ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 116 din 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neregularitate a actului de sesizare, respectiv Rechizitoriul nr. 80/P/2010 din 12 decembrie 2012 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași, invocată de inculpații B.A., L.N. și A.F.G.C.A.F., județul V.

A fost condamnat inculpatul L.N., la 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea disp. art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. e) C. pen., și la 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 lit. a), c) și art. 80 alin. (2) C. pen., pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 86

4

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului B.A., la 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a), art. 74 lit. a), c) și art. 80 alin. (2) C. pen., și la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) C. pen., pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen.

În baza art. 86

1

2

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 86

4

Prin aceeași hotărâre a mai fost condamnată inculpata-persoană juridică A.F.G.C.A.F., Județul V, în condițiile art. 71

1

alin. (3) și art. 53

1

alin. (3) lit. a) C. pen., la pedeapsa amenzii penale de 20.000 (douăzeci mii) RON, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. și pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice, prev. de art. 53

1

alin. (3) lit. b) C. pen. și de art. 71

3

alin. (1) C. pen., în condițiile art. 53

2

alin. (4) C. pen., pe o perioadă de 1 an, și 10.000 (zece mii) RON, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice, prev. de art. 53

1

alin. (3) lit. b) C. pen. și de art. 71

3

alin. (1) C. pen., în condițiile art. 53

2

alin. (4) C. pen., pe o perioadă de 1 an, pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 40

1

alin. (1) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 20.000 (douăzeci mii) RON amendă penală.

În baza art. 40

1

alin. (3) C. pen. raportat la art. 35 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform dispozițiilor art. 53 alin. (4) C. pen., alături de pedeapsa principală a amenzii penale, de 20.000 RON, și pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 479

9

2

alin. (2) C. pen. privind aplicarea dizolvării persoanei juridice în caz de neexecutare cu rea credință a pedepsei complementare.

În baza art. 479 C. proc. pen., s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare a persoanei juridice - la data rămânerii definitive, către Judecătoria Bârlad și Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor din cadrul Judecătoriei Bârlad pentru a lua măsurile necesare.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile și obligați, în solidar, inculpații B.A., L.N. și A.F.G.C.A.F. - Județul V, la plata sumei de 160.565,19 RON către partea civilă A.P.I.A, plus dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile, până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpați suma reprezentând contravaloarea în RON a sumei de 43.569,5 euro la cursul B.N.R. la data plății.

S-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța procurorului din data de 31 ianuarie 2011 asupra inculpaților B.A., L.N. și A.F.G.C.A.F. - Județul V, în vederea realizării măsurii confiscării, plății amenzii penale aplicate și achitării prejudiciului, respectiv: autoturismul marca D.M., aparținând învinuitului B.A. (valoare estimată de învinuit: 10.000 RON); terenul arabil situat în extravilanul satului F, județul V în suprafață de 5.000 m.p. (menționat în Titlul de proprietate numărul 2443/48305 din 17 octombrie 2000 emis de Comisia Județeană de Fond Funciar

V

), aparținând învinuitului L.N.; imobil-casă de locuit situată în intravilanul satului

F

, județul

V

în suprafață de 84 m.p. și teren aferent în suprafață de 1.310 m.p. (număr cadastral 70087; Contract de vânzare-cumpărare numărul 377 din 05 iulie 2010), aparținând învinuitului L.N.; imobil-casă de locuit situată în intravilanul satului

F

, județul

V

în suprafață de 172 m.p. și teren aferent în suprafață de 1026 m.p. (număr cadastral 70179; contract de vânzare-cumpărare numărul 149 din 19 ianuarie 1996), aparținând învinuitului L.N.; apartamentul cu două camere, bucătărie și baie în suprafață de 50,22 m.p. situat în municipiul

B

, strada L. (Contract de vânzare-cumpărare numărul 11667/1989), aparținând învinuitului L.N.; autoturismul marca D.N., estimat la valoare de 10.000 RON aparținând învinuitului B.A. (valoare estimată de învinuit: 118.200 RON).

În baza art. 348 și 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: 6 procese-verbale din data de 09 iunie 2009, 10 iunie 2009, 11 iunie 2009, 12 iunie 2009, 10 august 2008, 11 august 2009; Document "declarație - tabel nominal" cu membrii Asociației F.G.C.A.F., județul

V

; 2 tabele nominale cu utilizatorii de pajiști comunale, membri ai asociației.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul procurorului Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași au fost trimiși în judecată inculpații: L.N. - pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., conflict de interese, prev. de art. 253

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; B.A. - pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și A.F.G.C.A.F., județul

V

- pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, în actul de sesizare că: inculpatul L.N., în calitate de primar al comunei F, județul V, aflat în exercițiul funcțiunii, a semnat în numele, dar fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local

F

, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, Actele adiționale nr. 2258 din 06 octombrie 2008 (la Contractul de arendă nr. 1294 din 11 iunie 2007) și, respectiv nr. 2198 din 01 octombrie 2009 (la Contractul de arendă nr. 639 din 24 martie 2008), prin care s-a diminuat nivelului chiriei pentru cele 330,97 ha pășune comunală închiriate de Consiliul Local Asociației F.G.C.A.F., județul

