ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra
recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține
următoarele:
Prin Sentința penală nr. 127 din 4 octombrie
2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele :
În baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen., a fost achitat
inculpatul T.F.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139
6
alin. (2), (3), (4), (5), art. 139
8
, art. 139
9
și art.
140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât faptele nu prezintă gradul
de pericol social al unei infracțiuni.
În baza art. 18
1
alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului
sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.
Prin aceeași
sentință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 lit. b
1
)
C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.D.D., pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de art. 139
6
alin. (2), (3), (4), (5), art. 139
8
,
art. 139
9
și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996,
întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În baza art. 18
1
alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului
sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.
În baza art. 14 C.
proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ.,
inculpații și partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, cu sediul în
Buzău, jud. Buzău, au fost obligați, în solidar, să plătească părților civile
E.A.I., cu sediul în București, sector 5, prin B.A., suma de 2.170,8 euro (în
lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), M.C., cu
sediul în București, sector 6, suma de 1.750,76 euro (în lei la cursul oficial
al B.N.R. de la momentul efectuării plății), S.E.I. și V.U.G., ambele prin av.
B.N. - București, sector 5, suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al
B.N.R. de la momentul efectuării plății) și C. București, cu sediul în
București, sector 1, suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu titlul de
despăgubiri civile.
S-a constatat că prin
Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, secția
a III-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă și
irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N. SRL
Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de 7.948,6
RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118 alin.
(1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice prevăzute
în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr. 8/1996, s-a
dispus confiscarea și distrugerea hard disk-urilor S.B. capacitate 80 Gb, W.D.
capacitate 320 Gb și S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca hard disk-urile M.D.M.
capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb și M.D.M. capacitate 500 să fie
restituite inculpaților.
În baza art. 192
alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei
de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea
înregistrată pe rolul instanței la data de 8 decembrie 2008 sub nr. 4576/114,
petenta U.P.F.R. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care
să fie desființată Ordonanța din data de 21 octombrie 2008, dată de Parchetul
de pe lângă Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 103/P/2008, prin care s-a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.D.D. și T.F.M. și aplicarea
unei sancțiuni cu caracter administrativ. În motivarea plângerii petenta a
învederat instanței că în mod nejustificat nu s-a reținut săvârșirea
infracțiunii de deținere de mărfuri pirat în scopul utilizării prin comunicare
publică la punctele de lucru ale societății comerciale administrate de către
învinuiți, fapta fiind prevăzută de art. 139
6
alin. (2) teza a II-a
din Legea nr. 8/1996.
Petenta a mai arătat
că sunt probe suficiente pentru ca această cauză să fie reținută spre rejudecare
în fond de către instanță.
Printr-o altă
plângere înregistrată la aceeași dată petenta E.A.I., prin reprezentantul
N.B.B., a formulat plângere împotriva aceleiași ordonanțe a Parchetului de pe
lângă Tribunalul Buzău, solicitând desființarea acesteia și reținerea cauzei
spre soluționare de către instanță, în ceea ce privește săvârșirea de către
învinuiții T.F.M. și T.D.D. a infracțiunilor de reproducere neautorizată pe
sisteme de calcul a programelor pentru calculator, precum și de comunicare publică
neautorizată a acestora, fapte prevăzute de art. 139
8
și 139
9
din Legea nr. 8/1996.
Petenta a învederat
instanței că este nelegală și neîntemeiată ordonanța procurorului prin care s-a
dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunile
menționate și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ întrucât
aplicarea acestor sancțiuni nu conduce la atingerea scopului preventiv-educativ
al pedepsei, sancțiunile fiind lejere față de natura infracțiunilor comise.
Ordonanța procurorului
de scoatere de sub urmărire penală a fost atacată cu plângere la instanță și de
către învinuiții T.F.M. și T.D.D., aceasta făcând obiectul Dosarului nr.
4616/114/2008.
În motivarea
plângerii, învinuiții au învederat instanței că și-au desfășurat activitatea în
conformitate cu legea română și prevederile Uniunii Europene, iar pe hard
disk-urile ridicate de la sediul societății s-au găsit opere purtătoare de
drepturi conexe de existența cărora nu aveau cunoștință. Învinuiții au mai
arătat că au fost siguri că pe hard disk-urile deținute nu existau date
ilegale, motiv pentru care au solicitat verbal și în scris să se pornească, la
data efectuării percheziției, unitatea de calcul pentru a verifica această
situație înainte de ridicarea hard disk-urilor, iar organele de urmărire penală
au refuzat categoric să efectueze o asemenea operațiune. De asemenea,
învinuiții au mai precizat că nu au avut posibilitatea solicitării unei
expertize care să demonstreze că cele susținute de ei e posibil să se fi întâmplat,
iar acuzarea nu a dovedit faptul că aceștia ar fi avut cunoștință de existența
acelor opere pe hard disk-urile aflate în proprietatea societății comerciale pe
care o reprezintă și care erau folosite pentru activitatea de hosting.
Instanța, prin
Încheierea de ședință pronunțată la data de 11 martie 2009, a admis plângerile
formulate de petentele-intimate SC E.A.I., prin reprezentant N.B.B.A. și U.P.F.
