ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

15 din 08 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 9 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., a fost condamnată inculpata B.M.A., la 2 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1)

teza a II-a din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat

inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o

profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul

pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce s-a dispus a fi

executată după ce pedeapsa închisorii se consideră executată.

În baza art. 291 C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la 1

an închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele

stabilite, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 81 și 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe

un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen.,

s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a

exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a

folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor acte false: factura fiscală din 20

aprilie 2003; factura fiscală din 30 aprilie 2003; factura fiscală din 01

decembrie 2003; factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura fiscală din 05

ianuarie 2004; factura fiscală din 27 februarie 2004; factura fiscală din 05

martie 2004; factura fiscală din 31 mai 2004; factura fiscală din 26 aprilie

2004; factura fiscală din 05 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura

fiscală din 08 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura fiscală din 14

iunie 2004; factura fiscală din 23 iunie 2004; factura fiscală din 17 iunie

2005; factura fiscală din 25 iunie 2005; factura fiscală din 15 iunie 2005; factura

fiscală din 10 iunie 2005; factura fiscală din 20 iunie 2005.

În baza art. 14 C.

proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 181.261 RON, cu titlu de

despăgubiri civile față de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Vâlcea, precum și a majorărilor de întârziere până la achitarea

integrală a sumei datorate.

În baza art. 353 C.

proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menținut sechestrul

asigurător dispus de procuror prin ordonanța din 10 martie 2011, dată în Dosarul

nr. 712/P/2008, instituit asupra bunurilor proprietatea inculpatei, respectiv asupra

unui teren în suprafață de 590,18 m.p. situat în Voineasa, județul Vâlcea, dobândit

prin sentința civilă nr. 851 din 15 noiembrie 2003, contractul de vânzare-cumpărare

din 21 ianuarie 2008 și sentința civilă nr. 879 din 04 noiembrie 2008 a Judecătoriei

Brezoi, până la achitarea debitului către Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vâlcea.

În baza art. 13 din Legea

nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii după rămânerea definitivă,

către Oficiul Național al Registrului Comerțului Vâlcea, în vederea efectuării mențiunilor

corespunzătoare în registru comerțului precum și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vâlcea.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligată inculpata la 1.200 RON cheltuieli judiciare față de

stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul înregistrat sub nr. 2639/90/2011

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost trimisă în judecată inculpata

B.M.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 și 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit.

b) C. pen.

Din actul de sesizare,

în esență, în fapt, inculpata a fost administrator și asociat al SC M. SRL Voineasa.

Activitatea societății

s-a desfășurat în punctul de lucru C.F. din Voineasa, în baza contractului de închiriere

încheiat cu SC H. SA.

În perioada 2003-2005

societatea a desfășurat activitate de exploatare forestieră, tăierea și rindeluirea

lemnului și comercializare material lemnos.

În această perioadă, inculpata

a achiziționat din surse ilegale tipizate de documente contabile, facturi fiscale,

pe care le-a completat total sau parțial (în acest caz cu sprijinul altor persoane

rămase neidentificate) cu date neconforme cu realitatea, atât în ceea ce privește

furnizorii, cât și operațiunile consemnate și a dispus înregistrarea acestora în

contabilitatea societății pe care o conducea, în scopul de a-și diminua veniturile

impozabile și de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale față de stat, cauzând

un prejudiciu statului în sumă de 59.926 RON, reprezentând TVA și impozit pe profit,

sumă pe care Parchetul a actualizat-o la valoarea de 132.235 RON.

În urma probelor administrate,

atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, și anume declarații

de martori, raport de constatare grafică, raport de expertiză contabilă și altele,

prima instanță a reținut următoarele:

SC M. SRL a fost constituită

în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fiind înregistrată în

Registru Oficiului Comerțului, atribuit fiscal RO de la 01 iulie 1997.

Activitatea principală

a societății a fost exploatarea forestieră, cod CAEN 0201, societatea fiind înființată

de cei doi asociați, B.A. și B.M.A.

Prin sentința civilă

nr. 415 din 29 martie 2001 pronunțată de Judecătoria Brezoi, în Dosarul nr. 597/2001,

s-a dispus desfacerea căsătorie prin divorț a celor doi soți, aceștia fiind asociați

ai societății comerciale menționate.

