ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5647/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5647/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 15 iulie 2008 la Tribunalul Covasna reclamantul

S.N.A.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul județean Covasna,

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna,

Instituția prefectului județului Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Covasna obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru

folosirea fără titlu a unor părți din imobilul proprietatea sa, după cum

urmează: Consiliul Județean Covasna - 244,595 euro; Instituția prefectului județului

Covasna - 41.075 euro; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția

Copilului Covasna - 188.150 euro; Direcția Generală pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală - 56.180 euro.

În motivarea acțiunii

sale, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 1265 din 4 decembrie

2003 a Tribunalului Covasna, definitivă prin Decizia civilă nr. 900/Ap din 23

septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov și irevocabilă prin Decizia civilă nr.

371/R din 9 octombrie 2007 a aceleiași instanțe, a fost admisă acțiunea sa în

revendicare astfel că imobilul înscris în CF 156 Sf. Gheorghe top 371/2,

372/1/b, 371/1/b/3 i-a fost restituit în deplină proprietate de către Consiliul

Județean Covasna și Prefectura Județului Covasna, dreptul de proprietate fiind

întabulat în anul 2007.

S-a mai arătat că,

deși din anul 2004 există o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a

stabilit că statul este un deținător precar al imobilului la care se referă

acțiunea sa, cele patru instituții au folosit în continuare imobilul, fără

niciun titlu legal, până la data de 10 aprilie 2008, când după insistențele

sale a reușit să încheie contracte de închiriere.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. și regulile îmbogățirii fără just

temei.

Primul ciclu

procesual s-a încheiat cu Decizia nr. 7796 din 3 noiembrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă care a admis recursurile declarate de

pârâții Instituția prefectului județului Covasna, Direcția pentru Agricultură

Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna,

Consiliul județean Covasna împotriva Deciziei civile nr. 126 Ap din 8 octombrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. A fost casată decizia

atacată și Sentința civilă nr. 132 din 6 mai 2010 a Tribunalului Covasna,

secția civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Covasna.

Pentru a se pronunța

astfel Înalta Curte a constatat că problema de drept ce se solicită a fi

examinată este cea legată de schimbarea cauzei în apel și al temeiului juridic

față de cel invocat în raport de dispozițiile art. 294 C. proc. civ., instanța

de apel încălcând principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

În speță, prima

instanță a încălcat principiul contradictorialității prin aceea că nu a pus în

discuția părților temeiul juridic în raport cu care acestea își puteau formula

apărările, iar instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ.,

soluționând cauza prin prisma unui temei juridic nepus în discuție, lipsindu-i

pe pârâții-recurenți de a-și formula apărările necesare.

În rejudecare, prin

Sentința civilă nr. 3048 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a admis în

parte excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect

despăgubiri, doar pentru ziua de 10 iulie 2005. A respins ca nefondată excepția

lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Covasna. A

respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

Consiliul Județean Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Covasna și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Covasna. A admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata către reclamant a

următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: Consiliul județean Covasna - 210.936

euro, Instituția prefectului județului Covasna - 28.776 euro, Direcția Generală

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna - 30.129 euro și Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna - 130.284 euro,

precum și a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată în sumă de

13.273,25 RON.

S-a reținut că

reclamantul este proprietar tabular al imobilului înscris în CF 156 Sf.

Gheorghe, top 371/2, 372/1/b,371/1/b/3 cu titlu de moștenire, conform

încheierii CF 26365/2007.

Prin Sentința civilă

nr. 1265 din 4 decembrie 2003 Tribunalul Covasna a constatat că imobilul a

trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, a fost anulată încheierea

de întabulare nr. 93/1966 și s-a dispus restabilirea situației anterioare, în

sensul radierii din CF a dreptului Statului Român și a titlului de folosință

gratuită înscris în favoarea fostului Comitet Raional PCR Sf. Gheorghe. Au fost

obligați pârâții Consiliul județean Covasna și Prefectura județului Covasna să

restituie în natură reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctei F.E.,

acest imobil.

Prin Decizia civilă

nr. 900/Ap din 23 septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov a dispus ca imobilul

să fie restituit de către cei doi pârâți reclamantului și intervenientului

N.B.A., iar prin Decizia civilă nr. 371/R din 09 octombrie 2007 a Curții de

Apel Brașov s-a înlăturat din decizia recurată dispoziția privind obligarea

pârâtelor să restituie în natură imobilul alături de reclamant și

intervenientului. Ca urmare, doar reclamantului i s-a restituit imobilul

preluat de Statul Român fără titlu valabil.

Predarea efectivă a

imobilului s-a făcut la data de 4 martie 2008, potrivit procesului verbal

anexat de la dosar (f.109-112).

Ulterior reclamantul

a încheiat contracte de închiriere după cum urmează: la data de 9 mai 2008 cu

pârâta Instituția prefectului județului Covasna contractul cu numărul nr. 4989,

la data de 7 mai 2008 reclamantul a încheiat cu pârâta Direcția Generală de

Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna contractul de închiriere nr.

8373/2008, la data de 10 aprilie 2008 reclamantul a încheiat cu pârâta Direcția

Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna contractul nr.

9345/2008, iar la data de 11 aprilie 2008 s-a încheiat între reclamant și

pârâtul Consiliul județean Covasna contractul de închiriere nr. 3556/2008.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța a reținut că prin

predarea recomandată la oficiul poștal a acțiunii introductive s-a îndeplinit

în mod corect un act procedural conform art. 104 C. proc. civ. Ca urmare,

excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă doar în

parte, pentru ziua de 10 iulie 2005, deoarece prin acțiune s-a solicitat ca

despăgubirile să fie acordate pentru perioada 10 iulie 2005 - 10 aprilie 2008.