împotriva ordonanței pronunțate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în
Dosarul nr. 103/P/2008, a desființat rezoluția procurorului de scoatere de sub
urmărire penală a celor doi făptuitori și aplicarea unei sancțiuni cu caracter
administrativ din 21 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 103/P/2008, a
constatat că probele existente la dosar sunt suficiente pentru reținerea cauzei
spre rejudecare și a respins ca nefondate plângerile formulate de făptuitorii
T.F.M. și T.D.D. împotriva aceleiași ordonanțe a procurorului.
Pentru a pronunța
această încheiere, instanța a reținut următoarele considerente:
Cei doi învinuiți
sunt asociați la SC N. SRL, societate care are ca obiect de activitate servicii
de telecomunicații, iar în secundar furnizează servicii de consultanță,
software, editare de programe, consultanță hardware, în domeniul echipamentelor
de calcul și prelucrare informatică a datelor. Administratorul firmei este
învinuitul T.F.M. La sediul societății învinuiții dețin mai multe sisteme de
calcul legate în rețea cu ajutorul cărora se distribuie semnal de internet
clienților proprii. Pe serverul care deservește rețeaua proprie a societății
comerciale sunt puse la dispoziția abonaților opere și produse purtătoare de
drepturi conexe, programe de calculator și jocuri pentru calculator, pe care
abonații le pot accesa în orice loc și în orice moment ales în mod individual,
prin intermediul programului D. la adresa X.
La data de 18
februarie 2008, organele judiciare au efectuat o percheziție la domiciliul
învinuiților și o percheziție informatică asupra sistemelor și suporturilor de
stocare a datelor informatice, fiind ridicate cu această ocazie un număr de 6
unități hard disk. Cele 6 hard disk-uri au fost înaintate spre examinare
O.R.D.A. Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2008
s-a stabilit că pe hard disk-ul S.B. de 80 Gb este instalat sistemul de operare
M.W.P., precum și un număr de 11 programe de calculator, pentru reproducerea
cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi. De asemenea, s-a
constatat prin același raport că pe hard disk-ul marca W.D. de 320 Gb se află
47 fișiere cu extensia "avi" și" mpeg", care reprezintă
opere audiovizuale, iar pe hard disk-ul S.B. de 250 Gb sunt stocate un număr de
54 programe de calculator tip divertisment-joc.
Două dintre hard
disk-urile ridicate de organele de poliție nu au putut fi accesate pentru a se
stabili conținutul de date stocate pe acestea.
Învinuiții nu au
putut prezenta niciun fel de licență la sistemul de operare, programele de
calculator ori operele audiovizuale reproduse pe hard disk-urile ridicate de
către organele de urmărire penală.
Potrivit capturilor
de imagine realizate de pe adresa de internet a societății administrate de
către cei doi învinuiți, rezultă că au fost furnizate clienților servicii de
internet, fiind puse la dispoziția abonaților, fără consimțământul titularilor
de drepturi, opere și produse purtătoare de drepturi conexe și care se bucură
de protecția oferită prin Legea nr. 8/1996, modificată și completată.
Prin Ordonanța nr.
103/P/2008 din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunile
prevăzute de art. 139
6
alin. (2), (3), (4) și (5), art. 139
8
,
art. 139
9
și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și
aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând în 1.000 RON
amendă. Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că învinuiții au
săvârșit faptele prevăzute de art. 139
6
alin. (4) și (5), art. 139
8
,
art. 139
9
și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, dar
întrucât aceștia sunt la prima încălcare a legii penale, au studii superioare
și un loc de muncă stabil, faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni.
Examinând dosarul de
urmărire penală, instanța a constatat existența unor probe suficiente care
permit judecarea cauzei în fond. Astfel, organele de urmărire penală au
procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare și informatice, împrejurare
în care au fost identificate și ridicate de la sediul firmei administrate de
către cei doi învinuiți un număr de 6 hard disk-uri. În urma expertizei
întocmite de către O.R.D.A. s-a constatat existența pe 4 hard disk-uri a unor
produse și opere ce se bucură de protecție legală și care nu pot fi instalate,
stocate, reproduse ori deținute în scop comercial, fără consimțământul
titularilor de drepturi. Potrivit capturilor de imagine realizate de pe adresa
de internet a societății administrate de către învinuiți, aceștia au oferit
clienților prin rețeaua de internet opere și produse purtătoare de drepturi
conexe, fără consimțământul titularilor acestora, fiind incidente dispozițiile
incriminatorii prevăzute de art. 139
6
, art. 139
8
, art.
139
9
și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
De asemenea, organele
de urmărire penală au audiat pe învinuiți și au administrat și alte probe, care
coroborate cu celelalte dovezi fac posibilă soluționarea în fond a cauzei de
către instanța de judecată, cu ocazia soluționării în fond, instanța putând
administra și alte probe, inclusiv expertiza solicitată de către cei doi
învinuiți.
La termenul de
judecată din data de 16 februarie 2010 s-a încuviințat efectuarea unei
expertize în cauză, în specialitatea calculatoare, cu următoarele obiective: să
se stabilească conținutul integral al celor 6 hard disk-uri și să fie descrise
(identificat conținutul lor); să se precizeze pentru fiecare conținut
identificat dacă este o operă originală sau reproducere, cui îi aparține și
dacă a servit activității de telecomunicații (dacă au fost difuzate, dacă a
existat autorizație); dacă aceste constatări sunt incluse și în vechiul raport
de expertiză, în sensul că hard disk-urile conțin sistemul de operare M.W.P.;
11 programe pentru calculator, 47 fișiere cu extensia .avi și .mpg, 54 programe
de calculator tip divertisment; dacă procurarea și difuzarea este reală și a
servit obiectului de activitate al societății și în ce perioadă; care este
beneficiul realizat; să se precizeze dacă oricărui tip de document i se poate
adăuga orice extensie .avi sau .mpg; dacă a fost modificată extensia fișierului
astfel cum a fost găsită pe hard disk (dacă extensia fișierului reflectă
conținutul acestuia), urmând ca expertul să răspundă și întrebărilor adresate
de către inculpați prin cererea depusă la dosar.
