ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4117/2012

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov înregistrat sub nr. 155/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.M. cercetată sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și B.M.I. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor pedepsite de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată), art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (instigare la fals intelectual), art. 25 raportat la art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen.

(instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată), art. 291 C. pen. (uz de fals), art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. (participație improprie la fals intelectual). Prin sentința penală nr. 35/F din 22 februarie 2012 Curtea de apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 74 1 , art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata M.M. - pentru săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată la pedeapsa amenzii penale în sumă de 5000 RON. În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen.

a condamnat pe inculpata M.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv cea a închisorii de 2 luni, la care nu s-a adăugat și pedeapsa amenzii cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 2 luni. În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A constatat recuperat în integralitate prejudiciul cauzat părților civile B.V. și B.C. În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea totală a procurii speciale autentificată din 21 august 2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați M.I.T. și M.M. A constatat că contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 23 septembrie 2009 de către notarul public T.V., perfectat în baza procurii mai sus menționată, a fost revocat pe cale convențională în baza contractului autentificat din 29 decembrie 2010 de către notarul public P.I. A fost ridicată mențiunea din cartea funciară nr. C1 Brașov de la rubrica privind proprietatea operată la cererea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în baza încheierii din 06 octombrie 2010 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov pronunțată în Dosarul nr. 81861 din 28 septembrie 2010. A fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 21 august 2009, s-a autentificat de către inculpata M.M. înscrisul denumit „procură” în temeiul căruia părțile vătămate B.V. și B.C. l-au împuternicit pe inculpatul B.M.I. ca în numele lor să îndeplinească toate procedurile și formalitățile legale în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobiliară, la prețul și în condițiile pe care le va considera mai favorabile, să încaseze prețul vânzării și să-i reprezinte în fața autorităților de orice fel și orice grad, autentificare materializată fără ca în prealabil să se stabilească identitatea părților implicate, cerință inserată în cuprinsul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 sau fără ca anterior să se fi luat act de poziția părților care au figurat în act art. 60 obligând notarul public ca după citirea actului să întrebe părțile dacă au înțeles conținutul și dacă cele cuprinse în act exprimă voința estra.

În baza acestei procuri, care nu figura a fi revocată, la data de 23 septembrie 2009 s-a autentificat la sediul Biroului Notarului Public T.V. contractul de vânzare-cumpărare perfectat între inculpatul B.M.I., în calitate de mandatar al părților vătămate și numitul C.V. în calitate de cumpărător, autentificare urmată de executarea prestațiilor la care părțile s-au obligat și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit. În faza de urmărire penală s-a procedat la evaluarea imobilului vândut, compus din construcție și teren aferent, funcție de valoarea lui de piață, cât și la efectuarea unei constatări tehnico-științifice de natură grafică în care s-a concluzionat că semnăturile aplicate la rubrica „mandanți” de pe procura în discuție au fost executate de către inculpatul B.M.I., concluzii pe care acesta și le-a însușit necondiționat.

În fața instanței, verificându-se poziția ambilor inculpați relativ la recunoașterea vinovăției lor, mai precis la aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. s-a constatat că doar inculpatul B.M.I. a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta recunoscând în totalitate faptele cercete, inculpata M.M. arătând că nu înțelege să se prevaleze de aceast text de lege, aspect ce a antrenat disjungerea cauzei în ceea ce o privește și formarea unui alt dosar. În dosarul nou format, instanța a procedat la ascultarea inculpatei, declarația sa fiind anexată, la audierea părților vătămate B.C. și B.V.

care au susținut că au reintrat în posesia imobilului, li s-a decontat contravaloarea chiriei pe care au plătit-o pentru folosința altui spațiu precum și cheltuielile de judecată aferente, la ascultarea în calitate de martor a numitului B.M.I., s-au audiat martorii indicați în rechizitoriu, dar și martorii solicitați în apărare. Curtea a reținut și analizat: - depoziția mandatarului B.M.I. potrivit căruia, atunci când inculpata i-a solicitat buletinele mandanților i-a specificat că aceștia sunt în Canada și nu au cum să-i trimită actele lor de identitate, susținând că „deși inculpata M.M. în primă fază nu a fost de acord să elibereze acea procură, ulterior a cedat spunându-mi că ne cunoaște de foarte mult timp și are cunoștință că sunt în relații foarte bune cu fratele meu”, parte vătămată în dosar, specificând expres că „am semnat procura la rubrica mandanți, dar nu în prezența inculpatei, care din câte îmi amintesc era ieșită.

Am aplicat practic două semnături în locul fratelui și a cumnatei mele însă nu-mi amintesc dacă era cineva de față când am aplicat cele două semnături”, adăugând „ca să mă creadă doamna notar că am un potențial cumpărător l-am cooptat pe socrul meu care să figureze ca și cumpărător pentru antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta dându-se drept cumpărătorul imobilului, însă nu am mai perfectat actul de vânzare la acel cabinet notarial pentru ca doamna notar să nu mai știe nimic relativ la această operațiune”.

