ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5647/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 iulie 2008 la Tribunalul Covasna reclamantul S.N.A.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul județean Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, Instituția prefectului județului Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru folosirea fără titlu a unor părți din imobilul proprietatea sa, după cum urmează: Consiliul Județean Covasna - 244,595 euro; Instituția prefectului județului Covasna - 41.075 euro; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna - 188.150 euro; Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - 56.180 euro.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna, definitivă prin Decizia civilă nr. 900/Ap din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 371/R din 9 octombrie 2007 a aceleiași instanțe, a fost admisă acțiunea sa în revendicare astfel că imobilul înscris în CF 156 Sf. Gheorghe top 371/2, 372/1/b, 371/1/b/3 i-a fost restituit în deplină proprietate de către Consiliul Județean Covasna și Prefectura Județului Covasna, dreptul de proprietate fiind întabulat în anul 2007. S-a mai arătat că, deși din anul 2004 există o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a stabilit că statul este un deținător precar al imobilului la care se referă acțiunea sa, cele patru instituții au folosit în continuare imobilul, fără niciun titlu legal, până la data de 10 aprilie 2008, când după insistențele sale a reușit să încheie contracte de închiriere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. și regulile îmbogățirii fără just temei. Primul ciclu procesual s-a încheiat cu Decizia nr. 7796 din 3 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă care a admis recursurile declarate de pârâții Instituția prefectului județului Covasna, Direcția pentru Agricultură Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, Consiliul județean Covasna împotriva Deciziei civile nr. 126 Ap din 8 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. A fost casată decizia atacată și Sentința civilă nr. 132 din 6 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secția civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Covasna.

Pentru a se pronunța astfel Înalta Curte a constatat că problema de drept ce se solicită a fi examinată este cea legată de schimbarea cauzei în apel și al temeiului juridic față de cel invocat în raport de dispozițiile art. 294 C. proc. civ., instanța de apel încălcând principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. În speță, prima instanță a încălcat principiul contradictorialității prin aceea că nu a pus în discuția părților temeiul juridic în raport cu care acestea își puteau formula apărările, iar instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., soluționând cauza prin prisma unui temei juridic nepus în discuție, lipsindu-i pe pârâții-recurenți de a-și formula apărările necesare.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 3048 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect despăgubiri, doar pentru ziua de 10 iulie 2005. A respins ca nefondată excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Covasna. A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna.

A admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: Consiliul județean Covasna - 210.936 euro, Instituția prefectului județului Covasna - 28.776 euro, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna - 30.129 euro și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna - 130.284 euro, precum și a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată în sumă de 13.273,25 RON. S-a reținut că reclamantul este proprietar tabular al imobilului înscris în CF 156 Sf. Gheorghe, top 371/2, 372/1/b,371/1/b/3 cu titlu de moștenire, conform încheierii CF 26365/2007.

Prin Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 Tribunalul Covasna a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, a fost anulată încheierea de întabulare nr. 93/1966 și s-a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul radierii din CF a dreptului Statului Român și a titlului de folosință gratuită înscris în favoarea fostului Comitet Raional PCR Sf. Gheorghe. Au fost obligați pârâții Consiliul județean Covasna și Prefectura județului Covasna să restituie în natură reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctei F.E., acest imobil.

Prin Decizia civilă nr. 900/Ap din 23 septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov a dispus ca imobilul să fie restituit de către cei doi pârâți reclamantului și intervenientului N.B.A., iar prin Decizia civilă nr. 371/R din 09 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov s-a înlăturat din decizia recurată dispoziția privind obligarea pârâtelor să restituie în natură imobilul alături de reclamant și intervenientului. Ca urmare, doar reclamantului i s-a restituit imobilul preluat de Statul Român fără titlu valabil. Predarea efectivă a imobilului s-a făcut la data de 4 martie 2008, potrivit procesului verbal anexat de la dosar (f.109-112).

Ulterior reclamantul a încheiat contracte de închiriere după cum urmează: la data de 9 mai 2008 cu pârâta Instituția prefectului județului Covasna contractul cu numărul nr. 4989, la data de 7 mai 2008 reclamantul a încheiat cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna contractul de închiriere nr. 8373/2008, la data de 10 aprilie 2008 reclamantul a încheiat cu pârâta Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna contractul nr. 9345/2008, iar la data de 11 aprilie 2008 s-a încheiat între reclamant și pârâtul Consiliul județean Covasna contractul de închiriere nr. 3556/2008. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța a reținut că prin predarea recomandată la oficiul poștal a acțiunii introductive s-a îndeplinit în mod corect un act procedural conform art. 104 C. proc.

civ. Ca urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă doar în parte, pentru ziua de 10 iulie 2005, deoarece prin acțiune s-a solicitat ca despăgubirile să fie acordate pentru perioada 10 iulie 2005 - 10 aprilie 2008. Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul județean Covasna, instanța a constatat că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Deci persoanele care nu au capacitate de folosință sau a căror capacitate de folosință a încetat, nu pot sta în judecată. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, iar capacitatea procesuală de exercițiu constă în aptitudinea acelei persoane de a-și valorifica singură drepturile procesuale și de a-și îndeplini singură obligațiile procesuale.