La data de 21

septembrie 2007 inculpata B.M.A. a solicitat efectuarea unui control de fond la

societatea pe care o administra, deoarece avea de încasat TVA.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice a efectuat controlul în urma căruia a stabilit aspectele care formează obiectul

prezentului dosar și care a formulat plângere penală pentru ca inculpata să fie

trasă la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Urmărirea penală a fost

începută față de învinuita B.M.A. în data de 15 septembrie 2010 și în aceeași zi

rezoluția de începere a urmăririi penale a fost confirmată de procuror, acțiunea

penală fiind pusă în mișcare prin rechizitoriu.

Existând suspiciuni privind

valabilitatea unui număr de 20 de facturi înregistrate în contabilitate și pentru

care s-a solicitat restituire de TVA, organele de cercetare penală au dispus efectuarea

unei constatări tehnico-științifice, a unei expertize contabile, precum și emiterea

unei adrese către firmele autorizate conform legii pentru emiterea și repartizarea

formularelor tipizate a facturilor.

Expertizarea tehnică a

facturilor a avut loc pe baza unor copii ale acestora deoarece inculpata „nu a binevoit”

să le prezinte experților în original, aceste măsuri de siguranță din partea inculpatei

având ca scop sustragerea acesteia de la răspunderea penală.

S-a precizat că, prin

sentința nr. 840 din 29 aprilie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială, s-a

dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății administrate de

inculpată din Registrul Comerțului Vâlcea.

Din conținutul concluziilor

raportului de constatare tehnico-științifică a rezultat că cele două facturi din

2003 au fost completate de aceeași persoană, deși proveneau de la societăți diferite,

cele din 2004 au fost completate de aceeași persoană și semnate de primire de aceeași

persoană, deși proveneau de la societăți diferite, iar cele din 2005, două au fost

completate de o persoană, două de alta și una de învinuită și toate din 2005 au

fost semnate de primire de inculpată.

Aceste facturi sunt prezentate

de prima instanță, astfel:

falsă din 20 aprilie 2003 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL ar fi cumpărat

de la SC F.C. SRL București un tractor, cu suma de 130.000.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC R.E.I. SRL București, la data de

22 aprilie 2003, deci ulterior întocmirii facturii false.

- a fost identificată

în baza de date R.O.L. o societate cu denumirea aceasta și codul fiscal menționat,

însă martorul D.M., administratorul acestei societăți, a declarat că nu a avut niciodată

relații comerciale cu SC M. SRL, factura respectivă nu este emisă de el și nici

înregistrată în contabilitate, semnătura de pe stampila societății nu-i aparține,

stampila nu corespunde cu cea a societății pe care o administrează.

falsă din 30 aprilie 2003 s-a consemnat în mod nereal ca SC M. SRL a cumpărat de

la SC J.I SRL București un camion, cu suma de 210.000.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu aceasta

serie și număr a fost achiziționată de către SC R.E.I. SRL București, la data de

14 mai 2003, deci ulterior întocmirii facturii false.

- nu a fost identificata

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta și nici codul fiscal

menționat nu aparține nici unei alte societăți.

din 01 decembrie 2003 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la

SC E. SRL București piese schimb tractor, cu suma de 490.000.000 ROL.

- factura nu a fost identificată

de organele de constatare fiscală în evidența contabilă a societății inculpatei.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta și nici codul fiscal

menționat nu aparține nici unei alte societăți.

din 01 decembrie 2003 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

la SC N.G. SRL București pentru suma de 350.000.000 ROL.

- factura nu a fost identificată

de organele de constatare fiscală în evidența contabilă a societății inculpatei.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta și codul fiscal menționat.

O societate cu această denumire, dar cu alt cod fiscal s-a identificat în județul

Argeș.

falsă din 05 ianuarie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de

la SC T.C.I. SRL București un tractor forestier, cu suma de 410.000.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC P. SRL București, la data de 11

iunie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta și nici codul fiscal

menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 27 februarie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat

de la SC C.S. SRL București piese de schimb tractor , cu suma de 228.620.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC P. SRL București, la data de 11

iunie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București, ci numai

în Alba Iulia, Arad și Mangalia și nici codul fiscal menționat nu aparține nici

unei alte societăți.

falsă din 05 martie 2004 s-a consemnat în mod nereal ca SC M. SRL a cumpărat de

la SC E.P. SRL București piese de schimb tractor, cu suma de 220.150.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC S. SRL București, la data de 23

aprilie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta și nici codul fiscal

menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 31 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la

SC K.P. SRL București grupuri roți TAF, cu suma de 185.000.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC M.C. SRL București, la data de 07

octombrie 2003.