Totodată acest martor a relatat că „semnăturile le-am aplicat în fals în cadrul biroului notarial, dar nu-mi amintesc exact unde anume, neputând localiza acel loc (...) ca să par cât mai credibil în fața inculpatei și pentru ca aceasta să nu revoce procura l-am dus în fața sa pe socrul meu pe care l-am prezentat ca un potent cumpărător (...) primul act încheiat de inculpată a fost procura după care a urmat antecontractul de vânzare-cumpărare (...) socrului meu i-am spus că am găsit un cumpărător care urmează să facă rost de toată suma de bani și am preferat ca până la acel moment să facem un antecontract pentru a fi cât mai credibil (...) am mințit pe toată lumea din jurul meu încercând să-mi protejez familia, evitând un posibil divorț (...) eu nu am avut acces la originalele actului de proprietate, iar înainte de vânzare l-am dus pe cumpărător să identifice și să cunoască acel imobil având cheile asupra mea date chiar de fratele meu (...) am avut niște lucruri de dus în acel spațiu scop în care fratele meu mi-a dat cheile (...) cheile le-am avut asupra mea în două scopuri, respectiv depozitarea unor bunuri personale în acel spațiu și găsirea unor potențiali cumpărători, care urmau să și vadă respectiva construcție”.

- declarațiile părților vătămate care au susținut că deși nu au avut nimic de obiectat cu privire la activitatea profesională desfășurată de inculpată până la acel moment, apelând și anterior la serviciile sale, nu au avut cunoștință de existența acelei procuri, iar la momentul la care au abordat-o pe inculpată aceasta le-a specificat că a făcut autentificarea „din milă pentru fratele meu” care îi spusese că mandanții se aflau în Canada, iar el nu a avut unde locui, inculpata cunoscând că se comportau anterior „ca doi frați buni”, B.C. făcând precizarea că „actul meu de identitate s-a aflat în permanență în posesia mea iar B.M.I. nu mi l-a solicitat într-un anumit scop și de altfel nici eu nu i l-aș fi dat”, afirmând că „inculpata a folosit cuvântul din mila cumnatului meu spunând că nu știe unde i-a fost capul”.

- depoziția martorei M.G., notar public la biroul căruia a figurat ca și angajată partea vătămată B.C. și care a încercat să depună diligențe în vederea soluționării diferendului pe cale amiabilă după ce în prealabil ceruse un extras informativ de carte funciară cu privire la imobilul angajatei sale, constatând că aceasta nu a mai deținut nici un titlu asupra respectivului imobil și-l abordase pe notarul care a autentificat operațiunea vânzării care i-a și comunicat un exemplar al procurii ce a stat la baza încheierii contractului. Această martoră a susținut că „am sunat-o pe inculpată întrucât ea a autentificat respectiva procură, rugând-o să vină la sediul biroului meu notarial și să încercăm remedierea situației pe cale amiabilă.

Inculpata a acceptat invitația, a venit însă am constatat că se simțea rău și că nu-și amintea exact ce s-a întâmplat în ziua respectivă, îmi dădea răspunsuri contradictorii, însă am convenit să găsim o soluție pentru toate părțile implicate. Deși inițial inculpata mi-a părut că nu își amintește ce s-a întâmplat, după câteva minute, când am revenit în prezența angajatei mele și a soțului acesteia cu întrebarea cine a semnat procura în locul secretarei mele care în ziua eliberării procurii s-a aflat la cabinetul meu, mi-a spus că o altă persoană, făcând referire la cumnata acesteia (...) din modul în care s-a derulat această discuție am sesizat că inculpata era confuză, întrucât dădea răspunsuri contradictorii, ba că nu își amintește ce s-a întâmplat întrucât era multă lume în biroul său în acea zi, ba că semnătura a fost aplicată de cumnata angajatei mele”.

- declarația martorului U.C. care a confirmat faptul însoțirii ginerelui său B.M.I. la sediul biroului notarial în vederea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare unde a precizat un fapt nereal, respectiv că ar fi fost un posibil cumpărător al imobilului, spunându-i-se de către B.M.I. că intenționează să încaseze de la cumpărătorul găsit o sumă mai mare decât cea menționată scriptic pentru a-și opri o parte, martorul având la acel moment convingerea că ginerele său este coproprietar al respectivului imobil, dorind doar să-l ajute să obțină o sumă de bani de care fratele lui să nu știe, având practic convingerea că „acel antecontract își va pierde valabilitatea după un anumit timp în care să nu se fi materializat faptele pentru care el s-a încheiat”.

Martorul a susținut că „la momentul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare fiica mea nu ne-a însoțit, am fost doar eu și B.M.I. iar atunci când am ajuns la doamna notar actul era deja redactat fiind doar completat cu datele mele din buletinul care mi s-a solicitat”. - concluziile inserate în raportul de constatare tehnico-științifică în raport cu care semnăturile aplicate pe procură la rubrica mandanți nu au aparținut persoanelor nominalizate în document, aspect reieșit din examinarea comparativă a semnăturilor în litigiu cu cele de comparație. Curtea a mai reținut că notarul public a fost învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și a avut statutul unei funcții autonome (art. 3 din Legea nr. 36/1995), încât actul de îndeplinit, purtând sigiliul și semnătura sa este unul de autoritate publică și a avut forța probantă prevăzută de lege, notarul putând deveni subiect activ al infracțiunilor săvârșite cu prilejul întocmirii înscrisului oficial.

În drept s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, putând fi comisă numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care agentul era îndreptățit să procedeze. Autorul nu îndeplinește actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. Prin noțiunea de „act” în sensul normei de incriminare se înțelege o acțiune, operațiune, activitate care intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ.

