ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1077/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Parohia Slobozia Ciorăști, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 362.836 RON, reprezentând debit principal, conform contractului de prestări servicii nr. x/14.07.2015 încheiat între părți, precum și la plata penalităților de întârziere aferente, calculate până la plata efectivă a debitului principal, în baza art. 8.2 din contractul sus-menționat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1.270, art. 1.170, art. 1.516 și art. 1.530 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 31/05.06.2019, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că lucrările nu au fost finalizate conform contractului.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 365/20.11.2019, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 191.371,90 RON, reprezentând contravaloare lucrări conform facturii nr. x/13.06.2017, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, începând de la data notificării pentru recepția lucrării - 24.04.2018 și până la îndeplinirea efectivă a obligației. A respins restul pretențiilor ca nefondate. A obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 12.853,36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, a reținut, în esență, că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că lucrarea a fost executată, iar cu privire la solicitările pârâtei, referitoare la întârzierea executării lucrărilor și sancționarea reclamantei în condițiile art. 8.1 din contract, a reținut că acestea trebuia formulate pe calea unei cereri reconvenționale.

Astfel, invocând aplicarea art. 8.1 din contract ca o apărare, pârâta nu se poate prevala de această prevedere contractuală, având în vedere că nu a considerat contractul reziliat, în baza pactului comisoriu de la art. 8.5 din contract, ci doar a invocat executarea necorespunzătoare a lucrărilor.

Împotriva acestei decizii, pârâta Parohia Slobozia Ciorăști a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii, cu consecința admiterii în parte a apelului și obligării pârâtei doar la plata sumei de 29.854 RON, cu titlu de debit principal și a penalităților de întârziere calculate de la 24.04.2018.

În motivare, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că în mod nelegal a reținut instanța de apel că pârâta ar fi trebuit să formuleze cerere reconvențională, dar și că neinvocarea pactului comisoriu prevăzut la art. 8.5 din contractul nr. x/14.07.2015 exclude aplicarea dispozițiilor art. 8.1 din același contract.

În acest sens, a arătat că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului și cum corect a reținut și instanța de apel, S.C. A. S.R.L. a executat lucrările aferente contractului cu o întârziere de 844 de zile.

Or, conform art. 8.1 din contract, beneficiarul (Parohia Slobozia Ciorăști) are dreptul să deducă din prețul contractual penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere (844x0,l %x191.371,90 =161.517,88 RON).

Potrivit recurentei, aplicarea deducerii nu conduce la obținerea unei sume de către pârâtă, ci la o plată mai mică, respectiv la plata sumei de 29.854,01 RON (191.371,90-161.517,88).

A subliniat recurenta că, față de executarea cu întârziere a obligațiilor, putea fie să invoce pactul comisoriu prevăzut la art. 8.5 din contract, fie să opună excepția de neexecutare, conform art. 1.556 C. civ.

În opinia autoarei căii de atac, deducerea din preț cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 8.1 din contract, nu ar putea îmbrăca forma unei pretenții pe calea cererii reconvenționale. Atât timp cât a ales să se apere în acest mod, iar instanța a reținut că lucrările au fost executate, dar tardiv, trebuia să facă aplicarea art. 8.1 din contract, care, conform art. 1.270 C. civ. are putere de lege între părțile contractante.

La 19.06.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 10.03.2021, întrucât nu s-a întrunit unanimitatea completului cu privire la soluția propusă prin raport, a fost admis în principiu recursul și s-a stabilit termen, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reținând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Subliniază astfel că, simpla relatare a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul concluziilor orale din ședința din 21.04.2021, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În realitate, prin prisma acestui motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta reîncadrează critica referitoare la raționamentul instanței de apel în ceea ce privește formularea unei cererii reconvenționale sub aspectul valorificării pretenției sale de a deduce penalitățile în baza art. 8.1 din contract.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece susținerile puse în discuție relevă doar nemulțumirea părții cu privire la soluția instanței de apel prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 191.371,90 RON și a penalităților de întârziere, fiind antamate aspecte indisolubil legate de situația de fapt și aprecierea probelor.

Astfel, recurenta face referire la modul în care a înțeles să își construiască apărările în cauză, apreciind că față de întârzierea de 844 de zile în executarea lucrării de către intimată avea două posibilități de a se apăra, prima fiind aceea de a deduce din prețul datorat penalitățile de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, iar cea de-a doua posibilitate era aceea de a invoca excepția neexecutării contractului, în raport cu art. 1.556 C. civ.

Această pretenție tinde la valorificarea unui drept, respectiv dreptul la penalități, care nu putea fi opus părții adverse decât pe calea cererii reconvenționale, dat fiind faptul că această creanță, la data invocării sale nu avea caracter lichid și că era discutabilă chiar existența ei.

De altfel, art. 1.556 C. civ. este opus pentru prima dată în recurs ca justificare a excepției de neexecutare, însă rezerva textului de lege "poate să refuze într-o măsură corespunzătoare" presupune clarificarea proporționalității refuzului de executare, adică a cuantificării judiciare a neexecutării, specifică evaluărilor de fapt, care nu pot fi examinate în recurs.

Astfel, susținerile recurentei cu privire la dreptul său de a deduce penalitățile în cuantum de 161.517,88 RON din suma de 191.371,90 RON, solicitată cu titlu de contravaloare lucrări, în sensul că nu ar putea să îmbrace forma unei cereri reconvenționale nu sunt suficiente pentru declanșarea controlului judiciar, în lipsa dezvoltării unor argumente cu privire la normele de drept pretins încălcate sau greșit aplicate.

Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, iar aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Parohia Slobozia Ciorăști împotriva deciziei nr. 365/20.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimată privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.