Cu privire la

excepția lipsei capacității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul

județean Covasna, instanța a constatat că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc.

civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte

în judecată. Deci persoanele care nu au capacitate de folosință sau a căror

capacitate de folosință a încetat, nu pot sta în judecată. Capacitatea

procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi

și obligații pe plan procesual, iar capacitatea procesuală de exercițiu constă

în aptitudinea acelei persoane de a-și valorifica singură drepturile procesuale

și de a-și îndeplini singură obligațiile procesuale. Cum partea pârâtă a ocupat

un spațiu din imobilul pârâtului, exercitând astfel un drept (de folosință),

are aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual derivând din

exercitarea acestui drept.

În consecință, și

excepția lipsei capacității procesuale a fost respinsă ca nefondată.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul județean Covasna,

Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna și Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, instanța a

reținut că, în speță, calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între

pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus

judecății, îndreptățirea de a fi parte în proces aparținând numai titularului

drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material

și presupunând existența unei identități între persoana reclamantului și cel

care ar fi titularul dreptului afirmat. În acest sens, s-a avut în vedere că obiectul

cauzei vizează obligarea la plata despăgubirilor ca urmare a faptei ilicite -

folosința unui imobil fără drept, sens în care are legitimare procesuală pasivă

persoana (juridică) ce a folosit bunul.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a constatat că aceste trei pârâte au calitate

procesuală pasivă.

Pe fondul litigiului,

instanța a constatat că acțiunea reclamantului este una întemeiată pe

prevederile art. 998 - 999 C. civ., astfel cum a precizat reclamantul în

rejudecare, adică este vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală,

izvorâtă dintr-un fapt ilicit generator de prejudicii. Numai în situația

existenței unui contract de închiriere (locațiune) se putea vorbi de o

răspundere civilă contractuală pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligației

asumată prin contract, respectiv neplata chiriei.

În cazul unor

raporturi extracontractuale intervine răspunderea civilă de drept comun care

este răspunderea civilă delictuală, ce intervine atunci când prin fapta

păgubitoare se încalcă o obligație instituită prin lege și nu prin contract.

Cum în speță nu a existat un contract de închiriere (locațiune) între reclamant

și pârâte pentru imobilul din litigiu, care să fi determinat forma răspunderii

contractuale pentru neexecutarea acestuia, instanța a stabilit că este vorba de

răspundere civilă delictuală prin plata lipsei de folosință a imobilului.

S-a dovedit în speță

că preluarea imobilului s-a făcut de către stat cu încălcarea dispozițiilor

legale în vigoare la data preluării, s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 1265

din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna faptul că bunul a fost preluat fără

un titlu valabil, caz în care dreptul de proprietate nu s-a strămutat niciodată

la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său. Instituțiile pârâte aveau

cunoștință la data rămânerii definitive a sentinței menționate de faptul că

bunul nu aparține în proprietate statului, ci reclamantului, iar prin ocuparea

în continuare a acestuia le incumbă obligația de a plăti echivalentul lipsei de

folosință.

Astfel, pârâții

Instituția Prefectului Jud. Covasna și Consiliul Județean Covasna au fost părți

în procesul de revendicare și au cunoscut în mod direct hotărârea pronunțată,

iar pârâta Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna a

primit adresa de informare nr. 5627 din 06 noiembrie 2001 trimisă de

Președintele Consiliului Județean Covasna din care rezultă că a fost informată

despre emiterea sentinței și are obligația să se mute. Direcția Generală de

Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna este o instituție în

subordinea Consiliului Județean Covasna.

Este neîntemeiată

susținerea pârâților că nu sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii

civile delictuale, întrucât există fapta ilicită constând în refuzul pârâților

de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul în cauză. Prejudiciul

există și este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a imobilului -

ca atribut al dreptului de proprietate - lipsă de folosință ce a determinat un

prejudiciu în patrimoniul reclamantului.

Stabilirea

despăgubirilor pentru lipsa de folosință s-a făcut în baza concluziilor unui

raport de expertiză.

Raportul dintre fapta

ilicită și prejudiciu este evident și în consecință, constatând că sunt

întrunite elementele răspunderii civile delictuale s-a admis acțiunea în parte,

sumele pretinse de reclamant prin acțiunea introductivă fiind mai mare decât

despăgubirile dovedite în cauză.

S-a admis și cererea

de obligare a pârâților la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000,

calculată pentru fiecare din sumele arătate anterior de la data formulării

acțiunii - 11 iulie 2005 și până la data achitării integrale.

Reclamantul a dovedit

că a suportat suma de 70.327 RON cheltuieli de judecată, din care suma de 6200

RON onorariu avocațial în rejudecare (anexă la concluziile finale), de 3810 RON

contravaloarea celui de-al doilea raport de expertiză (dosar rejudecare),

33.511 RON cheltuieli în primul ciclu procesual, 11.554 RON cheltuieli în apel

și 15.252 RON cheltuieli în recurs (taxă judiciară de timbru, onorariu

avocațial, contravaloare raport expertiză).

Referitor la suma de

3830 RON - contravaloarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul

ciclu procesual - deși în rejudecare s-a constatat nulitatea acestui raport

pentru faptul că a fost întocmit de un expert care nu era competent, pârâții

vor fi obligați și la plata acestei sume, întrucât nu s-au opus întocmirii

acestui raport de către expert, deci nu au invocat motivul de nulitate anterior

întocmirii raportului.

În baza art. 274, 276

C. proc. civ., cheltuielile de judecată au fost acordate proporțional cu

pretențiile admise (s-a solicitat suma totală de 530000 euro, s-a admis suma de

400125 euro, reprezentând 75,49%), adică în sumă de 53093 RON.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel reclamantul și pârâții.