Îndeplinirea necorespunzătoare a unui act înseamnă realizarea lui cu încălcarea cerințelor de fond și formă, incompletă sau cu întârziere față de timpul când trebuia îndeplinit. Prin urmare, prin expresia îndeplinește actul în mod defectuos se înțelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, adică în alte condiții decât prevede legea. Defectuozitatea în îndeplinire poate privi conținutul, forma, întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condițiile de efectuare. În speță, comisiunea îndeplinirii actului în mod defectuos a fost săvârșită de un notar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale și s-a răsfrânt asupra intereselor legale ale părților vătămate. Prin expresia „interes legal” s-a înțeles acel interes care a fost ocrotit sau garantat printr-o dispoziție normativă.

Inculpata s-a comportat incorect, și-a exercitat incorect atribuțiile legale căzute în sarcina sa, întocmind și autentificând o procură fără ca mandanții să fie prezenți, fără a verifica și stabili, în prealabil, identitatea părților, or, abuzul înseamnă o faptă comisă cu intenție și nu din culpă. Curtea a apreciat că martorii audiați nu au făcut referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acută notorietate, a căror sursă primară să fi fost imprecisă, nedeterminată, depozițiile martorilor în acuzare au fost în concordanță, în privința faptului principal și a circumstanțelor esențiale legate de activitatea infracțională, corelându-se cu aspectele reliefate de părțile vătămate, dar și faptul că împrejurarea că declarațiile martorilor în apărare datorită relațiilor de colegialitate au deformat din punct de vedere al obiectivității datele realului.

Curtea a apreciat de asemenea ca relevant aspectul că înscrisul constatator al manifestării de voință, adică suportul material care s-a consemnat ori a redat manifestarea de voință exprimată, înscris apt de a produce efecte juridice (procura), a fost depus la sediul unui alt birou notarial în vederea perfectării contractului translativ de proprietate, a fost folosit efectiv, adică depus, prezentat și invocat ca dovadă a conținutului său. Pașii legali, premergători, operațiunii de autentificare propriu-zisă a unei procuri, reliefați și de martorii T.V.

și T.I., respectiv verificarea existenței înscrisurilor cerute (titlul de proprietate, eventual extras de carte funciară, buletinul de identitate și certificatul de căsătorie după caz), a identității părților implicate, mai precis a corespondenței dintre fizionomia celui prezent și cea de pe poza aplicată pe actul său de identitate (obligativitatea prezentării raportându-se doar la mandant sau mandanți, în cazul mandatarilor fiind suficiente datele comunicate de către mandanți), oferirea îndrumărilor necesare asupra efectelor juridice ale actului, redactarea conținutului actului în discuție potrivit voinței părților, rechemarea părților implicate și verificarea corespondenței datelor lor reale de identificare cu cele reținute în înscrisul respectiv, citirea în prezența lor, cuvânt cu cuvânt, de către notar a textului acestuia, înmânarea actului acestora pentru lecturarea și eventual verificarea făcută cu privire la datele proprii de identificare, multiplicarea în numărul de exemplare solicitat, semnarea în prezența notarului a procurii redactate.

Valoarea de piață a imobilului în discuție la data faptei, reieșită din expertiza judiciară de la dosar, valoare care s-a ridicat la suma de 52.500 euro, data de referință fiind cea din luna septembrie 2009 și nu cea din prezent. Obiectul cercetării l-a constituit, pe de o parte, o infracțiune de serviciu inclusă în Titlul VI capitolul I C. pen. și, pe de altă parte, o infracțiune descrisă în Titlul VII capitolul II C. pen., ceea ce denotă că falsul intelectual reținut în sarcina inculpatei nu a fost o infracțiune de serviciu, iar starea de fapt precizată mai sus nu a generat o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 289 C. pen.

S-a săvârșit o faptă de către un subiect activ calificat, inculpata, notar public, aceasta neverificând, în prealabil, identitatea părților, cerință impusă prin alin. (1) al art. 58 din Legea nr. 36/1995, după cum nu a dispus ca semnarea actului să se efectueze în fața sa, conform art. 65, iar denaturându-se astfel conținutului unui înscris autentic cu valoare probatorie, făcută chiar cu prilejul întocmirii acestuia. Dacă în cadrul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

obiectul juridic special a fost reprezentat de relațiile sociale de serviciu, pentru protejarea cărora a fost necesar ca orice funcționar public să-și îndeplinească atribuțiile conform statutului său juridic, evitând astfel să aducă atingere intereselor legale ale unei persoane, în cazul infracțiunii de fals s-a pus accent pe încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecințe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care ar fi trebuit să-l exprime. Atribuțiile căzute în sarcina inculpatei ca și notar public, au fost unele legale, ea comițând fapta în cadrul atribuțiilor sale de serviciu și nu ale altuia, neparcurgând toți pașii prealabili unei autentificări, atestând, cu prilejul acesteia, o împrejurare neconformă realității, deși era îndrituită prin lege să construiască înscrisul respectiv, care odată intrat în circuitul civil a produs efecte juridice.

Această îndrituire legală a fost conferită doar ei, nu și angajaților săi. Procura, ce a avut aptitudinea de a genera alte consecințe juridice, fiind opusă unui alt notar public pentru a se perfecta actul translativ de proprietate, s-a raportat la o împrejurare nereală, la un consimțământ al mandanților inexistent practic.

Instanța de fond a mai reținut atitudinea oscilantă a inculpatei pe parcursul derulării întregului proces penal, atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunilor, rezultată din prezentarea sa benevolă în fața autorității, diligențele depuse pentru repunerea părților civile într-o situație cât mai apropiată posibil de aceea avută anterior producerii faptului prejudiciabil, acestea reintrând în posesia imobilului în litigiu, urmare a rambursării de către inculpată a prețului plătit de către cumpărătorul de bună credință martorului B.M.I., rambursare urmată de revocarea consensuală a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul procurii autentificate de inculpată.

