ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1781/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 171 din 20 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6186/2/2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâtă, respingând, totodată, ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC PROIECT BUCUREȘTI SA în contradictoriu cu pârâta SC K.K.B.G. SRL (fostă H.C.C.A.). În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin sentința arbitrală nr. 86 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul arbitral al Curții de Arbitraj Comercial Internațional în Dosarul nr. 39/2008 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea arbitrală formulată de SC P.B.

SA împotriva pârâtei SC K.K.B.G. SRL (fostă H.C.C.A.). Tribunalul arbitral a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat un contract de parteneriat în baza căruia s-a stabilit raportul juridic dintre ele, tribunalul arbitral statuând că natura acestui contract este aceea a unui contract de asociere în participațiune. S-a avut în vedere intenția comună a părților, termenii folosiți în stabilirea clauzelor contractuale, din care rezultă fără echivoc că partenerii au înțeles să împartă între ei profiturile și pierderile, să execute împreună serviciile ce fac obiectul Proiectului ce stă la baza asocierii, servicii constând în efectuarea de studii de prefezabilitate și fezabilitate pentru construirea unui număr de 28 de spitale în România, pârâta fiind considerată lider al asocierii, iar reclamanta asociat.

În consecință, singura persoană ce urma să apară în relația cu terțul, respectiv cocontractantul din contractul din 21 decembrie 2006, încheiat cu MSP era pârâta. S-a concluzionat, în consecință, că părțile au urmat voința lor exprimată în contractul de parteneriat și anume pârâta a emis facturi către beneficiar - M.S.P. și a încasat de la acesta contravaloarea serviciilor prestate, fără TVA. Plata către bugetul statului a TVA a fost efectuată de către beneficiar - M.S.P., respectiv de cele 5 spitale și centre de sănătate cu care s-au încheiat contractele de prestări servicii, aceste mecanism de plată fiind admis de către autoritățile contractante din toate cele șase contracte de prestări servicii în cauză.

Pe fondul cauzei, tribunalul arbitral a reținut că raporturile juridice dintre părți au la bază două grupuri de contracte: un prim raport juridic este reprezentat de contractul de parteneriat încheiat de pârâtă, alături de alte două societăți de naționalitate austriacă - parteneri austrieci, și reclamantă, denumită partener român, scopul contractului fiind acela ca părțile să presteze împreună servicii, respectiv studii de prefezabilitate pentru construirea unui număr de 28 de spitale în România, ca urmare a câștigării acestui proiect în urma unei licitații publice organizate de M.S.P. Scopul principal al contractului de asociere a fost acela ca părțile (reclamanta și pârâta, aceasta din urmă ca lider al asocierii) să presteze serviciile care fac obiectul Contractului de prestare servicii încheiat cu M.S.P.

- (în calitate de autoritate contractantă și achizitor). Se reține că prestatorul în acest ultim contract este format din pârâtă, în calitate de lider al asocierii și reclamantă, în calitate de asociat. În temeiul acestui contract, pârâta a emis facturi în care a înscris separat valoarea contractului și valoarea reprezentând TVA. Al doilea grup de raporturi juridice are la bază un număr de 5 contracte de prestare servicii încheiate de pârâtă, ca lider al asocierii și reclamantă, ca asociat, ambele având calitatea de prestator, cu spitale și centre de sănătate din România. Din modul în care au fost redactate clauzele contractuale rezultă intenția părților ca și cele cinci contracte să fie derulate în baza aceluiași contract de parteneriat.

Și pentru aceste cinci contracte pârâta a emis facturi fiscale în care a indicat separat valoarea contractelor precum și valoarea TVA. Prin acțiunea arbitrală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea TVA. Se reține, însă, că pentru întreaga operațiune TVA a fost achitată de beneficiari, respectiv de M.S.P. și spitalele și centrele de sănătate, astfel încât obligarea pârâtei ar reprezenta o nouă plată a acestei taxe, fiind o plată nedatorată. S-a mai reținut că plata acestei sume ar conduce la depășirea procentului de 61% care s-ar fi cuvenit reclamantei conform contractului de parteneriat. În consecință, a fost apreciată ca neîntemeiată acțiunea arbitrală sub aceste aspect.

S-a apreciat netemeinicia acțiunii arbitrale și sub aspectul sumei solicitate cu titlu de dobândă legală, având în vedere caracterul său accesoriu față de capătul principal de cerere vizând obligarea la plata contravalorii TVA. Împotriva acestei sentințe arbitrale reclamanta SC P.B. SA a formulat acțiune în anulare, susținând că această sentință încalcă ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii, invocând prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Sub aceste aspect, reclamanta critică modul în care tribunalul arbitral a interpretat contractul dintre părți ca fiind o asociere în participațiune, înlăturând apărările sale și neobservând că această interpretare a contractului nu se supune prevederilor impuse de Codul fiscal pentru această asociere.

