Decizia nr. 40 din 7 iunie 2021

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 944/1/2021, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 357/111/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile au depus puncte de vedere la raport în termenul legal.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 3 februarie 2021, în Dosarul nr. 357/111/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă prin raportare la dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în forma aflată în vigoare la data de 30 iunie 2017, după actualizarea drepturilor de pensie, conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în forma aflată în vigoare la data de 30 iunie 2017, realizată în baza dispoziţiilor Legii nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu completările ulterioare, la stabilirea drepturilor finale de pensie trebuie acordată şi suma aferentă majorării în cuantum de 5%, reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în forma aflată în vigoare la data de 30 iunie 2017 (Legea nr. 223/2015)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 57/2015)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (O.U.G. nr. 99/2016)

Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu completările ulterioare (Legea nr. 152/2017)

Prin Contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 7 februarie 2019 cu nr. 357/111/2019, contestatorul V.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială şi Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Serviciului Român de Informaţii, anularea Deciziei nr. x din 3 octombrie 2018, emisă de primul intimat, şi a Hotărârii nr. y din 20 decembrie 2018, emisă de cel de-al doilea intimat, precum şi obligarea primului intimat la recalcularea şi plata retroactivă a pensiei recalculate.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că a fost înscris la pensie prin Decizia nr. x din 3 octombrie 2018, în cuprinsul căreia se menţionează că baza de calcul a pensiei a fost majorată cu un spor de 15%, conform art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1995), şi cu actualizarea de 5% reprezentând rata medie a inflaţiei din acel an, potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

În urma modificărilor succesive ale Legii nr. 223/2015, pensia contestatorului a fost recalculată şi, deşi pensia sa a rămas la nivelul anului anterior emiterii deciziei contestate, ar fi trebuit să beneficieze de o pensie mai mare faţă de cea din anul precedent.

A mai arătat că, dacă într-un anumit an există atât o majorare a soldei, cât şi un indice al inflaţiei pozitiv, se aplică numai criteriul de majorare a pensiei mai favorabil pensionarului.

În final, a conchis că pensia sa a fost corect calculată până la emiterea deciziei contestate prin care, deşi s-a stabilit în mod legal că nu se aplică indexarea cu rata medie anuală a inflaţiei deoarece baza de calcul al pensiei se majorase, a fost exclusă în mod greşit indexarea cu rata inflaţiei din anul 2016.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015.

Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În apărare au evocat dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, după care au susţinut că legiuitorul a stipulat expres elementele componente ale cuantumului pensiei militare care se actualizează, nefăcând însă referire la indexările anuale aplicabile cuantumului total brut al pensiei.

Au mai arătat că actualizarea pensiei se realizează asupra cuantumului brut al soldei de funcţie existent la data de 30 iunie 2017, iar nu asupra cuantumului brut al pensiei militare de stat rezultat sau menţinut în plată ca urmare a stabilirii ori recalculării drepturilor de pensie.

În plus, au subliniat că, în anul în care pot fi aplicate atât dispoziţiile privind indexarea pensiilor militare de stat, cât şi cele privind actualizarea pensiilor militare de stat, se aplică cuantumul mai avantajos pensionarului, potrivit art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015.

Prin Sentinţa nr. 984/LM/2019 din 17 octombrie 2019, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că indexarea şi actualizarea pensiilor sunt operaţiuni distincte şi fundamental diferite în privinţa modului de calcul şi al elementelor la care se raportează, neputând fi cumulate.

Astfel, indexarea/majorarea de 5,25% prevăzută de O.U.G. nr. 99/2016 s-a adăugat la pensia brută ce include indexarea de 5% aplicată în anul 2016, în timp ce actualizarea se efectuează asupra cuantumului brut al soldei de funcţie, conform art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015, şi asupra cuantumului brut al pensiei aflate în plată.

Potrivit art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2010, în anul în care pot fi aplicate atât prevederile legale privind indexarea/majorarea pensiilor militare de stat, cât şi cele privind actualizarea, se aplică dispoziţiile mai favorabile.

În consecinţă, pensionarul beneficia în anul 2017 fie de actualizarea soldei de funcţie, fie de majorarea cuantumului brut al pensiei militare aflate în plată cu procentul de 5,25%, prevăzut de art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016.