Analizând întregul
material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare
din oficiu, adresele părților vătămate prin care s-au constituit părți civile,
declarațiile inculpaților, procesul-verbal de percheziție domiciliară, planșele
fotografice atașate la dosar, concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică
din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., concluziile raportului de expertiză
întocmit de expert judiciar S.L.C., răspunsurile expertului la obiecțiunile
formulate de inculpați, declarațiile martorilor, precum și celelalte înscrisuri
atașate la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpații T.F.M. și
T.D.D. sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care are ca obiect de
activitate, în principal, telecomunicațiile, iar în secundar consultanță și
furnizare de produse software, editare de programe, consultanță hardware în
domeniul echipamentelor de calcul, prelucrarea informatică a datelor,
activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea mașinilor de
birou, de contabilizat și alte activități legate de domeniul informatic. De
activitatea societății se ocupă ambii inculpați. La sediul SC N. SRL Buzău, din
mun. Buzău, care coincide cu domiciliul inculpaților, se află mai multe sisteme
de calcul legate în rețea, prin intermediul cărora se furnizează semnal de
internet clienților societății în baza contractelor de furnizare servicii
dedicate internet.
La controlul efectuat
de către organele de poliție la sediul societății, în baza autorizației de
percheziție emise cu respectarea dispozițiilor legale, s-a constatat că există
o unitate de calcul conectată la rețea care conținea 6 hard disk-uri, acestea
fiind ridicate și supuse examinării la O.R.D.A., în baza unei autorizații de
percheziție informatică emise, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor
legale.
În urma examinării
s-a constatat că trei dintre cele șase hard disk-uri au instalate pe ele
sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau
entertainment software, precum și opere audiovizuale pentru instalarea,
stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor
drepturilor de autor, celelalte trei hard disk-uri neputând fi accesate în
vederea stabilirii conținutului acestora.
Astfel, așa după cum
rezultă din cuprinsul Raportului de constatare tehnico-științifică din 26
februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., pe hard disk-ul S.B. capacitate 80 Gb, au
fost găsite instalate sistemul de operare M.W.P. și un nr. de 11 programe de
calculator tip business software, respectiv E.N.A.S., M.O., M.A.E., M.O.P.,
N.U.E., N.C.C.P., M.O.X., A.P.R.X., R.E.C.C.P., C.P.P. și W.C.
Pe hard disk-ul W.D.
capacitate 320 Gb au fost găsite un număr de 47 fișiere cu extensia avi și mpg,
ce reprezintă opere audiovizuale.
Pe hard disk-ul
S.B.A. capacitate 250 Gb, au fost găsite un număr de 54 programe de calculator
tip entertainment software (jocuri pe calculator).
Inculpații nu dețin
autorizațiile necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul
din sistemele de operare, programele de calculator, precum și pentru operele
audiovizuale menționate mai sus.
Prima instanță a
reținut că între concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică din
26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A. și concluziile raportului de expertiză
întocmit de expert judiciar S.L.C. nu sunt diferențe semnificative cu privire
la primele două hard disk-uri, nefiind identificate cele 54 programe de
calculator tip entertainment software.
Inculpații au fost
convocați de către expertul judiciar la data de 16 februarie 2010, moment la
care s-a încheiat un proces-verbal, urmând ca în termen de 14 zile să comunice
expertului documentele de achiziție a celor șase hard disk-uri, cu ocazia
prezentării documentelor expertul urmând a le comunica data expertizării.
Inculpații nu au comunicat documentele solicitate de expertul judiciar.
De asemenea, din
compararea răspunsurilor expertului judiciar la obiecțiunile formulate de către
inculpați la concluziile raportului de expertiză, cu noile obiecțiuni formulate
de către inculpați, rezultă cu certitudine faptul că expertul judiciar a depus
toate diligențele pentru lămurirea concluziilor raportului de expertiză pe care
l-a întocmit, inculpații, prin ultimele obiecțiuni formulate, stabilind de fapt
noi obiective pentru expertul judiciar, obiective neprecizate la termenul de
judecată din data de 16 februarie 2010, când instanța a stabilit obiectivele la
care trebuia să răspundă expertul judiciar, în acest sens urmând a fi avute în
vedere solicitările inculpaților.
A mai reținut
instanța că, deși inculpații au invocat faptul că cele șase hard disk-uri ridicate
de la sediul societății au fost ambalate două câte două în trei plicuri, nu
există probe materiale sau tehnice conform cărora până la examinarea lor de
către O.R.D.A. s-ar fi alterat conținutul acestora.
De asemenea, la
momentul efectuării percheziției la sediul societății, lucrătorii de poliție nu
aveau competența de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele șase hard
disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la acel
moment autorizația de percheziție informatică, constatându-se doar faptul că
acesta era conectat la rețea.