Pe fondul cauzei, în măsura în care sentința arbitrală ar fi fost anulată, reclamanta susține temeinicia pretențiilor sale cu privire la obligarea pârâtei la plata contravalorii T.V.A., apreciind că relația dintre părți a fost una de tip contractor - subcontractor. Ulterior, reclamanta, prin precizările depuse la dosar, a arătat că tribunalul arbitral a comis două erori de raționament juridic al căror rezultat a fost încălcarea unor norme imperative: a dat o accepție greșită T.V.A. colectat de SC P.B. SA, prin raportare la T.V.A. achitat de beneficiar, neobservând că în cauză sunt două tipuri de relații pentru care se datorează T.V.A., respectiv prestarea de servicii de către consorțiu către M.S.P.

și prestarea de servicii efectuată și facturată de reclamantă către pârâtă; de asemenea, a dat o interpretare greșită raportului juridic stabilit între părți. Pârâta a invocat, prin întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ., criticile reclamantei vizând o rejudecare a fondului cauzei și o verificare a temeiniciei sentinței arbitrale. Pârâta a mai susținut corecta interpretare a legii de către tribunalul arbitral, apreciind sentința pronunțată de acesta ca fiind legală și temeinică. Prin sentința comercială nr. 171 din 20 noiembrie 2009 judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâtă, respingând, totodată, ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Sub aspectul excepției, judecătorul a reținut că pârâta invocă apărări ce duc la soluționarea pe fondul cauzei, altele decât cele care să vizeze numai dispozițiile art. 464 lit. i) și 137 C. proc. civ., astfel încât a apreciat netemeinicia acesteia. Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut corecta calificare de către tribunalul arbitral a naturii juridice a contractului încheiat între părți, apreciind, de asemenea, că este vorba de un contract de asociere în participațiune. S-a apreciat, de asemenea, corecta aplicare a prevederilor legale în materia T.V.A., fiind reținută aplicabilitatea în cauză a legislației în materia achizițiilor publice. A fost înlăturată susținerea reclamantei în sensul încasării T.V.A.

de către pârâtă, probele administrate nedovedind o asemenea susținere. Totodată, a fost apreciată ca eronată facturarea de către reclamantă către pârâtă, în condițiile stabilirii unor raporturi de tipul asocierii în participațiune, fiind înlăturată aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. (6) din C. fisc. Reclamanta SC P.B. SA a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Punctual, recurenta a criticat sentința pronunțată în cauză sub următoarele aspecte: - greșit a fost reținută natura relației dintre părți ca fiind de asociere în participațiune, nefiind luate în considerație interdicția pentru o persoană nerezidentă de a conduce o asemenea asociere precum și faptul că între părți au circulat facturi, iar nu deconturi; în același sens, se critică reținerea naturii juridice a relației dintre părți prin raportare la contractul încheiat cu un terț, aspectul referitor la emiterea facturilor fără TVA, precum și greșita reținere a faptului că însăși consorțiul ar fi încasat contravaloarea serviciilor, fără a se observa că atât recurenta cât și intimata au prestat servicii, calificarea corectă a contractului fiind aceea de subantrepriză; totodată, recurenta critică, din același considerent al calificării greșite a relației dintre părți reținerea de către judecător a aplicabilității în speță a dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice, dar și considerarea ca fiind greșită a operațiunii de facturare de către reclamanta recurentă față de pârâta intimată (se susține că aceasta ar fi fost impusă de normele fiscale, care impuneau raporturi de subantrepriză); - greșita interpretare a aplicabilității în speță a Directivei a 8-a 79/1072/EEC din 06 decembrie 1979,

judecătorul neobservând că aceasta este pe deplin implementată în prevederile Codului fiscal; - greșita reținere a intenției părților de a împărți beneficiile și pierderile, iar nu veniturile, prin aceea că se confundă onorariile încasate în temeiul contractelor de prestări servicii cu profitul consorțiului ; - greșita reținere că obligarea pârâtei intimate la plată ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză, fără a se ține cont de existența a două operațiuni distincte, facturate o dată de intimată către autoritățile contractante, iar a doua dată, de către recurentă față de intimată, prin raportare la natura juridică a relației dintre părți, ca fiind acea a unui contract de subantrepriză. Recurenta mai invoca aspecte de ordine publică ce susține că ar fi fost încălcate prin sentința arbitrală, cu referire la incidența unor prevederi ale Codului fiscal care ar impune obligarea intimatei la plata sumei solicitate prin acțiunea introductivă.