Cum partea pârâtă a ocupat un spațiu din imobilul pârâtului, exercitând astfel un drept (de folosință), are aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual derivând din exercitarea acestui drept. În consecință, și excepția lipsei capacității procesuale a fost respinsă ca nefondată. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul județean Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, instanța a reținut că, în speță, calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății, îndreptățirea de a fi parte în proces aparținând numai titularului drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material și presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.

În acest sens, s-a avut în vedere că obiectul cauzei vizează obligarea la plata despăgubirilor ca urmare a faptei ilicite - folosința unui imobil fără drept, sens în care are legitimare procesuală pasivă persoana (juridică) ce a folosit bunul. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că aceste trei pârâte au calitate procesuală pasivă. Pe fondul litigiului, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este una întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., astfel cum a precizat reclamantul în rejudecare, adică este vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală, izvorâtă dintr-un fapt ilicit generator de prejudicii. Numai în situația existenței unui contract de închiriere (locațiune) se putea vorbi de o răspundere civilă contractuală pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligației asumată prin contract, respectiv neplata chiriei.

În cazul unor raporturi extracontractuale intervine răspunderea civilă de drept comun care este răspunderea civilă delictuală, ce intervine atunci când prin fapta păgubitoare se încalcă o obligație instituită prin lege și nu prin contract. Cum în speță nu a existat un contract de închiriere (locațiune) între reclamant și pârâte pentru imobilul din litigiu, care să fi determinat forma răspunderii contractuale pentru neexecutarea acestuia, instanța a stabilit că este vorba de răspundere civilă delictuală prin plata lipsei de folosință a imobilului. S-a dovedit în speță că preluarea imobilului s-a făcut de către stat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna faptul că bunul a fost preluat fără un titlu valabil, caz în care dreptul de proprietate nu s-a strămutat niciodată la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său.

Instituțiile pârâte aveau cunoștință la data rămânerii definitive a sentinței menționate de faptul că bunul nu aparține în proprietate statului, ci reclamantului, iar prin ocuparea în continuare a acestuia le incumbă obligația de a plăti echivalentul lipsei de folosință. Astfel, pârâții Instituția Prefectului Jud. Covasna și Consiliul Județean Covasna au fost părți în procesul de revendicare și au cunoscut în mod direct hotărârea pronunțată, iar pârâta Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna a primit adresa de informare nr. 5627 din 06 noiembrie 2001 trimisă de Președintele Consiliului Județean Covasna din care rezultă că a fost informată despre emiterea sentinței și are obligația să se mute.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna este o instituție în subordinea Consiliului Județean Covasna. Este neîntemeiată susținerea pârâților că nu sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât există fapta ilicită constând în refuzul pârâților de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul în cauză. Prejudiciul există și este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a imobilului - ca atribut al dreptului de proprietate - lipsă de folosință ce a determinat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului. Stabilirea despăgubirilor pentru lipsa de folosință s-a făcut în baza concluziilor unui raport de expertiză. Raportul dintre fapta ilicită și prejudiciu este evident și în consecință, constatând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale s-a admis acțiunea în parte, sumele pretinse de reclamant prin acțiunea introductivă fiind mai mare decât despăgubirile dovedite în cauză.

S-a admis și cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000, calculată pentru fiecare din sumele arătate anterior de la data formulării acțiunii - 11 iulie 2005 și până la data achitării integrale. Reclamantul a dovedit că a suportat suma de 70.327 RON cheltuieli de judecată, din care suma de 6200 RON onorariu avocațial în rejudecare (anexă la concluziile finale), de 3810 RON contravaloarea celui de-al doilea raport de expertiză (dosar rejudecare), 33.511 RON cheltuieli în primul ciclu procesual, 11.554 RON cheltuieli în apel și 15.252 RON cheltuieli în recurs (taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial, contravaloare raport expertiză).

Referitor la suma de 3830 RON - contravaloarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual - deși în rejudecare s-a constatat nulitatea acestui raport pentru faptul că a fost întocmit de un expert care nu era competent, pârâții vor fi obligați și la plata acestei sume, întrucât nu s-au opus întocmirii acestui raport de către expert, deci nu au invocat motivul de nulitate anterior întocmirii raportului. În baza art. 274, 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată au fost acordate proporțional cu pretențiile admise (s-a solicitat suma totală de 530000 euro, s-a admis suma de 400125 euro, reprezentând 75,49%), adică în sumă de 53093 RON. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul și pârâții.

Apelanta Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna (D.G.A.D.R.) a criticat hotărârea pentru următoarele motive: Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 132 alin. (1), întrucât instanța de fond a admis acțiunea pe baza unor motive tardiv formulate la termenul din data de 15 martie 2012. Acțiunea a fost înregistrată la data de 15 iulie 2008, având ca temei juridic îmbogățirea fără justă cauză, iar la data de 15 martie 2012, în rejudecare, acțiunea a fost precizată în sensul indicării ca temei juridic și a prevederilor art. 483 C. civ. Precizarea de acțiune a fost depusă tardiv și instanța trebuia, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., să aplice sancțiunea decăderii sau a înregistrării separate a acțiunii.

