ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2012

Tribunalul Mehedinți, secția penală, prin sentința penală nr. 75 din 23 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 599/101/2010 a condamnat pe inculpatul C.V., la o pedeapsa de 5 ani închisoare. Pe durata prev. de art. 71 C. pen., inculpatului i s-au interzis drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit c) C. pen., respectiv dreptul de a înființa societăți comerciale ori de a fi asociat sau administrator în societăți comerciale. Pe o durată de 3 ani i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) și c) C. pen. ca pedeapsă complementară ce s-a executat după executarea pedepsei principale, conform disp.art. 66 C. pen. S-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, S.I., P.V., G.V., M.A.C., V.M., I.C., I.I., I.T.M., P.A.O., S.C., R.L.M.I., B.C. și a obligat pe inculpat la plata următoarelor despăgubiri civile către aceștia după cum urmează: părții civile S.I. suma de 3.500 euro; părții civile P.V. suma de 4.000 euro; părții civile G.V. suma de 3.500 euro; părții civile M.A.C. suma de 3.500 euro; părții civile V.M. suma de 2.000 euro; părții civile I.C. suma de 2.500 euro; părții civile I.I. suma de 1.500 euro; părții civile I.T.M. suma de 1.000 euro; părții civile P.A.O. suma de 2.500 euro; părții civile S.C. suma de 1.000 euro; părții civile R.L.M. suma de 4.000 euro și părții civile B.C. suma de 2.200 euro, precum și la câte 1.000 euro daune morale fiecărei părți civile. S-au respins ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile vătămate: S.V., S.N. și P.R. A fost obligat inculpat să plătească statului 10.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400 lei reprezentând onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru părțile vătămate, respectiv avocații: I.R., B.R., B.C., B.C., B.L., B.C., C.M., C.R.S., D.M.G., B.A., C.C., B.L., O.M., N.C.G. și N.L.V. și 200 lei, reprezentând cota parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, sume ce s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției. Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți nr. 33/D/P/2008 din 29 ianuarie 2010, consecutiv căruia s-a și investit, conform art. 300 C. proc. pen. cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând în esență în aceea că inculpatul a exploatat mai multe părți vătămate, prin inducerea în eroare a acestora, determinându-le să muncească pentru societățile conduse de el, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate securitate. Hotărând soluționarea în fond a cauzei prin condamnare, în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288-art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care a reținut următoarele: 1. La începutul lunii mai 2007, învinuitul D.C., i-a propus părții vătămate S.I. să meargă în Franța să lucreze în construcții cu 1.000 euro/lună, 8 ore pe zi, cazare și masă gratuite, iar în țară familia va primi pe card salariul minim pe economie. Acesta a acceptat propunerea, s-a deplasat în Tr. Severin într-un bar din stația Peco situat lângă hotelul T., unde a semnat niște acte, apoi a dat probă de lucru. La data de 23 mai 2007, partea vătămată S.I., împreună cu 8-10 persoane a plecat din Dr.Tr.Severin cu firma de transport E., cu destinația Franța, plătind fiecare câte 150 euro. În Franța, localitatea Nantes, au fost așteptați de alți români, care au lucrat pentru aceeași firmă SC B.C. SRL, iar după aproximativ 3 zile, a început munca în construcții, lucrând câte 12 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. A arătat că a lucrat în aceste condiții timp de aproximativ 45 de zile și a primit în acest interval 50 euro, în tranșe de câte 2-3 euro pe zi. La jumătatea lunii iunie 2007, partea vătămată S.I. i-a cerut inculpatului C.V. banii pentru munca prestată, iar în schimb, acesta l-a înjurat și l-a amenințat că îl trimite acasă. Datorită intervenției Jandarmeriei franceze au fost mutați în altă parte, dar nici acolo nu au primit banii. Partea vătămată S.I., în luna martie 2008, a fost contactat telefonic de învinuitul D.C., care i-a propus să meargă la muncă în Spania, asigurându-l că vor avea contracte de muncă, vor lucra la o mănăstire pentru Crucea Roșie, vor primi 2000 euro/lună, iar masa și cazarea vor fi asigurate. De asemenea, D.C. i-a spus că trebuie să-și plătească singuri drumul și că trebuie să aibă asupra lor câte 500 euro, pentru a trăi timp de o săptămână. Partea vătămată a acceptat propunerea și la data de 28 martie 2008 a plecat în Spania, a ajuns pe data de 30 martie 2008 în Leon și au fost cazați la hotelul Puerta de Leon, hotel unde a venit D.C. împreună cu un preot catolic, care i-a pus să semneze contracte de muncă și le-au cerut cei 500 euro, motivând că au plătit anticipat hotelul și masa pe 3 zile. A doua zi au constatat că au fost înșelați și pentru a reveni acasă, până la primirea sumei de 100 euro de la sora sa, partea vătămată S.I. a dormit în gară și a mâncat ce a putut. Partea vătămată S.I. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 3.500 euro.

În luna aprilie 2007, partea vătămată P.V., l-a cunoscut pe D.C., care i-a propus să meargă la muncă în Franța în construcții cu un salariu de 1.000 euro/lună, salariul minim pe economie în România, iar cazarea și transportul vor fi gratuite. Întrucât partea vătămată a fost de acord, a fost adus de D.C. în Drobeta Turnu Severin pentru a da probă de lucru în fața inculpatului C.V. și numitului B.C., după care l-au declarat că a promovat această probă, iar în luna mai 2007, i-a dat învinuitului D.C., la cererea sa, 130 euro și 50 lei pentru drum și asigurare medicală. S-a arătat că, în jurul datei de 15 mai 2007, împreună cu învinuitul D.C., victimele R.L., P.O., S.I., P.R., I.M. și alții, au plecat cu firma E. în Franța și că, după puțin timp au început să lucreze în construcții, în fiecare zi, muncind timp de 10-12 ore, condiții în care au continuat să lucreze până la sfârșitul lunii iunie 2007, timp în care au primit câte 2-3 euro pentru mâncare, la interval de 2-3 zile. Partea vătămată P.V., a arătat că a cerut bani pentru munca prestată, însă învinuitul D. și inculpatul C., de fiecare dată de câte ori solicitau victimele să fie plătiți, erau insultate și amenințate de aceștia, iar pentru neplata muncii prestate victima P.O. a fost și bătut de inculpatul C., deoarece singura persoană care a primit salariul a fost învinuitul D.C., iar partea vătămată pentru a putea reveni în țară, i-a trimis sora sa din Italia, suma de 300 euro. S-a mai reținut că, la sfârșitul lunii iulie 2007, învinuitul B.C. a adus în țară pe partea vătămată și pe numitul M.C., cărora le-a spus că banii îi vor primi dacă se întorc la muncă în Franța. Partea vătămată P.V. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 3.000 euro.

