ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține

următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127 din 4 octombrie

2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au hotărât următoarele :

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul T.F.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139

6

alin. (2), (3), (4), (5), art. 139

8

, art. 139

9

și art.

140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, întrucât faptele nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 18

1

alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului

sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 11 lit. b

1

)

prevăzute de art. 139

6

alin. (2), (3), (4), (5), art. 139

8

,

art. 139

9

și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996,

întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 18

1

alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., i s-a aplicat inculpatului

sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ.,

inculpații și partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, cu sediul în

Buzău, jud. Buzău, au fost obligați, în solidar, să plătească părților civile

E.A.I., cu sediul în București, sector 5, prin B.A., suma de 2.170,8 euro (în

lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), M.C., cu

sediul în București, sector 6, suma de 1.750,76 euro (în lei la cursul oficial

al B.N.R. de la momentul efectuării plății), S.E.I. și V.U.G., ambele prin av.

B.N. - București, sector 5, suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al

B.N.R. de la momentul efectuării plății) și C. București, cu sediul în

București, sector 1, suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu titlul de

despăgubiri civile.

S-a constatat că prin

Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă și

irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N. SRL

Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de 7.948,6

RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice prevăzute

în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr. 8/1996, s-a

dispus confiscarea și distrugerea hard disk-urilor S.B. capacitate 80 Gb, W.D.

capacitate 320 Gb și S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca hard disk-urile M.D.M.

capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb și M.D.M. capacitate 500 să fie

restituite inculpaților.

În baza art. 192

alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei

de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată pe rolul instanței la data de 8 decembrie 2008 sub nr. 4576/114,

petenta U.P.F.R. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care

să fie desființată Ordonanța din data de 21 octombrie 2008, dată de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 103/P/2008, prin care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.D.D. și T.F.M. și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ. În motivarea plângerii petenta a

învederat instanței că în mod nejustificat nu s-a reținut săvârșirea

infracțiunii de deținere de mărfuri pirat în scopul utilizării prin comunicare

publică la punctele de lucru ale societății comerciale administrate de către

învinuiți, fapta fiind prevăzută de art. 139

6

alin. (2) teza a II-a

din Legea nr. 8/1996.

Petenta a mai arătat

că sunt probe suficiente pentru ca această cauză să fie reținută spre rejudecare

în fond de către instanță.

Printr-o altă

plângere înregistrată la aceeași dată petenta E.A.I., prin reprezentantul

N.B.B., a formulat plângere împotriva aceleiași ordonanțe a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Buzău, solicitând desființarea acesteia și reținerea cauzei

spre soluționare de către instanță, în ceea ce privește săvârșirea de către

învinuiții T.F.M. și T.D.D. a infracțiunilor de reproducere neautorizată pe

sisteme de calcul a programelor pentru calculator, precum și de comunicare publică

neautorizată a acestora, fapte prevăzute de art. 139

8

și 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Petenta a învederat

instanței că este nelegală și neîntemeiată ordonanța procurorului prin care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunile

menționate și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ întrucât

aplicarea acestor sancțiuni nu conduce la atingerea scopului preventiv-educativ

al pedepsei, sancțiunile fiind lejere față de natura infracțiunilor comise.

Ordonanța procurorului

de scoatere de sub urmărire penală a fost atacată cu plângere la instanță și de

către învinuiții T.F.M. și T.D.D., aceasta făcând obiectul Dosarului nr.

4616/114/2008.

În motivarea

plângerii, învinuiții au învederat instanței că și-au desfășurat activitatea în

conformitate cu legea română și prevederile Uniunii Europene, iar pe hard

disk-urile ridicate de la sediul societății s-au găsit opere purtătoare de

drepturi conexe de existența cărora nu aveau cunoștință. Învinuiții au mai

arătat că au fost siguri că pe hard disk-urile deținute nu existau date

ilegale, motiv pentru care au solicitat verbal și în scris să se pornească, la

data efectuării percheziției, unitatea de calcul pentru a verifica această

situație înainte de ridicarea hard disk-urilor, iar organele de urmărire penală

au refuzat categoric să efectueze o asemenea operațiune. De asemenea,

învinuiții au mai precizat că nu au avut posibilitatea solicitării unei

expertize care să demonstreze că cele susținute de ei e posibil să se fi întâmplat,

iar acuzarea nu a dovedit faptul că aceștia ar fi avut cunoștință de existența

acelor opere pe hard disk-urile aflate în proprietatea societății comerciale pe

care o reprezintă și care erau folosite pentru activitatea de hosting.

Instanța, prin

Încheierea de ședință pronunțată la data de 11 martie 2009, a admis plângerile

formulate de petentele-intimate SC E.A.I., prin reprezentant N.B.B.A. și U.P.F.

împotriva ordonanței pronunțate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în

Dosarul nr. 103/P/2008, a desființat rezoluția procurorului de scoatere de sub

urmărire penală a celor doi făptuitori și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ din 21 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 103/P/2008, a

constatat că probele existente la dosar sunt suficiente pentru reținerea cauzei

spre rejudecare și a respins ca nefondate plângerile formulate de făptuitorii

T.F.M. și T.D.D. împotriva aceleiași ordonanțe a procurorului.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța a reținut următoarele considerente:

Cei doi învinuiți

sunt asociați la SC N. SRL, societate care are ca obiect de activitate servicii

de telecomunicații, iar în secundar furnizează servicii de consultanță,

software, editare de programe, consultanță hardware, în domeniul echipamentelor

de calcul și prelucrare informatică a datelor. Administratorul firmei este

învinuitul T.F.M. La sediul societății învinuiții dețin mai multe sisteme de

calcul legate în rețea cu ajutorul cărora se distribuie semnal de internet

clienților proprii. Pe serverul care deservește rețeaua proprie a societății

comerciale sunt puse la dispoziția abonaților opere și produse purtătoare de

drepturi conexe, programe de calculator și jocuri pentru calculator, pe care

abonații le pot accesa în orice loc și în orice moment ales în mod individual,

prin intermediul programului D. la adresa X.

