ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2708/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 20 septembrie 2019, sub număr x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 21126/04.09.2019, emisă de pârât, respectiv anularea art. 2 din decizie și admiterea în integralitate a cererii de plată nr. x/13.02.2017, cu obligarea pârâtului la plata diferenței până la atingerea plafonului maxim garantat de FGA de 450.000 RON, respectiv suma de 331.582 RON, iar, în subsidiar, în măsura în care se va aprecia ca având caracter cert doar perioada ce este acoperită de decizia medicală (februarie 2022 inclusiv), solicită acordarea unei sume globale pentru această perioadă (5.363,50 RON x 62 luni = 332.537 RON, respectiv 980,08 RON x 62 luni = 60.764,96 RON) respectiv suma de 393.301,96 RON, urmând ca diferența până la plafonul maxim garantat, să fie obligat pârâtul să o achite integral și imediat, după revizuirea deciziei medicale din februarie 2022.

Prin sentința civilă nr. 83 din 04 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat în parte Decizia FGA nr. 21126/04.09.2019 în ceea ce privește pct. 2 din decizie, de respingere parțială a cererii de plată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 331582 RON, suplimentar față de suma inițial acordată de 118418 RON;

- a menținut în rest Decizia FGA nr. 21126/04.09.2019;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, transport, taxă de timbru), cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privința onorariului avocațial.

Împotriva sentinței civile nr. 83 din 04 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esență, că solicită casarea hotărârii în ce privește suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, susținând în principal că instanța de control judiciar nu poate statua asupra sumelor acordate cu titlu de onorariu avocațial sau transport câtă vreme hotărârea nu cuprinde o departajare a cheltuielilor, după cum nu se cunoaște dacă reprezintă cheltuieli strict pentru prezenta cauză, iar în subsidiar, ca urmare a faptului că sunt contradictorii considerentele sentinței atacate, întrucât deși prima instanță a reținut că litigiul a fost de o complexitate relativ redusă, totuși a acordat cheltuielile de judecată într-un cuantum ridicat. În consecință, recurentul-pârât a solicitat casarea hotărârii recurate și cenzurarea sumelor acordate cu titlu de onorariu avocațial până la suma maximă de 2.000 RON.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 430 și ale art. 431 din C. proc. civ. și că se impune înlăturarea incidenței art. 431 C. proc. civ., în sensul de a se reține că nu există, în cauză, autoritate de lucru judecat, nici ca efect negativ și nici ca efect pozitiv al lucrului judecat.

Recurentul-pârât a arătat că hotărârea definitivă pronunțată în procedura insolvenței nu a fost avută în vedere la soluționarea cererii de plată, ci a fost depusă de reclamantă ulterior primului termen de judecată, apreciind că nu se poate reține efectul pozitiv al lucrului judecat căci, chestiunea litigioasă asupra căreia s-a pronunțat judecătorul sindic se referă la înscrierea reclamantei cu o anumită sumă la masa credală, chiar arătând că unele sume nu sunt scadente și admite cererea de înscriere la masa credală în considerarea faptului că contestatoarea suportă concursul celorlalți creditori, ori, fiind inscrisă cu o suma mai mare, în mod evident beneficiază de o suma mai mare la momentul la care se efectuează distribuirile din averea debitoarei, ori nu este cazul în situația Fondului de Garantare a Asiguraților, când singura limitare se referă la plafonarea pretențiilor la suma de 450.000 RON/creditor.

În orice caz, recurentul-pârât consideră că se impune cenzurarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri reclamantei ținând cont de faptul că din resursele FGA pot fi achitate numai creanțe certe, lichide și exigibile, ori creanța înregistrată de reclamantă nu este scadentă, iar dacă s-ar reține caracterul scadent și instanța de judecată ar considera că poate fi achitată despăgubirea ca sumă globală, ar trebui scăzută dobânda pe care ar încasa-o dacă ar valorifica și investi diferența solicitată timp de 17 ani.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât a apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiată a pretențiilor reclamantei și a arătat că, raportat la data producerii evenimentului rutier și implicit data cauzării prejudiciului, legea aplicabilă este legea veche, respectiv art. 998 și art. 999 din vechiul C. civ., Legea nr. 136/1995 și art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009, ordin care a fost publicat în M. Of. nr. 812/27.11.2009, data la care a și intrat în vigoare, fiind abrogat la data de 25 mai 2010 prin Ordinul CSA nr. 5/2010, astfel încât este legal și temeinic calculul FGA care a utilizat ca perioadă de referință o perioadă de 3 luni anterioare producerii prejudiciului.

