ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2022

HOTĂRÂRE
06.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, la data de 18.01.2021 sub nr. x/2021, petentul A. a chemat-o în judecată pe intimata ANAF DRAF DRA 5 DEVA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a procesului-verbal de contravenție nr. x din data de 03.09.2020, în ceea ce privește măsura confiscării autoturismului B., serie șasiu x, ridicarea acestei măsuri, cu consecința obligării intimatei de a-i restitui autoturismul confiscat.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Pitești, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 7134 din 17.11.2021, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata ANAF DRAF DRA 5 DEVA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

A reținut Judecătoria Pitești că fapta contravențională de nedepunere a declarațiilor fiscale obligatorii nu poate fi săvârșită decât la sediul societății contraveniente, care se află în municipiul București, pe raza sectorului 2.

2.2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 1060 din 08.02.2022, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat invit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantului vizează anularea parțială a procesului-verbal de contravenție nr. x din data de 03.09.2020, în ceea ce privește măsura confiscării autoturismului B., serie șasiu x, ridicarea acestei măsuri, cu consecința obligării intimatei de a-i restitui autoturismul confiscat.

Prin procesul-verbal de contravenție nr. x din data de 03.09.2020, societatea C. S.R.L. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data constatării faptei - 03.09.2020, "Art. 1 - Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege".

Potrivit art. 4 din același act normativ, "contravențiilor prevăzute la art. 1 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 "Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția".

În acest context faptic și juridic, Înalta Curte constată că pentru stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezentul litigiu, trebuie să se identifice locul săvârșirii contravenției, acesta fiind aspectul asupra căruia au existat divergențele de opinii între instanțe, care au condus la ivirea conflictului negativ de competență.

În primul rând trebuie reținut că titularul acțiunii nu este societatea contravenientă, ci un terț, persoană fizică, pretins vătămată prin procesul-verbal de contravenție, în limita măsurii accesorii dispusă prin acesta, constând în confiscarea autoturismului pe care reclamantul l-a achitat și achiziționat prin intermediul societății contraveniente.

Prin urmare, sediul societății contraveniente, prin raportare la măsura confiscării autoturismului, aflat în custodia transportatorului D. S.R.L. și depozitat la punctul de lucru al acestuia din com. Mărăcineni, sat Argeșelu, Jud. Argeș, nu are relevanță în soluționarea conflictului de competență.

Pe de altă parte, fapta reținută în sarcina petentei nu constă în nedepunerea declarațiilor fiscale, ci în desfășurarea unei activități comerciale în mod fraudulos, cu neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege - aspect care rezultă cu claritate din procesul-verbal - în concret, introducerea autoturismelor "în circuitul comercial și comercializarea ilicită a acestora", "derularea de acte de comerț ilicite, cu caracter fraudulos prin comercializarea de autovehicule second hand", scopul final al acestui mecanism fiind de a se "sustrage de la plată taxelor și impozitelor". S-a mai reținut în sarcina contravenientei că "niciun autoturism achiziționat de aceasta nu este înmatriculat de aceasta, ci de alte persoane fizice sau juridice române, rezultând că au fost valorificate fără îndeplinirea condițiilor de legalitate, existând practic un comerț la negru cu autoturisme second hand" .

Astfel, fapta centrală reținută în sarcina petentei gravitează în jurul desfășurării unei activități de comerț cu autoturisme fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, aspect care rezultă, de altfel, inclusiv din perioada reținută în procesul-verbal ca fiind data în care s-ar fi săvârșit contravenția continuă, respectiv 18.08.2020 ("data încărcării primului autovehicul și până în prezent") .

Or, comercializarea autovehiculelor avea loc din depozitul situat în Argeș, descris în procesul-verbal, respectiv depozitul logistic aparținând D. S.R.L. situat în sat Argeșelu, Jud. Argeș. Aceeași concluzie rezultă cu ușurință din procesul-verbal, de vreme ce intimata a menționat în procesul-verbal că "la sediul social nu se prestează niciun fel de activitate economică de către societate", "societatea nu are personal angajat și nu există alți împuterniciți sau prepuși care să realizeze operațiuni economice", iar administratorul societății ar fi un "om de paie" (straw men), care "nu deține documentele financiar-contabile ale societății, nu deține ștampila societății, nu a luat legătura cu vreun contabil" și (…) "nu a comercializat autovehicule în numele societății" .

În aceste condiții, nu există nicio legătură, practic, între contravenția descrisă și sediul societății contraveniente aflat pe raza Sectorului 2 București.

În concluzie, Înalta Curte constată că locul săvârșirii faptei descrise în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a cărui anulare parțială se solicită de către reclamant, se află pe raza Județului Argeș, situație în considerarea căreia, competența teritorială în soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Pitești, secția civilă.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Pitești, secția civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. D.R.A.F. D.R.A. 5 DEVA., în favoarea Judecătoriei Pitești, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4314/2022
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată in
ÎCCJ 2021-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5545/2021
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, secția civilă la data de 02 decembrie 2020, petenta A. S.A
ÎCCJ 2022-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3477/2022
Ședința publică din data de 14 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secț
ÎCCJ 2022-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin plângerea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2022-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5025/2022
Ședința publică din data de 28 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea înregistrată pe rolul Ju
Sursă