ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 127 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele : În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.F.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139 6 alin. (2), (3), (4), (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

Prin aceeași sentință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 lit. b 1 ) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.D.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139 6 alin. (2), (3), (4), (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., inculpații și partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, cu sediul în Buzău, jud. Buzău, au fost obligați, în solidar, să plătească părților civile E.A.I., cu sediul în București, sector 5, prin B.A., suma de 2.170,8 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R.

de la momentul efectuării plății), M.C., cu sediul în București, sector 6, suma de 1.750,76 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), S.E.I. și V.U.G., ambele prin av. B.N. - București, sector 5, suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății) și C. București, cu sediul în București, sector 1, suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu titlul de despăgubiri civile. S-a constatat că prin Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă și irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R.

la plata sumei de 7.948,6 RON, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice prevăzute în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr. 8/1996, s-a dispus confiscarea și distrugerea hard disk-urilor S.B. capacitate 80 Gb, W.D. capacitate 320 Gb și S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca hard disk-urile M.D.M. capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb și M.D.M. capacitate 500 să fie restituite inculpaților. În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 8 decembrie 2008 sub nr. 4576/114, petenta U.P.F.R.

a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie desființată Ordonanța din data de 21 octombrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 103/P/2008, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.D.D. și T.F.M. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. În motivarea plângerii petenta a învederat instanței că în mod nejustificat nu s-a reținut săvârșirea infracțiunii de deținere de mărfuri pirat în scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale societății comerciale administrate de către învinuiți, fapta fiind prevăzută de art. 139 6 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 8/1996. Petenta a mai arătat că sunt probe suficiente pentru ca această cauză să fie reținută spre rejudecare în fond de către instanță.

Printr-o altă plângere înregistrată la aceeași dată petenta E.A.I., prin reprezentantul N.B.B., a formulat plângere împotriva aceleiași ordonanțe a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, solicitând desființarea acesteia și reținerea cauzei spre soluționare de către instanță, în ceea ce privește săvârșirea de către învinuiții T.F.M. și T.D.D. a infracțiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, precum și de comunicare publică neautorizată a acestora, fapte prevăzute de art. 139 8 și 139 9 din Legea nr. 8/1996. Petenta a învederat instanței că este nelegală și neîntemeiată ordonanța procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunile menționate și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ întrucât aplicarea acestor sancțiuni nu conduce la atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei, sancțiunile fiind lejere față de natura infracțiunilor comise.

Ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală a fost atacată cu plângere la instanță și de către învinuiții T.F.M. și T.D.D., aceasta făcând obiectul Dosarului nr. 4616/114/2008. În motivarea plângerii, învinuiții au învederat instanței că și-au desfășurat activitatea în conformitate cu legea română și prevederile Uniunii Europene, iar pe hard disk-urile ridicate de la sediul societății s-au găsit opere purtătoare de drepturi conexe de existența cărora nu aveau cunoștință. Învinuiții au mai arătat că au fost siguri că pe hard disk-urile deținute nu existau date ilegale, motiv pentru care au solicitat verbal și în scris să se pornească, la data efectuării percheziției, unitatea de calcul pentru a verifica această situație înainte de ridicarea hard disk-urilor, iar organele de urmărire penală au refuzat categoric să efectueze o asemenea operațiune.

De asemenea, învinuiții au mai precizat că nu au avut posibilitatea solicitării unei expertize care să demonstreze că cele susținute de ei e posibil să se fi întâmplat, iar acuzarea nu a dovedit faptul că aceștia ar fi avut cunoștință de existența acelor opere pe hard disk-urile aflate în proprietatea societății comerciale pe care o reprezintă și care erau folosite pentru activitatea de hosting. Instanța, prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 11 martie 2009, a admis plângerile formulate de petentele-intimate SC E.A.I., prin reprezentant N.B.B.A. și U.P.F.

împotriva ordonanței pronunțate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 103/P/2008, a desființat rezoluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală a celor doi făptuitori și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 21 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 103/P/2008, a constatat că probele existente la dosar sunt suficiente pentru reținerea cauzei spre rejudecare și a respins ca nefondate plângerile formulate de făptuitorii T.F.M. și T.D.D. împotriva aceleiași ordonanțe a procurorului. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele considerente: Cei doi învinuiți sunt asociați la SC N. SRL, societate care are ca obiect de activitate servicii de telecomunicații, iar în secundar furnizează servicii de consultanță, software, editare de programe, consultanță hardware, în domeniul echipamentelor de calcul și prelucrare informatică a datelor.