Prin concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că dispozițiile legale invocate de recurentă nu permit verificarea modului în care tribunalul arbitral a interpretat dispoziții legale ori contractuale privind fondului litigiului. Pe fond, a apreciat ca fiind temeinice și legale sentințele pronunțate în cauză de tribunalul arbitral și judecătorul Curții de Apel București. Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Se observă, în primul rând, că prin dezvoltarea mai multor critici de către recurentă, se susține incidența prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., ce are în vedere interpretarea greșită a actului dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, această dispoziție legală nu are în vedere interpretarea clauzelor contractuale în vederea stabilirii voinței părților tocmai pentru a determina natura juridică a actului dedus judecății. O asemenea interpretarea este pe deplin legală și este chiar obligatorie, interpretarea urmând a fi făcută prin raportare la prevederile art. 977 - 985 C. civ. Doar în măsura în care interpretarea dată actului dedus judecății a determinat schimbarea naturii actului sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ar deveni incident motivul invocat de recurentă.

În speță, însă, nu poate fi reținută o schimbare a naturii actului sau al înțelesului vădit și neîndoielnic al acestuia, câtă vreme una din problemele ridicate de părți a vizat tocmai lămurirea intenției părților la încheierea actului pentru a-i determina natura juridică. Al doilea set de critici formulate de recurentă, ce se regăsesc și în acțiunea în anulare, are în vedere încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Se observă și în acest caz că motivele avute în vedere de recurentă sunt similare atât în recurs, cât și în acțiunea în anulare; ceea ce diferă este temeiul de drept invocat, în cadrul acțiunii în anulare fiind invocată prevederea art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar în recurs - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Această similitudine implică a o analiză a incidenței prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. Se reține că, deși temeinică în fond, soluția pronunțată de judecătorul Curții de Apel București nu a observa lipsa de incidență a prevederii invocate în cauză. Astfel, dispoziția art. 364 lit. i) C. proc. civ. conduce la admiterea acțiunii în anulare în măsura în care prin sentința arbitrală pronunțată în cauză, judecătorii tribunalului arbitral ar fi încălcat ordinea publică ori normele imperative ale legii. Or, motivele invocate de parte în cadrul acțiunii în anulare nu vizează practic încălcarea unor norme imperative ale legii de către tribunalul arbitral, ci modul în care acesta a interpretat dispozițiile legale invocate de parte pentru a determina calificarea juridică a actului dedus judecății.

Se subliniază că acțiunea arbitrală a avut ca obiect obligarea pârâtei la intimată la plata contravalorii T.V.A., calculat în baza raportului juridic stabilit între părți. Analiza efectuată de tribunalul arbitral, în raport de voința exprimată de părți în clauzele actului pe care recurenta reclamantă își întemeiază pretenția a condus la stabilirea naturii juridice ca fiind aceea a unui contract de asociere în participațiune. Susținerile recurentei reclamante în ce privește încălcarea unor norme imperative ale legii se pot rezuma în următoarele: deși actul dintre părți ar fi o asociere în participațiune, el nu poate fi considerat astfel pentru că ar încălca prevederi ale legislației fiscale, astfel că ar trebui înlăturată voința exprimată a părților, iar actului ar trebui să i se dea o altă calificare, cea de contract de subantrepriză, iar în baza contractului astfel calificat, intimata pârâtă să fie obligată la plata contravalorii T.V.A.

Or, nu se poate reține o încălcare a unor prevederi imperative ale legii, prin raportare la anumite prevederi legale care ar determina schimbarea naturii juridice a actului juridic dedus judecății. Cel mult, invocarea unor asemenea prevederi legale ar putea conduce la desființarea actului juridic, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale, dar nu poate conduce la schimbarea naturii juridice a actului. Concluzia ce rezultă este aceea că criticile formulate în cadrul acțiunii în anulare nu se încadrează în ipoteza enunțată de textul legal invocat, cel al art. 364 lit. i) C. proc. civ. Este adevărat că aceste apărări au fost invocate de intimata pe calea excepției de inadmisibilitate. Se observă, însă, că excepția de inadmisibilitate vizează aspecte ce țin de inexistența unui element esențial (cum ar fi de exemplu inexistența căii de atac).

Aspectele privind neîncadrarea motivelor invocate în textul de lege vizează netemeinicia, iar nu inadmisibilitatea acțiunii. Din această perspectivă, sentința pronunțată de judecătorul Curții de Apel, secția a VI-a comercială, este legală, judecătorul, însă, intrând nepermis în analiza criticilor vizând modul în care tribunalul arbitral a interpretat anumite prevederi legale. Or, analiza sa în ce privește netemeinicia acțiunii în anulare trebuia să vizeze, în primul rând, încadrarea criticilor în cazurile expres și limitativ reglementate de lege. Totuși, având în vedere faptul că, soluția pronunțată este legală, greșite fiind doar o parte din considerentele care au format convingerea judecătorului, se apreciază că nu se impune soluția de casare a sentinței pronunțate în cauză, doar pentru a fi corectate aceste considerente, corecție ce s-a efectuat în cadrul recursului.