Referitor la traficarea părții vătămate G.V., s-a reținut că și acesta a fost racolat în următoarele circumstanțe și anume: victima, aflând că inculpatul C.V., are o societate SC B.C. SRL prin intermediul căreia recrutează persoane și le asigură un loc de muncă în Franța în construcții, prin luna mai 2007, s-a întâlnit cu inculpatul C.V., în barul stației Peco de lângă hotelul T., întâlnirea având loc alături de alte 7-8 persoane și inculpatul i-a asigurat că vor lucra în Franța la sora sa, care are o firmă de construcții unde vor primi câte 1.000 euro/lună, la un program de 8 ore pe zi, cazarea fiind gratuită și primind salariul minim pe economie în țară. Cu acel prilej, inculpatul C.V., în calitate de director la SC B.C. SRL, a emis pentru fiecare un Ordin de deplasare în Franța, a plecat din Dr. Tr.Severin împreună cu alte 5 persoane, fiecare plătindu-și transportul de 150 euro și 80 lei asigurarea de sănătate. În Franța au fost primiți de un turc, K., cumnatul lui C., care ar fi avut o firmă de construcții. A doua zi au primit de la K. 3 acte, din care a reieșit că aveau de primit 8,27 euro/oră. În aceste condiții, partea vătămată a început lucrul, muncind câte 10-12 ore pe zi și 6 zile pe săptămână până la 31 iulie 2007. S-a arătat că, în această perioadă partea vătămată a primit numai 30-40 euro, acesta cât și celelalte părți, insistând pe lângă inculpatul C.V. cât și la sora acestuia să primească banii cuveniți, refuzând să mai meargă la muncă. S-a mai reținut că partea vătămată G.V. a arătat că, datorită acestui lucru, a doua zi, s-au trezit cu niște turci care i-au luat obligatoriu la muncă și că la data de 01 august 2007, a venit în Franța învinuitul B.C. care le-a făcut părților vătămate, care le-a facilitat victimelor încheierea unor contracte de muncă legale cu firma K.M.K., la care părțile vătămate au lucrat până în luna noiembrie și că aici au primit și salariu de 1250 euro/lună. Partea vătămată G.V. s-a constituit în faza de urmărire penală, parte civilă, pretinzând daune în cuantum de 3.500 euro.

S-a mai reținut că în luna mai 2007 la partea vătămată R.L.M.I., a venit învinuitul D.C., care i-a propus să meargă în Franța pentru a munci în construcții cu un salariu de 8,27 euro/oră. Acesta și partea vătămată P.V. împreună cu alte 3 persoane din Strehaia, au fost luați cu mașina de învinuitul D.C. și transportați pe malul Dunării, lângă tribunal, unde în prezența inculpatului C.V. și învinuitului B.C. au dat probă de lucru. Totodată, s-a mai precizat că potrivit declarației acestei părți vătămate, după 3 zile, au plecat în Franța cu firma E., peste 20 de persoane, de această dată, fiind însoțiți de inculpatul C.V. Din data de 23 mai 2007, s-a reținut că victimele au lucrat în construcții, fără acte, timp de 45 de zile, că zilnic lucrau câte 10-12 ore, fără să fie plătiți pe cele 45 de zile lucrate, motiv pentru care această parte vătămată s-a certat cu învinuitul D.C., întrucât aflase că e pe mână cu ceilalți învinuiți din cauză. La intervenția poliției franceze, partea vătămată R.L.M.I. împreună cu numiții: P., P. și M., au fost mutați în altă parte, unde au lucrat în total două luni și jumătate și că nici pentru această perioadă nu au primit nici un ban, deși inculpatul C. și învinuitul D., au fost observați de către victime ca fiind permanent sub influența băuturilor alcoolice. Partea vătămată R.L.M.I., s-a constituit în faza de urmărire penală, parte civilă, solicitând daune în sumă de 4.000 euro.

La începutul lunii mai 2007, s-a reținut că și partea vătămată M.A.C. l-a cunoscut pe învinuitul B.C., care i-a spus că are nevoie de oameni la muncă în construcții în Franța și că are în România o firmă de construcții SC B.C. SRL unde a fost asociat cu inculpatul C.V., după care și acesta a dat o probă de lucru la o vilă în construcții situată pe malul Dunării lângă Tribunal, și după 2-3 zile a fost sunat de învinuitul B.C., care i-a comunicat că trebuie să-și plătească singur transportul în Franța, urmând ca deplasarea să se facă cu autocarul. Totodată, acesta l-a asigurat că ar fi primit 1.000 euro/lună, salariul minim pe economie în România și cazare gratuită în Franța. În aceste circumstanțe, s-a precizat prin rechizitoriu că această parte vătămată a plecat în Franța-Nantes, unde a găsit o altă echipă de muncitori români ai firmei și că după 2-3 zile a venit un turc K., care i-a adus un contract de muncă, însă nu cel pe care l-a semnat în România, dar condițiile de muncă și salarizare erau aceleași. S-a mai reținut că potrivit declarațiilor acestuia, acesta a muncit timp de două luni alături de părțile vătămate R.L., P.V. și P.R., primind numai 40 euro în tranșe de 5-10 euro, iar când a cerut bani, K. și soția sa i-au spus că trebuie să vorbească în acest scop, cu inculpatul C.V. și că imediat partea vătămată M.A.C. s-a deplasat în acest sens, la „castel” unde s-a aflat inculpatul C.V. căruia i-a cerut drepturile, însă în schimb a primit de la acesta injurii și amenințări că va fi trimis acasă. Partea vătămată M.A.C., s-a reținut că în faza de urmărire penală a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 3.500 euro.

