ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4107/2012

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul 220/P/2010 din 18 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații: B.H.G. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, prev. de art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și B.F.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, prev. de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) și art. 291 C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 919 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați au fost condamnați inculpații B.H.G. și B.F.I. la câte o pedeapsă principală de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. A fost condamnat inculpatul B.H.G. la două pedepse de câte 2 luni închisoare fiecare, pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 [lit. c)] și art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen.

A fost condamnat inculpatul B.F.l., la două pedepse de câte 2 luni închisoare fiecare, pentru complicitate la infracțiunile de fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen.; uz de fals prev. de art. 26 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa mai grea aplicată de 1 an și 4 luni închisoare, sporită la 1 an și 6 luni închisoare. S-a aplicat inculpaților B.H.G. și B.F.l., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

și conform art. 81-82 și 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiționat pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa accesorie aplicată fiecărui inculpat, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția celor doi inculpați, asupra consecințelor prev. de art. 83 C. pen. S-a dispus restituirea sumei de 125 RON către denunțătorul (martor) O.L.S., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 118 C. pen., s-a confiscat în folosul statului de la fiecare inculpat, suma de câte 159,5 euro sau echivalentul în monedă națională a acestor sume.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a arătat că, în fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că, în luna martie 2010, cetățeanul polonez O.L.S., șofer profesionist și denunțător în cauză, se deplasa cu autocamionul său înmatriculat în Polonia, pe teritoriul României, traversând și județul Sibiu, iar la data de 25 martie 2010, șoferul polonez, a fost oprit pe raza municipiului Sibiu de către un echipaj al Poliției Rutiere, Sibiu, format din inculpații B.H.G. și B.F.l. Denunțătorului polonez i s-a reproșat faptul că ar fi condus neregulamentar autocamionul, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor la un marcaj special, inculpații în calitate de polițiști spunând denunțătorului că trebuie să plătească o amendă (contravenție) în cuantum de 2000 RON, pentru încălcarea normelor de circulație rutieră.

După unele discuții, O.L.S., a comunicat celor doi polițiști că nu are de unde să plătească o amendă în cuantum atât de mare, în cele din urmă inculpații spunându-i că se acceptă plata echivalentului de 319 euro, reprezentând valoarea minimă a amenzii și, dacă se va plăti această amendă, nu i se va mai reține permisul de conducere. A fost condus la autoturismul de serviciu al celor doi inculpați, unde i s-a „explicat" încă o dată în ce constă abaterea contravențională, respectiv neacordarea priorității de trecere pentru pietoni, denunțătorul fiind nevoit să plătească celor doi inculpați suma de 350 euro, cu titlu de amendă, primind rest de la inculpatul B.F.l., suma de 125 RON. O.L.S.

a solicitat o dovadă de plată a amenzii, respectiv un proces-verbal de contravenție, dar a primit de la cei doi inculpați, doar o bucată dintr-o filă de proces-verbal, întocmită în fals, în care erau notate mai multe cifre printre care și suma de 319 euro, cetățeanul polonez anunțând, de îndată, Ambasada Poloniei de la București, iar reprezentanții acestei ambasade au solicitat urgent autorităților de poliție din județul Sibiu anchetarea cauzei, pentru a se constata exact ceea ce s-a întâmplat. După declanșarea cercetărilor de către Poliția Județului Sibiu și reprezentantul Parchetului, au fost identificați în primul rând, cei doi polițiști care au fost de serviciu la data de 25 martie 2010, în zona unde a fost oprit denunțătorul, acești polițiști fiind inculpații din cauză: B.H.G.

și B.F.l. Inculpații au prezentat procesele - verbale de contravenție și s-a constatat că în ziua de 25 martie 2010, a fost sancționat contravențional numitul B.O.C., iar din exemplarul 2 al procesului-verbal a fost detașată o parte pe care era notată amenda de 319 euro, pentru denunțătorul din Polonia. Martorul B.O.C. a arătat că a fost oprit la o traversare de stradă de către cei doi inculpați, i s-a spus că va fi amendat contravențional pentru trecerea ilegală a străzii, dar nu a primit nici un proces - verbal de la cei doi polițiști. În faza de urmărire penală, inculpații B.H.G. și B.F.l., au recunoscut că au fost de serviciu la data de 25 martie 2010, în zona unde a fost oprit denunțătorul din Polonia, a purtat o discuție cu acesta, dar nu au recunoscut că ar fi pretins vreo sumă de bani în RON sau valută de la denunțătorul O.L.S.

Cauza a fost strămutată de la Tribunalul Sibiu, la Tribunalul Galați, la data de 28 iulie 2010, în baza încheierii de ședință din 21 iulie 2010 a instanței supreme, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de cei doi inculpați. Pe rolul Tribunalului Galați, cauza a fost înregistrată la data de 03 august 2010, sub nr. 7351/121/2010. Instanța a arătat că, în cauză, s-a solicitat restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale, cererea fiind respinsă, motivat, prin încheierea de ședință din 02 noiembrie 2010, apreciindu-se că urmărirea penală a fost efectuată legal și complet. Prima instanță de fond a reținut că probele administrate în faza de judecată confirmă situația de fapt și vinovăția celor doi inculpați: Astfel, s-a menționat că, din declarațiile martorilor B.C.A.