Dreptul reclamantului de a cere plata fructelor civile există exclusiv față de titularul obligației de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, respectiv Statul Român. Posesia apelantei D.G.A.D.R. Covasna s-a întemeiat pe un just titlu și a fost de bună-credință. Astfel, imobilul în litigiu a fost ocupat în virtutea contractului de locațiune încheiat cu Statul Român, respectiv contractul de închiriere nr. 1/1996. Buna-credință este relevată de faptul că apelanta nu a fost parte în procesul de revendicare și a avut credința că dreptul locativ nu a încetat. Tribunalul Covasna a reținut din eroare că în baza unei sentințe din anul 2001 apelanta D.G.A.D.R. Covasna ar fi știut că imobilul nu a aparținut Statului și că este ocupat în mod abuziv.

Contractul de închiriere nu a fost niciodată desființat pe motivul că ar fi fost încheiat cu un neproprietar. Excepția lipsei calității procesuale pasive față de pârâta D.G.A.D.R. Covasna trebuia admisă întrucât nu a fost parte în procesul de revendicare și nu a avut calitatea de proprietar sau administrator. A fost reiterată excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 483 C. civ., care puteau fi cerute retroactiv cu trei ani în urmă, calculate de la data sesizării instanței din 15 martie 2012. În mod greșit au fost respinse obiecțiunile la expertiză și cererea de refacere a expertizei. S-a invocat nulitatea expertizei datorită lipsei măsurătorilor de la fața locului și a preluării de către expert a măsurătorilor efectuate într-o expertiză declarată nulă.

Mărimea suprafeței spațiului folosit este mult mai mică decât cea înscrisă în contract. Apelanta Instituția prefectului județului Covasna a susținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, că instanța în mod greșit a calculat cei trei ani retroactiv de la data de 11 iulie 2008 - data introducerii acțiunii deși în perioada 4 martie 2008 (data predării imobilului) - 11 iulie 2008, cel care a avut folosința imobilului a fost reclamantul. În privința fondului pricinii, s-a arătat că prima instanță în mod greșit a reținut că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale. Apelanta arată că a folosit imobilul în baza unui titlu valabil, respectiv în baza H.G.

nr. 706/1994 emisă având la bază Decretul-lege nr. 30/1991, acte normative care sunt în vigoare și nu au fost atacate de către reclamant. În ceea ce privește prejudiciul, nu se poate reține existența acestuia, câtă vreme potrivit art. 4 din H.G. 706/1994 instituțiile publice care își au sediul în palatele administrative nu plătesc chiria. Instanța a reținut că fapta ilicită constă în refuzul pârâților de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul. Or, nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că reclamantul ar fi dorit să intre în posesia imobilului încă din anul 2004, iar pârâta Instituția prefectului județului Covasna ar fi refuzat să-și restrângă folosința. S-a susținut că lăsarea în mod tacit de către reclamant a imobilului în folosința pârâtei exclude angajarea răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a urmat în paralel și procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 care nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului; folosirea ambelor căi, pe cale judecătorească și pe calea legii speciale, a dus la anularea posibilității de a mai solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului revendicat. În ceea ce privește modul de calcul al despăgubirilor, valoarea calculată de prima instanță este nejustificat de mare față de valoarea chiriei negociată cu reclamantul în anul 2008 și nu s-a făcut distincție în funcție de categoria de folosință a fiecărui spațiu în parte. Cheltuielile de judecată trebuiau acordate diferențiat funcție de fiecare pârât în parte.

Apelantul Consiliul județean Covasna a invocat următoarele motive de apel: Consiliul Județean Covasna a folosit imobilul în baza H.G. 706/1994 și a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Consiliului județean Covasna nu i se poate reține fapta ilicită constând în refuzul de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul în cauză; acesta a inițiat și a îndeplinit în timp toate actele necesare în vederea predării reclamantului a părții ocupate din imobil, adoptând în acest sens Hotărârea nr. 27/2008 și Protocolul de predare - primire nr. 1630/1873 din 19 februarie 2008. Cu privire la calculul despăgubirilor, instanța de fond trebuia să aibă în vedere chiria negociată liber cu reclamantul în contractul încheiat ulterior.

Apelanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna (D.G.A.S.P.C.) a invocat următoarele motive de apel: D.G.A.S.P.C. Covasna a primit în folosință gratuită parte a imobilului de la proprietarul tabular Statul Român, nu a cunoscut împrejurarea că acest imobil este revendicat și nu a fost parte în procesul de revendicare. Dreptul reclamantului îi este opozabil de la data înscrierii reclamantului în cartea funciară - 20 decembrie 2007; acesta și-a exercitat pentru prima dată atributele dreptului de proprietate la data de 13 februarie 2008 prin somația trimisă prin intermediul executorului judecătoresc. Reclamantul S.N.A.G. a criticat hotărârea apelată sub aspectul stabilirii dobânzilor numai după O.G.

nr. 9/2000 este incompletă și prejudiciabilă pentru reclamant, ținând cont de faptul că din 1 septembrie 2011 dobânzile sunt reglementate de O.G. nr. 13/2011 care abrogă actul normativ din 2000 și sporește substanțial procentul la dobânzi, context în care după 1 septembrie 2011 și până la plata efectivă a sumelor se impune ca stabilirea dobânzilor să se realizeze pe baza acestui din urmă act normativ. În privința cheltuielilor de judecată reclamantul a apreciat că este îndreptățit la acordarea întregii sume cheltuite, iar repartizarea sumei se impune a fi realizată pro parte pe pârâți, în raport cu pretențiile admise și nu în valori egale. Prin Decizia civilă nr. 14 Ap din 5 martie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de reclamantul S.N.A.G.

