ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 5 dată în Camera de Consiliu din 06.05.2016 pronunțată în Dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara - Comisia de Cercetare a Averilor a admis sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal pentru controlul averii persoanei cercetate, referitor la suma de 11.971 euro.

În temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996 dispune închiderea dosarului.

Obligă pârâții să plătească expertului desemnat în cauză C., suma de 1725 RON, cu titlu de diferență onorariu expert.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.".

Împotriva sentinței civile nr. 116 din data de 2 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs experta C., criticându-le ca nelegale.

Prin recursul declarat, expertul C. a solicitat anularea încheierii din data de 18.10.2017 și, pe cale de consecință, menținerea cuantumului onorariului expertului astfel cum a fost calculat conform documentului justificativ depus la dosar în data de 20.09.2017 împreună cu Nota de calcul onorariu definitiv nr. 1/20.09.2017 și, acceptarea onorariului definitiv în sumă de 4500 RON.

Recurenta a prezentat într-o modalitate amplă calculul celor 30 de ore de studiu evidențiate în Nota de calcul a onorariului definitiv.

Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, confiscarea sumelor dobândite nejustificat.

După o amplă prezentare a situației de fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara arată că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 și art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Față de probele administrate în dosar se impune confiscarea sumei de 142.706,77 RON, ceea ce reprezintă echivalentul de 34.620,24 euro diferență de avere deținută împreună cu familia de A., comparativ cu veniturile realizate identificată ca fiind nejustificată prin raportul de evaluare x/15.12.2015.

Astfel, sumele pe care pârâtul le-a primit de la D. și E. în sumă de 15. 000 euro, respectiv 10.000 euro, nu pot fi luate în considerare întrucât au făcut obiectul unor contracte de împrumut încheiate sub semnătură privată pe care nu este identificată data certă sau încheierea de autentificare în sensul definit de C. civ.

Nici în privința actului recognitiv încheiat între F. și A. și B. suma de 20.000 euro donată nu poate fi luată în considerare, nefiind administrate probe pertinente care să justifice provenința banilor.

Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea sesizării ANI și confiscarea sumei dobândite nejustificat în valoare de 142.706,77 RON.

Sumele pe care pârâtul le-a primit de la D. și E. în sumă de 15. 000 euro, respectiv 10.000 euro, nu pot fi luate în considerare întrucât au făcut obiectul unor contracte de împrumut încheiate sub semnătură privată pe care nu este identificată data certă sau încheierea de autentificare în sensul definit de C. civ., art. 1182 și art. 1179. Niciuna dintre aceste formalități nu a fost îndeplinită.

Nici în privința actului recognitiv încheiat între F. și A. și B. suma de 20.000 euro donată nu poate fi luată în considerare, nefiind administrate probe pertinente care să justifice provenința banilor. Astfel, deși potrivit intimatului trasnferul sumei ar fi avut loc la data de 26.04.2009, totuși a fost încheiat la data de 05.12.2013, fiind încheiat ulterior, există prezumția că a fost întocmit pro- cauza.

Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea sesizării ANI și confiscarea sumei dobândite nejustificat în valoare de 142.706,77 RON. În motivarea recursului a reiterat, în esență, aceleași criticile ca și reclamanta.

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.09.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat admiterea apelului declarat de expertul C., precum și admiterea recursurilor declarate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15.10.2018, reclamanta Agenția Națională de Integritate a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității apelului formulat, solicitând respingerea apelului.

Examinând, cu prioritate și în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a expertului C. în formularea apelului, cale de atac recalificată de Înalta Curte ca fiind recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că o astfel de excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

Prin urmare, în analiza admisibilității unei căi de atac, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății.

Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces, sens în care și procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părțile cauzei, doar acestea fiind îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Situațiile de excepție sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este obligatorie și produce efecte și pentru succesorii părților, sens în care, inclusiv în aplicarea art. 38 și art. 39 din același act normativ, rezultă că exercițiul căii de atac este deschis și avânzilor-cauză. De asemenea, art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede, că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac poate aparține și altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, însă, din analiza actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea privind reducerea onorariului de expert, apreciind că numărul de 30 de ore pentru studiu, stabilit de d-na expert C. este nejustificat, având în vedere volumul documentelor de studiat și actele normative incidente în speță.