și G.I.A., rezultă că la data de 25 martie 2010, cei doi inculpați în calitate de polițiști la Poliția Rutieră Sibiu, erau de serviciu și au văzut când la un moment dat l-a oprit pe martorul - contravenient „B." care ar fi trecut strada neregulamentar și știau că acest martor ar fi fost sancționat contravențional, dar amenda în sumă de 60 RON, a fost plătită de o altă persoană. Instanța de fond a constatat că martora O.C. a arătat că, la data de 25 martie 2010, a fost prezentă în sediul Poliției Rutiere - Sibiu, când se derula o anchetă, și știe că, în cele din urmă, un cetățean din Polonia a arătat cu degetul către inculpații din cauză, care i-ar fi solicitat o sumă de bani drept contravenție, dar pentru care nu s-a primit un proces - verbal regulamentar de contravenție.

Martora a mai arătat că denunțătorul din Polonia era însoțit de un alt cetățean polonez și, în timpul procedurii de recunoaștere din grup, s-a uitat cu atenție la grupul de polițiști, aliniați în rând, și i-a recunoscut pe inculpații B.H.G. și B.F.I. ca fiind polițiștii de serviciu care i-au solicitat bani sau valută, în mod abuziv. Din declarația dată de martorul V.D.N., instanța a reținut că rezultă că, la data incidentului, a participat la efectuarea unor investigații, că cetățenii din Polonia au recunoscut pe cei doi polițiști din Sibiu și au arătat că nu au primit un proces-verbal de contravenție, în mod ilegal, ci după ce au dat polițiștilor suma de 319 euro, au primit doar o bucată de hârtie dintr-un proces-verbal în care era trecută și suma de 319 euro.

Același martor a mai arătat că nu s-a găsit nici un proces- verbal întocmit legal pe numele denunțătorului din Polonia, în timpul cercetărilor, iar cei doi polițiști nu au folosit instalațiile video și audio, de pe mașina din dotare, în ziua incidentului din 25 martie 2010. Martorul contravenient B.O.C. a arătat că a fost oprit la o trecere de stradă de către cei doi polițiști la data de 25 martie 2010 i s-a reproșat că a traversat strada neregulamentar, i s-a spus că va fi amendat, dar nu a primit niciun proces-verbal de contravenție, deși a dat polițiștilor datele clare de identificare. S-a precizat că, audiați în fața instanței de judecată, inculpații B.H. și B.F. nu au recunoscut că ar fi pretins bani sau valută de la denunțătorul din Polonia, dar au arătat că s-au întâlnit cu cetățean din Polonia la sediul poliției, iar pentru abaterea contravențională comisă de denunțătorul din Polonia legea prevedea o amendă cuprinsă între 240 și 300 RON.

Referindu-se la motivul trimiterii lor în judecată, inculpații au mai arătat că au fost deferiți justiției din răzbunarea șefilor, întrucât au reclamat de-a lungul timpului mai multe abuzuri comise de Poliția Rutieră din Sibiu. Inculpatul B.F. a mai arătat că, „bilețelul" în care era trecută suma de 319 euro, a fost scris de coinculpatul B.H. și, de fapt, această sumă nu reprezintă decât o marcă de ulei „319 ceuro". Instanța a mai reținut că martorul K.W. a arătat că, în zona din marginea Sibiului, a avut loc un accident ușor de circulație, la data de 25 martie 2010, și știe că în acea zonă se aflau și cei doi polițiști care au îndrumat conducătorii auto implicați în accident să meargă la „Serviciul de împăcări", întrucât era un accident ușor de circulație.

Relativ la adresa comunicată Inspectoratului de Poliție Sibiu, instanța a constatat că relevă cum cei doi inculpați, la data de 25 martie 2010, nu și-au respectat atribuțiile de serviciu, au părăsit zona de patrulare și nu au folosit aparatură din dotare, de pe mașina Poliției Rutiere, conform metodologiei. S-a reținut că, legal citat, denunțătorul din Polonia a precizat că nu se poate prezenta la judecată, dar a menținut declarația (mărturia) dată la data de 25 martie 2010, la Poliția Sibiu, despre cele întâmplate. Martorul V.D. a arătat că a mers cu șeful serviciului rutier la Sibiu, la locul incidentului, și a constatat că acolo erau doi cetățeni, din Polonia, și, din auzite, a înțeles că aceștia se plângeau de faptul că inculpații din cauză le-au solicitat bani și valută pentru comiterea unei contravenții și pentru a nu le reține permisele de conducere.

Instanța a considerat că, în faza de urmărire penală, denunțătorul O.L.S. a indicat clar vinovăția celor doi inculpați precizând că a dat celor doi polițiști suma de 350 euro, pentru o presupusă abatere contravențională, dar nu a primit un proces-verbal de contravenție întocmit regulamentar, ci doar un „fluturaș" în care era însemnată suma de 319 euro, arătând că a dat această sumă de bani și pentru faptul că se intenționa de către inculpați să-i rețină și permisul de conducere auto. Totodată, prima instanță a reținut că, în aceeași fază procesuală, inculpații au arătat, printre altele, că s-au întâlnit cu cei doi cetățeni străini posibil din Polonia, care erau nemulțumiți de blocarea traficului rutier, datorită unui accident, inculpatul B.H.

arătând că a avut un schimb de replici, mai dur cu șoferul străin, care era la volanul unui TIR. Analizând și coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu probele administrate în faza de judecată, instanța a reținut că se confirmă, în mod cert, vinovăția celor doi inculpați, pentru infracțiunile deduse judecății. Situația de fapt și vinovăția inculpaților B.H.G. și B.F.I., s-a precizat că rezultă, cu precădere, din: plângerea și denunțul depus de O.L.S.; declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și judecată, procesele-verbale de constatare; planșele foto; procesele-verbale de recunoaștere din grup a celor doi inculpați, înscrisurile coroborate cu declarațiile date de inculpați și celelalte probe administrate în cauză, în ambele cicluri procesuale.

