sub acest aspect de către recurenta-pârâtă, motiv pentru care, în această etapă procesuală, și această critică apare invocată omisso medio pentru prima dată direct în recurs, fiind, în egală măsură, incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește critica necenzurării onorariului avocațial raportat la valoarea litigiului, instanța supremă constată că această critică vizând proporționalitatea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial cu complexitatea și valoarea cauzei reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Neputând fi încadrată nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica nu va putea fi analizată pe calea recursului.

Totodată, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5.03.2020, a decis că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Având în vedere că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) și (2) C. proc. civ., motiv pentru care devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând, totodată, inexistența unor motive de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte, va anula recursul declarat de recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin împotriva deciziei civile nr. 653/2018 din 14 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. de obligare a recurentelor-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 850 RON.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga pe recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 850 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin împotriva deciziei civile nr. 653/2018 din 14 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurentele-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială Măcin și Consiliul Local Măcin la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 850 RON.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.