A stabilit onorariul ca fiind în cuantum de 2830 RON, din care reclamanta a achitat deja 1000 RON, punându-i - se în vedere să achite diferența.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel, cale de atac recalificată de Înalta Curte ca fiind recurs, expertul C., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând anularea acesteia și, pe cale de consecință, menținerea cuantumului onorariului expertului, astfel cum a fost calculat în Decontul justificativ, în cuantum de 4500,00 RON, soluționat definitiv prin Decizia nr. 703/21.02.2018 în sensul respingerii recursul, ca inadmisibil.

Prin urmare, Înalta Curte reține că expertul C. are calitatea de terț față de cauza pendinte și nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile de excepție care să îi confere, dintr-o astfel de postură, dreptul de a exercita calea de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge recursul promovat de expertul C. împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa calității procesuale active.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Totodată, având în vedere similitudinea criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe fondul cererii, și circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, urmând a răspunde prin argumente comune.

În fapt, prin Ordonanța nr. 5 dată în Camera de Consiliu din 06.05.2016 pronunțată în Dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara - Comisia de Cercetare a Averilor a admis sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal pentru controlul averii persoanei cercetate, referitor la suma de 11.971 euro.

Prin sentința atacată, instanța de fond verificând legalitatea ordonanței emise de Comisia de cercetare a averilor a reținut că aceasta este nelegală întrucât la nivelul anului 2009 nu a rezultat diferența semnificativă între averea dobândită și veniturile realizate de către persoana cercetata A. împreună cu șoția acestuia, proveniența sumelor de bani primite de aceștia cu titlu de donație, respectiv împrumut, fiind justificată, context în care se impune respingerea sesizării formulate de către ANI. Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, a dispus închiderea dosarului.

Este de menționat că, în raport cu obiectul sesizării Comisiei, rezumat la anul 2009, aceasta a reținut că veniturile familiei în perioada 2003 - 2008 s-au ridicat la suma de 307.414 RON, în timp ce cheltuielile aferente perioadei se ridică la suma de 220.191,89 RON, fiind astfel constatat un excedent la capitolul "venituri", în cuantum de 87.223 RON, cu care familia a intrat în anul 2009.

Aceasta sumă a fost luată în considerare în anul 2009, fiind adăugată veniturilor de 54.234 RON, astfel că la nivelul anului 2009 familia în discuție avea la dispoziție suma de 141.456,11 RON.

Cheltuielile aferente anului 2009 au fost de 192.093,77 RON, context în care s-a reținut de către Comisie o diferență nejustificată în sumă de 50.637,66 RON, echivalentul sumei de 11.971 euro, la cursul BNR mediu al anului 2009, de 4.2376 RON/euro.

Comisia a reținut că în ceea ce privește această diferență nu s-au probat alte surse de venit licite, persoana cercetată nesolicitând/neproducând probe din care să rezulte, de exemplu, realitatea actelor juridice pretins încheiate cu tatăl soției sale pentru un împrumut de 20.000 euro, respectiv cu D., acte înlăturate de către Inspecția de Integritate, pe motiv că au caracter recognitiv, fiind încheiate în data de 05.12.2013 (și cu nerespectarea dispozițiilor C. civ., privind data certă sau încheierea de autentificare), respectiv, după comunicarea către persoana evaluată/cercetată a adresei nr. x/04.11.2013.

În aceste condiții, Comisia a constatat incidența dispozițiilor art. 10

4

lit. a) din Legea nr. 115/1996 și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Timișoara, Comisia reținând caracterul nejustificat al sumei de 50.637,66 RON, echivalentul a 11.971 euro la cursul mediu aferent anului 2009, de 4,2376 RON/euro.