În opinia recurentului-pârât, în speță, atât creanța pe care o deține reclamanta, cât și întinderea ei este afectată de împlinirea unor condiții:

- dacă la evaluarea periodică a stării de sănătate a reclamantei se menține încadrarea în grad de handicap;

- întinderea creanței ca o sumă globală la acest moment este imposibilă mai ales ținând cont că reclamantei i se datorează o diferență între veniturile înregistrate anterior(constanta) și pensia de handicap pe care o încaseaza din fondurile de asigurări de sănătate (variabilă, ținând cont că anual se indexează punctul de pensie, generând majorări ale acesteia). O sumă globală nu ar putea fi determinată decât printr-un calcul actuarial, din care să fie scăzută inclusiv suma pe care FGA ar încasa-o din dobânzi dacă ar investi acest capital în titluri de stat de exemplu.

Recurentul-pârât a mai învederat că la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 74/2018 Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare(morale și materiale) izvorand din cazuri de vătămări corporale sau deces, care a fost respectată la soluționarea cererii de plată depusă de reclamantă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04 august 2020, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond.

Totodată, a solicitat constatarea motivelor de recurs prevăzute la punctele 3 și 4 din cererea de recurs, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, reținând următoarele considerente:

Cu prioritate, referitor la excepția de nulitate parțială a motivelor de recurs, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că la punctele 3 și 4 din cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce urmează a fi avute în vedere la analiza acestui caz de casare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte reține că subsumat acestui motiv de recurs recurentul-pârât a formulat critici exclusiv din perspectiva soluției primei instanțe privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În acest sens, instanța de recurs reține că fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită chiar prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziției legale rezultatul procesului, conduita părților fiind relevantă doar în condițiile unei manifestări procesuale calificate, respectiv prin recunoașterea pretențiilor până la primul termen la care părțile sunt legal citate (dacă pârâtul nu a fost pus anterior în întârziere ori dacă acesta nu se afla de drept în întârziere) - art. 454 din C. proc. civ., ipoteză care nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, având în vedere că recurentul-pârât a pierdut procesul, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., în mod corect instanța de fond a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, referitor la criticile recurentului-pârât privind modul în care a făcut instanța de fond aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. în ceea ce privește reducerea onorariului avocațial, Înalta Curte amintește că aceasta reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentului-pârât, hotărârea recurată cuprinde o individualizare a cheltuielilor de judecată, instanța de fond indicând în mod expres că acestea reprezintă onorariu avocațial, transport și taxă de timbru. De altfel, din actele și lucrările dosarului de fond rezultă fără echivoc și întinderea și dovada efectuării acestora în cauză, respectiv taxă de timbru în cuantum de 200 RON, cheltuieli de transport în cuantum de 5.000 RON și onorariu avocațial în cuantum de 18.000 RON .

În consecință, având în vedere că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, criticile recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vor fi respinse ca neîntemeiate.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, la data de 04 ianuarie 2010 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoturismului cu nr. x, care nu a acordat prioritate de trecere reclamantei, angajată regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, accidentând-o și provocându-i vătămări corporale. La data evenimentului, autoturismul x era asigurat RCA la B. S.A.