Apelanta Direcția

Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna (D.G.A.D.R.) a

criticat hotărârea pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată a

fost dată cu încălcarea art. 132 alin. (1), întrucât instanța de fond a admis

acțiunea pe baza unor motive tardiv formulate la termenul din data de 15 martie

2012.

Acțiunea a fost

înregistrată la data de 15 iulie 2008, având ca temei juridic îmbogățirea fără

justă cauză, iar la data de 15 martie 2012, în rejudecare, acțiunea a fost

precizată în sensul indicării ca temei juridic și a prevederilor art. 483 C.

civ. Precizarea de acțiune a fost depusă tardiv și instanța trebuia, potrivit

art. 132 alin. (1) C. proc. civ., să aplice sancțiunea decăderii sau a

înregistrării separate a acțiunii.

Dreptul reclamantului

de a cere plata fructelor civile există exclusiv față de titularul obligației

de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, respectiv Statul Român.

Posesia apelantei

D.G.A.D.R. Covasna s-a întemeiat pe un just titlu și a fost de bună-credință.

Astfel, imobilul în litigiu a fost ocupat în virtutea contractului de locațiune

încheiat cu Statul Român, respectiv contractul de închiriere nr. 1/1996.

Buna-credință este relevată de faptul că apelanta nu a fost parte în procesul

de revendicare și a avut credința că dreptul locativ nu a încetat. Tribunalul

Covasna a reținut din eroare că în baza unei sentințe din anul 2001 apelanta

D.G.A.D.R. Covasna ar fi știut că imobilul nu a aparținut Statului și că este

ocupat în mod abuziv. Contractul de închiriere nu a fost niciodată desființat

pe motivul că ar fi fost încheiat cu un neproprietar.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive față de pârâta D.G.A.D.R. Covasna trebuia admisă

întrucât nu a fost parte în procesul de revendicare și nu a avut calitatea de

proprietar sau administrator.

A fost reiterată

excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 483

C. civ., care puteau fi cerute retroactiv cu trei ani în urmă, calculate de la

data sesizării instanței din 15 martie 2012.

În mod greșit au fost

respinse obiecțiunile la expertiză și cererea de refacere a expertizei. S-a

invocat nulitatea expertizei datorită lipsei măsurătorilor de la fața locului

și a preluării de către expert a măsurătorilor efectuate într-o expertiză

declarată nulă.

Mărimea suprafeței

spațiului folosit este mult mai mică decât cea înscrisă în contract.

Apelanta Instituția

prefectului județului Covasna a susținut, în ceea ce privește excepția

prescripției dreptului material la acțiune, că instanța în mod greșit a

calculat cei trei ani retroactiv de la data de 11 iulie 2008 - data

introducerii acțiunii deși în perioada 4 martie 2008 (data predării imobilului)

- 11 iulie 2008, cel care a avut folosința imobilului a fost reclamantul.

În privința fondului

pricinii, s-a arătat că prima instanță în mod greșit a reținut că sunt

întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Apelanta arată că a

folosit imobilul în baza unui titlu valabil, respectiv în baza H.G. nr.

706/1994 emisă având la bază Decretul-lege nr. 30/1991, acte normative care

sunt în vigoare și nu au fost atacate de către reclamant. În ceea ce privește

prejudiciul, nu se poate reține existența acestuia, câtă vreme potrivit art. 4

din H.G. 706/1994 instituțiile publice care își au sediul în palatele

administrative nu plătesc chiria.

Instanța a reținut că

fapta ilicită constă în refuzul pârâților de a lăsa reclamantului în deplină

folosință imobilul. Or, nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că

reclamantul ar fi dorit să intre în posesia imobilului încă din anul 2004, iar

pârâta Instituția prefectului județului Covasna ar fi refuzat să-și restrângă

folosința.

S-a susținut că

lăsarea în mod tacit de către reclamant a imobilului în folosința pârâtei

exclude angajarea răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a urmat

în paralel și procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 care nu prevede

posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului;

folosirea ambelor căi, pe cale judecătorească și pe calea legii speciale, a dus

la anularea posibilității de a mai solicita despăgubiri pentru lipsa de

folosință a imobilului revendicat.

În ceea ce privește

modul de calcul al despăgubirilor, valoarea calculată de prima instanță este

nejustificat de mare față de valoarea chiriei negociată cu reclamantul în anul

2008 și nu s-a făcut distincție în funcție de categoria de folosință a fiecărui

spațiu în parte.

Cheltuielile de

judecată trebuiau acordate diferențiat funcție de fiecare pârât în parte.

Apelantul Consiliul

județean Covasna a invocat următoarele motive de apel:

Consiliul Județean

Covasna a folosit imobilul în baza H.G. 706/1994 și a H.G. nr. 1705/2006 pentru

aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al

statului.

Consiliului județean

Covasna nu i se poate reține fapta ilicită constând în refuzul de a lăsa

reclamantului în deplină folosință imobilul în cauză; acesta a inițiat și a

îndeplinit în timp toate actele necesare în vederea predării reclamantului a

părții ocupate din imobil, adoptând în acest sens Hotărârea nr. 27/2008 și

Protocolul de predare - primire nr. 1630/1873 din 19 februarie 2008.

Cu privire la

calculul despăgubirilor, instanța de fond trebuia să aibă în vedere chiria

negociată liber cu reclamantul în contractul încheiat ulterior.