Verificând susținerile recurenților cu privire la suma veniturilor realizate de persoana cercetată A. și soția acestuia B. și suma cheltuielilor efectuate de către aceștia la nivelul anului 2009, instanța de control judiciar constată în baza probatoriului administrat că:

- Să se stabilească/calculeze venitul realizat de cei doi parați în anul 2003 - 2009, ținând cont și de toate contractele de împrumut pe care aceștia le-au accesat, atât de la instituțiile financiare, cât și de la persoane fizice;

- Să se stabilească/calculeze venitul realizat de cei doi pârâți în anul 2010, ținând cont și de toate contractele de împrumut pe care aceștia le-au accesat, atât de la instituțiile financiare, cât și de la persoane fizice;

- Să se stabilească cuantumul cheltuielilor realizate de parați în intervalul 2003 -2009;

- Să se stabilească cuantumul cheltuielilor realizate de parați în anul 2010;

- Să se stabilească daca cei doi parați au realizat venituri mai mari decât cheltuielile în perioada 2003 - 2009;

- Să se stabilească dacă cei doi parați au realizat venituri mai mari decât cheltuielile în anul 2010;

- Să se stabilească care a fost diferența între venituri și cheltuieli, atât în perioada 2003 - 2009, cât și pe parcursul anului 2010.

În raportul de expertiză au fost efectuate calcule raportat la datele comunicate de Institutul Național de Statistică referitoare la coșul zilnic, avându-se în vedere cheltuielile medii ale unei familii pe perioada respectivă.

Expertiza a luat în considerare, la acest capitol, informațiile comunicate de Institutul Național de Statistică, Direcția Regională de Statistică Timiș, Serviciul Sinteză, privind cheltuielile medii lunare pe o gospodărie pentru plata serviciilor pe categorie socială și mediu urban, cheltuieli pentru cumpărarea produselor agroalimentare pe categorie socială și mediu urban, cheltuieli medii lunare pe o gospodărie pentru cumpărarea de mărfuri nealimentare pe categorie socială și mediu urban.

Concluziile expertului C. în ceea ce privește valoarea diferenței în plus sau în minus înregistrată la sfârșitul fiecărui an din perioada controlată, în comparație cu totalul sumelor existente în conturile familiei G. la începutul fiecărui an, au fost în sensul că toate cheltuielile "susținute de pârâți anual sunt acoperite de veniturile realizate de aceștia în an, sau din rezervele cumulate. În anul 2009 cheltuielile realizate în an sunt mai mari cu 51.594,08 RON decât veniturile realizate în an, dar cumulat pe anii 2003 - 2009 cheltuielile sunt mai mari decât veniturile realizate - din care suma de 104.485,00 RON pe bază de contracte de împrumut încheiate în formă privată și care nu au dată certă, nu sunt încheiate în formă autentică, nu sunt semnate de martori, nu sunt menționate în declarațiile de avere aferente.".

Înalta Curte raportat la criticile recurenților care au vizat în esență:

Prin adresa nr. x/23.12.2013 pârâtul a adus o serie de lămuriri cu privire la modul de dobândire a bunurilor imobile, a autoturismului marca x, precum și cu privire la sumele de achiziție a terenurilor.

Astfel, a precizat următoarele "In ceea ce privește achiziționarea imobilelor: - imobilul înscris în C.F. nr. x Giroc (prin conversie din C.F. nr. x) A1, nr. top. x sub B1.1-2 constând în teren intravilan în suprafață de 51 mp și-imobilul înscris în C.F. nr. x Giroc (prin conversie din C.F. nr. x) A1 nr. top. x sub Bl. 1.-2 constând în teren intravilan (categoria de folosință curți-construcții) în suprafață de 211 mp, precum și construcția casă P+M și împrejmuire, neevidențiată în Cartea Funciară, în curs de edificare pe acest teren (conform raportului de expertiză tehnică de evaluare anexat, întocmit de ing. H.) s-a convenit prețul total de 62.000 euro (șaizecișidouămii euro), preț care a fost achitat astfel 20.000 euro (douăzecimii euro) la momentul încheierii contractului la data de 29.04.2009. Această sumă a fost plătită conform Actului Regognitiv autentificat sub nr. x din 05.12.2013 la Biroul Notarului Public I. (anexat). în ceea ce privește suma de 42.000 euro (patruzecișidouămii euro), restul prețului convenit, arăt că aceasta a fost achitată în urma vânzării imobilului situat în Timișoara, str. x bl. 1/F, județul Timiș la prețul de 53.000 euro (cincizecișitreimii euro) potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 11.03.2010 la Biroul Notarilor Publici "J." Timișoara (anexat).