Nu era necesară, de
asemenea, nici încheierea unui alt proces-verbal de percheziție informatică,
constatarea tehnico-științifică a O.R.D.A. constituind în același timp și
proces-verbal de percheziție informatică.
Deși inculpații au
invocat faptul că nu au fost convocați la momentul examinării celor șase hard
disk-uri de către O.R.D.A., nu era necesară această convocare, constatarea
tehnico-științifică făcându-se în baza dispozițiilor art. 112, 115 C. proc.
pen. Emiterea unei autorizații de percheziție informatică nu presupune în mod
automat întocmirea unui raport de expertiză judiciară, fiind suficientă și o
constatare tehnico-științifică, O.R.D.A., prin efectuarea constatării
tehnico-științifice, neîncălcând normele legale care-i reglementează
competența.
Contrar apărărilor
inculpaților, nu a rezultat nici din declarațiile martorilor audiați în cauză
și nu s-a dovedit nici tehnic că programele de calculator deținute pe cele trei
hard disk-uri provin din folosirea serviciului de hosting de către clienți. De
altfel, inculpatul T.D.D. a formulat de-a lungul procesului penal apărări
diferite, inițial T.D.D. afirmând că unitatea de calcul cu cele șase hard
disk-uri este un calculator de teste, iar ulterior să precizeze că este
calculatorul său personal, calculator pe care sunt reproduse programe de
calculator, opere audiovizuale și jocuri de calculator descărcate de pe
internet pentru realizarea unei biblioteci personale, ca utilizator N., pe care
le-a pus la dispoziția publicului prin rețeaua N., fără a avea un scop
comercial.
Inculpatul T.F.M. a
declarat, inițial, că cele două calculatoare găsite cu ocazia percheziției
aparțin fratelui său, iar SC N. SRL Buzău, pe lângă serviciile de internet,
punând la dispoziția clienților, cu titlu gratuit, subdomenii pe domeniul N.ro,
cum ar fi X, R.N.ro, mail.N.ro etc., proprietate N., pentru ca ulterior să
afirme că subdomeniul X de pe care s-au făcut capturile atașate la dosar nu le
aparține.
Inculpații nu pot
invoca faptul că nu au fost citați la efectuarea raportului de expertiză
întocmit de către expertul judiciar S.L.C., ei fiind convocați așa după cum
rezultă din conținutul raportului de expertiză.
În ceea ce privește
fotografiile de la efectuarea percheziției, din conținutul procesului-verbal de
percheziție rezultă cu certitudine că acel calculator cu cele șase hard
disk-uri nu era în funcțiune, ci doar că era conectat la rețeaua aparținând SC
N. SRL Buzău.
În drept, faptele
inculpaților T.F.M. și T.D.D., care, în calitate de asociați la SC N. SRL
Buzău, au deținut la sediul societății trei hard disk-uri pe care erau
instalate sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau
entertainment software, precum și opere audiovizuale în vederea promovării și
difuzării lor prin rețeaua internet, în scop comercial, pentru instalarea,
stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor
drepturilor de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor
prevăzute și pedepsite de art. 139
6
alin. (2), (3), (4), (5), art.
139
8
, art. 139
9
și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 8/1996.
Având în vedere cele
reținute mai sus, coroborat cu faptul că inculpații T.F.M. și T.D.D. nu au
trecut infracțional, fiind la prima încălcare a legii penale, au o ocupație,
sunt absolvenți de studii superioare, iar cuantumul prejudiciilor produse sunt
relativ mici, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.
b) C. proc. pen., i-a achitat pe aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute și pedepsite de art. 139
6
alin. (2), (3), (4), (5), art.
139
8
, art. 139
9
și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 8/1996, faptele lor neprezentând gradul de pericol social al unei
infracțiuni.
În baza art. 18
1
alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., instanța le-a aplicat
inculpaților sancțiunea amenzii administrative în cuantum de câte 1.000 RON.
Fiind întrunite
condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul,
raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța, în baza art. 14 C. proc. pen.
raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., i-a obligat, în
solidar, pe inculpați și pe partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău să
plătească părților civile E.A.I. suma de 2.170,8 euro (în lei la cursul oficial
al B.N.R. de la momentul efectuării plății), M.C. suma de 1.750,76 euro (în lei
la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), S.E.I. și V.U.G.
suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul
efectuării plății) și C. București suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu
titlu de despăgubiri civile.
Totodată, instanța a
constatat că prin Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului
București, secția a III-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă
și irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N.
SRL Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de
7.948,6 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118
alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice
prevăzute în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr.
8/1996, instanța a dispus confiscarea și distrugerea hard disk-urilor S.B.
capacitate 80 Gb, W.D. capacitate 320 Gb și S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca
hard disk-urile M.D.M. capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb și M.D.M.
capacitate 500 Gb să fie restituite inculpaților.
Instanța, în baza
art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați la
plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, au exercitat apel inculpații T.D.D., T.F.M. și
partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Apelanții au criticat
sentința pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a
reținut în mod greșit vinovăția inculpaților, concluziile instanței neavând
acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a procedat la
administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost instrumentat
dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existența unei stări de
dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaților.
Prin sentința
pronunțată instanța de fond nu a răspuns apărărilor inculpaților, nu a analizat
mijloacele de probă și deși au fost arătate motivele pentru care trebuie să se
dispună înlăturarea celor obținute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la
această solicitare.
