ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3167/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3167/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.

33 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iași împotriva sentinței

penale nr. 414 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe

care a menținut-o.

A fost obligată partea

civilă la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 414 din 18 octombrie 2012

s-au dispus următoarele:

„În baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a

achitat pe inculpata L.P. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 346,alin.

(4) C. pen.p a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au fost lăsate în

sarcina acestuia, din care suma de 2.500 RON reprezentând onorariu expert contabil

G.A.R. se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție”

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Iași, dat în Dosarul nr. 2910/P/2010, a fost trimisă

în judecată inculpata L.P. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin actul de sesizare

a instanței s-a reținut, în esență, faptul că „în perioada aprilie 2009-august 2009,

în calitate de administrator al SC L.I. SRL Iași, inculpata L.P. nu a evidențiat

operațiunile comerciale constând în achiziții intracomunitare de materiale de construcții,din

Bulgaria, sustrăgându-se de la plata a 396.727 RON TVA, prejudiciu cauzat bugetului

de stat.

În susținerea situației

de fapt reținute prin rechizitoriu, în faza de urmărire penală au fost avute

în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de control încheiat la data

de 22 februarie 2010 de Garda Financiară Vrancea, proces-verbal de constatare încheiat

la data de 2 septembrie 2009, informații comunicate de Banca R.D. și Banca C. Iași,

documente privind achiziții intracomunitare, adresa D.G.F.P. Iași din 2009, declarații

ale inculpatei.

În cursul judecății, inculpata,

asistată de apărătorul ales și-a exercitat dreptul la tăcere, fiind administrată

proba cu expertiza contabilă, solicitată de inculpată.

Instanța de fond a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpata L.P. era administrator

al SC L.I. SRL Iași, începând cu anul 2009. În perioada 23 aprilie 2009-1

septembrie 2009 SC L.I. SRL Iași a efectuat un număr de 17 achiziții intracomunitare

din Bulgaria în valoare totală de 497.151,58 euro fără TVA, achiziții facturate

către SC M.T. SRL Bacău. Ca urmare a acestor tranzacții SC L.I. SRL datora bugetului

de stat, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, expertiză necontestată

de vreuna dintre părți, TVA în cuantum de 343.146,90 RON.

Totodată, din cuprinsul

expertizei contabile și a documentelor contabile (filele 12-29 ale expertizei contabile)

vizând SC L.I. SRL a rezultat că, în datele de 26 și 27 octombrie 2009 au fost înregistrate

la A.F.P. Iași declarațiile 100, 300 , 394 și 390 pentru întreaga perioada vizând

achizițiile intracomunitare.

Având în vedere situația

de fapt rezultată din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța de fond

a constatat că urmare a activității de achiziții intracomunitare și valorificare

a acestora SC L.I. SRL a înregistrat obligația de plată către stat a TVA, situație

evidențiată și în declarațiile 300 decont de taxă pe valoare adăugată.

Ori înregistrarea cu întârziere

a declarațiilor fiscale și neplata de către societatea comercială administrată de

către inculpată a obligațiilor către bugetul de stat nu constituie o faptă prevăzută

de legea penală, ci o faptă de natură civilă.

S-a apreciat că în mod

greșit a fost reținută situația de fapt în rechizitoriu în sensul omisiunii evidențierii

operațiunile comerciale constând în achiziții intracomunitare de materiale de construcții

din Bulgaria, câtă vreme potrivit vizei menționată pe declarațiile 100, 300, 394

și 390 de către A.F.P. Iași aceste achiziții intracomunitare fuseseră menționate

în documente contabile și înregistrate la datele de 26-27 octombrie 2009.

Ori adresa A.F.P. Iași

în baza căreia s-a reținut că inculpata nu a înregistrat în contabilitate achizițiile

intracomunitare, a fost emisă la data de 7 august 2009, în condițiile în care rechizitoriul

a fost emis la 27 februarie 2012, la aproape 3 ani după emiterea acestei adrese

și înregistrarea documentelor contabile la A.F.P. Iași, rezultă o eroare vădită

asupra situației de fapt reținute în rechizitoriu.

Sarcina administrării

probațiunii incumbă organelor de urmărire penală și nu inculpatei care a învederat

de altfel acestora că nu se află în posesia documentelor contabile ale societății

întrucât, în fapt, nu ea este cea care a realizat achizițiile intracomunitare.

În consecință, fapta inculpatei,

în calitate de administrator, de a înregistra cu întârziere în documentele contabile

achizițiile intracomunitare și de a nu achita datoriile către bugetul de stat în

forma TVA-ului nu este prevăzută de legea penală și nu poate atrage răspunderea

penală a acesteia, lipsind trăsătura esențială a infracțiunii: prevederea în legea

penală, instanța urmând ca, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatei

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

S-a arătat că, în cauză

nu se poate vorbi despre lipsa unui element constitutiv al infracțiunii câtă vreme

fapta constând în înregistrarea tardivă a achizițiilor intracomunitare și neplata

TVA-ului către bugetul de stat nu este prevăzută de legea penală, fiind de natură

civilă și antrenând o altă formă a răspunderii decât cea penală.

Având în vedere dispozițiile

art. 346 alin. (4) C. proc. pen. instanța de fond nu a soluționat acțiunea civilă

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în

sarcina acestuia, din care suma de 2.500 RON reprezentând onorariu expert contabil

G.A.R. s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

În termen legal, hotărârea

a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de partea civilă, A.N.A.F.,

prin reprezentanții săi legali, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie,

în principal sub aspectul greșitei achitări a inculpatei, ceea ce a condus la nesoluționarea

laturii civile a cauzei și, pe cale de consecință, la neacordarea prejudiciului

cauzat bugetului de stat.

