ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1496/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1496/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin sentința penală nr. 116 din 26

iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău în baza art. 9 alin. (1) lit. b),

lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

inculpata B.D., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, în perioada

iunie 2005-iunie 2008.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. inculpatei

i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpata

B.D. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de folosire, cu rea-

credință,

a creditului societății, în folosul propriu, în formă continuată, în perioada iunie

2005-iunie 2008.

În

conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata

având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare,

alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În

baza art. 86

1

C. pen. cu referire la art. 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate,

sub supraveghere, pe durată de 7 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpată.

În

temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. inculpata a

fost obligată, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri

de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de

pe lângă Tribunalul Buzău; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În

conformitate cu dispozițiile art. 359 C. proc. pen. s-a atras

atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea

suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul

de încercare, neexecutării obligațiilor civile sau neîndeplinirii cu rea-credință

a măsurilor de supraveghere.

În

baza art. 71 C. pen. inculpatei i s-au interzis drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în conformitate

cu prevederile art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere

a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În

temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 și

art. 1000 alin. (3) C. civ. inculpata, a fost obligată, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC D.P. SRL să plătească părții civile A.N.A.F. suma de 126.665,55 RON

din care 108.876,32 RON TVA și 17.789,23 RON impozit pe profit, cu titlu de despăgubiri

civile la care se vor adăuga majorările de întârziere legale până la data achitării

efective a debitului.

În

conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 998 C. civ. inculpata a fost obligată să plătească părții civile SC

D.P. SRL, prin administrator B.C., suma de 132.310 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță,

analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal

de sesizare din oficiu, actul de control din 23 aprilie 2008 al Gărzii Financiare,

secția Buzău, procesul-verbal din 23 aprilie 2008 încheiat de comisarii Gărzii Financiare,

secția Buzău, raportul de inspecție fiscală din 10 iulie 2009 încheiat de D.G.F.P.

Buzău, nota explicativă dată de inculpată, în

calitate de administrator al SC D.P. SRL, procesul-verbal

încheiate la data de 24 octombrie 2008, 21 noiembrie 2008, 11 noiembrie 2008, 18

septembrie 2008, 14 noiembrie 2008 de D.G.F.P. Buzău, concluziile rapoartelor de

expertiză întocmite de experții contabili judiciari O.C.V. (în faza de urmărire

penală) și D.B. (în faza de cercetare judecătorească), concluziile raportului de

constatare tehnico-științifică din 4 aprilie 2008, contractul de achiziție produse

din 3 mai 2006, procesul-verbal din 2 mai 2006, contractul de furnizare din 16

martie 2007, facturile și chitanțele fiscale atașate la dosar, declarațiile inculpatei,

declarațiile martorilor precum și celelalte înscrisuri atașate la dosar, a reținut

următoarele:

Inculpata B.D. s-a ocupat de administrarea

societății și de realizarea tuturor operațiunilor, fiind și împuternicită prin procură

notarială de învinuitul B.C. care a avut doar o implicare tangențială în activitatea

societății determinată mai mult de relațiile de căsătorie dintre cei doi decât de

calitatea pe care o avea în societate.

În urma controlului efectuat la data de

9 august 2007 de lucrători din cadrul I.P.I. Buză, Serviciul de Investigare a Fraudelor,

aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și în baza planului de acțiune

existent la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor pe linia verificării

legalității activităților desfășurate în domeniile producerii și comercializării

produselor de panificație și a băuturilor alcoolice, la magazinul din satul V.P.,

comuna S., județul Buzău aparținând SC D.P. SRL, s-au constatat o serie de ilegalități,

respectiv faptul că societatea a aprovizionat marfă, produse de panificație și băuturi

alcoolice fără documente de proveniență și că o mare parte din operațiunile de vânzare

efectuate în ziua controlului nu au fost înregistrate în casa de marcat.

De asemenea, cu ocazia aceluiași control,

au fost identificate în magazinul societății două caiete tip studențesc cu înregistrări

extracontabile, completate de vânzătoarele magazinului, martorele S.M. și M.S.,

în perioadele 8 iunie 2007-5 august 2007 și 6 august 2007-9 august 2007, aceste

caiete precum și documentele de evidență contabilă fiind ridicate în vederea cercetărilor,

toate aceste înscrisuri fiind valorificate împreună cu comisarii Gărzii Financiare,

secția Buzău, efectuându-se în acest sens verificări încrucișate, deplasări la societățile

care figurau ca furnizori ai SC D.P. SRL, interogări ale bazelor de date ale Ministerului

Finanțelor, Oficiului Registrului Comerțului și ale Poliției Române, la data de

23 aprilie 2008 finalizându-se actul de control al Gărzii Financiare care a cuprins

activitatea desfășurată de SC D.P. SRL în perioada 2006-2007, activitate ce s-a

materializat în proces-verbal de control din 23 aprilie 2008.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit

faptul că în perioada mai 2006-aprilie 2007, au fost înregistrate în evidența contabilă

a SC D.P. SRL

, un număr de

22 facturi fiscale reprezentând aprovizionări cu diverse sortimente de saltele de

la diferite firme de pe raza municipiului București, în valoare totală de 101.921,15

RON.

La data de 23 martie 2007, SC D.P. SRL

s-a aprovizionat cu diferite cantități de poliuretan flexibil debitat (burete) de

la SC W.I. SRL București, conform facturii fiscale, în valoare totală de 6.860,71

RON, care a fost înregistrată în evidența contabilă a societății.

În

perioada mai 2006-aprilie 2007, SC D.P. SRL a livrat diferite

sortimente de saltele către diverse instituții bugetare dar, cu prioritate, către

Spitalul Județean Buzău, valoarea livrărilor către acesta fiind de 84.507,95 RON,

valoarea totală a saltelelor livrate în perioada menționată fiind de 100.712,40

RON.

