ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției Inspectorului șef nr. C19- 931 din data de 2 aprilie 2019 prin care a dispus " Respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate "respectiv Rezoluția de clasare nr. 65/01/02.2019 dispusă de Direcția de inspecție judiciară pentru judecători în lucrarea nr. CI 9-127 din 1 februarie 2019 dispusă de inspector judiciar, judecător C., prin care s-a dispus, " în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, clasarea sesizării formulate de petenții A. și B., sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I și t) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 823 din 20 noiembrie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A. și B. au declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului arată că prin plângerile formulate nu au solicitat verificări cu privire la dosarele nr. x/2015, nr. y/2017 și nr. 681/102/2017* ale Tribunalului Mureș, nu au pus în discuție și nu au cerut modificarea soluțiilor date de către judecătorii D., E. și F. prin hotărârile pronunțate. Instanța de fond se rezumă de fapt la a prezenta unele susțineri dar, nu judecă în concret interpretarea faptelor prezentate și apreciate de recurenți ca fiind abateri disciplinare ale judecătorilor, raportat la dispozițiile Legii nr. 303/2004 republicată actualizată dispozițiile, art. 99 și alt. 99^l din lege. În opinia recurenților, atât Inspecția Judiciară cât și instanța de fond greșesc prin nesocotirea, nerespectarea, interpretarea și aplicarea greșită a legii. Practic judecătorul fondului susține demersurile Inspecției Judiciare, ale judecătorilor prin fraudarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 99 lit. r) și lit. t) raportat la dispozițiile art. 99^1 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 republicată actualizată) invocând dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată. Aceleași concluzii au fost reținute și cu privire la F., învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2017, împotriva căreia, în primul ciclu procesual nu s-a formulat cerere de recuzare, în cel de-al doilea ciclu procesual, în care dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017* declarația de abținere formulată de doamna judecător fiind respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 27 aprilie 2019." Recurenții susțin că în primul ciclu procesual nu puteau formula cerere de recuzare deoarece nu au dobândit calitatea de parte în proces, cererea de intervenție nefiind admisă prin încălcarea legii și abuz în serviciu, iar în așa zisa rejudecare, cererea de abținere formulată de judecătoarea F. a fost respinsă. Atribuțiile legale ale domnilor inspectori judiciari și ale instanței de judecată priveau abaterile disciplinare așa cum sunt descrise în dispozițiile art. 98 și art. 99^l din Legea nr. 303/2004 republicată actualizată. În ceea ce privește art. 97 din aceeași lege, acesta face referire la posibilitatea oricărei persoane de a sesiza Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului reziltă că prin sesizarea înregistrată în data de 11 ianuarie 2019 la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători, sub nr. x, recurenții A. și B. au solicitat efectuarea de verificări cu privire la dosarele nr. x/2015, nr. y/2017 și nr. w/2017* ale Tribunalului Mureș, exprimându-și nemulțumirea față de activitatea desfășurată de judecătorii D., E. și F., la aceasta fiind conexate alte două lucrări cu conținut identic. Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, constatând că autoritatea administrativă intimată a efectuat toate verificările necesare, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Astfel, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, republicată, inspectorul a reținut din relațiile comunicate de Tribunalul Mureș că redactarea hotărârii menționate în sesizare cu depășirea termenului de recomandare prevăzut de lege a fost determinată de cauze obiective, aceasta datorându-se volumului de activitate pe care l-a avut judecătorul reclamat și a faptului că a îndeplinit și alte atribuții în afara celor jurisdicționale, în conformitate cu Ordinul de serviciu nr. 7/2018, respectiv cele prevăzute de art. 27 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, doamna judecător fiind totodată desemnată membru al Comisiei unice de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului/contractelor privind închirierea unui imobil/imobile cu destinația de sediu pentru Tribunalul Mureș și Judecătoria Tg. Mureș, îndeplinind atribuțiile corespunzătoare. Prin urmare, s-a stabilit că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările, constând în redactarea hotărârilor judecătorești peste termenul prevăzut de lege nu este, în acest caz, imputabil magistratului. În ceea ce privește modul de soluționare a cererilor din data de 15 februarie 2018 privind eliberarea înregistrărilor audio în format electronic, respectiv cererile privind eliberarea copiilor certificate după notele grefierului de ședință, verificările au stabilit că la Tribunalul Mureș, acestea sunt soluționate de către președintele completului de judecată, iar