ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.06.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei C.N.A. nr. 571/28.05.2019 prin care a fost amendată cu amendă în cuantum de 10.000 RON și, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau reducerea amenzii aplicate.
Prin sentința nr. 732 din 04.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, fiind declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, la data de 17.12.2019, pe rolul Curții de Apel Suceava, a fost înregistrat dosarul nr. x/2019.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 10 din 22 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 10 din 22 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.
Apărările intimatului
Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că susținerile din cererea de recurs reprezintă o redare fidelă a susținerilor prezentate în cererea de chemare în judecată depusă în dosarul de fond, respectiv a susținerilor de la pag. 4-8.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 10 din 22 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 10 din 22 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 3 martie 2022.