În drept, instanța a reținut că, faptele inculpaților B.H.G. și B.F.I., de a-l sancționa pe martorul-denunțător O.L.S. pentru o faptă contravențională inexistentă, în vederea obținerii unor mijloace financiare injuste, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Totodată, s-a considerat că fapta inculpatului B.H.G. care, ajutat de colegul său, inculpatul B.F., a completat un proces-verbal de contravenție și apoi un înscris (fluturaș) pe care l-a înmânat denunțătorului din Polonia, pentru a produce consecințe juridice întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 289 și 291 C. pen., pentru primul inculpat, și respectiv complicitate la aceste infracțiuni prev. de art. 26 C. pen., pentru inculpatul B.F.I., ambele încadrări cu aplicarea și a disp.

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, privind combaterea infracțiunilor de corupție. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, au fost luate în considerare criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., privind pericolul social al faptelor, împrejurările și condițiile în care s-au comis, dar și persoana fiecărui inculpat. Instanța a menționat că, inculpații prin apărători au solicitat achitarea lor întrucât faptele penale nu există, arătând că au fost trimiși în judecată din răzbunarea șefilor, de fapt fiind o înscenare a autorităților judiciare din Județul Sibiu. Cererile și apărările formulate de cei doi inculpați au fost apreciate de instanță ca fiind vădit nefondate, întrucât infracțiunile există și au fost comise cu intenție de către ambii inculpați.

Instanța de fond a considerat că, așa cum rezultat din probele analizate, cei doi inculpați, cu intenție, au urmărit obținerea unor foloase bănești (valutare) prin înscenarea unei așa zise contravenții denunțătorului din Polonia, O.L.S. Inculpații au profitat de faptul că cetățeanul polonez nu cunoștea legislația din țara noastră, nu era acomodat cu drumurile din România și totodată au mizat pe faptul că, în general, cetățenii statului care tranzitează România au asupra lor importante sume valutare. Instanța a evidențiat că, așa zisa contravenție, aplicată de inculpați, era și vădit nelegală în condițiile în care pentru pretinsa neacordare de prioritate legea română prevedea amenda în cuantum de 240- 300 RON, or inculpații au pretins și au primit 13 milioane ROL, echivalentul a circa 319 euro.

Abuzul celor doi inculpați, a reținut instanța, s-a concretizat și prin aceea că nu au înmânat un proces-verbal denunțătorului, de aplicare a amenzii de 13 milioane ROL, ci au predat acestuia o hârtie banală, (un fluturaș), în care se consemna suma de 319 euro. Consemnarea sumei de 319 euro pe o bucată de proces-verbal a fost efectuată de inculpatul B.H. ajutat de inculpatul B.F. și acest înscris avea ca și scop eliberarea unei „dovezi" de plată denunțătorului din Polonia, deși în cazul contravențiilor aplicate se înmânează, persoanei căreia i s-a aplicat contravenția, o copie de pe un proces-verbal tipizat, standard, cu descrierea faptei, data comiterii contravenției, indicarea textului de lege încălcat de contravenient, indicarea clară a cuantumului amenzii, în monedă națională (RON).

Inculpatul B.H. a arătat în fața instanței că pentru neacordarea de prioritate în luna martie 2010, legea prevedea o amendă contravențională de 240-300 RON. Instanța a precizat că cei doi inculpați au fost clar recunoscuți de către denunțător, la sediul Poliției Sibiu, aspect ce rezultă cu claritate din declarațiile martorilor audiați, planșele foto, dar și din procesele-verbale de constatare. S-a constatat că inculpații nu au negat în totalitate faptele comise precizând, la urmărirea penală, că între ei și un cetățean din afara țării, care conducea un TIR, a avut loc o altercație și, știu că acel cetățean i-ar fi recunoscut, la organele de poliție, din grup, în a doua fază.

Susținerile inculpaților, în sensul că suma trecută pe bucata de hârtie de 319 euro este de fapt o marcă de ulei de motor, a fost apreciată ca fiind total nefondată și chiar fantezistă, în condițiile în care denunțătorul și martorul audiat au arătat că polițiștii au solicitat această sumă de 319 euro, dar au primit chiar mai mult, 335 euro. Instanța a reținut că ambii inculpați au avut de-a lungul activității procesuale mai multe abateri de la statutul de polițist, pentru inculpatul B.H. dispunându-se excluderea din profesie prin sentința administrativă din 07 decembrie 2010 a Tribunalului Sibiu. Instanța a apreciat totuși că se impune reținerea de largi circumstanțe atenuante în favoarea ambilor inculpați, deoarece aceștia nu au antecedente penale, au fost prezenți la toate solicitările autorităților judiciare, sunt foarte tineri, sunt căsătoriți, iar suma pretinsă și primită de la denunțător este relativ mică de aproximativ 13 milioane ROL.

S-a mai constatat că inculpații au fost prezenți la toate termenele de judecată, deși locul de domiciliu este foarte îndepărtat; au avut calificative corespunzătoare în activitatea profesională și au absolvit între timp instituții de învățământ superior. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații B.H.G. și B.F.l. Prin decizia penală nr. 104 din 8 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 919 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare s-a modificat conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpaților B.H.G.