- a fost identificată

în baza de date R.O.L. o societate cu același cod fiscal, dar cu denumire ușor diferită.

falsă din 26 aprilie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de

la SC C.S. SRL București motorină și uleiuri, cu suma de 124.500.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC P. SRL București, la data de 11

iunie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București, ci numai

în Alba Iulia, Arad și Mangalia și nici codul fiscal menționat nu aparține nici

unei alte societăți.

falsă din 05 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la

SC S.C.P. SRL București piese de camion, cu suma de 98.010.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC S.R. SRL București, la data de 23

aprilie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București și nici

codul fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 13 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal ca SC M. SRL a cumpărat de la

SC W.C.I. SRL București piese de schimb camion, cu suma de 101.120.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu aceasta

serie și număr a fost achiziționată de către SC R.Z.I. SRL București, la data de

06 octombrie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nicio societate cu denumirea aceasta în București, ci numai

în Zalău și nici codul fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 08 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la

SC S.C.P. SRL București piese de camion, cu suma de 111.610.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC S.R. SRL București, la data de 23

aprilie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București și nici

codul fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 13 mai 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

la SC S. SRL București, cazare pensiune, cu suma de 17.810.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC R.Z.I. SRL București, la data de

06 octombrie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București, ci numai

în Zalău, Tulcea, Vrancea, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia și nici codul

fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 14 iunie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la

SC W. SRL București un funicular, cu suma de 198.968.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC R.Z. SRL București, la data de 23

aprilie 2004.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București și nici

codul fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 23 iunie 2004 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a cumpărat de la

SC S. SRL București, cabină camion cu suma de 164.350.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională și SC D.M.R. SRL București factura adevărată cu această

serie și număr a fost achiziționată de către SC R.Z.I. SRL București, la data de

06 octombrie 2003.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București, ci numai

în Zalău, Tulcea, Vrancea, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia și nici codul

fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 17 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

de transport la SC C.A.T. SRL București cu suma de 71.400.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională factura cu seria și numărul acesta nu corespunde sistemului

unitar de înscriere și numerotare gestionat în perioada 1998-2006 de către C.N.

Imprimeria Națională SA.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București și nici

codul fiscal menționat nu aparține nici unei alte societăți.

falsă din 25 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

de transport forestier la SC U.A. SRL București cu suma de 47.600.000 ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională factura cu seria și numărul acesta nu corespunde sistemului

unitar de înscriere și numerotare gestionat în perioada 1998-2006 de către C.N.

Imprimeria Națională SA.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București, ci numai

în Iași, Sibiu, București (dar cu alt cod fiscal) și codul fiscal menționat aparține

unei alte societăți, SC H.D. SRL București.

falsă din 15 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

de transport material lemnos pentru SC J.C.E. SRL București, cu suma de 49.000.000

ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională factura cu seria și numărul acesta nu corespunde sistemului

unitar de înscriere și numerotare gestionat în perioada 1998-2006 de către C.N.

Imprimeria Națională SA.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București și nici

codul fiscal menționat nu aparține unei alte societăți.

falsă din 10 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

de transport material lemnos pentru SC S.C. SRL București, cu suma de 49.980.000

ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională factura cu seria și numărul acesta nu corespunde sistemului

unitar de înscriere și numerotare gestionat în perioada 1998-2006 de către C.N.

Imprimeria Națională SA.

- a fost identificată

în baza de date R.O.L. o societate cu denumirea aceasta în București, dar cu alt

cod fiscal, și nici codul fiscal menționat nu aparține unei alte societăți.

falsă din 20 iunie 2005 s-a consemnat în mod nereal că SC M. SRL a prestat servicii

de exploatare forestiera pentru SC A.E. SRL București cu suma de 48.195.000

ROL.

- conform relațiilor oferite

de Imprimeria Națională factura cu seria și numărul acesta nu corespunde sistemului

unitar de înscriere și numerotare gestionat în perioada 1998-2006 de către C.N.

Imprimeria Națională SA.

- nu a fost identificată

în baza de date R.O.L. nici o societate cu denumirea aceasta în București, și nici

codul fiscal menționat nu aparține unei alte societăți.

Față de modul de întocmire

a acestor facturi fiscale, în continuare, prima instanță arată că, potrivit

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiuni de evaziune

fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor

drepturi, fapta săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor

care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

În ce privește subiectul

activ al infracțiunii de evaziune fiscală, prima instanță a apreciat că inculpata

a avut atribuții financiar contabile, în calitate de administrator de fapt în cadrul

firmei, operând în evidențele contabile.

