ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1384/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. x/2018 din 23 martie 2018, reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (A.A.A.S) a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri în valoare de 1.160.145 RON, reprezentând contravaloarea terenului pentru care a fost emis certificatul de proprietate seria x nr. x din 20 decembrie 2001 și care ulterior a fost înstrăinat de societate fără ca aceasta să procedeze la majorarea capitalului social cu un număr de acțiuni corespunzător, care revin de drept A.A.A.S. în temeiul art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Prin sentința civilă nr. 1612 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea promovată de reclamantă ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 213 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă, care a fost obligată la plata către intimată a sumei de 1.785 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, modificarea deciziei atacate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune fără a ține seama de argumentele sale.

A arătat recurenta-reclamantă că nu a avut cunoștință despre operațiunile vizând majorarea capitalului social al societății A. S.A. cu valoarea terenurilor din cauza relei-credințe a conducerii societății.

Recurenta-reclamantă a expus situația de fapt cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafața de teren de 1.175,72 mp, seria x nr. x din 20 decembrie 2001 și a arătat că, din informațiile existente pe website-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului, A.A.A.S. nu este acționar cu pachetul de acțiuni aferent contravalorii acestei suprafețe de teren, astfel cum prevăd dispozițiile art. 12 alin. (1) - (3) din Legea nr. 137/2002.

Recurenta-reclamantă a susținut că prin adresele nr. x din 22 februarie 2013 și P/37.385 din 02 octombrie 2013 a solicitat conducerii societății pârâte să procedeze la aplicarea prevederilor legale cu privire la majorarea capitalului social, în favoarea sa, cu valoarea aferentă terenului pentru care societatea a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate și că această solicitare a rămas fără efect.

În această situație, recurenta-reclamantă a susținut că a demarat operațiunea de majorare a capitalului social al S.C. A. S.A. în favoarea sa, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 137/2002 modificată și completată, fiind necesară stabilirea valorii juste a terenului în condițiile legii și că prin adresa din 26 iunie 2013 Consiliul Județean Tulcea a transmis o copie certificată pentru conformitate cu originalul a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 20 decembrie 2001, însă evaluatorul desemnat în vederea întocmirii raportului de evaluare a terenului a comunicat că terenul supus evaluării a fost înstrăinat în perioada 2003 - 2004 și că este în imposibilitate de a evalua acest teren.

A menționat recurenta-reclamantă că instanța de fond a trecut peste netemeinicia vânzării terenului, evocând dispozițiile art. 12 alin. (1) - (3) din Legea nr. 137/2002 și prevederile Legii nr. 31/1990: art. 7 lit. (d), art. 16 alin. (2), art. 204 alin. (2) lit. a), art. 221.

Recurenta-reclamantă a arătat că prin acțiunea de vânzare a terenului pentru care a fost obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 20 decembrie 2001, statul român, prin A.A.A.S., a fost prejudiciat prin nerespectarea dispozițiilor legale arătate și că intimata datorează despăgubiri, natura juridică a răspunderii fiind răspunderea civilă delictuală, ca o sancțiune aplicată pentru săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Totodată, recurenta-reclamantă a menționat că în prezent terenul care trebuia să fie adus aport la capitalul social nu mai există în patrimoniul societății pârâte, astfel că se află în imposibilitate obiectivă de a determina societatea să procedeze la majorarea corespunzătoare a capitalului social.

În opinia recurentei-reclamante, fapta ilicită a pârâtei constă în faptul că a procedat la vânzarea terenului, deși, conform reglementărilor legale mai sus arătate, avea obligația să majoreze capitalul social, de aici rezultând raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei (vânzarea terenului) și prejudiciul pretins de A.A.A.S. în numele statului român.

În ceea ce privește existența unei forme de vinovăție a pârâtei, constând fie în intenție, fie în neglijență, fie în imprudență, potrivit recurentei-reclamante aceasta este de netăgăduit, pârâta recunoscând înstrăinarea terenului.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de recurs.

A arătat că, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 mai 2020, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicându-li-se părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Ulterior, s-a fixat termen pentru examinarea recursului la 15 iulie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Înalta Curte stabilește că, raportat la momentul introducerii acțiunii, respectiv 23 martie 2018 și la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., interpretate per a contrario, sunt incidente dispozițiile noului C. proc. civ., urmând ca recursul să fie analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din acest cod, corespondente ale art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., anume invocate de parte.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate să facă posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta, deși a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Recurenta-reclamantă nu invocă nicio critică de nelegalitate cu privire la decizia recurată, expunând situația de fapt, astfel încât normele de drept material la care aceasta face trimitere apar ca invocate formal, câtă vreme nu se precizează în ce constă nesocotirea sau greșita aplicare a acestora.

Argumentele expuse de către recurentă cu privire la situația de fapt, la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la modul în care mijloacele de probă au fost interpretate de către instanța de apel reprezintă aspecte de netemeinicie.

Se tinde, așadar, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a din același Cod va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) împotriva deciziei civile nr. 213 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.