Parchetul, în apelul său

a invocat, în principal, următoarele critici:

- hotărârea nu este motivată,

instanța limitându-se la a prelua în sinteză concluziile expertului, fără a analiza

sau înlătura argumentarea cuprinsă în rechizitoriu în susținerea inculpării, raportat

la particularitatea fraudei intracomunitare, astfel cum a fost imputată inculpatei.

A fost ignorat cadrul legal ce reglementează astfel de operațiuni, diferit față

de operațiunile de comerț obișnuite realizate de operatorii economici pe teritoriul

țării.

- instanța și-a însușit

raportul de expertiză având anexe formate din documente pe care le considerăm întocmite

pro causa, parte dintre acestea neavând relevanță din punct de vedere fiscal. Manifestăm

serioase rezerve față de autenticitatea documentelor ce formează anexele la raport,

pentru considerente pe care Ie vom dezvolta în conținutul prezentelor motive de

apel.

S-a mai arătat în motivele

de apel depuse în scris la dosar, că din raportul de expertiză reiese că documentele

de evidență contabile au fost procurate de expert de la contabilul societății SC

L.I. SRL, pe nume C.D. din București, care ar fi ținut evidența contabilă a societății

în perioada 1 aprilie 2009 (anterior datei de înființare a SC L.I. SRL), 31

decembrie 2009 în baza contractului de prestări servicii, conform Legii nr. 82/1991.

Acesta ar fi pus la dispoziția expertului, evidența contabilă a societății în format

electronic.

S-a mai arătat că evidență

contabilă în format electronic a fost creată și furnizată de o persoană străină

de societate, fără nici o calitate și atribuție în ținerea și organizare a evidenței

contabile astfel cum prevăd normele legale în materie, întrucât: - convenția de

prestări servicii (anexa 2 A la raport) nu este semnată de reprezentantul legal

al SC L.I. SRL, nu poartă ștampila societății beneficiară a serviciilor, are număr

de înregistrare doar Ia prestator, nu și la beneficiar. Apelantul a apreciat că

această convenție a fost întocmită în mod fraudulos în cursul procesului penal,

sau după luna septembrie 2009, pentru a se da aparență de legitimitate acțiunii

de furnizare a unor documente de evidență contabilă întocmite în aceleași condiții,

în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare.

A solicitat a se observa

că documentele de evidență contabilă cuprind numai informații legate de tranzacțiile

cu societatea din Bulgaria și cu SC M.T. SRL, ceea ce susține concluzia potrivit

căreia SC L.I. SRL a fost înființată ca firmă, bidon, tocmai în scopul realizării

fraudei intracomunitare.

Partea civilă, în apelul

său a preluat, în esență, criticile invocate de procuror, vizând lipsa de motivare

a hotărârii apelate și, respectiv, greșita soluționare a laturii civile,

urmare a soluției de achitare a inculpatei.

Curtea de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 33 din 7 martie

2013 a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Iași și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iași împotriva sentinței

penale nr. 414 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe

care a menținut-o.

A obligat partea civilă

la cheltuieli judiciare către stat.

Examinând actele și lucrările

dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele

de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., Curtea

a reținut următoarele:

privind faptul că hotărârea primei instanțe nu este motivată, Curtea a reținut:

Instanța de fond a respectat

prevederile art. 356 C. proc. pen., potrivit cărora, expozitivul hotărârii trebuie

sa cuprindă:

„a) datele privind identitatea

părților;

b) descrierea faptei ce

face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită,

precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care

au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care

au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum

și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

În caz de condamnare,

expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținută de instanță în

sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau

atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele

din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța reține în

sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii,

se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru

care încetarea procesului penal sau achitarea;

d) arătarea temeiurilor

de drept care justifică soluțiile date în cauză”.

Astfel cum rezultă din

dispozitivul sentinței apelate, prima instanță a răspuns, concret și punctual, tuturor

exigențelor impuse de prevederile legale menționate, cu privire la descrierea faptelor

imputate, a situației de fapt deduse judecății, precum și analiza probelor care

au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care

au fost înlăturate.

Motivarea soluției pronunțate

de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar

în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea

cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de control

judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

În acest sens, instanța

de apel a constatat că, motivarea instanței oferă toate elementele necesare în vederea

exercitării controlului judecătoresc, faptul că motivarea instanței de fond nu este

exhausivă nu poate conduce la concluzia că nu răspunde exigențelor procedurale.

Instanța și-a îndeplinit

obligația de a-și motiva hotărârea adoptată, obligație consacrată legislativ în

dispozițiile textului de lege menționat, și care are în vedere, astfel cum am precizat,

stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea

în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față

de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic

care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale

sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei

hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și

întemeiat pe considerente de drept. Or, în cauză, hotărârea instanței de fond este

în măsură să convingă cu privire la raționamentul juridic adoptat și să ofere posibilitatea

cenzurii acestuia raportat probelor administrate.

Mai mult decât atât, chiar

și în situația în care hotărârea instanței nu este amplu motivată, astfel cum pretind

apelanții, instanța de apel are abilitatea procesuală de a suplini motivarea

acesteia.

de netemeinicie sub aspectul greșitei soluții de achitare a inculpatei, Curtea a

reținut:

Instanța de fond, în baza

unui examen temeinic și convingător a material probator administrat în cauză, cu

respectarea dispozițiilor legale ce guvernează judecata în primă instanță, a stabilit

corect că situația de fapt imputată prin actul de inculpare, constând în aceea în

perioada aprilie 2009-august 2009, în calitate de administrator al SC L.I. SRL Iași,

inculpata L.P. nu ar fi evidențiat operațiunile comerciale constând în achiziții

intracomunitare de materiale de construcții, din Bulgaria, sustrăgându-se de la

plata a 396.727 RON TVA, prejudiciu cauzat bugetului de stat, nu este conformă cu

realitatea obiectivă, fapta imputată inculpatei și pentru care s-a dispus trimiterea

acesteia în judecată nefiind prevăzută de legea penală.