Administratorul firmei este învinuitul T.F.M. La sediul societății învinuiții dețin mai multe sisteme de calcul legate în rețea cu ajutorul cărora se distribuie semnal de internet clienților proprii. Pe serverul care deservește rețeaua proprie a societății comerciale sunt puse la dispoziția abonaților opere și produse purtătoare de drepturi conexe, programe de calculator și jocuri pentru calculator, pe care abonații le pot accesa în orice loc și în orice moment ales în mod individual, prin intermediul programului D. la adresa X. La data de 18 februarie 2008, organele judiciare au efectuat o percheziție la domiciliul învinuiților și o percheziție informatică asupra sistemelor și suporturilor de stocare a datelor informatice, fiind ridicate cu această ocazie un număr de 6 unități hard disk.

Cele 6 hard disk-uri au fost înaintate spre examinare O.R.D.A. Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2008 s-a stabilit că pe hard disk-ul S.B. de 80 Gb este instalat sistemul de operare M.W.P., precum și un număr de 11 programe de calculator, pentru reproducerea cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi. De asemenea, s-a constatat prin același raport că pe hard disk-ul marca W.D. de 320 Gb se află 47 fișiere cu extensia "avi" și" mpeg", care reprezintă opere audiovizuale, iar pe hard disk-ul S.B. de 250 Gb sunt stocate un număr de 54 programe de calculator tip divertisment-joc. Două dintre hard disk-urile ridicate de organele de poliție nu au putut fi accesate pentru a se stabili conținutul de date stocate pe acestea.

Învinuiții nu au putut prezenta niciun fel de licență la sistemul de operare, programele de calculator ori operele audiovizuale reproduse pe hard disk-urile ridicate de către organele de urmărire penală. Potrivit capturilor de imagine realizate de pe adresa de internet a societății administrate de către cei doi învinuiți, rezultă că au fost furnizate clienților servicii de internet, fiind puse la dispoziția abonaților, fără consimțământul titularilor de drepturi, opere și produse purtătoare de drepturi conexe și care se bucură de protecția oferită prin Legea nr. 8/1996, modificată și completată.

Prin Ordonanța nr. 103/P/2008 din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunile prevăzute de art. 139 6 alin. (2), (3), (4) și (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând în 1.000 RON amendă. Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că învinuiții au săvârșit faptele prevăzute de art. 139 6 alin. (4) și (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, dar întrucât aceștia sunt la prima încălcare a legii penale, au studii superioare și un loc de muncă stabil, faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Examinând dosarul de urmărire penală, instanța a constatat existența unor probe suficiente care permit judecarea cauzei în fond. Astfel, organele de urmărire penală au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare și informatice, împrejurare în care au fost identificate și ridicate de la sediul firmei administrate de către cei doi învinuiți un număr de 6 hard disk-uri. În urma expertizei întocmite de către O.R.D.A. s-a constatat existența pe 4 hard disk-uri a unor produse și opere ce se bucură de protecție legală și care nu pot fi instalate, stocate, reproduse ori deținute în scop comercial, fără consimțământul titularilor de drepturi.

Potrivit capturilor de imagine realizate de pe adresa de internet a societății administrate de către învinuiți, aceștia au oferit clienților prin rețeaua de internet opere și produse purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularilor acestora, fiind incidente dispozițiile incriminatorii prevăzute de art. 139 6 , art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, organele de urmărire penală au audiat pe învinuiți și au administrat și alte probe, care coroborate cu celelalte dovezi fac posibilă soluționarea în fond a cauzei de către instanța de judecată, cu ocazia soluționării în fond, instanța putând administra și alte probe, inclusiv expertiza solicitată de către cei doi învinuiți.

La termenul de judecată din data de 16 februarie 2010 s-a încuviințat efectuarea unei expertize în cauză, în specialitatea calculatoare, cu următoarele obiective: să se stabilească conținutul integral al celor 6 hard disk-uri și să fie descrise (identificat conținutul lor); să se precizeze pentru fiecare conținut identificat dacă este o operă originală sau reproducere, cui îi aparține și dacă a servit activității de telecomunicații (dacă au fost difuzate, dacă a existat autorizație); dacă aceste constatări sunt incluse și în vechiul raport de expertiză, în sensul că hard disk-urile conțin sistemul de operare M.W.P.; 11 programe pentru calculator, 47 fișiere cu extensia .avi și .mpg, 54 programe de calculator tip divertisment; dacă procurarea și difuzarea este reală și a servit obiectului de activitate al societății și în ce perioadă; care este beneficiul realizat; să se precizeze dacă oricărui tip de document i se poate adăuga orice extensie .avi sau .mpg; dacă a fost modificată extensia fișierului astfel cum a fost găsită pe hard disk (dacă extensia fișierului reflectă conținutul acestuia), urmând ca expertul să răspundă și întrebărilor adresate de către inculpați prin cererea depusă la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, adresele părților vătămate prin care s-au constituit părți civile, declarațiile inculpaților, procesul-verbal de percheziție domiciliară, planșele fotografice atașate la dosar, concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., concluziile raportului de expertiză întocmit de expert judiciar S.L.C., răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate de inculpați, declarațiile martorilor, precum și celelalte înscrisuri atașate la dosar, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpații T.F.M. și T.D.D.

sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care are ca obiect de activitate, în principal, telecomunicațiile, iar în secundar consultanță și furnizare de produse software, editare de programe, consultanță hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrarea informatică a datelor, activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea mașinilor de birou, de contabilizat și alte activități legate de domeniul informatic. De activitatea societății se ocupă ambii inculpați. La sediul SC N. SRL Buzău, din mun. Buzău, care coincide cu domiciliul inculpaților, se află mai multe sisteme de calcul legate în rețea, prin intermediul cărora se furnizează semnal de internet clienților societății în baza contractelor de furnizare servicii dedicate internet.

La controlul efectuat de către organele de poliție la sediul societății, în baza autorizației de percheziție emise cu respectarea dispozițiilor legale, s-a constatat că există o unitate de calcul conectată la rețea care conținea 6 hard disk-uri, acestea fiind ridicate și supuse examinării la O.R.D.A., în baza unei autorizații de percheziție informatică emise, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor legale. În urma examinării s-a constatat că trei dintre cele șase hard disk-uri au instalate pe ele sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum și opere audiovizuale pentru instalarea, stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, celelalte trei hard disk-uri neputând fi accesate în vederea stabilirii conținutului acestora.

Astfel, așa după cum rezultă din cuprinsul Raportului de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., pe hard disk-ul S.B. capacitate 80 Gb, au fost găsite instalate sistemul de operare M.W.P. și un nr. de 11 programe de calculator tip business software, respectiv E.N.A.S., M.O., M.A.E., M.O.P., N.U.E., N.C.C.P., M.O.X., A.P.R.X., R.E.C.C.P., C.P.P. și W.C. Pe hard disk-ul W.D. capacitate 320 Gb au fost găsite un număr de 47 fișiere cu extensia avi și mpg, ce reprezintă opere audiovizuale. Pe hard disk-ul S.B.A. capacitate 250 Gb, au fost găsite un număr de 54 programe de calculator tip entertainment software (jocuri pe calculator). Inculpații nu dețin autorizațiile necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul din sistemele de operare, programele de calculator, precum și pentru operele audiovizuale menționate mai sus.

Prima instanță a reținut că între concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A. și concluziile raportului de expertiză întocmit de expert judiciar S.L.C. nu sunt diferențe semnificative cu privire la primele două hard disk-uri, nefiind identificate cele 54 programe de calculator tip entertainment software. Inculpații au fost convocați de către expertul judiciar la data de 16 februarie 2010, moment la care s-a încheiat un proces-verbal, urmând ca în termen de 14 zile să comunice expertului documentele de achiziție a celor șase hard disk-uri, cu ocazia prezentării documentelor expertul urmând a le comunica data expertizării. Inculpații nu au comunicat documentele solicitate de expertul judiciar.

De asemenea, din compararea răspunsurilor expertului judiciar la obiecțiunile formulate de către inculpați la concluziile raportului de expertiză, cu noile obiecțiuni formulate de către inculpați, rezultă cu certitudine faptul că expertul judiciar a depus toate diligențele pentru lămurirea concluziilor raportului de expertiză pe care l-a întocmit, inculpații, prin ultimele obiecțiuni formulate, stabilind de fapt noi obiective pentru expertul judiciar, obiective neprecizate la termenul de judecată din data de 16 februarie 2010, când instanța a stabilit obiectivele la care trebuia să răspundă expertul judiciar, în acest sens urmând a fi avute în vedere solicitările inculpaților. A mai reținut instanța că, deși inculpații au invocat faptul că cele șase hard disk-uri ridicate de la sediul societății au fost ambalate două câte două în trei plicuri, nu există probe materiale sau tehnice conform cărora până la examinarea lor de către O.R.D.A.

s-ar fi alterat conținutul acestora. De asemenea, la momentul efectuării percheziției la sediul societății, lucrătorii de poliție nu aveau competența de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele șase hard disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la acel moment autorizația de percheziție informatică, constatându-se doar faptul că acesta era conectat la rețea. Nu era necesară, de asemenea, nici încheierea unui alt proces-verbal de percheziție informatică, constatarea tehnico-științifică a O.R.D.A. constituind în același timp și proces-verbal de percheziție informatică. Deși inculpații au invocat faptul că nu au fost convocați la momentul examinării celor șase hard disk-uri de către O.R.D.A., nu era necesară această convocare, constatarea tehnico-științifică făcându-se în baza dispozițiilor art. 112, 115 C. proc.