în lipsa acestuia de către alt judecător din complet, respectiv de către E., care a dispus eliberarea copiilor în format electronic ale ședințelor de judecată solicitate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 231 alin. (5) C. proc. civ. și totodată respingerea solicitării privind eliberarea copiilor privind notele grefierului, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 231 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, a fost analizată și abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, reclamată de către recurenții-reclamanți, referitoarea la încălcarea de către magistrații- reclamați a obligațiilor profesionale. În ceea ce privește soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2015 și nr. y/2017 ale Tribunalului Mureș, s-a constatat că decizia civilă nr. 799 din 19 iunie 2018 din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș este definitivă, astfel că fiind vorba despre o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, o verificare și cenzurare a motivelor care au stat la baza soluției adoptate, precum și a modului în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, nu este, raportat la competențele stabilite prin lege, atributul Inspecției Judiciare, care nu poate cenzura sau înlătura motivele unei hotărâri judecătorești, după cum nu poate suplini or completa activitatea de judecată, care aparține exclusiv instanțelor judecătorești. Aceeași argumentare a fost menționată și în privința dosarului nr. x/2017, instrumentat de F., arătându-se că verificarea și cenzurarea motivelor care au stat la baza soluției adoptate, precum și a modului în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, nu este, raportat la competențele sale stabilite prin lege, atributul Inspecției Judiciare, care nu poate cenzura sau înlătura motivele unei hotărâri judecătorești, după cum nu poate suplini or completa activitatea de judecată, care aparține exclusiv instanțelor judecătorești. Circumstanțele cauzei nu au relevat indicii în sensul că judecătorul vizat s-ar fi pronunțat cu intenția de a încălca legea, pentru a decide astfel în mod intenționat, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți. Nu în ultimul rând, s-a reținut că cele invocate în conținutul sesizării constituie exclusiv chestiuni de judecată, făcând obiectul cererii analizate de instanța de control judiciar, astfel că o examinare pe cale administrativă a aspectelor din sesizare, vizând pretinse neregularități, nu este permisă de lege. Referitor la dosarul nr. x/2017, din verificările efectuate a reieșit că acesta se afla în curs de soluționare la Tribunalul Mureș, drept urmare, date fiind competențele sale stabilite prin lege, inspectorul judiciar nu putea interveni în modul de desfășurare și administrare a procedurii judiciare, orice demers în acest sens fiind contrar dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, care interzic orice imixtiune în actul de justiție. De asemenea, a fost analizată și acuzația de imparțialitate reclamată de către recurenți, ajungându-se la concluzia că încălcarea responsabilităților judiciare ar putea fi reținută în sarcina completului de judecată doar dacă, după constatarea incompatibilității judecătorului de a participa la judecată, acesta ar continua întocmirea unor acte de cercetare în cauză, ceea ce nu s-a întâmplat în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Mureș, în care cererile de recuzare formulate au fost respinse prin încheierile de cameră de consiliu pronunțate la datele de 18 decembrie 2017 (cea care o viza pe doamna judecător D.) și respectiv de 17 ianuarie 2018 (cea care îl viza pe domnul judecător E.). Aceleași concluzii au fost reținute și cu privire la doamna judecător F., învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2017, împotriva căreia, în primul ciclu procesual nu s-a formulat cerere de recuzare, în cel de-al doilea ciclu procesual, în care dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*, declarația de abținere formulată de doamna judecător fiind respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 27 aprilie 2019. În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor legale cu ocazia soluționării cererilor de recuzare, inspectorul de caz a concluzionat că acestea au fost soluționate în conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care reglementează situația în care incidentele procedurale se referă doar la o parte din membrii completului. Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate. Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță. Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului. Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege. Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar. Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță. Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei. Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane. Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului. Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții, etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă. Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.