În acest context, Curtea

a apreciat ca fiind necesară reluarea, pe scurt, a conținutului concret al infracțiunii

reținute în sarcina inculpatei, în justificarea argumentelor expuse cu privire la

soluția adoptata, astfel:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Iași, dat în Dosarul nr. 2910/P/2010, a fost trimisă

în judecată inculpata L.P. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare a

instanței s-a reținut faptul că „în perioada aprilie 2009-august 2009, în calitate

de administrator al SC L.I. SRL Iași, inculpata L.P. nu a evidențiat operațiunile

comerciale constând în achiziții intracomunitare de materiale de construcții din

Bulgaria, sustrăgându-se de la plata a 396.727 RON TVA , prejudiciu cauzat bugetului

de stat.

Au fost avute în vedere

în acest sens următoarele mijloace de proba: proces-verbal de control încheiat la

data de 22 februarie 2010 de Garda Financiară Vrancea, proces-verbal de constatare

încheiat la data de 2 septembrie 2009, informații comunicate de Banca R.D. și Banca

C. Iași, documente privind achiziții intracomunitare, adresa D.G.F.P. Iași din 2009,

declarații ale inculpatei.

Inculpata L.P. era administrator

al SC L.I. SRL Iași, începând cu anul 2009.

În perioada aprilie 2009-august

2009, SC L.I. SRL a efectuat achiziții de materiale de construcții (oțel beton în

bare consolidate) în valoare totală de 497.151,58 euro de la SC V. LTD Russe (Bulgaria)

în baza a 96 facturi, după cum urmează:

- În luna aprilie 2009,

au fost efectuate achiziții în valoare totală de 42.198,30 euro

- În luna mai 2009, au

fost efectuate achiziții în valoare totală de 99.373,28 euro

- În luna iunie 2009,

au fost efectuate achiziții în valoare totală de 85.180,74 euro

- În luna iulie 2009,

au fost efectuate achiziții totale în valoare de 157.775,27 euro

- În luna august 2009,

au fost efectuate achiziții totale în valoare de 112.624 euro

Toate achizițiile intracomunitare

efectuate au fost valorificate direct SC M.T. SRL Bacău, reprezentată prin P.R.,

persoană care în realitate a reprezentat SC L.I. SRL în relația cu furnizorii și

cu transportatorii mărfurilor (către care tot el a efectuat plata contravalorii

serviciilor aferente) SC M.T. SRL Bacău a dispus plata materialelor de construcții

în conturile societății din Iași. La rândul ei, inculpata a ordonat plățile către

furnizorul din Bulgaria.

Nedeclararea la organele

fiscale a operațiunilor comerciale desfășurate și imposibilitatea de a efectua verificarea

modului de valorificare a materialelor de construcții către SC L.I. SRL a determinat

ca la data de 26 august 2009, Garda Financiară Iași să ceară darea în consemn la

frontieră a transporturilor efectuate în beneficiul acestei societăți.

Verificările ulterioare

au relevat faptul că în operațiunile comerciale derulate, SC L.I. SRL a avut un

singur furnizor, SC V. LTD Bulgaria și un singur beneficiar: SC M.T. SRL Bacău (societățile

din România având obiect similar de activitate). Inculpata nu a dat curs solicitării

organelor de control de a se prezenta pentru efectuarea verificărilor.

Transportatorii, firme

din diferite orașe ale României, au intrat în contact doar cu P.R. care a efectuat

prin SC M.T. SRL plata serviciilor de transport de la furnizorul străin, în țară.

Conform datelor furnizate

de autoritățile bulgare, SC L.I. SRL Iași a achiziționat în perioada critică,

mărfuri în valoare de 497.151,58 euro, echivalentul a 2.088.036,63 RON.

Contribuabilul bulgar

a înregistrat în evidențele contabile și comerciale că livrările au avut loc către

SC L.I. SRL Iași și pentru fiecare tranzacție a emis C.M.R.-uri care au stat la

baza transporturilor de pe teritoriul Bulgariei către România.

În același interval de

timp, SC L.I. SRL a vândut mărfurile către SC M.T. SRL Bacău sub prețul de achiziție

(în condițiile în care facturile cuprind și TVA în cotă de 19%).

Sumele încasate prin conturile

bancare de la SC M.T. SRL Bacău au fost epuizate prin plăți către furnizorul din

Bulgaria și prin retrageri în numerar efectuate de învinuită (la ghișeu sau prin

card)

Prejudiciul cauzat bugetului

de stat a fost în sumă de 396.727 RON reprezentând TVA datorat, stabilit la acea

dată, în baza controlului efectuat, de către ofițerii Gărzii Financiare, aspecte

ce nu au mai fost verificate în cursul urmăririi penale care, astfel cum a reținut

și instanța de fond, a fost finalizată la circa 3 ani de la data controlului întreprins

și a stabilirii acestui prejudiciu.

În cursul cercetării judecătorești,

în exercitarea dreptului la apărare, inculpata a solicitat administrarea mai multor

probe, printre care și efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele menționate

în încheierea de ședință de la termenul din 21 iunie 2012, când au fost admise probele

solicitate de inculpată, dintre care, primordial în ordinea relevanței pentru cauză,

obiectivul de a se stabili dacă societatea administrată de către inculpată a înregistrat

sau nu în contabilitatea societății operațiunile comerciale efectuate conform facturilor

avute în vedere de organele de control și de urmărire penală, respectiv documentele

de evidență contabilă legate de tranzacțiile cu societatea din Bulgaria și cu SC

M.T. SRL. în acest sens, având în vedere că aceste documente formează obiectul sesizării

organelor de urmărire penală, și, subsecvent, al instanței de judecată prin

rechizitoriu, apar lipsite de fundament și de logică susținerile din motivele

de apel ale procurorului, în sensul că documentele de evidență cuprind informații

numai cu privire la aceste tranzacții ceea ce ar conduce în optica apelantului

la lipsa de veridicitate a concluziilor din raportul de expertiză contabilă.