Apelanta Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna (D.G.A.S.P.C.) a

invocat următoarele motive de apel:

D.G.A.S.P.C. Covasna

a primit în folosință gratuită parte a imobilului de la proprietarul tabular Statul

Român, nu a cunoscut împrejurarea că acest imobil este revendicat și nu a fost

parte în procesul de revendicare. Dreptul reclamantului îi este opozabil de la

data înscrierii reclamantului în cartea funciară - 20 decembrie 2007; acesta

și-a exercitat pentru prima dată atributele dreptului de proprietate la data de

13 februarie 2008 prin somația trimisă prin intermediul executorului

judecătoresc.

Reclamantul S.N.A.G.

a criticat hotărârea apelată sub aspectul stabilirii dobânzilor numai după O.G.

nr. 9/2000 este incompletă și prejudiciabilă pentru reclamant, ținând cont de

faptul că din 1 septembrie 2011 dobânzile sunt reglementate de O.G. nr. 13/2011

care abrogă actul normativ din 2000 și sporește substanțial procentul la

dobânzi, context în care după 1 septembrie 2011 și până la plata efectivă a

sumelor se impune ca stabilirea dobânzilor să se realizeze pe baza acestui din

urmă act normativ.

În privința

cheltuielilor de judecată reclamantul a apreciat că este îndreptățit la

acordarea întregii sume cheltuite, iar repartizarea sumei se impune a fi

realizată pro parte pe pârâți, în raport cu pretențiile admise și nu în valori

egale.

Prin Decizia civilă

nr. 14 Ap din 5 martie 2013 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis

în parte apelul declarat de reclamantul S.N.A.G. împotriva Sentinței civile nr.

3048 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, pe care a schimbat-o în

parte în ceea ce privește cheltuielile de judecată în sensul că pârâții vor fi

obligați procentual în limita pretențiilor admise, după cum urmează: Consiliul

județean Covasna - 27.990 RON la instanța de fond și 3269 RON în apel,

Instituția prefectului Covasna - 3.817 RON la instanța de fond și 445 RON în apel,

Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna - 3.992 RON

la instanța de fond și 466 RON în apel, Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului Covasna - 17.292 RON la instanța de fond și 2.020 RON în

apel. Au fost respinse apelurile formulate de pârâții Consiliul județean

Covasna, Instituția prefectului Covasna, Direcția Generală pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Covasna și Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului Covasna împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut în ceea ce privește apelul formulat de pârâta

D.G.A.D.R. Covasna, că hotărârea primei instanțe nu a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cauza cererii de chemare în

judecată nefiind schimbată prin menționarea ca fundament juridic și a

incidenței dispozițiilor art. 483 - 487 C. civ.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune, față de susținerea că efectul

întreruptiv de prescripție se produce doar din momentul precizării temeiului

juridic al acțiunii instanța a reținut că acest raționament este lipsit de

fundament juridic, întreruperea prescripției operând de la data formulării

acțiunii în anul 2008, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat mai sus,

precizarea dispozițiilor legale nu constituie o modificare a acțiunii sau o

schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată.

Problema prescripției

dreptului material a fost ridicată și prin motivele de apel formulate de

apelanta Instituția Prefectului Județului Covasna, invocându-se faptul că în

perioada 4 martie 2008 - 11 iulie 2008 cel care a avut folosința imobilului a

fost reclamantul.

Și din acest punct de

vedere instanța de apel a reținut că excepția este neîntemeiată având în vedere

că depunerea la poștă prin scrisoare recomandată a acțiunii la data de 11 iulie

2008 atrage întreruperea prescripției la acea dată potrivit art. 104 C. proc.

civ. Folosința reclamată ca fiind abuzivă a imobilului de către apelanta

Instituția prefectului a existat și în momentul introducerii acțiunii și a

durat până la data încheierii contractului de închiriere cu reclamantul în anul

2008.

S-a reținut că

obligativitatea efectelor hotărârii judecătorești de restituire pronunțată de

către instanța de apel operează pentru apelanta D.G.A.D.R. Covasna de la data

primirii adresei de informare trimisă de Președintele consiliului județean 5627

din 6 noiembrie 2011, prin care este informată despre emiterea somației de

executare și a obligației de a părăsi spațiul ocupat. De altfel, prin chemarea

acestei pârâte în judecată pentru evacuare în dosarul 278/2002, indiferent de

soluția pronunțată, apelanta pârâtă a luat la cunoștință de faptul că

reclamantul este proprietarul imobilului și că nu mai poate folosi imobilul în

speță.

În legătură cu

apărările apelantei legate de întemeierea posesiei pe un just titlu și

existența bunei credințe s-a reținut că instanța de fond a constatat în mod

corect că între reclamant și pârât nu a existat pentru perioada din litigiu un

contract de închiriere, care să fi putut atrage o eventuală răspundere

contractuală pentru neexecutarea acestuia, ci este vorba de o răspundere civilă

delictuală pentru folosința abuzivă a imobilului. Reclamantul solicită

despăgubiri în virtutea dreptului său de proprietate și a îndrituirii de a

culege fructele civile ale imobilului împiedicată de fapta ilicită imputabilă

părților de a se menține în posesia abuzivă imobilul după data pronunțării

hotărârii judecătorești în acțiunea în revendicare. În aceste condiții, nu au relevanță

juridică apărările apelantei în legătură cu justul titlu și buna credință câtă

vreme a fost înștiințată despre lipsa de titlu pentru folosința imobilului.

S-a mai reținut că

sunt relevante dispozițiile cuprinse în legea cadastrului care afirmă faptul că

dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți

dacă sunt dobândite prin hotărâri judecătorești, urmând ca înscrierea să se

realizeze doar în cazul în care titularul înțelege să dispună de ele. Astfel

indiferent dacă a fost parte sau nu în procesul de revendicare, efectele

hotărârii judecătorești se răsfrâng și asupra terților în condițiile arătate.