În luna mai 2007, s-a reținut că și partea vătămată V.M., prin intermediul unui coleg, anume victima B.C., l-a cunoscut pe C.V., care i-a propus să lucreze în Franța în construcții, la firma SC B.C. SRL, asigurându-l că ar fi lucrat în construcții cu acte în regulă de ședere și lucru și că ar fi avut un program de până la 10 ore pe zi și un salariu de 1.200 euro/lună. S-a arătat că în aceste circumstanțe, partea vătămată a acceptat propunerea, a semnat un contract de muncă cu inculpatul C.V. pentru SC B.C. SRL, după care a plecat în Franța cu mașina personală a părții vătămate S.R. În Franța, Kemal a rupt contractele de muncă și le-a întocmit un alt contract, dar cu 1.000 euro/lună. Partea vătămată a lucrat timp de o lună și jumătate câte 10-12 ore pe zi în construcții și a primit numai 50 de euro în tranșe de câte 5-10 euro. Acesta a susținut că, de fiecare dată când cereau bani, inculpatul C.V. îi înjura și îi amenința că îi va trimite în țară fără bani. Partea vătămată a arătat că, a intervenit jandarmeria franceză, care i-a reținut o zi și o noapte și au fost escortați din Franța, ocazie cu care au aflat de la autoritățile franceze că nu au acte de muncă și de ședere legală pe teritoriul acestei țări. Partea vătămată V.M., la urmărire penală a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 2.000 euro.

La sfârșitul anului 2006 partea vătămată I.C. l-a cunoscut pe inculpatul C.V., care i-a oferit un loc de muncă în construcții în Franța, pentru care l-a asigurat că va beneficia, de un salariu de 1.000 euro/lună, că va lucra timp 8 ore pe zi, fără sâmbăta și duminica, plus că va primi în țară și un salariul, echivalentul salariului minim pe economie. S-a reținut că în aceste circumstanțe și acesta a acceptat oferta inculpatului, și că această victimă împreună cu fratele său I.T.M. și cu I.E. au plecat în Franța, unde au lucrat 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta, timp de două luni și a primit doar suma de 1.500 euro, această parte vătămată primind acești bani, întrucât îl amenințase pe inculpatul C.V. că îl va reclama la poliția franceză. În luna mai 2007, s-a reținut că partea vătămată I.C. împreună cu fratele său, la propunerea lui K.P., cumnatul lui C.V., care venise în România, au plecat din nou în Franța, la Nantes, unde au lucrat două luni, până au fost depistați de poliție și retrimiși în țară întrucât nu au avut acte legale de muncă și ședere. S-a mai reținut că, în timpul cercetărilor, partea vătămată a prezentat un document în limba franceză, din care a rezultat că I.C. a fost reținut două zile în Franța, deoarece nu a avut actele legale de ședere și apoi a fost obligat să părăsească teritoriul Franței. Partea vătămată a lucrat aproximativ o lună în construcții, câte 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta, și nu a primit nici un ban. Acesta, la urmărire penală, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 2.500 euro.

În jurul datei de 15 ianuarie 2007, s-a reținut că și partea vătămată I.I. a plecat în Franța la muncă în construcții, convinsă că ar fi primit 1.000 euro/lună, la un program de 8 ore/zi, fără ziua de sâmbătă, așa cum i-a promis inculpatul C.V. în țară. În Franța, a lucrat în construcții până pe 10 martie 2007, când a luat hotărârea să se întoarcă acasă determinat de faptul că, inculpatul C.V., sora sa și soțul acesteia, numitul K. nu i-au dat nici un ban pentru munca prestată și, întrucât partea vătămată i-a amenințat pe aceștia că va sesiza poliția franceză, a primit 1.500 euro, deși lucrase aproximativ două luni, câte 10 ore pe zi, inclusiv sâmbăta. S-a mai reținut că, în luna mai 2007, la propunerea lui K., cumnatul inculpatului care venise în România, partea vătămată a plecat din nou în Franța, unde a lucrat o lună și nu a primit nici un ban. A revenit în țară trimis de autoritățile statului francez, întrucât nu a avut actele legale de ședere și de muncă pentru această țară. Partea vătămată, la urmărire penală a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1.500 euro.

În ce privește pe partea vătămată I.T.M., s-a reținut că și acesta împreună cu tatăl său Ion și unchiul său I.C. au plecat în Franța pentru a munci în construcții, în schimbul sumei de 1.000 euro/lună, câte 8 ore pe zi, așa cum le-a promis inculpatul C.V. și că în schimb, după ce au ajuns în această țară, a constatat că acesta i-a mințit, deoarece a fost pus să lucreze 10 ore pe zi și nu 8 ore, plus a fost obligat să lucreze și sâmbăta și a primit numai 1.500 euro pe două luni lucrate, ca urmare a amenințării sesizării poliției. Totodată, s-a mai arătat că și în cazul acestuia, în luna mai 2007, la propunerea lui K. și această parte vătămată a plecat din nou în Franța, unde a lucrat în aceleași condiții timp de o lună și nu a primit nici un ban, fiind returnați de autoritățile franceze, întrucât au fost depistați ca neavând acte legale de ședere în această țară. Partea vătămată, la urmărire penală a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1.000 euro.