pen. Emiterea unei autorizații de percheziție informatică nu presupune în mod automat întocmirea unui raport de expertiză judiciară, fiind suficientă și o constatare tehnico-științifică, O.R.D.A., prin efectuarea constatării tehnico-științifice, neîncălcând normele legale care-i reglementează competența. Contrar apărărilor inculpaților, nu a rezultat nici din declarațiile martorilor audiați în cauză și nu s-a dovedit nici tehnic că programele de calculator deținute pe cele trei hard disk-uri provin din folosirea serviciului de hosting de către clienți. De altfel, inculpatul T.D.D. a formulat de-a lungul procesului penal apărări diferite, inițial T.D.D.

afirmând că unitatea de calcul cu cele șase hard disk-uri este un calculator de teste, iar ulterior să precizeze că este calculatorul său personal, calculator pe care sunt reproduse programe de calculator, opere audiovizuale și jocuri de calculator descărcate de pe internet pentru realizarea unei biblioteci personale, ca utilizator N., pe care le-a pus la dispoziția publicului prin rețeaua N., fără a avea un scop comercial. Inculpatul T.F.M. a declarat, inițial, că cele două calculatoare găsite cu ocazia percheziției aparțin fratelui său, iar SC N. SRL Buzău, pe lângă serviciile de internet, punând la dispoziția clienților, cu titlu gratuit, subdomenii pe domeniul N.ro, cum ar fi X, R.N.ro, mail.N.ro etc., proprietate N., pentru ca ulterior să afirme că subdomeniul X de pe care s-au făcut capturile atașate la dosar nu le aparține.

Inculpații nu pot invoca faptul că nu au fost citați la efectuarea raportului de expertiză întocmit de către expertul judiciar S.L.C., ei fiind convocați așa după cum rezultă din conținutul raportului de expertiză. În ceea ce privește fotografiile de la efectuarea percheziției, din conținutul procesului-verbal de percheziție rezultă cu certitudine că acel calculator cu cele șase hard disk-uri nu era în funcțiune, ci doar că era conectat la rețeaua aparținând SC N. SRL Buzău. În drept, faptele inculpaților T.F.M.

și T.D.D., care, în calitate de asociați la SC N. SRL Buzău, au deținut la sediul societății trei hard disk-uri pe care erau instalate sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum și opere audiovizuale în vederea promovării și difuzării lor prin rețeaua internet, în scop comercial, pentru instalarea, stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 139 6 alin. (2), (3), (4), (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996. Având în vedere cele reținute mai sus, coroborat cu faptul că inculpații T.F.M.

și T.D.D. nu au trecut infracțional, fiind la prima încălcare a legii penale, au o ocupație, sunt absolvenți de studii superioare, iar cuantumul prejudiciilor produse sunt relativ mici, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., i-a achitat pe aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 139 6 alin. (2), (3), (4), (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, faptele lor neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., instanța le-a aplicat inculpaților sancțiunea amenzii administrative în cuantum de câte 1.000 RON.

Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., i-a obligat, în solidar, pe inculpați și pe partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău să plătească părților civile E.A.I. suma de 2.170,8 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), M.C. suma de 1.750,76 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), S.E.I. și V.U.G. suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății) și C. București suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, instanța a constatat că prin Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă și irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de 7.948,6 RON, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice prevăzute în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr. 8/1996, instanța a dispus confiscarea și distrugerea hard disk-urilor S.B. capacitate 80 Gb, W.D. capacitate 320 Gb și S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca hard disk-urile M.D.M.

capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb și M.D.M. capacitate 500 Gb să fie restituite inculpaților. Instanța, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați la plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au exercitat apel inculpații T.D.D., T.F.M. și partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelanții au criticat sentința pentru următoarele considerente: Instanța de fond a reținut în mod greșit vinovăția inculpaților, concluziile instanței neavând acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a procedat la administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost instrumentat dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existența unei stări de dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaților.

Prin sentința pronunțată instanța de fond nu a răspuns apărărilor inculpaților, nu a analizat mijloacele de probă și deși au fost arătate motivele pentru care trebuie să se dispună înlăturarea celor obținute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la această solicitare. S-a încuviințat efectuarea unor percheziții domiciliare și informatice, iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare s-au ridicat de la sediul societății 6 hard disk-uri, însă ulterior nu s-a mai efectuat o percheziție informatică.

Instanța de fond a reținut că la momentul efectuării percheziției la sediul societății, lucrătorii de poliție nu aveau competența de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele șase hard disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la acel moment autorizația de percheziție informatică, constatându-se doar faptul că acesta era conectat la rețea însă, arată apelanții că cele două autorizații de percheziție, domiciliară și respectiv informatică au fost emise în aceeași zi, dispozițiile instanței care a încuviințat efectuarea acestora regăsindu-se în cuprinsul aceluiași act. Față de cele arătate mai sus s-a solicitat organelor de urmărire penală să acceseze aceste hard disk-uri pentru a vedea ce conținut au, însă acestea au refuzat, le-au ridicat, sigilându-le două câte două, în 3 plicuri.

