ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4664/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4664/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin sentința nr. 132 din 6 iunie 2012 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă acțiunea reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, în

contradictoriu cu M.D.R.T. - Direcția control și verificare, utilizare fonduri

europene, având ca obiect anularea Deciziei nr. 41 din 20 decembrie 2011 emisă

de pârât, admiterea contestației împotriva Notei de constatare a neregulilor și

de stabilire a corecțiilor financiare din 3 noiembrie 2011 și anularea acestei

note.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că în raport de art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006,

art. 7 din H.G. nr. 925/2006, art. 178, 179 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 și

9 din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a impune

anumite cerințe de calificare. Prin stabilirea unor astfel de criterii de

calificare și selecție, autoritatea contractantă instituie un filtru preliminar

de control prin care urmărește să se asigure că agentul economic are

capacitatea și potențialul de a duce la îndeplinire contractul, în cazul în

care va fi declarat câștigător, astfel încât să satisfacă necesitățile

autorității contractante. Alături de garanția de bună execuție, cerințele de

calificare și selecție constituie un mijloc de prevenire a riscurilor la care

este supusă autoritatea contractantă în raport cu operatorii economici în

derularea contractelor de achiziție publică.

Acest drept al

autorității contractante de a se proteja de riscuri este recunoscut de

legiuitor, însă el nu poate fi exercitat în mod discreționar. Întinderea sa

este limitată doar la acele cerințe care derivă din natura și complexitatea

contractului care urmează să fie atribuit și a căror aplicare nu au ca efect

eliminarea din competiție a unor operatori economici care au capacitatea și

seriozitatea de a satisface necesitatea care face obiectul achiziției publice.

Autoritatea

contractantă nu este obligată prin lege să impună cerințe de calificare și

selecție, rămânând la latitudinea sa dacă ia sau nu ia măsuri de protecție

contra riscurilor prin instituirea unor cerințe de calificare și selecție. Dacă

stabilește însă anumite cerințe minime, ea trebuie să respecte dispozițiile

legale antemenționate, precum și principiile esențiale prevăzute de art. 2 din

O.U.G. nr. 34/2006: nediscriminarea, tratamentul egal și proporționalitatea.

Mai mult, art. 8 alin.

(2) din H.G. nr. 925/2006 impune autorității contractante ca, atunci când

impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și

financiară ori la capacitatea tehnică și/ sau profesională, să fie în măsură să

motiveze aceste cerințe, printr-o notă justificativă care se atașează la

dosarul achiziției.

În speța de față,

potrivit cerințelor prevăzute în fișa de date a achiziției (Cap. V pct. V.4:

Capacitatea tehnică și/sau profesională), reclamanta autoritate contractantă a

solicitat ca ofertantul să dispună de următorii specialiști: un șef proiect

arhitect cu cel puțin 20 de ani experiență de proiectare în construcții;

arhitectură și urbanism - 3 persoane cu cel puțin 12 ani experiență de

proiectare în construcții. Motivarea autorității contractante este aceea că

„aceste solicitări și recomandări sunt importante având în vedere că serviciile

solicitate necesită un grad înalt de competitivitate în domeniul achizițiilor

și a accesării de fonduri externe” (fila 47 dosar).

Analizând actele

dosarului, curtea de apel a constatat că, în mod corect, s-a reținut prin

actele contestate, că reclamanta nu a respectat principiul proporționalității

în stabilirea criteriilor de calificare sau în ceea ce privește cerințele

minime pe care ofertanții trebuie să le îndeplinească, față de motivația

superficială cuprinsă în nota justificativă din 05 ianuarie 2009 („importanța

și complexitatea serviciului"). S

ingura justificare prezentată a fost aceea a

complexității deosebite a proiectului.

O atare motivare nu

răspunde exigențelor legiuitorului. Necesitatea selectării riguroase a

ofertanților explică tendința acestuia de a permite autorității contractante să

fixeze în mod liber cerințele minime de calificare pentru operatorii economici

participanți la procedura de atribuire. Însă, așa cum s-a arătat anterior,

acest drept nu trebuie exercitat discreționar. Prin cerințele de calificare și

selecție se restrânge concurența, astfel că prin cerințele impuse de

autoritatea contractantă este necesar ca această restrângere trebuie să fie

minimă și ea trebuie justificată cu seriozitate.

Așa cum s-a arătat în

doctrină și jurisprudență, prin respectiva notă justificativă, autoritatea

contractantă trebuie să facă dovada că a introdus doar criterii relevante și

proporționale cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce

urmează a fi atribuit și că scopul introducerii acestor criterii este doar

acela de a se proteja de anumite riscuri ce pot apărea ca urmare a

neintroducerii acestor cerințe. De asemenea, să rezulte că introducerea

respectivelor cerințe nu încalcă principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din

O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare,

cerințele minime stabilite de reclamantă cu privire la capacitatea tehnică și/ sau

profesională trebuiau să îndeplinească anumite condiții (ce nu se regăsesc însă

în cauza de față): să fie raportate la un anumit risc privind neîndeplinirea

contractului, să aibă ca efect eliminarea riscului respectiv, să fie stabilite

la limita minimă la care își produce efectele pentru care au fost introdusă

cerința.

Impunerea drept

cerințe minime de calificare a unor vechimi în proiectare în construcții de 20

ani pentru șef proiect arhitect, respectiv 12 ani pentru arhitect arhitectură

și urbanism

nu

răspund însă acestor exigențe și nu respectă dispozițiile legale analizate. Ele

nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului ce

urmează să fie atribuit și sunt disproporționate în raport cu natura și

complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

Prin urmare, se

restricționează în mod nejustificat accesul la procedura de atribuire a altor

potențiali ofertanți.

De asemenea,

motivarea reclamantului în sensul necesității existenței unei

echipe profesionale

bine pregătită și experimentată este total nesatisfăcătoare și nu justifică

cerințele minime impuse.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de către reclamantul Municipiul Sf. Gheorghe prin

primar și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

în sensul admiterii acțiunii, anulării Deciziei nr. 41 din 20 decembrie 2011 și

a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din

3 noiembrie 2011 emisă de M.D.R.T. -

Direcția control și verificare, utilizare

fonduri europene.

Ca motive de recurs au

fost invocate cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că sentința

a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cel prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ., cauza putând fi analizată sub toate aspectele.

de recurs.

Având în vedere că

instanța de recurs, din oficiu, a pus în discuția părților, excepția

necompetenței materiale a primei instanțe de a soluționa în fond cauza, în baza

art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate excepția invocată,

excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost investită cu soluționarea unei acțiuni în anularea Notei de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 noiembrie 2011 și a

Deciziei nr. 41 din 20 decembrie 2011 emise de autoritatea pârâtă, prin care au

fost stabilite corecții financiare în sumă de 13.876 lei.

Actele contestate au

fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,

constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea

fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G.

nr. 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor

se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor

și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a

neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de

creanță.

De altfel, din

întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate

reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de

rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform

procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși

actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată

privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile

acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de

plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc.

fisc.

Creanțele bugetare

rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va

fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei

creanțe fiscale.

În acest context, în

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc.,

în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă

să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale

lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios

administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit

regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor vizând

creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000

lei, respectiv 13.876 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în

funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului.

Față de modalitatea de

soluționare a recursului de față nu se mai impune, evident și examinarea celorlalte

critici prezentate de către recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere cu

ocazia rejudecării cauzei în fața instanței competente, ca apărări de fond.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art.

312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Covasna, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Municipiul Sfântu Gheorghe - prin primar împotriva sentinței

nr. 132 din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Covasna, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2012.