Astfel, la Spitalul Județean Buzău, SC

D.P. SRL a livrat burete (poliuretan flexibil debitat) achiziționat de la SC

W.I. SRL București, care a fost transportat cu un camion însoțit de inculpata B.D.,

burete pe care ulterior l-a îmbrăcat cu huse de diferite tipuri și culori, de dimensiunea

buretelui adus, după aceea, procedându-se la recepția acestuia ca saltele, în total,

fiind aduse, în două rânduri, 518 bucăți de burete.

În

consecință, SC D.P. SRL nu a comercializat saltele gata confecționate

în valoare totală de 101.921,15 RON, aprovizionate de la diferite societăți de pe

raza municipiului București (conform facturilor fiscale identificate înregistrate

în contabilitate), ci poliuretan flexibil debitat (burete) în valoare de 36.1696,60

RON, aprovizionat de la SC W.I. SRL București pe care l-a îmbrăcat ulterior cu huse

de pânză, această situație de fapt rezultând cu certitudine din declarația martorului

A.I., magaziner în cadrul Spitalului Județean Buzău, din care a rezultat faptul

că această instituție a primit doar burete și huse și nu saltele gata confecționate;

fișa contabilă a clientului SC D.P. SRL, transmisă de SC W.I. SRL București și copiile

aferente ale facturilor, chitanțelor cu care s-au achitat aceste facturi, precum

și extrasele bancare ce evidențiază încasările cu ordin de plată din partea clientului,

documente din care a rezultat faptul că, în perioada mai 2006-aprilie 2007, SC

D.P. SRL a mai efectuat un număr de 10 operațiuni de aprovizionare cu poliuretan

flexibil debitat, aceste aprovizionări nefiind înregistrate în evidența contabilă

a societății, valoarea totală a poliuretanului flexibil debitat aprovizionat în

perioada mai 2006-aprilie 2007, fiind de 36.696,60 RON, inclusiv cel înregistrat

în evidența contabilă în baza facturii din 23 martie 2007; declarațiile martorilor

I.E. și O.E.F., din care a rezultat că aceștia au efectuat transporturi de burete

pentru SC D.P. SRL atât în cursul anului 2006 cât și în cursul anului 2007, aprovizionările

cu cantitățile de burete efectuându-se atât cu mijlocul de transport aparținând

societății (X1) cât și cu două autocamioane X2 precum și din faptul că societățile

de la care s-ar fi făcut

aprovizionările

cu saltele nu au avut niciun fel de relații comerciale cu SC D.P. SRL, aceste aprovizionări

fiind fictive.

Astfel, au fost întâlnite societăți care

au fost înființate ulterior emiterii facturii de livrare (SC E.T. SRL București);

documente fiscale emise anterior ridicării lor de la tipografia emitentă (factura

fiscală și chitanța emise în numele SC N.P.U.T. SRL București); unii administratori

ai societăților furnizoare au declarat organelor de poliție că nu au derulat relații

comerciale cu firme din Buzău (SC F.N.A.I. SRL București, SC K.D.C. SRL București,

SC I.C. SRL București); unele societăți nu au ca obiect de activitate comerțul cu

saltele ori produse similare, obținând venituri din închirierea de spații, prestări

servicii în domeniul imobiliar ori comerț cu produse alimentare (SC B.M.C.T.

SRL București, SC V.G. SRL București, SC L.M. SRL București).

Caracterul fictiv al operațiunilor de aprovizionare

cu saltele rezultă și din faptul că mijlocul de transport menționat în facturile

de aprovizionare, respectiv autoturismul X1, și autoturismul X3, raportat la numărul

de saltele ce figurează pe factură și volumul acestora, fiind aproape imposibil

ca în aceste autovehicule să încapă atâtea saltele și, deci, ca aceste aprovizionări

să fi avut loc.

Din cuprinsul raportului de constatare

tehnico-științifică grafoscopică din 4 aprilie 2008, întocmit de Serviciul Criminalistic

al I.P.J. Buzău, ce a vizat natura grafoscopică a celor 127 facturi fiscale, aici

fiind incluse și facturile de aprovizionare fictivă cu alt tip de marfă, a rezultat

că scrisul depus pe mai multe seturi de facturi aparținând la societăți diferite,

este același, indicând aceeași persoană care a completat documente fiscale în numele

mai multor societăți, fapt care întărește caracterul ilicit al operațiunilor de

aprovizionare cu saltele.

În consecință, raportat la considerentele

reținute mai sus, a rezultat cu certitudine faptul că în evidența contabilă a SC

D.P. SRL au fost înregistrate operațiuni fictive de aprovizionări cu saltele, pentru

a majora cheltuielile societății și, implicit, a reduce masa impozabilă, urmărindu-se

sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul statului.

Astfel, prin procesul-verbal încheiat de

organele de control din cadrul Gărzii Financiare, s-a concluzionat că SC D.P.

SRL s-a sustras de plata unui impozit pe profit în cuantum de 8.607,21 RON și a

unui TVA în cuantum de 10.220,76 RON.

De asemenea, din verificarea actelor contabile

ale SC D.P. SRL a mai rezultat că în perioada ianuarie 2006-aprilie 2007, SC

D.P. SRL s-a aprovizionat de la un număr de 23 de firme din București, cu diferite

mărfuri (confecții, încălțăminte, lenjerii) pe care le-a livrat, în cea mai mare

parte unor instituții publice de pe raza județului Buzău, cum ar fi: D.G.A.S.P.C.

Buzău, Spitalul Județean Buzău, Centre de Plasament din județul Buzău.