Tot prin rechizitoriu s-a mai reținut că, în vara anului 2007, partea vătămată P.A.O., lucrând în Strehaia ca zidar, l-a cunoscut pe învinuitul D.C., care i-a spus că știe o firmă ce recrutează muncitori pentru a lucra în Franța. Prin intermediul acestuia, l-a cunoscut și pe inculpatul C.V., care l-a asigurat pe partea vătămată, după ce a dat proba de lucru, că va încheia un contract de muncă cu SC B.C. SRL, pe o perioadă de 6 luni, pentru un salariu plătit în țară, la nivelul salariului minim pe economie, urmând ca și în Franța să primească un salariu de 1.000 euro/lună la un program de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână. În aceste circumstanțe, partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului și după semnarea contractului, s-a deplasat în Franța, suportând cheltuielile de transport, deplasându-se în Franța, împreună cu părțile vătămate S.I., P.V., P.O. și alții. S-a mai arătat, că odată ajunși în Franța, partea vătămată și celelalte persoane, au fost cazate într-o clădire veche căreia localnicii îi spuneau „castel”, plata pentru cazare fiind suportată de S.A.S. K.M.K.,, până în momentul în care s-au sesizat organele statului francez pentru ședere și muncă ilegală și părțile vătămate au fost expulzate din această țară. De asemenea, s-a reținut că și această parte vătămată a lucrat în perioada mai-iulie 2007, 6 zile pe săptămână și 12 ore pe zi, primind în schimb din partea inculpatului, doar 1/6 euro pe zi pentru a-și asigura minimul necesar pentru existență și că datorită neplății timpului lucrat, condițiilor grele de muncă și de locuit, partea vătămată a sesizat mass-media scrisă din Franța- cotidianul Quest France, care a publicat pe această temă, articole în limba franceză despre situația românilor de la societatea administrată de inculpat. Pentru că a făcut publică situația în care s-au aflat muncitorii români, inculpatul C.V., sora sa, P.M. și soțul acesteia au agresat fizic și verbal pe partea vătămată P.A.O. Partea vătămată P.A.O., la urmărire penală a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 euro. 11.Partea vătămată S.C., în luna ianuarie 2007 l-a cunoscut pe inculpatul C.V., care i-a propus să meargă în Franța la muncă în construcții cu 1.000 euro/lună, 8 ore pe zi plus salariul minim pe economie în România. A acceptat propunerea și înainte de plecare a încheiat cu S.C. B.C. SRL, administrată de inculpat, un contract de muncă pentru o perioadă de 6 luni. Ca și în cazul celorlalte părți vătămate și acesta a ajuns în Franța, orașul Chevroliere, unde a fost cazat la așa-zisul castel, unde chiar a doua zi, după ce a ajuns, a început lucru, muncind și acesta, 12 ore pe zi și 6 zile pe săptămână. În luna iunie, fiind expulzat de autoritățile statului francez, împreună cu alte 30 persoane de cetățenie română, întrucât s-a constatat că „nu aveau acte legale pentru ședere și muncă în Franța”. La urmărire penală, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.000 euro.

Referitor la partea vătămată B.C., s-a reținut că și acesta, ca în cazul celorlalți, în luna mai 2007, l-a cunoscut, prin intermediul soției sale, pe inculpatul C.V., care i-a propus un loc de muncă în Franța, în construcții, dându-i asigurări că pentru munca ce ar fi prestat-o, ar fi încasat suma de 1.000 euro/lună, urmând să lucreze 5 zile pe săptămână, cu un program de 8 ore pe zi, că ar fi avut cazarea gratuită. Această parte vătămată, s-a reținut că în aceste condiții și determinat de faptul că nu a avut posibilități materiale, a acceptat propunerea și în data de 10 mai 2007, împreună cu partea vătămată V.M., a plecat în Franța, unde au fost cazați, iar chiar de a doua zi a început lucrul, muncind 12 ore pe zi și 6 zile pe săptămână, în aceste condiții, a lucrat timp de 45 zile, perioadă în care a primit în schimb doar suma de 50 euro. De asemenea, s-a reținut că la sfârșitul lunii iunie 2007 și acesta a fost expulzat de jandarmii francezi, pentru ședere ilegală în Franța. Pentru că primise doar 50 euro pentru 45 zile lucrătoare, partea vătămată l-a sunat pe C.V., care i-a promis că diferența ar fi primit-o în țară pe card de la SC B.C. SRL, promisiune care nu s-a materializat. Partea vătămată, la urmărire penală s-a constituit parte civilă cu suma de 2.200 euro. În același timp, s-a reținut că pentru fiecare parte vătămată, la dosar au fost depuse, în spatele fiecărei declarații a părților vătămate, în original biletul de transport eliberat de firma E., un ordin de deplasare și un contract emis de SC B. C. SRL în copie. O altă probă a faptelor comise de inculpat, s-a precizat că a reprezentat-o și adresa emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Punctul Național Focal - Unitatea Națională Europol, respectiv adresa din 28 octombrie 2008, care a comunicat organelor de cercetare penală următoarele: „S.A.S. K.M.K. din 24 octombrie 2007 se află în stare de lichidare obligatorie. Contractele au fost semnate între această firmă și SC B.C. SRL în scopul de a efectua operațiuni de împrumut de muncitori între România și Franța. Această operațiune a creat posibilitatea pentru firma K.M.K. de a evita, în calitate de angajator, plata unei sume estimată la 400.000 euro. În acest fel, firma SC B.C. SRL își regularizează serviciile sale în mod direct cu K.M.K. Cele două firme sunt conduse de familia C.P. În cadrul investigațiilor desfășurate nu s-a putut stabili sistemul de plată al angajaților. Unii dintre aceștia au fost plătiți cu bani lichizi sau prin C.E.C.