ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3397/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 303/ D din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu art. 37 lit. b) C. pen., cu art. 320 1 C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării” a fost condamnat inculpatul P.D., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu art. 37 lit. b) C. pen. și cu art. 320 1 C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „evaziune fiscală”, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. b) C. pen., cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului P.D., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iași. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a constatat acoperit prejudiciul de către inculpat, prin plata sumei de 126735,55 lei. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-au respins pretenții civile ale părții civile M.F.P.

– A.N.V., D.R.A.O.V. Iași pentru diferența de 47253 lei. În temeiul art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 20.060 pachete de țigări cu timbru de Republica Moldova, marca P., aflată în custodia D.R.A.O.V. Bacău. S-a respins cererea părții civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iași, de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 173.988 lei. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice O.N.R.C., o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătorești definitive. Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 7740/P/2010 din 30 martie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.D.

sub aspectul infracțiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării și evaziune fiscală, prevăzute și pedepsite de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 19 septembrie 2010, lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Bacău – S.I.F., l-au surprins în flagrant pe inculpatul P.D., în timp ce încărca în autoturismul marca Mercedes Sprinter, mai multe cutii, din interiorul unei anexe a unei stații de alimentare carburanți dezafectată, situată în comuna Bogdan-Vodă din jud. Bacău.

După verificarea anexelor și a spațiilor de depozitare, organele de poliție au identificat un număr de 34 cutii în interiorul cărora se afla cantitatea de 20.060 pachete de țigări marca P., având aplicate timbre de Republica Moldova, pentru care inculpatul nu a putut prezenta acte de proveniență. Cantitatea de 20.060 pachete de țigări a fost predată D.J.A.O.V. Bacău, în custodia căreia se află și în prezent. Din cercetări nu s-a putut stabili sursa de aprovizionare sau proveniența țigărilor, inculpatul declarând că, în data de 18 septembrie 2010, o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, i-a propus să achiziționeze o anumită cantitate de țigări marca P., pe care să le comercializeze ulterior, inculpatul urmând să asigure doar spațiul de depozitare, transportul fiind efectuat de această persoană.

P.D. mai susține că a achitat contravaloarea țigărilor, plătind suma de 50.000 lei, iar în seara în care a fost depistat de organele de poliție, urma ca țigările să fie livrate în vederea comercializării, declarând totodată că nu avea cunoștință de faptul că aceste fapte sunt prevăzute de legea penală. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârșirea faptei, a fost calculat de A.N.V. – D.R.A.O.V. Iași, la suma de 173.998 lei, reprezentând taxele vamale, acciza și TVA, suma cu care D.R.A.O.V. Iași se constituie parte civilă în cauză. Inculpatul a contestat valoarea acestui prejudiciu, motivat de faptul că țigările ar fi fost contrafăcute, ceea ce ar modifica, în opinia sa, valoarea taxelor datorate bugetului de stat.

În acest sens s-au solicitat precizări organelor fiscale, astfel că, prin adresa nr. 2824 din 02 februarie 2011, acestea au comunicat faptul că, natura țigărilor (originale sau contrafăcute) nu are relevanță la determinarea cuantumului prejudiciului, iar în evidența din baza de date a autorității vamale române, nu se afla nici un importator sau producător ori reprezentantul legal al acestora, pentru țigări marca P.l. În același sens, s-au efectuat verificări în baza de date a O.S.I.M., pentru a se stabili dacă această marcă de țigări beneficiază de protecție legală pe teritoriul României, constatându-se că nu există o persoană juridică care să reprezinte drepturile producătorului legal M.T., împotriva contrafacerii sau a producției ilegale.

Inculpatul a recunoscut că țigările îi aparțineau și urmau a fi comercializate, declarând că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor. Situația de fapt prezentată a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; adrese ale D.R.A.O.V. Iași; proces-verbal de verificare; declarație martor P.D.R.; declarație inculpat P.D. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 5845/110/2010 la data de 24 iunie 2010. Până la citirea actului de sesizare, la data de 16 septembrie 2011 s-a constituit parte civilă în cauză, D.R.A.O.V. Iași solicitând de la inculpat 173.998 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat (contravaloare taxe vamale și fiscale), la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârșirii faptei până la data plății.