S-a încuviințat
efectuarea unor percheziții domiciliare și informatice, iar cu ocazia
efectuării percheziției domiciliare s-au ridicat de la sediul societății 6 hard
disk-uri, însă ulterior nu s-a mai efectuat o percheziție informatică.
Instanța de fond a
reținut că la momentul efectuării percheziției la sediul societății, lucrătorii
de poliție nu aveau competența de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele
șase hard disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la
acel moment autorizația de percheziție informatică, constatându-se doar faptul
că acesta era conectat la rețea însă, arată apelanții că cele două autorizații
de percheziție, domiciliară și respectiv informatică au fost emise în aceeași
zi, dispozițiile instanței care a încuviințat efectuarea acestora regăsindu-se
în cuprinsul aceluiași act. Față de cele arătate mai sus s-a solicitat
organelor de urmărire penală să acceseze aceste hard disk-uri pentru a vedea ce
conținut au, însă acestea au refuzat, le-au ridicat, sigilându-le două câte
două, în 3 plicuri.
Deși s-a solicitat
efectuarea unei percheziții informatice la nivelul Inspectoratului Județean de
Poliție Buzău unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus
efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-științifice. Acest
organism este creat pentru apărarea drepturilor de autor și conexe și nu se
poate considera că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta, din
punctul său de vedere, nu era abilitată să efectueze constatarea
tehnico-științifică. Instanța de fond se contrazice în cuprinsul motivării
sale, confundând constatarea tehnico-științifică cu percheziția informatică.
În ce privește
deosebirea celor două instituții, arată că, potrivit dispozițiilor art. 112 C.
proc. pen., se impune efectuarea unei constatări tehnico-științifice atunci
când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a
unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau
împrejurări ale cauzei, însă, în cauză, nu exista o astfel de situație care să
impună efectuarea unei constatări tehnico-științifice.
În al doilea rând se
solicită Curții să observe că efectuarea unei asemenea constatări nu impunea și
prezența inculpaților, iar în al treilea rând nu O.R.D.A. ar fi fost instituția
care ar fi putut efectua o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind
creată tocmai pentru a apăra interesele celor care dețin drepturi de autor.
În măsura în care
această percheziție informatică ar fi fost efectuată, se impunea la acel moment
și prezența inculpaților, astfel cum prevede și art. 120 C. proc. pen. În acest
fel s-ar fi înlăturat mare parte din dubiile care planează asupra conținutului
acestor hard disk-uri.
De asemenea, mai
arată că pe 2 dintre hard disk-uri, conținutul era ascuns în memoria acestora,
iar O.R.D.A. a accesat această memorie folosind un program de recuperare a
memoriei. În acest fel O.R.D.A. a putut recupera aceste opere pretins
purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, opere despre care este
posibil ca inculpații nici să nu fi avut cunoștință.
În condițiile date,
proba s-a realizat în mod nelegal, motiv pentru care s-a solicitat și
înlăturarea acesteia.
Mai arată că
inculpații au dubii cu privire la ridicarea și păstrarea acestor hard disk-uri
în cursul urmăririi penale. Inculpații au solicitat efectuarea unor copii ale
acestora, pentru că, în acest interval de timp, oricine putea schimba
conținutul informațional al acestora. Această cerere a fost admisă, dar la
momentul copierii acestea nu mai puteau fi accesate, această operație fiind
executată de către același specialist al O.R.D.A. care efectuase constatarea
tehnico-științifică în care menționase cele găsite pe hard disk-uri la acel
moment.
Au arătat apelanții
că după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P Buzău au fost predate
expertului pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar
la momentul efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit
din nou conținut informațional.
Conform legii de
organizare, O.R.D.A. nu are ca atribuție efectuarea unei constatări
tehnico-științifice sau percheziții informatice decât dacă este necesar a se
pronunța dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuțiile O.R.D.A. sunt
reglementate de dispozițiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin.
(1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea
eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru
a se regăsi infracțiunea reținută în sarcina inculpaților era necesar ca
informația stocată să aibă mai întâi caracter original și apoi să fie
purtătoare de drepturi de autor și conexe. În aceste condiții apreciază că
O.R.D.A. nu și-a respectat regulile de organizare și funcționare și, totodată,
și-a depășit atribuțiile stabilite de lege.
Mai arată că hard
disk-urile, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate
și sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre
obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunțe dacă acestea
puteau sau nu să-și modifice informația în situația în care erau sigilate în
mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi
fost sigilate, protejate de șocuri mecanice și nu se intervenea asupra lor în
alt mod, acestea nu-și puteau modifica conținutul informatic, iar expertul a
făcut mențiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie
nesigilată. În aceste condiții oricine avea acces la aceste hard disk-uri,
putând modifica conținutul lor informatic.
Tot astfel, arată că
cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conținut informațional
diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea
penală, s-a afirmat în procesul-verbal că informația este stocată într-un
singur hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societății
s-au ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, așa cum s-a menționat de
organul de urmărire penală, iar informația prezentată în raportul de expertiză
nu coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran atașate
procesului-verbal de sesizare și în baza căreia s-a început urmărirea penală.
Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de
320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală
în procesul-verbal de sesizare din oficiu. Unul dintre obiectivele expertizei întocmite
de acesta a fost de a se stabili dacă există vreo diferență între raportul de
expertiză și raportul de constatare tehnico-științifică, iar instanța, având în
vedere răspunsul expertului, reține că nu există diferențe semnificative cu
privire la hard disk-uri. Se arată că pe hard disk-urile respective nu au fost
identificate, la momentul efectuării expertizei, 54 de programe de calculator
care sunt consemnate în raportul de constatare tehnico-științifică, din totalul
de 112. Astfel, arată că 54 de opere purtătoare de drepturi de autor și conexe
care nu au fost identificate reprezintă 52% din totalul operelor identificate.
Practic, raportul de expertiză regăsește ca și construcție doar 48% din ceea ce
s-a constatat în raportul de constatare tehnico-științifică, în condițiile în
care conținutul regăsit ar fi trebuit să fie identic, având în vedere
modalitatea similară de verificare.
O altă critică
vizează modalitatea în care instanța de fond motivează soluția dată, și anume
analizând fragmentat anumite afirmații din declarațiile date de cei doi
inculpați pe care le interpretează în mod eronat, și nu prin coroborare cu alte
probe.
În acest sens se
arată că de la început s-a plecat de la o informație falsă, reținută în
procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar
aparține societății inculpaților. Inculpații au afirmat încă de la început că
acest subdomeniu nu aparține societății lor, acesta folosind un IP privat, iar
societatea folosea doar IP-uri publice.
Au mai arătat inculpații
că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate de Legea
nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la dispoziția
clienților săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceștia nefiind
răspunzători de informația stocată. Furnizorii de servicii încep să poarte
răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre faptul
că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societății anumite
informații purtătoare de drepturi conexe. Legea stabilește această procedură
prin actele normative menționate în concluziile depuse la dosar în primă
instanță și pe care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.
Au mai precizat
apelanții că deși în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, se
rețin în mod greșit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu
privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanța nu a
lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de
expertiză și chemarea expertului în instanță care ar fi dus la lămurirea cauzei
sub aceste aspecte.
Arată inculpații că
instanța nu a făcut niciun demers serios pentru a afla dacă ceea ce s-a găsit
pe discuri erau opere originale și nici nu a arătat cum a ajuns la concluzia că
fișierele găsite pe discuri sunt purtătoare de drepturi de autor.
Mai precizează
apelanții că datorită ambiguității expertizei, judecătorul fondului nu a putut
face diferența dintre subdomeniul X, care aparține societății N. SRL, și
subdomeniul X de pe care s-au realizat capturile de ecran, pronunțând astfel o
hotărâre nelegală.
Curtea, examinând
hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, a constatat că
apelurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare, fiecare dintre criticile
invocate de apelanți primind răspunsul cuvenit.
Împotriva Deciziei
penale nr. 16 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în
acest sens, s-a exercitat calea de atac a recursului de către aceleași
persoane, inculpații și partea responsabilă civilmente.
S-a invocat că
instanța de fond a reținut în mod greșit vinovăția inculpaților, concluziile
instanței neavând acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a
procedat la administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost
instrumentat dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existența unei
stări de dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaților.
Prin decizia
pronunțată, instanța de apel nu a răspuns apărărilor inculpaților, nu a analizat
mijloacele de probă și deși au fost arătate motivele pentru care trebuie să se
dispună înlăturarea celor obținute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la
această solicitare. În cazurile în care instanța de apel a încercat să
argumenteze netemeinicia motivelor invocate, de fiecare dată și-a exprimat doar
o părere subiectivă.
Sub un prim aspect,
Curtea a reținut că inculpații sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care
conform relațiilor oferite de O.N.R.C., are ca obiect principal
telecomunicațiile, iar ca obiect secundar, consultanță și furnizare de produse
software, editare de programe, consultanță hardware în domeniul echipamentelor
de calcul, prelucrare informatică a datelor, activități legate de bazele de
date, întreținerea și repararea mașinilor de birou. Curtea constată că între
activitățile legate de domeniul informatic pe care le desfășurau inculpații nu
se regăsește și activitatea de hosting, servicii pe care inculpații pretind că
le-au oferit clienților lor și datorită cărora activitatea lor ar intra sub
incidența Legii nr. 365/2002, în sensul că, în calitate de furnizori de
servicii de hosting, prin punerea la dispoziția clienților, în baza unor
contracte, a unor medii de stocare a informației, nu răspund de informațiile
stocate decât în condițiile anume prevăzute de art. 12 - 15 din această lege.
În mod absolut
nejustificat instanța de apel a reținut această situație, întrucât în actul
constitutiv al societății apar activități de găzduire ale paginilor web și
activități ale portalurilor web. În al doilea rând, inculpații au arătat
constant că utilizarea serviciului se făcea prin semnarea unui contract de
adeziune în formă electronică în momentul accesării paginii de internet ce
oferea calea către acest serviciu de găzduire.
În al treilea rând,
nu sunt probe la dosar din care să reiasă că acel calculator fusese cumpărat de
N., ci doar că o parte din hard disk-urile montate în acesta aparțineau
într-adevăr N., nu se înțelege de ce nu s-au solicitat lămuriri în cadrul
cercetării penale.
Deși s-a solicitat
efectuarea unei percheziții informatice la nivelul Inspectoratului Județean de
Poliție Buzău, unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus
efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-științifice.