-uri”. Totodată, a fost menționată și adresa emisă de Europol, care comunicat autorităților române, tabelul cu cele 38 de persoane expulzate din Franța pentru ședere ilegală. A fost invocată și declarația dată în calitate de învinuit de către C.V., prin care a susținut că nu a fost vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale și că a prezentat, în copie, acte care au fost puse la dosar, din care a rezultat că învinuitul D.C. a primit integral sumele de bani pentru care a muncit, contractele de închiriere a castelului dintre S.A.S. K.M.K. și proprietar, care au fost semnate în numele S.A.S. K.M.K. de către C.V. și au prevăzut închirierea unui spațiu suficient pentru 5 persoane. S-a menționat că la dosar, s-a aflat în copie contractele individuale de muncă încheiate între SC B.C. SRL și părțile vătămate, în care, la capitolul salarizare, a fost înscris salariul minim pe economie. Faptele, după cum au fost descrise mai sus, ca fiind săvârșite de inculpatul C.V., care împreună cu B.C. au recrutat, prin înșelăciune, părțile vătămate S.I., P.V., G.V., R.L.M.I., M.A.C., V.M., I.C., I.I., I.T.M., P.A.O., S.C. și B.C. exploatându-le, prin muncă pentru sine, s-a precizat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În acest sens, s-a mai arătat că subiectul activ poate fi orice persoană, care a împlinit vârsta de 18 ani și poartă responsabilitatea faptelor sale, reținându-se că numitul C.V. a fost major și a fost administratorul SC B.C. SRL, firmă ce a intrat în procedură de insolvență. Referitor la latura obiectivă a infracțiunii, s-a menționat că s-a realizat prin mai multe acțiuni și anume: recrutare, racolare, găzduire, etc. și că în speță, recrutarea ca modalitate de săvârșire a infracțiunii a constat în atragerea victimelor, prin inducerea în eroare, cu scopul de a fi exploatate, în vederea obținerii unui profit numai pentru inculpat și familia sa. De asemenea, s-a arătat că probele cauzei au demonstrat că inculpatul C.V., a înființat „pro cauza” firma SC B.C. SRL, promițându-li-se mincinos angajaților că le-ar fi dat în România salariul minim pe economie, în timp ce au fost împrumutați firmei S.A.S. K.M.K. cu sediul în Franța, unde au lucrat 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână cu un salariu de 1.000 euro/lună și că în realitate, părțile vătămate au lucrat 10-12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână primind în schimb doar câte 1-2 euro pe zi pentru subzistență. S-a făcut referire și la conținutul disp.art. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora s-a concluzionat că prin exploatare se înțelege „efectuarea unei munci sau îndeplinirea unui serviciu, în mod forțat, ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate, securitate”, fiind invocată sub acest aspect și decizia de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia penală nr. 2680 din 12 aprilie 2005 a statuat că: „constituie infracțiune de trafic de persoane recrutarea unei persoane în vederea exercitării unei munci cu încălcarea normelor privind condițiile de muncă, salarizare, neplata muncii, lipsirea de cazare și de hrană”. Referitor la condițiile de cazare și hrană, s-a mai precizat că elocvente au fost și declarațiile părților vătămate, din care au rezultat că au fost cazați într-o locație în jur de 30 persoane fără a avea condiții minime de igienă, apă, baie, etc. Sub aspectul vinovăției inculpatului C.V., s-a menționat că acesta personal, în numele firmei S.A.S. K.M.K., a semnat contractele de închiriere cu proprietarul castelului, prin care s-a oferit contracost găzduirea a numai 5 persoane și că în realitate, în locația respectivă, inculpatul a cazat peste 30 persoane. Relevant, s-a menționat că în privința salarizării victimelor, inculpatul a prezentat în copie 5 facturi semnate personal de el, referitoare la efectuarea unor lucrări de construcții către S.A.S. K.M.K. în perioada iunie-iulie 2007 în valoare de aproximativ 50.000 euro, concluzionându-se prin rechizitoriu că, părțile vătămate au lucrat la S.A.S. K.M.K., iar SC B.C. SRL a primit 50.000 euro, dar cu toate acestea inculpatul nu a plătit părților vătămate salariile, după cum se angajase. Tot semnificativ sub acest aspect s-a menționat că sunt declarațiile părților vătămate, din care a rezultat că acestea au fost plătite cu sume derizorii și anume: - S.I. - „a primit 50 euro în tranșe de câte 2-3 euro pe zi pentru mâncare. Cumpăram pâine veche cu reducere, iar o parte din colegii mei furau legume de la fermele situate în apropiere.” - P.V. - „a primit 2-3 euro pe zi pentru mâncare, motiv pentru care potrivit declarației acestuia, uneori au fost nevoiți să se hrănească cu pește prins de R. sau chiar să fure legume din grădinile unor cetățeni francezi” În ce privește, obținerea profitului ca element al laturii obiective, s-a menționat că din adresa primită de la autoritățile franceze, a rezultat că, imediat după obținerea profitului prin exploatarea părților vătămate enumerate mai sus, cei doi, inculpatul și sora sa au deschis procedura de insolvență a celor două societăți. În raport de aceste considerente, prin rechizitoriu s-a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, precizându-se că acesta a fost citat de mai multe ori la domiciliul său, dar de fiecare dată nu a fost găsit, iar la 28 ianuarie 2010 s-a încheiat un proces verbal cu avocatul său din care a rezultat că, acesta nu a mai luat legătura cu avocatul său din vara anului 2009 considerente pentru care nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală. Față de învinuiții B.I., P.M. și P.K., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, reținându-se prin rechizitoriu că nu s-au făcut vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale și, întrucât B.C. a decedat la 13 octombrie 2007, anterior efectuării cercetărilor penale, s-a dispus și față de acesta, neînceperea urmăririi penale. În instanță, la cercetarea judecătorească, a fost ascultat inculpatul, au fost ascultate părțile vătămate și martorii D.C., S.V., S.N. și P.R. Inculpatul, prin susținerile făcute în fața instanței, a confirmat în mare parte starea de fapt reținută prin rechizitoriu, recunoscând că a condus firma prin care a recrutat alături de învinuiții D.C. și B.C., părțile vătămate în cauză, cât și faptul că autoritățile franceze s-au sesizat în privința faptul că aceștia au lucrat și stat ilegal în Franța. De asemenea a mai recunoscut că firma condusă de acesta a primit sume serioase de bani de la firmele franceze cu care firma inculpatului angajase lucrările care au fost efectuate cu părțile vătămate în cauză. Aceste aspecte confirmate de inculpat, coroborate cu declarațiile părților vătămate, care în instanță și-au menținut în totalitate declarațiile date în faza de urmărire penală, prin care aceștia au descris cu lux de amănunte circumstanțele în care au plecat la muncă în Franța, cât și suferințele la care au fost expuși, ca urmare a nerespectării contractelor, ce au fost confirmate de declarațiile martorilor audiați de către instanță, au conturat cu