și B.F.l., în sensul că s-a interzis acestora și exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.H.G. și B.F.l. împotriva aceleiași sentinței penale. Au fost obligați apelanții inculpați la plata a câte 50 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt. S-a reținut, în fapt, că inculpații B.H.G. și B.F.l., la data de 25 martie 2010 au oprit în trafic și au sancționat pe cetățeanul polonez O.L.S.

pentru o faptă contravențională inexistentă în vederea obținerii unor mijloace financiare injuste, au completat un proces-verbal de contravenție și apoi un înscris (fluturaș) pe care l-au înmânat acestuia pentru a produce consecințe juridice. Instanța de apel a reținut că faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de fals intelectual și de uz de fals prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, de art. 289 C. pen. și 291 C. pen. pentru inculpatul B.H.G. și de complicitate la aceste infracțiuni de către inculpatul B.F.l. Referitor la pedepsele aplicate inculpaților, s-a considerat că se încadrează în prevederile art. 72 C. pen., față de modalitatea și împrejurările în care s-au săvârșit faptele, pericolul social prezentat de acestea.

În ceea ce privește persoana inculpaților, împrejurarea că aceștia sunt agenți de poliție rutieră, iar faptele au fost săvârșite în exercițiul funcțiunii, s-a apreciat că instanța de fond trebuia să interzică inculpaților și exercițiul drepturilor civile prevăzute de dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii. În aceste condiții, instanța de control judiciar a considerat că se impune admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și în rejudecare, a interzis inculpaților și exercițiul drepturilor civile prevăzute de disp.

art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a arătat că nu poate fi reținut motivul de apel invocat de inculpați, respectiv, trimiterea cauzei la organul de urmărire penală pentru refacerea acesteia, deoarece, pe baza acelorași motive invocate, această solicitare a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 02 noiembrie 2010, considerând că urmărirea penală este legală și temeinică. Cât privește cel de-al doilea motiv de apel al inculpaților, respectiv faptul că aceștia nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, acesta a fost respins de instanța de apel apreciindu-se că, din probele administrate, rezultă vinovăția inculpaților.

Astfel, din declarațiile denunțătorului, cetățeanul polonez O.L.S., șofer profesionist, s-a reținut că rezultă că a fost oprit pe raza municipiului Sibiu de către un echipaj al Poliției Rutiere, reproșându-i-se că ar fi condus neregulamentar autocamionul și că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor la un marcaj în acest sens. A afirmat martorul că cei doi polițiști i-au spus că trebuie să plătească o amendă în cuantum de 2000 RON, arătând în cele din urmă că a acceptat plata a 319 euro, sumă înscrisă pe o bucată de hârtie, ruptă dintr-un proces-verbal și înmânată cetățeanului polonez. Martora O.C. a declarat că la data de 25 martie 2010 se afla la sediul Poliției Rutiere din Sibiu, când, un cetățean polonez, însoțit de o altă persoană, a indicat pe inculpații din prezenta cauză ca fiind cei care i-ar fi solicitat o sumă de bani pentru care nu s-ar fi primit un proces -verbal.

A reținut instanța de apel că, același lucru a declarat și martorul V.D.N., arătând că în urma solicitării, de către inculpați, de la cetățeanul polonez a sumei de 319 euro, au înmânat acestuia doar o bucată de hârtie dintr-un proces-verbal în care era trecută această sumă. Din declarațiile martorilor B.C.A. și G.I.A., s-a arătat că rezultă că i-au văzut pe cei doi inculpați, polițiști la Poliția Rutieră Sibiu, care, la data de 25 martie 2010, erau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, oprind pe martorul contravenient B.O.C., care ar fi trecut strada neregulamentar, fiind amendat în acest sens. S-a constatat că inculpații B.H.G. și B.F.I. au recunoscut, în faza de urmărire penală, că au fost de serviciu la data de 25 martie 2010, în zona unde a fost oprit cetățeanul polonez și că au purtat o discuție cu acesta, însă nu au recunoscut faptul că i-ar fi pretins acestuia vreo sumă de bani.

În faza de judecată, inculpații au arătat că s-au întâlnit cu cetățeanul polonez la sediul poliței și că pe bilețelul înmânat acestuia era înscrisă o marcă de ulei „319 ceuro". Instanța de apel a conchis că faptele săvârșite de inculpați au fost dovedite cu aceste declarații și cu înscrisurile prezentate de cetățeanul polonez, și s-a apreciat că hotărârea apelată este motivată amplu, de prima instanță, astfel că au fost respinse cererile inculpaților. Din probele administrate în cauză, a arătat instanța, nu reiese faptul că alte persoane ar fi săvârșit faptele de care sunt acuzați și condamnați inculpații, astfel că aceștia nu pot fi achitați în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul că faptele nu au fost săvârșite de inculpații apelanți.

Împotriva deciziei penale au formulat recurs inculpații B.H.G. și B.F.I., invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 1, pct. 2, pct. 10, pct. 12, pct. 17 2 și pct. 18 C. proc. pen., în susținerea cărora au dezvoltat critici prin motivele scrise de recurs și prin concluziile orale, fomulate în dezbateri, care vor fi expuse în continuare. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate de inculpați, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: În susținerea cazului de casare prev. de art. 385 pct. 1 C. proc. pen. referitor la nerespectarea dispozițiilor relative la competența după materie sau calitatea persoanei, s-a invocat încălcarea normelor privind obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror și cele privind delegarea.