Acest organism este
creat pentru apărarea drepturilor de autor și conexe și nu se poate considera
că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta nu era abilitată să
efectueze constatarea tehnico-științifică. Instanțele se contrazic în cuprinsul
motivării, confundând constatarea tehnico-științifică cu percheziția
informatică. Așadar, nu O.R.D.A. ar fi fost instituția care ar fi putut efectua
o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind creată tocmai pentru a
apăra interesele celor care dețin drepturi de autor.
Inculpații au dubii
cu privire la ridicarea și păstrarea hard disk-urilor în cursul urmăririi
penale. Inculpații au solicitat efectuarea unor copii ale acestora, pentru că,
în acest interval de timp, oricine putea schimba conținutul informațional al
acestora. Această cerere a fost admisă, dar la momentul copierii acestea nu mai
puteau fi accesate, această operație fiind executată de către același
specialist al O.R.D.A., care efectuase constatarea tehnico-științifică în care
menționase cele găsite pe hard disk-uri la acel moment. Au arătat apelanții că
după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P. Buzău, au fost predate expertului
pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar la momentul
efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit din nou
conținut informațional. Rezultă așadar ilegalitatea probelor și lipsa
comunicării unui material ilegal prin lipsa stabilirii originalității.
Conform legii de
organizare, O.R.D.A. nu are ca atribuție efectuarea unei constatări
tehnico-științifice sau percheziții informatice decât dacă este necesar a se
pronunța dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuțiile O.R.D.A. sunt
reglementate de dispozițiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin.
(1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea
eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru
a se regăsi infracțiunea reținută în sarcina inculpaților era necesar ca
informația stocată să aibă mai întâi caracter original și apoi să fie purtătoare
de drepturi de autor și conexe. În aceste condiții apreciază că O.R.D.A. nu
și-a respectat regulile de organizare și funcționare și, totodată, și-a depășit
atribuțiile stabilite de lege.
Mai arată că hard
disk-urile, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate
și sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre
obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunțe dacă acestea
puteau sau nu să-și modifice informația în situația în care erau sigilate în
mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi
fost sigilate, protejate de șocuri mecanice și nu se intervenea asupra lor în
alt mod, acestea nu-și puteau modifica conținutul informatic, iar expertul a
făcut mențiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie
nesigilată. În aceste condiții, oricine avea acces la aceste hard disk-uri,
putând modifica conținutul lor informatic.
Tot astfel, arată că
cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conținut informațional
diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea
penală s-a afirmat în procesul-verbal că informația este stocată într-un singur
hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societății s-au
ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, așa cum s-a menționat de organul
de urmărire penală, iar informația prezentată în raportul de expertiză nu
coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran atașate
procesului-verbal de sesizare și în baza căreia s-a început urmărirea penală.
Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de
320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală
în procesul-verbal de sesizare din oficiu.
Instanța de apel motivează
soluția dată analizând fragmentat anumite afirmații din declarațiile date de
cei doi inculpați pe care le interpretează în mod eronat, și nu prin coroborare
cu alte probe. Inculpații nu reușesc să identifice ce anume vrea instanța să
arate.
În acest sens se
arată că de la început s-a plecat de la o informație falsă, reținută în
procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar
aparține societății inculpaților. Inculpații au afirmat încă de la început că
acest subdomeniu nu aparține societății lor, acesta folosind un IP privat, iar
societatea folosea doar IP-uri publice.
Au mai arătat
inculpații că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate
de Legea nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la
dispoziția clienților săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceștia
nefiind răspunzători de informația stocată. Furnizorii de servicii încep să
poarte răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre
faptul că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societății
anumite informații purtătoare de drepturi conexe.
Au mai precizat
inculpații că deși în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate,
se rețin în mod greșit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu
privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanța nu a
lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de
expertiză și chemarea expertului în instanță care ar fi dus la lămurirea cauzei
sub aceste aspecte, astfel raportul de constatare tehnico-științifică a fost
întocmit abuziv și ilegal.
Mai precizează
inculpații că datorită ambiguității expertizei, nu s-a putut face diferența
dintre subdomeniul X care aparține societății N. SRL și subdomeniul X de pe
care s-au realizat capturile de ecran, pronunțându-se astfel hotărâri nelegale.
Aceleași motive s-au
susținut și în recursul părții responsabile civilmente.
Instanța de recurs
reține următoarele:
Prima instanță a
reținut, în urma probatoriului administrat în cauză, că faptele celor doi
inculpați care, în calitate de asociați la SC N. SRL Buzău, au deținut la
sediul societății trei hard disk-uri pe care erau instalate sisteme de operare,
programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum
și opere audiovizuale în vederea promovării și difuzării lor prin rețeaua
internet, în scop comercial, pentru instalarea, stocarea și reproducerea cărora
era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, întrunesc teoretic
elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 139
6
alin. (2), (3), (4), (5), art. 139
8
, art. 139
9
și art.
140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1998.
Inculpații sunt
asociați la SC N. SRL Buzău, societate care conform relațiilor oferite de
O.N.R.C., are ca obiect principal telecomunicațiile, iar ca obiect secundar,
consultanță și furnizare de produse software, editare de programe, consultanță
hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrare informatică a
datelor, activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea
mașinilor de birou.
