ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2021

HOTĂRÂRE
21.04.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia nr. 31 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În termen legal, prin cererea înregistrată la 29 martie 2021, sub număr de dosar x/2019, petenta B. S.R.L. a solicitat instanței completarea dispozitivului deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul obligării recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1800 RON, aferente cererii de recurs.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 444 C. proc. civ.

Analizând cererea de completare a hotărârii prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că petenta B. S.R.L. a solicitat instanței completarea dispozitivului deciziei pronunțate în recurs în sensul obligării recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1800 RON.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 41 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (forma în vigoare la momentul promovării acțiunii):

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviințarea unui cereri de completare a hotărâri judecătorești este admisibilă numai atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilității în procesul civil, în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere formulate în cauza.

Totodată, se constată că omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de dispozițiile art. 444 C. proc. civ., motiv pentru care instanța se poate pronunța asupra cererii de completare prin hotărâre separată.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părții câștigătoare și atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat, însă instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Prin raportare la aceste considerații, se constată că petenta B. S.R.L. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului.

Totodată, se reține că petenta a făcut dovada existenței și a întinderii cheltuielilor de judecată, aceasta regăsindu-se la dosarul de recurs.

Astfel, conform dovezilor existente la dosarul de recurs, rezultă că cheltuielile de judecată sunt în cuantum total de 1800 RON reprezentând onorariu de avocat.

Observând dispozitivul deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, se constată că partea care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., este recurentul A., astfel încât, pentru considerentele anterior menționate, Înalta Curte completa dispozitivul deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că obligă pe recurentul A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1800 RON, către intimata B. S.R.L.

În raport cu soluția dată asupra cererii de completare a hotărârii formulată de petenta B. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge solicitarea intimatului A. privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei cereri.

Admite cererea formulată de petenta B. S.R.L.

Completează dispozitivul deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în sensul că obligă pe recurentul A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1800 RON, către intimata B. S.R.L.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 548/2021
Deliberând asupra cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 2019 din 8 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată
ÎCCJ 2022-04-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2297/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra cererii privind completarea dispozitivului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1582 din 15 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție,
ÎCCJ 2021-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 715/2021
către apelanții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1205/09.10.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș și a obligat apelanții să plătească intimatei suma de 9.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 12.10.2020, intimata a fo
ÎCCJ 2021-03-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2021
Ședința publică din data de 24 martie 2021 Asupra cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 221 din 3 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, din examinarea actelor ș
ÎCCJ 2022-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2022
justificată, aceasta urmând a fi admisă. Cât privește cererea propriu-zisă de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de petenta A., în calitate de intimată-pârâtă în cadrul dosarului de recurs, aceasta va fi încuviințată în temeiul
Sursă