Cu privire la acest obiectiv,

expertul contabil desemnat în cauză, doctor în economie G.A.R., concluzionează din

raportul de expertiză contabilă, că „SC L.I. SRL Iași, a înregistrat în evidența

contabilă operațiunile comerciale de achiziții și intracomunitare făcute de la SC

V. LTD Russe, Bulgaria în perioada 1 aprilie 2009-31 august 2009, conform celor

96 facturi indicate în rechizitoriu și aflate în dosarul de urmărire penală.

Expertul contabil desemnat

a întocmit tabelul nr. 2 în care sunt prezentate cele 96 facturi de achiziții intracomunitare

unde sunt înscrise cantitățile achiziționate, valoarea în moneda, Leva, valoarea

în euro, data livrării mărfii și mijlocul de transport cu care s-a efectuat transportul,

suma plătită către beneficiar, valoarea de intrare a mărfii înregistrată în evidența

contabilă, valoarea TVA-ului aferent înscris în evidența contabilă.

Valoarea totală a achizițiilor

intracomunitare de marfă achitată către SC V. LTD Russe, Bulgaria de către SC

L.I. SRL Iași este de 2.091.168,88 RON, echivalent a 497.191,58 euro, în care

c/val TVA-ului (colectat/dedus) este de 397.331,37 RON.

SC L.I. SRL Iași

a înregistrat în evidența contabilă respectiv:

- registrul jurnal, jurnalul

de cumpărări, anexa la raport.

Declarațiile fiscale conform

Legii nr. 571/1993 privind C. fisc. respectiv:

- Declarația „100”, obligații

la bugetul de stat;

- Declarația „300”, privind

TVA-ul;

- Declarația „390”, privind

achizițiile intracomunitare au fost depuse la A.F.P. Iași în perioada 27

octombrie 2009-13 noiembrie 2009, anexa la prezentul raport.

Situațiile financiare

pentru perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009 au fost întocmite și înregistrate

în contabilitatea SC L.I. SRL Iași, au fost depuse ulterior la A.F.P. Iași

de către expert contabil C.D. în baza contractului de prestări-servicii încheiat

cu societatea prin numitul P.R. care era administrator și asociat la SC M.T.

SRL Bacău. Expertul contabil C.D. a predat evidența contabilă primară însoțită de

copii a evidenței contabile analitică și sintetică ținută în sistem informatic .

Expertul contabil desemnat

a opinat că: - SC L.I. SRL Iași a înregistrat în evidența contabilă operațiunile

comerciale făcute cu furnizorul SC V. LTD Russe, Bulgaria, conform celor 96 facturi

indicate în rechizitoriu și aflate la dosarul de urmărire penală, verificând cu

fișele de evidență contabilă pentru perioada 1 aprilie 2009-30 septembrie 2009,

pentru care a întocmit tabelul nr. 2 la prezentul raport.

Totodată expertul contabil

desemnat a verificat înregistrările declarațiilor făcute de societate conform Legii

nr. 571/1993 privind C. fisc., depuse ulterior la A.F.P. Iași pentru perioada

1 aprilie 2009-30 septembrie 2009 și situațiile financiare aflate perioadei la 30

iunie 2009 și 31 decembrie 2009.

De asemenea, expertul

contabil a răspuns și celorlalte două obiective stabilite, concluzionând că urmare

a înregistrărilor în evidența contabilă a operațiunilor desfășurate cu furnizorul

de mărfuri intracomunitare SC V. LTD, Russe, Bulgaria și clientul SC M.T. SRL Bacău,

SC L.I. SRL Iași are înregistrat un TVA de plata la bugetul de stat la data de 30

septembrie 2009 în suma de 343.46,90 RON, anexa la raport.

Expertul contabil desemnat

opiniază că SC L.I. SRL Iași datorează către bugetul de stat suma de 343.146,90

RON, reprezentând TVA de plata pentru operațiunile comerciale desfășurate în perioada

1 aprilie 2009-30 septembrie 2009, care au fost înregistrate în evidenta contabila

a societății și declarate, depuse ulterior în anul 2009 Ia A.F.P. Iași.

Debitul reprezentând TVA

de plata la 30 septembrie 2009 înregistrat în evidența contabilă de către SC

L.I. SRL Iași pentru operațiunile comerciale desfășurate în perioada 1

aprilie 2009-30 septembrie 2009, este în suma de 343.146,90 RON, anexa la prezentul

raport.

Data exigibilității obligației

de plată către bugetul de stat era 25 ale lunii următoare înregistrată ca obligație

de plată dată de la care expertul contabil desemnat a calculat până la zi accesorii,

penalități în suma totala de 381.816,86 RON.

Or, inclusiv prin răspunsurile

date celorlalte obiective stabilite în cauză, expertul a concluzionat în mod categoric

în sensul că prejudiciul cauzat bugetului de stat, în cuantum stabilit, este „urmarea

înregistrărilor în evidența contabilă a operațiunilor desfășurate cu furnizorul

de mărfuri intracomunitare SC V. LTD Russe, Bulgaria.

Prin Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această

lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracțiuni de evaziune fiscală

sunt și „următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale”:

„b) omisiunea, în tot

sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale,

a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;”

Or, în raport de dispozițiile

legale menționate, în raport de situația de fapt concretă ce rezultă din actele

dosarului și în raport de concluziile expertului contabil, în mod just prima instanța

a constatat că, în cauză, fapta pentru care este judecată inculpata nu este prevăzută

de legea penală.