Instanța de fond a mai reținut aceea că declarațiile unui inculpat au avut valoare probantă condiționată de existența altor probe care să confirme veracitatea lor, că divizibilitatea dă posibilitatea instanței să considere ca adevărată numai acea parte din declarația unui inculpat care se coroborează cu toate celelalte probe și să înlăture ca neadevărată altă parte a declarației sale dacă aceasta nu este confirmată de ansamblul probelor, de pildă asupra susținerii făcută în fața procurorului de caz în sensul că procura a fost semnată în prezența sa de către părțile civile, ca și mandanți, a revenit în fața instanței, când a afirmat că „greșeala mea a fost că nu am procedat la autentificarea procurii după identificarea mandanților”.

În favoarea inculpatei s-a reținut incidența principiul ultraactivității legii penale vechi care a însemnat aplicarea, încă un timp oarecare a legii vechi, deși a intrat în vigoare legea nouă, principiu întemeiat pe cerința ca reacțiunea socială, mai favorabilă inculpatului, să se aplice și acelor fapte penale comise sub imperiul ei, care au rămas nerezolvate înlăuntrul perioadei de acțiune a acesteia, în speță, fiind incidente atât la data autentificării procurii cât și la momentul sesizării instanței dispozițiile art. 74 1 C. pen., mai favorabile sub aspectul condițiilor de pedepsire, față de care în ipoteza în care în cursul urmăririi penale sau al judecății inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate (aspect materializat și de către inculpata M.M.), și mai mult în situația în care prejudiciul cauzat și recuperat este mai mare de 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda (în speță valoarea de piață a imobilului în discuție, la nivelul anului 2009 fiind de 52.500 euro), pentru a asigura o aplicare integrală și nediscriminatorie a principiului legii penale mai favorabile, optând din acest punct de vedere asupra dispozițiilor mai favorabile inserate în art. 74 1 C. pen., luând în considerare și coordonatele expuse în art. 72 C. pen.,

absența antecedentelor judiciare, stăruința depusă de inculpată pentru a înlătura rezultatul infracțiunii și a restabili situația anterioară, dar și conduita sa procesuală oscilantă, pericolul social concret al faptei reclamate soldată cu pierderea abuzivă a dreptului de proprietate imobiliară, cu vătămarea unui interes legal al părților vătămate, date fiind și atribuțiile avute de inculpată în exercițiul funcției, aplică acesteia pedeapsa amenzii în cuantum de 5000 RON pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., și respectiv 2 luni închisoare pentru cea de fals intelectual, date fiind și limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru aceste infracțiuni care acced în câmpul incriminării, tulburarea adusă ordinii juridice dar și mediului social.

Pedepsele aplicate au fost în așa fel alese și dozate încât nu i-a provocat suferințe excesive, nu a supus-o pe inculpată unui spor de privațiuni ori restricții nenecesar pentru a-i corecta conduita, ci dimpotrivă au fost perfect adaptate cazului individual concret, sunt adecvate nu numai în raport cu faptele săvârșite, care rămân în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea inculpatei, cu șansele de reeducare pe care ea le prezintă. Curtea a apreciat că în aceste pedepse s-au reflectat pericolul social concret, propriu fiecărei infracțiuni săvârșite. Faptele, prin maniera și ambianța în care au fost comise, prin rezultatul produs, au dobândit periculozitatea socială specifică unei infracțiuni, iar circumstanțele atenuante judiciare s-au soldat cu atenuarea pedepselor.

În efectuarea operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor punctul de plecare l-a constituit faptele penale, privite în raport cu complexul de date care a indicat periculozitatea lor socială, însă nu au fost omise nici persoana inculpatei, sub multiplele sale aspecte, raporturile dintre criteriile de individualizare.

Văzând că avem două infracțiuni săvârșite de una și aceeași persoană înainte de condamnarea sa definitivă pentru vreuna din ele, ținând seama că atunci când concursul de infracțiuni este alcătuit numai din două fapte penale, sancționate una cu închisoarea, iar cealaltă cu amenda se aplică pedeapsa închisorii la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte, creându-se fie posibilitatea aplicării numai a pedepsei celei mai grave, fie a aplicării ambelor pedepse în sistemul cumulului aritmetic (cu o adiționare totală sau parțială a amenzii), Curtea, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, cea a închisorii de 2 luni la care nu s-a mai adăugat pedeapsa amenzii, date fiind tocmai circumstanțele personale incidente și diligențele depuse în scopul restabilirii situației anterioare.