împotriva Sentinței civile nr. 3048 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, pe care a schimbat-o în parte în ceea ce privește cheltuielile de judecată în sensul că pârâții vor fi obligați procentual în limita pretențiilor admise, după cum urmează: Consiliul județean Covasna - 27.990 RON la instanța de fond și 3269 RON în apel, Instituția prefectului Covasna - 3.817 RON la instanța de fond și 445 RON în apel, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna - 3.992 RON la instanța de fond și 466 RON în apel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna - 17.292 RON la instanța de fond și 2.020 RON în apel. Au fost respinse apelurile formulate de pârâții Consiliul județean Covasna, Instituția prefectului Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut în ceea ce privește apelul formulat de pârâta D.G.A.D.R. Covasna, că hotărârea primei instanțe nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cauza cererii de chemare în judecată nefiind schimbată prin menționarea ca fundament juridic și a incidenței dispozițiilor art. 483 - 487 C. civ. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, față de susținerea că efectul întreruptiv de prescripție se produce doar din momentul precizării temeiului juridic al acțiunii instanța a reținut că acest raționament este lipsit de fundament juridic, întreruperea prescripției operând de la data formulării acțiunii în anul 2008, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, precizarea dispozițiilor legale nu constituie o modificare a acțiunii sau o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată.

Problema prescripției dreptului material a fost ridicată și prin motivele de apel formulate de apelanta Instituția Prefectului Județului Covasna, invocându-se faptul că în perioada 4 martie 2008 - 11 iulie 2008 cel care a avut folosința imobilului a fost reclamantul. Și din acest punct de vedere instanța de apel a reținut că excepția este neîntemeiată având în vedere că depunerea la poștă prin scrisoare recomandată a acțiunii la data de 11 iulie 2008 atrage întreruperea prescripției la acea dată potrivit art. 104 C. proc. civ. Folosința reclamată ca fiind abuzivă a imobilului de către apelanta Instituția prefectului a existat și în momentul introducerii acțiunii și a durat până la data încheierii contractului de închiriere cu reclamantul în anul 2008. S-a reținut că obligativitatea efectelor hotărârii judecătorești de restituire pronunțată de către instanța de apel operează pentru apelanta D.G.A.D.R.

Covasna de la data primirii adresei de informare trimisă de Președintele consiliului județean 5627 din 6 noiembrie 2011, prin care este informată despre emiterea somației de executare și a obligației de a părăsi spațiul ocupat. De altfel, prin chemarea acestei pârâte în judecată pentru evacuare în dosarul 278/2002, indiferent de soluția pronunțată, apelanta pârâtă a luat la cunoștință de faptul că reclamantul este proprietarul imobilului și că nu mai poate folosi imobilul în speță. În legătură cu apărările apelantei legate de întemeierea posesiei pe un just titlu și existența bunei credințe s-a reținut că instanța de fond a constatat în mod corect că între reclamant și pârât nu a existat pentru perioada din litigiu un contract de închiriere, care să fi putut atrage o eventuală răspundere contractuală pentru neexecutarea acestuia, ci este vorba de o răspundere civilă delictuală pentru folosința abuzivă a imobilului.

Reclamantul solicită despăgubiri în virtutea dreptului său de proprietate și a îndrituirii de a culege fructele civile ale imobilului împiedicată de fapta ilicită imputabilă părților de a se menține în posesia abuzivă imobilul după data pronunțării hotărârii judecătorești în acțiunea în revendicare. În aceste condiții, nu au relevanță juridică apărările apelantei în legătură cu justul titlu și buna credință câtă vreme a fost înștiințată despre lipsa de titlu pentru folosința imobilului. S-a mai reținut că sunt relevante dispozițiile cuprinse în legea cadastrului care afirmă faptul că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți dacă sunt dobândite prin hotărâri judecătorești, urmând ca înscrierea să se realizeze doar în cazul în care titularul înțelege să dispună de ele.

Astfel indiferent dacă a fost parte sau nu în procesul de revendicare, efectele hotărârii judecătorești se răsfrâng și asupra terților în condițiile arătate. În ceea ce privește nulitatea expertizei, în speță nu pot fi reținute încălcări ale anumitor forme legale produse cu prilejul întocmirii expertizei precum și pricinuirea unei vătămări părții care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea acesteia. În speță această nulitate nu a fost invocată în fața instanței de fond și, pe de altă parte, părțile nici nu au solicitat o contraexpertiză în temeiul art. 212 alin. (2) C. proc. civ. În consecință nu se impune anularea raportului de expertiză cu refacerea acestuia, lămuririle lucrării tehnice fiind supusă cenzurii judecătorului fondului în aprecierea probatoriului.