Astfel - susține prima

instanță - în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 241/2005, contribuabilul este

orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică

care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat.

De asemenea, conform

art. 197 din Legea nr. 31/1990, societatea este administrată de unul sau mai mulți

administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau de adunarea

generală.

În speță, Tribunalul a

constatat că din conținutul raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul

contabil B.C. rezultă că răspunderea organizării și conducerii contabilității în

perioada când au fost contabilizate facturile invocate în actul de control al inspectorilor

fiscali din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea a fost asigurată

de administratorul fiscal al societății, respectiv inculpata B.M.A., aspect evidențiat

și în actul de control menționat mai sus.

Nu s-a putut reține în

favoarea inculpatei faptul că a fost divorțată de soțul acesteia în anul 2001 și

că între aceștia a intervenit partajul de bunuri comune, depunându-se în acest sens

și o hotărâre judecătorească deoarece societatea comercială înființată împreună

cu soțul acesteia are identitate proprie, personalitate juridică cu drepturi și

obligații ce decurg din actul constitutiv și din lege, patrimoniu propriu, distinct

de patrimoniul inculpatei și soțului acesteia.

Faptul că în carnetul

de muncă depus în copie de inculpată la instanță ar rezulta că începând cu anul

2001 aceasta a fost trecută în funcția de director al societății și nu administrator,

nu are relevanță din punct de vedere juridic deoarece aceasta a continuat, în fapt,

să administreze SC M. SRL.

Acest aspect rezultă și

din alte fapte juridice cum ar fi prezența acesteia la instanță pentru apărarea

drepturilor acestei societăți comerciale, prezența acesteia la organele fiscale,

depunerea de către aceasta la organele fiscale a facturilor false în vederea restituirii

nelegale de TVA, înregistrarea de către inculpată a acestor facturi în evidențele

contabile.

Aceste aspecte de fapt

sunt probe din conținutul cărora rezultă că inculpata administra în fapt și în drept

SC M. SRL.

Faptul că inculpata administra

și alte activități ale societății comerciale cum ar fi chioșcul alimentar și cazarea

în pensiune, nu sunt de natură a absolvi pe inculpată de răspundere penală.

Sub aspectul laturii obiective

a infracțiunii, elementul material - arată Tribunalul - constă în fapta de a evidenția

în acte contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operațiuni

legale, ori de a evidenția alte operațiuni fictive.

Din conținutul raportului

de inspecție fiscală atașat la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpata B.M.A.

nu a făcut dovada existenței materiale a bunurilor achiziționate prin facturile

menționate mai sus.

De astfel - arată Tribunalul

- referitor la deducerea de TVA, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs

în interesul legii, prin decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2007 a decis că, î

n raport de dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) și ale

art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., precum

și ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, taxa

pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă

la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative

prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile

legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea

TVA.

În motivare,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin art. 19 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc., intrată în vigoare la data de 01 ianuarie 2004, se

prevede că „Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate

din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un

an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile

nedeductibile”, precum și că „La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul

și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”.

În cuprinsul

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate

prin H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004, făcându-se referire la dispozițiile art.

19 din cod se precizează că „Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la

stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit

reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare

veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă

cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 C. fisc.”.

În raport

cu aceste reglementări legale, profitul impozabil constă, deci, în diferența dintre

veniturile realizate din orice sursă și suma cheltuielilor deductibile.

Or, în accepțiunea

prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc., a menționat Înalta Curte de Casație și

Justiție în motivarea sa, „sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile

efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate

prin acte normative în vigoare”.

În această

privință, însă, este de observat că prin art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc. se subliniază

că „nu sunt deductibile”, între altele, „cheltuielile înregistrate în contabilitate,

care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă

dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor”.

Tot astfel,

reglementându-se regimul deducerilor în cuprinsul art. 145 C. fisc., la alin. (8)

din acest articol se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea

adăugată este condiționată de justificarea dreptului respectiv, în funcție de felul

operațiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferențiat, la lit. a) și

b) din acel alin.

De asemenea,

prin art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, se prevede, la

alin. (1), că „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în

momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate,

dobândind astfel calitatea de document justificativ”, iar la alin. (2) că „Documentele

justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea

persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au

înregistrat în contabilitate, după caz”.