Cu privire la sumele de achiziție a terenurilor în suprafață de 72 mp cu suma de 4.500 euro (patrumiicincisute), respectiv 299 mp cu suma de 18.000 euro (optsprezecemii) ambele situate în comuna Giroc prin act de dezlipire și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.05.2009, precum și prin act de dezlipire și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14.07.2009, arăt că pentru cele două sume mai sus menționate am contractat două împrumuturi încheiate prin înscrisuri sub semnătură privată, la data de 03.05.2009 cu suma de 15.000 euro (cincisprezece), respectiv 05.05.2009 cu suma de 10.000 euro (zecemii)".

Anexat punctului de vedere exprimat, reclamantul a depus și înscrisurile constând în:

- act recognitiv încheiat între F. (tatăl lui B.) și A. și B. la data de 05.12.2013, autentificat sub nr. x în cuprinsul căreia sus numiții au făcut următoarele mențiuni:

"()Subsemnații B. și soțul A. declarăm, pe propria noastră răspundere, că suntem de acord că tatăl, respectiv socrul nostru F., ne-a pus la dispoziție, în mod gratuit, în data de 26 aprilie 2009, suma de 20.000 (douăzeci de mii) euro, echivalentul la cursul BNR de astăzi al sumei de 89.430 (optzeci și nouă de mii patru sute treizeci) RON, provenind din economiile sale proprii, pentru a fi folosită de noi în scopul achitării avansului de preț pentru achiziționarea unei case, fără a întocmi nici un act scris, având în vedere relațiile existente între noi.(...)";

- contract sub semnătură privată încheiat la data de 03.05.2009, între D. și persoana evaluată, prin care primul îi dă cu titlul de împrumut suma de 15.000 euro, cu un termen de restituire de 5 ani;

- contract de împrumut sub semnătură privată încheiat la data de 05.05.2009, între E. și A. și B. prin care primul îi dă cu titlul de împrumut suma de 10.000 euro, cu un termen de restituire de 6 ani.

Cu privire la aspectele învederate în recurs, Înalta Curte, în acord cu reținerile instanței de fond, arată la stabilirea diferenței semnificative de avere stabilită la nivelul anului 2009, atât ANI, cât și Comisia de Cercetare a Averilor nu au luat în considerare calculul cheltuielilor curente cu întreținerea, utilitățile, taxele și impozitele datorate pentru bunurile mobile și imobile deținute, bunurile de consum și serviciile achiziționate, vacanțe etc., nefiind prezentate documente din care să rezulte o valoare medie lunară/anuală a acestor cheltuieli. Aceste cheltuieli nu pot fi ignorate, dar nu pot fi probate cu documente.

Totodată, nici actul recognitiv încheiat în data de 05.12.2013, prin care F., tatăl soției persoanei evaluate, pune cu titlu gratuit, la dispoziția lui A. și B. suma de 20.000 euro, nu a fost avut în vedere la calculul diferenței de avere, Comisia de Cercetare a Averilor apreciind că acesta a fost încheiat după comunicarea către persoana evaluată a adresei nr. x/04.11.2013.

În ceea ce privește suma de 20000 EURO, Înalta Curte reține potrivit documentelor existente în dosarul de fond și probatorilor administrat în cauză, următoarele:

- persoana cercetată A. a susținut că suma de bani în valoare de 20000 euro ar fi primit-o cu titlu gratuit de la tatăl soției sale;

- persoana cercetată A. nu a depus vreun contract perfectat în fata notarului la momentul primirii sumei menționate, ci doar actul recognitiv perfectat în fata notarului, fiind autentificat sub nr. x/05.12.2013 de BNP "I.".