Inculpatul P.D., la același termen de judecată, 20 septembrie 2011, a solicitat instanței aplicarea procedurii simplificat de judecare a cauzei, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în sensul că recunoaște în întregime faptele imputate, este de acord, are cunoștință de întreg materialul probator acumulat la urmărirea penală, și-l însușește, însă cu privire la cuantumul despăgubirilor civile arată că nu poate achita taxa vamală, în cuantum de aproximativ de 600 milioane lei vechi, fiindcă marfa, țigările în cauză, nu au fost fabricate în Republica Moldova, prin urmare nu au trecut frontiera, ci au fost produse într-o fabrică clandestină în mun. Onești din jud. Bacău.

Pentru clarificarea cuantumului despăgubirilor civile, inculpatul a solicitat și instanța a încuviințat emiterea de relații către partea civilă, în sensul că să înainteze instanței informații legate de posibilitatea diminuării prejudiciului cu care s-a constituit inițial parte civilă, urmare a faptului că aceste produse, țigări, nu au trecut frontiera și nu s-a prejudiciat statul prin neplata taxei vamale. În lămurirea acestui aspect s-a avut în vedere chiar conținutul unei adrese aflate la urmărirea penală, prin care A.N.V. a comunicat faptul că „Poate fi recalculat prejudiciul, numai în situația în care orice persoană interesată prezintă probe care să ateste, fără putință de tăgadă că respectivele mărfuri confiscate au fost produse (nelegal) în România sau în teritoriul vamal al unui stat al Uniunii Europene”.

M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, a comunicat instanței faptul că A.N.V. și unitățile sale subordonate în baza mandatelor transmise, pot sta în judecată ca părți civile și reprezintă în fața instanței, direct sau prin organele teritoriale ale M.F.P., interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale. Drept urmare, A.N.V. – D.R.A.O.V. Iași a depus la dosar cerere de constituire ca parte civilă în cauză cu suma de 173.988 lei, solicitând, de asemenea, și instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la acoperirea sumei solicitate. Sunt atașate la această cerere și documentele privind modul de calcul al pagubei produse.

Deși, instanța a insistat asupra acestei instituții să-și clarifice valoarea prejudiciului, (având în vedere că inculpatul și-a exprimat disponibilitatea achitării prejudiciului), dacă inculpatul trebuie să plătească și taxa vamală sau nu (anexând și o copie după rechizitoriu și copia adresei emise de aceeași instituție pe parcursul urmăririi penale de la dosar urmărire penală), totuși nu au expus în mod clar care ar fi valoarea prejudiciului, excluzând taxa vamală. Totuși a fost depus la dosar o adresă, întocmită de către I.P.J. Bacău în care se comunică D.J.A.O.V. Bacău faptul că „în urma cercetărilor nu s-a putut stabili sursa de aprovizionare sau proveniența țigaretelor în cauză, singurul indiciu fiind doar timbrul de acciza de Republica Moldova aplicat pe fiecare pachet”.

Instanța de fond, coroborând această adresă cu cea a D.R.A.O.V. Iași, a apreciat că nu s-a putut stabili cu certitudine faptul că țigările au trecut vama, ceea ce face să se nască dubiul asupra sursei de producție și a traseului urmat de țigări. Inculpatul a afirmat că au fost produse clandestin într-o fabrică în mun. Onești, unde pachetelor de țigări li s-au aplicat timbrele din Republica Moldova, dar ele (țigările) nu au fost supuse vămuirii, nu au trecut pe la punctele de frontieră Sculeni sau Albița, astfel încât s-a considerat că dubiul profită inculpatul, și prin urmare, nu are de ce să plătească taxa vamală în valoare de 10.168 lei, pe care a solicitat-o partea civilă.

După clarificarea instituției care are calitate de parte civilă în cauză și a cuantumului despăgubirilor solicitate, inculpatul s-a prezentat, la data de 15 decembrie 2011 cu xerocopia ordinului de plată nr. 1 din 12 decembrie 2011 prin care se atestă faptul că a achitat către partea civilă suma de 126735,55 RON, sumă care coincide cu suma solicitată prin adresa aflată la dosar de către partea civilă. Așadar, inculpatul P.D. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., sens în care instanța a admis solicitarea acestuia, pe de o parte fiind manifestarea lui de voință liber exprimată și pe de altă parte având în vedere Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 dată de Curtea Constituțională prin care a fost declarat neconstituțional aliniatul ultim al art. 320 1 C. proc.

pen. și obligativitatea tuturor instanțelor din țară de a se supune acestor decizii. Apărătorul ales al inculpatului, a solicitat pentru acesta: l. - achitarea acestuia, în baza art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu art. 18 1 C. pen., cu consecința aplicării unei amenzi administrative atât în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cât și pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Deși s-a constituit parte civilă D.R.A.O.V. Iași, a apreciat că această instituție nu putea să aibă această calitate în prezentul dosar, întrucât prejudiciat a fost doar bugetul statului prin neachitarea accizelor și a T.V.A.-ului, deoarece marfa cu care a fost surprins a fost produsă în țară.