La data de 18

februarie 2008, organele judiciare au efectuat o percheziție la domiciliul

învinuiților și o percheziție informatică asupra sistemelor și suporturilor de

stocare a datelor informatice, fiind ridicate cu această ocazie un număr de 6

unități hard disk. Cele 6 hard disk-uri au fost înaintate spre examinare

O.R.D.A. Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2008

s-a stabilit că pe hard disk-ul S.B. de 80 Gb este instalat sistemul de operare

M.W.P., precum și un număr de 11 programe de calculator, pentru reproducerea

cărora este necesară autorizarea titularilor de drepturi. De asemenea, s-a

constatat prin același raport că pe hard disk-ul marca W.D. de 320 Gb se află

47 fișiere cu extensia "avi" și" mpeg", care reprezintă

opere audiovizuale, iar pe hard disk-ul S.B. de 250 Gb sunt stocate un număr de

54 programe de calculator tip divertisment-joc.

Două dintre hard

disk-urile ridicate de organele de poliție nu au putut fi accesate pentru a se

stabili conținutul de date stocate pe acestea.

Învinuiții nu au

putut prezenta niciun fel de licență la sistemul de operare, programele de

calculator ori operele audiovizuale reproduse pe hard disk-urile ridicate de

către organele de urmărire penală.

Potrivit capturilor

de imagine realizate de pe adresa de internet a societății administrate de

către cei doi învinuiți, rezultă că au fost furnizate clienților servicii de

internet, fiind puse la dispoziția abonaților, fără consimțământul titularilor

de drepturi, opere și produse purtătoare de drepturi conexe și care se bucură

de protecția oferită prin Legea nr. 8/1996, modificată și completată.

Prin Ordonanța nr.

103/P/2008 din 21 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunile

prevăzute de art. 139

6

alin. (2), (3), (4) și (5), art. 139

8

,

art. 139

9

și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând în 1.000 RON

amendă. Pentru a dispune astfel, procurorul a apreciat că învinuiții au

săvârșit faptele prevăzute de art. 139

6

alin. (4) și (5), art. 139

8

,

art. 139

9

și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, dar

întrucât aceștia sunt la prima încălcare a legii penale, au studii superioare

și un loc de muncă stabil, faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

Examinând dosarul de

urmărire penală, instanța a constatat existența unor probe suficiente care

permit judecarea cauzei în fond. Astfel, organele de urmărire penală au

procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare și informatice, împrejurare

în care au fost identificate și ridicate de la sediul firmei administrate de

către cei doi învinuiți un număr de 6 hard disk-uri. În urma expertizei

întocmite de către O.R.D.A. s-a constatat existența pe 4 hard disk-uri a unor

produse și opere ce se bucură de protecție legală și care nu pot fi instalate,

stocate, reproduse ori deținute în scop comercial, fără consimțământul

titularilor de drepturi. Potrivit capturilor de imagine realizate de pe adresa

de internet a societății administrate de către învinuiți, aceștia au oferit

clienților prin rețeaua de internet opere și produse purtătoare de drepturi

conexe, fără consimțământul titularilor acestora, fiind incidente dispozițiile

incriminatorii prevăzute de art. 139

6

, art. 139

8

, art.

139

9

și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, organele

de urmărire penală au audiat pe învinuiți și au administrat și alte probe, care

coroborate cu celelalte dovezi fac posibilă soluționarea în fond a cauzei de

către instanța de judecată, cu ocazia soluționării în fond, instanța putând

administra și alte probe, inclusiv expertiza solicitată de către cei doi

învinuiți.

La termenul de

judecată din data de 16 februarie 2010 s-a încuviințat efectuarea unei

expertize în cauză, în specialitatea calculatoare, cu următoarele obiective: să

se stabilească conținutul integral al celor 6 hard disk-uri și să fie descrise

(identificat conținutul lor); să se precizeze pentru fiecare conținut

identificat dacă este o operă originală sau reproducere, cui îi aparține și

dacă a servit activității de telecomunicații (dacă au fost difuzate, dacă a

existat autorizație); dacă aceste constatări sunt incluse și în vechiul raport

de expertiză, în sensul că hard disk-urile conțin sistemul de operare M.W.P.;

11 programe pentru calculator, 47 fișiere cu extensia .avi și .mpg, 54 programe

de calculator tip divertisment; dacă procurarea și difuzarea este reală și a

servit obiectului de activitate al societății și în ce perioadă; care este

beneficiul realizat; să se precizeze dacă oricărui tip de document i se poate

adăuga orice extensie .avi sau .mpg; dacă a fost modificată extensia fișierului

astfel cum a fost găsită pe hard disk (dacă extensia fișierului reflectă

conținutul acestuia), urmând ca expertul să răspundă și întrebărilor adresate

de către inculpați prin cererea depusă la dosar.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare

din oficiu, adresele părților vătămate prin care s-au constituit părți civile,

declarațiile inculpaților, procesul-verbal de percheziție domiciliară, planșele

fotografice atașate la dosar, concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică

din 26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., concluziile raportului de expertiză

întocmit de expert judiciar S.L.C., răspunsurile expertului la obiecțiunile

formulate de inculpați, declarațiile martorilor, precum și celelalte înscrisuri

atașate la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpații T.F.M. și

T.D.D. sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care are ca obiect de

activitate, în principal, telecomunicațiile, iar în secundar consultanță și

furnizare de produse software, editare de programe, consultanță hardware în

domeniul echipamentelor de calcul, prelucrarea informatică a datelor,

activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea mașinilor de

birou, de contabilizat și alte activități legate de domeniul informatic. De

activitatea societății se ocupă ambii inculpați. La sediul SC N. SRL Buzău, din

mun. Buzău, care coincide cu domiciliul inculpaților, se află mai multe sisteme

de calcul legate în rețea, prin intermediul cărora se furnizează semnal de

internet clienților societății în baza contractelor de furnizare servicii

dedicate internet.

