FEDERATIA SINDICATELOR CONSTRUCTORILOR FEROVIARI SI A CAILOR DE COMUNICATII c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
FEDERATIA SINDICATELOR CONSTRUCTORILOR FEROVIARI SI A CAILOR DE COMUNICATII c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 1939/02 prezentate de FEDERATIA SINDICATELOR CONSSTRUCTORILOR FEROVIARI ȘI CĂITOR DE COMUNICATII împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 29 noiembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, mei I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune având în vedere cererea menționată anterior formulată la 27 martie 2001, având în vedere decizia Curții din 1 iunie 2004 de a nu mai aplica articolul § 3 din convenție și, prin urmare, de a examina separat admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, de societatea națională de transport al pasagerilor, parte terță, și de cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie FACE recurenta, Federația Sindicatelor Personalului Constructorilor Feroviari și Căilor de Comunicare ( Federația Sindicatelor Constructor Feroviari și Cailor de Comunicații ), este o federație de tip sindical înregistrată în România, în 1991, având sediul social la București. Ea reprezintă personalul salariat al constructorilor feroviari. Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin Hotărârea din 16 septembrie 1999, tribunalul din București a dat dreptul la acțiunea recurentei împotriva Ministerului Transporturilor ( În conformitate cu Decretul-lege nr. 1/1981, membrii federației solicitante și familiile acestora au fost condamnați să elibereze titluri de transport gratuite. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție din 7 martie 2000. Curtea Supremă nota că dreptul în cauză fusese recunoscut prin lege și a precizat că faptul că angajatorii trebuiau să plătească titlurile de transport nu afecta în niciun fel dreptul salariaților de a le primi gratuit. La 14 iulie 2000, Ministerul a contestat executarea executării hotărârii în fața instanței de apel din București. La 5 octombrie 2000, executorul a solicitat Ministerului informaii cu privire la executarea hotărârii din 16 septembrie 1999. Ministerul a declarat că a executat hotărârea în măsura în care titlurile de transport gratuite fuseseră eliberate societăilor ale căror angajai erau reprezentai de reclamantă. Același răspuns a fost dat de către SNTFC la executor, la 6 noiembrie. 2000. La 11 și 14 noiembrie 2000, documentele care atestă eliberarea titlurilor de transport au fost prezentate la fața locului de către minister și, respectiv, de către SNTFC; contractele au fost semnate de către SNTFC și de către fiecare dintre societățile producătorilor feroviari, prin care se precizează că prețul titlurilor de transport a fost preluat de aceste societăți. Titlurile de transport au fost eliberate angajaților, iar prețul a fost ulterior recuperat de societățile respective prin intermediul reținerilor salariale. Între timp, la 4 decembrie 2000, reclamanta a solicitat instanței judecătorești să respingă contestația la execuție din 14 iulie 2000 ca fiind fără obiect, dat fiind că Hotărârea din 16 septembrie 1999 a fost executată, așa cum a arătat procesul-verbal al executorului judecătoresc din 5 iulie 1999 octombrie 2000 Prin hotărârea definitivă din 7 decembrie 2000, instanța de apel a considerat contestația fără obiect. Dreptul intern relevant În temeiul Decretului-lege nr. 1/1981, angajații din domeniul feroviar aveau dreptul de a primi titluri de transport gratuite. Această reglementare a fost abrogată prin ordonanța nr. 112/1999 care, confirmând în același timp dreptul salariaților reprezentați de reclamantă de a primi titluri de transport gratuite, impune angajatorilor obligația de a suporta costul titlurilor respective. Părțile relevante ale acestei ordonanțe se citesc după cum urmează art. 4 (1) Angajații care au un contract de muncă pe durată nedeterminată care lucrează în societăți care s-au separat de Societatea Națională de Căile Ferate din România (...) beneficiază de maximum 24 de titluri de transport feroviar gratuit (...). (3) Membrii familiei salariaților menționați în alin. (1)... beneficiază gratuit [de dreptul de a primi] jumătate din titlurile de transport feroviar aferente angajatului. (4) Valoarea titlurilor de transport este preluată de societățile respective, în funcție de contractele colective de muncă (...). (6) Titlurile de transport feroviar se eliberează în temeiul contractelor dintre [SNTFC] și societățile menționate anterior, valoarea acestora fiind preluată de societățile respective. GRIEF Invocând art. 11 din convenție, precum și, în esență, articolele 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge că executarea hotărârii din 16 septembrie 1999 și prejudiciile suferite de salariații pe care îi reprezintă, în măsura în care, în ultimă instanță, membrii sunt cei care suportă costul titlurilor de transport gratuite, prin reținere salarială. În temeiul art. 6 alin. (1), 11 și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de neexecuția hotărârii din 16 septembrie 1999. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 11 Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, poliției sau administrației de la . art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul consideră că reclamanta nu poate pretinde că este victimă a presupuselor încălcări în măsura în care, la data la care prezenta cerere a fost introdusă, la 27 martie 2001, Tribunalul din 16 septembrie 1999 era deja executat, angajații primind în anul 2000 titlurile de transport feroviar gratuit. Acesta susține că obiectul executării a fost eliberarea de titluri de transport gratuite către angajați; prin urmare, faptul că aceste titluri au fost ulterior preluate de angajatori este o chestiune distinctă, care privește angajatorii, Ministerul și SNTFC și care nu afectează în niciun fel relațiile dintre angajați și aceste autorități. De asemenea, el ia notă de faptul că angajatorii nu au fost părți la procedura în fața instanțelor interne care a avut loc la Tribunalul din 16 septembrie 1999 sau la procedura în fața Curții. În orice caz, faptul că titlurile de transport au fost finanțate de angajatori nu constituie o interferență în dreptul de proprietate al recurentei, contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Recurenta reamintește că membrii săi au plătit în cele din urmă biletele de transport prin intermediul reținerilor salariale și, prin urmare, consideră că hotărârea din 16 septembrie 1999 nu a fost executată de către autorități. SNTCF, partea terță implicată în prezenta procedură, susține că a executat hotărârea în cauză în măsura în care nu a solicitat nicio plată din partea angajaților pentru titlurile de transport eliberate. Cu toate acestea, Comisia reamintește că, deși statul este unicul său acționar, ea rămâne o societate comercială și că, mai târziu, este normal ca aceasta să își poată rambursa titlurile de valoare emise, mai mult decât legea nr. 112 recunoaște acest drept; prin urmare, nimic nu împiedică angajatorii, care sunt societăți comerciale, să-și asume costul titlurilor de transport, dar consideră ilegal faptul că angajatorii trebuie să ceară angajaților rambursarea titlurilor de valoare. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri sau a unei hotărâri, din orice jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată În sensul articolului 6 din Convenție, dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant este aceea că o hotărâre definitivă și obligatorie rămâne în detrimentul unei părți (Imobilitate Saffi c. Italia [GC], 2774/93, § 63, CEDH 1999-V. În cazul în care autoritățile au obligația de a acționa în executarea unei hotărâri judecătorești și omit să facă acest lucru, această inerție angajează răspunderea pentru la .. ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... , Hotărârea din 28 septembrie 1995, seria A n 315 C, p. 55, § 44 și Ioachimescu și Ion c. România, n 18013/03, § 22, 23 și 32, 12 octombrie 2006). În speță, Curtea constată, împreună cu guvernul, că hotărârea din 16 octombrie 2006 Septembrie 1999 a condamnat Ministerul și SNTFC să elibereze titluri de transport gratuite membrilor federației solicitante și familiilor acestora. Instanțele interne au examinat această obligație atât sub aspectul legislației anterioare, cât și sub cel al noii ordonanțe n 112 și au considerat că dreptul salariaților de a primi titluri de transport gratuite din partea SNTFC rămâne neschimbat; cu toate acestea, angajatorii care nu au participat la procedură, instanțele interne nu au reușit să analizeze nici relațiile dintre minister, SNTCF și angajatori, nici relațiile dintre salariați și angajatorii acestora. Prin urmare, Curtea consideră că conflictele privind rambursarea costurilor titlurilor de transport care au apărut între angajați și angajatorii acestora nu fac obiectul acestei cereri. Pe de altă parte, Comisia constată că instanța internă nu a exclus posibilitatea ca SNTCF să solicite unei terțe părți rambursarea, nici nu mai mult decât a luat în considerare ipoteza recuperării de către angajatori a prețului din partea angajaților lor. În acest sens, Curtea constată că nici o sumă de bani nu a fost impusă sau încasată de SNTCF de către salariații membri ai recurentei. Aceasta arată că titlurile de transport feroviar au fost eliberate gratuit de către SNTCF persoanelor interesate. L. Hotărârea din 16 septembrie 1999 a fost, prin urmare, executată. În această privință, Curtea arată că recurenta a declarat ea însăși la tribunalul de apel, ceea ce a fost constatat de această instanță la decembrie 2000, că hotărârea a fost executată. Prin urmare, recurenta nu mai poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin art. 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește executarea hotărârii menționate anterior. Ea constată că reclamanta își păstrează dreptul, în termenul de prescripție a acțiunii, de a solicita rambursarea reținerilor salariale în temeiul legii nr. 112/1999, instanțele interne care au posibilitatea de a se pronunța asupra acestui aspect; cu toate acestea, Curtea nu poate specula asupra rezultatului unei astfel de acțiuni și asupra modului în care instanțele ar putea interpreta legislația aplicabilă relațiilor dintre salariați și angajatorii lor. În cele din urmă, în măsura în care t ă ț ii întemeiate pe art. 11 din Convenție vizează în esență aceleași aspecte ca cele deja examinate sub aspectul art. 6 alin. (1) și (1) din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră că este necesar să se pună mai mult pe teren art. 11. Prin urmare, cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Bo Õjan M. Zupančič grefier