Prin Decizia FGA nr. 21126/04.09.2019, emisă în temeiul prevederilor Legii 213/2015 și art. 49 din Norma ASF 20/2008, pârâtul a admis cererea de plată a reclamantei pentru suma de 118.418 RON și a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest sens autoritatea pârâtă a reținut că suma de 118.418 RON reprezintă beneficiul nerealizat - diferența de venit calculată pentru perioada ianuarie 2017 - iulie 2019, ținând cont de media veniturilor din ultimele 3 luni înaintea datei pensionării reclamantei (29 februarie 2016).

Pârâtul a respins cererea reclamantei de acordare a diferenței de venit pentru perioada ulterioară datei de 01 august 2019 și data împlinirii vârstei legale de pensionare, considerând că este vorba de un prejudiciu eventual a cărui producere în viitor este nesigură, neavând caracter cert.

De asemenea, pârâtul a respins cererea reclamantei de acordare a contravalorii contribuției la fondul de pensii până la vârsta legală de pensionare, apreciind că suma de 199.937 RON solicitată cu acest titlu nu reprezintă un prejudiciu cert potrivit art. 1532 C. civ., determinabil.

Totodată, reclamanta a formulat cerere de înscriere la masa credală a asigurătorului B. S.A. în faliment, cenzurată sub aspectul cuantumului sumei solicitate de către lichidatorul judiciar al B. - C.. Reclamanta a formulat contestație la tabelul preliminar al creditorilor B. S.A., contestație ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Prin sentința civilă nr. 7829/21.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, Tribunalul a pronunțat următoarea soluție:

"Admite în parte contestația la tabelul preliminar rectificat nr. 2 de creanțe al debitoarei S.C. B. formulată de către contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C. și prin administrator special D..

Dispune înscrierea contestatoarei A. în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 1.163.981 RON reprezentând despăgubiri, în categoria creanțelor de asigurări, sub condiția rezolutorie a achitării sumei de către Fondul de garantare a Asiguraților."

Prin decizia civilă definitivă nr. 1775/31.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a decis următoarele:

"Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta debitoare. Admite apelul formulat de apelanta contestatoare. Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că: Dispune înscrierea contestatoarei în tabelul obligațiilor debitoarei și cu suma de 7.196,99 RON reprezentând cheltuieli efectuate din cauza agravării stării de sănătate, creanță înscrisă în categoria creanțelor de asigurări, sub condiția rezolutorie a achitării sumei de către Fondul de Garantare a Asiguraților. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31.10.2019, și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței."

În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit efectul pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești;

(2) efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Excepția autorității de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorității de lucru judecat.

Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părțile, (b) obiectul și (c) cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese.

În privința efectului pozitiv, Înalta Curtea reține că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În interpretarea textului menționat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reținut că "în privința considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluția din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente așa-numite "decisive", explicația și fundamentul soluției, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanței trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absența lor soluția fiind neclară, necunoscându-se limitele judecății și nici aspectele tranșate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat și acele motive care conțin ele însele, separat de soluția din dispozitiv (și făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre așa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranșeze aspecte ale litigiului dedus judecății de o manieră incidentală, așa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluția din dispozitiv, ci conțin ele însele soluția asupra unei apărări (…). A nega efectul autorității de lucru judecat unei soluții date de instanță asupra unui punct litigios supus dezbaterii părților, doar pe motiv că soluția se regăsește în considerente, înseamnă a contesta însuși fundamentul autorității de lucru judecat - verificarea jurisdicțională care dă răspuns contestației făcute de părți - și de a deschide șirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 586 - 587).

Pentru a pronunța soluția dată prin sentința civilă nr. 7829/21.12.2018 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a reținut următoarele considerente care au fost menținute în mod definitiv și de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia nr. 1775/31.10.2019:

"În baza raportului de asigurare, obligația de reparare a prejudiciului material și moral suferit de reclamant revine societății de asigurare emitente a poliței RCA, așa cum rezultă din dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 (în vigoare la data accidentului și aplicabile în cauză potrivit art. 5 și 223 din Legea nr. 71/2011) și prevederile Ordinul 5/2010.

