ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților arătând că formulează contestație împotriva Deciziei nr. 4870/9.03.2017 emisă de pârât.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4904 din 12.12.2017, Curtea a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a anulat în parte Decizia nr. 4870/9.03.2017 emisă de pârât în sensul că a admis cererea de plată formulată de reclamant înregistrată sub nr. x/6.05.2016 pentru suma de 7.878,12 RON în loc de 5.043,59 RON.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 333 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate împotriva Deciziei FGA nr. 4870/09.03.2017.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut recurentul - pârât că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 51 alin. (1), (3) si 9 din Norma ASF 23/2014, art. 14 din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma ASF 16/2015, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea unui scurt istoric, invocând dispozițiile anterior menționate, recurenta a susținut că, făcând aplicarea în cauză a acestora, prin raportate la înscrisurile existente în dosarul administrativ, a procedat în mod corect la calcularea valorii despăgubirilor în cauză, ținând cont de dispozițiile art. 51 din Norma ASF 23/2014.

Din analiza dispozițiilor legale rezultă că FGA are obligația de a proceda el însuși la verificarea documentelor justificative din întreg dosarul de daună aferent evenimentului asigurat și de a face plata despăgubirilor rezultate în urma propriei analize. Altfel spus, FGA nu poate proceda direct la achitarea sumelor pretinse prin cererea de plată, ci are obligația de a stabili suma cuvenită în urma propriilor analize și verificări.

În baza acestor atribuții, FGA a procedat la analiza cererii intimatului și a înscrisurilor depuse de acesta, a înscrisurilor existente în dosarul de dauna și a corectat devizul de reparație prezentat de intimat, respectiv s-a scăzut suma 2.834,53 RON reprezentând:

- 1.363,81 RON adaos piese nejustificat in deviz fiind deja prețul maximal al pieselor folosite - asa cum se constata, pe devizul depus de contestator la capitolul piese este trecut un ados de 35 %, adaos comercial care nu se justifica a fi acordat de vreme ce prețul pieselor este stabilit la nivelul lor maximal astfel cum rezultă din sistemul B., sistem pe care lFGA l-a folosit în verificarea devizului ce a fost depus. Sistemul B. are preturile pentru piese comunicate de importatorul mărcii respective, fiind prețul de vânzare al pieselor cu care acestea s-ar comercializa de reprezentanta mărcii. Prin urmare, consideră că nu se justifică ca reparația sa se facă cu costuri pentru piese mai mari intr-o unitate service care nu este reprezentanță, daca reprezentanta repara cu costuri mai mici, diferența de 35% stabilita arbitrar de unitatea service S.C. C.- care i-a furinizat devizul contestatorului- punând un adaos comercial pentru piese în mod arbirar, nejustificat a fi plătit de vreme ce reprezentanta ar efectua reparația fara acest adaos comercial.

- 105,2 RON - diverse piese ce nu se justifică tehnologic (2% adaos pus fără ca să existe dovada ca piesele mici ar fi necesare reparației)

- 71,02 RON - reprezentand suport fixare far si șurub, elemente ce nu se regăsesc in procesul-verbal de constatare

- 80.10 RON reprezentând adaos la materialele de vopsitorie, adaos ce nu se justifica a fi acordat (acordandu-se doar 100% si nu 125% cum este în deviz);

- 1.214,4 RON diferența tarif manopera de Ia 200 RON/ora fara T.V.A. la 85ron/ora fara T.V.A.

In justificarea manoperei de 85 RON/ora recurentul a atașat la dosar tarifele de manopera practicate de D., respectiv un service auto ce are statut de reprezentanta x.

In ceea ce privește diferența de manoperă, susține recurentul că Fondul se raportează la preturile paracticate de reprezentantele mărcilor, în considerarea faptului ca acestea sunt special autorizate pentru anumite mărci de mașini, preturile acestora fiind un reper la care se raportează toți agenții economici interesați de execuția lucrărilor de reparații auto pentru marca respectiva. In cazul de fata, pentru marca x, reprezentanta mărcii x (unitate reparatoare special autorizata pentru acest tip de autovehicul) a comunicat ca manopera practicata este de 85 RON/ora fara TVA.