în acest sens, în esență, s-a arătat că: procurorul a delegat efectuarea întregii urmăriri penale ofițerilor D.G.A., delegarea s-a dispus fără a fi nominalizați ofițerii care urmau să efectueze actele de cercetare penală și, în condițiile în care, în ziua de 25 martie 2010, când s-a efectuat majoritatea actelor, procurorul a fost prezent la sediul poliției. Totodată, s-a susținut că sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 221 C. proc. pen., invocându-se nulitatea sesizării, întrucât O.L.S. a redactat un înscris intitulat declarație și trebuia întocmit un proces-verbal de către organul în fața căruia a fost dată, dacă se considera că aceasta are semnificația unui denunț.

Înalta Curte arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracțiunilor prevăzute prin această lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, iar potrivit art. 31 alin. (1), prevederile acestei legi se completează, în ceea ce privește urmărirea și judecata, cu dispozițiile C. proc. pen. Referitor la delegare, art. 217 alin. (4) C. proc. pen. prevede că, în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță, ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare. Legea nr. 383/2005 (prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 120/2005) reglementează la art. 1, competența ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A.

a M.A.I. să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activitățile de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte consideră că motivele de recurs formulate, subscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen. sunt nefondate. Astfel, prin ordonanța 220/P/2010 din 25 martie 2010, procurorul a dispus, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen.

și art. 1 din O.U.G. nr. 120/2005, delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. - Serviciul Județean Sibiu, pentru efectuarea următoarelor activități: audierea denunțătorului, identificarea și audierea de martori, ridicarea de înscrisuri necesare soluționării cauzei, recunoașterea din grup a făptuitorilor de către denunțător și/sau martori, identificarea și administrarea de alte mijloace de probă. Se constată, într-adevăr, că nu au fost nominalizați ofițerii care urmau să efectueze actele de cercetare penală, dar o astfel de obligație nu este impusă de lege. Singura condiție care trebuia să fie respectată, dat fiind că exista presupunerea că infracțiunile au fost săvârșite de persoane din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, era ca persoanele delegate să aibă calitatea de ofițeri de poliție judiciară în cadrul D.G.A.

a aceluiași minister, cerință ce a fost respectată. Apoi, se consideră că nu a fost delegată efectuarea întregii urmăriri penale. Această dispoziție nu se regăsește în ordonanța nr. 220/P/2010 din 25 martie 2010, iar enumerarea actelor a căror efectuare a fost delegată, nu este suficientă pentru a conduce la o asemenea concluzie, în raport de lucrările și materialul aflat la dosarul de urmărire penală. După cum reiese din dosar, ofițerii de poliție judiciară au efectuat, în principal, acte de urmărire penală care nu sufereau amânare, în scopul conservării probelor (în ziua faptei sau la o dată cât mai apropiată acesteia), consemnate în procese-verbale sau dovezi potrivit cu care: au verificat apelurile telefonice ale cetățeanului polonez O.L.S., au verificat dacă numărul de telefon 021XXXXXX este alocat Ambasadei Republicii Polonia la București, au luat probe de semnătură și au ridicat bancnotele primite de același cetățean polonez de ia unul din inculpați.

De asemenea, au ridicat documente de la Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Sibiu și înregistrările efectuate de camerele de supraveghere, în ziua de 25 martie 2010, amplasate la restaurantul M.D. și Benzinăria A. din Sibiu, dar au audiat și martori, unii dintre aceștia fiind reaudiați de procuror. Totodată se constată că procurorul a efectuat acte de urmărire penală, astfel că, printre altele, a audiat martorii P.S. la 05 mai 2010, B.O.C. la 04 mai 2010 și martorii G.I., B.C.A. la 30 aprilie 2010, precum și inculpații, a participat la efectuarea recunoașterii din grup a inculpaților de către martorul O.L.S., a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafoscopice având ca obiect procesul verbal din 25 martie 2010, iar prin rezoluția din 22 aprilie 2010 a dispus realizarea unei constatări de aceeași natură având ca obiect chitanță, stabilind, în ambele situații, întrebările la care specialiștii trebuiau să răspundă.

Procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de ambii inculpați, prin rezoluția din 25 martie 2010, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, prin ordonanța din 07 aprilie 2010, și a prezentat materialul de urmărire penală, cu respectarea normelor de competență materială. Ca atare, nu se poate admite că urmărirea penală, în aspectele ei esențiale, a fost efectutată de ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. - Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, activitatea procurorului nefiind limitată la finalizarea urmăririi penale și întocmirea rechizitoriului. Pe de altă parte, prezența procurorului la sediul poliției unde, în ziua de 25 martie 2010, s-au efectuat acte de urmărire penală, nu reprezintă o situație, prevăzută de lege, de natură a împiedica aplicarea dispozițiile art. 217 alin. (4) și art. 1 din O.U.G.

nr. 120/2005, în baza cărora ofițeri de poliție judiciară din cadrul D.G.A., prin delegare, au efectuat acte de urmărire penală. Nu trebuie realizată o confuzie cu delegarea, ca mijloc procedural reglementat de art. 132 C. proc. pen. Înalta Curte precizarea că, acest motiv de recurs a putut fi analizat, la acest moment procesual, dat fiind faptul că excepția nu a fost susținută pentru prima dată, în faza recursului, aceasta fiind invocată în fața primei instanțe, înainte de terminarea cercetării judecătorești, când a fost respinsă prin încheierea din 02 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați. Situația ar fi fost diferită dacă aceste chestiuni erau susținute pentru prima dată în faza recursului, având în vedere dispozițiile art. 332 alin. (2) teza a II-a C. proc.

pen., potrivit cărora cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbateri lor. Cât privește critica relativă la modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală, Înalta Curte menționează că aceasta nu poate fi examinată decât din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii (se are în vedere că critica a fost invocată de inculpat și cazul de casare face parte din categoria celor care se iau în considerare din oficiu când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului). Dispozițiile C. proc. pen.

prevăd încetarea procesului penal, în anumite situații, când punerea în mișcare a acțiunii penale s-a realizat tară respectarea unor condiții obligatorii relative la sesizarea organelor de urmărire penală, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen. În cauză, însă, se constată că aceste dispoziții legale nu sunt incidente deoarece pentru niciuna dintre infracțiunile cu privire la care s-a efectuat urmărire penală față de inculpați, dispozițiile legale nu prevăd condiția autorizării sau sesizării organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. De altfel, se constată că sesizarea adresată, la 25 martie 2010, D.G.A.