Deși s-a solicitat efectuarea unei percheziții informatice la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Buzău unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-științifice. Acest organism este creat pentru apărarea drepturilor de autor și conexe și nu se poate considera că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta, din punctul său de vedere, nu era abilitată să efectueze constatarea tehnico-științifică. Instanța de fond se contrazice în cuprinsul motivării sale, confundând constatarea tehnico-științifică cu percheziția informatică. În ce privește deosebirea celor două instituții, arată că, potrivit dispozițiilor art. 112 C. proc.

pen., se impune efectuarea unei constatări tehnico-științifice atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, însă, în cauză, nu exista o astfel de situație care să impună efectuarea unei constatări tehnico-științifice. În al doilea rând se solicită Curții să observe că efectuarea unei asemenea constatări nu impunea și prezența inculpaților, iar în al treilea rând nu O.R.D.A. ar fi fost instituția care ar fi putut efectua o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind creată tocmai pentru a apăra interesele celor care dețin drepturi de autor. În măsura în care această percheziție informatică ar fi fost efectuată, se impunea la acel moment și prezența inculpaților, astfel cum prevede și art. 120 C. proc.

pen. În acest fel s-ar fi înlăturat mare parte din dubiile care planează asupra conținutului acestor hard disk-uri. De asemenea, mai arată că pe 2 dintre hard disk-uri, conținutul era ascuns în memoria acestora, iar O.R.D.A. a accesat această memorie folosind un program de recuperare a memoriei. În acest fel O.R.D.A. a putut recupera aceste opere pretins purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, opere despre care este posibil ca inculpații nici să nu fi avut cunoștință. În condițiile date, proba s-a realizat în mod nelegal, motiv pentru care s-a solicitat și înlăturarea acesteia. Mai arată că inculpații au dubii cu privire la ridicarea și păstrarea acestor hard disk-uri în cursul urmăririi penale.

Inculpații au solicitat efectuarea unor copii ale acestora, pentru că, în acest interval de timp, oricine putea schimba conținutul informațional al acestora. Această cerere a fost admisă, dar la momentul copierii acestea nu mai puteau fi accesate, această operație fiind executată de către același specialist al O.R.D.A. care efectuase constatarea tehnico-științifică în care menționase cele găsite pe hard disk-uri la acel moment. Au arătat apelanții că după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P Buzău au fost predate expertului pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar la momentul efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit din nou conținut informațional.

Conform legii de organizare, O.R.D.A. nu are ca atribuție efectuarea unei constatări tehnico-științifice sau percheziții informatice decât dacă este necesar a se pronunța dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuțiile O.R.D.A. sunt reglementate de dispozițiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru a se regăsi infracțiunea reținută în sarcina inculpaților era necesar ca informația stocată să aibă mai întâi caracter original și apoi să fie purtătoare de drepturi de autor și conexe. În aceste condiții apreciază că O.R.D.A. nu și-a respectat regulile de organizare și funcționare și, totodată, și-a depășit atribuțiile stabilite de lege.

Mai arată că hard disk-urile, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate și sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunțe dacă acestea puteau sau nu să-și modifice informația în situația în care erau sigilate în mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi fost sigilate, protejate de șocuri mecanice și nu se intervenea asupra lor în alt mod, acestea nu-și puteau modifica conținutul informatic, iar expertul a făcut mențiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie nesigilată. În aceste condiții oricine avea acces la aceste hard disk-uri, putând modifica conținutul lor informatic.

Tot astfel, arată că cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conținut informațional diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea penală, s-a afirmat în procesul-verbal că informația este stocată într-un singur hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societății s-au ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, așa cum s-a menționat de organul de urmărire penală, iar informația prezentată în raportul de expertiză nu coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran atașate procesului-verbal de sesizare și în baza căreia s-a început urmărirea penală. Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de 320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală în procesul-verbal de sesizare din oficiu.

Unul dintre obiectivele expertizei întocmite de acesta a fost de a se stabili dacă există vreo diferență între raportul de expertiză și raportul de constatare tehnico-științifică, iar instanța, având în vedere răspunsul expertului, reține că nu există diferențe semnificative cu privire la hard disk-uri. Se arată că pe hard disk-urile respective nu au fost identificate, la momentul efectuării expertizei, 54 de programe de calculator care sunt consemnate în raportul de constatare tehnico-științifică, din totalul de 112. Astfel, arată că 54 de opere purtătoare de drepturi de autor și conexe care nu au fost identificate reprezintă 52% din totalul operelor identificate. Practic, raportul de expertiză regăsește ca și construcție doar 48% din ceea ce s-a constatat în raportul de constatare tehnico-științifică, în condițiile în care conținutul regăsit ar fi trebuit să fie identic, având în vedere modalitatea similară de verificare.