De asemenea, arată că răspunderea penală este personală și dacă s-a invocat că materia primă era adusă din spațiul extracomunitar sarcina probei revenea acuzării, însă atât timp cât nu s-a probat în nici un mod acest aspect apreciază că inculpatul nu poate fi tras la răspundere și obligat la plata taxelor vamale și a T.V.A.-ului aferent, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de contrabandă, considerând că în cauză automat trebuie să fie înlăturată ca și parte civilă D.R.A.O.V. Iași și parte civilă să rămână doar M.F.P. prin A.N.A.F., prejudiciul cauzat acesteia fiind deja recuperat.

2. - aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât inculpatul a făcut eforturi deosebite și a achitat prejudiciul, conform ordinului de plată depus la dosar, plată care s-a făcut ce-i drept mai târziu și nu până la primul termen de judecată cum prevede legea specială. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. b) și c) C. pen., a circumstanțelor atenuante, cu cele prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen. și evident cu reținerea acelei stări de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Instanța nu a fost de acord cu apărările formulate, în sensul aplicării unei amenzi administrative, cu consecința achitării sale în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., deoarece dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., reglementează efectele aplicării procedurii speciale a recunoașterii vinovăției, prevăzând că instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Legiuitorul a limitat expressis verbis prin acest text de lege soluția pe care o poate pronunța judecătorul, care este întotdeauna cea de condamnare, neexistând posibilitatea pronunțării achitării sau a încetării procesului penal, rolul magistratului judecător devenind unul limitat doar la individualizarea pedepselor penale, acesta nemaiavând o funcție jurisdicțională completă.

Infracțiunile de evaziune fiscală, au fost apreciate ca reprezentând în dreptul penal român, ca și în dreptul altor state, modalitatea de reprimare a fraudelor fiscale, prin intermediul cărora bugetul consolidat al statului este lipsit de sume importante de bani. În etapa actuală, de manifestare a crizei economice mondiale, exprimată și prin lipsa resurselor bugetare ale statului, riposta fermă împotriva acestor infracțiuni a devenit cu atât mai stringentă, acest tip de infracțiuni având un grad ridicat de pericol social. Instanța a apreciat că împrejurarea prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., adică recunoașterea faptei, nu acoperă decât o singură situație din cele trei enumerate în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., și anume „comportarea sinceră în cursul procesului” [(împrejurările „prezentarea sa în fața autorității” și „înlesnirea descoperirii ori arestării participanților” sunt prevăzute doar la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.)].

Dar și această suprapunere între „recunoaștere” și „comportare sinceră pe parcursul procesului”, nu este decât parțială deoarece pentru reținerea art. 320 1 C. proc. pen., este suficient ca inculpatul să recunoască fapta doar la momentul judecății (și chiar în condițiile în care în cursul urmăririi penale a negat comiterea ei), în timp ce pentru reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., este necesară o comportare sinceră pe tot parcursul procesului. Cu alte cuvinte, împrejurarea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cea referitoare la comportarea sinceră, absoarbe împrejurarea prevăzută de art. 320/ alin. (1) C. proc. pen., iar nu invers.

De asemenea, nu au putut fi aplicate dispozițiile art. 10 ale Legii nr. 241/2005, de reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă, întrucât s-a reținut că acest articol prevede în mod clar că „În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute în prezenta lege, dacă în cursul urmării penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate…”. De altfel, chiar apărarea a arătat și recunoscut că inculpatul a depășit acest moment procesual.