În ceea ce privește apelul formulat de pârâta Instituția Prefectului Județului Covasna, s-a reținut că aspectele privind prescripția dreptului material la acțiune au fost dezlegate în considerentele anterioare, iar, cu privire la fondul pricinii, s-a reținut că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale. Astfel, despăgubirile sunt solicitate de reclamant în baza hotărârii judecătorești pentru perioada de după ce s-a restituit proprietatea, nefiind vorba de despăgubiri pe perioada cât imobilul a fost folosit de stat pe baza titlului aparent rezultat din naționalizare. Sunt astfel fără relevanță juridică actele normative invocate ca titlu valabil al posesiei înainte de data pronunțării hotărârii judecătorești.

În legătură cu evaluarea prejudiciului, despăgubirile au fost calculate în mod corect raportat la spațiile folosite de fiecare instituție în parte și reflectate în contractele de închiriere încheiate după anul 2008 cu reclamantul. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, lipsa de folosință a imobilului nu poate avea alt criteriu de determinare obiectiv decât locațiunea practicată la nivelul pieței libere pentru obținerea unei reparații echitabile. În ceea ce privește apelul Consiliului județean Covasna, s-a reținut că și în cazul acestui pârât, parte în procesul de revendicare, nu au relevanță juridică actele normative în temeiul cărora a folosit imobilul în speță înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești în revendicare; de la această dată, apelantul pârât datorează despăgubiri pentru folosința fără titlu a imobilului în condițiile existenței răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește calculul despăgubirilor, considerentele instanței sunt aceleași ca în cazul motivelor apelantei Instituția Prefectului, relevanță având în determinarea acestora lipsa de folosință determinată prin raportare la chiria practicată pe piața liberă. Cu privire la apelul D.G.A.S.P.C. Covasna, obligativitatea efectelor hotărârii judecătorești pe acțiunea în revendicare rezultă din adresa de informare trimisă de președintele Consiliului Județean și din faptul că această structură este un organ de specialitate al Consiliului Județean Covasna, cunoscând situația caracterizată prin lipsa oricărui titlu pentru folosința imobilului pe perioada vizată în acțiune. Dreptul reclamantului obținut prin hotărâre judecătorească este opozabil terților, de altfel, și fără înscrierea în cartea funciară așa cum se prevede în Legea cadastrului nr. 7/1996.

Nu poate fi reținută buna-credință în folosința imobilului și față de procedurile și notificările efectuate în baza Legii nr. 10/2001 astfel că apelul pârâtei D.G.A.S.P.C. Covasna este nefondat. În ceea ce privește apelul formulat de reclamantul S.N.A.G., în privința dobânzilor, instanța a reținut că potrivit principiilor aplicării în timp a legii civile, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Pe cale de consecință, legea în vigoare în materia dobânzilor pentru faptele ilicite reținute în sarcina pârâților este O.G.

nr. 9/2000, neputându-se face o aplicare retroactivă a legii noi, respectiv O.G. nr. 13/2011. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, repartizarea sumei totale se cuvine a fi efectuată pentru fiecare pârât în parte în raport cu pretențiile admise și nu în valori egale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Instituția prefectului județului Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna și Consiliul județean Covasna. Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În criticile grupate în motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și nu s-a determinat temeiul juridic al acțiunii. Art. 998, 999 C. civ. și art. 483 C. civ. se exclud reciproc, iar instanța nu a clarificat, cu respectarea principiului contradictorialității, care este temeiul juridic al acțiunii și, deși s-au făcut mai multe precizări de acțiune, totuși temeiul juridic nu este clar. În mod greșit s-a reținut "cauza acțiunii nu se schimbă" deoarece cauza acțiunii nu trebuie confundată cu obiectul acesteia. S-a mai susținut că nu sunt întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, iar temeiul juridic al răspunderii civile delictuale a intrat în puterea lucrului judecat.

În această situație nu mai pot avea eficiență prevederile art. 483 C. civ. și nici principiul îmbogățirii fără justă cauză. Intimata pârâtă nu are vreo răspundere deoarece nu a avut calitatea de proprietar sau administrator. Acțiunea este întemeiată pe dispoziții ale dreptului comun, dar, în cauză imobilul face parte din categoria reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, statul român preluând abuziv imobilul și fiind cel ce a "instalat" pe pârâți în imobil. De asemenea, nu se poate cere chirie pentru perioada de timp inclusă în durata procesului civil de revendicare până la finalizarea acestuia. În cadrul motivelor bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. s-a arătat că instanțele au stabilit că este vorba de răspundere civilă delictuală fără a motiva respingerea temeiului juridic prevăzut de art. 483 C. civ.