V

- CIF 23519199 - de la 50 euro/ha/anual (total: 16.548,5 euro anual) la 54 RON/ha/anual (13,70 euro, total: 4.535 euro anual) și, respectiv - 10 RON/ha/anual (2,32 euro - total: 770,5 euro anual) -modalitate în care Consiliul Local

F

(în calitate de proprietar al pășunii) a fost prejudiciat cu diferența valorică a chiriilor în cauză totalizând 43.569,5 euro (2007: 12,013,5 euro, respectiv: 2008 și 2009 câte 15.778 euro). Legat de cele două acte adiționale s-a reținut și faptul că, prin încheierea lor, inculpatul L.N., în calitate de membru al Asociației și împuternicit pentru a derula operațiuni prin contul asociației, a realizat un folos material în sumă de 43.569,5 euro pentru această persoană juridică din partea căreia a beneficiat de foloase (ex: pășunatul propriilor animale pe pășunea închiriată fără a achita taxa de pășunat, etc) aflându-se într-un vădit conflict de interese; inculpatul B.A. a obținut un avantaj patrimonial în valoare de 43.569,5 euro - dat de diferența între suma primită de la A.P.I.A. cu titlu de sprijin financiar pentru suprafață (S.A.P.S. - din fonduri F.E.G.A.) pentru campaniile din anii 2007, 2008 și 2009 aferent contractelor de închiriere încheiate în condițiile descrise mai sus și sumele plătite cu titlul de chirie către consiliul local în perioada 2007 - 2009. În baza contractelor de arendă și folosind înscrisuri false, inculpatul B.A. a obținut ilegal de la Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (A.P.I.A.), aferent campaniilor din anii 2008 și 2009, ajutoare financiare pe suprafață (S.A.P.S) din fonduri F.E.G.A., pentru pășunea comunală arendată Asociației, în valoare totală de 166.431,55 RON, astfel: în anul 2008, folosind două tabele nominale cu utilizatorii de pajiști comunale membri ai Asociației în care a făcut mențiuni nereale cu privire la calitatea de membri a unora din semnatari, mandatul dat pentru a administra pășunea comunală și de a prelua drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta, numărul de animale deținut, etc, contrafăcând semnăturile din dreptul numelor unora dintre cei nominalizați, etc. - a obținut în baza Deciziei nr. 1647143 din 10 aprilie 2009 ajutoare financiare în valoare totală de 74.095,81 RON; în anul 2009, folosind mai multe procese-verbale în care a menționat în fals efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale și două declarații-tabele nominale cu membri ai Asociației în care a făcut mențiuni nereale cu privire la calitatea de membri a unora din semnatari, mandatul dat pentru a administra pășunea comunală și de a prelua drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta, numărul de animale deținut, etc, contrafăcând semnăturile din dreptul numelor unora dintre cei nominalizați, etc. - a obținut în baza Deciziilor nr. 2268125 din 27 noiembrie 2009 și nr. 3051484 din 26 aprilie 2010 ajutoare financiare în valoare totală de 92.335,74 RON.

Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpații s-au prevalat de dreptul la tăcere conferit de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și nu au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.

Anterior examinării în fond a cauzei, Curtea a analizat excepția neregularității actului de sesizare invocată de inculpați cu ocazia dezbaterilor, aceștia solicitând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea rechizitoriului, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pe motiv că nu a fost descrisă modalitatea efectivă de săvârșire a infracțiunilor pentru fiecare inculpat în parte și că înscrisurile denumite "Accept" prezentate de inculpați procurorului nu au fost luate în considerare, organul de urmărire penală încălcându-și, astfel, obligația strângerii tuturor probelor pentru aflarea adevărului.

Contrar susținerilor inculpaților, prima instanță a apreciat că prevederile art. 331 alin. (2) C. proc. pen. privind restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale în situația nerespectării dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței, precum și prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, arătând că toate actele procesuale și procedurale dispuse de către procuror, probatoriul administrat în cauză (respectiv, începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare pentru fiecare inculpat în parte, declarațiile de învinuit, apoi de inculpat, prezentarea materialului de urmărire penală fiecărui inculpat) au fost realizate cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil - garanții prevăzute de C. proc. pen. și CEDO, iar rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 263, 264 C. proc. pen.

Cu privire la faptul că, în declarațiile martorilor audiați de procuror, nu ar fi fost trecut timpul audierii, că întrebările adresate acestora ar fi fost sugestive și că rechizitoriul nu conține modalitatea efectivă de săvârșire a infracțiunilor de către inculpatul B.A., instanța a constatat că inculpații au formulat apărări, administrat probe, martorii au fost reaudiați, astfel încât aceste susțineri nu sunt conforme realității. De asemenea, Curtea a mai constatat că faptele de care sunt acuzați inculpații sunt expuse în rechizitoriu alături de probele pe care s-a sprijinit acuzarea, instanța urmând a trece la evaluarea și aprecierea lor, astfel încât s-a apreciat că nu există un temei pentru a dispune refacerea urmăririi penale pentru clarificarea acuzațiilor. Concluzionând, instanța a reținut că aspectele invocate în susținerea excepției au, de fapt, în vedere fondul cauzei și urmează a fi analizate în cadrul cercetării judecătorești, iar susținerile vizând conținutul și modul de apreciere a probelor nu pot conduce niciodată la restituirea cauzei la procuror.