In cuprinsul acestui înscris autentificat se face precizarea ca tatăl soției persoanei cercetate, și anume domnul F. a pus cu titlu gratuit, la dispoziția fiicei sale B. și soțului acesteia A., ca bun comun, în data de 26 aprilie 2009, suma de 20.000 (douăzeci de mii) EURO, echivalentul la cursul BNR de astăzi al sumei de a 89.430 (optzeci și nouă de mii patru sute treizeci) RON, provenind din economiile sale proprii, pentru a fi folosită de aceștia în scopul achitării avansului de preț pentru achiziționarea unei case, fără a întocmi nici un act scris, având în vedere relațiile existente între aceștia.

G. au declarat în fata notarului public, pe propria noastră răspundere, că sunt de acord că tatăl, respectiv socrul lor le-a pus la dispoziție, în mod gratuit, în data de 26 aprilie 2009, suma de 20.000 (douăzeci de mii) EURO, echivalentul la cursul BNR de astăzi al sumei de a 89.430 (optzeci și nouă de mii patru sute treizeci) RON, provenind din economiile sale proprii, pentru a fi folosită de aceștia în scopul achitării avansului de preț pentru achiziționarea unei case, fără a întocmi nici un act scris, având în vedere relațiile existente între aceștia.

Din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond a rezultat că, într-adevăr, cu ocazia emiterii sumei de bani de către domnul F. nu a fost perfectat niciun înscris în acest sens, ci doar la data de 05.12.2013 a fost întocmit actul recognitiv în discuție.

Astfel, se constată că părinții soției persoanei cercetate au înțeles să-și ajute fiica cu suma de 20000 euro pentru ca familia G. să achite avansul pentru o casa pe care au cumpărat-o.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu evidență că părinții (F. și K.) soției persoanei cercetate dețineau, la momentul în care au donat suma de 20000 Euro către fiica lor și soțul acesteia, atât venituri de natura salarială, cât și venituri rezultate din vânzarea unui imobil-apartament(dosar fond), precum și resurse financiare rezultate din comerțul desfășurat în Serbia și Ungaria cu diferite produse (dosar fond).

Astfel fiind, împărtășind raționamentul instanței de fond, Înalta Curte reține ca la momentul la care domnul F., tatăl soției persoanei cercetate, a acordat G. suma de 20000 euro, acesta dispunea de resurse financiare. In acest sens au fost depuse la dosarul cauzei o serie de înscrisuri din care rezulta veniturile de natura salarială ale L., precum și veniturile rezultate din vânzarea apartamentului proprietatea acestora.

Deopotrivă, Înalta Curte împărtășește opinia primei instanțe potrivit căreia este admisibilă susținerea persoanei cercetate referitoare la existența unei imposibilități morale de preconstituire a înscrisului constatator al sumei de 20.000 euro, primite cu titlu gratuit de la socrul său.

Existența imposibilității morale de preconstituire a înscrisului constatator al actului juridic se constată de instanță pe baza elementelor de ordin factual pe care părțile le exhibă, elemente în strânsă legătură, temporală și de cauzalitate, cu actul juridic invocat, conform art. 1198 pct. 2 din vechiul C. civ.

În cauză, elementele de ordin factual, astfel cum au fost decelate și analizate, conduc la concluzia că între părți (G. și L.) legătura de rudenie este suficientă în a conduce la existența unui impediment de ordin moral pentru preconstituirea înscrisului doveditor al împrumutului.

Referitor la criticile vizând cele două contracte de împrumut, contractul de împrumut încheiat în data de 03.05.2009 cu D., prin care A. se împrumută pentru o perioada de cinci ani cu suma de 15.000 euro, încheiat sub semnătură privată, nepurtând dată certă sau încheiere de autentificare, în sensul definit de C. civ., precum și contractul de împrumut încheiat în data de 05.05.2009, cu o persoană fizică, prin care A. se împrumută pentru o perioadă de șase ani cu suma de 10.000 euro, încheiat sub semnătură privată, nepurtând dată certă sau încheiere de autentificare, în sensul definit de C. civ., Înalta Curte reține că și acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1576 C. civ., în vigoare la data încheierii înscrisurilor, contractual de împrumut este un contract real și unilateral, prin intermediul căruia "una dintre părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate."