Dintr-o perspectivă
teoretică, indiferent de împrejurarea că între activitățile legate de domeniul
informatic pe care le desfășurau inculpații se regăsește sau nu și activitatea
de hosting, servicii pe care inculpații pretind că le-au oferit clienților lor
și datorită cărora activitatea lor ar intra sub incidența Legii nr. 365/2002,
în sensul că, în calitate de furnizori de servicii de hosting, prin punerea la
dispoziția clienților, în baza unor contracte, a unor medii de stocare a
informației, nu răspund de informațiile stocate decât în condițiile anume
prevăzute de art. 12 - 15 din această lege, pentru a putea intra sub incidența
acestor dispoziții legale, inculpații trebuiau să facă dovada faptului că
ofereau în mod legal clienților lor, în baza relațiilor contractuale, aceste
așa-zise servicii de hosting, că derulau efectiv o activitate deplin legală.
Inculpații,
prevalându-se de mărturiile a 3 beneficiari, arată că au dovedit astfel că
desfășurau o activitate de hosting "în fapt", însă, esențial juridic
din punctul de vedere al instanței este că nu rezultă că s-ar fi alocat vreun
IP pentru aceste servicii, iar pe de altă parte, dacă societatea desfășura și
această activitate, așa cum se pretinde, aceasta trebuia să se regăsească
expres la obiectul secundar de activitate, cu codul nr. 6311.12, așa cum
prevede Ordinul nr. 605 din 15 octombrie 2008 privind actualizarea clasificării
produselor și serviciilor asociate activităților - CPSA, sub denumirea
"servicii de găzduire a paginilor de web". Or, în înscrisul aflat
dosar urmărire penală nu figurează și această activitate cu acest cod nici la
obiectul principal și nici la cele secundare.
În cuprinsul
motivelor de recurs se invocă doar o așa-zisă împărțire de coduri, că codul
CAEN 7240, care apare în actul constitutiv al societății, din 2008, s-ar fi
subdivizat în cod 6311 și 6212.
Pe de altă parte, în
chiar declarația inculpatului T.D.D. dată în fața instanței de fond, a afirmat
că informația de pe cele patru hard disk-uri ridicate de la societate a fost
scrisă chiar de el.
Inculpaților, încă
din 6 octombrie 2008, li s-a pus în vedere de către procuror să înainteze toate
documentele pe care le dețin cu privire la activitatea de hosting, iar
inculpații nu s-au conformat, astfel încât nu pot beneficia de dispozițiile
legale invocate.
Din actele dosarului
reiese că la sediul societății inculpații dețineau mai multe sisteme de calcul
legate în rețea prin intermediul cărora se furniza semnal de internet
clienților SC N. SRL, iar pe serverul rețelei de internet erau puse la
dispoziția abonaților opere și produse purtătoare de drepturi conexe (fonograme
și videograme), programe de calculator și jocuri pe care abonații să le poată
accesa în orice moment, prin intermediul programului D., la adresa www.N.ro.
Așa cum rezultă din
actele dosarului, în urma percheziției au fost ridicate un număr de șase hard
disk-uri care conțineau asemenea produse și care, așa cum s-a reținut în
constatarea tehnico-științifică realizată de O.R.D.A, erau mărfuri pirat
(reproduse ilegal). S-a reținut astfel că inculpații nu dețin autorizațiile
necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul din sistemele
de operare, programele de calculator și operele audiovizuale găsite pe hard
disk-urile examinate.
În ceea ce privește
critica referitoare la realizarea în mod nelegal a constatării
tehnico-științifice de către O.R.D.A., reiterată și în recurs, Înalta Curte o
apreciază ca neîntemeiată.
Astfel, în conformitate
cu prevederile H.G. nr. 401/2006, O.R.D.A. este autoritate unică de constatare
tehnico-științifică în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe,
efectuând la solicitarea organelor de cercetare penală constatări
tehnico-științifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare
de drepturi de autor sau de drepturi conexe.
În cauză s-a
solicitat de către organul de cercetare penală și s-a obținut autorizația de
percheziție informatică asupra sistemelor informatice sau suporturilor de
stocare a datelor informatice aflate la domiciliul inculpaților, sens în care
cu ocazia percheziției a fost identificat un sistem informatic (server) ce
cuprinde șase suporturi de stocare a datelor informatice, respectiv șase hard
disk-uri. Aceste suporturi care conțin date informatice au fost ridicate de
către organele de cercetare penală, aspect care a fost consemnat în
procesul-verbal de percheziție domiciliară aflat la dosar.
Faptul că aceste
suporturi nu au fost examinate la fața locului sau la sediul organului de
anchetă datorită conținutului mare de informații și a celorlalte aprecieri
realizate de anchetatori, ci s-a solicitat O.R.D.A. efectuarea unei constatări
tehnico-științifice în cauză, nu conduce la aprecierea că O.R.D.A. și-a
încălcat atribuțiile legale, așa cum sunt ele prevăzute de H.G. nr. 401/2008 și
că proba a fost obținută în mod nelegal și trebuie înlăturată.
De asemenea,
susținerea inclusiv din recurs potrivit căreia în procesul-verbal de consemnare
a capturilor ecran, în baza căruia s-a început urmărirea penală se menționează
greșit că informația este stocată într-un singur hard disk cu capacitatea de
1120 Gb și că acest aspect e nereal întrucât niciunul din cele șase hard
disk-uri ridicate cu ocazia percheziției nu are o capacitate mai mare de 320
Gb, nu are acoperire faptică. Niciodată nu s-a susținut această împrejurare în
cursul cercetărilor ci, așa cum s-a reținut în înscrisul de la fila 52 dosar
urmărire penală, s-a