Se mai susține că FGA nu este ținut în analiza dosarelor de dauna de preturile practicate de anumite unități reparatoare, aceasta situație fiind aplicabilă asigurătorilor care sunt autorizați și sunt liberi să dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici profesionale.

Cum principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un instrument public de garantare, FGA este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind și rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

În acest context se înscrie si cauza de față, în care, la analizarea cererii de plată, FGA s-a raportat la prețurile unităților service de reprezentanță pentru autoturismul avariat, reper ce permite evitarea discrepanțelor între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plata formulate de aceștia.

In ceea ce privește scăderea contravalorii TVA-ului, recurentul subliniază că nici in cursul soluționării contestatieie nu a fost depusă chitanța/ordinul de plata al achitări c/valorii facturii nr. x/21.04.2016 -fapt ce pune sub semnul întrebarii devizul si factura prezentata, având in vedere ca au trecut mai bine de doi ani de la pretinsa reparație.

Totodată, consideră că suma reprezentând TVA nu a fost justificata în decizie nu este un motiv pentru a fi acordată, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 51 alin. (3) din Norma ASF 23/2014, citam: "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori-cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate'la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53."

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate si, pe cale de consecința, respingerea contestației formulata împotriva Deciziei nr. 4870/09.03.2017 emisa de Fond.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, greșit intitulată de parte " Răspuns la întâmpinare", prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică.

Solicită respectarea normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule art. 1/alin 1. obligă:

"In conformitate cu prevederile art. 49 din legea 136/1995 privind asigurările si sigurarile in România, cu modificări ulterioare, asigurătorii care practica asigurarea Kjiligatorie de răspundere civila a vehiculelor pe teritoriul României, acorda despăgubiri entru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund fctualfata de terțe persoane " . Art. 2:

"Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea delictuala a proprietarului sau a utilizării unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului " . Totodată, conform art. 51 din norma A.S.F nr. 23/2014:

"3. Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor pârtilor componente sau ale pieselor avariate, ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuilele pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preturile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului precum si cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative potrivit art. 53.

Textul art. 51 din norma A.S.F nr. 23/2014, nu impune ca la plata despăgubirii să se ia in calcul preturile practicate de anumite unități de specialitate sau de reprezentanta mărcii respective. Prin raportare la aceasta dispoziție se justifica acordarea sumelor reprezentând adaosul comercial si tariful pentru manopera, aceastea fiind incluse, in prețul practicat de unitatea de specialitate (Service) sub forma unui procent de 2% . In cuprinsul documentului constatator se menționează doar pagube vizibile (far dreapta, bara, aripa, capota dreapta fata), suportul de fixare far si șuruburi sunt piese justificate tehnologic, chiar daca nu sunt menționate în acest document, întrucât a fost avariat si farul din dreapta al autovehiculului. dosar arata ca aripa dreapta a necesitat revopsire, soluția tehnica fiind de asemenea justificată cat timp acest reper a fost avariat potrivit documentului constatator. In consecință, consideră că se impunea acordarea sumei pentru materialele de vopsitorie.

Solicită astfel menținerea sentinței de fond și respingerea recursului, ca fiind nejustificat.

Răspunsul la întâmpinare

Deși i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimatul - reclamant A. în termenul legal, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Completului învestit cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților și, la acel moment procesual, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății, amânând pronunțarea soluției pentru data de 22.02.2022, apoi pentru data de 01.03.2022, când a pronunțat hotărârea de față.

Soluția instanței de recurs.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente:

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reține Înalta Curte că, în fapt, la data 31.08.2015 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului care, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu POlița RCA nr. x emisă de E., a avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare x, proprietatea intimatului -reclamant A..

După avizarea daunei la Fondul de Garantare a Asiguraților a fost constituit dosarul de daună x.

Prin Decizia nr. 4870/09.03.2017 emisă de F.G.A s-a admis cererea de plată formulată de către reclamant pentru suma de 5.043,59 RON și s-a respins cererea de plată pentru suma de 2.834,53 RON.