Pe baza proceselor-verbale puse la dispoziție

de organele de poliție precum și raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică

din 4 aprilie 2008 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Buzău,

s-a stabilit, de asemenea, că relațiile comerciale cu cele 23 firme sunt fictive,

cu toate că livrările de diverse bunuri de la SC D.P. SRL către diverși beneficiari,

instituții publice au avut loc, însă mărfurile respective au fost achiziționate

fără documente de proveniență, în actul de control al Gărzii Financiare fiind prezentate

pentru fiecare societate comercială în parte, motivele pentru care acestea nu pot

fi considerate furnizori reali ai SC D.P. SRL.

Astfel, s-a stabilit că valoarea totală

a cheltuielilor evidențiate în contabilitatea societății care nu au avut la bază

operațiuni reale de aprovizionare de la firmele menționate în documentele justificative

se ridică la suma de 410.918,20 RON, din care costul mărfurilor este de 345.307,67

RON, iar TVA deductibil 65.607,86 RON, prin înregistrarea în evidența contabilă

a acestor operațiuni care nu reflectă realitatea, bugetul consolidat al statului

fiind prejudiciat cu suma de 65.607,86 RON, reprezentând TVA dedus în mod nelegal.

În ceea ce privește evidența extracontabilă

identificată la magazinul societății, din compararea datelor înscrise în cele două

caiete cu evidența contabilă a societății, a rezultat faptul că cea mai mare parte

a mărfurilor descrise în cele două caiete nu se regăsesc în evidența contabilă a

societății, pentru aceste mărfuri neexistând documente legale justificative de proveniență.

Astfel, din declarația numitei S.M., angajată

în calitate de vânzătoare-gestionară la magazinul SC D.P. SRL din satul V.P., comuna

B., județul Buzău a rezultat că de aproximativ un an de zile de când lucra la magazinul

societății primea marfă de la furnizori fără documente de proveniență, iar banii

rezultați din vânzările zilnice erau ridicați de inculpata B.D. la sfârșitul programului.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada

8 iunie 2007-8 august 2007, SC D.P. SRL s-a aprovizionat și a comercializat marfă,

fără documente legale justificative de proveniență, la preț de vânzare cu amănuntul,

în valoare totală de 68.294,20 RON, prin neînregistrarea în evidența contabilă a

societății a veniturilor din vânzarea mărfurilor fără documente legale justificative

de proveniență, SC D.P. SRL, sustrăgându-se de la plata unui TVA în cuantum de 10.906,58

RON și a unui impozit pe profit în cuantum de 9.182,02 RON.

Prin actul de control întocmit de organele

din cadrul Gărzii Financiare s-a concluzionat că, prin metodele descrise mai sus,

reprezentanta SC D.P. SRL, județul Buzău, inculpata B.D., în calitate de administrator

împuternicit, s-au sustras de la plata unui TVA în cuantum de 86.735,20 RON, a unui

impozit pe profit de 17.789,23 RON, totodată, fiind folosită în interes personal,

contrar intereselor societății, suma de 132.310 RON, provenită din veniturile realizate

și neînregistrate în contabilitatea societății, aceste sume fiind confirmate și

de inspectorii din cadrul D.G.F.P. a județului Buzău în raportul de inspecție fiscală

din 10 iulie 2009.

În conținutul raportului de expertiză contabilă

întocmit în faza de urmărire penală au fost revizuite anumite sume, considerându-se

că TVA-ul sustras prin înregistrarea acelor aprovizionări fictive de saltele este

în cuantum de 16.273,15 RON care trebuie diminuat cu suma de 4.763,69 RON reprezentând

TVA dedus corespunzător aprovizionărilor reale cu burete de la SC W.I. SRL neînregistrate,

astfel încât suma corespunzătoare TVA sustrasă în urma tranzacțiilor cu saltele-burete

este de 11.509,46 RON, o diferență mai apărând și la TVA-ul aferent veniturilor

realizate în magazinul societății și regăsite pe cele două caiete tip studențesc,

expertul reținând ca sumă sustrasă 8.647,00 RON.

Concluziile expertului contabil, confirmate

și de expertul contabil judiciar din faza de cercetare judecătorească au valabilitate

pentru calcularea impozitului pe profit doar în situația în care operațiunile financiar-contabile

sunt înregistrate în totalitate în evidența contabilă și reflectă realitatea activității

comerciale a societății în cauză, însă, experților li s-a solicitat să calculeze

impozitul pe profit de la plata căruia inculpata s-a sustras ca urmare a operațiunilor

financiar-contabile fictive.

În aceste împrejurări, s-a reținut că impozitul

pe profit sustras este în cuantumul stabilit de către organele de control fiscal

ale Gărzii Financiare, secția Buzău și ale D.G.F.P. a județului Buzău.

La raportul de expertiză contabilă întocmit

în faza de urmărire penală, inculpata, prin apărător ales, a formulat obiecțiuni,

solicitându-i expertului să stabilească taxele și impozitele sustrase, reținând

ca reale toate documentele puse la dispoziție, această situație neputând fi avută

în vedere, deoarece toate mijloacele de probă administrate în cauză au condus la

concluzia certă că documentele la care se face referire sunt fictive și la fel și

operațiunile corespunzătoare.

Inculpata nu a mai formulat obiecțiuni

la raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de cercetare judecătorească,

raport de expertiză ce a confirmat concluziile raportului de expertiză contabilă

întocmit în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește concluziile raportului

de expertiză contabilă întocmit în faza de cercetare judecătorească, acestea nu

sunt relevante în cauză în condițiile în care expertul contabil a avut în vedere

ca fiind reale toate documentele puse la dispoziție, toate mijloacele de probă administrate

în cauză conducând însă la concluzia certă că documentele la care se face referire

sunt fictive ca de altfel și operațiunile corespunzătoare acestora.