O altă critică vizează modalitatea în care instanța de fond motivează soluția dată, și anume analizând fragmentat anumite afirmații din declarațiile date de cei doi inculpați pe care le interpretează în mod eronat, și nu prin coroborare cu alte probe. În acest sens se arată că de la început s-a plecat de la o informație falsă, reținută în procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar aparține societății inculpaților. Inculpații au afirmat încă de la început că acest subdomeniu nu aparține societății lor, acesta folosind un IP privat, iar societatea folosea doar IP-uri publice. Au mai arătat inculpații că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate de Legea nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la dispoziția clienților săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceștia nefiind răspunzători de informația stocată.

Furnizorii de servicii încep să poarte răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre faptul că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societății anumite informații purtătoare de drepturi conexe. Legea stabilește această procedură prin actele normative menționate în concluziile depuse la dosar în primă instanță și pe care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției. Au mai precizat apelanții că deși în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, se rețin în mod greșit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanța nu a lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de expertiză și chemarea expertului în instanță care ar fi dus la lămurirea cauzei sub aceste aspecte.

Arată inculpații că instanța nu a făcut niciun demers serios pentru a afla dacă ceea ce s-a găsit pe discuri erau opere originale și nici nu a arătat cum a ajuns la concluzia că fișierele găsite pe discuri sunt purtătoare de drepturi de autor. Mai precizează apelanții că datorită ambiguității expertizei, judecătorul fondului nu a putut face diferența dintre subdomeniul X, care aparține societății N. SRL, și subdomeniul X de pe care s-au realizat capturile de ecran, pronunțând astfel o hotărâre nelegală. Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, a constatat că apelurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare, fiecare dintre criticile invocate de apelanți primind răspunsul cuvenit.

Împotriva Deciziei penale nr. 16 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în acest sens, s-a exercitat calea de atac a recursului de către aceleași persoane, inculpații și partea responsabilă civilmente. S-a invocat că instanța de fond a reținut în mod greșit vinovăția inculpaților, concluziile instanței neavând acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a procedat la administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost instrumentat dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existența unei stări de dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaților. Prin decizia pronunțată, instanța de apel nu a răspuns apărărilor inculpaților, nu a analizat mijloacele de probă și deși au fost arătate motivele pentru care trebuie să se dispună înlăturarea celor obținute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la această solicitare.

În cazurile în care instanța de apel a încercat să argumenteze netemeinicia motivelor invocate, de fiecare dată și-a exprimat doar o părere subiectivă. Sub un prim aspect, Curtea a reținut că inculpații sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care conform relațiilor oferite de O.N.R.C., are ca obiect principal telecomunicațiile, iar ca obiect secundar, consultanță și furnizare de produse software, editare de programe, consultanță hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrare informatică a datelor, activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea mașinilor de birou.

Curtea constată că între activitățile legate de domeniul informatic pe care le desfășurau inculpații nu se regăsește și activitatea de hosting, servicii pe care inculpații pretind că le-au oferit clienților lor și datorită cărora activitatea lor ar intra sub incidența Legii nr. 365/2002, în sensul că, în calitate de furnizori de servicii de hosting, prin punerea la dispoziția clienților, în baza unor contracte, a unor medii de stocare a informației, nu răspund de informațiile stocate decât în condițiile anume prevăzute de art. 12 - 15 din această lege. În mod absolut nejustificat instanța de apel a reținut această situație, întrucât în actul constitutiv al societății apar activități de găzduire ale paginilor web și activități ale portalurilor web.

În al doilea rând, inculpații au arătat constant că utilizarea serviciului se făcea prin semnarea unui contract de adeziune în formă electronică în momentul accesării paginii de internet ce oferea calea către acest serviciu de găzduire. În al treilea rând, nu sunt probe la dosar din care să reiasă că acel calculator fusese cumpărat de N., ci doar că o parte din hard disk-urile montate în acesta aparțineau într-adevăr N., nu se înțelege de ce nu s-au solicitat lămuriri în cadrul cercetării penale. Deși s-a solicitat efectuarea unei percheziții informatice la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus efectuarea de către O.R.D.A.

a unei constatări tehnico-științifice. Acest organism este creat pentru apărarea drepturilor de autor și conexe și nu se poate considera că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta nu era abilitată să efectueze constatarea tehnico-științifică. Instanțele se contrazic în cuprinsul motivării, confundând constatarea tehnico-științifică cu percheziția informatică. Așadar, nu O.R.D.A. ar fi fost instituția care ar fi putut efectua o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind creată tocmai pentru a apăra interesele celor care dețin drepturi de autor. Inculpații au dubii cu privire la ridicarea și păstrarea hard disk-urilor în cursul urmăririi penale. Inculpații au solicitat efectuarea unor copii ale acestora, pentru că, în acest interval de timp, oricine putea schimba conținutul informațional al acestora.