De asemenea, tribunalul reține, așa cum a învederat de altfel și contestatoarea, incidența în cauză a prevederilor art. 998-999 C. civ., lege în vigoare la data producerii faptului ilicit.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției, care în conformitate îmbracă forma neglijenței sau imprudenței cu care s-a acționat.

Judecătorul sindic reține că existența condițiilor faptei ilicite și a vinovăției, precum și a persoanei ținute să răspundă în baza raportului de asigurare a fost verificată cu ocazia judecării acțiunii civile formulate în procesul penal, fiind reținută cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 860/22.03.2013, astfel încât existența acestora nu mai poate fi readusă în discuție având în vedere prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în prezenta cauză instanța este învestită numai cu analiza existenței prejudiciului pretins, prejudiciu născut ulterior soluționării laturii civile de către instanța penală, și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și acest prejudiciu din prima motivelor de respingere arătate de lichidatorul judiciar.

Judecătorul sindic reține că sunt neîntemeiate susținerile lichidatorul judiciar formulate în întâmpinare prin care invocă faptul că prin sentința penală nr. 860 s-ar fi acordat către contestatoare despăgubiri cu titlul de prejudiciu viitor.

Este adevărat că prin această hotărâre au fost acordate despăgubiri cu titlul de prejudiciu viitor dar a cărui producere era o certitudine la data pronunțării hotărârii, însă intervenția chirurgicală și urmările acesteia nu au fost avute în vedere de instanța penală, contrar celor afirmate de intimat, astfel încât prejudiciul pretins în prezenta cauză nu este același cu cel analizat deja cu autoritate de lucru judecat în sentința civilă nr. 860.

În acest sens instanța reține că s-a stabilit inclusiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție faptul că, "în aplicarea principiului reparației integrale, dacă după pronunțarea hotărârii penale definitive prin care autorul faptei a fost obligat la despăgubiri față de partea vătămată, au apărut noi consecințe ale aceleiași fapte prejudiciabile, care nu au putut fi avute în vedere în cadrul judecății anterioare, persoana prejudiciată este îndreptățită să formuleze o nouă acțiune pentru daunele survenite ulterior, fără ca hotărârea judecătorească anterioară să poată fi invocată în susținerea autorității de lucru judecat".(decizia civilă nr. 633 din 25.02.2014, secția I civilă)

Prin urmare, instanța va proceda cu prioritate la analiza condiției legăturii de cauzalitate, având în vedere că lipsa acestei legături a fost invocată în principal de către lichidatorul judiciar în motivarea soluției de respingere a cererii de înscriere la masa credală.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, instanța reține că aceasta este acea condiție necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, condiție ce presupune existența unui raport cauzal între un prejudiciu suferit și fapta ilicită săvârșită.

Judecătorul sindic reține că intimatul a considerat, în cadrul analizei efectuate, că nu există elemente medico legale din care să rezulte o relație de cauzalitate între afecțiunile de la momentul actual și accidentul din ianuarie 2010. În susținerea tezei avansate, lichidatorul judiciar a invocat afecțiunile de care contestatoarea suferea, afecțiuni diagnosticate anterior producerii accidentului.

Pe de altă parte, lichidatorul judiciar însuși a citat din concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit în anul 2013 și indicat anterior inclusiv partea în care se menționează că "accidentul poate fi un factor declanșator sau agravant al unei patologii vertebrale preexistente".

Or, simpla constatare a lipsei existenței unor elemente medico legale pa baza cărora să se stabilească o relație de cauzalitate dintre afecțiunile prezentate de contestatoare la momentul redactării raportului, respectiv 04.02.2013, și accidentul din ianuarie 2010, în condițiile în care același raport menționează că accidentul poate fi un factor declanșator sau agravant al unei patologii vertebrale preexistente, nu conduce automat, așa vum a învederat lichidatorul judiciar la lipsa legăturii de cauzalitate.

Contrar celor susținute de lichidatorul judiciar, instanța reține că s-a făcut dovada existenței raportului cauzal în prezenta cauză între prejudiciul ivit ulterior pronunțării sentinței penale nr. 860 și accidentul a cărei victimă a fost contestatoarea.

Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul sindic reține că pentru stabilirea existenței unui raport de cauzalitate va fi avut în vedere sistemul care pornește de la teza indivizibilității cauzei cu condițiile.

Astfel, în cadrul acestui sistem se are în vedere că, la stabilirea raportului cauzal se va ține seama de toate condițiile care au contribuit precumpănitor la realizarea efectului negativ.

Aplicând acest principiu, instanța reține că, și în măsura în care accidentul nu a fost cauza directă a situației medicale, acesta a constituit cel puțin un factor agravant al afecțiunilor coloanei vertebrale, astfel încât intervenția chirurgicală și deteriorarea ulterioară a stării de sănătate a contestatoarei au fost determinate și de accidentul în care contestatoarea a fost implicată.

Pentru a reține această concluzie instanța are în vedere, suplimentar, și faptul că hernia de disc ce afectează vertebrele C5 și C6 menționată în raportul de expertiză medico legală nu apare menționată ca atare în alte acte medicale prezentate de contestatoare, acte medicale anterioare accidentului, iar faptul că aceasta suferea de osteoporoză nu presupune în mod necesar că evoluția acestei afecțiuni ar fi fost, în lipsa traumatismelor suferite în accidentul de circulație.

Pe de altă parte, instanța penală a reținut ca o consecință directă a accidentului faptul că s-a impus contestatoarei purtarea unei orteze, inclusiv în zona coloanei cervicale, cu mențiunea că necesitatea achiziționării și utilizării acestui dispozitiv medical își are izvorul în accidentul suferit întrucât anterior acestui accident, în ciuda afecțiunilor coloanei vertebrale, contestatoarea nu a fost nevoită să folosească acest dispozitiv.

În concluzie, judecătorul sindic va reține că a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre accidentul în care a fost implicată contestatoarea și urmările apărute ulterior pronunțării hotărârii penale nr. 860 din coroborarea tuturor înscrisurilor medicale depus la dosarul cauzei de către contestatoare cu concluziile raportului de expertiză medico-legală din data de 04.02.2013

În ceea ce privește prejudiciul, instanța reține că pretențiile contestatoarei constau în cheltuieli efectuate și beneficiul nerealizat, consecințe negative resimțite de aceasta ulterior intervenției chirurgicale din data de 09.04.2015.

Referitor le beneficiul nerealizat(cerere detaliată în cadrul punctului I al capitolului privind prejudiciul) a judecătorul sindic reține că pretenții contestatoarei sunt parțial întemeiate.

Cu titlu preliminar instanța reține că, la data producerii accidentului și ulterior, până la data emiterii deciziei de pensionare pentru invaliditate, contestatoarea era o persoană încadrată în muncă, iar ca o consecință a accidentului, respectiv a faptei ilicite, capacitatea acestei de muncă a fost inițial diminuată, aspect reflectat în numărul de zile de concediu medical de care contestatoarea a beneficiat, și ulterior, pierdută.

Astfel, în privința sumei de 3696 RON(punctul I. a) contestatoarea este îndreptățită la primirea acestei având în vedere că, pe perioada concediului medical, respectiv 273 de zile, de care a beneficiat pe parcursul anului 2015, veniturile încasate de aceasta au fost inferioare celor pe care contestatoarea le-ar fi încasat dacă nu ar fi avut capacitatea de muncă afectată.

Pentru a reține aceasta instanța are în vedere, în acord cu cele arătate de contestatoare, că suma solicitată rezultă din diferența dintre venitul mediu net înregistrat pe parcursul anului 2014 astfel cum rezultă acesta din adeverința nr. x/13.01.2015 și venitul mediu net realizat în anul 2015 astfel cum acesta reiese din adeverința nr. x/05.02.2016

Nu va reține judecătorul sindic susținerile lichidatorul judiciar referitoare la calculul eronat al cuantumului solicitat.