La data de 5 noiembrie 2010, s-au extins

cercetările și s-a început urmărirea penală față de inculpata B.D. pentru că în

perioada iunie 2005-iunie 2008, au fost înregistrate în evidențele contabile ale

SC D.P. SRL și alte operațiuni nereale de aprovizionare cu mărfuri în valoare totală

de 144.759,21 RON, de la un număr de șase furnizori de pe raza municipiului București,

respectiv SC P.T. SRL, SC M. SRL, SC P.B.S. SRL, SC D.M. SRL, SC E.A. SRL și SC

M.C. SRL, în acest fel, cauzând bugetului statului un prejudiciu în cuantum de 23.112

RON, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal.

În consecință, prin faptele de evaziune

fiscală comise în mod repetat de către inculpata B.D., a fost creat bugetului de

stat un prejudiciu în valoare totală de 126.665,55 RON, din care 108.876,32 RON

reprezentând TVA sustrasă și 17.789,23 RON reprezentând impozit pe profit sustras,

fiind folosit în interes personal, contrar intereselor societății, suma de 132.310

RON, provenită din veniturile realizate și neînregistrate în contabilitatea societății.

Prima instanță a apreciat că, în drept,

faptele inculpatei B.D., care, în calitatea sa de administrator împuternicit la

SC D.P. SRL, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, în

perioada 8 iunie 2007-8 august 2007, nu a înregistrat în evidențele contabile ale

societății veniturile rezultate din comercializarea de mărfuri fără documente legale

de proveniență prin magazinul societății din satul V.P., comuna S., județul Buzău,

în cuantum de 68.294,20 RON, sustrăgându-se în acest fel, de la plata unei T.V.A.

în cuantum de 8.647,00 RON, și a unui impozit pe profit în cuantum de 9.182,02 RON;

în perioada mai 2006-aprilie 2007, a înregistrat în evidența contabilă a societății

cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale de aprovizionare cu saltele

în valoare de 101.921,15 RON, sustrăgându-se astfel, de la plata TVA de 11.509,46

RON și a unui impozit pe profit în sumă de 8.607,21 RON; în perioada iunie 2005-iunie

2008, a înregistrat în contabilitatea societății aprovizionări cu diverse mărfuri

(confecții, încălțăminte, lenjerii, etc.) în valoare totală de 555.677,41 RON de

la diverși furnizori din municipiul București (printre aceștia numărându-se și furnizorii

fictivi de saltele din perioada susmenționată), care nu au avut la bază operațiuni

reale, fapt ce a determinat deducerea în mod nelegal a unei T.V.A. de 88.719,86

RON, totodată, a folosit în interes personal suma de 132.310 RON, reprezentând venituri

realizate și neînregistrate în contabilitatea societății, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată și de folosire, cu rea-credință,

a creditului societății, în folosul propriu, în formă continuată, prevăzute și pedepsite

de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate,

instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

aceste infracțiuni, gradul de

pericol

social al faptelor săvârșite de inculpată, atitudinea relativ nesinceră a acesteia

atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, dar

și faptul că inculpata nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii

penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, în termen legal, inculpata B.D., și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice,

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Buzău, căi de atac ce au fost respinse ca nefondate prin

decizia penală nr. 189 din 16 noiembrie 2012 a Curții de apel Ploiești. Pentru a

pronunța această soluției Curtea, examinând sentința apelată, în raport, de criticile

formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele

de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., și în

limitele impuse de art. 372 și art. 373 C. proc. pen., a reținut următoarele:

Cu privire la critica formulată de către

apelantă, vizând nemotivarea hotărârii pronunțate de către prima instanță, Curtea

a apreciat că aceasta este nefondată, în condițiile în care instanța de fond a respectat

integral prevederile art. 356 C. proc. pen., indicând pe de o parte faptele reținute

în sarcina inculpatei, iar pe de alta realizând o amplă analiză a mijloacelor de

probă care au servit drept temei al reținerii faptelor în sarcina inculpatei. În

considerentele hotărârii atacate au fost indicate toate mijloacele de probă care

au determinat instanța la reținerea stării de fapt, iar analiza acestora s-a realizat

în mod corespunzător, fiind indicate elementele ce au condus instanța la formarea

convingerii intime cu privire la starea de fapt, precum și elementele care au determinat-o

să respingă anumite probe dintre cele aflate la dosarul cauzei.

Judecătorul fondului, contrar susținerilor

inculpatei a indicat expres care sunt actele materiale care intră în conținutul

constitutiv al fiecărei infracțiuni reținute în sarcina acesteia, indicând și timpul

când acestea au fost comise, precum și mijloacele de probă care l-au condus la reținerea

acestora.

Faptul că în considerentele hotărârii atacate

sunt reluate o parte din aspectele reținute în actul de sesizare a instanței de

judecată reprezintă un element obligatoriu al considerentelor sentinței judecătorești,

în conformitate cu prevederile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., text legal

ce impune acest lucru și nu un element care să conducă la concluzia analizării cu

superficialitate a probelor dosarului așa cum susține apelanta.

Totodată s-a arătat nu se poate considera

că motivarea sentinței realizată de către judecătorul fondului nu ar corespunde

jurisprudenței C.E.D.O. invocată de către apelantă, în considerentele sentinței

fiind indicate toate elementele care au condus instanța la adoptarea soluției, elemente

care, în opinia Curții, au fost considerate suficiente pentru a constitui o bază

a controlului jurisdicțional exercitat ca urmare a apelării acesteia.

În

ceea ce privește situația de fapt, Curtea a apreciat că aceasta

a fost corect și complet reținută, și că s-a realizat o justă interpretare și apreciere

a mijloacelor de probă administrate, din care a rezultat atât existența faptelor

pentru care inculpata B.D. a fost trimisă

în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege, de

către inculpată.

Au fost avute astfel în vedere: procesul-verbal

de sesizare din oficiu, actul de control din 23 aprilie 2008 al Gărzii Financiare,

secția Buzău, procesul-verbal din 23 aprilie 2008 încheiat de comisarii Gărzii Financiare,

secția Buzău, raportul de inspecție fiscală din 10 iulie 2009 încheiat de D.G.F.P.