Această cerere a fost admisă, dar la momentul copierii acestea nu mai puteau fi accesate, această operație fiind executată de către același specialist al O.R.D.A., care efectuase constatarea tehnico-științifică în care menționase cele găsite pe hard disk-uri la acel moment. Au arătat apelanții că după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P. Buzău, au fost predate expertului pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar la momentul efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit din nou conținut informațional. Rezultă așadar ilegalitatea probelor și lipsa comunicării unui material ilegal prin lipsa stabilirii originalității. Conform legii de organizare, O.R.D.A.

nu are ca atribuție efectuarea unei constatări tehnico-științifice sau percheziții informatice decât dacă este necesar a se pronunța dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuțiile O.R.D.A. sunt reglementate de dispozițiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru a se regăsi infracțiunea reținută în sarcina inculpaților era necesar ca informația stocată să aibă mai întâi caracter original și apoi să fie purtătoare de drepturi de autor și conexe. În aceste condiții apreciază că O.R.D.A. nu și-a respectat regulile de organizare și funcționare și, totodată, și-a depășit atribuțiile stabilite de lege.

Mai arată că hard disk-urile, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate și sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunțe dacă acestea puteau sau nu să-și modifice informația în situația în care erau sigilate în mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi fost sigilate, protejate de șocuri mecanice și nu se intervenea asupra lor în alt mod, acestea nu-și puteau modifica conținutul informatic, iar expertul a făcut mențiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie nesigilată. În aceste condiții, oricine avea acces la aceste hard disk-uri, putând modifica conținutul lor informatic.

Tot astfel, arată că cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conținut informațional diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea penală s-a afirmat în procesul-verbal că informația este stocată într-un singur hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societății s-au ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, așa cum s-a menționat de organul de urmărire penală, iar informația prezentată în raportul de expertiză nu coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran atașate procesului-verbal de sesizare și în baza căreia s-a început urmărirea penală. Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de 320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală în procesul-verbal de sesizare din oficiu.

Instanța de apel motivează soluția dată analizând fragmentat anumite afirmații din declarațiile date de cei doi inculpați pe care le interpretează în mod eronat, și nu prin coroborare cu alte probe. Inculpații nu reușesc să identifice ce anume vrea instanța să arate. În acest sens se arată că de la început s-a plecat de la o informație falsă, reținută în procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar aparține societății inculpaților. Inculpații au afirmat încă de la început că acest subdomeniu nu aparține societății lor, acesta folosind un IP privat, iar societatea folosea doar IP-uri publice. Au mai arătat inculpații că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate de Legea nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la dispoziția clienților săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceștia nefiind răspunzători de informația stocată.

Furnizorii de servicii încep să poarte răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre faptul că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societății anumite informații purtătoare de drepturi conexe. Au mai precizat inculpații că deși în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, se rețin în mod greșit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanța nu a lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de expertiză și chemarea expertului în instanță care ar fi dus la lămurirea cauzei sub aceste aspecte, astfel raportul de constatare tehnico-științifică a fost întocmit abuziv și ilegal.

Mai precizează inculpații că datorită ambiguității expertizei, nu s-a putut face diferența dintre subdomeniul X care aparține societății N. SRL și subdomeniul X de pe care s-au realizat capturile de ecran, pronunțându-se astfel hotărâri nelegale. Aceleași motive s-au susținut și în recursul părții responsabile civilmente.

Instanța de recurs reține următoarele: Prima instanță a reținut, în urma probatoriului administrat în cauză, că faptele celor doi inculpați care, în calitate de asociați la SC N. SRL Buzău, au deținut la sediul societății trei hard disk-uri pe care erau instalate sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum și opere audiovizuale în vederea promovării și difuzării lor prin rețeaua internet, în scop comercial, pentru instalarea, stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, întrunesc teoretic elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 139 6 alin. (2), (3), (4), (5), art. 139 8 , art. 139 9 și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1998.

Inculpații sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care conform relațiilor oferite de O.N.R.C., are ca obiect principal telecomunicațiile, iar ca obiect secundar, consultanță și furnizare de produse software, editare de programe, consultanță hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrare informatică a datelor, activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea mașinilor de birou.

Dintr-o perspectivă teoretică, indiferent de împrejurarea că între activitățile legate de domeniul informatic pe care le desfășurau inculpații se regăsește sau nu și activitatea de hosting, servicii pe care inculpații pretind că le-au oferit clienților lor și datorită cărora activitatea lor ar intra sub incidența Legii nr. 365/2002, în sensul că, în calitate de furnizori de servicii de hosting, prin punerea la dispoziția clienților, în baza unor contracte, a unor medii de stocare a informației, nu răspund de informațiile stocate decât în condițiile anume prevăzute de art. 12 - 15 din această lege, pentru a putea intra sub incidența acestor dispoziții legale, inculpații trebuiau să facă dovada faptului că ofereau în mod legal clienților lor, în baza relațiilor contractuale, aceste așa-zise servicii de hosting, că derulau efectiv o activitate deplin legală.