În ceea ce privește

nulitatea expertizei, în speță nu pot fi reținute încălcări ale anumitor forme

legale produse cu prilejul întocmirii expertizei precum și pricinuirea unei

vătămări părții care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea acesteia. În

speță această nulitate nu a fost invocată în fața instanței de fond și, pe de

altă parte, părțile nici nu au solicitat o contraexpertiză în temeiul art. 212

alin. (2) C. proc. civ.

În consecință nu se

impune anularea raportului de expertiză cu refacerea acestuia, lămuririle

lucrării tehnice fiind supusă cenzurii judecătorului fondului în aprecierea

probatoriului.

În ceea ce privește

apelul formulat de pârâta Instituția Prefectului Județului Covasna, s-a reținut

că aspectele privind prescripția dreptului material la acțiune au fost

dezlegate în considerentele anterioare, iar, cu privire la fondul pricinii, s-a

reținut că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile

delictuale. Astfel, despăgubirile sunt solicitate de reclamant în baza

hotărârii judecătorești pentru perioada de după ce s-a restituit proprietatea,

nefiind vorba de despăgubiri pe perioada cât imobilul a fost folosit de stat pe

baza titlului aparent rezultat din naționalizare. Sunt astfel fără relevanță

juridică actele normative invocate ca titlu valabil al posesiei înainte de data

pronunțării hotărârii judecătorești.

În legătură cu

evaluarea prejudiciului, despăgubirile au fost calculate în mod corect raportat

la spațiile folosite de fiecare instituție în parte și reflectate în

contractele de închiriere încheiate după anul 2008 cu reclamantul. În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate, lipsa de folosință a imobilului nu

poate avea alt criteriu de determinare obiectiv decât locațiunea practicată la

nivelul pieței libere pentru obținerea unei reparații echitabile.

În ceea ce privește

apelul Consiliului județean Covasna, s-a reținut că și în cazul acestui pârât,

parte în procesul de revendicare, nu au relevanță juridică actele normative în

temeiul cărora a folosit imobilul în speță înainte de pronunțarea hotărârii

judecătorești în revendicare; de la această dată, apelantul pârât datorează

despăgubiri pentru folosința fără titlu a imobilului în condițiile existenței

răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește

calculul despăgubirilor, considerentele instanței sunt aceleași ca în cazul

motivelor apelantei Instituția Prefectului, relevanță având în determinarea

acestora lipsa de folosință determinată prin raportare la chiria practicată pe

piața liberă.

Cu privire la apelul

D.G.A.S.P.C. Covasna, obligativitatea efectelor hotărârii judecătorești pe

acțiunea în revendicare rezultă din adresa de informare trimisă de președintele

Consiliului Județean și din faptul că această structură este un organ de

specialitate al Consiliului Județean Covasna, cunoscând situația caracterizată

prin lipsa oricărui titlu pentru folosința imobilului pe perioada vizată în acțiune.

Dreptul reclamantului obținut prin hotărâre judecătorească este opozabil

terților, de altfel, și fără înscrierea în cartea funciară așa cum se prevede

în Legea cadastrului nr. 7/1996.

Nu poate fi reținută

buna-credință în folosința imobilului și față de procedurile și notificările

efectuate în baza Legii nr. 10/2001 astfel că apelul pârâtei D.G.A.S.P.C.

Covasna este nefondat.

În ceea ce privește

apelul formulat de reclamantul S.N.A.G., în privința dobânzilor, instanța a

reținut că potrivit principiilor aplicării în timp a legii civile, actele și

faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de

intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele

prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii

ori producerii lor. Pe cale de consecință, legea în vigoare în materia

dobânzilor pentru faptele ilicite reținute în sarcina pârâților este O.G. nr.

9/2000, neputându-se face o aplicare retroactivă a legii noi, respectiv O.G.

nr. 13/2011.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, repartizarea sumei totale se cuvine a fi efectuată

pentru fiecare pârât în parte în raport cu pretențiile admise și nu în valori

egale.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Instituția prefectului județului Covasna,

Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna, Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna și Consiliul

județean Covasna.

Direcția Generală

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna a invocat dispozițiile art. 304

pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În criticile grupate

în motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și nu

s-a determinat temeiul juridic al acțiunii. Art. 998, 999 C. civ. și art. 483

C. civ. se exclud reciproc, iar instanța nu a clarificat, cu respectarea

principiului contradictorialității, care este temeiul juridic al acțiunii și,

deși s-au făcut mai multe precizări de acțiune, totuși temeiul juridic nu este

clar. În mod greșit s-a reținut "cauza acțiunii nu se schimbă"

deoarece cauza acțiunii nu trebuie confundată cu obiectul acesteia.

S-a mai susținut că

nu sunt întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, iar

temeiul juridic al răspunderii civile delictuale a intrat în puterea lucrului

judecat. În această situație nu mai pot avea eficiență prevederile art. 483 C.

civ. și nici principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Intimata pârâtă nu

are vreo răspundere deoarece nu a avut calitatea de proprietar sau

administrator.

Acțiunea este

întemeiată pe dispoziții ale dreptului comun, dar, în cauză imobilul face parte

din categoria reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, statul român

preluând abuziv imobilul și fiind cel ce a "instalat" pe pârâți în

imobil. De asemenea, nu se poate cere chirie pentru perioada de timp inclusă în

durata procesului civil de revendicare până la finalizarea acestuia.

În cadrul motivelor

bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. s-a arătat că

instanțele au stabilit că este vorba de răspundere civilă delictuală fără a

motiva respingerea temeiului juridic prevăzut de art. 483 C. civ.

De asemenea, s-a

arătat că în cauză s-au invocat neregularități procedurale cu privire la

raportul de expertiză, respinse în mod greșit de instanță.