Astfel, deși este adevărat că veniturile contestatoarei au fost unele variabile, dat fiind că vechiul C. proc. civ. nu stabilea care ar fi modalitatea de calcul a prejudiciului într-un caz precum cel de față, s-a stabilit în practica instanțelor că, pentru respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului se impune acordarea diferenței dintre venitul net și indemnizația de concediu medical încasată efectiv de persoana prejudiciată.

Această modalitate de stabilire a despăgubirilor este reglementată de altfel și de dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. a) din Ordinul CSA nr. 5/2014 care are următorul conținut:

"la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical"

Pe de altă parte, aceeași soluție este adoptată și de Noul C. civ. în art. 1385 alin. (2) care dispune astfel:

"despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea prejudiciului".

Pe de altă parte lichidatorul judiciar s-a limitat să invoce că ar fi rezonabilă realizarea unei medii între veniturile dintre anii 2013 și 2014 fără a indica nicio rațiune în acest sens.

Având în vederea acestea, instanța va acorda contestatoarei suma de 3696 RON pretinsă cu titlul de diferență de venit nerealizat în anul 2015.

În ceea ce privește contravaloarea tichetelor de masă, respectiv suma de 1769,08 RON(pct. I lit. b), față de precizarea efectuată în întâmpinare în sensul că este corect calcul efectuat, instanța nu va mai analiza modalitatea de stabilire a acestuia urmând să recunoască dreptul contestatoarei la încasarea întocmai a sumei solicitate.

Referitor la diferența contribuției la pensie aferentă anului 2015, în cuantum de 1638 RON(pct. I lit. c), judecătorul sindic reține că nu este îndreptățită contestatoarea la primirea acestei sume.

Astfel, contribuția la pensie reprezintă sume de bani calculate în raport de veniturile persoanei care sunt datorate bugetului de asigurări sociale.

Că este astfel reiese fără echivoc din prevederile art. 2 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal care dispune astfel:

"Contribuțiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: a) contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat."

Prin urmare contestatoarea nu este titularul dreptului de percepe contribuțiile datorate pentru pensie, astfel încât aceasta nu poate solicita înscrierea în tabelul creanțelor cu excepția situației în care ar fi achitat personal aceste sume și ar fi îndreptățită la primirea acestora de la persoana obligată să le vireze către bugetul asigurărilor sociale.

Referitor la pretențiile contestatoarei constând în diferența dintre venitul încasat din pensia de invaliditate până la vârsta legală de pensionare și veniturile pe care le-ar fi putut realiza din muncă(pct. I lit. d), instanța constată că acestea sunt întemeiate.

Astfel, în privința caracterului datorat al acestei diferențe, judecătorul sindic reține că sunt incidente rațiunile expuse cu privire la suma solicitată la punctul I lit. a). astfel, contestatoarea, persoană încadrată în muncă și care obținea anumite venituri este în prezent încadrată în gradul 2 de handicap cu mențiunea pierderii totale a capacității de muncă.

Din coroborarea cuprinsului deciziei de pensionare din 05.04.2016 cu adeverința nr. x/27.05.2016 rezultă că aceasta încasează lunar o pensie pe 1249 RON.

Or, în mod cert aceasta a încasat un venit lunar mediu pe parcursul anului 2015 în cuantum de 6.125,5 RON, respectiv un venit de aproximativ cinci ori mai mare față de cel încasat în prezent din pensie.

Prin urmare contestatoarea ar fi îndreptățită la primirea unei prestații periodice care să compenseze diferența dintre cele două venituri pentru respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Nu a contestat intimatul susținerile contestatoarei referitoare la perioada pentru ar fi îndreptățită contestatoarea la primirea acestei prestații, motiv pentru care instanța va lua în considerare vârsta legală de pensionare, așa cum a susținut contestatoarea, respectiv 63 ani.

Cu toate acestea, având în vedere situația particulară a societății de asigurări, în sensul că aceasta este în procedura legală de faliment, fiind dizolvată, precum și caracterul concursual al procedurii care presupune înscrierea creditorilor în tabelul creanțelor și participarea acestora la distribuiri din averea debitoarei conform prevederilor art. 161 și art. 267 din legea nr. 85/2014, judecătorul sindic reține că este întemeiată solicitarea contestatoarei referitoare la stabilirea unei sume globale.