Buzău, nota explicativă dată de inculpată, în calitate de administrator al SC

D.P. SRL, procesul-verbal încheiate la data de 24 octombrie 2008, 21 noiembrie 2008,

11 noiembrie 2008, 18 septembrie 2008, 14 noiembrie 2008 de D.G.F.P. Buzău, concluziile

rapoartelor de expertiză întocmite de experții contabili judiciari O.C.V. (în faza

de urmărire penală) și D.B. (în faza de cercetare judecătorească), concluziile raportului

de constatare tehnico-științifică din 4 aprilie 2008, contractul de achiziție produse

din 3 mai 2006, procesul-verbal din 2 mai 2006, contractul de furnizare din 16

martie 2007, facturile și chitanțele fiscale atașate la dosar, declarațiile inculpatei,

declarațiile martorilor precum și celelalte înscrisuri atașate la dosarul de urmărire

penală.

Pe baza acestor mijloace de probă în mod

corect s-a constatat că inculpata, în calitatea sa de administrator împuternicit

la SC D.P. SRL, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat,

în perioada 8 iunie 2007-8 august 2007, nu a înregistrat în evidențele contabile

ale societății veniturile rezultate din comercializarea de mărfuri fără documente

legale de proveniență prin magazinul societății din satul V.P., comuna S., județul

Buzău, în cuantum de 68.294,20 RON, sustrăgându-se, în acest fel, de la plata TVA

în cuantum de 8.647,00 RON și a unui impozit pe profit în cuantum de 9.182,02 RON.

De asemenea, în perioada mai 2006-aprilie 2007 a înregistrat în evidența contabilă

a societății cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale de aprovizionare

cu saltele în valoare de 101.921,15 RON, sustrăgându-se, astfel, de la plata TVA

de 11.509,46 RON și a unui impozit pe profit în sumă de 8.607,21 RON. Mai mult,

în perioada iunie 2005-iunie 2008, a înregistrat în contabilitatea societății aprovizionări

cu diverse mărfuri (confecții, încălțăminte, lenjerii, etc.) în valoare totală de

555.677,41 RON de la diverși furnizori din municipiul București (printre aceștia

numărându-se și furnizorii fictivi de saltele din perioada susmenționată), care

nu au avut la bază operațiuni reale, fapt ce a determinat deducerea în mod nelegal

a TVA-ului de 88.719,86 RON și totodată, a folosit în interes personal suma de 132.310

RON, reprezentând venituri realizate și neînregistrate în contabilitatea societății.

Cu privire la criticile formulate de către

apelantă în privința stării de fapt reținute de către prima instanță, Curtea a considerat

că acestea sunt nefondate.

În primul rând, în ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), lit. c) din Legea nr. 241/2005, reținută

în sarcina apelantei, vizând comercializarea în perioada 8 iunie 2007-8 august 2007

a diferitelor produse, în cuantum total de 68.294,20 RON, fără ca veniturile obținute

să fie înregistrate în evidențele contabile ale societății al cărei administrator

era, SC D.P. SRL, Curtea a reținut, în acord cu prima instanță, că această faptă

a fost stabilită din analizarea datelor înscrise în cele două caiete cu evidență

extracontabilă descoperite la sediul societății.

Descoperirea acestor înscrisuri a fost

elementul determinant în analizarea activității pe care a desfășurat-o inculpata.

S-a arătat că, din punct de vedere probator,

aceste înscrisuri nu pot fi contestate, în condițiile în care în mod evident au

fost întocmite fără intenția de a ajunge în posesia organelor statului, nefiind

preconstituite, realizând doar o evidență paralelă a activității societății.

Susținerile martorelor O.M. și M.S. care

au indicat în declarațiile pe care le-au dat atât în cursul urmăririi penale, cât

și în fața instanței de judecată că aspectele menționate în aceste caiete reprezintă

doar produsele pe care le solicitau anumiți clienți și care nu se aflau în magazin,

sau produse pe care le observau la magazine concurente și pe care le-ar fi dorit

a fi dorit în magazinul unde lucrau, au fost înlăturate, instanța considerându-le

în mod evident nesincere. În nici un caz nu se poate vorbi de necesarul de produse

al magazinului, în condițiile în care însemnările nu menționează asemenea bunuri,

ci produsele erau indicate prin folosirea unor denumiri generice, iar în dreptul

fiecăruia se menționa cantitatea și prețul aferent.

În opinia instanței de apel, structura

însemnărilor din aceste caiete relevă fără îndoială caracterul de evidență contabilă

paralelă, în fiecare zi fiind menționate atât aprovizionările realizate, cât și

vânzările realizate, evidențiindu-se atât totalul sumelor datorate pentru plata

aprovizionării, cât și sumele rezultate din comercializarea produselor. Faptul că

în perioada la care se referă însemnările realizate în cele două caiete, de două

luni, punctul de lucru al societății al cărei administrator era inculpata a comercializat

bunuri de o valoare ridicată nu este un element care să conducă la concluzia că

însemnările cuprinse în acestea nu sunt corespondente realității. Pe de o parte

pentru că nu se poate stabili care au fost condițiile concrete în care s-a realizat

această activitate comercială intensă, iar pe de altă parte pentru că existența

unei activități mai reduse nu poate fi reținută din probele administrate în cauză,

probe pe care inculpata le putea administra atât în fața primei instanțe, cât și

cu ocazia soluționării prezentului apel.

Cu privire la faptul că expertizele contabile

întocmite în cauză nu au reținut valoarea bunurilor comercializate și menționate

în evidența extracontabilă ținută, Curtea a arătat că acest lucru a fost posibil

datorită faptului că modalitatea de întocmire și consemnare a activităților s-a

realizat după un alt tipar, fără a fi respectate canoanele stabilite prin legea

contabilității și normele de aplicare a acestui act normativ.