În cauză, se află în dispută doar o parte din creanța solicitată de intimatul-reclamant prin cererea de plată, respectiv 2.834,53 RON, sumă respinsă la plată prin art. 2 din Decizia nr. 4870/09.03.2017, recurentul-pârât FGA motivând că " nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 2.834,53 RON reprezentând:

- 1.363,81 RON adaos piese nejustificat în deviz fiind deja prețul maximal al pieselor folosite,

- 105,2 RON diverse piese ce nu se justifică tehnologic,

- 80.10 materiale vopsitorie necuvenite,

- 1.214,4 RON diferența tarif manoperă de la 200 RON/oră fără TVA la 85 ron/oră fără TVA

- 71.02 RON reperele suport fixare far și șurub ce nu se regăsesc în procesul-verbal de constatare."

Prin sentința civilă nr. 4904 pronunțată la data de 12.12.2017 instanța de fond, reținând în esență incidența în cauză a dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, a constatat că, în cauză se justifica acordarea sumei solicitate de reclamant, având în vedere dispozițiile art. 51 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 care prevăd că sumele reprezentând despăgubiri se raportează la prețurile practicate de unitățile de specialitate.

Soluția primei instanțe nu este împărtășită de instanța de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, reținându-se ca fiind greșită interpretarea pe care prima instanță a dat-o prevederilor Legii nr. 213/2015, respectiv dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material incidente, impunându-se rejudecarea acțiunii și reanalizarea pricinii.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, iar potrivit alineatulului 3 al aceluiași articol " Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Deopotrivă, instanța de control judiciar reține ca fiind relevante în soluționarea cauzei și prevederile art. 51 alin. (1)-(9) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, astfel cum ea în vigoare la data formulării cererii de plată (06.05.2016), conform cărora:

(1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(4) În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale.

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate.

(8) Dacă pentru unele părți componente sau piese ale vehiculului nu există prețuri practicate de unitățile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabilește pe baza prețurilor din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu prețurile din sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto ori cu cele practicate de unitățile de specialitate, pentru părțile componente ori piesele unor vehicule similare.

(9) Despăgubirile nu pot depăși:

a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;

b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale.

Deopotrivă, Înalta Curte Curtea reține că Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născuta din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea, plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia printr-o procedura administrativa necontencioasa, prevăzuta de disp. L 213/2015 și ale Normei 16/2015 a ASF.

Astfel, potrivit Art. 12, alin. (1)din Legea 213/2015: "Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului".

Mai mult, art. 18, alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF privind Fondul de garantare a asiguraților dispune: "După data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea indiciilor stării de insolvență a asigurătorului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, Fondul va prelua de la asigurător evidența contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidența completă a dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestor contracte și dosare".

Pentru cazul în care dosarele de dauna au fost deschise de asigurătorul în faliment, cum este și cazul de fata, procedura este prevăzuta de disp. art. 14 din L 213/2015, care dispune: "(1) în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.

(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.

(3) în cazul imposibilității de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative, în cerere se va preciza motivul imposibilității depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidențele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment.

(4) In cerere se vor menționa, în principal, următoarele elemente: natura creanței, momentul nașterii sale și cuantumul sumei pretinse, dacă există vreun privilegiu ori o garanție reală în ceea ce privește creanța, precum și care sunt bunurile acoperite de asigurare.

(5) Cererea, precum și actele și informațiile solicitate potrivit alin. (2)-(4) se depun în limba română; în cazul în care sunt redactate într-o limbă de circulație internațională, acestea se depun însoțite de traducerea autorizată conform legii".

Totodată, aceasta obligativitate a instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzuta și de disp. Normei 16/2015 a ASF în art. 21, alin. (2): "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Se constată, așadar, că Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a proceda el însuși la verificarea documentelor justificative din cadrul dosarului de daună aferent evenimentului asigurat și de a face plata despăgubirilor rezultate în urma propriei analize și verificări, neexistând în sarcina acestuia obligația de a proceda direct la achitarea sumelor pretinse prin cererea de plată.