La controlul efectuat

de către organele de poliție la sediul societății, în baza autorizației de

percheziție emise cu respectarea dispozițiilor legale, s-a constatat că există

o unitate de calcul conectată la rețea care conținea 6 hard disk-uri, acestea

fiind ridicate și supuse examinării la O.R.D.A., în baza unei autorizații de

percheziție informatică emise, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor

legale.

În urma examinării

s-a constatat că trei dintre cele șase hard disk-uri au instalate pe ele

sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau

entertainment software, precum și opere audiovizuale pentru instalarea,

stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor

drepturilor de autor, celelalte trei hard disk-uri neputând fi accesate în

vederea stabilirii conținutului acestora.

Astfel, așa după cum

rezultă din cuprinsul Raportului de constatare tehnico-științifică din 26

februarie 2008 întocmit de O.R.D.A., pe hard disk-ul S.B. capacitate 80 Gb, au

fost găsite instalate sistemul de operare M.W.P. și un nr. de 11 programe de

calculator tip business software, respectiv E.N.A.S., M.O., M.A.E., M.O.P.,

N.U.E., N.C.C.P., M.O.X., A.P.R.X., R.E.C.C.P., C.P.P. și W.C.

Pe hard disk-ul W.D.

capacitate 320 Gb au fost găsite un număr de 47 fișiere cu extensia avi și mpg,

ce reprezintă opere audiovizuale.

Pe hard disk-ul

S.B.A. capacitate 250 Gb, au fost găsite un număr de 54 programe de calculator

tip entertainment software (jocuri pe calculator).

Inculpații nu dețin

autorizațiile necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul

din sistemele de operare, programele de calculator, precum și pentru operele

audiovizuale menționate mai sus.

Prima instanță a

reținut că între concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică din

26 februarie 2008 întocmit de O.R.D.A. și concluziile raportului de expertiză

întocmit de expert judiciar S.L.C. nu sunt diferențe semnificative cu privire

la primele două hard disk-uri, nefiind identificate cele 54 programe de

calculator tip entertainment software.

Inculpații au fost

convocați de către expertul judiciar la data de 16 februarie 2010, moment la

care s-a încheiat un proces-verbal, urmând ca în termen de 14 zile să comunice

expertului documentele de achiziție a celor șase hard disk-uri, cu ocazia

prezentării documentelor expertul urmând a le comunica data expertizării.

Inculpații nu au comunicat documentele solicitate de expertul judiciar.

De asemenea, din

compararea răspunsurilor expertului judiciar la obiecțiunile formulate de către

inculpați la concluziile raportului de expertiză, cu noile obiecțiuni formulate

de către inculpați, rezultă cu certitudine faptul că expertul judiciar a depus

toate diligențele pentru lămurirea concluziilor raportului de expertiză pe care

l-a întocmit, inculpații, prin ultimele obiecțiuni formulate, stabilind de fapt

noi obiective pentru expertul judiciar, obiective neprecizate la termenul de

judecată din data de 16 februarie 2010, când instanța a stabilit obiectivele la

care trebuia să răspundă expertul judiciar, în acest sens urmând a fi avute în

vedere solicitările inculpaților.

A mai reținut

instanța că, deși inculpații au invocat faptul că cele șase hard disk-uri ridicate

de la sediul societății au fost ambalate două câte două în trei plicuri, nu

există probe materiale sau tehnice conform cărora până la examinarea lor de

către O.R.D.A. s-ar fi alterat conținutul acestora.

De asemenea, la

momentul efectuării percheziției la sediul societății, lucrătorii de poliție nu

aveau competența de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele șase hard

disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la acel

moment autorizația de percheziție informatică, constatându-se doar faptul că

acesta era conectat la rețea.

Nu era necesară, de

asemenea, nici încheierea unui alt proces-verbal de percheziție informatică,

constatarea tehnico-științifică a O.R.D.A. constituind în același timp și

proces-verbal de percheziție informatică.

Deși inculpații au

invocat faptul că nu au fost convocați la momentul examinării celor șase hard

disk-uri de către O.R.D.A., nu era necesară această convocare, constatarea

tehnico-științifică făcându-se în baza dispozițiilor art. 112, 115 C. proc.

pen. Emiterea unei autorizații de percheziție informatică nu presupune în mod

automat întocmirea unui raport de expertiză judiciară, fiind suficientă și o

constatare tehnico-științifică, O.R.D.A., prin efectuarea constatării

tehnico-științifice, neîncălcând normele legale care-i reglementează

competența.

Contrar apărărilor

inculpaților, nu a rezultat nici din declarațiile martorilor audiați în cauză

și nu s-a dovedit nici tehnic că programele de calculator deținute pe cele trei

hard disk-uri provin din folosirea serviciului de hosting de către clienți. De

altfel, inculpatul T.D.D. a formulat de-a lungul procesului penal apărări

diferite, inițial T.D.D. afirmând că unitatea de calcul cu cele șase hard

disk-uri este un calculator de teste, iar ulterior să precizeze că este

calculatorul său personal, calculator pe care sunt reproduse programe de

calculator, opere audiovizuale și jocuri de calculator descărcate de pe

internet pentru realizarea unei biblioteci personale, ca utilizator N., pe care

le-a pus la dispoziția publicului prin rețeaua N., fără a avea un scop

comercial.