Sesizând aptitudinea subiectivă a inculpatei de a se îndrepta prin autoreeducare, apreciind că pe durata unui termen de încercare inculpata a trăit sub amenințarea consecințelor mai grave pe care a fost ținută să le suporte în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, sens în care face aplicațiunea prevăzută de art. 81 C. pen., stabilind un termen de încercare de 2 ani și 2 luni ce a constituit practic o perioadă de verificare a conduitei inculpatei, spre a se vedea dacă încrederea ce i s-a acordat a fost sau nu justificată. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate Curtea a suspendat și executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, pe de o parte a constatat recuperat în întregime prejudiciul cauzat, iar pe de altă parte, în baza art. 348 C. pen. a dispus desființarea totală a procurii speciale autentificată din 21 august 2009 la Biroul Notarului Public Asociați M.I.T. și M.M., constatând că contractul de vânzare-cumpărare autentificat ulterior în baza acesteia de către notarul public T.V. a fost revocat pe cale convențională, părțile fiind repuse în situația anterioară. Totodată, Curtea a dispus ridicarea notării mențiunilor din cartea funciară nr. C1 Brașov (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. C2) operate la rubrica privind proprietatea la cererea procurorului de caz în baza încheierii din 06 octombrie 2010 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pe motivul greșitei individualizări a pedepselor și inculpata M.M. pentru următoarele motive: A. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală care se fundamentează pe probe obținute în mod ilegal (sentința penală nr. 25/F din 22 februarie 2011 pronunțată de către instanța de fond). l. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal începerea urmăririi penale în prezenta cauzaă prin încălcarea flagrantă a principiului legalității. Prin rezoluția din data de 10 iunie 2010 orele 09,30 (dosar de urmărire penală) s-a dispus de către organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în mod nelegal, începerea urmăririi penale față de recurenta-inculpată cu motivația "având în vedere faptele sesizate prin plângerea penală formulată de către numiții B.V.

și B.C. și actele de urmărire penală administrate până în prezent". Acest lucru s-a realizat cu încălcarea principiului legalității, al prezumției de nevinovăție și al dreptului la apărare, întrucât au fost efectuate o serie de activități de urmărire penală, inainte de a se dispune în mod legal începerea urmăririi penale, în raport de dispozițiile art. 2, art. 200, art. 224, art. 228 C. proc. pen. În plus, dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen., indicate ca temei de drept în rezoluția de începere a urmăririi penale, nu permit organelor de urmărire penală efectuarea de activități de urmărire penală înainte de începerea urmăririi penale. Mai mult decât atât, plângerea penală formulată de către numiții B.V.

și B.C. reprezintă doar un act de sesizare al organelor judiciare și nu reprezintă probă sau mijloc de probă, astfel încât a fost indicată în mod greșit ca temei de fapt pentru începerea urmăririi penale. 2. Rezoluția din data de 10 iunie 2010 orele 09,30 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nu este motivată în fapt, astfel cum obligă dispozițiile imperative ale art. 203 C. proc. pen., ci conține doar o serie de afirmații, fără nici un suport probator. Dispozițiile art. 203 C. proc. pen. obliga organele de urmărire penală să dispună asupra actelor și măsurilor procesuale, doar prin rezoluție motivată, atât în fapt, cât și în drept, lucru ce nu s-a realizat în speța dedusă judecății.

3. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea și administrarea unor probe în cadrul urmăririi penale. a. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea unei constatări tehnico-științifice prin rezoluția din data de 21 mai 2010 (dosar de urmărire penală), prin încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 112 și art. 203 C. proc. pen. Rezoluția din data de 21 mai 2010 nu este motivată, astfel cum obliga dispozițiile art. 203 și nici nu este justificată în raport de dispozițiile art. 112, în sensul că nu a fost demonstrată de către organele de urmărire penală faptul că în cauză a existat un pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt.

Organele de urmărire penală s-au limitat doar la a menționa că "se impune efectuarea în cauza a unei constatări tehnico-științifice grafologice", fără a se preciza care sunt argumentele de fapt și de drept care impun efectuarea constatării tehnico-științifice. b. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafologice prin rezoluția din data de 21 mai 2010. Din punct de vedere științific și al tehnicii criminalistice, constatarea tehnico-științifică grafologică are ca obiect studierea trăsăturilor de caracter ale unei persoane fizice, pe baza caracteristicilor generale sau individuale ale scrisului de mână. În cauză, după începerea urmăririi penale, se putea dispune cel mult, efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafice sau grafoscopice.

Din acest punct de vedere, există o contrazicere între considerentele rezoluției din data de 21 mai 2010 în care se menționează că "se impune efctuarea în cauză a unei constatări tehnico-științifice grafologice" și dispozitivul aceleiași rezoluții, în care se prevede efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafice. c. Organele de urmărire penală au dispus în mod nelegal efectuarea unei constatări tehnico-științifice prin rezoluția din data de 21 mai 2010 înainte de a se dispune începerea urmăririi penale în prezenta cauză, prin rezoluția din data de 10 iunie 2010 orele 09,30. Potrivit dispozițiilor art. 1, art. 3, art. 200, art. 202 coroborate cu dispozițiile art. 62, art. 63, art. 64 prin raportare la dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc.

pen., organele judiciare nu pot obține probe în afara procesului penal, înante de a se dispune inceperea urmăririi penale, iar în cazul în care totuși acest lucru se întâmpla, mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Pe cale de consecință, raportul de constatare tehnico-științifică din 26 mai 2010 (dosar de urmărire penală) trebuie înlăturat din probatoriul cauzei. d. Prin ordonanța din data de 06 octombrie 2010 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov (dosar de urmărire penală) s-a dispus în mod nelegal efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, prin încălcarea dispozițiilor art. 116-120 C. proc. pen., care obliga organul de urmărire penală să dispună și să efectueze o expertiză numai după ce în prealabil, în cauză, a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Din interpretarea dispozițiilor art. 120 C. proc. pen. care reglementează drepturile procesuale ale părților în cazul efectuării unei expertize, coroborate cu dispozițiile art. 23 și art. 24 C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 229 și art. 235 C. proc. pen., rezultă că expertiza poate fi dispusă în cursul procesului penal doar dacă a fost pusă în mișcare acțiunea penală. e. Organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au dispus în mod nelegal efectuarea unei expertize tehnice de evaluare prin ordonanța din data de 06 octombrie 2010, întrucât această expertiză trebuia dispusă numai prin rezoluție, doar după ce în prealabl, în cauză, a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 203 C. proc. pen. organele de urmărire penală dispun asupra actelor și măsurilor procesuale, prin ordonanța, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri, prin rezoluție motivată. Dispozițiile art. 116-125 C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea sau obligația organelor de urmărire penală de a dispune efectuarea unei expertize prin ordonanța, astfel încât din interpretarea dispozițiilor art. 203 C. proc. pen., rezultă că expertiza tehnică de evaluare trebuia dispusă prin rezoluție motivată, nu ordonanță. B. Probele propuse în apărare au fost ignorate și îndepărtate în mod superficial și nelegal din cadrul probatoriului, astfel încât a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție în ceea ce o privește pe recurenta-inculpată.

