ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 823/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a suspendat judecata apelului formulat de apelanta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr. 3583 din 24.09.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul A., conform art. 242 C. proc. civ..Top of FormBottom of Form

Recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 a declarat recurs împotriva încheierii din 23 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, invocând incidența motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului și casarea încheierii recurate, cu consecința reluării dezbaterilor și realizarea procedurii în limba română.

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că încheierea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor ce reglementează comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, consideră recurenta că măsura de suspendare dispusă de instanța de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor ce reglementează comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (4) C. proc. civ., cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română; în contextul arătat anterior, dispozițiile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13.11.2007 privind comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, stabilesc că numai în situația în care destinatarul refuză primirea actului judiciar, sub motiv că acesta nu este întocmit într-una din limbile prevăzute la art. 8 din Regulament, solicitantul este obligat să efectueze traducerea în limba solicitată și să suporte cheltuielile traducerii respectivului act judiciar; potrivit dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., în materiile reglementate de C. proc. civ., normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Obiectul recursului de față este reprezentat de încheierea din data de 23 martie 2021, prin care Curtea de Apel București a suspendat judecata în temeiul art. 242 C. proc. civ., având în vedere că apelanta nu s-a conformat dispozițiilor stabilite prin rezoluția de primire a cererii de apel, în sensul de a depune la dosar traducerea motivelor de apel și a citației, în limba arabă, în vederea comunicării către intimat, prin scrisoare recomandată.

În speță, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi primit, criticile formulate fiind nefondate.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 494 C. proc. civ., "dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății".

Suspendarea reglementată de norma citată este un caz de suspendare judecătorească, facultativă, și constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății, corespondentul acestuia în faza recursului, cu aplicarea art. 494 C. proc. civ., fiind recurenta.

Funcția acestui caz de suspendare este aceea de a sancționa pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul.

În speță, se constată că, prin adresa emisă la data de 06.01.2021, instanța a solicitat apelantei să indice domiciliul intimatului, să traducă motivele de apel precum și adresa de comunicare a apelului .

Apelantei i-a fost legal comunicată această dispoziție, după cum reiese din dovada existentă la dosarul Curții de Apel București .

Ca urmare a solicitărilor instanței, apelanta a depus o petiție la dosar, intitulată "cerere de reexaminare" prin care, însă, aceasta nu s-a conformat măsurilor dispuse de instanță, ci a solicitat ca întreaga procedură să se realizeze în limba română, cu respectarea dispozițiilor art. 18 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 4 C. proc. civ. precum și cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13.11.2007 privind comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, referitor la Notificarea sau comunicarea prin intermediul serviciilor de curierat,: "Fiecare stat membru este liber să efectueze notificarea sau comunicarea actelor direct prin intermediul serviciilor de curierat persoanelor având reședința într-un alt stat membru, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau echivalentul acesteia".

Actele judiciare și extrajudiciare transmise direct în unul dintre statele membre ale U.E. vor trebui a fi traduse, într-o limbă pe care destinatarul o înțelege sau în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care în acest stat membru există mai multe limbi oficiale, limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului în care urmează să se efectueze notificarea sau comunicarea.

Potrivit art. 14 alin. (2) C .proc.civ., părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

În egală măsură, conform art. 10 C .proc.civ. părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Dreptul la apărare, care decurge din dreptul la un proces echitabil consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6) este un drept esențial în procesul civil, iar pentru respectarea acestui drept al pârâtului, trebuie să se asigure comunicarea cererii către acesta.

Așadar, cererile și actele de procedură vor fi redactate în mod obligatoriu în limba română, însă în ipoteza comunicării cererii de chemare în judecată către un pârât, cetățean străin, care nu cunoaște limba română, aceasta va trebui tradusă, în prealabil, prin demersul reclamantului.

Este adevărat că, potrivit art. 18 C. proc. civ., procesul civil se desfășoară în limba română, iar cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română, principiu fundamental al procedurii civile.

Însă, în condițiile în care dispozițiile art. 18 C. proc. civ. vizează strict aspectele privind limba în care se desfășoară procesul, modalitatea în care recurenta interpretează dispozițiile legale exced valorii date de legiuitor.

Recurenta face confuzie între dispoziția legală care prevede că actele procedurale se întocmesc numai în limba română și obligația care îi incumbă acesteia de a traduce actele în vederea comunicării acestora părții adverse, cetățean străin în speță, cu scopul de a îi face cunoscute pretențiile.

Astfel, greșit susține recurenta că, potrivit art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13.11.2007 privind comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, numai în situația în care destinatarul refuză primirea actului judiciar, sub motiv că acesta nu este întocmit într-una din limbile prevăzute la art. 8 din Regulament, solicitantul este obligat să efectueze traducerea în limba solicitată și să suporte cheltuielile traducerii respectivului act judiciar.

Așa fiind, Înalta Curte observă că apelanta nu a dat curs solicitărilor instanței de apel în sensul de a depune traducerea motivelor de apel și a citației, necesară pentru continuarea procesului.

Trebuie menționat că recurenta era datoare a îndeplini obligația pusă în sarcina sa, chiar dacă era în dezacord cu instanța în ceea ce privește necesitatea traducerii documentelor indicate, în condițiile în care depunerea traducerii ar fi permis instanței să comunice cererea părții adverse, cetățean străin în speță, cu scopul de face cunoscute pretențiile acesteia.

În acest context, nu se poate susține cu temei aplicarea greșită a normelor ce reglementează comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care procedura de comunicare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13.11.2007, nu a fost urmată din vina recurentei, care nu a procedat la traducerea documentelor, astfel cum i s-a solicitat de către instanță.

Pe cale de consecință, în mod corect Curtea de Apel București a reținut că recurenta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, de a depune la dosar traducerea motivelor de apel și a citației, în vederea comunicării către intimat, prin scrisoare recomandată, ceea ce a pus instanța în imposibilitatea de a proceda la comunicarea documentelor necesare pentru continuarea procesului. Dezacordul apelantei cu privire la traducere nu se putea manifesta în mod legal prin refuzul de îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina sa.

Cum neîndeplinirea obligației puse în sarcina apelantei a împiedicat desfășurarea normală a procesului, prin imposibilitatea comunicării motivelor de apel și a citației, Înalta Curte constată că în mod legal Curtea de Apel București a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 împotriva încheierii din 23 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2022.