În același

spirit, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată,

în vigoare de la 01 iunie 2002, s-a precizat că „Pentru exercitarea dreptului de

deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice

suma taxei”, menționându-se în continuarea aceluiași alineat, prin reglementările

de la lit. a)-e), documentele necesare pentru fiecare caz de deducere prezentat.

Mai mult,

în cuprinsul art. 29 din aceeași lege s-au instituit obligații pentru „persoanele

impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite de drept

de deducere”, specificându-se, la lit. a) și b) de la pct. B, modul cum ele trebuie

să consemneze „livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale

sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu” anumite

date, precum și că „persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate

să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate

și să verifice întocmirea corectă a acestora”, cu sancțiunea pierderii „dreptului

de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente”, dacă nu au fost respectate cerințele

de înregistrare în contabilitate „în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe

valoarea adăugată mai mare de 50 milioane ROL inclusiv”.

Ca urmare,

potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, taxa pe valoarea adăugată nu se

poate deduce și nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului

pe profit dacă documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile

prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru

care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.

O atare concluzie

este impusă și de prevederile art. 89 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, potrivit

cărora „Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen

de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel”, acest termen de prescripție

începând, potrivit alin. (2), „să curgă de la data de 01 ianuarie a anului următor

celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune

altfel”.

Din moment

ce, potrivit acestor dispoziții, organele fiscale pot efectua controale pe o perioadă

de 5 ani anteriori, adică și pentru raporturi juridice de drept fiscale născute

înainte de intrarea în vigoare, la 01 ianuarie 2004, a C. fisc., este evident că

stabilirea diferențelor de impozit sau a altor obligații fiscale datorate de operatorii

economici trebuie efectuată în baza reglementărilor existente în momentul nașterii

raportului juridic de drept fiscal, chiar dacă acțiunea de control se desfășoară

în perioada în care sunt în vigoare dispozițiile C. fisc.

Sub acest

aspect este de observat că dispozițiile C. fisc., intrat în vigoare la data de 01

ianuarie 2004, pot opera numai pentru viitor, toate actele supuse controlului ce

se efectuează de către organele fiscale, în vederea examinării legalității deducerilor

de taxă pe valoarea adăugată neputând fi astfel analizate, în conformitate cu principiul

tempus regit actum, decât potrivit normelor legale aplicabile în momentul nașterii

fiecărui raport juridic.

Or, în toate

actele normative, anterioare sau ulterioare adoptării C. fisc., în cazurile de efectuare

de operațiuni de deducere a TVA este prevăzută obligativitatea prezentării de documente

justificative întocmite „legal” sau „conform legii”, fără a se determina, însă,

tipul de document necesar.

Dacă prevederile

Legii contabilității nr. 82/1991 și cele ale regulamentului de aplicare a acesteia

nu conțineau criterii de stabilire a mențiunilor sau informațiilor ce trebuie să

le conțină documentele justificative, iar prin Legea nr. 345/2002, aplicabilă în

perioada 01 iunie 2002 - 31 decembrie 2003, s-a înscris pentru prima dată obligativitatea

prezentării de documente justificative, cu specificarea mențiunilor sau informațiilor

pe care să le cuprindă, prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar,

atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât și mențiunile sau

informațiile care să rezulte din acestea.

În acest sens,

prin art. 145 C. fisc. s-a prevăzut, la alin. (8), că „Pentru exercitarea dreptului

de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice

dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii”, precizându-se în cadrul reglementărilor

date, la lit. a) și b), documentele ce trebuie prezentate pentru dovedirea fiecărei

situații specifice.

Așa fiind,

în aplicarea corectă a dispozițiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f) și în

art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., precum

și în art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, se impune

să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate

diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care

documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile

prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru

care se solicită deducerea acestei taxe.

Pe cale de

consecință, inculpata nu a făcut dovada că bunurile ce se presupun a fi achiziționate

prin facturi ar fi fost dobândite în mod real, ar exista s-au ar fi fost casate,

neexistând înregistrării în evidențele contabile în acest sens.

În ce privește

urmarea imediată, prin infracțiunea comisă inculpata a creat o stare de pericol,

respectiv posibilitatea diminuării obligațiilor fiscale către stat.

Este evident

- a menționat prima instanță - că sub aspectul laturii subiective, inculpata a acționat

cu intenție directă calificată, prin scop, intenția a fost aceea de a obține restituirea

de TVA, prin operațiuni fictive.

În aprecierea

Tribunalului, faptele săvârșite de inculpată, așa cum au fost descrise mai sus,

în raport și de motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în

recursul în interesul legii, consemnată mai înainte, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru

care instanța a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii.