S-a mai subliniat și diferența între situația reglementată de art. 332 alin. (2) C. proc. pen. și cea la care se referă art. 300 C. proc. pen., menționându-se că restituirea cauzei la procuror conform primelor prevederi legale invocate vizează refacerea urmăririi penale și nu a actului de sesizare (cum greșit a arătat inculpata A.F.G.C.A.F. - Județul

V

, prin apărător, în susținerea excepției), iar legalitatea și regularitatea actului de sesizare, respectiv respectarea condițiilor art. 263, 264 C. proc. pen., au fost verificate de instanța de judecată la prima înfățișare.

Evaluând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, Curtea a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul L.N. era primar al comunei

F

, județul

V

, din luna iunie 2008 și membru al Asociației F.G., precum și împuternicit pe cont. A.F.G.C.A.F. a fost înființată în anul 2007, având personalitate juridică (prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2007 a Judecătoriei

Bârlad

, fiind înscrisă în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor). Inculpatul B.A. era vicepreședinte al acesteia. Administrarea și efectuarea operațiunilor în contul Asociației era realizată de S.G.L. și de inculpatul L.N. (conform Contractului de societate înregistrat la Primăria comunei

F

nr. 1295 din 8 iunie 2007).

Între Consiliul Local al comunei

F

și Asociația F.G. s-au încheiat contracte de închiriere prin care s-a hotărât (Hotărârea Consiliului Local

F

nr. 28 din 08 iunie 2007) arendarea unor suprafețe de pășune către Asociație, contractele fiind încheiate de primarul ce era în funcție în anul 2007, ca reprezentant al Consiliul Local, și anume: Contractul de închiriere nr. 1.294/2007, prin care a fost stabilită o chirie de 50 euro/ha/anual (total - 16.548,5 euro: 330,97 ha pășune x 50 euro) cu termen de plată data de 01.10 și durată de un an - clauze incluse integral și în Contractul de închiriere nr. 639 din 24 martie 2008, încheiat între aceleași părți și având același obiect pentru o perioadă de 5 ani.

În luna iunie 2008, după preluarea mandatului de primar al comunei

F

de către inculpatul L.N., fără a exista un acord legal și prealabil al Consiliului Local, consfințit într-o Hotărâre a Consiliului Local (ca și la momentul încheierii lor), acesta, în înțelegere cu inculpatul B.A., a încheiat acte adiționale la contractele anterioare de închiriere, anume: Actul adițional nr. 2.258 din 06 octombrie 2008 la Contractul de arendă nr. 1294 din 11 iunie 2007, prin care a fost diminuat nivelul chiriei pentru cele 330,97 ha pășune de la 50 euro/ha/anual la 54 RON/ha/anual (~ 13,70 euro, total 4.535 euro/anual), modalitate în care Consiliul Local

F

, în calitate de proprietar al pășunii, a fost prejudiciat cu suma de 12.013,5 euro (diferența valorică anuală a chiriilor inițiale și finale: 16.548,5 euro - 4.535 euro) și Actul adițional nr. 2.198 din 01 octombrie 2009 la Contractul de arendă nr. 639 din 24 martie 2008, prin care a fost diminuat nivelul chiriei pentru cele 330,97 ha pășune de la 50 euro/ha/anual la 10 RON/ha/anual (~ 2.32 euro, total 770,5 euro/anual), modalitate în care Consiliul Local

F

, în calitate de proprietar al pășunii, a fost prejudiciat cu suma de 15.778 euro anual (diferența valorică anuală a chiriilor inițiale și finale: 16.548,5 euro - 770,5 euro).

Instanța a reținut că aceste acte adiționale au fost încheiate nelegal, chiar dacă inculpații în apărare au invocat existența unor discuții prealabile și a unui acord cu membrii Consiliului Local - însă din actele dosarului (înscrisuri) nu a rezultat existența vreunei Hotărâri a Consiliului Local în anul 2008 prin care să se dispună diminuarea succesivă a nivelului chiriei pentru cele 330,97 ha pășune comunală închiriată. Prin această activitate infracțională a inculpaților L.N. și B.A. s-a realizat prejudicierea Consiliului Local

F

(proprietarul pășunii) cu diferența valorică a chiriilor pentru anii 2007, 2008, 2009 (pentru anul 2007 - 12.013,5 euro, 2008 - 2009 - 45.569,5 euro, câte 15.775 euro/an) prin crearea unui avantaj patrimonial (respectiv, suma de 43.569,5 euro) și obținerea ilegală de la A.P.I.A. de către inculpatul B.A. a unor ajutoare financiare (166.431, 55 RON) din fonduri FEGA pentru suprafața de pășune închiriată de 330,97 ha de către Asociație de la Consiliul Local

F

.