În fine, cu privire la această critică,

instanța de apel a reținut că neconstatarea unei diferențe între mărfurile intrate

și cele ieșite, conform evidenței contabile a societății, este în mod evident rezultatul

faptului că, așa cum rezultă din analiza celor două caiete, omisiunea de a înregistra

în evidența contabilă a vizat atât mărfurile aprovizionate, cât și cele comercializate,

situație în care în mod evident nu se putea constata o diferență între soldul mărfurilor

intrate în societate și soldul casei.

În

ceea ce privește calitatea în care a acționat în cadrul societății

inculpata, Curtea a menționat faptul că aceasta nu a contestat niciodată împrejurarea

că era persoana care realiza efectiv administrarea SC D.P. SRL, declarația pe care

aceasta a dat-o în fața primei instanțe, neprezentând nici un element sub acest

aspect, inculpata menționând că a realizat toate activitățile reținute în sarcina

sa prin actul de inculpare.

Pe de altă parte, faptul că procura prin

care inculpata a fost împuternicită să realizeze administrarea SC D.P. SRL de către

asociatul unic B.C., a fost emisă la 13 ianuarie 2004, atunci când societatea comercială

era înregistrată sub o altă denumire, nu este de natură a conduce la concluzia că

dreptul de reprezentare ce i-a fost conferit prin aceasta a încetat la momentul

modificării denumirii societății comerciale, în condițiile în care din actele și

lucrările dosarului nu rezultă faptul că această împuternicire a fost retrasă de

către emitentul ei și nici faptul că schimbarea denumirii societății ar fi fost

însoțită și de o schimbare a asociatului unic.

De asemenea, Curtea a mai reținut că din

actele și lucrările dosarului, rezultă indubitabil faptul că în toate perioada de

referință în cauză, inculpata a realizat toate actele de administrare a societății

cu privire la care fusese împuternicită de administratorul acesteia, asociatul unic

B.C., mandatul primit de către inculpată prin procura menționată anterior fiind

în mod evident exercitat de către aceasta în limitele împuternicirii primite.

Cu privire la înregistrarea în evidențele

fiscale ale societății a unor aprovizionări fictive cu produse, în vederea sustragerii

de la plata impozitelor și taxelor legale, Curtea a înlăturat apărările inculpatei

apelante în sensul că aceste înregistrări consemnează operații reale, pe de o parte,

iar pe de alta că nu are nici o culpă în faptul că facturile emise pentru o parte

dintre produse erau emise de societăți fictive.

În

ceea ce privește primul aspect, cu referire la înregistrarea

în contabilitatea societății a facturilor fiscale care atestau aprovizionarea cu

saltele în valoare de 101.921,15 RON, saltele care ulterior au fost livrate Spitalului

Județean Buzău, în cadrul contractului încheiat cu SC D.P. SRL, Curtea, în acord

cu prima instanță, a reținut faptul că în realitate ceea ce s-a livrat unității

bugetare a fost burete debitat și huse din pânză aferente.

Aprovizionarea cu burete debitat a rezultat

fără putință de tăgadă din analiza facturilor fiscale emise de către SC W.I.

SRL București, atât

cele înregistrate în contabilitatea SC

D.P. SRL, cât și cele care nu au fost menționate în această evidență. Mai mult,

chiar inculpata a recunoscut în declarația pe care a dat-o în fața primei instanțe

realizarea acestei aprovizionări. Susținerile acesteia referitoare la ulterioara

degradare a buretului datorită nedepozitării corespunzătoare nu au putut fi reținute

ca fiind sincere, în condițiile în care nu rezultă din probele dosarului asemenea

stare de fapt. De asemenea, în accepțiunea Curții, față de obiectul de activitate

al societății, aprovizionarea cu o cantitate de buret atât de mare nu ar avea nici

o justificare decât în măsura în care teza transformării acestui produs în saltele

ar fi acceptată.

Pe de altă parte nu au putut fi ignorate

nici declarațiile martorului A.I., date inclusiv în fața primei instanțe, în care

acesta arăta că atunci când a recepționat, în calitate de reprezentant al Spitalului

Județean Buzău, saltelele de la SC D.P. SRL, a constatat că acestea erau în realitate

bucăți de burete care au fost îmbrăcate în husele potrivite chiar la fața locului,

potrivit clauzelor contractuale.

În

fine, Curtea a mai reținut și faptul că, din materialul probator

existent la dosarul cauzei a rezultat că societățile comerciale menționate în facturile

fiscale ca fiind cele de la care s-a realizat aprovizionarea cu saltele fie nu erau

înființate la momentul emiterii facturilor, fie nu au derulat relații comerciale

cu societatea administrată de către inculpată, fie nu au în obiectul de activitate

comerțul cu saltele sau produse similare.

Aceste elemente, alături de cele prezentate

și de instanța de fond, vizând modul în care s-ar fi realizat aprovizionarea cu

saltele, respectiv prin intermediul autoturismelor societății, care în mod practic

nu ar fi putut transporta cantitatea de produse livrate spitalului, precum și cele

rezultate din raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică, au condus

la concluzia certă că aprovizionarea cu saltele, rezultată din evidențele contabile

ale SC D.P. SRL a avut un cert caracter fictiv, înregistrările în contabilitate

realizate având drept scop majorarea cheltuielilor societății, în vederea reducerii

masei impozabile și pe cale de consecință sustragerea de la plata obligațiilor fiscale

către bugetul statului.

Cu privire la cel de-al doilea aspect al

susținerilor, apelantei, Curtea a apreciat că faptele prezentate, vizând aprovizionarea

cu mărfuri din București, din complexele comerciale E. sau D.R., de la comercianți

a căror legală funcționare nu o putea verifica, facturile emise de către aceștia

fiind înregistrate în contabilitate în forma în care au fost emise, fără a exista

vreo vinovăție din partea inculpatei cu privire la necorespunderea acestora la starea

de fapt, nu pot fi reținute în forma menționată.