În continuare,

Tribunalul a arătat, că, chiar în condițiile în care o parte din actele materiale

ce intră în conținutul acestei infracțiuni au fost săvârșite sub incidența Legii

nr. 87/1994, vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 241/2005 deoarece, în raport

cu prevederile acestei din urmă legii, conțin dispoziții mai favorabile.

În acest sens s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție prin admiterea recursului în interesul legii,

prin decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008.

La individualizarea pedepsi

pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005,

cu aplicarea art. 13 C. pen., Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv inculpata nu a mai fost condamnată la pedeapsa închisorii,

are un comportament demn și civilizat în societate, s-a prezentat în faza urmăririi

penale și la instanță oricând a fost chemată.

În ce privește uzul de

fals, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., este indubitabil că

inculpata a săvârșit această infracțiune știind că facturile în cauză sunt false.

Este evident că din probele

administrate în cauză rezultă că inculpata a cunoscut că bunurile descrise în facturile

menționate nu există, că aceste facturi au fost înregistrate în contabilitate și

în baza acestora a solicitat deducerea de TVA, care nu se justifica.

Nu s-a reținut în sarcina

inculpatei săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată deoarece

aceste facturi, conform constatării tehnico-științifice grafice, au fost întocmite

și semnate de o altă persoană, pentru facturile ce formează obiectul cauzei.

Fapta săvârșită de inculpată

- a apreciat Tribunalul - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. și în baza acestui text de

lege a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsi,

pentru această infracțiune, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv inculpata nu a mai fost condamnată la pedeapsa închisorii,

are un comportament demn și civilizat în societate, s-a prezentat în faza urmăririi

penale și la instanță oricând a fost chemată.

Au fost contopite aceste

pedepse pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005 și art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

dispunându-se a se executa pedeapsa cea mai grea, în condițiile art. 81 C. pen.,

Tribunalul apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.

Pe latura civilă a cauzei,

Tribunalul, în baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor acte

false: factura fiscală din 20 aprilie 2003; factura fiscală din 30 aprilie 2003;

factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura fiscală din 01 decembrie 2003; factura

fiscală din 05 ianuarie 2004; factura fiscală din 27 februarie 2004; factura fiscală

din 05 martie 2004; factura fiscală din 31 mai 2004; factura fiscală din 26

aprilie 2004; factura fiscală din 05 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004;

factura fiscală din 08 mai 2004; factura fiscală din 13 mai 2004; factura fiscală

din 14 iunie 2004; factura fiscală din 23 iunie 2004; factura fiscală din 17

iunie 2005; factura fiscală din 25 iunie 2005; factura fiscală din 15 iunie

2005; factura fiscală din 10 iunie 2005; factura fiscală din 20 iunie 2005.

În ce privește cererea

formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vâlcea prin care s-a constituit parte civilă, Tribunalul a apreciat că prin

fapta săvârșită de inculpată s-a creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu

în sumă de 181,261 RON reprezentând impozit pe profit și TVA neachitat, o atare

valoare rezultând atât din raportul de inspecție fiscală, cât și din procesul-verbal

de lichidare judiciară.

Pe cale de consecință

și conform art. 14 C. proc. pen., Tribunalul a obligat pe inculpată la plata sumei

de 181.261 RON cu titlu de despăgubiri civile față de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, precum și

a majorărilor de întârziere până la achitarea integrală a sumei datorate.

În baza art. 353 C.

proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul a menținut sechestrul

asigurător dispus de procuror prin ordonanța din 10 martie 2011 dată în Dosarul

nr. 712/P/2008, instituit asupra bunurilor proprietatea inculpatei, respectiv asupra

unui teren în suprafață de 590,18 m.p. situat în Voineasa, județul Vâlcea, dobândit

prin sentința civilă nr. 851 din 15 noiembrie 2003, contractul de vânzare-cumpărare

din 21 ianuarie 2008 și sentința civilă nr. 879 din 04 noiembrie 2008 a Judecătoriei

Brezoi, până la achitarea debitului către Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vâlcea.