Contractul de împrumut este unul consensual, ce poate fi încheiat prin simplul acord al părților, întocmirea unui înscris fiind necesară doar în vederea probării acestuia.

Or, rezultă cu puterea evidenței, că legea nu impune caracterul autentic al contractului de împrumut pentru validitatea acestuia.

În considerarea dispozițiilor art. 1180 C. civ., înscrisurile prezentate de persoana cercetată în dovedirea împrumuturilor contractate au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit art. 1176 C. civ., "actul sub semnătura privată, recunoscut de acela cărui se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic, între acei care i-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor."

Înscrisul sub semnătură privată își trage puterea doveditoare din semnătura părții sau a părților.

Dacă înscrisul este recunoscut de cel căruia îi este opus sau dacă înscrisul este socotit de lege ca recunoscut, ipoteză în care avem în vedere și constatarea valabilității înscrisului prin procedura judiciară a verificării de scripte, precum și cazul în care înscrisul este socotit de lege ca recunoscut, datorită atitudinii, el va face dovada între părți până la proba contrară, inclusiv în ceea ce privește mențiunile din înscris care sunt în legătură directă cu raportul juridic al părților. Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.

În ceea ce privește data întocmirii unui înscris sub semnătură privată este un fapt material și, în afară de cazurile expres prevăzute de lege, nu constituie o formalitate pentru valabilitatea înscrisului.

În mod excepțional, data înscrisului sub semnătură privată constituie o formalitate necesară pentru validitatea înscrisului.

Bunăoară, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului (art. 859 C. civ.), cambia și biletul la ordin trebuie să cuprindă data emiterii (art. 1 pct. 7 și art. 104 pct. 6 din Legea nr. 58/1934).

Data din înscrisul sub semnătură privată corespunde, de regulă, datei reale la care părțile au întocmit înscrisul, dar poate fi și anterioară sau posterioare acestui moment, părțile urmărind prin aceasta un anumit scop. Pentru a ocroti terțele persoane care ar putea fi prejudiciate, mai ales prin antedatarea înscrisului, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit dată.

Așadar, cât privește puterea doveditoare a datei înscrisului sub semnătură privată, trebuie să distingem după cum aceasta se invocă între părți sau de către terțe persoane:

a) în raporturile dintre părți, data înscrisului sub semnătură privată are aceeași putere doveditoare ca și celelalte mențiuni (adică este supusă condiției recunoașterii, verificării de scripte), până la proba contrară, care se va putea face în aceleași condiții ca dovada împotriva celorlalte mențiuni, adică tot printr-un înscris sau, chiar prin martori și prezumții;

b) față de terți, data înscrisului sub semnătură privată, prin ea însăși, nu face dovadă; terților le este opozabilă numai data certă; în schimb, celelalte mențiuni din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată au și față de terți putere doveditoare până la proba contrară, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, dovadă care poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Data certă a înscrisului sub semnătură privată prezintă o importanță deosebită pentru terți, deoarece numai de la această dată se pot produce în sfera drepturilor lor modificări corelative ca urmare a convenției încheiate de părți.

Potrivit art. 1182, data unui înscris sub semnătură privată devine certă prin una dintre următoarele modalități

26

, respectiv:

a) din ziua în care înscrisul a fost prezentat la o instituție publica (daca a fost înregistrat sau s-a făcut o mențiune despre data prezentării);

b) din ziua înscrierii lui într-un registru anume destinat (notarul public poate da data certa înscrisurilor care i se prezintă în acest scop);

c) din ziua morții părții care a semnat sau uneia dintre părțile care au semnat;

d) din ziua trecerii actului, chiar și prescurtat, în acte întocmite de funcționarii publici, precum procesele-verbale de punere de sigilii, de inventariere etc.