a. Prin ordonanța din data de 06 octombrie 2010 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare având ca obiect stabilirea valorii de piață a imobilului situat în Brașov, strada M. Prin ordonanța din data de 15 octombrie 2010 a organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a admis participarea în calitate de expert parte la efectuarea expertizei, a domnului expert T.O. Raportul de expertiza din 2010 realizat de către expertul judiciar I.V.S. la data de 07 decembrie 2010 a fost semnat de către domnul expert T.O. cu mențiunea "cu observații făcute separat". Punctul de vedere al acestui expert se afla la dosarul de urmărire penală și nu a fost contrazis de nici un alt mijloc de probă.

În plus, la dosarul cauzei se afla și un raport de expertiză de evaluare extrajudiciară din data de 15 iulie 2010 care a stabilit în mod cert că valoarea de circulație a imobilului situat în Brașov, strada M. este de 44 000 de euro. Potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează modalitatea de dispunere a unui supliment de expertiză, organele judiciare dispun efectuarea unui supliment de expertiză atunci când constată că expertiza nu este completă. În conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. (2) C. proc. pen., când se socotește necesar, se dispune chemarea expertului spre a da explicații verbale asupra raportului de expertiză. Aceste dispoziții legale sunt aplicabile doar expertului tehnic judiciar și nu expertului recomandat de către părți.

Prin încălcarea acestor dispoziții legale, atât organele de urmărire penală cât și instanța de judecată au dispus și au realizat audierea expertului recomandat de către recurenta-inculpata, respectiv expert T.O. (dosar de urmărire penală-audiat în data de 07 septembrie 2010 în calitate de martor; dosar instanța de fond nr. 221/64/2011 audiat în data de 14 septembrie 2011 în calitate de martor). b. Probele propuse în apărare de către recurenta-inculpată au fost ignorate și îndepartate în mod nelegal de către instanța de fond (sentința penală nr. 25/F din 22 februarie 2012) cu justificarea arbitrară că "declarațiile martorilor în apărare datorită relațiilor de colegialitate deformează din punct de vedere al obiectivității datele realului", fără a se motiva în vreun fel această simplă afirmație.

Declarația martorei T.I.M., notar public, audiată în data de 18 ianuarie 2012 (dosar instanța de fond) reprezintă o probă concludentă și utilă pe situația de fapt, care nu poate fi înlăturată din cadrul probatoriului decât motivat, aspect care nu se regăsește în speța de față. C. Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală prin încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și a principiului legalității. Potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov înregistrat sub nr. 155/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată a recurentei-inculpata precum și a inculpatului B.M.I.

În data de 23 februarie 2011 prin încheierea de ședință din aceeași zi, în cadrul Dosarului nr. 1089/64/2010, instanța de fond - Curtea de Apel Brașov, secția penală, a dispus în mod nelegal disjungerea cauzei și formarea unui alt dosar în ceea ce o privește pe recurenta-inculpată, situație care nu este prevăzută și nici permisă de către dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Mai mult decât atât, prin încălcarea flagrantă a rolului activ prevăzut de către dispozițiile art. 287 C. proc. pen. și a principiului legalității, instanța de fond a pus în vedere inculpatului B.M.I. să se prezinte la termeni ce se va acorda, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul ce se va forma ca urmare a disjungerii.

Inculpatul B.M.I. a fost audiat in mod nelegal de către instanța de fond în data de 22 iunie 2011 în cadrul dosarului nou format, respectiv nr. 221/64/2011. Apreciem ca prin toate aceste măsuri luate de către instanța de fond a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție în ceea ce o privește pe recurenta-inculpată. D. Probatoriul aflat la dosarul cauzei nu a fost administrat în condiții de obiectivitate și imparțialitate de către instanța de fond care și-a format opinia cu privire la prezenta cauza și a expus-o pe larg în cadrul sentinței penale nr. 22F din 02 martie 2011 pronunțată în dosarul inițial, respectiv nr. 1089/64/2010. În această situație, consideram că judecătorul care a soluționat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. este incompatibil întrucât și-a exprimat părerea și cu privire la soluția care s-ar putea pronunța în cauza respectivă privind celalalt inculpat. În consecință, ori de câte ori un judecător exprimă o părere, o judecată de valoare, redă o situație de fapt din care ar putea rezulta că și-a format o opinie asupra soluției pe fond ce poate fi pronunțată în cauza pe care o judecă, sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., datorită lipsei imparțialității subiective a instanței, ceea ce s-a întâmplat și în speța de față. Pentru toate aceste argumente de fapt și de drept, s-a solicitat admiterea recursul declarat de către recurenta-inculpata M.M., în temeiul dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) prin raportare la dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, rejudecarea cauzei de către instanța de fond. Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și a cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct 14, 17 1 C. proc. pen., apreciază căile de atac ca fiind nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit pct. 17 1 , când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii aceasta poate fi casată de către instanța de recurs. Încălcările legii au fost învederate în motivele scrise și au fost susținute oral în ședință și se referă, în esență, la legalitatea obținerii mijloacelor de probă și la imparțialitatea judecății. Instanța de fond, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator, a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatei.