În baza art. 13 din Legea

nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii după rămânerea definitivă,

către Oficiul Național al Registrului Comerțului Vâlcea în vederea efectuării mențiunilor

corespunzătoare în Registrul Comerțului, precum și Direcției Generale a Finanțelor

Publice Vâlcea.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând,

în esență, următoarele:

I. În ceea ce privește

infracțiunea de evaziune fiscală:

- nu ea este persoana

care a derulat operațiunile de exploatare forestieră și comercializare a materialului

lemnos, ci fostul ei soț, B.A., de care s-a despărțit și care a plecat în Statele

Unite în iunie 2005, inculpatei revenindu-i sarcina de a se ocupa numai de chioșcul

alimentar și cazările în pensiunea firmei.

- cartea de muncă, statele

de plată, extrasele de registru control și altele, sunt probe care infirmă calitatea

de subiect activ cu atribuții de administrare a societății de exploatare forestieră,

B.A., fostul ei soț, cedând prin procură autentificată la data de 31 august 2005,

dreptul de administrare a firmei în favoarea sa, după plecarea acestuia și emiterea

procurării notariale, nemaidesfășurându-se nicio activitate în firmă.

- expertiza efectuată

în anul 2010, nu a stabilit în mod concret de către cine au fost efectuate activitățile

de facturare - false, pretins nereale, cu intenție infracțională - vizând aprovizionarea

și desfacerea derulate în firmă, răspunsul expertizei având un caracter formal general,

așa cum rezultă și din actul de control al reprezentanților Direcției Generale

a Finanțelor Publice.

- susținerea că ar fi

achiziționat din surse ilegale și tipizate de documente contabile, facturi fiscale

pe care le-a completat total sau parțial, nu are suport probatoriu, întrucât în

cauză nu s-a făcut o percheziție, nu s-a găsit în domiciliul său formulare tipizate

contrafăcute sau ștampile contrafăcute;

- expertiza tehnică făcută

de către un expert autorizat al Ministerului Justiției exclude categoric suspiciunile

privind redactarea vreunei facturi, atrăgând atenția că o singură xerocopie a unei

facturi a fost în mod voit copiată pentru a se evita scrisul său, toate aceste împrejurări

care deși nu fac obiectul cauzei creează dubiu asupra vinovăției sale, întărind

convingerea că fostul său soț este persoana care trebuia verificată pentru operațiunile

contabile pe care le înregistra.

- evaluarea realității

plăților făcute prin societatea comercială, dar și a realizării operațiunilor comerciale

înregistrate a fost făcută prin expertiza contabilă efectuată de către organul de

urmărire penală, expertiză contabilă care concluzionează că operațiunile comerciale

și plățile efectuate numerar privesc o realitate, astfel că nu s-a produs un prejudiciu

bugetului consolidat al statului.

- chiar dacă facturile

fiscale nu au caracter justificativ prin lipsa unor date ori fictivitate, urma aprecierea

de către organul fiscal a faptului că acestea sunt nedeductibile, ceea ce nu duce

la concluzia că s-a făcut dovada vinovăției sale penale.

- singurele fapte juridice

și situații probate prin acte vizează operațiunile comerciale exercitate de inculpată

în anul 2008, când a strâns utilajele descompletate, abandonate de fostul ei soț,

din parchetele de exploatare forestieră și pe care le-a predat la Remat.

În concluzie, inculpata

a solicitat achitarea, în baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de faptul

că nu aceasta a comis faptele descrise în actul de inculpare, incidente acestei

infracțiuni, fapte despre care susține, implicit, că autorul acestora ar putea fi

nu ea, ci fostul ei soț, B.A.

II. Cu referire la infracțiunea

de uz de fals:

- momentul comiterii uzului

de fals, în situația infracțiunii de evaziune nu este lăsată la apreciere, art.

9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cerând expres ca înscrisul care privește

operațiuni nereale să fie înregistrat în contabilitate, pentru a se produce urmarea

imediată, în acest sens având în vedere și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991

și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 870/2005, care obligă la evidențierea

fiecărei operațiuni economice în contabilitatea societății.

- în mod greșit prima

instanță a considerat că nu a intervenit prescripția răspunderii penale, cu privire

la fapta de uz de fals, arătând că în opinia sa epuizarea infracțiunii coincide

cu data depunerii ultimului bilanț contabil, și anume la sfârșitul anului 2005,

deoarece bilanțul contabil este o imagine analitică a exercițiului financiar anual

al firmei, nu privește evidențierea operațiunilor comerciale în ordinea lor cronologică,

și cum ultima factură a fost emisă la data de 25 iunie 2005, de la acest moment

s-au împlinit cei 5 ani prevăzuți de lege, privind prescrierea infracțiunii de uz

de fals, astfel că fapta este prescrisă.

