ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 942/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj la 14 octombrie 2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 14.310 RON (inclusiv TVA), în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/2020 și a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentința arbitrală nr. 2 din 17 mai 2021, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj a respins atât cererea de arbitrare a reclamantei, cât și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor arbitrale.

Împotriva sentinței arbitrale, reclamantul a formulat acțiune în anulare prin care a invocat motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. a) și h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2/2021 din 15 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins atât acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale, cât și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței curții de apel, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, a prezentat istoricul litigiului, după care a susținut, în esență, că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., întrucât instanța arbitrală nu era competentă să judece prezenta cauză.

În acest sens, autorul recursului a subliniat că, față de calitatea sa de consumator, cererea de obligare a părții adverse la plata despăgubirilor era de competența instanțelor judecătorești, conform art. 16 din O.G. nr. 21/1992.

A mai arătat că sentința arbitrală a fost pronunțată la 17 mai 2021, fiind comunicată prin e-mail la 4 august 2021, cu depășirea termenului imperativ de o lună prevăzut de art. 605 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. a fost aplicat în mod greșit, întrucât instanța de control judiciar poate reevalua probatoriul administrat în cauză tocmai prin prisma faptului că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept procesual civil.

În continuare, a subliniat că relația dintre consumator și prestator a fost viciată ca urmare a neinformării consumatorului în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale serviciilor prestate, fiind astfel încălcate dispozițiile O.G. nr. 21/1992.

A mai învederat că declarațiile privind independența și imparțialitatea arbitrilor nu au fost depuse până la primul termen stabilit de instanța arbitrală, astfel cum impune art. 21 din Regulile de procedură arbitrală ale tribunalului arbitral.

După prezentarea detaliată a raporturilor contractuale dintre părți și a aspectelor factuale ale cauzei, recurentul-reclamant a învederat că fapta ilicită a intimatei-pârâte vizează nerespectarea obligațiilor menționate la pct. 4.1 din contractul dedus judecății.

În continuare, autorul recursului a subliniat că a suferit atât un prejudiciu material constând în suma pe care a plătit-o pentru a beneficia de cursul de perfecționare, cât și un prejudiciu moral constând în afectarea imaginii sale.

În final, recurentul-reclamant a conchis că i-au fost respinse probele propuse, deși acestea atestau neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale ale părții adverse.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu nulitatea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, criticile din cererea de recurs reprezintă o reproducere fidelă a criticilor din acțiunea în anulare exercitată împotriva sentinței arbitrale.

Or, dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor hotărârii recurate.

Ca atare, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din acțiunea în anulare, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea sentinței recurate, nu întrunește cerința anterior menționată.

Totodată, evocarea raporturilor contractuale dintre părți și a aspectelor factuale ale cauzei vizează temeinicia sentinței recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu poate fi examinată temeinicia hotărârii recurate, ci numai legalitatea sa.

Având în vedere că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate împotriva sentinței recurate, rezultă că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat strict formal.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței curții de apel.

Referitor la cererea privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2/2021 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.