Instanța a constatat că în drept, fapta inculpatului P.D., care în data de 19 septembrie 2010 deținea ilegal, într-un imobil situat în comuna Bogdan-Vodă din jud. Bacău, cantitatea de 20.060 pachete de țigări cu timbru de Republica Moldova, fără a putea prezenta documente de proveniență, în scopul punerii lor în circulație, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei impozabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcare sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita de 10.000 țigareta, fapte prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, modificată prin O.U.G.

nr. 54/2010, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. În privința solicitării inculpatului de a i se aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., instanța a avut în vedere că temeiul juridic indicat nu are caracter obligatoriu, nu se impunea orientarea pedepsei spre minimul special pentru a putea fi redusă pedeapsa cu o treime. În schimb instanța era obligată să nu depășească maximul redus cu o treime, ca urmare a atitudinii sale de recunoaștere. Astfel, s-a aplicat inculpatului, pentru fiecare infracțiune câte o pedeapsă sub limita minimă specială, cu respectarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Pentru argumentele expuse, s-a apreciat că nu se justifică și reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv, conduita sinceră manifestată în timpul urmăririi și cercetării judecătorești, așa cum a solicitat apărarea. Privitor la persoana și conduita inculpatului s-a reținut că acesta este căsătorit, nu are copii minori, are studii medii, stagiul militar satisfăcut, are antecedente penale, este recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., a recunoscut și regretat fapta comisă. Din conținutul extrasului de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și 3 ani închisoare pentru art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., execută 3 ani închisoare cu art. 64 și 71 C. pen., prin sentința penală nr. 1627 din 20 decembrie 2004, dosar cu nr. 3781/2004 al Tribunalului București, secția a ll-a penală, sentință definitivă prin decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005 a Înalte Curți de Casație și Justiție, mandat nr. 1926 din 21 septembrie 2005 emis de Tribunalul București, secția a ll-a penală. A fost arestat, la data de 02 aprilie 2004, cu mandat nr. 115/2004 emis de Tribunalul București, secția a ll-a penală. A fost eliberat la data de 21 decembrie 2004, motivul fiind suspendarea sub supraveghere conform sentinței penale nr. 1627/2004 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

A fost arestat la 04 octombrie 2005 în baza mandatului 1926/2005 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, eliberat condiționat la 07 noiembrie 2006, rest 432 zile. A fost condamnat la 6 luni închisoare pentru art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 și 6 luni închisoare pentru art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934. Conform art. 33 lit. b) și 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare cu suspendare conform art. 81 C. pen., prin sentința penală nr. 2009 din 01 iulie 2006 a Tribunalului Bacău, decizia penală 403 din 08 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, cu termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Prin urmare, în raport de sentința penală nr. 1627 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului București, rămasă definitivă la data de 14 septembrie 2005 prin decizia penală nr. 5162 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsa din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 07 noiembrie 2006, cu un rest rămas neexecutat de 432 zile, astfel încât faptele ce formează obiectul prezentului dosar și a considerat că sunt comise în stare de recidivă postexecutorie. Raportat la antecedentele sale penale, la faptul că a mai fost condamnat tot pentru infracțiuni de același gen, de natură economică, și pentru „dare de mită”, și că reeducarea sa se pare că nu s-a realizat în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (sentința penală nr. 2009 din 01 iulie 20005 a Judecătoriei Bacău), s-a dispus ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenție.

Art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață, este de observat că potrivit art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern și au prioritate atunci când privesc drepturile omului și sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicția absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.A.D.O.L.F., astfel cum a statuat C.E.D.O. prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza H. contra Marea Britanie.

Indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor. În consecință inculpatului i s-au interzis numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza 2, lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. Cu privire la latura civilă s-a constatat că: M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, a comunicat instanței faptul că A.N.V. și unitățile sale subordonate în baza mandatelor transmise, pot sta în judecată ca parte civilă, reprezenta în fața instanței, direct sau prin organele teritoriale ale M.F.P., interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale.

Drept urmare, A.N.V. – D.R.A.O.V. Iași a depus la dosar cerere de constituire ca parte civilă în cauză cu suma de 173.988 lei. Din actele depuse la dosar, instanța a reținut că nu s-a putut stabili cu certitudine faptul că țigările au trecut vama, ceea ce face să se nască dubiul asupra sursei de producție și a traseului urmat de țigări. Inculpatul a afirmat că au fost produse clandestin într-o fabrică în mun. Onești, unde pachetelor de țigări li s-a aplicat timbrele din Republica Moldova, dar ele (țigările) nu au fost supuse vămuirii, nu au trecut pe la punctele de frontieră Sculeni sau Albița. S-a apreciat că dubiul profită inculpatului, și prin urmare, nu are de ce să plătească taxa vamală în valoare de 10.168 lei, pe care a solicitat-o partea civilă.