În ceea ce privește susținerile intimatului lichidator judiciar în sensul că decizia de stabilire a capacității de muncă este supusă revizuirii și avea valabilitatea până la data de 23.02.2017, judecătorul sindic reține că la data de 09.08.2017 a fost emisă decizia nr. 6763 de către Casa Națională de Pensii Iași decizia medicală asupra capacității de muncă prin care au fost menținute concluziile anterioare cu privire la gradul de invaliditate și la pierderea capacității de muncă, fiind însă majorat termenul de revizuire la 18 luni.

Prin urmare, la data pronunțării prezentei hotărâri nu intervenise nicio schimbare în privința capacității de muncă a contestatoarei.

Pe de altă parte, așa cum instanța a învederat în paragraful anterior, față de specificul creanței de față, în sensul că aceasta este datorată de o societate aflată în lichidare, fiind dizolvată, nu se poate pretinde ca persoana prejudiciată să formuleze periodic cererile de înscriere în tabelul creanțelor.

Acest aspect rezultă și din coroborarea prevederilor art. 5 pct. 69 care stabilește că tabelul creanțelor cuprinde toate creanțele scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute anterior de data deschiderii procedurii, cu cele ale art. 114 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 85/2014 care prevede sancțiunea decăderii din dreptul de a fi înscris în tabelul creanțelor în măsura în care nu este formulată declarația de creanță în termenul stabilit conform art. 100 alin. (1) lit. b).

Cu toate acestea, având în vedere că nu s-a solicitat înscrierea în cauză a creanței ca fiind afectată de vreo condiție, instanța va dispune înscrierea acestei ca și creanță pură și simplă.

Referitor la diferența contribuției la pensie până la împlinirea vârstei de pensionare, în cuantum de 21698 RON(pct. I lit. e), judecătorul sindic reține că aceasta nu este datorată către contestatoare, fiind aplicabile aceleași motive de fapt și de drept ca cele expuse în privința solicitării cuprinse la punctul I lit. c)."

În acest context, instanța de control judiciar, contrar susținerilor recurentului-pârât, reține și că atât cererea formulată în fața judecătorului sindic, cât și cererea de plată adresată pârâtului au fost determinate de intrarea în faliment a asigurătorului, iar potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2).

De asemenea, se are în vedere că și în fața judecătorului sindic s-a impus stabilirea cu prioritate a dispozițiilor legale incidente cauzei, acesta reținând, așa cum susține și recurentul-pârât în prezenta speță, că sunt aplicabile dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data accidentului și aplicabile în cauză potrivit art. 5 și 223 din Legea nr. 71/2011, prevederile Ordinului nr. 5/2010, precum și cele ale art. 998-999 din vechiul C. civ., iar în ceea ce privește capacitatea de muncă a contestatoarei nu a intervenit nicio modificare, având în vedere Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 344 din 15 februarie 2022, care demonstrează continuitatea gradului 2 de invaliditate cu pierderea totală a capacității de muncă, cu termen de revizuire 11 februarie 2025 .

Nu în ultimul rând, judecătorul sindic a avut în vedere respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, care este în concordanță cu Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces adoptată la nivelul FGA prin Decizia Directorului General nr. 74/2018, care, la punctul privind "Aspecte și criterii minime pentru evaluarea prejudiciului produs în urma evenimentului rutier", prevede că prejudiciul se repară integral, în limita plafonului de garantare de 450.000 RON/creditor de asigurare prevăzut de Legea nr. 213/2015, precum și faptul că se pot acorda despăgubiri de la FGA și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică (prejudiciul viitor trebuie să fie cert și nereparat).

În consecință, Înalta Curte, în acord cu concluziile instanței de fond, constată că, chiar dacă sentința civilă nr. 7829/21.12.2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a rămas definitivă prin decizia civilă 1775/31.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ulterior emiterii de către FGA a deciziei contestate în cauză, aceasta a invalidat situația de fapt și de drept reținută prin aceasta, aspect care este de natură să conducă la anularea sa parțială.