certitudine faptul că inculpatul a recrutat victimele în cauză, prin înșelăciune, dovadă fiind și contractele încheiate cu aceștia, depuse la dosar, din care a rezultat că în cuprinsul acestora s-au efectuat o serie de modificări în privința elementelor esențiale, fără să fi fost contrasemnate de părțile vătămate, ceea ce a demonstrat că ele au fost întocmite pro cauza, pentru a sugera victimelor o aparență de legalitate în ce privește angajarea lor pentru a presta muncă în Franța, angajare care a fost făcută doar în folosul societăților administrate de inculpat. Totodată, probatoriul administrat în cauză, a conturat exercitarea asupra victimelor a unui abuz de autoritate comis de inculpat, atunci când părțile vătămate s-au revoltat în momentul în care și-au dat seama că au fost înșelați, deoarece muncea mai mult decât conveniseră și nu au fost plătiți, au fost cazați în condiții necorespunzătoare de igienă și inculpatul i-a amenințat, iar pe partea vătămată, P.A.O., chiar l-a lovit, atunci când a aflat că acesta a sesizat autoritățile franceze cu privire la abuzurile comise de inculpat. Sub acest aspect, elocvente au fost declarațiile părților vătămate, ce au fost confirmate și de declarațiile martorilor audiați în instanță, S.V., S.N. și P.R.. De asemenea din actele emise de autoritățile franceze a reieșit că majoritatea părților vătămate au fost expulzate din Franța, pentru ședere și muncă ilegală. Că părțile vătămate au fost cazate în condiții necorespunzătoare, au fost confirmate și de declarațiile acestora, de contractele de închiriere a „castelului” dintre S.A.S. K.M.K. și proprietar, care au fost semnate în numele S.A.S. K.M.K. de către inculpatul C.V., prin care s-a prevăzut închirierea unui spațiu suficient pentru cazarea a 5 persoane, însă inculpatul a cazat mult mai multe persoane. S-a mai reținut că inculpatul pentru a exercita permanent un control asupra părților vătămate, a fost ajutat și de sora sa, ce a locuit în Franța și de cumnatul său, K. Că inculpatul a exploatat părțile vătămate și că de pe urma muncii neremunerate a acestora, a obținut un profit important, a rezultat și din actele depuse la dosar, ce au demonstrat că firma condusă de inculpat, prin care s-au încheiat contractele de muncă cu părțile vătămate, a primit suma 50.000 euro, dar cu toate acestea inculpatul nu a plătit părților vătămate salariile, după cum se angajase și imediat după ce a încasat acești bani, inculpatul și sora sa au deschis imediat procedura de insolvență a societăților. La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv: pericolul social concret al faptelor comise de inculpat, determinat de modalitățile de comitere a faptelor și urmările produse, anume suferințe cauzate părților vătămate, conduita inculpatului, pe parcursul derulării acestui proces, care atât la urmărirea penală, cât și la instanță, a lipsit nejustificat de la efectuarea unor acte procedurale, sustrăgându-se chiar și de la evaluarea sa prin Serviciul de probațiune, cât și faptul că nu are antecedente penale. Față de aceste considerente, s-a apreciat că o soluție de condamnare a inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, stabilită la limita minimă prevăzută de lege, a satisfăcut cerințele prev. de art. 52 din C. pen. Date, fiind valorile sociale lezate prin faptele comise de inculpat, în condițiile prev. de art. 71 C. pen. i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit c) C. pen., respectiv dreptul de a înființa societăți comerciale ori de a fi asociat sau administrator în societăți comerciale, având în vedere că pentru săvârșirea infracțiunii s-a folosit de calitatea sa de administrator de societăți comerciale. Totodată, în raport de aceleași considerente, pe o durată de 3 ani i-au fost interzise drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen. ca pedeapsă complementară ce s-a executat după executarea pedepsei principale, conform disp.art. 66 C. pen. Referitor la pretențiile formulate de părțile vătămate, S.I., P.V., G.V., M.A.C., V.M., I.C., I.I., I.T.M., P.A.O., S.C., R.L.M.I., B.C., pentru care aceștia s-au constituit părți civile, s-a reținut că daunele solicitate au fost justificate în parte, în ce privește prejudiciul cauzat fiecăruia, prin neplata salariilor și suferințele cauzate în plan moral, considerând că sumele reale au fost cele indicate de părțile civile în cursul urmăririi penale, deoarece în instanță, și-au majorat nejustificat pretențiile, fără a aduce dovezi suplimentare. Pentru aceste considerente, s-a concluzionat că sumele solicitate inițial au reprezentat prejudiciul real suferit de părțile vătămate, care a fost în măsură să asigure acoperirea integrală a acestuia. În ce privește acțiunile civile formulate de numiții: S.V., S.N. și P.R., instanța a constatat că aceștia nu au făcut obiectul rechizitoriului, trimiterea în judecată a inculpatului în acest dosar, nevizând aceste părți, acțiunile civile formulate de aceștia au fost respinse ca nefondate. 2. Împotriva hotărârii amintite a formulat apel inculpatul C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A învederat că se impune achitarea sa pentru că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive pentru a fi infracțiune, respectiv că nu a exercitat nici o activitate de inducere în eroare a părților vătămate care au fost tot timpul în cunoștință de cauză. A arătat că în lunile mai - iunie 2007, nu s-a lucrat decât parțial, pentru că firma franceză colaboratoare a intrat în faliment și nu a mai achitat drepturile datorate, iar privitor la condițiile de muncă și de cazare, acestea au fost acceptate tacit pentru că părțile vătămate s-au aflat deja la a doua deplasare în Franța, consimțind și la încheierea contractului nou de muncă, nefiind dovedită astfel comiterea activității infracționale cu scopul exploatării unor persoane. În același sens a considerat încadrarea juridică nelegală, respectiv reținerea disp. art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, deoarece nu a fost trimis în judecată împreună cu o altă persoană și, totodată, a criticat reținerea eronată a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., necomițând fapta în mod repetat. S-a mai arătat că instanța de fond a fost lipsită de rol activ, în sensul că nu a observat