Inculpatul T.F.M. a

declarat, inițial, că cele două calculatoare găsite cu ocazia percheziției

aparțin fratelui său, iar SC N. SRL Buzău, pe lângă serviciile de internet,

punând la dispoziția clienților, cu titlu gratuit, subdomenii pe domeniul N.ro,

cum ar fi X, R.N.ro, mail.N.ro etc., proprietate N., pentru ca ulterior să

afirme că subdomeniul X de pe care s-au făcut capturile atașate la dosar nu le

aparține.

Inculpații nu pot

invoca faptul că nu au fost citați la efectuarea raportului de expertiză

întocmit de către expertul judiciar S.L.C., ei fiind convocați așa după cum

rezultă din conținutul raportului de expertiză.

În ceea ce privește

fotografiile de la efectuarea percheziției, din conținutul procesului-verbal de

percheziție rezultă cu certitudine că acel calculator cu cele șase hard

disk-uri nu era în funcțiune, ci doar că era conectat la rețeaua aparținând SC

În drept, faptele

inculpaților T.F.M. și T.D.D., care, în calitate de asociați la SC N. SRL

Buzău, au deținut la sediul societății trei hard disk-uri pe care erau

instalate sisteme de operare, programe de calculator tip business software sau

entertainment software, precum și opere audiovizuale în vederea promovării și

difuzării lor prin rețeaua internet, în scop comercial, pentru instalarea,

stocarea și reproducerea cărora era necesară autorizarea titularilor

drepturilor de autor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 139

6

alin. (2), (3), (4), (5), art.

139

8

, art. 139

9

și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 8/1996.

Având în vedere cele

reținute mai sus, coroborat cu faptul că inculpații T.F.M. și T.D.D. nu au

trecut infracțional, fiind la prima încălcare a legii penale, au o ocupație,

sunt absolvenți de studii superioare, iar cuantumul prejudiciilor produse sunt

relativ mici, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

b) C. proc. pen., i-a achitat pe aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 139

6

alin. (2), (3), (4), (5), art.

139

8

, art. 139

9

și art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 8/1996, faptele lor neprezentând gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

În baza art. 18

1

alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., instanța le-a aplicat

inculpaților sancțiunea amenzii administrative în cuantum de câte 1.000 RON.

Fiind întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul,

raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța, în baza art. 14 C. proc. pen.

raportat la art. 998, art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C. civ., i-a obligat, în

solidar, pe inculpați și pe partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău să

plătească părților civile E.A.I. suma de 2.170,8 euro (în lei la cursul oficial

al B.N.R. de la momentul efectuării plății), M.C. suma de 1.750,76 euro (în lei

la cursul oficial al B.N.R. de la momentul efectuării plății), S.E.I. și V.U.G.

suma de 1.188 euro (în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul

efectuării plății) și C. București suma de 535,5 RON, toate aceste sume cu

titlu de despăgubiri civile.

Totodată, instanța a

constatat că prin Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 44590/3/2008, definitivă

și irevocabilă prin perimarea recursului, partea responsabilă civilmente SC N.

SRL Buzău a fost obligată către partea civilă U.P.F.R. la plata sumei de

7.948,6 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 19 din Normele metodologice

prevăzute în Anexa la H.G. nr. 731/2007 raportat la art. 7 din Legea nr.

8/1996, instanța a dispus confiscarea și distrugerea hard disk-urilor S.B.

capacitate 80 Gb, W.D. capacitate 320 Gb și S.B.A. capacitate 250 Gb, urmând ca

hard disk-urile M.D.M. capacitate 250 Gb, M.D.M. capacitate 500 Gb și M.D.M.

capacitate 500 Gb să fie restituite inculpaților.

Instanța, în baza

art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați la

plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au exercitat apel inculpații T.D.D., T.F.M. și

partea responsabilă civilmente SC N. SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Apelanții au criticat

sentința pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

reținut în mod greșit vinovăția inculpaților, concluziile instanței neavând

acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a procedat la

administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost instrumentat

dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existența unei stări de

dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaților.

Prin sentința

pronunțată instanța de fond nu a răspuns apărărilor inculpaților, nu a analizat

mijloacele de probă și deși au fost arătate motivele pentru care trebuie să se

dispună înlăturarea celor obținute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la

această solicitare.

S-a încuviințat

efectuarea unor percheziții domiciliare și informatice, iar cu ocazia

efectuării percheziției domiciliare s-au ridicat de la sediul societății 6 hard

disk-uri, însă ulterior nu s-a mai efectuat o percheziție informatică.

Instanța de fond a

reținut că la momentul efectuării percheziției la sediul societății, lucrătorii

de poliție nu aveau competența de a verifica dacă sistemul de calcul cu cele

șase hard disk-uri avea instalat sau nu un sistem de operare, nefiind emisă la

acel moment autorizația de percheziție informatică, constatându-se doar faptul

că acesta era conectat la rețea însă, arată apelanții că cele două autorizații

de percheziție, domiciliară și respectiv informatică au fost emise în aceeași

zi, dispozițiile instanței care a încuviințat efectuarea acestora regăsindu-se

în cuprinsul aceluiași act. Față de cele arătate mai sus s-a solicitat

organelor de urmărire penală să acceseze aceste hard disk-uri pentru a vedea ce

conținut au, însă acestea au refuzat, le-au ridicat, sigilându-le două câte

două, în 3 plicuri.

Deși s-a solicitat

efectuarea unei percheziții informatice la nivelul Inspectoratului Județean de

Poliție Buzău unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus

efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-științifice. Acest

organism este creat pentru apărarea drepturilor de autor și conexe și nu se

poate considera că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta, din

punctul său de vedere, nu era abilitată să efectueze constatarea

tehnico-științifică. Instanța de fond se contrazice în cuprinsul motivării

sale, confundând constatarea tehnico-științifică cu percheziția informatică.