Astfel, decizia FGA este invalidată sub aspectul vătămărilor fizice și psihice suferite de către reclamantă ca urmare a evenimentului de circulație din data de 04 ianuarie 2010, sub aspectul probelor din care rezultă această vătămare (respectiv înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei din care rezultă pierderea totală de către reclamantă a capacității de muncă și a capacității de autoîngrijire - deciziile medicale depuse la dosarul instanței de fond, dar și actele medicale emise la date anterioare), sub aspectul prejudiciului material suferit de către reclamantă ca urmare a evenimentului de circulație din data de 04 ianuarie 2010, sub aspectul cuantificării bănești a prejudiciului material suferit de către reclamantă ca urmare a evenimentului de circulație din data de 04 ianuarie 2010 (diferențele de venit calculate până la data pensionării reclamantei - pensionare survenită ca urmare a stării de invaliditate a reclamantei, dar și ulterior până la împlinirea de către reclamantă a vârstei legale de pensionare), sub aspectul normelor de drept substanțial aplicabile litigiului dedus judecății.

Înalta Curte constată că problema de drept ce trebuia dezlegată în cauză o constituia tocmai faptul dacă instanța de fond a reținut în mod corect efectul pozitiv al lucrului judecat prin raportare la sentința civilă nr. 7829/21.12.2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă 1775/31.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și că celelalte critici ale recurentului-pârât sunt indisolubil legate de acest aspect, astfel că analizarea lor ar fi un demers fără finalitate juridică, în raport de considerentele anterior reținute.

Așadar, odată tranșată situația juridică a accidentului din anul 2010, a agravării stării de sănătate a intimatei-reclamante din anul 2015, ce a cauzat pierderea totală a capacității sale de muncă și pensionarea precoce începând cu martie 2016, dar și a cuantumului beneficiului nerealizat lunar, respectiv a caracterului acestui prejudiciu de a fi viitor, dar cert, în cauză există autoritate de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al imposibilității contrazicerii unei soluții de către o instanță printr-o nouă hotărâre cu privire la aceleași chestiuni tranșate, în speță, cuantumul beneficiului nerealizat net lunar și perioada pentru care se acordă despăgubirile, sub forma unei sume globale.

De altfel, instanța de recurs reține că modul în care recurentul-pârât propune acordarea și cenzurarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, inclusiv prin scăderea dobânzii ce ar putea să o obțină investind această sumă în titluri de stat, nu este susținut în drept de nicio prevedere legală, nici de C. civ., nici de Legea nr. 213/2015, nici de Decizia Directorului General nr. 74/2018 privind "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale și deces".

Singura prevedere legală, de cenzurare a sumelor ce reprezintă creanță de asigurări, pe care FGA trebuie să le achite fiecărui creditor de asigurare, este cea legată de nivelul maxim al garantării pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, respectiv 450.000 RON, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, prevedere legală avută în vedere atât de judecătorul sindic prin sentința definitivă 7829/21.12.2018, cât și de instanța de fond, prin sentința recurată, unde se arată în considerente că "În mod evident, suma ce va fi achitată de pârâtul FGA, ca urmare a pronunțării prezentei hotărâri, nu va fi achitată reclamantei de debitorul S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C. în cadrul dosarului civil nr. x/2018, aceasta fiind rațiunea pentru care judecătorul sindic a inserat în sentința civilă nr. 7829/21.12.2018 mențiunea "sub condiția rezolutorie a achitării sumei de către Fondul de Garantare a Asiguraților".

Prin urmare, din totalul creanței de asigurări admisă în mod definitiv de 1.171.177,99 RON, FGA este obligat să îi achite reclamantei suma de 450.000 RON conform plafonului legal de garantare, diferența urmând a fi achitată la masa credală din averea asigurătorului aflat în faliment prin lichitarorul judiciar.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 83 din 04 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.