Însă, cum în mod corect a evidențiat instanța de fond, se impune a se face distincție între proba datei unui înscris sub semnătură privată față de terți și forța probantă a cuprinsului înscrisului sub semnătură privată față de aceștia.

Or, din perspectiva criticilor recurenților vizând lipsa datei certe sau a încheierii de autentificare în privința celor două contracte de împrumut, Înalta Curte reține că celelalte mențiuni din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată au și față de terți putere doveditoare până la proba contrară, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților.

Altfel spus, câtă vreme nu sunt afectate drepturile și obligațiile terților, aceștia nu pot ignora existența și conținutul înscrisului sub semnătură privată.

În acest sens sunt corecte aserțiunile instanței de fond în sensul că se impune o distincție între relativitatea efectelor contractului și opozabilitatea lui față de terți.

Astfel, principiul relativității efectelor actului juridic civil consacrat în cuprinsul art. 973 C. civ. dispune "Convențiile n-au efect decât între părțile contractante.".

Așadar, un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective și obligații pentru un terț, în schimb drepturile și obligațiile părților din acel act juridic trebuie respectate și de către terți.

Or, în sensul celor anterior antamate, raportat și la realitatea socială și juridică prezentă, nu s-ar putea aprecia că un contract este lipsit de valoare în raport cu terțele persoane. Opozabilitatea actului juridic față de terți înseamnă dreptul părții de a invoca acel act juridic împotriva terțului care ar ridica pretenții în legătură cu un drept subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic respectiv.

Terții au obligația generală de a respecta situația juridică născută din contract, chiar dacă pentru ei, această realitate se prezintă ca un fapt juridic.

Dincolo de aspectele de ordin teoretic, prezentate într-o argumentație amplă și clară de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în privința împrumuturilor contractate de la G., susținerile părților sunt concordante și justifică contractarea împrumuturilor.

Înscrisurile invocate și depuse la dosarul cauzei au caracter coerent, explicit și sunt în legătură cu obiectul probațiunii, respectiv dovedirea unui împrumut sau scopul remiterii unei sume de bani, provin de la persoana care pretinde că a împrumutat sau care a remis suma de bani.

Toate aceste înscrisuri, precum și declarațiile martorilor au fost diligent observate și corect interpretate de judecătorul fondului.

De altfel, cum în mod corect a reținut instanța de fond, singura susținere a reclamantei Agenția Națională de Integritate, reiterată de recurenți în recurs, cu privire la inopozabilitatea contractelor de împrumut este lipsa datei certe a acestora, nefiind aduse critici cu privire la realitatea operațiunii de acordare, respectiv de primire a sumelor de bani de către persoana cercetata, conform contractelor de împrumut depuse la dosar. Astfel, nu se invocă inexistenta contractelor de împrumut dintre părți, a cuantumului sumelor împrumutate sau a datei scadenței.

Absența unei date certe a acestor contracte nu afectează validitatea lor, în sensul celor arătate pe larg în precedent. Din momentul depunerii înscrisurilor de către persoana cercetată la dosarul Agenției Naționale de Integritate, respectiv în fața Comisiei de Cercetare a Averilor, acestea au dobândit dată certă, iar absența certificărilor anterioare nu este sancționată de lege cu nulitatea raporturilor juridice constatate prin aceste înscrisuri.

De asemenea, susținerea ANI în sensul că nu se pot lua în considerare împrumuturile menționate întrucât nu au fost declarate în declarațiile de avere nu poate fi luata în considerare. Absența menționării acestor sume în declarațiile de avere nu poate împiedica efectuarea controlului și nu are relevanță decât eventual sub aspect penal sau administrativ (sub aspectul sancționării omisiunii de declarare sau de păstrare a acestor documente).

În concluzie în raport de motivele invocate hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate nu apar incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursurile declarate de recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta C. împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa calității procesuale active.

Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, toate împotriva sentinței civile nr. 116 din data de 2 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.