Inculpatul s-a prezentat, la data de 15 decembrie 2011 cu xerocopia ordinului de plată nr. 1 din 12 decembrie 2011 prin care se atestă faptul că a achitat către partea civilă suma de 126735,55 RON, sumă care coincide cu suma solicitată prin adresa aflată la fila 27 dosar de către partea civilă. În consecință, în baza art. temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iași și în baza acelorași temeiuri de drept s-a constatat acoperit prejudiciul de către inculpat, prin plata sumei de 126735,55 lei. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., au fost respinse pretențiile civile ale părții civile M.F.P.

– A.N.V., D.R.A.O. Vamale Iași pentru diferența de 47253 lei. S-a constatat că A.N.V. – D.R.A.O.V. Iași a depus la dosar cerere de instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la acoperirea sumei solicitate, însă acest lucru s-a considerat că nu poate fi realizat de instanță în lipsa unei clare individualizări a bunurilor și a valorilor pe care le au acestea pentru a fi identificate și stabili care sunt acestea și asupra cărora să se instituie sechestru pentru acoperirea prejudiciului de 173.988 lei. Pe de o parte s-a arătat mai sus că nu acesta este prejudiciu real, iar pe de altă parte inculpatul a achitat deja 126735,55 lei. În consecință, s-a respins cererea părții civile M.F.P.

– A.N.V., D.R.A.O.V. Iași, de instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 173.988 lei. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice O.N.R.C., o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătorești definitive. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, M.F.P., A.N.A.F., D.R.A.O.V. Iași și inculpatul P.D. Procurorul a criticat sentința recurată, invocând nelegalitatea sentinței penale pentru următoarele aspecte: 1. Instanța de judecată trebuia să procedeze la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în situația în care a dispus condamnarea inculpatului P.D.

la o pedeapsă mai mare de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în condițiile art. 65 C. pen. 2. A considerat că instanța de judecată trebuia să dispună obligarea inculpatului la plata prejudiciului nerecuperat, conform adreselor de la dosar instanță, că susținerile inculpatului, precum că țigările au fost produse clandestin într-o fabrică din municipiul Onești, jud. Bacău și nu trebuiau supuse vămuirii, nu au suport probator. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 303/ D din 23 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5845/180/2011 al Tribunalului Bacău și pronunțarea unei hotărâri legale.

Partea civilă a făcut referire în apelul său, la modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, criticând soluția de respingere a pretențiilor civile formulate de aceasta și de instituire a unui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului. Apelul inculpatului a vizat critici de nelegalitate cât și de netemeinicie. Sub un prim aspect a invocat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor legale referitoare la citarea uneia dintre părți. În concret, apărătorul inculpatului a sesizat lipsa de citare în cursul cercetării judecătorești a părții civile M.F.P. prin A.N.A.F. București.

Sub un alt aspect a apreciat că în speță este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 74 1 alin. (2) C. pen., având în vedere recuperarea prejudiciului a cărui întindere este de sub 50.000 de euro, precum și momentul săvârșirii faptelor, anterior pronunțării deciziei nr. 573 din 3 mai 2011 prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 74 1 C. pen., sunt neconstituționale, care produc efecte doar pentru viitor. O altă critică adusă de inculpat soluției de condamnare s-a referit la incidența în speță a prevederilor art. 18 1 C. pen. În dezvoltarea acestui motiv de apel, inculpatul a apreciat, că în raport de împrejurarea că prejudiciul a fost achitat, faptele comise de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

A mai invocat și netemeinicia cuantumului pedepselor aplicate, pe care acesta le apreciază a fi excesive, nefiind corespunzătoare scopului și funcțiilor de reeducare urmărite de legiuitor, impunându-se reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen. În considerarea criticilor expuse, apărătorul inculpatului a solicitat, admiterea apelului, încetarea procesului penal și aplicarea unei sancțiuni administrative, în conformitate cu dispozițiile art. 74 1 alin. (2) C. pen. Prin decizia penală nr. 57 din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. pen., în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și M.F.P., A.N.A.F., D.R.A.O.V.

Iași împotriva s.p. nr. 303/ D din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos.5477/103/2010 cu privire la omisiunea aplicării unei pedepse complementare inculpatului, soluționării laturii civile a cauzei și necesitatea luării unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului. A desființat sentința apelată sub aceste aspecte și a reținut cauza spre rejudecare și, în fond, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 241/2005, a aplicat inculpatului P.D. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru o durată de un an.