III. Sub aspectul laturii

civile:

- conform deciziei de

impunere din 06 mai 2010 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală Vâlcea, s-a

stabilit pentru societatea în cauză, ca obligație fiscală, suma de 118.702 RON (55.228

TVA, diferență majorări de întârziere aferente), dar la data de 12 mai 2010, această

societate a fost radiată, astfel că în mod nejustificat s-a stabilit plata unei

obligații fiscale de 181.261 RON către Agenția Națională de Administrare Fiscală

Vâlcea, sumă ce include și majorări pentru întârzieri aferente perioadei de după

radierea firmei, ceea ce nu este legal.

Prin decizia penală

nr. 34/A din 06 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpata B.M.A. împotriva sentinței

penale nr. 15 din 08 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul

nr. 2639/90/2011.

A casat în parte sentința,

în sensul că a înlăturat obligarea inculpatei de la plata sumei de 181.261 RON cu

titlu de despăgubiri civile față de Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea și a dispus obligarea inculpatei către

aceeași parte civilă la plata sumei de 55.228 RON TVA și 2.051 RON impozit pe profit

stabilit prin decizia de impunere din 30 aprilie 2008 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice, precum și la plata penalităților și a majorărilor de întârziere aferente,

calculate potrivit legii, până la data achitării integrale a debitului.

A menținut, în rest, dispozițiile

sentinței atacate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatei

sunt dovedite în cauză, iar pe latură civilă se impune obligarea inculpatei la plata

sumei de 181.261 RON, așa cum s-a stabilit prin decizia de impunere din 30

aprilie 2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs partea civilă

Statul

Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, și inculpata B.M.A.

Prin recursul

declarat, inculpata a invocat cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 18 și 15 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, astfel cum s-a

reținut pe larg în practicaua prezentei decizii.

Recurenta parte civilă

nu a depus la dosar motivele de recurs, iar la data soluționării cauzei nu a fost

prezentă pentru a susține recursul formulat.

Criticile aduse nu sunt

fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul

declarat de inculpată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte apreciază

că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în urma coroborării

tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de

cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, fiind corespunzătoare

situației de fapt reținută, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză

sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților sub aspectul

comiterii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și de art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la solicitarea

inculpatei de achitare pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată

că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, susținerile inculpatei

că nu este vinovată de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, vinovăția sa

este dovedită de probele administrate în cauză, și anume raportul de constatare

grafică, declarații de martori, aspectele constatate în urma controlului efectuat

de organele de inspecție fiscală, din care rezultă că fapta săvârșită de inculpată

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev.

de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și constă în evidențierea în

actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale sau care

sunt urmarea unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale.

În speța dedusă judecății

rezultă că la SC M. SRL Voineasa, punctul de lucru C.F., au fost identificate de

organele fiscale, cu ocazia controlului efectuat, un număr de 20 de facturi fiscale,

în perioada 2003-2005, din care unele fictive, altele falsificate în parte neavând

la bază operațiuni reale și înregistrate în contabilitatea societății pe care o

conducea, existând și facturi care nu erau întocmite în condițiile legii, eludându-se

prevederile C. fisc., în scopul deducerii taxei pe valoarea adăugată, cauzându-se,

astfel, prejudicii bugetului consolidat al statului.

Actele și operațiunile

comerciale identificate și de raportul de expertiză contabilă nu pot fi considerate

documente justificative care să atragă calcularea de cheltuieli efectuate în scopul

realizării de venituri impozabile și, implicit, obținerea dreptului de a deduce

TVA.

Din cele sus-menționate

rezultă intenția infracțională a inculpatei de a frauda prin acte repetate bugetul

de stat prin micșorarea semnificativă a plății sumelor datorate ca impozit pe profit

și taxă pe valoare adăugată.

Deși inculpata afirmă

că fostul ei soț, B.A., ar fi vinovat de faptele de evaziune fiscală întrucât el

s-a ocupat de exploatarea forestieră și comercializarea materialului lemnos, susținerile

acesteia sunt contrazise prin faptul că, la 21 septembrie 2007, ea a fost cea care

a solicitat controlul de fond la această societate pentru a încasa TVA. Or, această

împrejurare dovedește că inculpata administra, de fapt și de drept, societatea după

plecarea fostului soț în străinătate și care, la 31 august 2005, a cedat prin procură

autentificată dreptul de administrare a firmei către inculpată.

Referitor la infracțiunea

de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect

în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârșirea acestei infracțiuni

întrucât a folosit