În ce privește

deosebirea celor două instituții, arată că, potrivit dispozițiilor art. 112 C.

proc. pen., se impune efectuarea unei constatări tehnico-științifice atunci

când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a

unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau

împrejurări ale cauzei, însă, în cauză, nu exista o astfel de situație care să

impună efectuarea unei constatări tehnico-științifice.

În al doilea rând se

solicită Curții să observe că efectuarea unei asemenea constatări nu impunea și

prezența inculpaților, iar în al treilea rând nu O.R.D.A. ar fi fost instituția

care ar fi putut efectua o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind

creată tocmai pentru a apăra interesele celor care dețin drepturi de autor.

În măsura în care

această percheziție informatică ar fi fost efectuată, se impunea la acel moment

și prezența inculpaților, astfel cum prevede și art. 120 C. proc. pen. În acest

fel s-ar fi înlăturat mare parte din dubiile care planează asupra conținutului

acestor hard disk-uri.

De asemenea, mai

arată că pe 2 dintre hard disk-uri, conținutul era ascuns în memoria acestora,

iar O.R.D.A. a accesat această memorie folosind un program de recuperare a

memoriei. În acest fel O.R.D.A. a putut recupera aceste opere pretins

purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, opere despre care este

posibil ca inculpații nici să nu fi avut cunoștință.

În condițiile date,

proba s-a realizat în mod nelegal, motiv pentru care s-a solicitat și

înlăturarea acesteia.

Mai arată că

inculpații au dubii cu privire la ridicarea și păstrarea acestor hard disk-uri

în cursul urmăririi penale. Inculpații au solicitat efectuarea unor copii ale

acestora, pentru că, în acest interval de timp, oricine putea schimba

conținutul informațional al acestora. Această cerere a fost admisă, dar la

momentul copierii acestea nu mai puteau fi accesate, această operație fiind

executată de către același specialist al O.R.D.A. care efectuase constatarea

tehnico-științifică în care menționase cele găsite pe hard disk-uri la acel

moment.

Au arătat apelanții

că după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P Buzău au fost predate

expertului pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar

la momentul efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit

din nou conținut informațional.

Conform legii de

organizare, O.R.D.A. nu are ca atribuție efectuarea unei constatări

tehnico-științifice sau percheziții informatice decât dacă este necesar a se

pronunța dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuțiile O.R.D.A. sunt

reglementate de dispozițiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin.

(1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea

eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru

a se regăsi infracțiunea reținută în sarcina inculpaților era necesar ca

informația stocată să aibă mai întâi caracter original și apoi să fie

purtătoare de drepturi de autor și conexe. În aceste condiții apreciază că

O.R.D.A. nu și-a respectat regulile de organizare și funcționare și, totodată,

și-a depășit atribuțiile stabilite de lege.

Mai arată că hard

disk-urile, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate

și sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre

obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunțe dacă acestea

puteau sau nu să-și modifice informația în situația în care erau sigilate în

mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi

fost sigilate, protejate de șocuri mecanice și nu se intervenea asupra lor în

alt mod, acestea nu-și puteau modifica conținutul informatic, iar expertul a

făcut mențiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie

nesigilată. În aceste condiții oricine avea acces la aceste hard disk-uri,

putând modifica conținutul lor informatic.

Tot astfel, arată că

cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conținut informațional

diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea

penală, s-a afirmat în procesul-verbal că informația este stocată într-un

singur hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societății

s-au ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, așa cum s-a menționat de

organul de urmărire penală, iar informația prezentată în raportul de expertiză

nu coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran atașate

procesului-verbal de sesizare și în baza căreia s-a început urmărirea penală.

Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de

320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală

în procesul-verbal de sesizare din oficiu. Unul dintre obiectivele expertizei întocmite

de acesta a fost de a se stabili dacă există vreo diferență între raportul de

expertiză și raportul de constatare tehnico-științifică, iar instanța, având în

vedere răspunsul expertului, reține că nu există diferențe semnificative cu

privire la hard disk-uri. Se arată că pe hard disk-urile respective nu au fost

identificate, la momentul efectuării expertizei, 54 de programe de calculator

care sunt consemnate în raportul de constatare tehnico-științifică, din totalul

de 112. Astfel, arată că 54 de opere purtătoare de drepturi de autor și conexe

care nu au fost identificate reprezintă 52% din totalul operelor identificate.

Practic, raportul de expertiză regăsește ca și construcție doar 48% din ceea ce

s-a constatat în raportul de constatare tehnico-științifică, în condițiile în

care conținutul regăsit ar fi trebuit să fie identic, având în vedere

modalitatea similară de verificare.

O altă critică

vizează modalitatea în care instanța de fond motivează soluția dată, și anume

analizând fragmentat anumite afirmații din declarațiile date de cei doi

inculpați pe care le interpretează în mod eronat, și nu prin coroborare cu alte

probe.

În acest sens se

arată că de la început s-a plecat de la o informație falsă, reținută în

procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar

aparține societății inculpaților. Inculpații au afirmat încă de la început că

acest subdomeniu nu aparține societății lor, acesta folosind un IP privat, iar

societatea folosea doar IP-uri publice.

Au mai arătat inculpații

că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate de Legea

nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la dispoziția

clienților săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceștia nefiind

răspunzători de informația stocată. Furnizorii de servicii încep să poarte

răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre faptul

că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societății anumite

informații purtătoare de drepturi conexe. Legea stabilește această procedură

prin actele normative menționate în concluziile depuse la dosar în primă

instanță și pe care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

Au mai precizat

apelanții că deși în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, se

rețin în mod greșit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu

privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanța nu a

lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de

expertiză și chemarea expertului în instanță care ar fi dus la lămurirea cauzei

sub aceste aspecte.