În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a adăugat la pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară de mai sus, în final pedeapsă de executat pentru inculpatul P.D.: 3 (trei) ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul P.D. să plătească părții civile M.F.P., A.N.A.F., D.R.A.O.V. Iași suma de 47.253 lei. În baza art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului P.D., până la concurența sumei de 47.253 lei la care s-a adăugat și accesoriile fiscale calculate în condițiile legii, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului. II. În baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar, a apreciat corect reținută situația de fapt și încadrarea juridică dată faptelor, vinovăția inculpatului fiind dovedită, iar pedepsele fiind judicios individualizate. Critica referitoare la necitarea părții civile M.F.P.

a fost considerată nefondată, această parte civilă primind termen în cunoștință la 18 octombrie 2011, ca urmare a prezentării în instanță a consilierului juridic. Instanța a considerat că se impune aplicarea unei pedepse complementare inculpatului, alături de pedeapsa principală, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de un an. Cu privire la soluționarea laturii civile s-a apreciat că nu se poate da eficiență principiului in dubio pro reo, a obligat inculpatul la plata sumei de 47253 lei către A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Iași și a aplicat sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 47253 lei.

De asemenea, întrucât inculpatul nu a achitat întreg prejudiciul, s-a considerat că nu poate beneficia de dispozițiile art. 74 1 alin. (2) C. pen. Faptele inculpatului au fost apreciate ca prezentând grad ridicat de pericol social al unei infracțiuni, instanța de apel neputând face aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., s-a considerat că nu se justifică reducerea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.D., criticând hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 20, 17 2 și 14 C. proc.

pen., solicitând casarea hotărârii, și în rejudecare, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. pen., sau aplicarea unei sancțiuni administrative conform art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen., raportat la art. 13 C. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 C. pen. Inculpatul a învederat că motivarea instanței de prim control judiciar potrivit căreia țigările marca P.l., care purtau timbre ale țării de proveniență Republica Moldova, găsite în spațiile de depozitare ale inculpatului, conform bazei de date a autorităților vamale române, nu se importau în România, nu este de natură să înlăture prezumția „in dubio pro reo”, atât timp cât din nici un mijloc de probă nu rezultă că inculpatul a introdus în mod ilegal țigările marca P.l.

peste frontieră și astfel a produs un prejudiciu în ceea ce privește taxele vamale. Reținerea prejudiciului în cuantum de 47.253 lei, reprezentând taxe vamale constituie o gravă eroare de fapt, neexistând probe cu privire la existența prejudiciului și împrejurarea săvârșirii unei asemenea fapte. Inculpatul a apreciat că în cauză trebuia aplicată o sancțiune cu caracter administrativ, în raport cu dispozițiile art. 74 1 alin. (1) și (2) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. Deși s-a făcut aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., acest fapt, în opinia recurentului inculpat, nu excludea reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei sau aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. 1. Critica inculpatului P.D., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., care ar viza eroarea gravă în soluționarea laturii civile, este nefondată. Un asemenea caz de casare nu vizează soluționarea laturii civile ci se referă la greșeala gravă în stabilirea faptelor, asupra existenței naturii sau împrejurărilor acesteia, situația de fapt reținută fiind contrară actelor și probelor administrate care se află la dosar.

Gravitatea erorii se manifestă prin contrarietatea, evidentă și necontroversată, dintre ceea ce atestă dosarul prin actele sale și ceea ce reține instanța prin hotărârea pronunțată cu privire la existența sau inexistența faptelor, a naturii acestora ori a împrejurărilor în care au fost comise prin ignorarea probelor care confirmau faptele, cu consecința pronunțării unei soluții inverse față de cea corectă care se impunea. Cu referire la situația de fapt, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de prim control judiciar a apreciat că atâta timp cât țigările marca P.l. care purtau timbre ale țării de proveniență Republica Moldova, găsite în spațiile de depozitare ale inculpatului, conform bazei de date a autorităților vamale române, nu se importă în România și nici nu există producător ori reprezentant legal național al acestei mărci de țigări, acestea au trecut frontiera țării fără a fi supuse operațiunilor de vămuire.

Susținerea inculpatului, conform căreia țigările au fost confecționate clandestin într-o fabrică din municipiul Onești, este combătută de informațiile existente în baza de date a autorităților vamale române, iar inculpatul nu a probat afirmațiile sale cu nici un mijloc de probă. „Dreptul să probeze lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare și o criticare a probelor de vinovăție, o interpretare personală a acestor probe ori combaterea lor prin exprimarea unor opinii. Folosind expresia „are dreptul să probeze”, legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și acuzării, obligația de a proba apărările sale, cât și lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.