Astfel, în anii 2008 și 2009, inculpatul B.A. a solicitat la APIA

V

(cereri înregistrate sub nr. 3910871/2009, 2034856 din 28 martie 2008) subvenție pentru campania 2008, respectiv 2009 și pentru suprafața de pășune comunală închiriată în baza Contractului de închiriere nr. 1294 din 11 iunie 2007.

Modalitatea de plată unică pe suprafață (art. 5) consta în acordarea către fermieri a unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an și decuplată total de producție - ajutor financiar acordat inclusiv (art. 5 alin. (3) lit. b)) pentru deținătorii - în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari, etc. (art. 6 alin. (1) - de pajiști permanente (pășuni și fânețe)).

Conform procedurii, pentru a beneficia de plăți în cadrul S.A.P.S., solicitanții trebuiau (art. 7 alin. (1)) să fie înscriși în Registrul fermierilor administrat de A.P.I.A., să depună o cerere de solicitare a plăților până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele județene ale agenției (art. 7 alin. (2)) și să îndeplinească anumite condiții generale stabilite prin Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate.

Inculpatul B.A. a depus 2 tabele nominale cu utilizatorii de pajiști comunale, membri ai Asociației, în care a făcut mențiuni nereale cu privire la calitatea de membri a unora dintre semnatari, mandatul dat pentru a administra pășunea comunală, drepturile și obligațiile ce decurg din acestea, numărul de animale deținut, etc, contrafăcând semnăturile din dreptul numelor martorilor A.C., A.G., A.C., A.M., B.I., (...).

De asemenea, inculpatul B.A. a întocmit în fals și a depus următoarele:

- documentul denumit "Declarație-Tabel Nominal" cu membri ai Asociației în care a făcut mențiuni nereale cu privire la calitatea de membri a unora din semnatari, la mandatul dat pentru a administra pășunea comunală și la drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta, la numărul de animale deținut, contrafăcând semnăturile din dreptul numelor unora dintre cei nominalizați, respectiv: A.C., A.C., A.G., A.C., A.M., B.I., B.Ș., (...).

- 6 procese-verbale în care a menționat în fals participarea la efectuarea a diverse lucrări de întreținere a pășunii comunale de către persoane neimplicate în operațiuni, cărora acesta le-a contrafăcut prin imitație semnăturile: Procesul-verbal datat 09 iunie 2009 - ce atestă nereal participarea martorilor A.G. și N.I. (ale căror semnături au fost contrafăcute prin imitație de către inculpat) la efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale la blocul fizic 325 în suprafața de 44,30 ha, respectiv eliminarea buruenilor și a vegetației lemnoase, strânsul pietrelor și a cioatelor și nivelarea mușuroaielor; Procesul-verbal datat 10 iunie 2009 - ce atestă nereal participarea martorilor I.V.G. și A.C. (ale căror semnături au fost contrafăcute prin imitație de către inculpat) la efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale la blocul fizic 16 în suprafața de 22,66 ha, respectiv eliminarea buruenilor și a vegetației lemnoase, strânsul pietrelor și a cioatelor și nivelarea mușuroaielor; Procesul-verbal datat 11 iunie 2009 - ce atestă nereal participarea martorului A.G. (a cărei semnătură a fost contrafăcută prin imitație de către inculpat) la efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale la blocurile fizice 52 (22,36 ha), 55( 2,50 ha), 82 (0,81 ha), 89 (2,39 ha), 92 (1,51 ha) și 102 (4,59 ha), respectiv eliminarea buruenilor și a vegetației lemnoase, strânsul pietrelor și a cioatelor și nivelarea mușuroaielor; Procesul-verbal datat 12 iunie 2009 - ce atestă nereal participarea martorului A.G. (a cărei semnătură a fost contrafăcută prin imitație de către inculpat) la efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale la blocurile fizice 41 (8,36 ha) și 44 (6,50 ha), respectiv eliminarea buruenilor și a vegetației lemnoase, strânsul pietrelor și a cioatelor și nivelarea mușuroaielor; Procesul-verbal datat 10 august 2009 - ce atestă nereal participarea martorului H.M. (a cărei semnătură a fost contrafăcută prin imitație de către inculpat) la efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale la blocurile fizice 103 (24,50 ha) și 119 (5,22 ha), respectiv eliminarea buruenilor și a vegetației lemnoase, strânsul pietrelor și a cioatelor și nivelarea mușuroaielor; Procesul-verbal datat 11 august 2009 - ce atestă nereal participarea martorilor I.V.G. și A.C. (ale căror semnături au fost contrafăcute prin imitație de către inculpat) la efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii comunale la blocul fizic 123 în suprafața de 39,95 ha, respectiv eliminarea buruenilor și a vegetației lemnoase, strânsul pietrelor și a cioatelor și nivelarea mușuroaielor.