Arată inculpații că

instanța nu a făcut niciun demers serios pentru a afla dacă ceea ce s-a găsit

pe discuri erau opere originale și nici nu a arătat cum a ajuns la concluzia că

fișierele găsite pe discuri sunt purtătoare de drepturi de autor.

Mai precizează

apelanții că datorită ambiguității expertizei, judecătorul fondului nu a putut

face diferența dintre subdomeniul X, care aparține societății N. SRL, și

subdomeniul X de pe care s-au realizat capturile de ecran, pronunțând astfel o

hotărâre nelegală.

Curtea, examinând

hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, a constatat că

apelurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare, fiecare dintre criticile

invocate de apelanți primind răspunsul cuvenit.

Împotriva Deciziei

penale nr. 16 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în

acest sens, s-a exercitat calea de atac a recursului de către aceleași

persoane, inculpații și partea responsabilă civilmente.

S-a invocat că

instanța de fond a reținut în mod greșit vinovăția inculpaților, concluziile

instanței neavând acoperire probatorie, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a

procedat la administrarea unor probe legale, iar modalitatea în care a fost

instrumentat dosarul încă din faza de urmărire penală conduce la existența unei

stări de dubiu care nu poate fi interpretată decât în favoarea inculpaților.

Prin decizia

pronunțată, instanța de apel nu a răspuns apărărilor inculpaților, nu a analizat

mijloacele de probă și deși au fost arătate motivele pentru care trebuie să se

dispună înlăturarea celor obținute în mod nelegal, nu s-a răspuns nici la

această solicitare. În cazurile în care instanța de apel a încercat să

argumenteze netemeinicia motivelor invocate, de fiecare dată și-a exprimat doar

o părere subiectivă.

Sub un prim aspect,

Curtea a reținut că inculpații sunt asociați la SC N. SRL Buzău, societate care

conform relațiilor oferite de O.N.R.C., are ca obiect principal

telecomunicațiile, iar ca obiect secundar, consultanță și furnizare de produse

software, editare de programe, consultanță hardware în domeniul echipamentelor

de calcul, prelucrare informatică a datelor, activități legate de bazele de

date, întreținerea și repararea mașinilor de birou. Curtea constată că între

activitățile legate de domeniul informatic pe care le desfășurau inculpații nu

se regăsește și activitatea de hosting, servicii pe care inculpații pretind că

le-au oferit clienților lor și datorită cărora activitatea lor ar intra sub

incidența Legii nr. 365/2002, în sensul că, în calitate de furnizori de

servicii de hosting, prin punerea la dispoziția clienților, în baza unor

contracte, a unor medii de stocare a informației, nu răspund de informațiile

stocate decât în condițiile anume prevăzute de art. 12 - 15 din această lege.

În mod absolut

nejustificat instanța de apel a reținut această situație, întrucât în actul

constitutiv al societății apar activități de găzduire ale paginilor web și

activități ale portalurilor web. În al doilea rând, inculpații au arătat

constant că utilizarea serviciului se făcea prin semnarea unui contract de

adeziune în formă electronică în momentul accesării paginii de internet ce

oferea calea către acest serviciu de găzduire.

În al treilea rând,

nu sunt probe la dosar din care să reiasă că acel calculator fusese cumpărat de

N., ci doar că o parte din hard disk-urile montate în acesta aparțineau

într-adevăr N., nu se înțelege de ce nu s-au solicitat lămuriri în cadrul

cercetării penale.

Deși s-a solicitat

efectuarea unei percheziții informatice la nivelul Inspectoratului Județean de

Poliție Buzău, unde existau echipamentele necesare, în cauză s-a dispus

efectuarea de către O.R.D.A. a unei constatări tehnico-științifice.

Acest organism este

creat pentru apărarea drepturilor de autor și conexe și nu se poate considera

că O.R.D.A. nu avea un interes în cauză, iar aceasta nu era abilitată să

efectueze constatarea tehnico-științifică. Instanțele se contrazic în cuprinsul

motivării, confundând constatarea tehnico-științifică cu percheziția

informatică. Așadar, nu O.R.D.A. ar fi fost instituția care ar fi putut efectua

o astfel de constatare pentru că era interesată, fiind creată tocmai pentru a

apăra interesele celor care dețin drepturi de autor.

Inculpații au dubii

cu privire la ridicarea și păstrarea hard disk-urilor în cursul urmăririi

penale. Inculpații au solicitat efectuarea unor copii ale acestora, pentru că,

în acest interval de timp, oricine putea schimba conținutul informațional al

acestora. Această cerere a fost admisă, dar la momentul copierii acestea nu mai

puteau fi accesate, această operație fiind executată de către același

specialist al O.R.D.A., care efectuase constatarea tehnico-științifică în care

menționase cele găsite pe hard disk-uri la acel moment. Au arătat apelanții că

după ce hard disk-urile s-au întors la I.J.P. Buzău, au fost predate expertului

pentru efectuarea expertizei tehnice, într-o cutie nesigilată, iar la momentul

efectuării expertizei, pe unele din cele 6 hard disk-uri s-a găsit din nou

conținut informațional. Rezultă așadar ilegalitatea probelor și lipsa

comunicării unui material ilegal prin lipsa stabilirii originalității.

Conform legii de

organizare, O.R.D.A. nu are ca atribuție efectuarea unei constatări

tehnico-științifice sau percheziții informatice decât dacă este necesar a se

pronunța dacă anumite opere sunt originale sau nu. Atribuțiile O.R.D.A. sunt

reglementate de dispozițiile art. 3 lit. k) din H.G. 401/2006, art. 17 alin.