De asemenea, s-a arătat că în cauză s-au invocat neregularități procedurale cu privire la raportul de expertiză, respinse în mod greșit de instanță. În cadrul motivului de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că intimata nu are calitate procesuală pasivă, fiind chiriaș, închiriind spațiul de la statul român, conform contractului de la dosarul cauzei, care nu a fost interpretat corect de instanță. Pretențiile reclamantului nu pot purta decât în legătură cu statul român. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În critici pârâta a arătat că nu a cunoscut situația imobilului, împrejurare care nu s-a dovedit în cauză și nu poate fi acceptată opinia conform căreia ca structură de specialitate în subordinea Consiliului Județean Covasna ar fi trebuit să cunoască acest lucru.

Până la data la care reclamantul a adus la cunoștință pârâtei faptul că este proprietarul imobilului (10 februarie 2008) exista aparența că statul român este proprietarul imobilului și conform principiului "error communis facit jus" nu poate fi antrenată răspunderea pârâtei pentru perioada 10 iulie 2005 - 13 februarie 2008. Folosința imobilului a fost gratuită, în baza unui act administrativ dobândit de la un "veritas dominus". Față de data la care reclamantul și-a înscris dreptul în cartea funciară respectiv 20 decembrie 2007, reclamantul a dat dovadă de pasivitate. Până la înscrierea reclamantului în cartea funciară titularul dreptului de proprietate era statul român. Este adevărat că dreptul reclamantului obținut printr-o hotărâre judecătorească este opozabil terților, dar terții trebuie să cunoască conținutul hotărârii judecătorești.

Suma stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară este arbitrară, cu mult peste ceea ce părțile au stabilit prin contractul de locațiune încheiat ulterior. Curtea de apel nu a indicat considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea pentru a respinge motivele de apel ale pârâtei. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv cu nesocotirea H.G. nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședințe de județ în administrarea prefecturilor și care conferă statului calitatea de proprietar. În cauză nu s-a demonstrat incidența dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ., reclamantul nu a demonstrat în ce constă greșeala, neglijența, imprudența sau fapta ilicită care să conducă la antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte.

Consiliul județean Covasna a indicat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. În critici s-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale. În realitate nu există fapta ilicită a Consiliului județean Covasna, deoarece conform pct. 15 din anexa la H.G. nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședință de județ în administrarea prefecturilor imobilul în litigiu este o parte componentă a Palatului administrativ din municipiul Sf. Gheorghe, iar palatele administrative, proprietate publică de interes național, situate în municipiul reședință de județ, sunt destinate conform art. 3 alin. (1) din H.G.

nr. 706/1994 ca sedii ale instituțiilor publice de interes național și județean. Consiliul județean Covasna a folosit ca sediu părți componente din palatul administrativ în baza unui titlu legal, H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 706/1994. Imobilul a rămas în proprietatea publică a statului, consiliul județean având numai dreptul de folosință. Nu se poate reține în sarcina consiliului județean fapta ilicită constând în refuzul de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul și nu i se poate imputa că a tergiversat intrarea în legalitate cu privire la posesia bunului. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă, fiind investită cu formulă executorie la data de 9 iulie 2007, fiind pusă în aplicare prin protocolul de predare-primire nr. 1630/1873 din 19 februarie 2008. Anterior semnării contractului reclamantul nu a avut titlu.

Mai sunt formulate critici cu privire la calculul greșit al despăgubirilor. Instituția prefectului județului Covasna a criticat hotărârea din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. S-a arătat că instanța de apel nu a analizat prescripția dreptului material la acțiune pentru intervalul 4 martie 2008 - 11 iulie 2008. În critici s-a arătat că raționamentul instanței de apel este în contradicție cu probele din dosar. Imobilul a fost predat reclamantului prin protocolul de predare-primire de la data de 4 martie 2008, iar în contractul de închiriere este stipulat că plata chiriei se face inclusiv pentru luna aprilie 2008. Acțiunea a fost promovată la data de 11 iulie 2008. Prin urmare între data promovării acțiunii și data încheierii contractului de închiriere nu există un interval de timp în care instituția prefectului județului Covasna să fi folosit imobilul, motiv pentru care reclamantul nu este îndreptățit să solicite despăgubiri.

Decizia instanței de apel este sumar motivată și pe alocuri confuză, ceea ce echivalează cu nemotivarea. Instanța de apel nu a indicat considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea, fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. S-a reținut că reclamantul a urmat în paralel și procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, care nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, iar folosirea căii judecătorești și a legii speciale duce la anularea posibilității de a mai solicita despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. În considerentele deciziei nu se regăsește niciun argument care să susțină netemeinicia în fapt și drept a apelului instituției prefectului.

În mod greșit s-a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Instituția prefectului a deținut imobilul în baza unui titlu valabil reprezentat de H.G. nr. 706/1994 (care are la bază Decretul-lege nr. 30/1991), pentru toată perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri. Reclamantul nu a invocat nelegalitatea acestor titluri. Prin Sentința civilă nr. 1265/2003 Tribunalul Covasna a dispus anularea încheierii nr. 93/1966 prin care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea statului cu titlu de drept de naționalizare în baza decretului nr. 302/1948. Această sentință nu este opozabilă terților, nu are efect asupra trecerii imobilului în proprietatea statului în baza Decretului lege nr. 30/1991.