Din această perspectivă, criticile recurentei vizând interpretarea greșită a legii sunt înlăturate, recursul urmând a fi respins ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimată, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.B. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 171 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta să plătească intimatei SC K.K.B.G. SA Austria - 12.500 euro, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, 18 mai 2010. Opinie separată Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluția care se impune este de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și trimitere a cauzei pentru judecarea acțiunii în anulare la aceeași instanță. Curtea de Apel a fost investită învestită de reclamanta SC P.B. SA București cu o acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale în temeiul art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele limitativ prevăzute de acest text de lege iar potrivit art. 365 C. proc. civ. competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Din interpretarea sintagmei „a judeca în primă instanță” acțiunea în anulare rezultă că în concepția legiuitorului acțiunea în anulare este o acțiune similară cererii de chemare în judecată, al cărui obiect îl formează unul sau mai multe din motivele limitativ prevăzute de art. 364 care atrag desființarea hotărârii arbitrale, cu consecințe asupra compunerii completului de judecată și timbrajului, iar nu o cale de atac cum rezulta din art. 365 C. proc.

civ. nemodificat a cărei interpretare unitară în acest sens a fost dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, nr. V/2001, astăzi căzută în desuetudine. Prin urmare, soluția asupra obiectului acțiunii în anulare întemeiată pe unul din motivele art. 364 C. proc. civ. poate fi de admitere sau respingere, după caz, ca întemeiată sau neîntemeiată, motivele de desființare neputând forma, în acest context obiectul unei excepții de inadmisibilitate a acțiunii în anulare care să fie invocată conform cu art. 137 C. proc. civ. În acest sens este și art. 366 C. proc. civ. care dispune ca instanța competentă, dacă admite acțiunea, iar nu excepția, va anula hotărârea arbitrală și, subsecvent acestei soluții, după cum este sau nu cazul administrării de noi probe, se va pronunța și pe fondul litigiului obiect al clauzei compromisorii, prin aceeași hotărâre sau prin hotărâre separată.

În cauza de față, pârâta - intimată a invocat în fața instanței de fond excepția inadmisibilității acțiunii în anulare întrucât în speță nu ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ., excepție pe care instanța a pus-o în discuția părților, după care, în lipsa altor cereri, a dat cuvântul părților pe fondul litigiului arbitral. Asupra excepției inadmisibilității, prima instanță s-a pronunțat prin dispozitivul sentinței atacate în sensul respingerii ei cu motivarea că argumentele aduse în susținerea acesteia constituie apărări ce duc la soluționarea pe fond a cauzei altele decât cele care să vizeze numai dispozițiile art. 364 lit. i) și 137 C. proc. civ. Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea în anulare ca nefondată.

Din considerentele sentinței rezultă și se constată că pentru a respinge acțiunea în anulare ca nefondată, prima instanță a făcut analiza raportului de drept fundamental dedus judecății tribunalului arbitral, analizând fondul acțiunii arbitrale iar nu al acțiunii în anulare. Prin urmare, prima instanță nu a analizat acțiunea în anulare din perspectiva art. 364 lit. i) C. proc. civ. ci, cu încălcarea art. 366 C. proc. civ., care nu permite analiza fondului litigiului arbitral decât în cazul admiterii acțiunii în anulare a procedat la o judecată a acțiunii arbitrale așa încât dispozitivul sentinței atacate nu are corespondent în considerentele acesteia.

Dată fiind această situație, criticile formulate de recurentă se constituie în primul rând, într-o contracarare a argumentelor primei instanțe pe fondul acțiunii arbitrale nu al acțiunii în anulare, cu privire la natura contractului pe care părțile l-au încheiat la executarea obligațiilor și probelor administrate, și în al doilea rând, în neanalizarea ipotezei art. 364 lit. i) C. proc. civ.: încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii. Opinia majoritară răspunde și ea la criticile formulate pe fondul litigiului arbitral, perspectivă din care apreciază asupra temeiniciei și legalității sentinței atacate, deficiențele procedurale fiind reduse și acoperite printr-un supliment de motivare.

Constatând că în cauză prima instanță nu a respectat procedura de soluționare a acțiunii în anulare stabilită de art. 365 și 366 C. proc. civ. în sensul că nu a analizat și nu s-a raportat la obiectul acesteia: motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., că ceea ce a respins prin dispozitiv este în realitate acțiunea arbitrală pe fondul litigiului, care nu putea fi examinată decât dacă se admitea acțiunea în anulare pe motivul invocat art. 364 lit. i), apreciez că soluția este de admitere a recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru judecarea acțiunii în anulare, acțiune care nu a fost examinată în primă instanță. Respectarea procedurii este o garanție a imparțialității instanței în soluționarea pricinii cu consecințe asupra drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților care în pricina de față se concretizează în dreptul convențional la un recurs efectiv.