Rezultatul și scopul acțiunilor întreprinse de inculpatul B.A. a fost obținerea de către acesta și virarea în contul Asociației cu titlu de subvenție pe suprafață a sumei de 74.095,81 RON din fonduri FEGA (conform Deciziei nr. 1647143 din 10 aprilie 2009 a APIA) și a sumei de 92.335,74 RON din fonduri FEGA (conform Deciziilor nr. 2268125 din 27 noiembrie 2009 și nr. 3051484/26 aprilie 2010 a APIA).

Față de infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice reținută în sarcina inculpaților L.N., B.A. (sub forma complicității prev. de art. 26 C. pen.) și a inculpatei persoană juridică, raportat la situația de fapt expusă anterior și rezultată din evaluarea actelor dosarului, instanța a reținut cert vinovăția acestora constând în aceea că:

F

din luna iunie 2008, a încheiat cele 2 Acte adiționale (nr. 2258 din 06 octombrie 2008 la Contractul de arendă nr. 1294 din 11 iunie 2007 și, respectiv, nr. 2198 din 01 octombrie 2009 la Contractul de arendă nr. 639 din 24 martie 2008), prin care a diminuat nivelului chiriei pentru cele 330,97 ha pășune comunală închiriate de Consiliul Local Asociației F.G., Județul

V

, de la 50 euro/ha/anual (total: 16.548,5 euro anual) la 54 RON/ha/anual (~ 13,70 euro, total: 4.535 euro anual) și, respectiv - 10 RON/ha/anual (~ 2,32 euro - total: 770,5 euro anual), modalitate în care Consiliul Local

F

(în calitate de proprietar al pășunii) a fost prejudiciat cu diferența valorică a chiriilor în cauză, totalizând 43.569,5 euro (2007: 12.013,5 euro, respectiv: 2008 și 2009 câte 15.778 euro), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce privește apărările și susținerile inculpatului L.N. referitoare la lipsa unui element constitutiv al infracțiunii (intenția), la lipsa producerii vreunei tulburări bunului mers al unității, la existența unor discuții anterioare în ședințele Consiliul Local și la faptul că martorii au declarat că nu au achitat vreo taxă de pășunat, Curtea a arătat că aceste aspecte nu s-au confirmat probator (acte, declarațiile martorilor), ci reprezintă susțineri arbitrare ale inculpatului, desprinse de contextul probator administrat. Astfel, orice dispoziție a inculpatului L.N. (în calitate de primar), indiferent de discuțiile ori conveniențele verbale cu membrii Consiliul Local, trebuia reflectată într-un act de dispoziție, respectiv Hotărâre a Consiliul Local. Or, la data încheierii ilegale a celor 2 acte adiționale, contractele de închiriere încheiate pe baza Hotărârii nr. 28 din 08 iunie 2007 a Consiliului Local erau legale și în vigoare, astfel încât trebuiau executate conform celor înserate (în speță, nivelul chiriei stabilit prin acestea).

Norma incriminatoare impune realizarea faptei de către funcționarul public cu "știință" - deci intenția primarului (inculpatul L.N.) a rezultat cert (indiferent de forma acesteia directă/indirectă), acesta a acceptat (prin încheierea celor 2 acte adiționale) și a urmărit (s-a diminuat nivelul chiriei) producerea urmărilor, cauzarea unei pagube - prejudicii create Consiliului Local cu diferența între nivelul chiriei calculat în baza contractelor de încheiere inițiale și nivelul chiriei încasat în baza actelor adiționale încheiate.

F

și de reprezentant în operațiunile încheiate pentru Asociație, a fost de acord și a participat la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la încheierea de către inculpatul L.N. (primar al comunei

F

- județul

V

, aflat în exercițiul funcțiunii), în numele, dar fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local, a Actelor adiționale nr. 2258 din 06 octombrie 2008 (la Contractul de arendă nr. 1294 din 11 iunie 2007) și, respectiv, nr. 2198 din 01 octombrie 2009 (la Contractul de arendă nr. 639 din 24 martie 2008), prin care s-a diminuat nivelul chiriei pentru cele 330,97 ha pășune comunală închiriate de Consiliul local Asociației F.G. Inculpatul B.A. a reprezentat Asociația în operațiuni semnând cele două acte adiționale în calitatea sa de vicepreședinte al acesteia. Diminuarea chiriei s-a realizat de la 50 euro/ha/anual (total: 16.548,5 euro anual) la 54 RON/ha/anual (~ 13,70 euro, total: 4.535 euro anual) și, respectiv - 10 RON/ha/anual (~ 2,32 euro - total: 770,5 euro anual), modalitate în care Consiliul Local

F

(în calitate de proprietar al pășunii) a fost prejudiciat cu diferența valorică a chiriilor în cauză totalizând 43.569,5 euro (2007: 12.013,5 euro, respectiv: 2008 și 2009 câte 15.778 euro), fiind, astfel, întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la apărările inculpatului B.A., prin apărător ales, ce au vizat lipsa intenției, instanța a constatat că, prin modalitățile și împrejurările săvârșirii actelor materiale rezultate din probele administrate, a reieșit cert că acesta a încheiat și semnat în numele Asociației

F

, în calitate de vicepreședinte, cele 2 acte adiționale, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local și în condițiile în care, anterior, se încheiaseră cele două contracte de închiriere în baza unei Hotărâri a Consiliului Local. Astfel, prin fapta sa, inculpatul B.A. a realizat rezultatul infracțional cerut de legiuitor (prejudicierea - pagubă patrimonială a unității prevăzute de art. 145 C. pen. - Consiliul Local

F

). S-a reținut, totodată, că această faptă a fost săvârșită de inculpatul B.A. sub forma complicității prevăzute de art. 26 C. pen. și nu a autoratului, întrucât a acceptat să se producă urmările rezultate și a semnat în numele Asociației

F

cele 2 acte adiționale întocmite de autor (inculpatul L.N.) în numele Consiliului local, fără a avea acordul (Hotărârea Consiliului Local).