- Serviciul Teritorial Anticorupție Alba lulia - Biroul Anticorupție pentru Județul Sibiu, s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât prin încunoștințarea respectivă cetățeanul polonez și-a indicat numele și prenumele, domiciliul, a descris faptele reclamate și, ceea ce este esențial, a solicitat tragerea la răspundere penală a lucrătorilor de poliție vinovați și restituirea sumei reprezentând paguba ce i-a fost cauzată. În speță, nu se impunea întocmirea unui proces-verbal de către organul de urmărire penală deoarece încunoștințarea privind comiterea infracțiunii, nu a fost făcută oral, de către cetățeanul polonez, ci în formă scrisă, nefiind incidente dispozițiile art. 223 alin. (3) C. proc.

pen. În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 2 C. proc. pen. s-a susținut că instanța nu a fost legal sesizată deoarece rechizitoriul nu cuprinde mențiunile referitoare la anumite mijloace materiale de probă, măsurile luate cu privire la acestea și locul unde se află, conform dispozițiilor art. 263 alin. (3) C. proc. pen. și art. 260 C. proc. pen., nefiind respectate nici prevederile art. 263 alin. (2) C. proc. pen., întrucât există confuzie cu privire la calitatea procesuală a numitului O.L.S. Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 2 C. proc. pen., prevede că hotărârile sunt supuse casării când instanța nu a fost sesizată legal și are în vedere nerespectarea dispozițiilor care reglementează sesizarea primară a primei instanțe de judecată, în ceea ce privește organul sau persoana care dispune aceasta și actul prevăzut de lege prin care este investită instanța de judecată, fiind indisolubil legat de dispozițiile art. 300 C. proc.

pen. și/sau art. 332 alin. (2) C. proc. pen. Rezultă că acest caz de casare se referă și la dispozițiile ce reglementează valabilitatea actului procedural de sesizare a instanței (tipul, conținutul acestuia și persoana care l-a emis), astfel încât, în situația în care sesizarea instanței se face prin rechizitoriu, sunt vizate dispozițiile art. 262 - 264 C. proc. pen. și nu orice dispoziții ce reglementează desfășurarea urmăririi penale. Prin urmare, în raport de criticile circumscrise cazului de casare în discuție, Înalta Curte constată că, deși sunt în strânsă legătură cu prevederile art. 263 C. proc. pen., acestea nu atrag sancțiunea nulității absolute reglementate de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. (situațiile pentru care intervine această sancțiune fiind expres prevăzute de lege), astfel că nu se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor și restituirea cauzei la Parchet. Totodată, examinând aspectele invocate în raport de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., privind nulitatea relativă, se constată că nu s-a identificat vreo vătămare cauzată inculpaților prin lipsa enumerării în rechizitoriu, printre mijloacele de probă, a casetei video despre care se face referire în procesul verbal din 25 martie 2010, a înregistrării video ridicată pe suport optic tip CD-R și a înregistrării video ridicată pe suport optic tip CD-R și care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

De altfel, din conținutul procesului-verbal întocmit la 25 martie 2010, la sediul I.P.J. Sibiu - Poliția Municipiului Sibiu, Biroul Rutier, nu reiese că s-a ridicat caseta video pe care agenții de poliție B.F.l. și B.H.G. au avut-o pentru efectuarea de înregistrări video în trafic, așa încât, nici nu avea cum, această casetă video, să figureze printre mijloacele de probă enumerate în rechizitoriu. Apoi, suporții optici tip CD-R înregistrați se află la dosar, împreună cu procesele-verbale întocmite la 30 martie 2010, respectiv la 26 martie 2010, prin care s-a constatat ridicarea CD-ului de la stația de carburanți A. din Sibiu, respectiv de la restaurantul M.D. din Sibiu, fiind atașate filei ce constituie procesul verbal din 30 martie 2010. În plus, la dosarul de urmărire penală există planșe fotografice cu imagini surprinse la 25 martie 2010 de camerele video montate la benzinăria firmei A. și localul public M.D., imagini stocate pe cei doi suporți optici.

Înalta Curte constată, de altfel, că inculpații nici nu au cerut vizionarea acestora în timpul cercetării judecătorești, deși au solicitat administrarea mai multor mijloace de probă în primă instanță (prin cerere scrisă depusă înainte de termenul de judecată din 02 februarie 2011 și la termenul din 17 august 2011) și în timpul judecării apelului (la termenul din 28 martie 2012). Nu poate fi primit ca temei al nelegalei sesizări a instanței, care să determine restituirea cauzei la procuror, nici împrejurarea că numitul O.L.S. este indicat în actul de sesizare a instanței fie ca reclamant, fie ca denunțător, precum și ca parte vătămată în secțiunea din rechizitoriu referitoare la mijloacele de probă, și ca martor în citativul actului de sesizare a instanței.