Inculpații, prevalându-se de mărturiile a 3 beneficiari, arată că au dovedit astfel că desfășurau o activitate de hosting "în fapt", însă, esențial juridic din punctul de vedere al instanței este că nu rezultă că s-ar fi alocat vreun IP pentru aceste servicii, iar pe de altă parte, dacă societatea desfășura și această activitate, așa cum se pretinde, aceasta trebuia să se regăsească expres la obiectul secundar de activitate, cu codul nr. 6311.12, așa cum prevede Ordinul nr. 605 din 15 octombrie 2008 privind actualizarea clasificării produselor și serviciilor asociate activităților - CPSA, sub denumirea "servicii de găzduire a paginilor de web". Or, în înscrisul aflat dosar urmărire penală nu figurează și această activitate cu acest cod nici la obiectul principal și nici la cele secundare.

În cuprinsul motivelor de recurs se invocă doar o așa-zisă împărțire de coduri, că codul CAEN 7240, care apare în actul constitutiv al societății, din 2008, s-ar fi subdivizat în cod 6311 și 6212. Pe de altă parte, în chiar declarația inculpatului T.D.D. dată în fața instanței de fond, a afirmat că informația de pe cele patru hard disk-uri ridicate de la societate a fost scrisă chiar de el. Inculpaților, încă din 6 octombrie 2008, li s-a pus în vedere de către procuror să înainteze toate documentele pe care le dețin cu privire la activitatea de hosting, iar inculpații nu s-au conformat, astfel încât nu pot beneficia de dispozițiile legale invocate.

Din actele dosarului reiese că la sediul societății inculpații dețineau mai multe sisteme de calcul legate în rețea prin intermediul cărora se furniza semnal de internet clienților SC N. SRL, iar pe serverul rețelei de internet erau puse la dispoziția abonaților opere și produse purtătoare de drepturi conexe (fonograme și videograme), programe de calculator și jocuri pe care abonații să le poată accesa în orice moment, prin intermediul programului D., la adresa www.N.ro. Așa cum rezultă din actele dosarului, în urma percheziției au fost ridicate un număr de șase hard disk-uri care conțineau asemenea produse și care, așa cum s-a reținut în constatarea tehnico-științifică realizată de O.R.D.A, erau mărfuri pirat (reproduse ilegal).

S-a reținut astfel că inculpații nu dețin autorizațiile necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul din sistemele de operare, programele de calculator și operele audiovizuale găsite pe hard disk-urile examinate. În ceea ce privește critica referitoare la realizarea în mod nelegal a constatării tehnico-științifice de către O.R.D.A., reiterată și în recurs, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată. Astfel, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 401/2006, O.R.D.A. este autoritate unică de constatare tehnico-științifică în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe, efectuând la solicitarea organelor de cercetare penală constatări tehnico-științifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

În cauză s-a solicitat de către organul de cercetare penală și s-a obținut autorizația de percheziție informatică asupra sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice aflate la domiciliul inculpaților, sens în care cu ocazia percheziției a fost identificat un sistem informatic (server) ce cuprinde șase suporturi de stocare a datelor informatice, respectiv șase hard disk-uri. Aceste suporturi care conțin date informatice au fost ridicate de către organele de cercetare penală, aspect care a fost consemnat în procesul-verbal de percheziție domiciliară aflat la dosar. Faptul că aceste suporturi nu au fost examinate la fața locului sau la sediul organului de anchetă datorită conținutului mare de informații și a celorlalte aprecieri realizate de anchetatori, ci s-a solicitat O.R.D.A.

efectuarea unei constatări tehnico-științifice în cauză, nu conduce la aprecierea că O.R.D.A. și-a încălcat atribuțiile legale, așa cum sunt ele prevăzute de H.G. nr. 401/2008 și că proba a fost obținută în mod nelegal și trebuie înlăturată. De asemenea, susținerea inclusiv din recurs potrivit căreia în procesul-verbal de consemnare a capturilor ecran, în baza căruia s-a început urmărirea penală se menționează greșit că informația este stocată într-un singur hard disk cu capacitatea de 1120 Gb și că acest aspect e nereal întrucât niciunul din cele șase hard disk-uri ridicate cu ocazia percheziției nu are o capacitate mai mare de 320 Gb, nu are acoperire faptică. Niciodată nu s-a susținut această împrejurare în cursul cercetărilor ci, așa cum s-a reținut în înscrisul de la fila 52 dosar urmărire penală, s-a