Astfel, de esența infracțiunii

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este ca omisiunea,

în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale,

a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate să fie totală,

în sensul că, până la momentul efectuării controlului de către organele competente

ale statului, acesta fiind momentul epuizării infracțiunii, operațiunile comerciale

să nu fi fost evidențiate în contabilitatea societății, iar contribuțiile fiscale

aferente acestor operațiuni să nu fi fost calculate.

Deci, de esența infracțiunii

de evaziune fiscală este săvârșirea acesteia cu intenție directă calificată prin

scop, acela de a prejudicia bugetul general consolidat al statului prin sustragerea

de la plata impozitelor și taxelor aferente; scopul nu poate fi considerat ca îndeplinit

în situația în care inculpata întârzie înregistrarea documentelor, ceea ce conduce

la nașterea obligației de plată atât a taxelor și impozitelor aferente acestor documente,

cât și a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere.

Or, în cauza dedusă judecății,

inculpata a procedat la înregistrarea documentelor justificative care constituie

premisa trimiterii în judecată a inculpatei și în baza cărora s-au formulat prezentele

acuzații penale, chiar dacă cu depășirea termenului stabilit de normele în materie,

respectiv după controlul comisarilor din cadrul Gărzii Financiare și sesizarea A.N.A.F

din data de 7 august 2009. Expertiza a relevat faptul că toate operațiunile au fost

evidențiate în contabilitate, indicatorii financiari fiind depuși, chiar dacă cu

întârziere.

Împrejurarea că inculpata

nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor și impozitelor aferente acestor

documente, cât și a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere, astfel

cum au fost calculate de expertul contabil și care nu au fost contestate de nici

una din părțile participante la proces, nu califică fapta acesteia drept infracțiunea

de evaziune fiscală.

În ceea ce privește susținerile

procurorului din motivele de apel, privitoare la caracterul fictiv al convenției

dintre societatea administrata de către inculpata și contabilul societății SC

L.I. SRL, pe nume C.D. din București, care ar fi ținut evidența contabilă a societății

în perioada 1 aprilie 2009, privitoare la faptul ca înregistrarea operațiunilor

intracomunitare de către inculpata nu corespunde cerințelor C. fisc., aceasta neîndeplinind

în fapt toate obligațiile de raportare prevăzute de art. 153, etc., este evident

că acestea nu pot fi primite.

În primul rând aprecierea

acestuia că documentele avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză sunt

pro causa și că nu au relevanță fiscală, sunt aprecieri pur subiective care nu sunt

susținute de nici o proba și care nu pot conduce, prin ele însele, la înlăturarea

concluziilor științifice ale unei persoane ce deține competențele legale

în a se pronunța cu privire la situația economico-financiară a unei persoane

juridice, concluzii stabilite pe baza probelor administrate în cauză.

Rezervele manifestate

de către procuror față de autenticitatea documentelor prezentate sunt, de asemenea,

aprecieri subiective, câtă vreme acestea nu sunt susținute nici măcar de un

început de dovadă privind caracterul nereal al acestor înscrisuri, or procesul penal

este guvernat de principiul aflării adevărului în realizarea căruia organele judiciare

au obligația de administra toate probele necesare, și nu supoziții, aprecieri

subiective. Astfel cum instanțele de judecată înlătură susținerile neconfirmate

de probe ale uneia din părțile cauzei, tot astfel vor fi înlăturate și susținerile

din motivele de apel, acestea reprezentând, în lipsa probelor care să le sprijine,

simple susțineri, simple aprecieri subiective.

De asemenea, având în

vedere susținerile din motivele de apel privitoare la proba cu valoare științifică

administrată în cauză, respectiv expertiza contabila, Curtea a făcut următoarele

precizări:

Potrivit art. 116 C. proc.

pen., „când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării

adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală ori

instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.”

Prin expertiza

contabilă se înțelege misiunea dată unui expert contabil de a controla registrele,

conturile și actele justificative ale unui agent economic, cu scopul de a furniza

părților interesate datele necesare sau de a procura informațiile interesante

pentru a se pronunța, în cunoștință de cauză, asupra unui proces

sau a unei contestații de care a fost

sesizată

. Expertiza

contabilă se caracterizează prin următoarele trăsături: - are ca obiect cercetarea

unor fapte sau situații de natură economico-financiară, gestionară și patrimonială;

- cuprinde în sfera sa de acțiune activitatea economică a unui agent economic pentru

problemele și obiectivele stabilite de organul judiciar ori de persoana juridică

care o solicită; - cercetează situațiile și împrejurările de fapt pe baza informațiilor

furnizate de evidența economică și a suporților ei materiali; - interpretează datele

de evidență și formulează opinii cu privire la problemele investigate pe baza legilor

și actelor normative care reglementează domeniul de activitate respectiv; - elaborează

concluzii pe baza constatărilor făcute care servesc ca mijloc de probă pentru organul

judiciar care a dispus efectuarea expertizei sau ca mijloc de fundamentare a unei

decizii de către persoana juridică care a solicitat efectuarea expertizei contabile.

După destinația sa, expertiza contabila poate fi:- judiciară, dispusă de organele

judiciare pentru soluționarea cauzelor aflate în faza anchetei, cercetare sau judecată:

- extrajudiciară, solicitată de persoane fizice sau juridice interesate fără să

existe un dosar de anchetă, cercetare sau judecată.

Expertiza

contabilă judiciară este un mijloc de probă în justiție, o formă de cercetare și

lămurire a unor fapte și împrejurări de natură economico-financiară indicate de

organele judiciare în scopul soluționării litigiilor între persoane juridice, dintre

acestea și persoane fizice, precum și a proceselor penale privind infracțiuni prin

care au fost aduse pagube patrimoniului.