În baza acestor atribuții, pârâtul a procedat și a analizat cererea reclamantului și a înscrisurilor depuse de acesta și a înscrisurilor existente în dosarul de dauna, în baza sistemului de preturi B..

Programul B., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraților, este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale, fiind vorba despre prețul pieselor de origine, și nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de unitățile service care procedează la reparația autovehiculelor avariate și de prețurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare.

Contrar aprecierilor instanței de fond, Înalta Curte constată că, în cauză nu se justifică acordarea sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată, în considerarea faptului că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este ținut în analiza dosarelor de daună de prețurile practicate de anumite unități reparatoare, aceasta situație fiind aplicabila asigurătorilor care sunt autorizați și sunt liberi sa dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Cum principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un intrument public de garantare, pârâtul este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind și rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

În acest sens, la analizarea cererilor de plată, FGA se raportează la prețurile unităților service de reprezentanță pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanțe între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată formulate de aceștia.

Astfel, recurentul-pârât corect a stabilit prin decizia contestată faptul că suma de 1.363.81 RON- reprezentând un adaos comercial de 35% - nu se justifică, în condițiile în care reprezentanța ar fi efectuat reparația fără acest adaos comercial.

Nici suma de 105,2 RON reprezentând costul unor piese mici nu se justifică, având în vedere că nu s-a detalitat ce piese au fost înlocuite, pentru a se stabili dacă acestea au fost sau nu necesare reparației autoturismului avariat.

În ceea ce privește suma de 80,10 RON (66,75 RON fără TVA 20%), indexare materiale vopsitorie 125.0%, Înalta Curte constată că, din actele dosarului nu reiese necesitatea pentru unitatea service a efectuării acestei indexări și temeiul concret al acestei operațiuni.

Astfel, în prețul lucrării efectuate nu trebuie incluse elemente a căror justificare nu reiese din niciun document relevant, document din care să rezulte motivul pentru care prețul unui material este necesar a fi indexat de prestatorul de servicii cu 125%.

Nici suma de 71,02 RON reprezentând suport fixare far și șurub, nu este justificată, raportat la dispozițiile art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014, ce prevăd că " Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, în baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, pe baza înștiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum și a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească.".

Cum respectivele elemente nu se regăsesc în procesul-verbal de constatare, iar intimatul - reclamant nu a înțeles să administreze probe concludente care să stabilească dacă aceste piese au fost sau nu necesare reparației autoturismului avariat, plata contravalorii acestora nu se justifică.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că nu se justifică nici suma de 1.214,4 RON reprezentând diferență tarif manoperă dintre prețul de 200 RON/oră fără TVA practicat de S.C. C. S.R.L. și prețul de 85 RON/oră fără TVA practicat de unitățile service de reprezentanță, această diferență fiind exagerată.

Cum despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus de către recurentul -pârât încuviințarea în parte a cererii de plată formulată de reclamant.

Mai mult, instanța de control judiciar constată că pârâtul nu este ținut în analiza dosarelor de dauna de preturile practicate de anumite unități reparatoare, aceasta situație fiind aplicabila asigurătorilor care sunt autorizați și sunt liberi sa dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Cum principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind un intrument public de garantare, pârâtul este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind și rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.

Înalta Curtea amintește că litigiul de față este de contencios administrativ iar decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, ca act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și de temeinicie, revenind reclamantului să probeze contrariul, probă care nu a fost făcută.

Prin urmare, constată Înalta Curte că respingerea parțială a cererii de plată formulate de reclamantul A. de către Fondul de Garantare al Asiguraților prin decizia contestată este legală, impunându-se respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată și menținerea actului administrativ contestat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 4870/09.03.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentința instanței de fond, prin care s-a anulat parțial actul administrativ contestat, a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 și a Legii nr. 213/2015, fiind necesară reformarea acesteia de către instanța de control judiciar.

Pe cale de consecință, urmează a admite recursul, a casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Deopotrivă, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, Înalta Curte urmează a obliga intimatul - reclamant A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru exercitarea acestei căi de atac, conform Ordinului de plată nr. x din data de 05.09.2018, atașat în original la dosar.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4904 din 12.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul - reclamant A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 1 martie 2021.