În cadrul motivului

de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că

intimata nu are calitate procesuală pasivă, fiind chiriaș, închiriind spațiul

de la statul român, conform contractului de la dosarul cauzei, care nu a fost

interpretat corect de instanță. Pretențiile reclamantului nu pot purta decât în

legătură cu statul român.

Direcția Generală de

Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În critici pârâta a

arătat că nu a cunoscut situația imobilului, împrejurare care nu s-a dovedit în

cauză și nu poate fi acceptată opinia conform căreia ca structură de

specialitate în subordinea Consiliului Județean Covasna ar fi trebuit să

cunoască acest lucru.

Până la data la care

reclamantul a adus la cunoștință pârâtei faptul că este proprietarul imobilului

(10 februarie 2008) exista aparența că statul român este proprietarul

imobilului și conform principiului "error communis facit jus" nu

poate fi antrenată răspunderea pârâtei pentru perioada 10 iulie 2005 - 13

februarie 2008. Folosința imobilului a fost gratuită, în baza unui act

administrativ dobândit de la un "veritas dominus". Față de data la

care reclamantul și-a înscris dreptul în cartea funciară respectiv 20 decembrie

2007, reclamantul a dat dovadă de pasivitate. Până la înscrierea reclamantului

în cartea funciară titularul dreptului de proprietate era statul român. Este

adevărat că dreptul reclamantului obținut printr-o hotărâre judecătorească este

opozabil terților, dar terții trebuie să cunoască conținutul hotărârii

judecătorești.

Suma stabilită prin

raportul de expertiză tehnică judiciară este arbitrară, cu mult peste ceea ce

părțile au stabilit prin contractul de locațiune încheiat ulterior.

Curtea de apel nu a

indicat considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea pentru

a respinge motivele de apel ale pârâtei.

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv cu nesocotirea H.G. nr.

706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședințe de

județ în administrarea prefecturilor și care conferă statului calitatea de

proprietar.

În cauză nu s-a

demonstrat incidența dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ., reclamantul nu a

demonstrat în ce constă greșeala, neglijența, imprudența sau fapta ilicită care

să conducă la antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte.

Consiliul județean Covasna

a indicat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc.

civ.

În critici s-a arătat

că în mod greșit instanța a reținut că sunt întrunite condițiile generale ale

răspunderii civile delictuale. În realitate nu există fapta ilicită a

Consiliului județean Covasna, deoarece conform pct. 15 din anexa la H.G. nr.

706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședință de

județ în administrarea prefecturilor imobilul în litigiu este o parte

componentă a Palatului administrativ din municipiul Sf. Gheorghe, iar palatele

administrative, proprietate publică de interes național, situate în municipiul

reședință de județ, sunt destinate conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr.

706/1994 ca sedii ale instituțiilor publice de interes național și județean.

Consiliul județean

Covasna a folosit ca sediu părți componente din palatul administrativ în baza

unui titlu legal, H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 706/1994. Imobilul a rămas în

proprietatea publică a statului, consiliul județean având numai dreptul de

folosință. Nu se poate reține în sarcina consiliului județean fapta ilicită

constând în refuzul de a lăsa reclamantului în deplină folosință imobilul și nu

i se poate imputa că a tergiversat intrarea în legalitate cu privire la posesia

bunului. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă, fiind

investită cu formulă executorie la data de 9 iulie 2007, fiind pusă în aplicare

prin protocolul de predare-primire nr. 1630/1873 din 19 februarie 2008.

Anterior semnării contractului reclamantul nu a avut titlu.

Mai sunt formulate

critici cu privire la calculul greșit al despăgubirilor.

Instituția

prefectului județului Covasna a criticat hotărârea din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

S-a arătat că instanța

de apel nu a analizat prescripția dreptului material la acțiune pentru

intervalul 4 martie 2008 - 11 iulie 2008.

În critici s-a arătat

că raționamentul instanței de apel este în contradicție cu probele din dosar.

Imobilul a fost predat reclamantului prin protocolul de predare-primire de la

data de 4 martie 2008, iar în contractul de închiriere este stipulat că plata

chiriei se face inclusiv pentru luna aprilie 2008. Acțiunea a fost promovată la

data de 11 iulie 2008. Prin urmare între data promovării acțiunii și data

încheierii contractului de închiriere nu există un interval de timp în care

instituția prefectului județului Covasna să fi folosit imobilul, motiv pentru

care reclamantul nu este îndreptățit să solicite despăgubiri.

Decizia instanței de

apel este sumar motivată și pe alocuri confuză, ceea ce echivalează cu

nemotivarea.

Instanța de apel nu a

indicat considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea, fiind

încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

S-a reținut că

reclamantul a urmat în paralel și procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

care nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de

folosință a imobilului, iar folosirea căii judecătorești și a legii speciale

duce la anularea posibilității de a mai solicita despăgubiri pentru lipsa de

folosință a imobilului.

În considerentele

deciziei nu se regăsește niciun argument care să susțină netemeinicia în fapt

și drept a apelului instituției prefectului.

În mod greșit s-a

reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Instituția

prefectului a deținut imobilul în baza unui titlu valabil reprezentat de H.G.

nr. 706/1994 (care are la bază Decretul-lege nr. 30/1991), pentru toată

perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri. Reclamantul nu a invocat

nelegalitatea acestor titluri.