Având în vedere că noul cuantum brut al pensiei contestatorului, calculat conform actualizării prevăzute de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, este inferior cuantumului brut al pensiei aflate în plată la data de 29 iunie 2017, rezultă că intimata a acordat cuantumul mai avantajos, respectiv cel rezultat în urma indexării de 5,25%.

Împotriva acestei sentinţe contestatorul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei.

În motivarea căii de atac a arătat că includerea în baza de calcul al pensiei majorate, potrivit art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017, a sumei de 498 lei, care a făcut parte din baza de calcul al pensiei până la data de 29 iunie 2017, nu echivalează cu o încălcare a art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015.

Astfel, includerea în baza de calcul al pensiei a sumei reprezentând indexarea aplicată în conformitate cu art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 echivalează cu recunoaşterea beneficiului primei indexări.

Odată realizată această indexare ca efect al aplicării procentului de 5%, ea trebuie să rămână în baza de calcul, fără a se pierde în anul 2017 acest drept câştigat în urma aplicării art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015.

A mai susţinut că o veritabilă încălcare a art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 s-ar putea reţine numai în ipoteza în care pensia acordată începând cu 30 iunie 2017 ar fi fost supusă atât indexării aferente anului 2017, potrivit O.U.G. nr. 99/2016, cât şi actualizării, ca urmare a majorării cuantumului soldelor de funcţie.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare la cererea de apel.

Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a menţionat că de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 223/2015 raportat la art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Aceasta deoarece se solicită anularea unei decizii de pensie prin care s-a dat eficienţă art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, pentru motivul că la calcularea cuantumului pensiei a fost exclusă majorarea acordată în anul 2016 în baza art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015.

Titularul sesizării a mai arătat că problema de drept enunţată este nouă, întrucât nu a fost identificată practică judiciară consacrată, iar instanţa supremă nu a statuat asupra acestei chestiuni şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Apelantul a apreciat că, în procedura de actualizare a pensiei potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, este obligatorie menţinerea în cuantumul pensiei a majorării reglementate de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015.

În susţinerea opiniei sale a învederat că operaţiunea de actualizare a pensiei, în sensul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, constituie procesul de majorare a pensiei ca urmare a creşterii soldei de funcţie, respectiv includerea în cuantumul pensiei a creşterii salariale de care beneficiază personalul activ.

Legiuitorul a stabilit domeniul de aplicare al actualizării drepturilor de pensie, acesta fiind limitat la ipoteza majorării soldelor, ceea ce denotă intenţia sa de a suplimenta pensia în raport cu creşterea soldelor, iar nu de a opera o nouă stabilire/recalculare a drepturilor de pensie prin raportare la variaţiile soldelor cadrelor militare active.

Deşi actualizarea şi recalcularea pot presupune parcurgerea unor etape comune, finalitatea acestor proceduri este fundamental diferită: actualizarea vizează majorarea drepturilor de pensie aflate în plată, în vreme ce recalcularea reprezintă o nouă stabilire a cuantumului pensiei, fără a se ţine cont de pensia aflată în plată.

Prin modalitatea de interpretare a art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015, în sensul că, urmare a actualizării drepturilor de pensie nu mai este inclusă în cuantumul pensiei indexarea aferentă anului 2016, se procedează, implicit, la efectuarea unei veritabile recalculări în integralitate a drepturilor de pensie, fără a se ţine cont de cuantumul pensiei aflate în plată la data de 30 iunie 2017.

Or, această interpretare contravine în mod vădit intenţiei clare a legiuitorului şi sensului atribuit noţiunii de actualizare, de ajustare pozitivă a cuantumului pensiei aflate în plată ca urmare a majorării soldelor.

Intimaţii nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Completul de judecată al instanţei de sesizare a apreciat că, în situaţia actualizării pensiei conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, raportat la dispoziţiile Legii nr. 152/2017, la stabilirea drepturilor finale de pensie nu se acordă indexarea prevăzută de art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 şi, implicit, majorarea acordată în anul 2016 în temeiul art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015.