Această situație nu constituie caz de nulitate absolută, și nici nu a fost de natură a cauza inculpaților vreo vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea rechizitoriului, astfel cum prevăd dispozițiile ce reglementează nulitatea relativă. Referitor la nemotivarea hotărârii cu privire la criticile în temeiul cărora s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, se constată că acestea se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., care nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, iar luarea în discuție din oficiu a acestui caz de casare nu este permisă de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. De altfel, se constată că prin încheierea din 02 octombrie 2010, Tribunalul Galați s-a pronunțat motivat, asupra chestiunilor esențiale, în temeiul cărora s-a solicitat restituirea cauzei la Parchet, instanța de apel făcând referire la această hotărâre în considerentele deciziei.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., s-a invocat faptul că instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare, iar în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că instanțele au pronunțat o hotărâre de condamnare pentru altă faptă decât cea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. În acest sens, s-a susținut în apărare că instanțele nu s-au pronunțat asupra completării, la data de 25 martie 2010, a procesului verbal și a chitanței cu date ce nu reflectau realitatea privind comiterea, pe bulevardul V. din Sibiu, la ora 10,00, a unei contravenții de către martorul B.O.C.

- fapte ce au fost încadrate ca infracțiuni de fals intelectual și uz de fals, în schimb inculpații au fost condamnați pentru fals intelectual și uz de fals comise în același context cu infracțiunea de serviciu, în ziua de 25 martie 2010 în jurul orei 12,30. Înalta Curte constată că prin secțiunea „În drept" a actului de sesizare a instanței, s-au reținut următoarele: „Completarea unui act oficial, respectiv a procesului verbal de contravenție și a chitanței, cu date ce nu reflectau realitatea, constituie infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., iar folosirea unui astfel de act în scopul justificării activității infracționale, constituie infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.". Aceste mențiuni esențializează și sunt în concordanță cu partea expozitivă a rechizitoriului în care s-au descris împrejurările plății sumei de 319 euro, făcute inculpaților B.H.G.

și B.F.l., cu titlu de amendă contravențională, de către O.L.S., arătându-se totodată că acesta "a solicitat o copie a procesului verbal de contravenție sau a dovezii cu privire la faptul că a achitat amenda respectivă și a primit un fluturaș de pe o filă a unui proces-verbal, pe care învinuiții l-au întocmit în fals, cetățeanul polonez semnându-l la solicitarea acestora". S-a mai expus, în actul de sesizare a instanței, că s-a procedat la identificarea contravenientului B.O.C., pe numele căruia a fost întocmit procesul verbal și chitanța, care a susținut că, într-adevăr, la 25 martie 2010, în jurul orei 10,00, a fost oprit, pentru că a traversat strada prin loc nepermis, de inculpatul B.H.G., agent de poliție rutieră, care i-a luat datele de stare civilă și nu i-a încheiat vreun proces-verbal de contravenție, precizând totodată că nu a achitat nici o sumă de bani cu titlu de amendă.

Tot prin rechizitoriu s-a precizat că, în susținerea acuzației adusă inculpaților, trebuie avute în vedere și constatările tehnico științifice grafoscopice efectuate atât asupra procesului verbal de contravenție încheiat martorului B.O.C., cât și a chitanței care, prezumtiv i-ar fi fost înmânată cu prilejul achitării sumei de 60 RON, contravaloarea contravenției. Or, prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit că semnătura care apare la rubrica contravenieint de pe procesul verbal și "fluturaș" aparține martorului O.L.S., că fragmentul înscrisului în litigiu (fluturaș) provine din exemplarul nr. 2 al procesului verbal și că scrisul de mână cu care sunt completate rubricile procesului verbal, de pe chitanță și înscrisul "fluturaș" aparține inculpatului B.H.

De asemenea, se constată că forma de participație a complicității inculpatului B.F.l., la comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, a fost descrisă în actul de sesizare a instanței numai prin raportare la momentul în care inculpații au fost împreună, și anume când au interacționat cu martorul O.L.S., oprindu-l în trafic pentru încălcarea unor norme la circulația autovehiculelor pe drumurile publice.

Așadar, deoarece în partea expozitivă a rechizitoriului s-au prezentat faptele și împrejurările care au condus Ia situația ca, pe procesul verbal în discuție, întocmit pe numele martorului B.O.C., să fie aplicată, la rubrica contravenient, semnătura martorului O.L.S., Înalta Curte constată ca inexactă apărarea inculpaților că datele ce nu reflectă realitatea, avute în vedere prin actul de sesizare a instanței, privesc comiterea contravenției de către martorul B.O.C., astfel că, pe cale de consecință logică, instanța nici nu avea cum să se pronunțe asupra unei infracțiuni de fals intelectual și uz de fals având un asemenea conținut. De asemenea, apare ca nefiind conformă cu conținutul rechizitoriului, susținerea că numai instanțele au reținut că falsul intelectual și uzul de fals au fost comise în același context cu infracțiunea de serviciu și că între acestea ar exista legătură.