declarațiile date de o parte din părțile vătămate prin care s-a arătat că acestea primiseră drepturile bănești cuvenite și nu au mai avut alte pretenții și totuși s-au acordat despăgubiri fără a fi dovedite. Subsidiar (fila 40 dosar apel) s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea disp. art. 81 sau art. 86 1 C. pen., față de pericolul social concret al faptei dar și de datele pozitive ce au caracterizat persoana inculpatului, fără antecedente penale, cu o bună comportare în societate. Apelul inculpatului a fost întemeiat în parte, atât pe latura penală cât și civilă în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce s-au arătat în continuare: Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport și de criticile formulate, s-a constatat că pe baza probelor administrate a fost reținută o situație de fapt care a corespuns adevărului, fapta inculpatului fiind corespunzător încadrată în drept în dispozițiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 dar și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001, constituie trafic de persoane, recrutarea, transferarea, cazarea, primirea sau exploatarea unei persoane, între altele și prin înșelăciune, deci textul de lege reține mai multe acțiuni alternative, dar trebuie totdeauna să se urmărească un scop comun și anume exploatarea persoanelor, victime ale traficului, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Starea de fapt reținută și încadrarea juridică adoptată, confirmată de instanța de fond, au avut la bază materialul probator existent la dosar, respectiv că inculpatul prin SC B.C. SRL, le-a propus părților vătămate să meargă în Franța pentru a lucra în construcții, cu peste 1.000 euro pe lună, iar în țară familiile acestora să primească pe card salariul minim pe economie. Încadrarea juridică adoptată în sensul că direct sau prin intermediar, ajutat de B.C. și alte persoane, au recrutat și exploatat mai multe părți vătămate, a fost exactă, în sensul practicii în materie și a Deciziei nr. 2680 din 12 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă pentru o parte din învinuiți, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale. Încadrarea a fost legală pentru că fapta a fost comisă cu alte persoane chiar dacă în condițiile particulare ale speței a fost trimis în judecată doar inculpatul. S-a reținut, în esență, că, părțile civile au muncit fără forme legale în Franța, unde au fost descoperite, reținute și repatriate de către autoritățile franceze, fiind recrutate de inculpat pentru exploatarea muncii acestora, prin încălcarea unor libertăți și drepturi fundamentale. În aceste condiții, puse în situația de a nu avea bani, aservite prin datorii și lipsite deseori de hrană, uneori amenințate și agresate, părțile vătămate nu au putut decât să urmeze conduita ce le-a fost impusă de traficanți. În consecință, reținând că fapta inculpatului a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică sub acest aspect, reținând justificat și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., pentru că s-a vizat activități comise la intervale de timp în detrimentul mai multor părți vătămate. În ceea ce privește însă modalitatea de executare privativă de libertate, aceasta a fost într-adevăr prea severă, față de datele totuși parțial pozitive, care i-a caracterizat persoana, comportarea bună precedentă și vârsta acestuia, pentru a se aprecia că reeducarea s-ar fi putut realiza corespunzător și prin suspendarea pedepsei sub supraveghere, în sensul art. 86 1 C. pen., într-un cuantum de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare fixat, de 7 ani, și cu atragerea atenției asupra consecințelor art. 86 3 și 86 4 C. pen. Această soluție s-a impus și din considerente de corectă proporționalizare a pedepsei chiar dacă răspunderea penală a fost una personală, în condițiile în care, la activitatea infracțională propusă la urmărirea penală, s-a constatat că au participat mai mulți făptuitori, vorbindu-se în acest sens de un veritabil grup organizat, dar trimis în judecată și condamnat a fost doar inculpatul. Pentru altul s-a avut în vedere decesul - B.C. pentru fiul său nepriceperea, iar pentru ceilalți, pentru varii motive, s-a dispus fie scoaterea de sub urmărire penală, fie neînceperea urmăririi penale. De la aceste soluții la o pedeapsă de 5 ani cu privare de libertate a fost o distanță mare, astfel că s-a impus în condițiile arătate atenuarea regimului sancționator în sensul arătat mai sus și schimbarea modalității de executare, reținându-se însă existența faptei și a vinovăției. S-a avut în vedere între altele și poziția părților vătămate care, după o primă experiență nereușită, de muncă în străinătate, au continuat cu o a doua deplasare chiar și cu mașinile personale, deși au existat suficiente nemulțumiri și datorii neonorate după prima deplasare, condițiile de cazare și masă, fiind bune cunoscute, evident nesatisfăcătoare pentru ele. A fost întemeiată și critica ce a vizat justețea despăgubirilor materiale acordate părților civile I.I., I.T.M. și S.C. Sumele de bani ce s-au acordat cu acest titlu, ar fi trebuit pe de o parte să aibă efecte compensatorii și pe de altă parte, să nu fi constituit nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, nici venituri nejustificate pentru cei care le-au suferit. Față de declarațiile depuse inițial la instanța de fond, filele 282 - 288, însă neanalizate, prezentate ulterior și instanței de apel filele 130-132 toate necontestate și fără a fi înscrise în fals, înscrisuri care au fost coroborate și cu o parte din declarațiile de constituire de părți civile, spre exemplu fila 250, dosar tribunal, s-a respins acțiunile civile formulate de părțile civile I.I., I.T.M. și S.C., în condițiile în care acestea au precizat ferm într-o anume etapă că inculpatul „nu le mai datorează nici o sumă de bani, bunuri sau alte valori” sau că acesta „nu mai are nici o datorie față de ei”, statuare în concordanță între altele și cu principiul disponibilității. În consecință, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza Deciziei penale nr. 116 din 3 aprilie 2012 a admis apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 75 din 23 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 599/101/2010. A desființat în parte sentința pe latură penală și civilă. A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.V. pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 4 ani închisoare. În baza art. 861 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 7 ani compusă din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de 3 ani fixat de instanță. A dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. În baza art. 86 3 C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) C. pen. cu precizarea că se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Probațiune Mehedinți. A atras atenția asupra disp.art. 86 4 C. pen. A respins acțiunea civilă formulată de părțile civile I.I., I.T.M. și S.