Apărările inculpaților L.N. și B.A. referitoare la faptul că unii martori au declarat că nu au plătit taxă de pășunat, Curtea a considerat că respectiva împrejurare nu poate înlătura răspunderea penală a acestora, atâta timp cât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. au fost probator realizate de fiecare dintre ei (inculpatul L.N. în forma autoratului, iar B.A. în forma complicității). Din declarațiile martorilor audiați (sub acest aspect) a rezultat cert că aceștia (datorită vârstei înaintate și a neinformării prealabile de către inculpatul B.A. după înființarea Asociației F.G.C.A.F.) nu au avut reprezentarea reală a taxelor pe care le achitau, însă au arătat că în mod sigur plăteau taxe (de pășunat și impozit), chiar dacă unii martori nu au distins clar asupra destinației acestora.

F

, județul

V

, aflat în exercițiul funcțiunii, în numele, dar fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local, a Actelor adiționale nr. 2258 din 06 octombrie 2008 (la Contractul de arendă nr. 1294 din 11 iunie 2007) și, respectiv, nr. 2198 din 01 octombrie 2009 (la Contractul de arendă nr. 639 din 24 martie 2008), prin care s-a diminuat nivelului chiriei pentru cele 330,97 ha pășune comunală închiriate de Consiliul local Asociației de la 50 euro/ha/anual (total: 16.548,5 euro anual) la 54 RON/ha/anual (~ 13,70 euro, total: 4.535 euro anual) și, respectiv 10 RON/ha/anual (~ 2,32 euro - total: 770,5 euro anual), modalitate în care Consiliul Local

F

(în calitate de proprietar al pășunii) a fost prejudiciat cu diferența valorică a chiriilor în cauză, totalizând 43.569,5 euro (2007: 12.013,5 euro, respectiv: 2008 și 2009 câte 15.778 euro), fiind, astfel, întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că Asociația a fost înregistrată în Registrul special al Asociațiilor și Fundațiilor la Judecătoria Bârlad la data de 04 decembrie 2007, iar, conform statutului, activitățile acesteia erau conduse de un consiliu director format din L.N. - președinte (cu drept de reprezentare), B.A. - vicepreședinte (cu dreptul de a îndeplini toate atribuțiile președintelui, în lipsa acestuia, iar în prezența sa, de a-l ajuta pe acesta și de a îndeplini sarcinile date, în vederea aducerii la bun sfârșit a hotărârilor adunării generale), H.N. - secretar, C.D. și A.C. -membri. De asemenea, conform aceluiași statut, scopul declarat al asociației era unul nepatrimonial constând în sprijinirea crescătorilor de animale din comuna

F

, județul

V

, creșterea nivelului de pregătire profesională a membrilor săi, creșterea producției de carne, de animale de prăsilă, înmulțirea efectivelor de animale, tehnologizarea și modernizarea locațiilor zootehnice, apărarea intereselor crescătorilor de animale în relațiile cu instituțiile statului și terțe organisme și persoane juridice, atragerea fondurilor europene și naționale pentru creșterea animalelor și retehnologizarea locațiilor zootehnice, rezolvarea litigiilor apărute între membrii asociației și terți etc.

În cursul procedurilor judiciare, inculpata A.F.G.C.A.F. și-a desemnat reprezentat legal (conform dispozițiilor art. 479

2

alin. (3) C. proc. pen.).

Cu privire la apărările inculpatei persoane juridice ce au referit la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, întrucât în rechizitoriu nu este descrisă modalitatea faptică în care s-a săvârșit infracțiunea, situație în care nu poate fi antrenată răspunderea ei penală, Curtea a arătat că, din înscrisurile dosarului și procesele-verbale ce au circumstanțiat faptele, a rezultat că inculpații B.A. (în calitate de vicepreședinte al Asociației) și L.N. (în calitate de președinte al Asociației) au acționat conform statutului Asociației, în realizarea obiectului de activitate și al interesului acesteia (încheierea contractelor de arendare a pășunii pentru Asociație și a actelor adiționale de diminuare a nivelului chiriilor). Cei doi inculpați au exercitat "in facto" conducerea persoanei juridice - inculpata A.F.G.C.A.F. încă de la înființarea ei și au antrenat răspunderea penală a acesteia, în numele căreia au acționat în momentul încheierii ilegale a actelor menționate.