Astfel, s-a arătat că în anul 2017 era aplicabilă o nouă indexare/majorare a pensiilor militare, în temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, respectiv cea de 5,25% prevăzută de art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, norma de la art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 fiind aplicabilă numai în anul 2016.

În anul 2017 erau aplicabile atât prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 referitoare la indexarea/majorarea pensiilor militare, cât şi cele ale art. 60 alin. (1) din acelaşi act normativ privind actualizarea pensiilor militare, cumularea acestora nefiind posibilă, conform art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015.

A mai arătat că indexarea şi actualizarea pensiilor sunt operaţiuni distincte sub aspectul modului de calcul şi al elementelor la care se raportează.

Astfel, indexarea se aplică la pensia brută ce conţine şi indexările anterioare, inclusiv indexarea/majorarea aplicată în anul 2016. În schimb, actualizarea se raportează la cuantumul brut al soldei de grad/salariului gradului profesional şi/sau soldei de funcţie/salariului de funcţie al militarilor – ca element al bazei de calcul pentru determinarea cuantumului brut al pensiei, şi nu la cuantumul brut al pensiei aflate în plată.

Prin adăugarea în procedura de actualizare a pensiei militare în anul 2017 a indexării/majorării prevăzute de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 s-ar realiza o cumulare a actualizării pensiei militare cu indexarea acesteia. Or, conform art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015, cumularea acestora nu este permisă.

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Iaşi au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Dintre acestea, curţile de apel Bucureşti, Galaţi şi Iaşi au comunicat şi punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, dar Curtea de Apel Suceava a transmis punctele de vedere ale judecătorilor.

Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 trebuie interpretate în sensul că, în situaţia actualizării pensiei în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, raportat la dispoziţiile Legii nr. 152/2017, la stabilirea drepturilor finale de pensie nu trebuie acordată şi majorarea de 5% prevăzută de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 (Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă şi Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 trebuie interpretate în sensul că, în situaţia actualizării pensiei în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, raportat la dispoziţiile Legii nr. 152/2017, la stabilirea drepturilor finale de pensie trebuie acordată şi majorarea de 5% prevăzută de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 (Tribunalul Suceava – Secţia I civilă).

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate, au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă în analiza sesizării de faţă.

Prin Decizia nr. 849 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 13 martie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că prevederile art. 28, 29, 30 şi 60 din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 26 din această decizie s-a reţinut că: ” (…) măsura eliminării actualizării anuale a pensiilor de serviciu, în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate, a fost instituită, în vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului de pensii, dar şi pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat. (…) actualizarea pensiilor de serviciu constituie o măsură a cărei instituire sau eliminare se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, fără a reprezenta un drept câştigat. În aceste condiţii, Curtea constată că eliminarea regulii actualizării pensiilor militare de stat nu poate fi privită ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce aceasta vizează în mod nediferenţiat toate persoanele beneficiare ale acestor pensii.”

Prin Decizia nr. 544 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1038 din 6 noiembrie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. VII şi VIII din O.U.G. nr. 59/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragrafele 26 şi 27 din această decizie s-a reţinut că: ” (…) întrucât se realizează periodic, indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit principiului tempus regit actum, astfel că nu se poate vorbi de un drept câştigat în temeiul unor reglementări anterioare, care nu mai sunt în vigoare. Curtea apreciază că aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte actualizarea pensiei, aşa cum era reglementată prin art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, anterior modificărilor aduse prin art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.”

Prin Decizia nr. 632 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1204 din 9 decembrie 2020, Curtea Constituţională a reţinut că, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, toţi beneficiarii pensiilor militare de stat, indiferent de data pensionării, au fost supuşi aceloraşi prevederi referitoare la actualizarea pensiei, prevăzute de art. 59 din Legea nr. 223/2015, aşa cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 din ordonanţa de urgenţă mai sus menţionată, potrivit căruia „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată” (paragraful 16).