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului urmând ca onorariul avocat oficiu în sumă de 200 lei să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției. 3 Împotriva acestei decizii au formulat, în termen legal recursuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, recurentul inculpat C.V. și recurentul parte civilă S.C. Procurorul a susținut, în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, cât și în cadrul dezbaterilor că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea disp. art. 357 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa aplicată nu corespunde scopului educativ - preventiv prevăzut de legiuitor prin art. 52 C. pen., procedându-se la o greșită individualizare a pedepsei, atât în planul legalității, cât și al temeiniciei. Astfel, pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de instanța de prim control judiciar este, în opinia procurorului nelegală, în condițiile în care limita minimă specială prevăzută de legiuitor pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 este de 5 ani închisoare, iar în cauză, în efectuarea operațiunii de reducere a pedepsei stabilită de judecătorul fondului de la 5 ani la 4 ani închisoare nu s-au reținut circumstanțe atenuante ori alte cauze legale. În planul individualizării judiciare a pedepsei, procurorul invocă și greșita stabilire a cuantumului pedepsei - dar și a aspectului modalității de executare, precum și omisiunea instanței de control de a face aplicarea art. 86 1 C. pen., cu referire la indicarea măsurilor de supraveghere cărora trebuia să se supună condamnatul (art. 86 3 alin. (1) C. pen.) și obligarea în conformitate cu art. 86 3 alin. (3) C. pen. În acest sens, se arată că instanța se impunea a stabili efectiv măsurile de supraveghere prevăzute în art. 86 3 alin. (1) C. pen. și nu doar să indice textul de lege, deoarece nu i se poate solicita unei persoane să respecte anumite obligații ce nu i se aduc la cunoștință. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei statuată de instanța de apel, se apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu conduce la îndeplinirea scopului educativ preventiv prev. de art. 52 C. pen., date fiind condițiile și împrejurările concrete în care a acționat inculpatul, atât cu prilejul comiterii infracțiunilor cât și atitudinea manifestată ulterior atât față de părțile vătămate cât și față de urmările produse (o atitudine de negare a comiterii infracțiunii, de neasumarea răspunderii). Recurentul inculpat C.V. nu a motivat recursul promovat. Recurentul parte civilă S.C. nu a motivat recursul formulat. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor și criticilor circumscrise cazurilor de casare reglementate în art. 385 9 pct. 17 2 și 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (2), (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, expune: Situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat atât în faza urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor comise fiind justă și corespunzând situației de fapt reținute. Astfel, pe baza unui probatoriu fundamentat a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatului C.V. în comiterea faptelor ce au format obiectul judecății, acțiunile sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane - art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în formă continuată prin exploatarea părților vătămate ale cauzei, prin modalitatea inducerii lor în eroare, determinarea acestora în a presta activități pentru societățile conduse de inculpat, prin încălcarea normelor legale în materia condițiilor de muncă, salarizare, sănătate, securitate. Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța fondului a concluzionat cu privire la executarea efectivă a pedepsei închisorii într-un cuantum stabilit la minimul special prevăzut de textul incriminator, în timp ce instanța de prim control judiciar a considerat că prin reducerea cuantumului pedepsei și dispunerea suspendării sub supraveghere a executării, scopul general și special al prevenției sociale va fi îndeplinit, modalitatea de executare privativă de libertate fiind apreciată ca prea severă, față de datele parțial pozitive ce caracterizează persoana inculpatului. Efectuând propriul demers analitic, cu privire la operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește argumentele aduse de către instanța de apel cu referire la posibilitatea atingerii scopului pedepsei și fără executarea efectivă a pedepsei închisorii în împrejurarea în care inculpatul oferă garanțiile necesare unei reale reinserții sociale. Este necesar ca pedeapsa să-și îndeplinească funcțiile sale, iar aceasta se poate realiza numai dacă este corect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale. Individualizarea pedepsei, trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. Criticile avansate de procuror sunt însă întemeiate sub aspectul nelegalității pedepsei aplicate de instanța de apel, pedeapsă ce a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de legea specială, fără însă a opera în cauză efectele constatării unor circumstanțe atenuante judiciare care să justifice pedeapsa de 4 ani închisoare. Circumstanțele reale ale cauzei, dar și elementele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, vârsta acestuia, constituie în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție date cu caracter suficient pentru reținerea în cauză a disp. art. 74 alin. (2) C. pen. cu consecința atenuării regimului sancționator, potrivit art. 76 lit. b) C. pen. Într-o asemenea manieră cuantumul pedepsei