Expertiza

contabilă

poate

avea

ca

obiect

fapte

,

împrejurări

sau

situații

ce

apar

în

activitatea

economico-financiară

și

gestiunea

unei

unități

patrimoniale

pentru

a

căror

soluționare

este

necesar

să

se

apeleze

la un expert

contabil.

Expertiza

contabilă

poate

avea ca obiect de

cercetare

: - aspecte ale situației economico-financiare

a patrimoniului și ale capacitații acestuia de a genera profit, așa cum rezultă

din documentele primare și evidența tehnico-operativă și contabilă, cu scopul final

de a stabili, în mod științific, corectitudinea sau incorectitudinea administrării

patrimoniului, - analiza economico-financiară a activității unei unități patrimoniale

cu scopul de a se determina comportamentul conducătorilor și a persoanelor din compartimentele

funcționale și de producție, în raport cu atribuțiile lor de serviciu.

Expertiza contabilă în

materie penală are loc atunci când justiția ar avea interesul de a verifica gestiunea

administratorilor de rea-credință ai unor societăți comerciale. În vederea aflării

adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată au obligația să lămurească

cauza sub toate aspectele, pe baza de probe. Proba este orice element de fapt care

servește la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea

persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa

soluționare a cauzei.

Mijloacele de proba prin

care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: 1) declarațiile:

- învinuitului sau inculpatului; - parții vătămate; - parții civile; - parții responsabile

civilmente; - martorilor; 2) înscrisurile; 3) înregistrările audio sau video; fotografiile;

4) mijloacele materiale de proba; 5) constatările tehnico-științifice; 6) constatările

medico-legale; 7) expertizele.

Expertiza contabilă în

cauzele penale este utilizată ca mijloc de probă care servește, alături de alte

mijloace de probă, la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni,

la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare

pentru soluționarea cauzei. Toate aceste elemente pot constitui, în funcție de natura

și condițiile specifice ale săvârșirii unei infracțiuni, obiective ale expertizei

contabile.

Expertiza contabilă poate

fi dispusă ca probă pentru cunoașterea împrejurărilor necesare pentru soluționarea

cauzei penale și în cazul infracțiunilor referitoare la evaziunea fiscală.

Aprecierea fiecărei probe

se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii

lor, formate în urma examinării tuturor probelor administrate și conducându-se după

conștiința lor.

Având în vedere criticile

apelantului, în sensul că instanța de fond

și-a însușit raportul

de expertiză, Curtea reține că în

literatura juridică s-a ridicat problema valorii

probatorii a expertizei, având în vedere că în legătură cu aspectul supus expertizării

s-a pronunțat un specialist, având cunoștințe ce depășesc pe cele ale organului

judiciar.

În acest sens, în practica

judiciară este unanim admis că instanța poate aprecia și admite concluziile expertizei

când ele se impun prin temeiul științific, coroborarea cu celelalte mijloace de

probă. Or, în cauză, este mai mult decât evidentă pertinența concluziilor raportului

de expertiză contabilă, fundamentate pe probele administrate și pe dispozițiile

legale incidente, justețea acestor concluzii impunându-se prin argumentarea științifică

care a stat la baza elaborării lucrării întocmite.

În cauză, instanța de

fond a procedat, în acord cu dispoziții legale enunțate, coroborând concluziile

expertizei cu aspectele relevate de celelalte probe, motivând, astfel, modul de

soluționare a cauzei, în întregul sau, privind atât latura penală, cât și cea civilă.

Adevărul ce trebuie aflat

într-o cauză are un caracter obiectiv, anume concordanța dintre faptele petrecute

în realitate și faptele reținute prin hotărâre judecătorească .

Cunoașterea faptelor și

împrejurărilor cauzei se obține prin probele administrate în cursul procesului penal.

Însă, în acest sens, instanța de judecată nu este obligată să administreze probele

și mijloacele de probă prevăzute de lege, având facultatea de a alege, dintre toate

mijloacele de probă, pe cel mai potrivit pentru împrejurarea pe care o are de dovedit.

Realizarea scopului procesului

penal impune autorităților judiciare cunoașterea completă și exactă a faptelor cauzei

și a identității făptuitorului. Această obligație incumbă tuturor organelor chemate să conlucreze la realizarea acestui scop: organe de cercetare/urmărire penală, procuror și

nu doar instanței de judecată, și, cu atât mai puțin inculpatului/făptuitorului,

care, astfel cum este consacrat în prevederile art. 5 C. proc. pen., se bucura de

prezumția de nevinovăție.

În această ordine de idei,

instanța de apel a reținut că, în virtutea obligației enunțate, organele judiciare

trebuie să manifeste rol activ. Astfel, procurorul, în virtutea acestui rol, avea

posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, de a solicita administrarea

de probe în vederea susținerii acuzării pe baza de probe. Lipsa acestora, conduce,

inerent, la concluzia că Ministerul Public și-a însușit concluziile din raportul

de expertiză, în lipsa unor obiecțiuni la acestea și în lipsa solicitării administrării

de contraprobe.

A susține în calea de

atac netemeinica opțiunii instanței de fond cu privire la pertinenta rezultatului

stabilit de un specialist, ce deține în mod evident cunoștințe de specialitate ce

depășesc pe cele ale organului judiciar, în lipsa unor dovezi concrete pe care să

se sprijine afirmațiile făcute, încalcă principiile mai sus enunțate privind probațiunea

în procesul penal.

În concluzie, față de

toate cele reținute, rezultă neîndoielnic că instanța de judecată a respectat toate

principiile ce reglementează desfășurarea procesului penal, efectuând o cercetare

obiectivă și cu respectarea tuturor garanțiilor impuse de lege cu privire la stabilirea

tuturor împrejurărilor legate de cauza dedusă judecății.