Imobilul obiect al prezentului litigiu a intrat încă o dată în proprietatea statului, prin acest act normativ, în vigoare și în prezent, iar legea (potrivit art. 645 C. civ.) este unul din modurile prin care se dobândește proprietatea. Sub acest aspect instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești. În mod greșit instanța a obligat-o la acordarea lipsei de folosință, atâta timp cât instituțiile publice care își au sediul în palate administrative nu plătesc chirie conform art. 4 din H.G. nr. 706/1994. Prin urmare instanța de apel a aplicat greșit legea pentru că pârâta deținea imobilul în baza unui titlu valabil și printr-o prevedere specială este scutită de plata chiriei. Reclamantul nu și-a exprimat voința de a intra în posesia părții din imobil deținută de pârâtă decât după rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 1265/2003 și nu a învestit cu formulă executorie această sentință.

Recurenta a mai arătat că s-a reținut că fapta ilicită constă în refuzul pârâților de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul, dar nu este vreo probă la dosar din care să rezulte că reclamantul ar fi dorit să intre în posesia imobilului și pârâta instituția Prefectului ar fi refuzat să-și restrângă folosința. Din înscrisurile de la dosar rezultă că reclamantul a dorit să intre în posesia imobilului după rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 1265/2003 și ca urmare a solicitării reclamantului din 11 decembrie 2007 a fost încheiat protocolul de predare-primire a imobilului din data de 4 martie 2008. Imobilul a fost lăsat în mod tacit de către reclamant în folosința pârâtei ceea ce exclude angajarea răspunderii civile delictuale.

Reclamantul nu se poate prevala de propria pasivitate pentru a obține despăgubiri. În consecință instanța de apel a reținut în mod greșit că ar fi întrunite elementele generale ale răspunderii civile delictuale. Recursurile vor fi respinse Referitor la recursul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna Criticile grupate sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi înlăturate. Astfel, sub un prim aspect, decizia este criticată susținându-se că nu au fost respectate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și nu s-a determinat temeiul juridic al acțiunii. Critica va fi înlăturată. Verificând actele și lucrările dosarului se constată că la dosarul de rejudecare nr. 1407/119/2008* al Tribunalului Covasna reclamantul a precizat temeiul juridic al acțiunii, iar critica potrivit căreia art. 998, 999 C. civ.

și art. 483 C. civ. se exclud reciproc rămâne o simplă opinie juridică a recurentei-pârâte. Din această perspectivă va fi înlăturată și critica potrivit căreia temeiul juridic al răspunderii civile delictuale a intrat în puterea lucrului judecat, respectiv că dispozițiile art. 483 C. civ. nu ar avea eficiență. Critica potrivit căreia pârâta nu are vreo răspundere deoarece nu a avut calitatea de proprietar sau administrator nu poate fi primită, deoarece această instituție, așa cum rezultă din ansamblul probator al cauzei, a primit adresa prin care a fost informată de existența hotărârii judecătorești, revenindu-i obligația de a se muta (adresa nr. 5627 din 6 noiembrie 2001). De altfel, ca subiect de drept, având capacitate de folosință și de exercițiu, această pârâtă a ocupat un spațiu din imobilul reclamantului exercitând folosința acestuia, fiind o identitate între aceasta și persoana juridică chemată în judecată.

Critica potrivit căreia nu sunt întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale și, legat de aceasta nu este aplicabil principiul îmbogățirii fără justă cauză, nu poate fi primită. În cauză s-a dovedit caracterul ilicit al folosinței prelungite al unui bun al altuia împotriva voinței proprietarului constând în acapararea a două din atributele dreptului de proprietate ("jus utendi" și "jus fruendi"). Cât privește invocarea faptului că fapta ilicită este a statului, respectiv fapta nu este proprie, pentru că recurenta nu a avut calitatea de proprietar sau de administrator, această susținere nu poate fi primită. Răspunderea statului pentru deposedarea abuzivă a fost tranșată cu prilejul acțiunii de constatare a nevalabilității titlului și de restituire a bunului, titlul statului nu mai produce efecte din momentul admiterii acțiunii reclamantului prin Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna.

În acel moment a început să se manifeste o situație juridică nouă și cauzatoare de prejudicii, din partea pârâților constând în folosința fără drept și fără plată a imobilului. Recurenta-pârâtă este în culpă, răspunde pentru propria faptă știut fiind că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie nu cere o altă calitate decât capacitatea de exercițiu și aspectul de a fi generatorul prejudiciului, iar culpa trebuie pur și simplu să existe, fără a se cere ca ea să aibă o anumită gravitate. Pe cale de consecință, se regăsesc toate elementele răspunderii civile delictuale, iar instanțele au stabilit corect, cu respectarea dispozițiilor legale, cuantumul despăgubirilor și perioada pentru care acestea se datorează.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 nu prevede repararea acestui tip de prejudiciu, dar nu se poate nega posibilitatea formulării pe calea dreptului comun (așa cum este cazul în speță, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001) a unei cereri de chemare în judecată circumscrise unei astfel de finalități de vreme ce această conduită nu a fost interzisă expres în conținutul legii speciale. În plus o asemenea acțiune trebuie analizată potrivit temeiului juridic invocat de parte, în caz contrar instanța putând fi suspectată de denegare de dreptate, interzisă prin art. 3 C. civ.