După cum s-a arătat, potrivit părții expozitive și secțiunii "În drept" a actului de sesizare a instanței, uzul de fals a fost considerat ca fiind necesar pentru justificarea activității infracționale care, în speță, constă în abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, comis prin oprirea în trafic a conducătorului auto O.L.S. și sancționarea contravențională pentru o faptă inexistentă, în vederea obținerii unor foloase materiale injuste. În concluzie, instanța de recurs consideră că nu este incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. deoarece instanțele nu aveau cum să se pronunțe asupra unei fapte pentru care inculpații nu au fost trimiși în judecată. Limitându-se ia obiectul judecății, astfel cum este definit de art. 317 C. proc.

pen., respectiv fapta și persoanele arătate în rechizitoriu, instanțele de fond au avut în vedere faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, atunci când au dispus condamnarea acestora pentru fals intelectual și uz de fals. Astfel, prima instanță a reținut că aceste infracțiuni comise de inculpatul B.H.G., ajutat de colegul său B.F.I., au constat în completarea unui proces-verbal de contravenție și apoi a unui înscris (fluturaș) pe care l-a înmânat lui O.L.S., pentru a produce consecințe juridice. La rândul său, instanța de apel a avut în vedere că, la 25 martie 2010, inculpații au oprit în trafic și l-au sancționat pe cetățeanul polonez O.L.S., pentru o faptă contravențională inexistentă, în vederea obținerii unor mijloace financiare injuste, au completat un proces-verbal de contravenție și apoi un înscris (fluturaș) pe care l-au înmânat acestuia pentru a produce consecințe juridice.

Având în vedere considerentele expuse, se precizează că nu are aplicabilitate, în speță, nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., întrucât există identitate între faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și cele pentru care instanța a dispus condamnarea. Înalta Curte observă, însă, că instanțele de fond au reținut, ca obiect material al infracțiunilor de fals, numai procesul verbal de contravenție, nefăcând referire și la chitanța de plată a sumei de 60 RON. Această situație are, însă, consecințe juridice favorabile inculpaților.

Prin urmare, chiar dacă, în baza probelor administrate, trebuia să se rețină ca făcând parte din conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual și uz de fals, și întocmirea cu date nereale a chitanței și folosirea ei, remedierea acestei deficiențe nu este posibilă pentru că ar însemna agravarea situației juridice a inculpaților în propria cale de atac, prin stabilirea unui ansamblu infracțional mai amplu decât cel reținut de instanțele de fond. Instanța de recurs mai precizează că indicarea, în sentință și decizie, a faptului că martorul B.O.C. ar fi declarat că a fost oprit de către cei doi inculpați când a traversat strada neregulamentar, precum și a faptului că martorii B.C.A.

și G.I.A. ar fi declarant că i-au văzut pe cei doi inculpați, la 25 martie 2010, în jurul orei 10,00, oprindu-l pe stradă pe martorul B.O.C. pentru același motiv, constituie o redare eronată a depozițiilor deoarece din cuprinsul declarațiilor acestora reiese, în realitate, că la acel moment a fost prezent doar inculpatul B.H.G. Această deficiență de expunere a declarațiilor martorilor nu are însă relevanță, în cauză, date fiind faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, în raport de care momentul consumării infracțiunilor nu este cel la care martorul B.O.C. ar fi încălcat regulile de circulație. Pentru aceeași rațiune aspectul constatat nu va fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. căci, eroarea gravă de fapt, la care se referă acest caz de casare trebuie să fie de natură a avea consecințe asupra soluției de achitare sau condamnare. În argumentarea incidenței, în prezenta cauză, a cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. s-a mai arătat că, instanța nu s-a pronunțat ori s-a pronunțat în vădită contradicție raportat la conținutul probelor. Cu prioritate, se arată că hotărârile sunt supuse casării, în baza acestui temei de drept, numai când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, nefiind așadar posibil a se analiza, prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., motivele de recurs referitoare la pronunțarea în contradicție cu conținutul probelor, cum este cel referitor la faptul că, deși prin adresa Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, s-a arătat că inculpații nu au părăsit zona de patrulare, la data de 25 martie 2010, instanța a reținut contrariul. În ce privește mențiunea „319 ceuro" de pe înscrisul „fluturaș", Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat, având în vedere că, deși a reținut, în considerentele hotărârii, că inculpații au susținut că are semnificația prețului unui tip de ulei marca ceuro, a apreciat, în concordanță cu prima instanță, în baza întregului material probator că reprezintă suma în euro pe care inculpații au solicitat-o martorului O.L.S.

Înalta Curte consideră că lipsa pronunțării asupra probelor privind neutilizarea casetei de pe instalația video a echipajului inculpaților, în data de 25 martie 2010, nu este de natură să influențeze soluția procesului, cât timp prin celelalte probe s-a demonstrat fără putință detăgadă că, pe procesul verbal de contravenție, întocmit pe numele B.O.C. și pe care apare scrierea inculpatului B.O., este aplicată semnătura martorului O.L.S., iar înscrisul „fluturaș'" primit ca dovadă a plății amnezii contravenționale s-a aflat în posesia acestuia din urmă. Nefiind îndeplinită una din condițiile cumulative prevăzute de pct. 10 al art. 385 9 C. proc. pen., se constată că, nici în această situație, cazul de casare respectiv nu are incidență în cauză.

Se mai precizează că nu poate constitui motiv în susținerea cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., modul în care au fost apreciate declarațiile martorei O.C. referitoare la descrierea recunoașterii inculpaților de către martorul cetățean străin, deoarece în temeiul acestui caz de casare după cum s-a arătat, este sancționată lipsa pronunțării cu privire la unele probe administrate de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului, Cât privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., se reține că în motivarea acestuia au fost invocate mai multe aspecte, prin care, în esență, s-a încercat a se acredita ideea că probele administrate demonstrează contrariul celor reținute de instanță, respectiv că inculpații nu au comis infracțiunile pentru care au fost condamnați, solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen. În examinarea acestui caz de casar