Din perspectiva atitudinii inculpatei în cursul procedurii se constată că deși, printr-un efort financiar considerabil, a acoperit prejudiciul plătind suma de 81.000 euro părții civile, nu a avut o atitudine concretizată în recunoașterea faptelor cercetate, aceasta încercând să denatureze elemente esențiale ale activității infracționale în intenția de a minimiza contribuția sa și eventual a obține o schimbare de încadrare juridică în contextul în care a susținut că a săvârșit numai o ”neglijență constând în neidentificarea mandanților” la întocmirea procurii notariale. Potrivit art. 51 din Legea nr. 36/1995, republicată și modificată, notarul este obligat să procedeze la verificarea identității părților, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale.

În contextul îndeplinirii defectuase a îndatoririlor de serviciu distincția între infracțiunile de neglijență în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se realizează având în vedere poziția subiectivă. Inculpata a ignorat obligațiile legale principale ce guvernează activitatea notarului, acționând în această modalitate deplin asumat, iar nu din culpă ori neglijență profesională. Martorul invocat în apărare T.M.I., notar asociat în cadrul aceluiași birou notarial, nu a susținut că pentru semnarea procurii s-au prezentat toate părțile, fie acestea identificate cu acte de stare civilă sau nu, ci numai faptul că l-a observat pe numitul B.M.I. în cadrul notariatului. De altfel, raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică a atestat faptul că semnăturile de la rubrica ”mandanți” au fost realizate tot de către mandatarul B.M.I.

În concluzie acesta a fost singurul prezent în cadrul biroului notarial pentru întocmirea și semnarea acestui act. Ca urmare nu se poate susține o simplă neglijență în contextul în care inculpata prin modalitatea în care a acționat la încheierea acelui act a creat cadrul favorabil ca numitul B.M.I. să semneze singur toate rubricile actului, atât pentru mandanți cât și pentru mandatar. În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de inculpată se constată următoarele: Prin rezoluția din data de 10 iunie 2010, s-a început urmărirea penală față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 246 1 C. pen., 289 C. pen., 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., la acel moment procesual fiind întrunite exigențele art. 228 alin. (1) C. proc.

pen. Anterior acestui moment organul de cercetare penală, în faza actelor premergătoare, a strâns datele utile, întocmind un proces-verbal, conform art. 224 C. proc. pen., din cuprinsul căruia rezultă că verificările prealabile începerii urmăririi penale au constat în declarații olografe ale părților și martorilor, înscrisuri, raport de constatare tehnico-științifică de natură grafică. Din dispozițiile C. proc. pen. (art. 228, 224) și din doctrină rezultă că probele ce se pot administra în această fază sunt limitate cantitativ la strîngerea datelor necesare începerii urmăririi penale și calitativ la cele ce nu pot fi administrate decât după declanșarea procesului penal (percheziția domiciliară).

În ceea ce privește administrare unor expertize ori constatări tehnico-științifice se constată că legiuitorul nu a impus o condiție similară ca în cazul percheziției (art. 100 alin. (6) C. proc. pen. - percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale), acestea putând fundamenta actul procesual al începerii urmăririi penale. De altfel raportul de constatare tehnico-științifică de natură grafică, efectuat în faza actelor premergătoare, a respectat exigențele art. 112, 113 C. proc. pen. și, ca urmare, constituie mijloc de probă în prezenta cauză. De asemenea, din interpretarea dispozițiilor invocate de apărare art. 120, 229 și 235 C. proc. pen.

nu rezultă că expertizele pot fi dispuse și efectuate numai după punerea în miscare a acțiunii penale deoarece această interpretare este absurdă conducând la aceea că în cursul urmăririi penale nu pot fi administrate astfel de probatorii, în contextul în care rechizitoriul poate fi deopotrivă act de inculpare (care pune în mișcare acțiunea penală) și act de sesizare. Inculpata a mai invocat faptul că nu au fost avute în vedere probatoriile administrate în apărare indicând în acest sens declarația martorei T.M.I. Analizând conținutul acestei declarații se constată că nu este apt să furnizeze o apărare eficientă care să îndepărteze concluzia îndeplinirii defectuoase de către inculpată a obligațiilor de serviciu, această declarație evidențiind condițiile de lucru din cadrul notariatului, prezența numitului B.M.I.