În opinia judecătorului fondului, fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice (în forma complicității) a rezultat cert în sarcina inculpatei persoane juridice, vinovăția sa fiind identică cu cea a persoanei fizice (inculpatul B.A.), care a acționat în numele și interesul său, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. Dispozițiile art. 19

1

În ceea ce privește infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor - reținută în sarcina inculpaților B.A. și A.F.G.C.A.F. - s-a constatat că inculpatul B.A. (în calitate de vicepreședinte al Asociației F.G.C.A.F.) a depus la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (și același scop urmărit), înscrisuri false în baza cărora a obținut ilegal - pentru campaniile 2008, 2009 - ajutoare financiare pe suprafață din fonduri F.E.G.A. în valoare totală de 166,431,55 RON pentru pășunea comunală arendată Asociației F.G.C.A.F., fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală (vol. 3) și declarațiile martorilor (urmărire penală și instanță) privind tabelele nominale ale persoanelor ce foloseau pajiștea comunală (membri ai Asociației), prima instanță a constatat că unele dintre aceste persoane nu erau membri ai Asociației, deși s-au făcut mențiuni nereale că ar fi membri, precum și faptul că unele persoane fie au solicitat în nume personal ajutor financiar de la APIA (cei care erau membri), fie nu au împuternicit/mandatat vreo altă persoană (nici pe B.A.) să facă aceste solicitări. Astfel, analizând și evaluând declarațiile martorilor A.C., A.G., A.C., A.M., B.I., B.Ș., B.V., B.I., (...) (date în cursul urmăririi penale și în fața instanței - doar cei care au putut fi audiați) - Curtea a reținut că aceștia nu au semnat aceste tabele și nici nu au mandatat pe inculpatul B.A. pentru a solicita ajutor financiar de la APIA, chiar dacă unii erau membri ai asociației.

S-a arătat că scopul infracțiunii prevăzute de art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, a fost cert demonstrat în cauză, din înscrisurile dosarului rezultând că APIA a acordat ajutor financiar membrilor Asociației F.G.C.A.F. în baza documentelor depuse de aceștia.

Sub aspectul folosirii și prezentării de documente false de către B.A. - aspect contestat de acesta, instanța a reținut că tabelele nominale și procesele verbale au fost prezentate martorilor de către inculpat însoțit de martorul P.M. (care era cunoscut de către martori), din declarațiile martorilor reieșind că inculpatul le-a solicitat semnăturile atunci când ei s-au prezentat pentru vaccinarea animalului ori acesta (inculpat și martorul P.M.) s-a prezentat la domiciliile lor solicitându-le semnăturile. Totodată, din depozițiile martorilor A.C., A.C., A.G., A.C., A.M., B.I., B.Ș., B.V., B.I., (...) - Curtea a constatat că nu sunt membri ai vreunei asociații a crescătorilor de animale și nu au semnat tabelele depuse de inculpat la A.P.I.A. (ultim aspect necontestat de acesta), că nu și-au dat acordul ca acestea să fie semnate de alte persoane în numele lor și nici ca inculpatul să solicite în numele lor subvenții pentru pășunea comunală arendată aferent campaniilor din anii 2008 și 2009; de asemenea, din declarațiile martorilor A.G., N.I., I.V.G., A.C., I.V.G. și H.M., instanța de fond a constatat că aceștia nu au participat la efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunii comunale, că nu au semnat cele 6 procese-verbale ce îi vizează și nici nu și-au dat acordul ca acestea să fie semnate de alte persoane în numele lor. Din declarația martorului E.N., s-a reținut că semnăturile de la poziția 11 din tabelul nominal aferent anului 2008 și cea de la poziția 178 din declarația-tabel cu membrii asociației (tabelul din anul 2009) îi aparțin, însă au fost date la solicitarea inculpatului B.A. sub pretextul ridicării unei cantități de îngrășământ pentru fertilizarea pășunii și nu pentru împuternicirea acestuia să solicite de la A.P.I.A. subvenție; în mod similar, din declarația martorului P.V., a reieșit că semnătura de la poziția 44 din tabelul nominal aferent anului 2008 îi aparține, însă a fost dată la solicitarea inculpatului B.A. sub pretextul ridicării unei cantități de îngrășământ pentru fertilizarea pășunii și nu pentru împuternicirea acestuia să solicite de la A.P.I.A. subvenție.

Din înscrisurile dosarului, Curtea a reținut cu certitudine că inculpatul B.A. a fost cel care a depus la APIA - Centrul zonal

V

documentația pentru obținerea subvențiilor. Apărările acestuia referitoare la faptul că nu există în cauză o expertiză grafologică care să-l indice ca autor al falsificării semnăturilor documentației nu au fost apreciate ca relevante, considerându-se că faptul folosirii sau prezentării la A.P.I.A. de documente false, ce a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, a fost dovedit prin aceea că înscrisurile falsificate și folosite de inculpat făceau parte din documentația justificativă solicitată de reprezentanții A.P.I.A.

Sub același aspect, s-a arătat că falsificarea de către inculpatul B.A. a celor 3 tabele nominale și a celor 6 procese-verbale folosite ulterior la A.P.I.A. intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, neputând fi analizată activitatea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată astfel încât să fie necesară existența unei expertize grafologice (după cum s-a invocat).