Principiul rolului activ

în desfășurarea procesului penal obligă autoritățile judiciare să administreze probele

pe care le cred necesare în afara cererilor formulate de părți, acționând pentru

lămurirea cauzei sub toate aspectele, chiar dacă părțile sunt inactive.

Dând eficiență dispozițiilor

art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la principiul liberei aprecieri a probelor,

coroborându-le cu celelalte mijloace de probă administrate a apreciat, în mod just,

ca situația de fapt și de drept pe care a reținut-o este constatarea care răspunde

în mod obiectiv realității faptice.

Sarcina probațiunii (onus

probandi) este obligația procesuală ce revine unui participant în procesul penal

de a dovedi împrejurările care formează obiectul probațiunii.

Această obligație revine,

în principal, celui care afirmă (actori incunbit probatio), adică, în procesul penal,

subiecților procesuali care exercită acțiunea penală. Astfel, art. 65 alin. (1)

C. proc. pen. prevede ca sarcina administrării probelor revine organului de urmărire

penală și instanței de judecată.

În cazul în care s-au

strâns probe despre existența faptei și a vinovăție, învinuitul sau inculpatul are

dreptul sa probeze netemeinicia lor (cel ce invoca o alta împrejurare, este obligat

la rândul lui, să o dovedească, „reus în excipiendo fit actor”).

În lipsa probelor de vinovăție,

învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa [art. 66

alin. (1) C. proc. pen.].

Învinuitului sau inculpatului,

precum și celorlalte părți le revine dreptul (nu sarcina) de a dovedi împrejurările

pe care le invoca.

În acest sens, art. 67

alin. (1) C. proc. pen. prevede ca, în cursul procesului penal, părțile pot propune

probe și cere administrarea lor, deci inclusiv procurorul.

Obligația de descoperire

și strângere a probelor se realizează, însă, și prin posibilitatea acordată învinuitului

sau inculpatului și celorlalte părți, de a propune probe și a cere administrarea

lor.

În cursul judecății, administrarea

probelor se face de către instanța de judecată, în prezența procurorului, a părților

și apărătorilor, în condiții de oralitate, publicitate, nemijlocire și contradictorialitate.

Cu respectarea principiilor

mai sus-menționate, instanța are obligația să verifice toate probele strânse în

cursul urmăririi penale, care au constituit temei pentru trimiterea în judecată

și, în virtutea rolului ei activ, să dispună, din oficiu, sau la cerere, administrarea

oricăror alte probe noi, necesare aflării adevărului.

Legea prevede posibilitatea,

pentru procuror și parți, de a propune probe noi, atât înainte de începerea cercetării

judecătorești, cât și în cursul desfășurării acesteia (art. 320, art. 331, art.

339 C. proc. pen.), până în momentul epuizării probațiunii.

În altă ordine de idei,

instanța de apel reține ca actul de sesizare a investit instanța doar cu privire

la inculpata L.P. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că nu a înregistrat/nu

a evidențiat în evidența contabilă operațiunile comerciale constând în achiziții

intracomunitare de materiale de construcții din Bulgaria. Or, câtă vreme s-a constatat

în mod indubitabil pe baza expertizei contabile efectuate în cauză și a celorlalte

probe administrate care susțin concluziile expertului, că inculpata a procedat la

efectuarea acestor înregistrări, chiar dacă cu depășirea termenului prevăzut, este

evident că nu pot fi reținute alegațiile apelanților cu privire la neveridicitatea

actelor pe baza cărora s-a concluzionat în acest sens, obiectul judecații limitându-se,

potrivit art. 317 C. proc. pen., la fapta și persoana arătate în actul de sesizare,

și cu privire la care, în mod just, prima instanța a concluzionat că nu este o faptă

prevăzută de legea penală.

Instanța nu putea extinde

obiectul cercetării judecătorești cu privire la alte fapte sau persoane, astfel

cum se sugerează în motivele de apel, având în vedere criticile referitoare la aprecierea

că documentele avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză sunt neconforme.

Mai mult decât atât organul în sarcina căruia cade obligația de probațiune a acuzației

ce o incumbă unui inculpat nu a făcut nici o dovada cu privire la caracterul nereal/nelegală

al acestor documente.

Concluzionând, instanța

de apel a constatat că, atât timp cât susținerile, rezervele și aprecierile

subiective ale procurorului și, pe cale adiacentă ale părții civile apelante care,

așa cum s-a precizat a preluat motivele de apel ale celui dintâi, nu sunt dovedite

prin mijloace de proba, câtă vreme concluziile raportului de expertiză contabilă

se impune prin justețea argumentelor științifice pe care le conține

și care confirmă realitatea faptică obiectivă, acestea sunt nefondate, astfel că

nu pot fi primite.

În ceea ce privește

criticile aduse laturii civile a cauzei, având în vedere soluția pronunțată

în latura penală a cauzei, pe cale de consecință, instanța de fond ținută

fiind de prevederile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora „instanța

penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut

în art. 10 alin. (1) lit. b) ori când pronunță încetarea procesului penal pentru

vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și lit. j), precum

și în caz de retragere a plângerii prealabile”, a făcut, în mod corespunzător, aplicarea

acestor prevederi, lăsând nesoluționată latura civilă.

Nesoluționarea laturii

civile a cauzei nu echivalează cu respingerea pretențiilor civile solicitate

de către partea civilă sau cu nerecunoașterea acestora, ci doar faptul că,

având în vedere temeiul de drept în baza căruia instanța de fond a pronunțata

achitarea inculpatului, nu are abilitatea procesuală de a soluționa acțiunea

civilă întrucât prejudiciul nu este urmarea unei fapte prevăzute de legea penală.