Prin Decizia nr. 717 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 15 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a reţinut că: art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 vizează două situaţii diferite şi, ca atare, nu pot fi în contradicţie. Astfel, art. 59 din Legea nr. 223/2015 se referă la indexarea pensiilor de serviciu deja stabilite, în conformitate (şi) cu prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015. Indexarea reprezintă o măsură statală de protejare a pensiilor de serviciu faţă de efectele pe care le poate avea inflaţia asupra valorii reale a acestora, în vreme ce art. 60 din Legea nr. 223/2015 reprezintă expresia opţiunii statale de a nu permite ca o pensie de serviciu să aibă o valoare mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei (paragraful 17).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate două decizii care prezintă relevanţă în analiza sesizării de faţă.

Astfel, prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, stabilind următoarele:

Prin Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat şi aplicat în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 şi art. 108 din aceeaşi lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate, cât şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare?

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pronunţarea unei decizii interpretative de principiu, în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor condiţii extrase din dispoziţiile legale redate în cele ce urmează.

Astfel, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

Analiza textelor citate relevă concluzia că atât art. 519, cât şi prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ, şi anume:

De asemenea, chiar dacă nu este explicit enumerată între condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, din necesitatea ca instanţa care formulează sesizarea să exprime punctul său de vedere asupra respectivei chestiuni, subliniind dificultatea concretă întâmpinată în interpretarea normelor de drept – conform art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă – se întrevede şi condiţia ca respectiva chestiune de drept să ridice o dificultate reală, aptă să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme.

Aceeaşi condiţie se impune şi prin evaluarea noţiunii de „chestiune de drept”, care, fără a fi definită, presupune ca intervenţia mecanismului de unificare să fie una necesară, impusă de realitatea concretă că norma ori normele de drept supuse concomitent interpretării sunt neclare sau dificil de corelat într-o aplicare unitară şi coerentă ori că, lăsată fiind în atributul instanţelor care soluţionează litigii în care aceleaşi norme legale îşi găsesc aplicarea, se poate ajunge la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contrare, ca efect al interpretării primare.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite în cauză primele patru condiţii dintre cele mai sus enumerate.

Din datele prezentate în motivarea încheierii de sesizare rezultă că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă – titularul sesizării – este învestită cu apelul declarat în materia asigurărilor sociale şi urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 103 din Legea nr. 223/2015 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

De asemenea, din datele cauzei, astfel cum au fost expuse în încheierea de sesizare, rezultă că aspectele sesizate de completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului constituie suportul soluţionării pe fond a cauzei, deoarece în speţă se pune problema corelării vectorilor de stabilire a cuantumului pensiilor militare de stat prin raportare la dispoziţii legale succesive adoptate în acest domeniu.

Se constată, totodată, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja asupra chestiunii de drept supuse interpretării şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. Deciziile nr. 63 din 26 octombrie 2020 şi nr. 5 din 8 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu au tranşat asupra interpretării solicitate, ci numai asupra modalităţii de operare a mecanismului de actualizare a pensiei militare de stat, adică exclusiv a aplicării art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Condiţia noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării nu se confundă cu lipsa jurisprudenţei instanţei supreme în procedura privind asigurarea unei practici judiciare unitare, ci trebuie, mai mult decât atât, să se justifice pe argumentul că textele de lege supuse interpretării suscită recent, în faţa instanţelor de judecată, o dificultate a aplicării acestora şi creează premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional.

Noutatea problemei de drept trebuie evaluată primordial de autorul sesizării prin relevarea tuturor datelor care pot susţine şi justifica nevoia instanţei de a primi o dezlegare de principiu a unei norme de drept. Din acest punct de vedere, Curtea de Apel Oradea a evocat două hotărâri judecătoreşti care, în aplicarea textelor de lege supuse interpretării, conţin dezlegări diferite ale chestiunii de drept decât cea prefigurată de instanţa sesizată în litigiul originar, hotărâri depuse la dosar de către contestator ca practică judiciară.

Chiar dacă din propriile evaluări instanţa de trimitere a subliniat că numai una dintre acestea are caracter definitiv în sensul considerat de apelant, cealaltă fiind desfiinţată în apel, mai departe nu a procedat la o verificare a jurisprudenţei la nivelul tuturor instanţelor pentru a verifica dacă recent aceasta manifestă o tendinţă divergentă.

În aceste circumstanţe, examenul condiţiei noutăţii chestiunii de drept va fi realizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar această condiţie apare ca îndeplinită atâta vreme cât, potrivit datelor comunicate de curţile de apel naţionale, la instanţele la care s-au înregistrat acest gen de litigii, precum cel în care s-a formulat întrebarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, practica degajată tinde să devină neunitară.

Astfel, examenul jurisprudenţial demonstrează că, într-o largă majoritate, instanţele au dat un răspuns negativ întrebării ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în timp ce la nivelul Curţii de Apel Braşov şi al Curţii de Apel Cluj au fost pronunţate trei hotărâri definitive diferite, două dintre acestea, ale aceluiaşi complet de judecată.

Mai departe, examinând ultima condiţie de admisibilitate a sesizării referitoare la dificultatea chestiunii de drept supuse clarificării în scopul aplicării sale unitare la nivel naţional, se reţine că nu orice chestiune de drept se impune a fi interpretată prin acest mecanism, ci numai cele care au un caracter veritabil, care ridică în mod demonstrat în faţa instanţei de trimitere problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex; în caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a litigiului principal şi ar conduce la suprimarea rolului instanţei învestite legal cu soluţionarea unei cereri, acela de a judeca în mod direct şi efectiv o cauză în baza legii, rol consacrat constituţional.

Nu în ultimul rând, dificultatea chestiunii de drept ţine de eficienţa sesizării, adică aptitudinea sa de a atinge scopul procedurii, acela de a obţine o dezlegare de principiu a acelei categorii de dispoziţii normative care sunt neclare, lacunare ori de o complexitate deosebită şi care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătoreşti, iar acest lucru trebuie demonstrat de instanţa care formulează actul de sesizare a instanţei supreme.

Or, din examinarea încheierii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile rezultă că dificultatea problemei de drept sesizate, astfel cum este subliniată, nu a fost demonstrată.

Instanţa de trimitere a realizat în mod esenţial o expunere tranşantă, logică şi argumentată a modului în care textele de lege corelate, supuse interpretării, îşi găsesc aplicarea în cauză, fără a sublinia care sunt dificultăţile real întâmpinare pentru acest procedeu.

În punctul de vedere exprimat, corelând textele de lege incidente, art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, dispoziţiile Legii nr. 152/2017 şi art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, cu distincţiile operate atât în baza acestor acte normative, dar şi clarificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale – în mod special, prin Decizia nr. 632 din 22 septembrie 2020 şi Decizia nr. 717 din 6 octombrie 2020 -, instanţa de apel a avut în vedere, plecând de la sfera de aplicare a textelor, distincţiile necesar realizate între noţiunea de majorare, indexare şi actualizare a pensiilor militare de stat, ca vectori de stabilire a cuantumului în plată al acestora.

A statuat astfel că, potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, iar această dispoziţie reprezintă regula generală în materie de indexare a pensiilor militare.

Diferit de această indexare, un alt mecanism de creştere a cuantumului pensiei, identificat de curtea de apel prin interpretarea literală a legii, este cel al actualizării acestor pensii, reglementat de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. În acest articol se arată că pensiile militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.

În egală măsură, legiuitorul a stabilit, iar instanţa de apel a arătat că nu pot fi eludate dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015, prin care s-a statuat că, în anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât şi cele ale art. 60 alin. (1), se aplică un singur vector de creştere a pensiei, cel mai favorabil.

De asemenea, s-a subliniat că indexarea şi actualizarea pensiilor militare de stat sunt operaţiuni distincte sub aspectul modului de calcul şi elementelor la care se raportează: indexarea se aplică la pensia brută, care include şi indexările anterioare, în timp ce actualizarea se raportează la cuantumul brut al soldei de grad/salariului gradului profesional şi/sau soldei de funcţie/salariului de funcţie al militarilor – ca element al bazei de calcul pentru determinarea cuantumului brut al pensiei -, iar nu la cuantumul brut al pensiei în plată.

Plecând de la aceste distincţii, curtea de apel a subliniat că, întrucât rata medie a inflaţiei pentru anul 2015 a avut o valoare negativă, prin art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 s-a stabilit că, prin derogare de la dispoziţiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în anul 2016, pensiile militare de stat se majorează cu 5%, legiuitorul asimilând astfel indexarea cu valoarea acestei majorări.