Față de toate argumentele prezentate, s-a apreciat de către judecătorul fondului că vinovăția inculpatului B.A. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 a fost cert demonstrată probator, nefiind considerat relevant pentru a înlătura răspunderea penală a acestuia faptul că inculpatul nu era din comuna

F

și nu era cunoscut de toți locuitorii (referitor la martori).

Referitor la inculpata persoană juridică A.F.G.C.A.F., s-a reținut de către prima instanță că inculpatul B.A. a depus în numele acesteia și în interesul ei, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, înscrisuri false pe baza cărora a obținut ilegal ajutor financiar din fonduri FEGA în valoare totală de 166.431,55 RON (aferent campaniilor 2008 - 2009) pentru suprafața de pășune comunală arendată Asociației, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce privește apărările inculpaților B.A. și A.F.G.C.A.F. referitoare la înscrisurile "Accept" (2008 - 2009, 2 volume copii și 2 volume) depuse în original în instanță prin care se menționează că membrii Asociației (martorii din lucrări) au împuternicit Asociația să solicite de la APIA sprijin financiar, s-a arătat că, deși procurorul a solicitat ca respectivele înscrisuri să fie înlăturate ca probe și să nu fie evaluate pentru că nu au fost prezentate în momentul efectuării actelor de urmărire penală, dar și pentru că a fost înaintată o sesizare (de efectuare de acte de urmărire penală) din partea D.N.A., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 62 teza a II-a, art. 63 și art. 64 C. proc. pen., le va analiza, dar în coroborare strictă cu celelalte acte și lucrări ale dosarului. Astfel, s-a reținut din declarațiile unora dintre martorii audiați că aceștia nu au mandatat A.F.G.C.A.F. să-i reprezinte la APIA pentru a solicita ajutor financiar și nici pe inculpatul B.A. (declarațiile martorilor audiați la urmărire penală și instanță) și chiar dacă s-ar presupune existența legitimității acestor înscrisuri ("Accept"), față de celelalte probe administrate, s-a apreciat că nu se poate justifica înlăturarea vinovăției persoanei juridice și a inculpatului B.A. în săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000. în acest sens, judecătorul a subliniat că legitimitatea existenței unui mandat/împuternicire/accept dat de membrii Asociației pentru persoana juridică trebuie să îmbrace forma juridică cerută de lege (art. 200 și urm. C. civ.)

Pentru a produce consecința juridică a înlăturării răspunderii penale solicitate de inculpatul B.A. și inculpata A.F.G.C.A.F. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi existat legitimitatea "Accept-urilor", documentația depusă la APIA (tabele nominale, procese-verbale) este falsă, nereală, după cum a rezultat indubitabil din evaluarea și aprecierea declarațiilor martorilor audiați în cele două faze procesuale (urmărire penală și instanță). De asemenea, susținerile inculpaților privind faptul că s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea lor de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pe considerentul că nu sunt întrunite în speță, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii în cauză și nu mai pot fi efectuate acte de urmărire penală raportat la înscrisurile "Accept" și, în consecință, nu pot fi înlăturate ca probe aceste înscrisuri - au fost apreciate ca fiind fără relevanță întrucât aceste înscrisuri au fost depuse doar în instanță și din actele dosarului de urmărire penală (80/P/2010), față de obiectul judecății, instanța le-a evaluat corespunzător, întrucât asupra lor nu s-a emis niciun act de dispoziție.

Cu privire la infracțiunea de conflict de interese reținută în sarcina inculpatului L.N., Curtea a constatat că acesta (primar al comunei

F

din anul 2008, președinte al Asociației

F

din 2007) a încheiat la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de primar al comunei

F

, județul

V

, aflat în exercițiul funcțiunii, Actele adiționale nr. 2258 din 06 octombrie 2008 (la Contractul de arendă nr. 1294 din 11 iunie 2007) și, respectiv, nr. 2198 din 01 octombrie 2009 (la Contractul de arendă nr. 639 din 24 martie 2008), prin care a diminuat nivelului chiriei pentru cele 330,97 ha pășune comunală închiriate de Consiliul local Asociației F.G. de la 50 euro/ha/anual la 54 RON/ha/anual (~ 13,70 euro) și, respectiv, 10 RON/ha/anual (~ 2,32 euro), modalitate în care Asociația, al cărui membru și împuternicit pe cont era și din partea căreia beneficia de foloase (ex: pășunatul propriilor animale pe pășunea închiriată fără a achita taxa de pășunat, etc) a realizat un folos material în valoare totală de 43.569,5 euro, dat de diferența între suma primită de la A.P.I.A. cu titlu de sprijin financiar pentru suprafață (S.A.P.S. - din fonduri F.E.G.A.) pentru campaniile din anii 2007, 2008 și 2009 aferent contractelor de închiriere încheiate în condițiile descrise mai și sumele plătite cu titlul de chirie către Consiliul local în perioada 2007 - 2009, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 253

1

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă