ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 22.02.2011, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția Națională de Integritate a declanșat, în lucrarea nr. x/A/II din 22.02.2011 procedura de evaluare a averii dobândite de A., funcționar public, fost agent în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș, Punctul de Trecere a Frontierei Moravița.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția Națională de Integritate a extins evaluarea și asupra averii soției persoanei evaluate, B.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din același act normativ, perioada supusă evaluării respectării regimului declarării averii este cuprinsă între ianuarie 2003 - decembrie 2010.

Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, A. a fost informat, prin intermediul unei scrisori recomandate (adresa nr. x/11.11.2013) că din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din același act normativ, și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

Persoana evaluată a trimis un înscris prin care și-a expus punctul de vedere cu privire la cele reținute de către A.N.I. la care a anexat și înscrisuri.

În scopul soluționării lucrării, Agenția Națională de Integritate a solicitat și primit informații și documente referitoare la A., în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, de la persoane juridice de drept public și privat.

Agenția Națională de Integritate din informațiile și documentele existente a concluzionat următoarele cu privire la A.:

- începând din 1995 a fost polițist de frontieră;

- în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2011 soția, B. nu a avut niciun venit din salarii iar A. a avut un venit total de 138.118 RON, provenind din salarii astfel: - 8303 RON în anul 2003, - 11.928 RON în anul 2004, - 16.214 RON în anul 2005, - 15.750 RON în anul 2006, - 18.583 RON în anul 2007, - 21.037 RON în anul 2008, - 24.171 RON în anul 2009, - 22.132 RON în anul 2010;

În aceeași perioadă cei doi soți au efectuat cheltuieli pentru bunuri semnificative după cum urmează:

- La data de 31.10.2005 au cumpărat un apartament cu 4 camere, 90 mp. situat în Timișoara, str. x, pentru suma de 30.000 euro.

- La data de 17.01.2008 au cumpărat un apartament cu 3 camere, de 65 mp. situat în Timișoara, str. x cu prețul de 37.700 euro (prin credit imobiliar).

- La data de 19.05.2008 au cumpărat un autoturism x rulat cu suma de 13.350 euro. Toate aceste bunuri sunt proprietate comună, fiecare din cei doi soți deținând 1/2 din dreptul de proprietate.

- La data de 03.08.2007 A. a depus la C. suma de 80.00 RON. (25.265 euro). Toate aceste bunuri sunt proprietate comună, fiecare din cei doi soți deținând 1/2 din dreptul de proprietate.

Raportul A.N.I. a luat în calcul doar veniturile lui A., iar drept cheltuieli doar bunurile de valoare mare ale familiei, nu a calculat nici alte venituri pe care le-a susținut persoana cercetată (provenind din: muncă prestată de soție în Italia, bani primiți la nuntă, la cele două botezuri și o sumă primită de la părinții soției), nici cheltuieli zilnice ale familiei pentru perioada analizată. A rezultat o diferență de 237.687 RON, echivalentul a 69.011 euro, la nivelul anilor 2005, 2007 și 2008.

A fost trimisă cauza spre soluționare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru controlul averii persoanei cercetate.

A obligată persoana cercetată A. să plătească în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile suma de 800 RON reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit expertului contabil D. aferentă suplimentului la raportul de expertiză.

Comisia a procedat la audierea persoanei cercetate și a soției acesteia, precum și a martorilor propuși de persoana cercetată: E., F., G. și H. și a fost efectuată o expertiză contabilă, cu obiectivele cerute de persoana cercetată, prin avocat.

În motivarea ordonanței menționate Comisia a reținut următoarele:

Persoana cercetată și soția lui s-au apărat, susținând că au avut și alte venituri, care nu au fost luate în calcul de către A.N.I., deși au adus la cunoștința Agenției aceste aspecte. Astfel, au susținut că au mai dobândit: 22.000 euro câștigați de soție în perioada 2000 - 2005, când a muncit în Italia, 24.000 euro primiți ca dar la nuntă, 7500 la botezul primului copil, 6000 euro la botezul celui de-al doilea copil și respectiv 39.000 RON primiți de la părinții soției.

Referitor la suma de 22.000 euro pe care ar fi câștigat-o soția în perioada 2000 - 2005 în Italia, conform declarațiilor soției B., aceasta ar fi lucrat în perioada 2000 - 2004, a obținut aproximativ 1.500 euro pe lună, a lucrat în mai multe locuri în același timp (la o cofetărie, la materiale electrice, materiale de construcție, etc.) și a locuit la unchiul ei, deci nu a plătit chirie. În dovedirea acestei susțineri a cerut audierea ca martor a lui H., a depus o copie de pe pașaport și a mai depus înscrisuri ce susțin că provin de la angajatorii italieni. Martorul H. a confirmat susținerile nepoatei sale, relatând că aceasta a locuit la el în perioada 2000 - 2005, perioadă în care a lucrat în Italia. Pașaportul dovedește existența unei vize pentru Spațiul Schengen, însă nu conține nicio viză de Italia. Înscrisul depus în dovedire e doar un text dactilografiat ce se vrea a fi o declarație a unui cetățean italian care ar fi cunoscut-o în acea perioadă, iar celelalte înscrisuri descriu alte societăți comerciale și provin probabil de pe internet. Nu există niciun înscris care să provină de la reprezentantul uneia dintre aceste societăți comerciale, să conțină date clare privind perioada angajării și suma primită ca salariu. În aceste condiții, Comisia a concluzionat că nu a fost dovedită susținerea că a obținut venituri ca urmare a muncii prestate în Italia și cu atât mai mult nu a fost dovedit cuantumul unei astfel de sume. Pentru aceste motive suma de 22.000 euro nu a fost avută în vedere de către comisie la calculul veniturilor obținute.

Cu privire la suma obținută din organizarea nunții au fost depuse înscrisuri din care rezultă că a fost închiriat restaurantul L. din Strehaia, ce are o capacitate de 320 de persoane, pentru data de 20.08.2005, avansul fiind plătit de mama persoanei cercetate. Martorii E., F. și G. au confirmat aspecte legate de nuntă. Primul a fost bucătar la nuntă, al doilea este nașul de cununie al persoanei cercetate (și totodată nașul de botez al celor două fiice) și a susținut că la nuntă au participat aproximativ 300 de persoane, iar cel de-al treilea, e mama soției care a relatat că cei doi miri au rămas cu aproximativ 24.000 euro în urma nunții. La dosar au fost depuse și poze de la nuntă. Având în vedere toate aceste probe administrate, Comisia a considerat dovedită obținere sumei de 24.000 euro din organizarea nunții.

De asemenea, au fost luate în considerare sumele de 7.500 și respectiv 6.000 euro obținute în 2006 și respectiv 2009 ca urmare a organizării botezurilor pentru cele două fiice, ambele la Restaurantul I. din Timișoara, fapt confirmat și prin adresa emisă de administratorul societății comerciale ce deține restaurantul.

B. a susținut că a primit de la părinții ei suma de 390 milioane RON vechi cu titlu de donație în anul 2007. Această susținere e confirmată de mama sa G. De asemenea a fost depusă copia unui contract de vânzare-cumpărare din data de 23.07.2007 prin care părinții ei vindeau un imobil cu 39.000 RON. Susținerile celor două sunt credibile, astfel că suma de 1000 euro va fi calculată ca venit justificat al celor doi soți.

Veniturile lui A. reprezentând normă de hrană și echipament, nu au fost luate în calcul, întrucât acestea sunt sume primite cu destinație precisă și nu reprezintă venitul familiei.

De asemenea nu au fost avute în vedere sumele obținute de către J., mama persoanei cercetate din închirierea unui imobil, întrucât acestea sunt veniturile altei persoane și nu este nicio dovadă că persoana cercetată ar fi beneficiat în vreun fel de acei bani.

Întrucât ANI nu a luat în calcul cheltuielile zilnice, reprezentând întreținere, utilități, taxe, impozite, alimente, îmbrăcăminte, etc., Comisia a calculat, raportat la nivelul mediu de trai din România, cam 700 - 1.000 RON lunar cheltuieli pentru un membru de familie, având în vedere că din 2006 familia a avut 3 membri, iar din 2009, 4 membri, se ajunge la suma (reprezentând o medie) de 180.000 RON pentru perioada 2006 - 2010, care împărțit la 4 RON (media echivalent euro în această perioadă), se ajunge la suma de 45.000 euro.

S-a apreciat că expertiza efectuată în cauză nu a clarificat situația, întrucât expertul a calculat veniturile și cheltuielile doar cu privire la anii: 2005, 2007 și 2008, deci nu s-a realizat un calcul cronologic și fluent al finanțelor familiei.

Concluzionând, Comisia a constatat că în perioada supusa evaluării, și anume 01.01.2003 - 31.12.2010 persoana cercetată a avut venituri ce nu au fost luate în calcul de 47.500 euro (24.000 euro din organizarea nunții, 13.500 euro din organizarea a două botezuri și 1.000 euro primiți de la părinții soției) și au avut cheltuieli suplimentare de 45.000 euro (cheltuieli zilnice), scăzând cheltuielile din venituri, rezultă o sumă de 2500 euro venituri suplimentare față de cele avute în vedere de A.N.I. Această sumă a fost scăzută din diferența de 69.011 euro reținută de A.N.I. A rezultat o diferență totală între venituri și cheltuieli de 66.511 euro.

Având în vedere că au fost identificate diferențe semnificative reprezentând echivalentul a aproximativ 66.511 euro între cheltuieli și veniturile realizate de persoana cercetata, suma care depășește 10.000 euro sau echivalentul în RON, astfel cum aceasta este stabilită de legiuitor în art. 18 din Legea nr. 176/2010, în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, Comisia a admis sesizarea Agenției Naționale de Integritate privind pe persoana cercetată A. și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru controlul averii acestei persoane.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.07.2015 sub nr. x/2015.

În cauză au fost administrate probe propuse de pârâți, respectiv, proba cu înscrisuri, proba testimonială - fiind audiați martorii K. și J., și a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză în specialitatea contabilitate, raport completat în urma obiecțiunilor formulate în cauză de reclamanta A.N.I. și pârâtul A.

Prin Sentința civilă nr. 32 din 15.02.2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A.; în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, instanța a dispus închiderea dosarului, obligând totodată Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 6.800 RON reprezentând onorariu avocat și de expert către persoana cercetată A.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara precum și reclamanta Agenția Națională de Integritate.

4.1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, acestea fiind contradictorii; hotărârea a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în contextul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996 și art. 18 din Legea nr. 176/2010; fiind deopotrivă nelegală, întrucât instanța a dispus respingerea sesizării Agenției Naționale de Integritate, precum și închiderea dosarului, în baza unui temei de drept greșit, respectiv în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, temeiul legal fiind art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996. Susține în continuare recurentul că art. 17 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, invocat de instanță în dispozitivul hotărârii, nu există, fiind un temei greșit, iar art. 17 alin. (1) și (2) din aceeași lege vizează probele administrate precum și indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură a fost luată în condițiile art. 13 din aceeași lege.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la apartamentul cumpărat în data de 17.01.2008, cu prețul de 37.700 euro, iar cu privire la cele patru capitole - cheltuieli pentru bunuri semnificative, a analizat doar trei capitole.

Capitolul I, apartamentul cumpărat în data de 31.10.2005, cu suma de 30.000 euro, instanța de fond a considerat în mod greșit că suma se justifică în totalitate.

De asemenea, suma de 22.000 euro care se presupune că a fost economisită de intimata-pârâtă nu este menținută de probe.

Nici sumele provenite de la evenimentele desfășurate cu privire la nuntă și cele două botezuri nu sunt justificate prin facturi.

Cu privire la capitolul II - contul deschis la C., în data de 03.08.2007, în sumă de 80.000 RON, echivalent a 25.265 euro, se invocă lipsa dovezilor.

Referitor la capitolul III - achiziționarea unui autoturism x, cu prețul de 13.350 euro, cumpărat la 19.05.2008, în mod greșit s-a reținut, în lipsa probelor, că intimatul-pârât a sustras suma de 30.000 RON din contul deschis la bancă și a primit 10.000 RON în dar de la părinții săi.

Prin recursul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, susține că nu s-a calculat valoarea cheltuielilor medii lunare cu alimente, servicii, întreținere mașini, școlarizare, etc.

4.2. Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate și-a întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că prima instanță s-a bazat pe presupuneri și pe valorificarea unor declarații de martor care nu probează dincolo de orice dubiu existența sumei de 22.000 euro în patrimoniul persoanei cercetate la momentul achiziționării primului apartament.

De asemenea, se arată că nu există niciun document din care să rezulte transmiterea sumei în România, martorii audiați fiind persoane apropiate părților și care sunt interesate în soluționarea cauzei în favoarea acestora.

Deși instanța de fond a luat în considerare veniturile din Italia, obținute în perioada 2001 - 2005, nu a calculat și cheltuielile pentru aceeași perioadă.

Referitor la cheltuielile zilnice ale familiei, recurenta-reclamantă consideră că suma reținută de Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara nu este exagerată, în condițiile în care, împărțită pe întreaga perioadă evaluată, rezultă o medie de 5.625 euro/an, respectiv 468,75 euro/lună.

Aprecierile făcute de prima instanță în legătură cu necuantificarea cheltuielilor de întreținere sunt de natură să distorsioneze cuantumul final al sumei nejustificate, deoarece pentru a se stabili dacă există o diferență mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON, este obligatoriu să se analizeze balanța de venituri și cheltuieli a persoanelor cercetate, pentru a se identifica excedentul care permite acestora să achiziționeze bunuri mobile și imobile în perioada avută în vedere.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Recurentul susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii însă nu dezvoltă criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Faptul indicării unui temei juridic greșit la pronunțarea sentinței de respingere a sesizării și încheierii dosarului reprezintă o simplă eroare materială care poate fi corectată din oficiu sau la cererea părților.

Potrivit disp. art. 18 din Legea nr. 176/2010:

"prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata executării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă".

Averea intimaților-pârâți a fost cercetată pe perioada ianuarie 2003 - decembrie 2011, iar recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate a susținut existența unei diferențe semnificative pentru anii 2005, 2007, 2008, cu referire la sumele în cuantum de:

- 30.000 euro/108.600 RON pentru cumpărarea în anul 2005 a unui apartament prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 31.10.2005;

- 25.265 euro/80.000 RON depunere în numerar în data de 03.08.2007;

- 13.746 euro/49.087 RON pentru factura din data de 19.05.2008 prin care s-a cumpărat un autovehicul rulat, marca x.

În justificarea sumei de 30.000 euro ce a fost plătită pentru achiziționarea apartamentului din anul 2005, intimații-pârâți au arătat că aceasta provine din banii obținuți în urma organizării petrecerii de nuntă și din propriile economii ale acestora.

Pentru suma de 24.000 euro provenită din organizarea petrecerii de nuntă a fost administrată proba cu martori, neexistând niciun înscris în acest sens.

Atât Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, cât și instanța de fond au considerat că suma este dovedită, ca urmare a declarațiilor martorilor audiați (bucătarul, nașul și soacra intimatului-pârât).

Înalta Curte reține că, în privința sumei de 24.000 euro, instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 18 din Legea nr. 176/2010, suma neputând să fie justificată.

Astfel, intimatul-pârât A., în calitate de funcționar public cu statul special, avea obligația să completeze și să depună declarația de avere pentru perioada cât a întreținut această funcție.

În cazul anului 2005, intimatul-pârât avea obligația depunerii declarației de avere, prin care urma să declare suma de 24.000 euro câștigată la nuntă, ceea ce nu s-a întâmplat.

În aceste condiții, în dovedirea justificării sumei nu pot fi avute în vedere declarațiile unor martori, persoane apropiate și afini, date abia ca urmare a declanșării procedurii de control a averii.

Înalta Curte nu poate lua în considerare nicio altă sumă, deoarece nu sunt administrate probe în acest sens.

Față de acestea, se apreciază că suma de 24.000 euro nu este justificată.

În ceea ce privește economiile făcute de intimata-pârâtă B., ca urmare a desfășurării activității în Italia, se apreciază să suma de 22.000 euro este nedovedită.

Astfel, parte din această sumă (nu se cunoaște cuantumul), a fost declarată ca folosită la cumpărarea apartamentului în anul 2005 și, o altă parte depusă în cont în anul 2007.

Înalta Curte constată că din ansamblul probelor administrate nu rezultă cu certitudine perioada de timp în care intimata-pârâtă a lucrat în Italia, martorii declarând fie anul 1999, fie anul 2000 sau 2001.

De asemenea, și perioada de sfârșit a activității în Italia este incertă, referindu-se la anii 2002, 2003 sau 2004.

Având în vedere că nu există niciun înscris pentru trimiterea în țară a banilor, iar intimatul-pârât avea obligația să declare această sumă prin declarație de avere, Înalta Curte reține că suma de 22.000 euro nu este justificată.

Această concluzie se desprinde și din împrejurarea imposibilității declarării exacte a cuantumului sumei folosită pentru cumpărarea apartamentului în anul 2005 sau cât a fost depus în contul din anul 2007, deși suma se pretinde că a fost acumulată până în anii 2003-2004, pe când unul dintre martori chiar declară că a adus în țară suma în anul 2005.

Cu privire la suma în cuantum de 7.500 euro obținută la botezul primei fiice, în anul 2006, se remarcă că nici aceasta nu a fost trecută în declarația de avere, nu există înscrisuri și nu recunoaște motivul pentru care a fost depusă în cont abia peste un an, fiind nejustificată.

Suma în cuantum de 6.000 euro obținută în anul 2009, la cel de-al doilea botez, nu va fi avută în vedere deoarece excede perioadei pentru care recurenta-reclamantă a sesizat dobândirea averii nejustificate, respectiv anii 2005, 2007 și 2008.

Referitor la veniturile de natură salarială obținute de intimatul-pârât în perioada cercetată, urmează să fie exceptate, veniturile ce reprezintă norma de hrană și echipament, deoarece acestea au o destinație precisă și nu pot fi adăugate la calculul veniturilor obținute de către soți.

Cu privire la celelalte sume de bani ce au fost declarate drept venituri, respectiv, venituri din dobânzi, sume primite de la părinții intimatei-pârâte și venituri din chirii, primite de la mama intimatului-pârât, acestea sunt dovedite cu înscrisuri și confirmate de declarațiile martorilor, astfel că vor fi considerate justificate.

O altă critică fondată se referă la calculul cheltuielilor efectuate de intimații-pârâți.

Pentru un calcul real al averii/părții nejustificate este obligatoriu a se avea în vedere, alături de venituri și cheltuielile efectuate de intimații-pârâți.

Chiar dacă în raportul de evaluare nu sunt menționate în niciun fel celelalte cheltuieli efectuate, cu întreținerea familiei, taxe, impozite, etc., aceasta nu înseamnă că instanța de fond nu avea obligația să le ia în seamă, deoarece numai așa există o vedere de ansamblu a tuturor veniturilor și cheltuielilor.

În acest scop instanța de fond are obligația să dispună refacerea expertizei contabile, mai ales că între cele două rapoarte de expertiză există, în privința cheltuielilor, diferențe semnificative.

Cu privire la perioada pentru care este necesar a se efectua balanța venituri-cheltuieli, Înalta Curte va constata că este necesar să se pornească de la anul 2003 și până în 2008, inclusiv, pentru stabilirea unui calcul cronologic și fluent al finanțelor familiei, cum se arată prin recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În privința apartamentului cu 3 camere, cumpărat în data de 17.01.2008, cu prețul de 37.700 euro, se observă că nu este fondată critica, deoarece suma a fost trecută la capitolul cheltuieli, deoarece bunul a fost achiziționat prin credit, expertiza efectuată arătând cuantumul ratei datorate lunar de către intimații-pârâți.

Față de acestea, urmează a se reține întrunirea motivelor de casare menționate pe disp. art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., sentința fiind dată cu aplicarea greșită a disp. art. 18 din Legea nr. 176/2010.

În temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se vor admite recursurile formulate, se va casa sentința atacată și, în consecință, se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va dispune refacerea expertizei contabile care va expune balanța de venituri și cheltuieli pentru perioada 2003 - 2008.

În categoria veniturilor vor fi exceptate sumele în cuantum de 24.000 euro, 22.000 euro și 7.500 euro, precum și cele obținute pentru hrană și echipament, de către intimatul-pârât.

În categoria cheltuielilor vor fi avute în vedere toate cheltuielile făcute în perioada sus-menționată, inclusiv cele pentru întreținerea familiei, taxe, impozite, etc., printr-un mod de calcul care să fie corect, avându-se în vedere diferențele foarte mari rezultate din cuprinsul celor două expertize efectuate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 32 din 15 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 martie 2019.

GGC - ED