În

condițiile în care în contabilitatea societății au fost înregistrate

toate operațiunile de achiziționare produse pe baza unor facturi care, în urma constatării

tehnico-științifice menționate anterior, s-a stabilit că au fost completate de către

aceeași persoană, chiar dacă proveneau de la societăți comerciale diferite, nu se

poate considera că acestea confirmă operații reale de aprovizionare. Aceasta, cu

atât mai mult cu cât o parte dintre aceste societăți comerciale erau fictive, iar

în evidențele contabile al altor societăți nu figurează relații comerciale cu societatea

comercială al cărei administrator era inculpata, așa cum acest lucru rezultă indubitabil

din raportul de inspecție fiscală întocmit de către D.G.F.P. Buzău.

Curtea nu a putut accepta susținerile inculpatei

apelante, în sensul că nu se poate reține în sarcina sa comiterea infracțiunii de

evaziune fiscală întrucât nu a acționat cu vinovăție în comiterea faptei, în condițiile

în care în mod evident aceasta a cunoscut că facturile pe care le-a înregistrat

în contabilitatea societății pentru a justifica aprovizionarea cu produse nu reflectă

operațiuni reale, așa cum s-a arătat anterior, scopul urmărit fiind acela de a reduce

cuantumul obligațiilor bugetare pe care societatea le datora, prin înscrierea unor

cheltuieli mai mari decât cele reale.

În

fine, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 272

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, Curtea a reținut că, în condițiile în care

prin comiterea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c) din

Legea nr. 241/2005 societatea al cărei administrator era inculpata s-a sustras de

la plata unor obligații față de bugetul de stat, prin modalitățile menționate, iar

sumele astfel obținute nu au figurat în nici un mod în contabilitatea societății,

concluzia la care s-a oprit instanța de fond în sensul însușirii acestora de către

inculpată apare ca fiind una firească, căci în caz contrar sumele obținute ar fi

trebuit să figureze în patrimoniul societății comerciale.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat

că atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatei au fost în mod judicios reținute,

în realitate aceasta înregistrând în evidențele contabile ale societății administrate

facturi fiscale care nu reflectă operațiuni comerciale reale și nu constituie documente

justificative pentru deducerea TVA-ului, fapt care în drept întrunește elementele

constitutive ale mfracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., iar sumele de bani obținute în acest mod fiind însușite de către aceasta,

faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Așadar, încadrarea juridică dată faptelor

a fost apreciată ca fiind corectă, vinovăția apelantei inculpată fiind confirmată

de mijloacele de probă detaliate anterior, așa că soluția de condamnare a acesteia

este justă, Curtea considerând că și individualizarea pedepsei s-a realizat cu respectarea

cerințelor înscrise în art. 52 și art. 72 C. pen., prima instanță proporționalizând

pedeapsa la limita minimă specială și dispunând executarea într-o modalitate non

privativă de libertate.

Pe cale de consecință, criticile apelantei

inculpată privitoare la greșita sa condamnare au fost apreciate ca nefondate, neimpunându-se

deci reformarea hotărârii în latură penală, care a fost în mod judicios rezolvată

de către prima instanță.

În ceea ce privește criticile vizând greșita

soluționare a laturii civile a cauzei, critici formulate de apelanta parte civilă,

D.G.F.P. Buzău, Curtea a constatat de asemenea că acestea nu sunt fondate în raport

de următoarele argumente:

Prima instanță a realizat o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. care reglementează obiectul acțiunii civile,

stabilind în concret că, potrivit art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., repararea

pagubei să se facă prin plata unei despăgubiri bănești dat fiind obiectul acțiunii

penale și faptul că infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c)

din Legea nr. 241/2005, dedusă judecății este o infracțiune de rezultat.

Din acest punct de vedere s-a observat

că potrivit actului de sesizare, inculpata a fost dedusă judecății pentru producerea

unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 1.226.665,55 RON din

care 108.876,32 RON TVA și 17.789,23 RON, impozit pe profit.

Potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata

se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare al instanței,

iar sub acest aspect Curtea a reținut că apelanta-inculpată a fost trimis în judecată

pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în raport de prejudiciul constatat

prin actul de sesizare al instanței, care este acela evidențiat în cele ce preced.

În

atare situație, Curtea a constatat că, nu se poate antrena

răspunderea civilă a inculpatei pentru sume superioare celor pentru care aceasta

a fost trimisă în judecată, instanța de fond, în raport de cererea de constituire

de parte civilă aflată la dosar, dispunând în plus ca inculpata să achite și majorările

de întârziere legale până la data achitării efective a debitului, ca aplicare a

principiului potrivit căruia cel vinovat de producerea unui prejudiciu este obligat

să acopere atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat.

Din analiza raportului de inspecției fiscală

aflat la dosarul de urmărire penală a rezultat că diferența dintre suma pretinsă

de partea civilă și suma la plata căreia instanța de fond a obligat inculpata este

reprezentată tocmai de majorările legale aferente impozitului pe profit de la plata

căreia SC D.P. SRL s-a sustras.

În

raport de considerentele expuse, Curtea a constatat că prima

instanță a dat o rezolvare justă acțiunii civile alăturate celei penale, stabilind

în mod corect întinderea obligațiilor civile în sarcina de plată a inculpatei, în

raport de limitele fixate în art. 317 C. proc. pen., privind obiectul judecății,

precum și de principiul reparării integrale a prejudiciului, așa încât criticile

apelantei părți civile sub acest aspect sunt apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a județului Buzău și inculpata B.D.

Partea civilă a formulat motivele de recurs

în scris la data de 26 aprilie 2013, criticând neacordarea în integralitate a despăgubirilor

civile solicitate.