În consecință, neexistând posibilitatea exercitării acțiunii penale datorită

intervenției impedimentului prevăzut în art. 10 lit. b), nici acțiunea

civilă nu a putut fi rezolvată, lipsind cadrul legal în acest sens. În acest caz,

cel interesat se poate adresa cu acțiune separată în fața instanței civile.

Rezultă deci că partea

civilă care se consideră prejudiciată în drepturile sale patrimoniale are deschisă

exercitarea acțiunii civile într-un alt cadru procesual.

Față de considerentele

de fapt și de drept expuse, având în vedere situația de fapt reținută

și conținutul concret al infracțiunii deduse judecații în prezenta

cauză, instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia hotărârii apelate

și, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins,

ca nefondate, apelurile procurorului și al părții civile.

Împotriva acestei decizii

au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de partea civilă

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Iași.

Parchetul a invocat cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., arătând

că deși instanța a reținut în mod corect situația de fapt, a dispus în mod greșit

achitarea inculpatei.

Partea civilă, A.N.A.F.,

prin D.G.F.P. Iași

a criticat faptul că instanța nu a soluționat latura civilă a cauzei pentru că,

deși din expertiza contabilă rezultă că inculpata a înregistrat în contabilitate

operațiunile comerciale constând în achiziții intracomunitare, inculpata s-a sustras

de la plata TVA-ului în sumă de 396.727 RON.

Înalta Curte, analizând

decizia atacată prin prisma criticilor invocate constată următoarele:

Cele două instanțe, cea

de fond și cea de apel au reținut în mod corect situația de fapt, însă nu au valorificat-o

din punct de vedere juridic în mod corespunzător.

Inculpata L.P. a fost

trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

reținându-se că SC L.I. SRL al cărui administrator era, în perioada aprilie 2009-august

2009 a efectuat achiziții de materiale de construcții (oțel-beton în bare consolidate)

în valoare totală de 487.151,58 euro de la SC V. LTD Russe (Bulgaria) în baza a

96 de facturi.

Aceste achiziții intracomunitare

au fost valorificate de SC M.T. SRL Bacău, reprezentată de P.R., persoană care în

realitate a reprezentat SC L.I. SRL în relația cu furnizorii și transportatorii

mărfurilor, fiind la acea dată concubinul inculpatei.

Inculpata L.P. nu a evidențiat

în contabilitate operațiunile comerciale constând în achiziții intracomunitare de

materiale de construcții din Bulgaria, sustrăgându-se de la plata sumei de 396.727

RON TVA.

Nedeclararea la organele

fiscale a operațiunilor comerciale desfășurate și imposibilitatea verificării modului

de valorificare a materialelor de construcții a determinat Garda Financiară Iași,

la data de 26 august 2009 să ceară darea în consemn la frontieră a transporturilor

efectuate în beneficiul acestei societăți.

S-a constatat că furnizorul

bulgar a înregistrat în evidențele contabile livrările ce au avut loc către SC

L.I. SRL, iar aceasta a vândut mărfăruile către SC M.T. SRL Bacău.

Sumele încasate prin conturile

bancare de la SC M.T. SRL Bacău au fost epuizate prin plăți către furnizorul din

Bulgaria și prin retrageri de numerar efectuate de inculpată.

Inculpata a procedat la

înregistrarea documentelor justificative după controlul comisarilor din cadrul Gărzii

Financiare și sesizarea A.N.A.F. din 7 august 2009.

Fapta penală reținută

în sarcina inculpatei este art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, „omisiunea

în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale

a operațiunilor efectuate sau a veniturilor realizate”.

Cele două instanțe au

motivat faptul că inculpata a întârziat doar înregistrarea în documentele contabile

a operațiunilor comerciale efectuate, dar expertiza contabilă a demonstrat că există

o evidență electronică.

Împrejurarea că inculpata

nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor și impozitelor aferente acestor

documente, cât și a accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere, astfel

cum au fost calculate de expertul contabil și care nu au fost contestate de niciuna

din părțile participante la proces, nu califică fapta acesteia drept infracțiunea

de evaziune fiscală.

În mod greșit, au reținut

instanțele, a fost constatată situația de fapt în rechizitoriu în sensul omisiunii

evidențierii operațiunilor comerciale constând în achiziții intracomunitare de materiale

de construcții din Bulgaria, câtă vreme potrivit vizei menționate pe declarațiile

100, 300, 394 și 390 de către A.F.P. Iași aceste achiziții intracomunitare fuseseră

menționate în documente contabile și înregistrate la datele 26-27 octombrie 2009,

în condițiile în care rechizitoriul a fost emis la 27 februarie 2012, la aproape

3 ani după emiterea acestei adrese și înregistrarea documentelor contabile la A.F.P.

Iași.

Înalta Curte constată

că cele două instanțe au dat o apreciere greșită în drept situației de fapt reținute.

Momentul epuizării infracțiunii

nu este cel al întocmirii rechizitoriului, ci cel în care era termenul limită pentru

consemnarea în documente a tranzacțiilor.

Potrivit dispozițiilor

art. 153

1

alin. (1) C. fisc. coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 44/2004

privind normele metodologice de aplicare a C. fisc. și dispozițiile Legii nr. 82/1991,

decontul special de TVA trebuia depus până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

datei la care a luat naștere exigibilitatea taxei, iar declarația recapitulativă

trebuia depusă pentru fiecare trimestru pe parcursul căruia au fost efectuate achizițiile

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului de raportare,

iar declarația intrastat până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care

se efectuează raportarea.

Ca urmare infracțiunea

reținută se epuiza în septembrie 2009.

Simpla omisiune de a întocmi

un document justificativ privind o anumită operațiune nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) decât atunci când subiectul

activ avea doar obligația declarării veni