Prin Sentința civilă

nr. 1265/2003 Tribunalul Covasna a dispus anularea încheierii nr. 93/1966 prin

care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea statului cu titlu de

drept de naționalizare în baza decretului nr. 302/1948. Această sentință nu

este opozabilă terților, nu are efect asupra trecerii imobilului în

proprietatea statului în baza Decretului lege nr. 30/1991. Imobilul obiect al

prezentului litigiu a intrat încă o dată în proprietatea statului, prin acest

act normativ, în vigoare și în prezent, iar legea (potrivit art. 645 C. civ.)

este unul din modurile prin care se dobândește proprietatea. Sub acest aspect

instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În mod greșit

instanța a obligat-o la acordarea lipsei de folosință, atâta timp cât

instituțiile publice care își au sediul în palate administrative nu plătesc

chirie conform art. 4 din H.G. nr. 706/1994.

Prin urmare instanța

de apel a aplicat greșit legea pentru că pârâta deținea imobilul în baza unui

titlu valabil și printr-o prevedere specială este scutită de plata chiriei.

Reclamantul nu și-a

exprimat voința de a intra în posesia părții din imobil deținută de pârâtă

decât după rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 1265/2003 și nu a

învestit cu formulă executorie această sentință.

Recurenta a mai

arătat că s-a reținut că fapta ilicită constă în refuzul pârâților de a lăsa

reclamantului în deplină folosință imobilul, dar nu este vreo probă la dosar

din care să rezulte că reclamantul ar fi dorit să intre în posesia imobilului

și pârâta instituția Prefectului ar fi refuzat să-și restrângă folosința.

Din înscrisurile de

la dosar rezultă că reclamantul a dorit să intre în posesia imobilului după

rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 1265/2003 și ca urmare a

solicitării reclamantului din 11 decembrie 2007 a fost încheiat protocolul de

predare-primire a imobilului din data de 4 martie 2008.

Imobilul a fost lăsat

în mod tacit de către reclamant în folosința pârâtei ceea ce exclude angajarea

răspunderii civile delictuale. Reclamantul nu se poate prevala de propria

pasivitate pentru a obține despăgubiri.

În consecință

instanța de apel a reținut în mod greșit că ar fi întrunite elementele generale

ale răspunderii civile delictuale.

Recursurile vor fi

respinse

Referitor la recursul

Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Covasna

Criticile grupate sub

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Astfel, sub un prim

aspect, decizia este criticată susținându-se că nu au fost respectate

dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și nu s-a determinat temeiul juridic al

acțiunii.

Critica va fi

înlăturată. Verificând actele și lucrările dosarului se constată că la dosarul

de rejudecare nr. 1407/119/2008* al Tribunalului Covasna reclamantul a precizat

temeiul juridic al acțiunii, iar critica potrivit căreia art. 998, 999 C. civ.

și art. 483 C. civ. se exclud reciproc rămâne o simplă opinie juridică a

recurentei-pârâte. Din această perspectivă va fi înlăturată și critica potrivit

căreia temeiul juridic al răspunderii civile delictuale a intrat în puterea

lucrului judecat, respectiv că dispozițiile art. 483 C. civ. nu ar avea

eficiență.

Critica potrivit

căreia pârâta nu are vreo răspundere deoarece nu a avut calitatea de proprietar

sau administrator nu poate fi primită, deoarece această instituție, așa cum

rezultă din ansamblul probator al cauzei, a primit adresa prin care a fost

informată de existența hotărârii judecătorești, revenindu-i obligația de a se

muta (adresa nr. 5627 din 6 noiembrie 2001). De altfel, ca subiect de drept,

având capacitate de folosință și de exercițiu, această pârâtă a ocupat un

spațiu din imobilul reclamantului exercitând folosința acestuia, fiind o

identitate între aceasta și persoana juridică chemată în judecată.

Critica potrivit

căreia nu sunt întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile

delictuale și, legat de aceasta nu este aplicabil principiul îmbogățirii fără

justă cauză, nu poate fi primită. În cauză s-a dovedit caracterul ilicit al

folosinței prelungite al unui bun al altuia împotriva voinței proprietarului

constând în acapararea a două din atributele dreptului de proprietate

("jus utendi" și "jus fruendi").

Cât privește

invocarea faptului că fapta ilicită este a statului, respectiv fapta nu este

proprie, pentru că recurenta nu a avut calitatea de proprietar sau de

administrator, această susținere nu poate fi primită.

Răspunderea statului

pentru deposedarea abuzivă a fost tranșată cu prilejul acțiunii de constatare a

nevalabilității titlului și de restituire a bunului, titlul statului nu mai

produce efecte din momentul admiterii acțiunii reclamantului prin Sentința

civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna. În acel moment a

început să se manifeste o situație juridică nouă și cauzatoare de prejudicii,

din partea pârâților constând în folosința fără drept și fără plată a

imobilului.

Recurenta-pârâtă este

în culpă, răspunde pentru propria faptă știut fiind că răspunderea civilă

delictuală pentru fapta proprie nu cere o altă calitate decât capacitatea de

exercițiu și aspectul de a fi generatorul prejudiciului, iar culpa trebuie pur

și simplu să existe, fără a se cere ca ea să aibă o anumită gravitate.

Pe cale de

consecință, se regăsesc toate elementele răspunderii civile delictuale, iar

instanțele au stabilit corect, cu respectarea dispozițiilor legale, cuantumul

despăgubirilor și perioada pentru care acestea se datorează.

Este adevărat că

Legea nr. 10/2001 nu prevede repararea acestui tip de prejudiciu, dar nu se

poate nega posibilitatea formulării pe calea dreptului comun (așa cum este

cazul în speță, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului, nefiind

incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001) a unei cereri de chemare în judecată

circumscrise unei astfel de finalități de vreme ce această conduită nu a fost

interzisă expres în conținutul legii speciale. În plus o asemenea acțiune

trebuie analizată potrivit temeiului juridic invocat de parte, în caz contrar

instanța putând fi suspectată de denegare de dreptate, interzisă prin art. 3 C.

civ.

