ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată prin notele depuse la data de 16 octombrie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 19904/06.05.2019, emisă de pârât, solicitând anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului să reanalizeze dosarul și să soluționeze cererea de plată.

Prin sentința civilă nr. 1409 din 23 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (i) a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și (ii) a anulat în parte Decizia nr. 19904/06.05.2019 a pârâtului FGA, doar în ceea ce privește articolul 2 al deciziei menționate, cu consecința obligării pârâtului să soluționeze din nou cererea de plată nr. x/02.03.2017, numai sub aspectul diferenței dintre suma solicitată și cea acordată la art. 1 din decizie, cu luarea în considerare inclusiv a raportului de expertiză medico-legală întocmit în prezenta cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 1409 din 23 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 C. proc. civ.

În sprijinul cererii sale, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv nu a avut în vedere jurisprudența instanțelor române în domeniu, sens în care se impune casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata sumei de 600.000 RON.

Mai arată reclamanta că instanța de fond a apreciat greșit a fi corespunzătoare raportarea FGA la Ghidul pentru soluționarea despăgubirilor morale, elaborat de FPVS. Acest ghid nu poate reprezenta un criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirilor, astfel cum s-a reținut în decizia nr. 130/23.01.2019 a ÎCCJ, secția I civilă. Ca urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și obligarea pârâtului la stabilirea despăgubirilor raportat la jurisprudența actuală, ținând cont de concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamanta A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta își întemeiază cererea, susținerile din calea de atac neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.

În motivarea recursului, reclamanta a dezvoltat două argumente pe care Înalta Curte le apreciază, deopotrivă, străine de conținutul sentinței atacate, atât în ceea ce privește considerentele, cât și soluția dispusă.

Astfel, reclamanta a susținut că instanța de fond nu a respectat prevederile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 în stabilirea cuantumului despăgubirilor, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, anularea deciziei FGA și obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON. Or, aceste susțineri nu corespund obiectului prezentei cereri de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, prin care reclamanta a solicitat anularea deciziei FGA contestate și obligarea pârâtului la reanalizarea cererii de plată, pretenții admise de instanța de fond. Mai exact, reclamanta nu a cerut obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON, ci, conscutiv anulării deciziei, a solicitat reluarea procedurii administrative de analiză a cererii de plată.

Prin urmare, instanța de fond a acordat reclamantei ceea ce a cerut, nefiind învestită cu o cerere prin care să analizeze cuantumul despăgubirilor și să oblige pârâtul la plata acestora, astfel că primul motiv de recurs formulat de reclamantă este străin cauzei și nu îndeplinește condiția motivării corespunzătoare a căii de atac.

Cea de-a doua susținere contestă stabilirea despăgubirilor în raport de Ghidul pentru soluționarea despăgubirilor morale, elaborat de FPVS și, drept urmare, se solicită obligarea pârâtului la stabilirea despăgubirilor raportat la jurisprudența actuală, ținând cont de concluziile raportului de expertiză medico-legală. Or, dispozitivul sentinței recurate cuprinde exact această măsură și anume obligarea pârâtului "să soluționeze din nou cererea de plată nr. x/02.03.2017, numai sub aspectul diferenței dintre suma solicitată și cea acordată la art. 1 din decizie, cu luarea în considerare inclusiv a raportului de expertiză medico-legală întocmit în prezenta cauză.", iar în considerente, instanța de fond a statuat că, deși invocatul Ghid poate constitui un criteriu de stabilire a despăgubirilor, totuși pârâtul FGA este dator să administreze un material probator complet, cu luarea în considerare a expertizei medico-legale. Așadar, pretinsa critică a reclamantei nu are corespondent în conținutul sentinței recurate, câtă vreme instanța de fond a valorificat argumentația reclamantei din cuprinsul acțiunii și a dispus obligarea pârâtului la prestația solicitată de aceasta, respectiv reanalizarea cererii de plată sub aspectul cuantumului despăgubirilor, în raport și de expertiza medico-legală întocmită în prezenta cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că reclamanta nu a încadrat recursul într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a prezentat argumente referitoare la sentința atacată, respectiv critici efective la adresa soluției instanței de fond și a raționamentului juridic pe care s-a întemeiat aceasta. Menționarea unor critici străine de obiectul cauzei și de conținutul hotărârii atacate nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită cerința motivării recursului.

Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, iar atât timp cât reclamanta a omis să prezinte critici concrete la adresa sentinței instanței de fond, atunci condiția motivării recursului nu este îndeplinită.

Deoarece reclamanta nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1409 din 23 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.