(1) din H.G. nr. 1086/2008. Astfel, lucrarea efectuată de O.R.D.A. putea

eventual să stabilească dacă anumite opere au sau nu caracter original. Pentru

a se regăsi infracțiunea reținută în sarcina inculpaților era necesar ca

informația stocată să aibă mai întâi caracter original și apoi să fie purtătoare

de drepturi de autor și conexe. În aceste condiții apreciază că O.R.D.A. nu

și-a respectat regulile de organizare și funcționare și, totodată, și-a depășit

atribuțiile stabilite de lege.

Mai arată că hard

disk-urile, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate

și sigilate în plicuri două câte două. În cadrul expertizei, printre

obiectivele stabilite a fost acela ca expertul să se pronunțe dacă acestea

puteau sau nu să-și modifice informația în situația în care erau sigilate în

mod corespunzător. Expertul a răspuns în sensul că dacă hard disk-urile ar fi

fost sigilate, protejate de șocuri mecanice și nu se intervenea asupra lor în

alt mod, acestea nu-și puteau modifica conținutul informatic, iar expertul a

făcut mențiunea că a ridicat hard disk-urile nesigilate dintr-o cutie

nesigilată. În aceste condiții, oricine avea acces la aceste hard disk-uri,

putând modifica conținutul lor informatic.

Tot astfel, arată că

cele 6 hard disk-uri, în 4 momente diferite, apar cu un conținut informațional

diferit. Conform capturilor de ecran în baza cărora s-a început urmărirea

penală s-a afirmat în procesul-verbal că informația este stocată într-un singur

hard disk care are capacitatea de 1120 Gb. Dar de la sediul societății s-au

ridicat 6 hard disk-uri în loc de unul singur, așa cum s-a menționat de organul

de urmărire penală, iar informația prezentată în raportul de expertiză nu

coincide cu cea prezentată de I.J.P. Buzău în capturile de ecran atașate

procesului-verbal de sesizare și în baza căreia s-a început urmărirea penală.

Capacitatea cea mai mare de stocare a unuia dintre cele 6 hard disk-uri era de

320 Gb, niciunul neavând capacitatea indicată de organele de cercetare penală

în procesul-verbal de sesizare din oficiu.

Instanța de apel motivează

soluția dată analizând fragmentat anumite afirmații din declarațiile date de

cei doi inculpați pe care le interpretează în mod eronat, și nu prin coroborare

cu alte probe. Inculpații nu reușesc să identifice ce anume vrea instanța să

arate.

În acest sens se

arată că de la început s-a plecat de la o informație falsă, reținută în

procesul-verbal al organelor de urmărire penală, respectiv că domeniul X ar

aparține societății inculpaților. Inculpații au afirmat încă de la început că

acest subdomeniu nu aparține societății lor, acesta folosind un IP privat, iar

societatea folosea doar IP-uri publice.

Au mai arătat

inculpații că societatea lor oferea servicii de hosting, servicii reglementate

de Legea nr. 161/2003, care prevede că un furnizor de servicii poate pune la

dispoziția clienților săi, în baza unor contracte, medii de stocare, aceștia

nefiind răspunzători de informația stocată. Furnizorii de servicii încep să

poarte răspundere la momentul în care o autoritate publică îi sesizează despre

faptul că un anumit utilizator stochează în mediul de stocare al societății

anumite informații purtătoare de drepturi conexe.

Au mai precizat

inculpații că deși în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate,

se rețin în mod greșit unele concluzii ale acesteia, iar pe de altă parte, cu

privire la unele obiective, expertul a răspuns evaziv, iar instanța nu a

lămurit aceste aspecte, respectiv nu a dispus efectuarea unui supliment de

expertiză și chemarea expertului în instanță care ar fi dus la lămurirea cauzei

sub aceste aspecte, astfel raportul de constatare tehnico-științifică a fost

întocmit abuziv și ilegal.

Mai precizează

inculpații că datorită ambiguității expertizei, nu s-a putut face diferența

dintre subdomeniul X care aparține societății N. SRL și subdomeniul X de pe

care s-au realizat capturile de ecran, pronunțându-se astfel hotărâri nelegale.

Aceleași motive s-au

susținut și în recursul părții responsabile civilmente.

Instanța de recurs

reține următoarele:

Prima instanță a

reținut, în urma probatoriului administrat în cauză, că faptele celor doi

inculpați care, în calitate de asociați la SC N. SRL Buzău, au deținut la

sediul societății trei hard disk-uri pe care erau instalate sisteme de operare,

programe de calculator tip business software sau entertainment software, precum

și opere audiovizuale în vederea promovării și difuzării lor prin rețeaua

internet, în scop comercial, pentru instalarea, stocarea și reproducerea cărora

era necesară autorizarea titularilor drepturilor de autor, întrunesc teoretic

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 139

6

alin. (2), (3), (4), (5), art. 139

8

, art. 139

9

și art.

140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1998.

Inculpații sunt

asociați la SC N. SRL Buzău, societate care conform relațiilor oferite de

O.N.R.C., are ca obiect principal telecomunicațiile, iar ca obiect secundar,

consultanță și furnizare de produse software, editare de programe, consultanță

hardware în domeniul echipamentelor de calcul, prelucrare informatică a

datelor, activități legate de bazele de date, întreținerea și repararea

mașinilor de birou.

Dintr-o perspectivă

teoretică, indiferent de împrejurarea că între activitățile legate de domeniul

informatic pe care le desfășurau inculpații se regăsește sau nu și activitatea

de hosting, servicii pe care inculpații pretind că le-au oferit clienților lor

și datorită cărora activitatea lor ar intra sub incidența Legii nr. 365/2002,

în sensul că, în calitate de furnizori de servicii de hosting, prin punerea la

dispoziția clienților, în baza unor contracte, a unor medii de stocare a

informației, nu răspund de informațiile stocate decât în condițiile anume

prevăzute de art. 12 - 15 din această lege, pentru a putea intra sub incidența

acestor dispoziții legale, inculpații trebuiau să facă dovada faptului că

ofereau în mod legal clienților lor, în baza relațiilor contractuale, aceste

așa-zise servicii de hosting, că derulau efectiv o activitate deplin legală.