În speță invalidarea

titlului statului, care a fost analizat din perspectiva dispozițiilor Legii nr.

10/2001, s-a făcut prin Sentința civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna și

nu se poate invoca în actualul proces incidența legislației speciale, cu atât

mai mult cu cât în rejudecare Tribunalul Covasna a stabilit temeiul juridic al

acțiunii.

Pe de altă parte

invalidarea titlului statului lipsește de eficiență Decretul-lege nr. 30/1991

și H.G. nr. 706/1994.

Criticile vizând

situația de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea probelor sau a

situației de fapt nu poate face obiect al analizei în recurs, potrivit art. 304

C. proc. civ.

S-au mai invocat

dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. se reține că

invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de

lege evocate.

Direcția Generală de

Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Sub un prim aspect

referitor la dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. se reține că

invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de

lege evocate

Pe de altă parte

criticile vizând situația de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea

probelor sau a situației de fapt nu pot face obiect al analizei în recurs,

potrivit art. 304 C. proc. civ.

Cât privește

criticile încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare

la incidența H.G. 706/1994 și art. 998 și 999 C. civ., vor fi respinse în baza

acelorași considerente cu care au fost respinse criticile din recursul

precedent.

Față de susținerea că

pârâta nu a cunoscut situația imobilului urmează a se constata pe de o parte că

recurenta nu a dovedit că nu cunoaște situația juridică a imobilului, iar din

ansamblul probator al cauzei rezultă contrariul, respectiv că se cunoștea

situația juridică a imobilului.

Cât privește

susținerea că exista aparența că statul român este proprietarul imobilului

conform principiului "error communis facit jus", nici aceasta nu

poate fi primită. Titlul statului (Decretul nr. 302/1948) a fost invalidat și

nu mai produce efecte din momentul admiterii acțiunii reclamantului (Sentința

civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003) și, pe cale de consecință, Decretul-lege

nr. 30/1991 și H.G. nr. 706/1994 nu mai pot crea această aparență începând cu 4

decembrie 2003. Răspunderea statului pentru preluarea abuzivă a fost analizată

în procesul anterior în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1265 din 4

decembrie 2003 când s-a infirmat titlul său de aparent proprietar, bunul fiind

lăsat în proprietatea reclamantului, prin aceasta fiind reparate daunele pentru

vechiul abuz. După acea dată s-a manifestat un nou abuz, care a creat prejudicii,

comis de recurentele-pârâte, constând în folosirea bunului fără nici un titlu,

nici măcar aparent.

Cu referire la

recursul Consiliul județean Covasna criticile comune vor fi înlăturate cu

aceleași considerente prin care au fost respinse criticile din recursurile

precedente.

În plus se constată

că în speță sunt întrunite condițiile care atrag răspunderea civilă delictuală:

fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și elementul subiectiv.

Fapta ilicită constă în deposedarea reclamantului de bunul său în mod abuziv de

către stat, lucru statuat cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr.

1265/2003 a Tribunalului Covasna. Aceasta califică posesia statului ca fiind de

rea-credință, ceea ce lipsește de efect actele normative invocate, respectiv

Decretul-lege nr. 30/1991, H.G. nr. 706/1994 și H.G. nr. 1705/2006. Ele nu mai

pot crea aparența că statul român este proprietarul imobilului.

Sub un alt aspect

preluarea imobilului făcându-se în mod abuziv, (aspect tranșat prin Sentința

civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna) duce la consecința că dreptul de

proprietate al reclamantului nu a fost pierdut de acesta. Pârâții aveau

cunoștință de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de faptul că bunul nu

aparține statului, efectele hotărârilor judecătorești răsfrângându-se și asupra

terților. (Prefectul județului Covasna și Consiliul județean Covasna au fost

parte în proces; înscrierea în Cartea Funciară are tocmai consecința

opozabilității față de terți).

Elementul subiectiv

(culpa) fiind determinat de reaua-credință a debitorilor raportului juridic

dedus judecății, respectiv a pârâților din speță.

Legătura de

cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evidentă.

Prejudiciul (constând

în echivalentul lipsei de folosință) a fost stabilit de instanță pe baza

raportului de expertiză.

Referitor la

dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ. se reține că invocarea

este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate.

Pe de altă parte

criticile vizând situația de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea

probelor sau a situației de fapt nu pot face obiect al analizei în recurs,

potrivit art. 304 C. proc. civ.

În fine, recursul

formulat de Instituția prefectului județului Covasna invocă dispozițiile art.

304 pct. 4 și 7 C. proc. civ., formal, fără a dezvolta critici încadrabile.

De altfel, critica

pentru nemotivarea unei hotărâri nu poate viza amploarea, conciziunea sau

stilul unei hotărâri ci trebuie să se demonstreze că soluția instanței nu are

legătură cu probele din dosar sau cu dezbaterile, respectiv nu este rezultatul

judecării, ceea ce nu se reține cu privire la hotărârea recurată.

Ca și la recursurile

precedente, criticile legate de situația de fapt și aprecierea probelor nu vor

fi analizate, deoarece acest lucru nu se încadrează în situațiile prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

Referitor la lipsa

analizei de către instanța de apel a excepției prescripției dreptului material

la acțiune, această susținere va fi înlăturată. Analiza prescripției s-a făcut

în mod clar în conținutul deciziei recurate, reclamantul se încadrează în

termenul general de prescripție.

Lăsarea pretins

tacită de către reclamant în folosința pârâtei nu poate avea vreun efect

deoarece nu era încheiat un contract de închiriere pentru a opera instituția

"tacitei relocațiuni".

Cu referire la

criticile comune încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi

înlăturate pentru considerentele deja arătate cu ocazia analizei recursurilor

precedente.

În plus, ref