și insistența acestuia în redactarea procurii: ”Sunt asociată cu inculpata M.M., ambele funcționare în cadrul aceluiași birou notarial. În cursul zilei de 21 august 2009 eram în incinta acestui birou notarial și îmi amintesc că numitul B.M.I. s-a prezentat două zile consecutiv, respectiv atât în 21, cât și în ziua anterioară la biroul nostru care funcționa la acel moment tot pe str. N.D.G., eu cunoscându-l anterior acestei date urmare a unei dezbateri succesorale operată la cabinetul nostru notarial. Pe data de 20 august el a venit la acest birou în cursul dimineții, încât eu când m-am prezentat el era deja în încăperea unde se aflau și angajatele noastre. Am asistat în mare parte la o discuție purtată între inculpată și B.M.I.

care avea asupra sa un set de acte cu scopul de a le lăsa în lucru în vederea întocmirii unui contract de vânzare-cumpărare imobiliare. Știu că imobilul aparținea fratelui acestuia și soției sale, însă B.M.I. ne-a precizat că el s-a ocupat de ridicarea construcției, de acte și că ar fi fost abilitat de fratele său să se ocupe de vânzare. B.M.I. susținea că găsise un cumpărător și nu voia să-l piardă, dată fiind începutul crizei economice. Eu am înțeles că urma să lase acele acte în lucru, iar la momentul semnării ar fi trebuit să se prezinte fratele lui împreună cu cumpărătorul. El a afirmat la acel moment de față și cu mine că venind atunci când dorește promitentul și când va fi de față și fratele meu.

Nu-mi aduc aminte dacă fratele numitului B.M.I. se afla în străinătate, ceea ce pot afirma este că acesta a precizat că în urma discuțiilor telefonice cu fratele lui, urma a-l înștiința despre data fixată semnării efective a contractului. În cursul acelei zile B.M.I. a rămas aproape toată ziua in incinta biroului notarial și la un moment dat pot preciza că efectiv ne deranja câtă vreme biroul era încărcat cu persoanele programate pentru diversele operațiuni. Am întrebat-o pe inculpată motivul pentru care acesta nu a plecat, iar ea mi-a răspuns că îl așteaptă, pe promitent. Consider că, staționarea lui în acest birou s-a datorat intenției de a desluși toate etapele necesare unei autentificări de contract, el participând la toate operațiunile derulate în cursul zilei de 20 august.

Către sfârșitul programului acesta a plecat, spunând că a fost înștiințat de promitent că nu se poate prezenta. În cursul zilei de 21 august, zi extrem de aglomerată, B.M.I. s-a prezentat la biroul nostru notarial destul de devreme, zi în care eu personal nu am discutat cu el. La un moment dat am întrebat-o pe B.C., angajată a biroului notarial la ce anume lucrează, iar acesta mi-a spus că redactează procură pentru B.M.I. spunându-mi că face acest lucru pentru orice eventualitate care ar fi fost folosită, în ipoteza, în care fratele său nu s-ar fi putut prezenta în aceeași zi cu potențialul cumpărător. M-a deranjat acest lucru inițial, întrucât erau alte lucrări de redactat, motiv pentru care am și întrebat-o din dispoziția cui face acest lucru.

Angajata mi-a răspuns că la rugămintea lui B.M.I. Precizez că, astfel de operațiuni, în opinia mea minore, care percep practic un contract, pot fi efectuate și de către angajații noștri, însă semnătura urma să fie aplicată de către mine, or de către inculpată. N-aș putea preciza dacă B.M.I. a fost însoțit de cineva în cursul zilei de 21 august, întrucât în biroul notarial era foarte multă lume. În ziua aceea a stat foarte mult afară, respectiv la locul de fumat unde se mai aflau și alte persoane. Nu am fost de față când s-a semnat procura în discuție și nici antecontractul. Eu eram prinsă cu alte acte, respectiv cu alte activități, însă îmi amintesc că antecontractul s-a semnat în biroul colegei mele în prezența părților.

Mai precizez încă o dată că nu am fost de față la momentul semnării procurii. Nu-i cunoscut pe fratele și, respectiv cumnata numitului B.M.I. Deși îl cunosc pe B.M.I. din 2006, de la momentul la care s-a prezentat în vederea unei dezbateri succesorale împreună cu mama sa, nu-mi amintesc fizionomia fratelui său care s-a prezentat doar în ziua semnării actelor finale, eu practic nu l-am văzut până în acea zi semnării actelor finale. Biroul nostru notarial are practic trei încăperi, respectiv una în care se redactează actele și în care stau secretarele, alta cu destinație de birou folosit atât de inculpată, cât și de mine, iar ultima avea destinație de cameră de consiliu cu o masă în mijloc și scaune pe margine în care se amenaja și casieria.

Pentru a asigura confidențialitatea înscrisurilor autentificate, eu și cu inculpata ne împărțeam spațiul folosit în vederea autentificării actelor respective, în sensul că dacă în biroul nostru rămânea una din noi cu clienții săi, cealaltă își derula operațiunile în camera de consiliu. Procurile, declarațiile și actele mai simple redactate după un anumit model, se semnează la ghișeul amenajat în acest scop în biroul angajatelor noastre, a secretarelor. Dacă se pune problema unui act cu conținut mai scurt, de pildă și anume procuri, după redactarea lui de către secretara, acesta se dădea la citit părții interesate. În ipoteza în care părțile nu au de formulat obiecțiuni cu privire la aspectele încorporate în respectivul act, acesta se multiplica și se pregătește, pentru semnat, râmând în așteptare până eu sau colega mea puteam semna.

În cazul unei procuri, semnarea de către părțile ce o vizau se efectua în camera în care se aflau secretarele după semnare operând identificarea părților. Știu că B.M.I. pe data de 20 august s-a prezentat cu originalele actului de proprietate, întrucât B.C. a efectuat copii după acestea pe care le-a păstrat pentru introducerea datelor necesare în calculator, remițându-i originalul posesorului. În cabinetul nostru notarial aceasta e practi