Prin motivele de recurs depuse la dosar

la 13 martie 2013 inculpata B.D. a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 17

2

, pct. 18

și pct. 14 C. proc. pen., dezvoltarea criticilor formulate din perspectiva dispozițiilor

legale invocate urmând a fi expusă ulterior, cu ocazia analizei acestora.

Analizând decizia recurată în raport de

motivele de recurs formulate și a cazurilor de casare în care acestea au fost încadrate,

Înalta Curte reține următoarele:

Asupra recursului declarat de către de

partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. a județului Buzău,

Înalta Curte reține că, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs

se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care

trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, iar în cazul nerespectării acestor dispoziții, instanța este obligată

să analizeze numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

În cauză, deși partea civilă a fost citată

în mod legal pentru primul termen de judecată ce a fost stabilit la data de 19

martie 2013, primind citația încă din 3 ianuarie 2013, aceasta și-a motivat recursul

ulterior primului termen de judecată, respectiv la data de 26 aprilie 2013. În aceste

condiții, Înalta Curte constată că efectul devolutiv al recursului acesteia este

restrâns la cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Cum singura critică formulată de partea

civilă nu poate fi circumscrisă decât dispozițiilor art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că aceasta nu mai poate face

obiectul cenzurii instanței de recurs, art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen. permițând verificarea hotărârii din perspectiva cazului de casare anterior

menționat doar în ipoteza în care a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatei,

ceea ce, în mod evident, nu este cazul, recurenta tinzând la agravarea situației

acesteia din punct de vedere al laturii civile.

În raport de aceste considerente, având

în vedere că nu se poate reține existența niciunuia dintre cazurile de casare care

pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă și o va obliga pe recurentă la plata sumei de 200 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Asupra recursului declarat de către inculpata

B.D.

Analizând prioritar cazurile de casare

ce atrag trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată total nefondate

criticile formulate.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., inculpata a invocat împrejurarea

că instanța de fond a preluat în integralitate textul rechizitoriului, nefăcând

niciun fel de analiză critică a faptelor redate în cuprinsul actului de sesizare,

iar instanța de apel a realizat doar

o

analiză sumară și superficială a acestora, astfel încât, în realitate, hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

În

primul rând se constată că recurenta nu invocă o lipsă de

motivare, ci insuficiența acesteia, critică ce, potrivit jurisprudenței instanței

supreme, nu se circumscrie cazului de casare analizat. Pe de altă parte, nici nu

se poate reține o insuficiență a motivării, hotărârea recurată satisfăcând toate

exigențele dispozițiilor art. 383 C. proc. pen. Astfel, instanța de apel a răspuns

detaliat tuturor criticilor formulate, atât celor vizând aspectele de procedură

(lipsa motivării), cât și celor care țineau de fondul cauzei, statuând asupra situației

de fapt în urma unei ample și coroborate analize a materialului probator administrat,

înlăturând motivat apărările formulate de către inculpată, precum și susținerile

martorelor O.M. și M.S., făcând referiri și la temeiurile de drept care au justificat

menținerea soluției de condamnare dispusă de către prima instanță.

În

condițiile în care, sub aspectul analizat, nu se constată

încălcări ale legii de către instanța de apel, Înalta Curte nu mai poate verifica

critica ținând de nemotivarea hotărârii de către prima instanță, respectiv că s-ar

fi preluat în integralitate conținutul rechizitoriului, aceasta fiind verificată

de către instanța de apel, care a considerat că hotărârea apelată, astfel cum a

fost motivată, permite exercitarea controlului judiciar în calea de atac.

În

ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.,

recurenta

inculpată a invocat faptul că instanțele nu s-ar fi pronunțat asupra unor probe

administrate care au relevanță asupra situației de fapt, respectiv declarațiile

martorilor I.E. și O.E.F. cu privire la faptul că buretele transportat de aceștia

nu corespunde ca dimensiune cu saltelele necesare unui pat de spital, concluziile

raportului de expertiză care statuează că nu se poate stabili dimensiunea buretelui

achiziționat deoarece acesta era vândut pe Kg, facturile fiscale emise de Spitalul

Județean Buzău din care rezultă că au fost livrate saltele mici și saltele mari,

susținerile martorului A.I. privind împrejurarea că spitalul avea nevoie de saltele

din burete și huse separate, datorită specificului activității. Omisiunea de pronunțare

privește, în opinia inculpatei, și concluziile raportului de expertiză contabilă

efectuat în cursul cercetării judecătorești, din care rezultă faptul că operațiunile

de aprovizionare cu mărfuri au fost reale, mărfurile respective constituind obiectul

livrărilor societății în baza contractelor de achiziții publice încheiate cu instituții

publice, precum și înscrisurile reprezentând contractele de achiziții publice și

procesele-verbale de recepție a mărfurilor.

Înalta Curte reține că, pentru a fi incident

cazul de casare invocat de către recurentă, omisiunea trebuie să aibă caracter esențial,

în sensul că probele administrate și care nu au fost avute în vedere la pronunțarea

soluției să fie de natură să influențeze soluția asupra procesului.

Analizând probatoriul care a impus la concluzia

că aprovizionarea cu saltele, menționată în evidențele contabile ale SC D.P.

SRL a avut un caracter fictiv, înregistrările din contabilitate având drept scop

majorarea cheltuielilor societății, în vederea reducerii masei impozabile și pe

cale de consecință sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului,

Înalta Curte constată că, deși instanțele nu au făcut referiri la probele invocate

de către recurentă, acestea, în contextul ansamblului probelor administrate nu puteau

conduce la o altă concluzie decât cea la care s-a ajuns. Astfel, din analiza facturilor

fiscale emise de către SC W.I. SRL București, dar și din declarația dată de inculpată

în fața instanței de fond a rezultat aprovizionarea SC D.P. SRL cu burete debitat,

iar față de obiectul de activitate al societății, aprovizionarea cu o can