În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Față de aceste considerente, rezultate din dispozițiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază insuficiente explicațiile inculpatului P.D. cu privire la proveniența țigărilor marca P.l., Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Sub aspect obiectiv, infracțiunea presupune comiterea unei acțiuni constând în „ascunderea” bunului sau materiei impozabile sau taxabile. Ascunderea poate să fie fizică (spre exemplu, în cazul unei inspecții fiscale, persoana ascunde bunul mobil impozabil), dar se poate prezenta și sub forma camuflării (spre exemplu, nedeclararea unor servicii de care beneficiază persoana sau a unor bunuri deținute). Din punct de vedere fiscal, bunul sau sursa impozabilă reprezintă veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile, respectiv orice entitate care constituie „bază de calcul" pentru impozite sau taxe. Pentru existența acestei infracțiuni este așadar necesar ca, în legătură cu bunul deținut, să existe o obligație fiscală.

Infracțiunea este calificată prin scop, întrucât făptuitorul acționează în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. În speța de față, inculpatul a ascuns bunurile supuse impozitării sau taxării, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Nașterea unor obligații vamale și fiscale, în situația introducerii în mod ilegal a unor bunuri pe teritoriul României și, implicit, în spațiul vamal comun, rezultă fără putință de tăgadă din interpretarea coroborată a dispozițiilor cuprinse în Legea r. 571/2003 și Legea nr. 86/2006, cu reglementările comunitare în domeniu și practica Curții Europene de Justiție.

Astfel, potrivit art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, o datorie vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar debitorul vamal este și orice persoană care a dobândit sau a deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.

Se consideră că fac obiectul unei „introduceri ilegale” pe teritoriul vamal comunitar mărfurile care, după trecerea frontierei externe a Comunității, se găsesc pe acest teritoriu după trecerea de primul birou vamal situat în interiorul Comunității, fără să fi fost transportate spre acest birou vamal și fără să fi fost prezentate la vamă, având drept rezultat faptul că autoritățile vamale nu au fost înștiințate de persoanele care își asumă răspunderea pentru executarea acestor obligații cu privire la introducerea mărfurilor respective. Potrivit art. 224 din Legea nr. 86/2004 privind Codul vamal al României, datoria vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import, în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

Reprezintă o introducere ilegală pe teritoriul vamal comunitar importul de mărfuri care nu respectă etapele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului privind Codul vamal Comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000. Conform acestor prevederi, mărfurile introduse pe teritoriul vamal comunitar trebuie transportate fără întârziere fie la biroul vamal desemnat, fie într-o zonă liberă, iar după ce mărfurile au sosit la biroul vamal, trebuie prezentate la acest birou. Astfel, faptul generator al accizei se produce în momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul comunitar.

Referitor la exigibilitatea accizei trebuie arătat că aceasta intervine, printre altele, în momentul punerii în consum a mărfurilor, care se realizează inclusiv prin „orice import al produselor în cauză, chiar și neregulamentar, în cazul în care produsele nu au fost incluse într-un regim de suspendare ". Având în vedere similitudinea existentă între taxe vamale și accize, în sensul că acestea iau naștere ca urmare a importului în Comunitate și a introducerii ulterioare în circuitul economic, pentru a asigura o interpretare coerentă a reglementărilor comunitare, s-a considerat că și stingerea obligației de a plăti accizele operează în aceleași împrejurări ca și stingerea obligației de a plăti taxe vamale.

Potrivit art. 7 din Directiva nr. 77/388/CEE a Consiliului din data de 17 mai 1977, privind armonizarea legislațiilor referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, importul de bunuri, înseamnă, printre altele, intrarea în comunitate a unor bunuri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 9 și art. 10 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (…). Locul de import al bunurilor este statul membru pe teritoriul căruia se află bunurile atunci când intră în comunitate. Potrivit art. 10 din această directivă, evenimentul generator are loc și taxa devine exigibilă în momentul importării bunurilor (..). Astfel, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoare adăugată aferente mărfurilor introduse ilegal în comunitate intervin când bunurile importate sunt supuse, printre altele, taxelor vamale.