În speță invalidarea titlului statului, care a fost analizat din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-a făcut prin Sentința civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna și nu se poate invoca în actualul proces incidența legislației speciale, cu atât mai mult cu cât în rejudecare Tribunalul Covasna a stabilit temeiul juridic al acțiunii. Pe de altă parte invalidarea titlului statului lipsește de eficiență Decretul-lege nr. 30/1991 și H.G. nr. 706/1994. Criticile vizând situația de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea probelor sau a situației de fapt nu poate face obiect al analizei în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ. S-au mai invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc.

civ. se reține că invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Sub un prim aspect referitor la dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. se reține că invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate Pe de altă parte criticile vizând situația de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea probelor sau a situației de fapt nu pot face obiect al analizei în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ. Cât privește criticile încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., referitoare la incidența H.G. 706/1994 și art. 998 și 999 C. civ., vor fi respinse în baza acelorași considerente cu care au fost respinse criticile din recursul precedent. Față de susținerea că pârâta nu a cunoscut situația imobilului urmează a se constata pe de o parte că recurenta nu a dovedit că nu cunoaște situația juridică a imobilului, iar din ansamblul probator al cauzei rezultă contrariul, respectiv că se cunoștea situația juridică a imobilului. Cât privește susținerea că exista aparența că statul român este proprietarul imobilului conform principiului "error communis facit jus", nici aceasta nu poate fi primită. Titlul statului (Decretul nr. 302/1948) a fost invalidat și nu mai produce efecte din momentul admiterii acțiunii reclamantului (Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003) și, pe cale de consecință, Decretul-lege nr. 30/1991 și H.G.

nr. 706/1994 nu mai pot crea această aparență începând cu 4 decembrie 2003. Răspunderea statului pentru preluarea abuzivă a fost analizată în procesul anterior în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 când s-a infirmat titlul său de aparent proprietar, bunul fiind lăsat în proprietatea reclamantului, prin aceasta fiind reparate daunele pentru vechiul abuz. După acea dată s-a manifestat un nou abuz, care a creat prejudicii, comis de recurentele-pârâte, constând în folosirea bunului fără nici un titlu, nici măcar aparent. Cu referire la recursul Consiliul județean Covasna criticile comune vor fi înlăturate cu aceleași considerente prin care au fost respinse criticile din recursurile precedente.

În plus se constată că în speță sunt întrunite condițiile care atrag răspunderea civilă delictuală: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și elementul subiectiv. Fapta ilicită constă în deposedarea reclamantului de bunul său în mod abuziv de către stat, lucru statuat cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna. Aceasta califică posesia statului ca fiind de rea-credință, ceea ce lipsește de efect actele normative invocate, respectiv Decretul-lege nr. 30/1991, H.G. nr. 706/1994 și H.G. nr. 1705/2006. Ele nu mai pot crea aparența că statul român este proprietarul imobilului. Sub un alt aspect preluarea imobilului făcându-se în mod abuziv, (aspect tranșat prin Sentința civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna) duce la consecința că dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost pierdut de acesta.

Pârâții aveau cunoștință de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de faptul că bunul nu aparține statului, efectele hotărârilor judecătorești răsfrângându-se și asupra terților. (Prefectul județului Covasna și Consiliul județean Covasna au fost parte în proces; înscrierea în Cartea Funciară are tocmai consecința opozabilității față de terți). Elementul subiectiv (culpa) fiind determinat de reaua-credință a debitorilor raportului juridic dedus judecății, respectiv a pârâților din speță. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evidentă. Prejudiciul (constând în echivalentul lipsei de folosință) a fost stabilit de instanță pe baza raportului de expertiză. Referitor la dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 8 C. proc.

civ. se reține că invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate. Pe de altă parte criticile vizând situația de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea probelor sau a situației de fapt nu pot face obiect al analizei în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ. În fine, recursul formulat de Instituția prefectului județului Covasna invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și 7 C. proc. civ., formal, fără a dezvolta critici încadrabile. De altfel, critica pentru nemotivarea unei hotărâri nu poate viza amploarea, conciziunea sau stilul unei hotărâri ci trebuie să se demonstreze că soluția instanței nu are legătură cu probele din dosar sau cu dezbaterile, respectiv nu este rezultatul judecării, ceea ce nu se reține cu privire la hotărârea recurată.

Ca și la recursurile precedente, criticile legate de situația de fapt și aprecierea probelor nu vor fi analizate, deoarece acest lucru nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Referitor la lipsa analizei de către instanța de apel a excepției prescripției dreptului material la acțiune, această susținere va fi înlăturată. Analiza prescripției s-a făcut în mod clar în conținutul deciziei recurate, reclamantul se încadrează în termenul general de prescripție. Lăsarea pretins tacită de către reclamant în folosința pârâtei nu poate avea vreun efect deoarece nu era încheiat un contract de închiriere pentru a opera instituția "tacitei relocațiuni". Cu referire la criticile comune încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vor fi înlăturate pentru considerentele deja arătate cu ocazia analizei recursurilor precedente. În plus, ref