Similar, pentru anul 2017, a intervenit o nouă majorare, cu 5,25%, tot prin derogare de la dispoziţiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, conform art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016.

Aşadar, pentru anii 2016 şi 2017 au operat două majorări punctuale, fiecare dintre ele pentru fiecare an, aplicate succesiv la valoarea pensiilor militare brute aflate în plată.

Totodată, prin Legea nr. 152/2017 s-a prevăzut la art. II alin. (3) lit. b) că, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie ale cadrelor militare în activitate, precum şi ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, inclusiv personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, cu excepţia celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016, iar acest lucru determina, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, actualizarea pensiilor militare.

Prin urmare, s-a distins de către instanţa de trimitere că în anul 2017, în privinţa pensiilor militare de stat, operau concomitent atât majorarea/indexarea stabilită prin actele normative arătate, cât şi actualizarea stabilită ca efect al art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017, însă aceste criterii de creştere nu puteau fi aplicate concomitent, astfel cum s-a impus prin art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015.

A mai subliniat instanţa de trimitere, în finalul punctului său de vedere asupra chestiunii de drept, că indexările anterior acordate aferente anilor 2016 şi 2017 – de 5%, respectiv 5,25% – aplicate la cuantumul brut al pensiilor în plată nu pot fi incluse şi avute în vedere ca bază a actualizării, deoarece această actualizare are în vedere un alt reper, respectiv cuantumul brut al soldei de funcţie, iar nu cuantumul brut al pensiei aflate în plată. A proceda contrar semnifică o aplicare cumulativă a actualizării cu indexarea pensiilor militare, ceea ce art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 interzice expres.

Din acest examen al încheierii de sesizare rezultă că instanţa învestită în litigiul principal a expus cu claritate raţionamentul judiciar, interpretând logic, sistematic şi teleologic textele de lege incidente, şi a concluzionat că în cauză se impune o dezlegare a chestiunii litigioase bazate pe finalitatea actului normativ interpretat, care a presupus coroborarea aplicată a dispoziţiilor normative, cercetând contextul adoptării lor de către autoritatea legiuitoare şi prin raportare la conţinutul concret al textelor de lege.

Acest demers nu devoalează dificultatea evidentă şi serioasă întâmpinată de completul de judecată în legătură cu problema de drept sesizată, ci, dimpotrivă, membrii acestuia au avut o opinie congruentă şi exhaustiv argumentată.

Din această perspectivă se constată că nu este relevată dificultatea întâmpinată de instanţa care judecă procesul cu privire la interpretarea chestiunii de drept sesizate, în realitate, completul confruntându-şi opinia, pe de o parte, cu divergenţa de interpretare a problemei de drept dintre părţile litigante şi, pe de altă parte, cu împrejurarea că apelantul a opus în cauză o hotărâre definitivă ce cuprinde o altă soluţie asupra aceleiaşi chestiuni de drept.

Instanţa de trimitere a urmărit astfel nu deducerea, în procedura de interpretare şi aplicare unitară a legii de către instanţa supremă, a unei chestiuni de drept asupra căreia a sesizat o controversă ori o dificultate reală, ci confirmarea interpretării proprii, determinată exclusiv de premisa că, în cauză, apelantul a opus o hotărâre judecătorească definitivă care conţine o dezlegare opusă.

Subliniind că acest context nu este relevant pentru caracterizarea condiţiei caracterului real şi veritabil al chestiunii de drept, ca fiind aptă să atragă intervenţia instanţei supreme, trebuie menţionat şi că examenul jurisprudenţial realizat pe baza datelor comunicate de curţile de apel relevă că orientarea majoritară a jurisprudenţei corespunde modului în care instanţa de trimitere a dat interpretare chestiunii de drept supuse dezbaterii, astfel că rămân izolate, în acest ansamblu, atât Decizia civilă nr. 926 din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă, cât şi deciziile civile nr. 1.320/A din 18 noiembrie 2020 şi nr. 1.402/A din 9 decembrie 2020, pronunţate de acelaşi complet al Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,