Faptul generator are loc și taxa pe valoare adăugată devine exigibilă în momentul în care intervine faptul generator și exigibilitatea taxelor vamale comunitare. Similar stingerii obligației de plată a accizelor, obligația de plată a taxei pe valoare adăugată se stinge în momentul în care se stinge și obligația de plată a taxelor vamale. Potrivit art. 224 din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse dreptului de import, în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

În conformitate cu prevederile art. 206 5 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal al României, produsele accizabile sunt supuse accizelor în momentul importului acestora pe teritoriul Comunității, iar potrivit art. 206 6 și 206 7 lit. d) din Legea nr. 571/2003, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, respectiv în momentul importului de produse neaccizabile, chiar și neregulamentar. Pe de altă parte, conform art. 206 9 lit. b) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal al României, persoana plătitoare de accize care au devenit exigibilă este persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată deținerea acestora.

Prin urmare, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, respectiv chiar prin deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize, iar plătitorii sunt persoanele care au deținut produsele în cazul introducerii ilegale în țară, orice persoană care a fost implicată. Potrivit art. 131 lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal al României importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul Comunității de bunuri nu se află în liberă circulație în înțelesul art. 24 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Conform art. 136 alin. (1) din Legea nr. 57/2003 în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxele agricole sau altor taxe comunitare similare, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoare adăugată intervin la data la care apare faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.

Referitor la exigibilitatea taxei pe valoare adăugată și accizelor, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauzele C158/98 - Coffeshop Siberie și C111/92 Wifried Lange, stabilind că principiul neutralității se opune operării unor distincții de ordin general între tranzacțiile legale și cele ilegale, respectiv că o diferență de tratament fiscal, în funcție de natura licită sau ilicită a activităților desfășurate, ar conduce implicit la încălcarea principiului neutralității fiscale. Astfel, în mod corect s-au reținut în sarcina inculpatului infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/1995 și art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, iar prejudiciul a fost calculat în mod legal, nefiind vorba de o eroare gravă de fapt, așa cum susține inculpatul în reținerea prejudiciului și a sumei de 47.253 lei (taxe vamale - 10.168 lei și 37.098 lei TVA).

De altfel, inculpatul la termenul de judecată din 11 octombrie 2012 a făcut dovada achitării sumei de 47.253 lei, rămasă de acoperit din prejudiciu total, sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor vamale și TVA fiind inclusă în cuantumul total al prejudiciului. Analizând critica inculpatului, referitoare la posibilitatea aplicării unei sancțiuni administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră neîntemeiată, având în vedere modul și mijloacele de săvârșire ale faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care au fost comise, urmarea care s-a produs, cât și persoana și conduita inculpatului, acestea nefiind lipsite de importanță pentru a nu prezenta gradul de pericol social al unor infracțiuni.

2. Cu privire la critica întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 20 și 17 2 C. proc. pen., în sensul că trebuia să i se aplice o sancțiune cu caracter administrativ, în raport de dispozițiile art. 74 1 alin. (1) și (2) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază că aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 1 C. pen., în cauzele soluționate în primă instanță și în apel o consideră neîntemeiată și nu se examinează prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen., acesta fiind incident numai dacă după pronunțarea hotărârii atacate și până la judecarea recursului a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziții mai favorabile sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.).

Pentru a fi operabile dispozițiile art. 74 1 C. pen., trebuia ca întreg prejudiciul să fi fost achitat până la soluționarea cauzei în primă instanță. Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul a achitat până la soluționarea cauzei în primă instanță doar o parte a prejudiciului, respectiv suma de 126.735,55 lei, iar restul prejudiciului de 47.253 lei l-a achitat în faza recursului, la ultimul termen de judecată (11 octombrie 2012), nefiindu-i incidente astfel aceste dispoziții. 3. Examinând hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că raportat la conduita procesuală a inculpatului P.D., care a recunoscut săvârșirea faptelor [(i s-au aplicat și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.)] și a achitat întreg prejudiciul cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă, i se poate reține inculpatului circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., motiv pentru care, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul P.D., va casa decizia penală atacată și în parte sentința penală, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, va dispune condamnarea inculpatului P.D. la câte o pedeapsă de 6 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Va constata acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iași, va înlătura dispoziția de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale recurentului inculpat până la concurența sumei de 47.253 lei. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum de 6 luni închisoare este aptă să asigure reeducarea inculpatului, care nu este la primul contact cu legea penală, însă urmare a atitudinii acestuia pe parcursul procesului (sinceră și de recuperare a prejudiciului), pedeapsa poate fi aplicată într-un cuantum scăzut.

Rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce privește adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale și dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea. Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepselor, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, înt