Inculpații,

prevalându-se de mărturiile a 3 beneficiari, arată că au dovedit astfel că

desfășurau o activitate de hosting "în fapt", însă, esențial juridic

din punctul de vedere al instanței este că nu rezultă că s-ar fi alocat vreun

IP pentru aceste servicii, iar pe de altă parte, dacă societatea desfășura și

această activitate, așa cum se pretinde, aceasta trebuia să se regăsească

expres la obiectul secundar de activitate, cu codul nr. 6311.12, așa cum

prevede Ordinul nr. 605 din 15 octombrie 2008 privind actualizarea clasificării

produselor și serviciilor asociate activităților - CPSA, sub denumirea

"servicii de găzduire a paginilor de web". Or, în înscrisul aflat

dosar urmărire penală nu figurează și această activitate cu acest cod nici la

obiectul principal și nici la cele secundare.

În cuprinsul

motivelor de recurs se invocă doar o așa-zisă împărțire de coduri, că codul

CAEN 7240, care apare în actul constitutiv al societății, din 2008, s-ar fi

subdivizat în cod 6311 și 6212.

Pe de altă parte, în

chiar declarația inculpatului T.D.D. dată în fața instanței de fond, a afirmat

că informația de pe cele patru hard disk-uri ridicate de la societate a fost

scrisă chiar de el.

Inculpaților, încă

din 6 octombrie 2008, li s-a pus în vedere de către procuror să înainteze toate

documentele pe care le dețin cu privire la activitatea de hosting, iar

inculpații nu s-au conformat, astfel încât nu pot beneficia de dispozițiile

legale invocate.

Din actele dosarului

reiese că la sediul societății inculpații dețineau mai multe sisteme de calcul

legate în rețea prin intermediul cărora se furniza semnal de internet

clienților SC N. SRL, iar pe serverul rețelei de internet erau puse la

dispoziția abonaților opere și produse purtătoare de drepturi conexe (fonograme

și videograme), programe de calculator și jocuri pe care abonații să le poată

accesa în orice moment, prin intermediul programului D., la adresa www.N.ro.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, în urma percheziției au fost ridicate un număr de șase hard

disk-uri care conțineau asemenea produse și care, așa cum s-a reținut în

constatarea tehnico-științifică realizată de O.R.D.A, erau mărfuri pirat

(reproduse ilegal). S-a reținut astfel că inculpații nu dețin autorizațiile

necesare emise de titularii drepturilor de autor pentru niciunul din sistemele

de operare, programele de calculator și operele audiovizuale găsite pe hard

disk-urile examinate.

În ceea ce privește

critica referitoare la realizarea în mod nelegal a constatării

tehnico-științifice de către O.R.D.A., reiterată și în recurs, Înalta Curte o

apreciază ca neîntemeiată.

Astfel, în conformitate

cu prevederile H.G. nr. 401/2006, O.R.D.A. este autoritate unică de constatare

tehnico-științifică în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe,

efectuând la solicitarea organelor de cercetare penală constatări

tehnico-științifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare

de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

În cauză s-a

solicitat de către organul de cercetare penală și s-a obținut autorizația de

percheziție informatică asupra sistemelor informatice sau suporturilor de

stocare a datelor informatice aflate la domiciliul inculpaților, sens în care

cu ocazia percheziției a fost identificat un sistem informatic (server) ce

cuprinde șase suporturi de stocare a datelor informatice, respectiv șase hard

disk-uri. Aceste suporturi care conțin date informatice au fost ridicate de

către organele de cercetare penală, aspect care a fost consemnat în

procesul-verbal de percheziție domiciliară aflat la dosar.

Faptul că aceste

suporturi nu au fost examinate la fața locului sau la sediul organului de

anchetă datorită conținutului mare de informații și a celorlalte aprecieri

realizate de anchetatori, ci s-a solicitat O.R.D.A. efectuarea unei constatări

tehnico-științifice în cauză, nu conduce la aprecierea că O.R.D.A. și-a

încălcat atribuțiile legale, așa cum sunt ele prevăzute de H.G. nr. 401/2008 și

că proba a fost obținută în mod nelegal și trebuie înlăturată.

De asemenea,

susținerea inclusiv din recurs potrivit căreia în procesul-verbal de consemnare

a capturilor ecran, în baza căruia s-a început urmărirea penală se menționează

greșit că informația este stocată într-un singur hard disk cu capacitatea de

1120 Gb și că acest aspect e nereal întrucât niciunul din cele șase hard

disk-uri ridicate cu ocazia percheziției nu are o capacitate mai mare de 320

Gb, nu are acoperire faptică. Niciodată nu s-a susținut această împrejurare în

cursul cercetărilor ci, așa cum s-a reținut în înscrisul de la fila 52 dosar

urmărire penală, s-a

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 42/2013
ârșirea infracțiunii prevăzute de art. 74 1 alin. (2) teza a ll-a raportat la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.; - 3 ani închisoare și 1 an interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pent
ÎCCJ 2012-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1601/2012
. (2) C. pen.. În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2439/2010
de art. 139 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 139 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în consecință: În
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 221/2012
Asupra recursului de față. În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 486 din 30 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr. 2377/1/2009 în "baza art.
ÎCCJ 2008-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1136/2008
, a dispus, printre altele: - în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., art. 18 1 C. pen., a achitat pe inculpații T.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu ap
Sursă